DEMOGRAFIE ȘI STATISTICĂ SOCIALĂ

Lector univ. dr. Stoicuta Nadia Elena

Curs 1. Demografia știință socială

 Curs 1. Demografia știință socială

Cuprins:

1.1. Începuturile demografiei ca știință

1.2. Definirea și obiectul demografiei
1.3. Demersul metodologic
1.4.Termeni și concepte în demografie
1.5. Considerații asupra populației din România
 Bibliografie recomandată

1. Mureşan, Cornelia - Introducere in demografie, Cluj: Presa Universitara Clujeana, 2005, pp. 27-31

2. Trebici Vladimir, 1979 – Sistemul informaţional al demografiei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, pp. 29-43

3. Ţarcă Mihai, 1997 – Surse de informaţie în demografie, Ed.Economică, pp. 41-63

Site-uri utilizate
1. https://www.recensamantromania.ro/
2. http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table
 1. Demografia știință socială

1.1. Începuturile demografiei ca știință

Încă din Antichitate, societăţile s-au străduit să-şi numere oamenii. Totuşi, doar foarte tardiv
în calendarul istoriei ştiinţelor s-a dezvoltat un corp de metode care să permită tratarea problemei
într-un mod raţional.
Cuvântul demografie apare pentru prima dată în 1855 într-o scriere a lui Achille Guillard
“Elements de statistique humaine ou demographie compare”. El vine din grecescul
demos = popor şi grafos = scriere, descriere.
A reduce însă demografia la o simplă contabilitate de oameni, ar însemna să-i dăm o
aparenţă abstractă, aridă, atunci când de fapt ea se ocupă de cele mai fundamentale probleme
ale omenirii: viaţa şi moartea. Ea studiază de fapt evenimentele cele mai marcante ale vieţii
cotidiene: naşterile, căsătoriile, divorţurile, decesele, migraţiile.
Demografia, ca ştiinţă s-a născut însă cu mult înainte de data când s-a utilizat pentru
prima oară termenul, acum consacrat. Istoricii sunt de acord că întemeietorul demografiei este
John Graunt, negustor din Londra, membru într-un consiliu orăşenesc, fondator (împreună cu
William Petty) a şcolii de aritmetică politică.
 1.1. Începuturile demografiei ca știință
Acesta scoate în 1662 o celebră lucrare: “Observaţii naturale şi politice făcute pe baza
listelor de mortalitate, în special cu referire la guvernare, religie, comerţ, creştere, aer, boli, etc. din
oraşul Londra” în care reuşeşte să estimeze populaţia Londrei doar pe baza declaraţiilor de deces.
(Astăzi avem recensăminte care o fac mult mai bine.) Dovada a recunoaşterii lui ca întemeietor al
demografiei este şi faptul că în 1962 întreaga lume a demografilor a sărbătorit tricentenarul
demografiei.
John Graunt este însă citat şi în manualele de statistică ca întemeietor al acestei ramuri
a matematicii. De fapt începuturile celor două ştiinţe se confundă. Astăzi se consideră statistica
populaţiei ca arta de a culege informaţii numerice privind populaţiile şi de a le prezenta sub forma
unor statistici demografice. Ea este o sub-ramură a demografiei.
La început problema demografică a fost legată de problemele unor persoane amatoare,
fiind tratată ca o curiozitate ştiinţifică, nu ca o problemă socială. Nu este nici o îndoială că interesul
sporit pentru problemele populaţiei şi, implicit, pentru demografie s‑au făcut simţite abia la mijlocul
secolului 18, când oamenii ajung să se înmulţească în mod rapid datorită ameliorării situaţiei
sociale, dar fără a se produce progrese pe plan economic-tehnic.
 1.1. Începuturile demografiei ca știință
Secolul 18 a fost secolul “Luminilor”, când apar idei noi privind
perfectibilitatea omului şi a societăţii. Copilul devine un element de atenţie a
familiei. În acest context apare controversatul eseu din 1798 al pastorului
englez Thomas Malthus (economist și demograf englez), eseu care va
genera aprige dispute continuate până în prezent, şi care tratează raportul
dintre populaţie şi dezvoltare.
Teoria sa arată că creșterea populației va tinde întotdeuna să
depășească aprovizionarea cu alimente și că îmbunătățirea nivelului de trai al
omenirii este imposibilă fără introducerea unor limite asupra reproducerii. Thomas Malthus
Această gândire este denumită în mod obișnuit malthusianism. 1766-1834

