Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
VIOLETA PUŞCAŞU
5
CAPITOLUL 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
6
Sociologie
Geografie Statistică
demografie
socială demografie
demo-geografie statistică
POPULAŢIE
demografie demografie
economică demografie istorică
politică
Economie Istorie
Politologie Antropologie
7
timpuria regulă a cunoşterii exacte a numărului de soldaţi romani din armata
imperială.
La mijlocul anilor '70, în secolul trecut, demografia şi geografia populaţiei au
cunoscut o puternică inflexiune, orientându-se către direcţia analizei sociologice,
ceea ce va introduce numeroase dispute ale câmpului de studiu. Orientarea a
devenit totodată demografică, sociologică şi geografică prin introducerea paradigmei
sistemice şi a analizei de tip cauzal. De cealaltă parte, anumiti demografi şi sociologi
au introdus studiul variaţiilor spaţiale ale fenomenelor de care erau preocupaţi,
întrucât orice fenomen demografic are o proiecţie spaţială concretă (la nivel,
continental, naţional, regional, local) prin care dimensiunea geografică a devent
intrinsec legată de explicaţia diversităţii fenomenelor şi proceselor demografice.
Astfel, demografia, geografia şi sociologia şi-au extins fiecare domeniul în direcţia
celorlalte, cunoscând astfel zone de suprapunere (vezi fig 1.2).
Demografie
demografie spaţială demografie socială
demo-geografie
Geografie Sociologie
geografie socială
8
1.3 CAMPUL DE STUDIU ŞI METODELE
DEMOGRAFIEI
- sex şi vârstă
variabile - statut martimonial
demografice - gospodării, familii
POPULATIA
- naţionalitate
variabile - limbă, religie
Structura
socio-culturale - nivel de studii
- naturală
- teritorială
Dinamica (migraţii)
Fig. 1.3.
O definiţie mult mai corectă însă trebuie să surprindă noile orientări ale ştiinţei
demografice, în acord cu utilitatea finală a analizei demografice şi care nu se reduce
la simpla expunere a valorilor cantitative, ci etalează dinamici ale fenomenelor şi
proceselor demografice dintr-o populaţie, într-o anumită perioadă, prin prisma
relaţiilor cauză-efect a producerii acestora.
9
Aşadar, evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul
individual, a cărui producere modifică componenţa populaţiei din punct de vedere al
efectivului şi/sau al structurii acesteia. Evenimentele demografice sunt concomitent
fie evenimente biologice (naşterea, decesul), fie evenimente sociale (căsătoria,
divorţul, schimbarea domiciliului), ele făcând obiectul înregistrării în acte de stare
civilă sau sisteme de evidenţă.
Fenomenul demografic defineşte masa evenimentelor demografice de
acelaşi fel, înregistrate într-o anumita perioadă de timp: natalitatea (masa născuţilor
vii), mortinatalitatea (masa născuţilor morţi), mortalitatea (masa deceselor),
nupţialitatea (masa căsătoriilor), divorţialitatea (masa divorţurilor), migraţia (masa
evenimentelor de schimbare a domiciliului).
După cum se vede, ansamblul evenimentelor de acelaşi tip este denumit cu
termenul de masă, fenomenele demografice având ca trăsătură distinctivă caracterul
de masă. La nivelul lor guvernează legităţi statistice şi concepte ale teoriei
probabilităţilor.
Exprimarea cantitativă absolută (numărul de nou-născuţi vii, numărul de
persoane decedate, numărul persoanelor care se deplasează) este adesea însoţită
de exprimarea relativă, prin indicatorii relativi de intensitate, cunoscuţi sub numele
de rate sau indici. Aceştia beneficiază de o putere mai mare de exprimare a
intensităţii fenomenului, comparând numărul cazurilor individuale de producere a
evenimentului demografic, într-o perioadă, cu efectivul mediu al populaţiei în rândul
căreia s-au produs evenimentele.
Procesul demografic defineşte modificarea în timp a fenomenelor
demografice, sub influenţa unui ansamblu de factori de natură social-economică,
demografică, social-culturală etc. Procesele demografice au drept consecinţă
continua schimbare a stării populaţiei, sub aspectul numărului şi structurii acesteia.
Pe baza acestor precizări redefinim obiectul demografiei ca fiind ştiinţa
socială care studiază colectivităţile umane, fenomenele şi procesele demografice
specifice, în scopul cunoaşterii legităţilor care determină evoluţia efectivului,
structurii şi miscării acesteia, stabilind locul şi corelaţiile care derivă din calitatea
populaţiei ca verigă a sistemului socio-economic, prin prisma relaţiei cauză-efect a
producerii acestora.
1. Ce este demografia ?
«Demografia este parte a dinamicii populaţiilor, care îşi rezervă studiul
populaţiilor umane. Acestea diferă de populaţiile animale nu atât prin valorile
parametrilor biologici (durată de viaţă, vârsta pro-creării etc) ci prin faptul că ele sunt
constituite din indivizi care vorbesc şi gândesc, care îşi stabilesc repere în timp, în
spaţiu precum şi unii în raport cu alţii, de la un sex la altul şi în funcţie de relaţiile lor
parentale. Demografia se sprijină, spre deosebire de dinamicile populaţiilor animale,
pe interogarea celor interesaţi şi pe declaraţiile lor».
