TRANZIȚIA

DEMOGRAFICĂ

Student: Anușcă Andrei Adelin

Specializarea: Resurse umane

Anul 3, grupa
Cuprins:
1. Introducere – definiția, bazele și caractere generale ale tranziției
demografice...................................................................................
2. Tranziția demografică în Europa timpurie și după revoluția
industrială......................................................................................
3. Impactul demografiei franțuzești și americane asupra
conceputului de tranziție demografică...........................................
4. Revoluția demografică vs. Tranziția demografică.........................
5. Efectele tranziției demografice......................................................
6. Concluzii........................................................................................
7. Webografie....................................................................................
 1. Introducere – definiția, bazele și caractere generale ale
tranziției demografice
Tranziția demografică este procesul prin care populațiile trec de la regimul
demografic vechi, în care natalitatea și mortalitatea aveau niveluri ridicate, la regimul
demografic modern în care aceste fenomene sunt în scădere. Tranziția demografică încearcă
să explice evoluția populației în funcție de o serie de factori sociali, economici, legislative,
educaționali, sanitari, psihologici și culturali.

Tranziția demografică își are rădăcinile în studiile lui Frank Nostein care a afirmat că,
odată cu trecerea societăților de la economii pre-industriale la economia modernă, ratele de
natalitate și mortalitate au început să scadă. În societățile agrare tradiționale, nivelul ridicat al
fertilității era compensat adesea de o mortalitate ridicată. Pe parcurs, odată cu găsirea unor
soluții împotriva bolilor și constituirea unor metode de prevenție împotriva epidemiilor,
nivelul mortalității s-a redus considerabil. De asemenea, fertilitatea tradițională (5-6 copii
pentru o femeie) s-a schimbat, înregistrându-se rate tot mai scăzute de-a lungul anilor datorită
industrializării, urbanizării, creșterii nivelululi de instruire.

Jean-Claude Chesnais susținea, în 1986, că tranziția demografică reprezintă trecerea,

în decursul unui interval de timp, de la un regim tradițional de echilibru demografic, cu
niveluri ridicate ale fertilității și mortalității, la un regim de echilibru, însă cu un nivel scăzut
al fertilității și mortalității. Fenomenul de tranziție debutează cu scăderea mortalității urmată
și de scăderea fertilității.

2. Tranziția demografică în Europa timpurie și după revoluția

industrială
Procesul de tranziție demografică a pornit din vestul Europei în timpul perioadei
renascentiste (secolele XIV-XVI) și s-a răspândit treptat și în restul Europei. De-a lungul
timpului s-au creat mari discrepanțe între țări cu privire la viteza schimbărilor, acest fapt fiind
diferit de la un teritoriu la altul.

Prin urmare, în timp ce țările dezvoltate au înregistrat valori reduse ale natalității și
ale mortalității, dar niveluri ridicate de dezvoltare pe plan economic, tările în curs de
dezvoltare au înregistrat o situație demografică opusă, și anume: un nivel ridicat al natalității,
mortalitate relativ crescută, structură relativ tânără a populației și un nivel scăzut de
dezvoltare economică.