Abia în secolul 20 demografia va dispune de o teorie generală a dinamicii populaţiei a lui

Alfred Lotka (1934,1938) şi de o schemă explicativă a dezvoltării numită de Adolph Laundry
(1934) "revoluţie demografică" şi re-botezată ulterior "tranziţie demografică".
 1.2. Definirea și obiectul demografiei
Definiţia demografiei a cunoscut, de-a lungul istoriei sale, numeroase variante, ceea ce este de fapt
caracteristic şi altor ştiinţe. Nici astăzi nu există o definiţie a demografiei unanim acceptată.
Cu certitudine demografia nu se limitează doar la descrierea populaţiilor. Deşi există prea multe
manuale care oferă o concepţie rece şi seacă a acestei discipline şi care, după ce tratează pe larg
raportul dintre rate şi probabilităţi, sau diferenţele dintre ratele de categoria I şi cele de categoria II, sau
al n-lea parametru a unui model descriptiv pentru fertilitate sau mortalitate, se opresc acolo unde
lucrurile încep să devină interesante: explicaţia fenomenelor astfel măsurate şi aprecierea consecinţelor
lor asupra celorlalte aspecte ale vieţii economice şi sociale.
În plus, demografia actuală se străduieşte ca alături de prezentarea metodelor de analiză
demografică să arate cum pot fi ele utilizate pentru a înţelege dinamica de ansamblu a populaţiei şi a
raporturilor (cauze şi consecinţe) pe care le antrenează cu mediul natural, economic, social, politic,
cultural … Cu alte cuvinte, trebuie să ne preocupăm nu numai de ştiinţă (demografia), dar şi de obiectul
său (populaţia); nu numai de cunoştinţele ce le putem acumula, dar şi de felul în care le putem utiliza.
Una din cele mai frecvente utilizări ale demografiei sunt previziunile de populaţie.
 1.2. Obiectul demografiei
Definiţia demografiei din dicţionarul multilingv ONU:
Demografia este o ştiinţă care are ca obiect studiul populaţiilor umane şi se ocupă cu mărimea,
structura, evoluţia şi caracteristicile lor generale, văzute în principal din punct de vedere cantitativ.

Definiţia dată de “părintele” demografiei româneşti, regretatul academician Vladimir Trebici

(1916-1999) în manualul său “Demografia” (1979):