Dechiffrer la demographie, Syros
10
2. Demografia este o ştiinţă ?
Decurge (din răspunsul precedent) că «orice statistică demografică are în
mod obligatoriu o imprecizie, legată de psihologia indivizilor, de încrederea sau
neîncrederea lor faţă de agenţii recenzori, de memoria lor selectivă faţă de
evenimentele familiale, de gradul lor de adeziune la normele administrative şi
clasificatorii în vigoare în domeniul familial şi profesional. Atitudinea populară nu are
încredere în numărători şi anchete pe care le asociază unor interese fiscale sau
militare. Ori, calitatea şi precizia datelor demografice presupun asentimentul
populaţiilor».
11
Pastor şi economist englez, Thomas Robert Malthus (1766÷1834) a lăsat o operă
importantă asupra unor numeroase subiecte de ordin economic şi social, fiind însă
cunoscut cu deosebire pentru ideile sale privitoare la demografie, care emană din
lucrarea "Eseu asupra populatiilor". Malthus estima că populaţia are tendinţa să
crească în progresie geometrică în timp ce mijloacele sale de subzistenţă nu
progresează decât în manieră aritmetică. Fără o politică demografică adecvată,
riscul suprapopulării antrenează o epuizare a resurselor alimentare, o diminuare a
salariilor, sărăcie, şomaj, malnutriţie şi în consecinţă, crime. Malthus recomanda
limitarea populaţiei prin căsătorie tardivă.
Prin extensie, adjectivul malthusian se aplică economiştilor care sunt mai
degrabă adepţii restricţiei decât a expansiunii.
12
sau fenomenele demografice nu fac decât să probeze o dată în plus o anume
segregare care nu este neaparat dăunătoare de această dată?
Se pot impune modele şi politici diferenţiate sau reechilibrarea cibernetică a
sistemului populaţie se va produce automat în următoarele decenii?
Până în 1992, proiectiile erau făcute pentru URSS în ansamblul sau (cu
exceptia ţărilor baltice, proiectate separat încă din 1992 şi corelate de atunci Europei
de nord); după 1994 definiţia geografică a Europei se schimbă. Scăderea
efectivelor, şi a indicatorului natali-tate este doar o simplă consecinţă tehnică a
spargerii proiecţiei iniţiale în 15 proiecţii separate? (Blum,1997) Poate, dar aceasta
relevă deopotrivă eterogenitatea fostei Uniuni dar şi o schimbare de abordare, de
aici încolo mai centrată pe Rusia ca pe cea mai importanta moştenitoare. Rusia
conservă însa ea însăşi o eterogenitate accentuată, mai ales între est şi vest, dar şi
între nord şi sud.
Din punct de vedere demografic România este perfect europeană. Nu că din alte
puncte de vedere nu ar fi, dar sunt totuşi puţine sectoarele vieţii socio-economice în
care parametrii naţionali să fie atât de bine integraţi sb aspect valoric în media
europeană : tendinţe de scădere a natalităţii, implicit de deficit natural, rate scăzute
ale fertilităţii feminine, închierea tranziţiei demografice, familiii monoparentale,
divorţuri, îmbătrânire demografică, mobilitate teritorială mare (cu deficit migratoriu
internaţional), sunt câteva dintre fenomenele la care România prezintă valori şi
tendinţe comparabile cu ansamblul european. Doar aspectele vizând structura
populaţiei evidenţiază diferenţe importante la categoriile de variabile economice şi
socio-cuturale.
Noţiunea de loc este total străină conceptului de populaţie. Prima raţiune este
independenţa fiinţelor umane în raport cu locurile. În societăţile moderne, mai mult
13
decât în cele ale trecutului, omul este mobil şi existenţa sa se derulează în multiple
locuri, chiar dacă legăturile sale sunt mai puternice cu unele decât cu altele. Cărui
spaţiu îi corelăm un individ care lucrează în Galaţi, locuieşte în Brăila şi îşi petrece
fiecare week-end la părinţii din Măcin? Întrebarea este subsidiară pentru
statisticianul pur care numără indivizii în funcţie de criterii pur administrative.
Decurge din aceasta că o populaţie se defineşte simplu ca fiind ansamblul de
locuitori (domiciliati la locul lor de resedinţă obişnuită) dintr-un teritoriu dat. Pentru
sociolog, exemplul dat va naşte consideraţii cu reverberare economică (stress,
eficienţă, disponibilitate, optim) iar efectele pur spaţiale vor interesa geografia.
14
în mod particular în evidenţă specificităţile demografice şi mai ales demogeografice
şi interacţiunile între dinamica internă a populaţiilor şi dinamica mediilor.
Recensămintele
15
În destul de multe ţări, recensămintele gospodăriilor oferă ocazia de a întocmi
inventarul locuinţelor. El este însoţit de întrebări privind imobilele şi locuinţele,
precum şi tipul lor de ocupare.
16
a. Faza pregatitoare
Această fază este cea mai delicată, deoarece de rigoarea execuţiei sale
depinde în mare parte calitatea recensământului. Ea include mai multe operaţii
distincte:
- organizarea administrării recensământului, recrutarea şi formarea
personalului de colectare, control şi sesizare;
- conceperea şi testarea chestionarului (formularului);
- testarea pe un eşantion limitat.
b. Faza de adunare a datelor
Aceasta este faza cea mai scurtă. când ţările pot face alegerea, ele utilizând
metoda autoînregistrării. Chestionarele sunt distribuite fiecărei gospodării, un agent
colector vine apoi şi adună buletinele care au fost completate sau ajută eventual la
completarea lor. În ţările subdezvoltate, unde analfabetismul este încă foarte
răspândit, se utilizează mai degrabă metoda interviului. Fiecare recenzor adună
direct informaţiile şi le notează el însuşi în formular.