Perioada în care cele mai multe societăți europene au intrat în proceul de tranziție
demografică a fost finalul secolului al XVIII-lea și secolul al XIX-lea, sub impactul revoluției
industriale. Între cele două războaie mondiale au început să apară grijile referitoare la faptul
că fertilitatea scăzuse sub nivelul de înlocuire a generațiilor. Această criză s-a redus dupa anii
1950, în perioada imediată după război. Astfel, baby-boom-ul a înlăturat pentru ceva timp
fenomenul scăderii bruște a populației. Îngrijorările au reapărut însă după anii 1970 din cauza
declinului natalității. Ca să înțelegem mai bine fenomenul scăderii fertilității, ne putem referi
la cauzele anterioare acestui fapt, și anume reducerea căsătoriilor din aceeași perioadă.
Tranziția fertilității s-a realizat inițial prin amânarea căsătoriei și creșterea ponderii
celibatului definitiv (adică numărul tot mai ridicat al persoanelor adulte necăsătorite), iar
ulterior prin limitarea fertilității căsătoriilor. După această perioadă de declin, a avut loc o
nouă fază în tranziția fertilității caracterizată prin planificarea momentului venirii pe lume a
copilului în funcție de opțiunile părinților. Nupțialitatea a cunoscut o creștere spectaculoasă
imediat după cel de-al doilea război Mondial. Instituții precum căsătoria, familia și religia au
recâștigat încrederea populației, iar numărul nașterilor a crescut într-un mod neaștepat. Cu
toate acestea, începând cu anii 1960, s-au instaurat noi comportamente demografice atât în
plan relational cât și al reproducerii. Astfel, căsătoria a devenit din nou mai târzie sau chiar
mai rară, iar divorțul mai frecvent. Concubinajul, considerat până la acea vreme un fenomen
marginal, devine unul frecvent. Fertilitatea scade într-un ritm accelerat, situându-se sub
nivelul de înlocuire a generațiilor (1-2 copii), iar calendarul nașterilor se deplasează spre 30
de ani, crescând și ponderea copiilor născuți în afara căsătoriei atât de mame aflate în
coabitare cât și de către femei singure.

Cât despre cea de a doua tranziție demografică, manifestările esențiale sunt

descreșterea fertilității în strânsă legătură cu creșterea utilizării contracepției, schimbari în
materia penală a legislației avortului (art. 201 CP, jurisprudența și doctrina comparativă),
descreșterea nupțialității și răspândirea uniunii consensuale deopotrivă în rândul tinerilor, cât
și în rândul persoanelor mai învârstă. Jean Claude Chesnais susținea că ,,schimbarea
fertilității nu este decât un aspect al marilor transformări care afectează societatea
contemporană, evoluțiile ideilor, a modei și a tehnicii.’’ Această abordare considerăm a fi una
globală, abstractă, simplificând prea mult diversitatea realității.

3. Impactul demografiei franțuzești și americane asupra

conceputului de tranziție demografică
Întorcându-ne la originile ideii de tranziție demografică, specialiștii francezi surprind
contribuția nemărginită a școlii demografice franceze prin demografi de seamă precum
Pierre-Emile Levasseur, Arsene Dumont, Jacques Bertillon. Aceștia au scris despre
transformările demografice profunde petrecute în secolul al XVIII-lea, Franța fiind printre
primele țări din lume în care s-a produs o masivă scădere a natalitățiim prin intermediul
acțiunii de limitare a fertilității căsătoriilor. În acest sens, îl amintim pe Adolph Landry care,
în 1909, introduce celebra expresie ,,regim demografic’’, pentru a prezenta cele trei teorii
asupra populației. Prima face referie la regimul primitiv, caracteristic societăților aflate în
fază incipientă de organizare, acolo unde oamenii de înmulțesc până la limita superioară
permisă de mijloacele de subzistență disponibile. A doua teorie se referă la intenționalitatea
umană, anume capacitatea omului organizat social de a decide asupra modului de trai, care, la
rândul său influențează restul societății. A treia fază a evoluției în concepția lui Landry o
constituie regimul contemporan, implementat în Franța post-revoluționară iar în celelalte țări
din zonă spre finalul secolului al XIX-lea. Prin ceea ce Landry a numit ,,revoluție
demografică’’, se trece la o reglare a fertilității prin intermediul avortului și a contracepției,
ca urmare a unei schimbări la nivel de mentalitate colectivă. Este de precizat faptul că nici
Landry și nici ceilalți demografi francezi nu au imaginat un final al revoluției demografice, ei
fiind de părere că scăderea fertilității de pildă poate continua oricât de mult.