Demografia este ştiinţa socială care studiază populaţiile umane delimitate spaţial şi încărcate
de semnificaţie socială, mărimea şi repartizarea spaţială a acestora, structura acestora după
caracteristici demografice şi socio-economice, evoluţia lor, factorii direcţi care determină evoluţia
populaţiei - fertilitatea, mortalitatea, migraţia -, precum şi factorii socio-economici care influenţează
fenomenele demografice, cu scopul de a pune în lumină regularităţile după care se produc.
 1.3. Demersul metodologic
Demersul complet al demografiei se desfăşoară în mai multe faze:
Faza I. Culegerea informaţiilor
Sub-ramura: statistica demografică sau statistica populaţiei
Metode de colectare a datelor: recensămintele, statistica stării civile, registrele de populaţie,
anchetele demografice
Faza II. Analiza cantitativă a datelor
Sub-ramura: analiza demografică
nivelul 1 descriptiv (în care se descriu
caracteristicile demografice)
Există 3 nivele: nivelul 2 explicativ (în care se explică toto ceea ce este esențial)
nivelul 3 aplicativ (în care se aplică modelarea matematică)
 1.3. Demersul metodologic
Faza III. Explicaţia cauzală
În această fază colaborarea demografiei cu alte ştiinţe este indispensabilă. Se vorbeşte chiar de
demografie în sens restrâns (de fapt e vorba de analiza demografică) şi de demografie în sens larg
(când este prezentă şi explicaţia cauzală, fiind vorba de demografia socială).
Scopul demografiei sociale este găsirea condiţionărilor (factorilor) socio-economici, a
consecinţelor sociale şi economice ale evoluţiei populaţiei, evidenţierea tendinţelor şi regularităţilor,
formularea estimaţiilor prospective.
Faza IV. Utilizarea
 efectuarea unor proiectări de populaţie pentru responsabili politici şi din alte domenii;
 oferirea unor sugestii argumentate responsabililor politici, dacă se doreşte schimbarea
comportamentului demografic al populaţiei;
 utilizarea demografiei în alte ştiinţe (analiza mortalităţii în medicină, politici de sănătate, asigurări,
asociaţii de binefacere; analizele nupţialităţii şi fertilităţii în sociologie, psihologie, drept …).
 1.4. Termeni și concepte în demografie
 Individ şi populaţie
 Eveniment şi fenomen demografic
• Evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual a cărui producere modifică
componenţa populaţiei din punctul de vedere al efectivului şi (sau) structurii acesteia.
Exemple: naşterea unui copil viu sau mort, decesul unei persoane, căsătoria sau divorţul unei persoane, ca şi
schimbarea domiciliului stabil.
Evenimentele demografice constituie obiect de înregistrare în actele de stare civilă sau în alte sisteme de
evidenţă, fiind supuse observării curente;
• Fenomenul demografic defineşte numărul total al evenimentelor demografice de acelaşi fel, înregistrate într-o
anumită perioadă de timp.
Exemple: natalitate (masa născuţilor vii), mortinatalitate (masa născuţilor morţi), mortalitate (masa deceselor),
nupţialitate (masa căsătoriilor), divorţialitate (masa divorţurilor), migraţie (masa evenimentelor de schimbare a
domiciliului stabil).
 1.4. Termeni și concepte în demografie
Unitatea elementară cu care operează demografia la nivel individual este evenimentul
demografic: naşterea vie, decesul, căsătoria, divorţul, emigraţia (plecarea), imigraţia (venirea).
Suma evenimentelor de acelaşi tip, ca rezultantă la nivelul populaţiei poartă denumirea de
fenomen demografic: natalitatea, fertilitatea, mortalitatea, nupţialitatea, divorţialitatea, migraţia.
 Stare demografică şi mişcare demografică
 1.5. Considerații asupra populației din România
Potrivit ultimului recesământ efectuat în 2022, populația rezidentă a României este de 19042455
locuitori, cu 0,83% mai mică față de anul precedent (19201662 locuitori - populație România 2021).
În ceea ce privește categorisirea pe sexe, în România locuiesc 9239811 persoane de sex masculin,
ceea ce reprezintă un procent de 48,52%, și 9802644 persoane de sex feminin, ceea ce reprezintă un
procent de 51,48%.
De asemenea, în mediul urban trăiesc 9959068 locuitori (52,23% din total), iar în mediul rural trăiesc
9083387 locuitori (47,7%).
În cele ce urmează vom prezenta principalele caracteristici cu privire la grupurile etnice din
România, limbile vorbite, religie și educație.
La recesământul populației din 2022, înregistrarea etniei, limbii materne și a religiei s-a făcut pe baza
liberei declarații a persoanelor recenzate. Pentru persoanele care au refuzat să declare aceste trei
caracteristici, precum și pentru persoanele pentru care informațiile au fost colectate indirect din surse
administrative, informația nu este disponibilă pentru aceste trei caracteristici.
Ca urmare, structurile prezentate în continuare pentru cele trei caracteristici etno-culturale sunt
calculate în funcție de numărul total de persoane care și-au declarat etnia, limba maternă și respectiv
religia și nu în funcție de numărul total al populației rezidente.
 1.5. Considerații asupra populației din România
1. Principalele grupuri etnice în România

În Romania trăiesc diferite comunități etnice alaturi de comunitatea românescă. Acestea au traditii
culturale, religioase și lingvistice specifice. Regiunile cu diversitate mare etnică din Romania sunt
urmatoarele: Transilvania, Banat, Bucovina și Dobrogea. In zonele cu o diversitate etnica redusă, precum
Moldova și Oltenia, se manifestă o deschidere mai mica față de pluralismul etnic dar și fata de cel politic.

Conform recensămantului efectuat la 1 iulie 2022, numărul total al persoanelor de naționalitate (ednie)
română sunt 14.801,4 mii persoane (89,3%).