Dacă în primul caz corectitudinea recensământului depinde înainte de toate de
civismul cetăţenilor şi de al agenţilor recenzori, în al doilea caz ea depinde de
numărul de recenzori şi de timpul de care dispune pentru fiecare interviu, dar, în
acelaşi timp de posi-bilităţile reale de a contacta populaţiile diseminate în locuri greu
accesibile sau rebele la orice operaţie de control administrativ.
Oricare ar fi metoda utilizată, anchetele de control permit evaluarea erorilor
de înregistrare şi calitatea răspunsurilor.
c. Faza de prelucrare
Chestionarele grupate sau aranjate de către agenţii recenzori sunt regrupate,
verificate şi codificate, apoi tratate informatic în funcţie de un program de exploatare
minimal prestabilit. Rezultatele sunt publicate în valuri succesive: în primul rând
estimările, apoi rezultatele preliminare extrase din sondaje asupra ansamblului de
buletine pe gospodării, apoi rezultatele definitive, rezultate din exploatarea
exhaustivă a datelor. Prelucrările ulterioare permit extragerea la cerere a datelor
care nu au fost considerate dezirabile sau utile de reţinut în momentul primelor
exploatări. Numai când toate aceste operaţiuni sunt terminate, adică după un răstimp
relativ lung, timp în care caracteristicile populaţiei s-au schimbat deja, se pot
dezvolta studii de toate tipurile privind populaţia.
Complexitatea şi costul lor explică de ce recensămintele nu sunt totdeauna
realizate cu frecvenţa şi calitatea pe care le recomandă ONU. Nu numai că nu toate
ţările nu dispun de un recensământ recent, din ce în ce mai puţine, ce-i drept, ca
Omanul sau Afganistanul, nu au realizat niciodată o numărătoare completă a
populaţiilor lor.
În cursul secolului XX au avut loc în Romania opt recensăminte: 19 decembrie
1912, 29 decembrie 1930, 6 aprilie 1941, 25 ianuarie 1948, 21 februarie 1956, 15
martie 1966, 5 ianuarie 1977, 7 ianuarie 1992.Ultimul s-a desfăşurat în ianuarie
2002.
17
Starea civilă
18
centralizate şi prelucrate prin serviciile statistice care publică serii lunare sau
anuale, de la care plecând, se poate urmări evoluţia natalităţii, mortalităţii,
nupţialităţii şi divorţialităţii.
Celelalte surse
B. Anchetele
19
eşantion prealabil la re-censământ. Cu totul diferite sunt anchetele care fac apel la
tehnicile întrevederii. Recensămintele furnizează baza de tiraj a unor vaste
eşantioane de populaţie chestionate în mod regulate (anual), asupra caracteristicilor
mai degrabă socio-economice decât demografice. Ele dau o viziune destul de precisă
caracteristicilor momentului, dar şi asupra mecanismelor prin care se operează
schimbarea lor. În SUA, de exemplu, Current Population Survey permite să se obţină
în acest mod o cantitate de informaţii din domeniile cele mai variate. Este evident că
asemenea operaţiuni, prin amploarea şi regularitatea lor, impun mijloace financiare
şi contabile considerabile, care se adaugă celor care mobilizează operaţiunile de
recensământ şi ţinerea evidenţei stării civile şi nu pot fi realizate decât în ţările cele
mai bogate.
b. Anchetele naţionale ca substitut al recensământului sau al stării civile. În
ţările în curs de dezvoltare anchetele pot servi ca paleative ale sistemelor de
recenzare sau de înregistrare deficiente sau prea costisitoare. Dar costul şi greutatea
lor nu sunt totuşi neglijabile pentru ţările sărace şi, rar li se poate da regularitatea
necesară. De altfel, absenţa bazei de sondaj ca şi în ţările cu recensăminte regulate
pune enorme probleme de eşantionaj şi de generalizare pentru datele observate. Cele
trei tehnici curent utilizate se bucură atât de argumente pro cât şi contra. Cazul cel
mai simplu este cel al anchetei retrospective cu pasaj unic, de uz curent pentru studiul
fecundităţii, în care se intervievează femeile asupra descendenţei lor actuale sau
asupra numărului de naşteri succesive. Aceasta este metoda cea mai ieftină, dar şi
cea mai puţin fiabilă căci ea nu dispune de nici un veritabil mijloc de estimare a
variaţiilor introduse. În toate cazurile se încearcă reconstituirea istoriei trecute a
indivizilor şi de obţinere astfel, a unui trend explicativ în lipsa unei măsuri a
parametrilor demografici. Tehnica anchetei cu pasaje repetate este mai complexă. Ea
necesită repetarea chestionarului aceluiaşi eşantion la intervale de timp alese şi
permite astfel controlul fiabilităţii răspunsurilor. Dar ea nu dă rezultate decât după
intervale relativ lungi şi comportă riscul modificării eşantionului între fiecare pasaj.
Costul unor asemenea anchete şi mobilizarea mijloacelor tehnice importante,
constituie un alt obstacol în dezvoltarea lor. Ele au cu-noscut totuşi un anumit succes
în cursul ultimilor ani, mai ales în Africa. În sistemele de anchetă cu dublă colectă se
reiau metodele de anchetă cu pasaj unic, dar eşantionul este intervievat de două ori
cu chestionare independente şi anchetatori diferiţi. Această tehnică este utilizată
pentru a controla acoperirea sistemelor de stare civilă. Cea mai importanta
operaţiune de acest tip este Sample Registration Scheme care funcţionează în India
din 1968.
c. Anchetele monografice. Când cel care doreşte să realizeze o anchetă
demografică nu dispune de datele de care are nevoie, fie le culege el însuşi, fie
apelează la serviciile unui organism specializat. Ţinând cont de costurile şi eforturile
pentru realizarea unei anchete, se ghiceşte uşor că fiecare reprezintă un compromis
între obiectivele ştiinţifice şi mijloacele de realizare. Realizarea anchetelor direct de
către cercetător întâmpină mai multe dificultăţi în demografie decât în sociologie
pentru că ea presupune luarea în considerare a unui eşantion de populaţie
întotdeauna voluminos şi cu atât mai mult în demografie unde trebuie făcută şi
spaţializarea acesteia.