4. Revoluția demografică vs. Tranziția demografică

Distincția dintre revoluție demografică (concepție franceză) și tranziție demografică
(concepție americană) trebuie făcută clar. Astfel, dacă revoluția demografică nu oferă o
delimitare temporală concisă, tranziția demografică dorește să desctie o fază bine delimitată
din istoria demografică a omenirii. Termenul de ,,tranziție’’ este unul foarte bine ales raportat
la viața socială a fostelor țări comuniste din Europa centrală și de răsărit după 1989, perioadă
în care se vorbește despre o tranziție socială: trecerea de la comunism la capitalism cu toate
schimbările aferente (trecerea de la economia centralizată la piața liberă, trecerea de la
sisemul totalitar la cel democratic, și multe altele).
 În încercarea periodizării parcursului demografic, s-a realizat delimitarea a trei
perioade principale: cea pretranzițională, cea a tranziției și cea posttranzițională. Totodată, în
interiorul perioadei de tranziție se pot distinge trei subdiviziuni: faza inițială (cea care
declanșează tranziția, în care sporul natural este mic și crește lent), faza mijlocie
(caracterizată de o puternică expansiune demografică) și faza finală a tranziției (în care sporul
natural descrește substanțial, curba nașterilor și cea a deceselor tinzând să se apropie).

Opinând asupra stabilirii momentelor concrete ale începutului și sfârșitului tranziției,

Jean Claude Chesnais, consideră că pot fi stabilite următoarele repere:

- Momentul de început al tranziției, situat în timp atunci când apare o scădere continuă
a mortalității;
- Momentul final al tranziției, moment de la care cel puțin cinci ani ritmul mediu
natural de creștere este egal sau inferior celui din perioada de dinaintea tranziției, cu
un nivel al mortalității suficient de scăzut, marcat de o speranță de viață la naștere
pentru femei de cel puțin 73 de ani;

Una dintre cele mai aprinse dispute în privința valabilității schemei tranziției se referă la
teza conform căreia scăderea mortalității precedă declinul fertilității. S-a considerat că acest
fapt este de fapt unul firesc. Așa s-a ajuns să se urmărească în mod deosebit scăderea
mortalității infantile, recurgându-se la următorul raționament: văzând că un număr mai mare
de copii ajuns să supraviețuiască, oamenii înțeleg că trebuie sa nască mai puțini, pentru a se
ajunge la o descendență de vârstă matură similară celei din epoca anterioară. Prin urmare,
este important să observăm cum momentul declanșării scăderii fertilității este precedat de o
perioadă de declin al mortalității infantile. De la acest caz de bază, standard, s-a remarcat
cazul Franței, țară în care mortalitatea și fertilitatea evoluează aproape paralel.

5. Efectele tranziției demografice

Efectele tranziției asupra stării demografice a lumii au fost enorme și vor continua să fie
prezente mereu. Pentru țările dezvoltate, în care tranziția s-a încheiat deja, efectele sunt în
totalitate în trecut. Zonele occidentale civilizate au contribuit semnificativ la sporirea ritmului
de creștere a populației mondiale, timp de aproximativ două secole (1750-1950). În această
perioadă, populația globului a crescut de la 700 de milioane la 2,5 miliarde. Cât despre
populația Europei, aceasta a crescut de la 146 la 573 de milioane. După cel de-al doilea
război mondial, țările lumii a treia (societățile în curs de dezvoltare) au avut un impact și mai
puternic asupra creșterii populației mondiale. Astfel, prin implicarea lor, acestea au dublat
populația lumii între 1950 și 1987, iar înainte de începerea celui de al doilea mileniu
populația a ajuns la 6 miliarde. Un alt efect important este redistribuirea populației între
continente și țări.

6. Concluzii
Concluzionând, folosirea mijloacelor moderne de combatere a mortaliății, schimbările de
comportament procreative, precum și libertatea individuală, au făcut posibilă trecerea de la un
tip tradițional de dezvoltare demografică cu caracter “extensiv” (mortalitate și fertilitate
ridicate) la un tip „intensiv” (mortalitate și fertilitate scăzute).

,,Problema nu este că oamenii se înmulțesc ca iepurii, ci că ei nu mai mor ca muștele.’’

 Speranța de viață a oamenilor este tot mai mare, așa că numarul oamenilor crește odată
cu ea . Totodata, nu mai sunt, pentur moment, razboaie mondiale care sa decimeze populația
planetei. Pe de alta parte , un copil vine acum într-un mod planificat, încetinind astfel
procesul firesc al natalității.

7. Bibliografie
Traian Rotariu, Demografie și sociologia populației. Structuri și procese
demografice. Polirom, Iași. 2009