Familia ca grup social

In societate, familia are drept functie esentiala asigurarea securitatii membrilor

sai si educarea copiilor. Acestia dobandesc aici limbajul, obiceiurile si traditiile
grupului. Prin jocul imitarii si identificarii cu parintii, ei isi elaboreaza personalitatea, isi
formeaza caracterul si trec de la egoism la altruism.

Fenomenul familial se impune prin statornicie si caracterul timpuriu al

interventiilor sale, oferind atelierul primelor ucenicii ale copilului si ii formeaza
personalitatea deoarece nu copilul, respectiv individul se naste cu ea, personalitatea
trebuie construita.

Familia functioneaza triadic, intre urmatorii poli: tatal-principiul autoritatii, mama-

principiul afectivitatii, fratii si surorile-principiul rivalitatii. Desi actioneaza de regula
empiric, unilateral si sporadic, familia influenteaza nu numai formarea personalitatii
copilului, sub diversitatea aspectelor sale, dar si calitatea si valoarea fondului sau
cultural. Daca la varsta prescolara copilul trebuie sa beneficieze de o ambianta
riguros structurata si un stil oarecum imperativ de conducere din partea familiei, in
perioada scolaritatii mici raporturile isi indulcesc contururile, devenind prioritar in
consiliere si ajutor, pentru ca la varsta gimnaziala, individul sa preia treptat o serie de
responsabilitati iar in final, incepand cu adolescenta si tineretea misiunea familiei se
eclipseaza treptat.

Este foarte important nivelul cultural al membrilor familiei care este de dorit sa
fie cel putin mediu.S-a constatat ca mamele copiilor superior inzestrati sunt mai
cultivate, mai permisive, cu aspiratii care depasesc rolul de simple casnice, deci
copiii superior dotati provin din familii cu studii medii si superioare unde au acces la
mai multe si diverse informatii.

Un rol important il are si numarul membriilor familiei deoarece creativitatea este

dependenta de acest lucru, prezenta competitie fraterne dovedindu-se stimulativa.

Efecte salutare are si plasarea cat mai timpurie a copilului intr-o forma de
invatamint prescolara, datorita completarilor si retusarilor pe care le aduce educatiei
din familie. Parintii trebuie sa stie ca nici un copil, indiferent de capacitatile sale, nu
reprezinta o ,, procura ,, prin care ei sa-si recupereze visele ce le-au ramas
susdpendate. De aceea, fiecare parinte trebuie sa aiba o profesiune care sa-i
confere o relativa independenta fata de casnicie, in general, si fata de celalalt
partener, in particular iar aceasta elasticitate de structura a cuplului nu trebuie sa
primejduiasca securitatea psihologica fara de care copilul nu se poate dezvolta
corespunzator.
 Multe studii atesta rolul decisiv al mamei, in compania careia copilul descopera
cele dintai experiente de viata. Astfel, mama are un rol decisiv si in achizitionarea
limbajului iar deschoiderea spre lume si increderea in fortele proprii depind in mare
masura de ralatiile tandre dintre mama si copil in primii ani. Mama este cea care
intretine o atmosfera toleranta, calda, dar nu sufocanta prin afectiune si care se
abtine sa-i regizeze fiecare pas copilului, lasandu-i o marja de initiativa. Ea trebuie sa
stimuleze inca de la cea mai frageda varsta initiativa si independenta intelectuala a
copilului, mama fiind primul dascal al copilului, respectiv al individului.

De asemenea, familia trebuie sa stimuleze libertatea de comunicare a copilului,

dorinta de a pune intrebari. In acest scop, parintii sunt datori sa nu ignore sau sa
evite intrebarile (chiar si pe cele mai indiscrete) si, cu atat mai putin sa ironizeze
copilul. Ori de cate ori este posibil, imaginatia copilului trebuie sa aiba camp liber de
desfasurare intrucat apetitul si respectul acestuia pentru cultura se exerseaza mai
intai in familie. Chiar si instruirea scolara este cu atat mai eficienta cu cat copilul
beneficiaza de o serie de antecedente solide in familie.

Pe parcursul scolarizarii, familia trebuie sa manifeste un interes rezonabil fata

de randamentul scolar al copilului, sa nu emita pretentii exagerate, dar in acelasi
timp, sa fie plina de solicitudine cand i se cere ajutorul. Pe fondul incurajarii
permanente, copilul isi poate dezvolta increderea in sine atat de necesara creatiei. In
fata abaterilor si esecurilor inerente copilariei, parintii trebuie sa manifeste o critica
binevoitoare. Conteaza, de asemenea, sistemul de pedepsire si recompensare, care
trebuie sa fie corect, nuantat si flexibil.

Avand in vedere ritmul trepidant de viata in care traim , familia trebuie sa dea
dovada de entuziasm, bunavointa, energie, pasiune, initiativa, sa utilizeze o gama
larga de mijloace de informare, sa fie creativa, permisiva si disciplinata pentru ca
demersul sau educativ sa fie optim in crearea caracterului copilului, respectiv al
viitorului individ.

In concluzie, familia este grupul cel mai important dintre toate grupurile sociale
deoarece ea influienteaza si modeleaza persoana umana. Familia se preocupa de
dezvoltarea fizica a copiilor, dezvoltarea intelectuala, educatia morala a
copiilor,contribuind si la educatia estetica a copilului. Parintii sunt cei care realizeaza
contactul copilului cu frumusetile naturii (culorile si mirosul florilor, cantecul pasarilor,
verdele campului etc.), cu viata sociala (traditii, obiceiuri stravechi etc.).

Daca familia este completa si climatul moral din ea nu lasa de dorit, ea este un
bun mediu educativ care va da societatii un individ cu valoare.