20
Astăzi recurgerea la informatică privilegiază prezentarea statisticilor sub
forma fişierelor informatizate. Dar în conţinutul lor acestea nu diferă de prezentările
clasice sub formă de tabele, adunate în anuare, culegeri de date sau microfişe.
Important este de accede la sistemele de informare cele mai vaste posibile, care să
permită confruntarea datelor provenind din surse diverse.
Cele trei variabile amintite anterior sunt reprezentate într-un sistem de axe de
coordonate.
21
xi
i
i-1
5
Culoarul vârstei (duratei)
4
0
t0 t1 t2 ti-2 ti-1 ti
z0 z1 z2 zi-2 zi-1 zi
zi,ti
22
- culoare pentru delimitarea generaţiilor care alcătuiesc colectivitatea
supusă observăriii, denumite curent culoare ale generaţiilor sau culoare
demografice şi care au poziţie oblică în graficul Lexis.
100
99
28
B
D
Varsta (x)
24
N2
N1
C
20
2
A
0 Fig. 1.5. z,t
1878 1949 1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977
23
Colectivităţile de decedaţi sunt reprezentate prin indicarea numărului
punctelor mortuare, încadrate într-o anumită formă geometrică (triunghi, pătrat,
paralelogram), în funcţie de specificul celor trei variabile care definesc reţeaua
demografică.
Conţinutul şi poziţia ocupată în graficul Lexis ne permite să definim două tipuri
principale de colectivităţi de supravieţuitori şi trei tipuri de colectivităţi principale de
decedaţi (vezi fig.1.6).
100
O P
5
Varsta (ani)
115
D D' 120
4 N R
96000
M
3 C C'
A 97000 B F G I 200
2 L
400 350
500 K
1 E H
0
1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978
Anul naşterii (observării) t,z
24
Colectivităţile de persoane afectate de un anumit eveniment demografic sunt
identificate de fapt prin masa evenimentelor demografice omogene înregistrate într-
o anumită perioadă (de obicei un an calendaristic) şi sunt cunoscute în demografie
sub denumirea de cohorte. Se vorbeste astfel de cohorta persoanelor care se
căsătoresc, de exemplu.
În privinţa colectivităţilor de referinţă, din cadrul cărora se recrutează
cohortele, reţinem două noţiuni fundamentale: populaţie umană şi generaţie.
Dacă noţiunea de populaţie a fost deja definită ca reprezentând totalitatea
persoanelor în viaţă la momentul de observare, în limitele unui anumit teritoriu, prin
noţiunea de generaţie se înţelege totalitatea persoanelor născute în acelaşi an
calendaristic. Se poate deduce astfel că populaţia este rezultatul coexistenţei la un
moment dat, a cel putin 100 de generaţii (considerând vârsta de 100 ani ca limită
superioară a colectivităţii umane).
Dacă rolul categoriei populaţie în analiza demografică este bine definit, în
privinţa categoriei cohortă precizăm faptul că, în anumite situaţii, aceasta poate
constitui o colectivitate de referinţă, din rândul căreia se recrutează persoane
supuse unor anumite eve-nimente demografice specifice. Aşa, de exemplu, pentru
fenomenul de divorţialitate sau pentru fertilitatea conjugală, cohorta căsătoriţilor în
perioada unui anumit an calendaristic poate îmbraca un rol de colectivitate de
referinţă. Acelaşi lucru se poate afirma şi despre categoria generaţie. Dacă
generaţia este prin definiţie o colectivitate de referinţă în analiza demografică, în
raport cu fenomenul natalitate, colectivitatea născuţilor vii în perioada unui an
calendaristic este de fapt o cohortă.
Masa evenimentelor demografice de acelaţi fel, înregistrate într-o perioadă de
timp şi care definesc fenomenul demografic, poate fi utilizată în analiză prin
dimensiunea globală (numărul de persoane care decedează într-un an
calendaristic), structurată pe vârste sau grupe de vârstă, (decedaţi la vârsta de 50
ani, 51 ani, s.a.m.d.), sau structurată în funcţie de generaţiile de care aparţin
persoanele afec-tate de eveniment. ca urmare, cohortele pot fi identificate prin
efectivul global, efectivul pe vârste şi efectivul pe generaţii.
Adaptate graficului Lexis, aceste variante de prezentare a informaţiei
referitoare la o anumită categorie de evenimente oferă posibilitatea efectuării
analizei demografice în două moduri fundamentale:
1. analiză transversală (de moment);
2. analiză longitudinală (pe generaţii).
25
t,z
x
ANALIZA TRANSVERSALA
5
0
1969 1970 1971 1972 1973 1974 1975 1976 1977 1978
26
CAPITOLUL 2
EVOLUŢIA ŞI EFECTIVUL POPULAŢIEI
1
Th.Mathus, Eseu asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992, p.327-
333.
27
1974 - 4 mld, 1987 - 5mld., 1999 - 6mld. Se constată că după 1750 creşterea este
exponenţială.
Tabel 2.1
Evolutia populaţiei planetei
mld
1
0,4
0,2
28
de articole, cărţi, comentarii şi studii, de aceea nu vom puncta decât aspectele
relativ constante într-o analiză demografică.
