Constructia unui personaj

Ghiță Pristanda, personaj secundar al comediei “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale, este

polițaiul orașului, reprezentand tipul slugarnicului, prezent în piesă de la început până la sfârșit,
în toate momentele cheie ale acțiunii.

Este un personaj mai complex și mai interesant decât alți eroi ai comediei, poate și pentru
că nu intră în interes direct cu principalul conflict al operei, devenind un simplu instrument:
“Intr-un stat constitutional un politai nu e nici mai mult nici mai putin decat un instrument”-
(Nae Catavencu)Comicul de nume al personajului pune în lumină principalele trăsături de
caracter ale acestuia. “Pristanda”-era un joc popular ce se dansează după reguli prestabilite,
conform comenzilor unui conducător. Astfel, numele ii conturează caracterul servil, umil față de
șefi, lipsit de personalitate.
Portretul său ia naștere într -un mod specific operei dramatice. Acesta reiese din
comportament, limbaj și didascalii. Astfel, prin intermediul caracterizării directe,
reiese principala trăsătură a personajului, servilismul. Prin indicațiile scenice, cu ajutorul cărora
autorul își “mișcă” personajele și le dă viață, este individualizat Pristanda: “schimbând deodată
tonul, umilit și naiv”.
Prin intermediul autocaracterizării aflăm că personajul, ca angajat al statului, este prost
plătit și duce o existență strâmtorată: “famelie mare, renumerație mică, după buget.” Deși
amintește mereu de veniturile sale reduse,Ghiță nu este prost deloc, după cum îl caracterizează
Tipătescu: “O mai cârpești tu pe ici pe„colo, daca nu curge, pică, las‟că știm noi.”
Principalele mijloace artistice de caracterizare indirectă a personajului sunt sursele
comicului: de limbaj, de caracter, de situatie, cu ajutorul carora se contureaza trasaturile
personajului; de asemenea monologul si dialogul.

Una dintre principalele modalități de individualizare a personajului o reprezintă limbajul.

Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare și ticurile verbale denotă nivelul de
incultură, dar și trăsăturile psihologice ale lui Pristanda: “curat murdar”, “sistem curat
constituțional”,“bampir”, “catrindală”, “renunerație”.

Comicul de situație este ilustrat în scena numărării steagurilor pe care ar fi trebuit să le puna
in tot orasul în cinstea apropiatelor alegeri, desigur cu banii primiti de la Tipatescu.In schimb
pentru a iesi din incurcatura, polițistul numără steagurile de mai multe ori și aduna greșit,
numai ca să-i iasă socoteala: “Două la primărie, optșpce, patru la școli, douăzeci și patru, două
la catrindală la Sf. Niculae, treizeci”. (ipocrizia omului, ignoranta)

Scena II a actului I îl surprinde pe Ghiță Pristanda singur, meditând la statutul de polițai aflat
în slujba personală a celor de la putere. El o citează pe soția sa,: “Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i
papă tot, că sătulul nu crede la „ăl flămând.”. Ascultă și execută orbește ordinele stăpânilor, si
este gata oricand să treacă în altă tabără, dacă aceasta va deține puterea: “Trebuie să-l fi citit,
coane Nae; eu gazeta dumneavoastră o citesc ca pe Evanghelie, totdeauna…” (oportunism)
 Așadar, Ghiță Pristanda se distanțează de un tipar fix, fiind un personaj surprins în dublă
ipostază: cea de profitor, dar și cea de care se profită. Toate aceste raporturi existente între
personaje, diversitatea lor tipologică și a modalităților de caracterizare folosite de autor
dovedesc marea măiestrie a lui Caragiale de a creiona o“lume”aparte prin preocupările și prin
relațiile interumane ce se stabilesc între membrii săi.
In opinia mea, Ghita Pristanda, stie sa se adapteze fiecarei situatii si sa caute profitul
pentru a-si satisface interesele personale, iar cele doua lucruri opuse pe care le poseda, nivelul
de incultura, dar si capacitatea de a cauta doar beneficiile si castigurile, duc la o adevarata
comedie plina de umor.