Populația de etnie maghiară înregistrată la recensământ a fost de 1002,2 mii persoane (6,0%), iar
numărul celor care s-au declarat romi a fost de 569,5 mii persoane (3,4%). Grupurile etnice pentru care s-
a înregistrat un număr de persoane de peste 20 mii sunt: ucraineni (45,8 mii persoane), germani (22,9 mii
persoane) și turci (20,9 mii persoane).

Mai mult de atât, in Romania se afla și alte comunități de tătari, slovaci, sârbi, croați, bulgari, evrei,
italieni, polonezi, ceh, arabi, chinezi, afro-romani, vietnamezi, pakistanezi, indieni etc.
 1.5. Considerații asupra populației din România
2. Limbi vorbite

La recesământul populației și al locuințelor realizat în anul 2022, potrivit liberei declarații a celor
16.551,4 mii persoane care au declarat limba maternă, structura populației după limba maternă se
prezintă astfel:

 pentru 91,6% limba română reprezintă prima limbă vorbită în mod obișnuit în familie în perioada
copilăriei și nu numai;

 pentru 6,3% limba maghiară reprezintă limba maternă;

 pentru restul de 5,1% limbi ale altor etnii reprezintă limba maternă;

 limba romană a reprezentat limba maternă pentru 1,2%, iar limba ucraineană pentru 0,2% din
totalul populației rezidente pentru care această informație a fost disponibilă.
 1.5. Considerații asupra populației din România
3. Religie

Viața religioasă în România se desfășoară conform principiului libertății credințelor religioase,

principiu enunțat la articolul 29 din Constituția României, alături de libertatea gândirii și a opiniilor.
Chiar dacă nu se definește explicit ca stat laic, România nu are nicio religie națională, respectând
principiul de secularitate: autoritățile publice sunt obligate la neutralitate față de asociațiile și cultele
religioase.
Structura confesională a fost declarată de 16.397,3 mii persoane din totalul populației rezidente
și arată că:
 85,3% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă
 4,5% s-au declarat de religie romano-catolică
 3,0% de religie reformată, iar 2,5% penticostală.
Ponderi între 0,4% - 0,8% au înregistrat următoarele religii:
 greco-catolică (0,7%)
 baptistă (0,6%)
 adventistă de ziua a șaptea și musulmană câte 0,4%.
S-au declarat „fără religie” sau atei sau agnostici un procent de 0,9% din totalul populației.
 1.5. Considerații asupra populației din România
4. Educație
După anul 1990, sistemul educațional din România a trecut printr-o serie de transformări datorate
atât reglementărilor la nivel național și european, cât și evoluțiilor demografice din România, care au
condus la reorganizarea întregului sistem de învățământ.
​ Aproape 60% din populația rezidentă a României are un nivel mediu și superior de educație,
potrivit datelor provizorii de la recensământ 2022. Astfel, dintre cei recenzați 43,5% au nivel mediu de
educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut (primar, gimnazial sau
fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior.

Față de recensământul din 2011, numărul persoanelor analfabete a scăzut cu aproximativ 100 de
mii, de la 245,4 mii la 143,6 mii persoane. Cei mai mulți români care au absolvit o formă de învățământ
superior sunt cei care s-au declarat etnicii evrei. Dintre aceștia, un procent de 61% au absolvit cel puțin
facultatea. Ei sunt urmați de greci și armeni, cu 52%, respectiv 48%.
 1.5. Considerații asupra populației din România

4. Educație

Dintre etnicii germani un nivel de educație superior au 27%, iar în cazul maghiarilor acesta este
de 12%. 17% dintre cei care s-au declarat etnici români au nivel de educație superior. Cea mai mică
rată de absolvire a unei școli de nivel superior o au romii, 2%.

Peste media națională de 43,5% în ceea ce privește nivelul mediu de educație se regăsesc 12
etnii declarate la recensământ. Pe primul loc italienii, dintre care 56% au absolvit o formă de
învățământ postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri. Sunt urmați de albanezi și maghiari,
cu 53%, respectiv 50%.

Cei care și-au declarat etnia români au un nivel mediu de educație în proporție de 47%, iar
germanii în jur de 34%. Un nivel de educație scăzut au declarat romii, 82%, turcii - 56% și croații -
50%. Între etnicii români, 35% au nu nivel de educație scăzut.