Tabel 2.2
Extremele populaţiilor naţionale la începutul mileniului III
(în mil.locuitori)
Regiuni, continente, ţări foarte populate 1900 2000
Total mondial 1634 > 6000
Asia 963 3863
Africa 138 867
America 165 833
Europa 355 660
Australia şi Oceania 6 30
1. China 415 1300
2. India 240 1000
3.
4.
5.
6. România 11 21,7
. . .
. . .
. . .
190 Liechtenstein 0,0075- 30.000 (0,03 mil)
195 Vatican 0,001 mil.
Metoda sporului mediu anual (¯S) se aplică atât pentru proiectări pe termen
scurt (5÷10 ani), cât şi pe termen mediu şi lung (25÷50 ani), eficienţa sa este dovedită
însă mai ales pentru perioada scurtă, evoluţia populaţiei având o creştere de tip liniar.
Formula de calcul este:
P1 − P0
S=
n −1
în care: P1 - numărul populaţiei la data efectuării prognozei;
29
P0 - numărul populaţiei la data de referinţă;
n -1 - numărul de ani întregi ce separă P1 de P0.
P1
R= − 1, si
P0
r = 1n ln PP10
30
- densitatea economică, exprimând numărul de locuitori/km2 de teritoriu
productiv.
Aceasta din urmă este une dintre cele mai relevamte categorii de densitate, reflectând
potenţialul de susţinere al unuin spaţiu productiv din punct de vedere economic.
Teste de evaluare
31
a. influenteaza direct natalitatea;
b. se calculeaza dupa formula n-1√P1/P0;
c. este determinata de structura populatiei dupa variabilele socio-culturale limba si
nationalitate;
d. se exprima prin indicatorul Pt0-Pt1/n-1
JUDETUL GALATI
ANUL Pm Pf P<15
1990 328414 321466 168579
2004 307815 313346 103378
32
ROMANIA
ANUL P<15 P15-64 P≥65
1998 4300170 15318535 2884098
2003 3632680 14993094 3107782
13. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai
jos :
ROMANIA
ANUL Purbana Prurala
1992 12391819 10418216
2003 11600157 10133399
15. Dg si Dec.:
33
c. ambele se pot exprima in loc./km2;
d. Dec. se exprima in loc./km2 de teritoriu productiv
16. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai
jos :
ROMANIA(2002)
S Purbana Prurala
238391 11600157 10133399
18. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai
jos :
JUDETUL GALATI(2002)
S Pm Pf
4466 303582 315974
19. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai
jos :
ROMANIA(1992)
Sagr. ar. Pm Pf
9357000 11200710 11588283
20. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabelul de mai
jos :
JUDETUL GALATI(2002)
Sagr. ar. Pm urbana Pf rurala Pm rurala Pf urbana
21. Suprafata unui teritoriu exprimata in km2 ce revine unui locuitor reprezinta:
34
a. reprezinta dg ;
b. reprezinta densitatea fiziologica;
c. reprezinta dec
CAPITOLUL 3
Numărul populaţiei, la nivel naţional şi mondial, este cel mai general indicator
demografic şi ca atare el estompează caracteristicile ce diferenţiază
subcolectivităţile care compun populaţia. Dar indivizii care compun acest agregat se
deosebesc între ei prin numeroase caracteristici. Acest lucru este atât de evident
încât nu are nevoie de exemplificări. Deşi putem considera că există tot atâtea
criterii de structurare a populaţiei câte caracteristici prezintă fiecare dintre indivizi, nu
toate însuşirile indivizilor au aceeaşi importanţă pentru demografie, sociologie sau
economie. Vârsta, de pildă, este importantă nu numai pentru demografie ci şi pentru
toate celelalte ştiinţe care se ocupă de populaţie. Altele, cum sunt gradul de
participarea la activităţi economice sunt de cel mai mare interes pentru economie.
Nivelul de instruire este, de asemenea, o caracteristică importantă mai ales pentru
sociologie, dar şi pentru diferite compartimente administrative, ca factor explicativ al
fertilităţii şi nupţialităţii. Este aşadar indispensabilă clasificarea caracteristicilor
esenţiale ale indivizilor care permit apoi considerarea diferitelor categorii de
subpopulaţii.
Structura populaţiei se analizează în funcţie de patru categorii de variabile:
- sex şi vârstă;
a. variabile demografice - statut matrimonial;
- gospodării, familii.
- naţionalitate/etnie
- limbă;
b. variabile socio-culturale
- religie/confesiune
- nivel de instruire
- sursa mijloacelor de subzistenţă;
- gradul de ocupare
c. variabile socio-economice
- ramuri şi sectoare de activitate;
- categorii socio-profesionale.
d. variabile teritoriale - mediul de locuire
35
Vârsta şi sexul reprezintă două dintre caracteristicile demografice de bază în
analiza structurii populaţiei dată fiind importanţa acestora în definirea rolului şi
locului fiecărei persoane în activităţile socio-economice şi în procesul de
reproducere.
Structura pe sexe se stabileşte determinând greutatea specifică a sexului
feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei, după formula:
F M
gF = × 100 , respectiv gM = × 100
P P
dar poate fi caracterizată şi prin intermediul unui indicator indirect numit raportul de
feminitate, respectiv de masculinitate calculat după formulele:
F M
rF = × 100, rM = × 100
M F
Px
gx = ω
x100
∑P
x =0
x
36
Prima şi cea mai generală împărţire a populaţiei pe grupe mari de vârstă
cuprinde:
- populaţia tânără: 0÷14 ani;
- populaţia adultă: 15÷59 ani;
- populaţie vârstnică: 60 şi peste 60 ani.
În publicaţiile ONU, o grupare frecvent utilizată este: 0÷14 ani, 15÷64 ani şi
65 ani şi peste. O altă grupare este 0÷19 ani, 20 - 64 ani, 65 ani şi peste. Câte grupe
de vârstă pot exista într-o populaţie oarecare la un moment dat? Tot atâtea câte
intervale anuale sunt acoperite de către populaţia respectivă până la cea mai
înaintată grupă de vârstă prezentă, respectiv 0-1, 1-2, 2-3…..n-n+1. În scopul unei
mai bune manevrări a valorilor şi relevanţei grupelor de vărstă se utilizează grupe
mari, sintetice, după modelul celor arătate.
După cum se poate constată, coexistă o triplă grupare a vârstelor care are,
fără îndoială, explicaţia sa. Decenii de-a rândul, după constituirea demografiei ca
ştiinţă, studiile efectuate la începutul acestui secol adoptaseră o clasificare în care
limitele superioare ale fiecarei grupe mari erau mai scăzute. Mai exact, grupele
0÷14, 15÷59, 60 şi peste erau cele mai potrivite intervale care respectau adevăruri
biologice şi demografice. Pe măsură ce tot mai multe ţări parcurg tranziţia şi
înregistrează o creştere a speranţei de viaţă la naştere, cu efecte asupra menţinerii
în viaţa economică activă, şi cu susţinere în planul posibilităţilor fizice şi psihice ale
indivizilor, devine posibilă o elasticizare a limitelor care nu numai că nu contravin
scopului demografic, dar chiar respectă o realitate instalată. Din acest motiv, o serie
de ţări ajustează structura după limitele relevante mai ales pentru analizele
demografico-socio-economice interne, lucrând uneori cu o dublă clasificare,
deoarece nevoia comparaţiilor internaţionale împiedică renunţarea la una dintre ele.
De ce nu se extinde gruparea după limite mai largi, la nivelul tuturor statisticilor?
Pentru simplul motiv că numeroase ţări, cu nivele economice şi sociale scăzute,
care se află în căutarea unui model de evoluţie demografică, prezintă încă
caracteristici demografice specifice nivelului de dezvoltare: speranţa de viaţă la
naştere extrem de scăzută (exemplul Etiopiei, cu o speranţă sub 50 de ani este
sugestiv şi permite înţelegerea limitei). (Speranţa de viaţă la naştere se defineşte ca
vârsta maximă pe care o poate atinge un individ care se naşte în condiţiile socio-
economice ale evaluării indicatorului. Altfel spus, speranţa de viaţă reprezintă
valoarea medie a vârstelor de deces la un moment dat, considerându-se că aceasta
surprinde de fapt favorabilitatea mediului pentru viaţă. Valoarea speranţei de viaţă
se schimbă permanent, proiectând valorile unei condiţii actuale.)
În funcţie de ponderile celor trei grupe de vârstă o populaţie poate fi
considerată fie tânără, fie îmbătrânită (populaţia vârstnică reprezintă peste 12% din
populaţia totală), sau cu tendinţă de îmbătrânire (populaţia vârstnică deţine între
7÷12% din populaţie), cele trei părţi ale piramidei (baza, trunchiul şi vârful)
corespunzătoare grupelor de vârstă reflectând raportul dintre acestea.
Creşterea duratei medii de viaţă şi a numărului persoanelor vârstnice face
necesară o detaliere a acestei subpopulaţii. S-a ajuns astfel şi la vârsta a patra, de la 75
ani în sus. Piramida vârstelor ÷ imagine clasică în demografie ÷ ne furnizează prima
37
informaţie despre tineretea sau bătrâneţea unei populaţii: o piramidă cu o bază largă şi un
vârf îngust este caracteristică primului tip, populaţie tânără, în timp ce o piramidă cu o
bază îngustă şi un vârf hipertrofiat caracterizează o populaţie îmbătrânită.
Pentru a pune în evidentă, la modul cel mai general, consecinţele îmbătrânirii
demografice a populaţiei, se recurge la raportul de dependenţă de vârstă (RDV), ce
se calculează după formula:
19 ω
∑
x =0
px + ∑p
x =65
x
RDV = 64
∑p
x = 20
x
38
În ansamblu, îmbătrânirea demografică, fiind o modificare a repartiţiei
populaţiei după vârstă, are consecinţe pe multiple planuri. Sub raport strict
demografic sunt de consemnat efectele asupra fertilităţii feminine, a mortalităţii
generale în legătură directă cu creşterea numărului şi proportiei populaţiei vârstnice.
Sub raport economic, efectul se resimte la nivelul populaţiei active - care
îmbătrâneşte şi ea - la nivelul sarcinii societăţii pentru fondul de pensii. Aşadar,
toate subsistemele din societate sunt afectate de îmbătrânirea demografică. Pentru
administraţii, fenomenul presupune o ajustare a politicii sociale, cu atenţie crescută
pentru casele de bătrâni, fonduri suplimentare pentru asistenţă, medicamente, etc.
În cadrul acestor grupe de vârstă se decupează frecvent, subgrupe sau
subpopulaţii care au relevanţe particulare pentru un domeniu sau altul. Sunt de
amintit în acest sens grupele funcţionale care semnifică grupări făcute în baza unor
criterii calitative şi ai unor indicatori specifici aplicaţi populaţiei (ex.: o societate x se
interesează la un moment dat de subgrupa populaţiei masculine, cu vârste între
20÷25 ani, având studii liceale, ocupaţi în sectorul servicii).
O a două variabilă cu valoare demografică directă este statutul matrimonial.
Stabilirea structurii populaţiei după starea civilă constă, de fapt, în
determinarea greutăţii specifice a populaţiei necăsătorite, căsătorite, divorţate sau
văduve, în totalul populaţiei. În majoritatea statelor lumii este reglementată vârsta
minimă la care se poate încheia căsătoria.
Structura populaţiei după starea civilă trebuie analizată utilizând grupări
complexe, în care intervin şi alte caracteristici demografice, socio-economice sau
culturale: sex, vârstă, mediu de locuire, în profil teritorial, pe naţionalităţi, după nivel
de instruire etc.
Nupţialitatea populaţiei. Fenomenul de nupţialitate desemnează masa
căsătoriilor sau a persoanelor ce se căsătoresc, în limitele unei perioade de timp
determinate, de obicei un an calendaristic.
Asemănător celorlalte fenomene demografice, nupţialitatea se poate analiza
în optica transversală (analiza de moment), sau pe generaţii. În ambele cazuri, cu
deosebire însă în analiza longitudinală, trebuie să ţinem seama de faptul că
fenomenul de nupţialitate interferează cu alte fenomene demografice, în special cu
mortalitatea.
Expresia cea mai generală a intensităţii nupţialităţii se obţine cu ajutorul ratei
generale de nuptialitate:
C
c= × 1000
P
în care: c - rata generală de nupţialitate;
C - numărul persoanelor ce se căsătoresc în perioada de timp specificată;
P - efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval.
39
statistice privind limita superioară de vârstă după care numărul căsătoriilor devine
nesemnificativ, aceste prevederi legale permit delimitarea aşa-numitului contingent
nuptiabil (contingentul de vârstă în limitele căruia se produce cea mai mare parte a
căsătoriilor). În situaţia specifică ţării noastre, contingentul nupţiabil cuprinde
populaţia feminină în limitele vârstelor 16÷39 ani şi populaţia masculină între 18÷44
ani.
Desigur că limita superioară de vârstă este discutabilă, mai exact, nu există o
limită superioară, fapt pentru care în practica statisticii, informaţiile privind numărul
persoanelor ce se căsătoresc, se prezintă grupat, până la vârsta de 60 ani şi peste.
Se recomandă ca în contingentul nupţiabil să se includă numai persoanele care pot
încheia o căsătorie în mod efectiv şi nu întrega populaţie în limitele de vârstă
amintite anterior.
Contingentul nupţiabil va face distincţia între persoanele celibatare, către care
se va orienta analiza cu precădere şi persoanele divorţate şi văduve, care pot
încheia o căsătorie prin recăsătorire.
Având în vedere aceste precizări, pentru caracterizarea fenomenului de
nupţialitate, se stabilesc o serie de indicatori specifici, cu intenţia de a aprofunda
diverse aspecte:
- Rata nupţialităţii celibatarilor:
C'
c' = × 1000
Pn
în care: c' - rata nupţialităţii celibatarilor;
C' - numărul persoanelor celibatare ce se căsătoresc, în limitele
contingentului nupţiabil;
Pn - populaţia din contingentul nupţiabil cu statut de celibatar.
40
divorţurilor. Ca urmare, este recomandabil ca numărul divorţurilor să se coreleze cu
efectivul populaţiei căsătorite, exprimând mai corect intensitatea fenomenului:
D
d= × 1000
Pc
în care: Pc - efectivul mediu al populatiei căsătorite.
C−D
c neta = c − d = × 1000
P
41
- aria sinică (chineza de Beijing sau mandarineza), de departe pe
prima pozitie după numărul de vorbitori;
- categoria a doua, compusă din trei ansamble de talie comparabilă:
aria anglo-americană, aria hindi şi aria hispanică;
- al treilea grup, format din subansamble având între 125 şi 175 mil.
vorbitori, include: bengali, rusa, portugheza, araba şi japoneza;
- al patrulea grup, în ordine descrescătoare, indoneziana, franceza,
germana, italiana şi ukrainiana.
În cursul secolelor trecute şi până după al doilea război mondial, faptul cel
mai marcant l-a constituit expansiunea marilor limbi europene. Ciclul european se
pare că totuşi este încheiat. Reculul relativ al limbilor europene, impulsionat de
pierderea greutăţii demografice a Europei şi Americii este deja net, fenomenul
urmând să se accelereze în cursul deceniilor viitoare, în baza diferenţelor de
fecunditate dintre lumile europene şi restul planetei. Singura, limba engleza, ar
putea să păstreze privilegiul, ca urmare a relativei simplităţi şi flexibilităţi pentru care
a şi fost adoptată în schimburile internaţionale, dar contextele politice pot aduce
schimbări imprevizibile.
Nivelul de instruire
Teoriile şi modelele tranziţiei demografice au subliniat de-a lungul timpului
rolul ştiinţei de carte asupra fenomenelor demografice. Acest rol poate fi măsurat
atât diacronic cât şi sincronic; în cadrul populaţiei unei ţări el apare ca factor al
demografiei diferenţiale. De obicei, femeile cu o instruire superioară au o fertilitate
mai scăzută, o nupţialitate întârziată şi o mortalitate infantilă mai scăzută a copiilor
lor.
Nivelul de instruire al populaţiei se analizează de la nivelul elementar: ştiutori
sau neştiutori de carte. Recensământul stabileşte proporţia analfabeţilor, respectiv a
ştiutorilor de carte, pe baza căruia se calculează indicele de alfabetizare:
Panalfab.
Panalfabeta = × 100
Ptot
Pinstr.
Pinstruita = × 100
Ptot
42
precum şi în unele regiuni sud-americane. Surpriza o constituie chiar unele state
dezvoltate care prezintă procente relativ mari de analfabetism (Portugalia, Grecia,
SUA).
Vom reţine, aşadar, indicele populaţiei analfabete ca pe o variabilă cu forţă
puternică explicativă pentru fenomenele demografice, în primul rând fertilitatea,
speranţa de viaţă la naştere şi mortalitatea infantilă şi ca atare se justifică
introducerea sa într-un model mai general atunci când se examinează raportul
fundamental populaţie-dezvoltare.
43
- masculină faţă de cea feminină;
- a subgrupei populaţiei cu vârstă între 20 şi 55 ani faţă de populaţia
sub 20 ani şi peste 55 ani;
- a populaţiei rurale faţă de populaţia urbană.
Există însă evidente şi motivate diferenţe între o ţară şi alta, între o regiune şi
alta, ceea ce a condus la conturarea unei tipologii a ratelor de activitate în general şi
a ratelor de activitate feminină în special, în conformitate cu tradiţiile, nivelul de
cultură şi informare şi nivelul general de dezvoltare economică.
Structura populaţiei active este indisolubil legată de specificul economiei ţării,
aceasta putând fi urmărită după sectorul/ramura economică în care populaţia activă
este ocupată, dar şi după categoria socio-profesională în care o persoană activă
poate fi încadrată.
În scopul asigurării comparabilităţii internaţionale se utilizează în mod frecvent
o clasificare sintetică a sectoarelor de activitate după cum urmează:
- sector primar (agricultură, silvicultură, pescuit, vânat, industrie
extractivă);
- sector secundar (ramuri şi subramuri ale industriei prelucrătoare);
- sector terţiar (ramuri şi subramuri ale sferei serviciilor).
44
Este cert că doar un singur criteriu nu va oferi o imagine corectă asupra
fenomenului urban şi deci nici comparaţiile fenomenelor produse în cele două medii
de locuire nu vor fi relevante. Se recunoaşte şi se aplică din ce în ce mai des ca şi
criterii de analiză a unei aşezări, criteriul administrativ, alături de cel al mărimii
populaţiei, al caracteristicilor tehnico-edilitare şi al structurii populaţiei după sectorul
de activitate. Iată deci, că se ajunge din nou într-un punct în care populaţia devine
cauză şi efect, criteriu şi rezultat în acelaşi timp.
Teste de evaluare
a. demografica fundamentala;
b. socio-economica;
c. socio-culturala.
ROMANIA
ANUL Pm Pf
1992 11200710 11588283
45
27. In anul 1977, in Romania, populatia de sex feminin era de 10933855
persoane. Cunoscand efectivul mediu al populatiei totale, respectiv
21559910 locuitori sa se calculeze greutatea specifica masculina si raportul
de masculinitate.
ANUL 2005
ROMANIA ETIOPIA SUEDIA
P<15 P15-64 P≥65 P<15 P15-64 P≥65 P<15 P15-64 P≥65
3632680 14993094 3107782 32070392 39010455 1972439 1539303 5896162 1566309
ω
30. Formula Px/∑P x100 :
x=0
a. reprezinta gX;
b. reprezinta RDV;
c. se calculeaza procentual in cadrul P15-64;
d. se calculeaza procentual in cadrul Pt
46
ROMANIA
ANUL P0-4 P55-59 P
1992 1613419 1363062 22810035
JUDETUL GALATI
ANUL P0-14 P15-59 P
2004 103378 410444 621161
19 ω 64
33. Formula ∑Px + ∑Px/∑Px :
x=0 x=65 x=20
a. reprezinta RDV;
b. reprezinta formula de calcul a structurii economice;
c. reprezinta RDE;
d. reflecta imaginea presiunii exercitate de tineri si varstnici asupra adultilor
ROMANIA
ANUL P0-19 P20-64 P65-ω
1992 7098838 13200938 2510259
ROMANIA
ANUL P0-15 Pf 57-ω Pm 16-61 Pm 62-ω Pf 16-56
1992 5584099 2540666 6984843 1375867 6323007
47
36. Piramida varstelor cu baza larga si varful ingust caracterizeaza:
ώ
38. Ponderea de 14,5% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza:
x=65
14
a. ∑Px ;
x=0
ώ
39. Ponderea de 6% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza:
x=65
ώ
40. Ponderea de 6% a ∑Px in cadrul Pt unei tari caracterizeaza:
x=65
a. populatia imbatranita;
48
19
b.∑ Px ;
x=0
64
c. ∑Px ;
x=15
JUDETUL GALATI(2004)
P0-14 P15-59 P60-ω
103378 410444 107339
49
a. reprezinta nuptialitatea si divortialitatea celibatarilor;
b. se calculeaza raportand masa casatoriilor, respectiv divorturilor la
efectivul mediu al populatiei in acelasi interval;
c. reprezinta rata nuptialitatii nete si divortialitatii celibatarilor;
d. reprezinta rata nuptialitatii nete si a divortialitatii.
ROMANIA
ANUL C P
1992 11640303 22810035
ROMANIA
ANUL D P
1992 516032 22810035
ROMANIA
ANUL C D P
1992 11640303 516032 22810035
50
49. Contingentul nuptiabil in Romania cuprinde:
39 44
a. ∑PFX si ∑PMX ;
x=16 x=18
JUDETUL GALATI
ANUL Purbana Prurala C D
1990 384365 26551 5241 1025
2004 353349 267812 3973 1360
ROMANIA(1992)
Panalfabeta Pinstruita Pinstruita I Pinstruita III
799405 22010630 4438602 967570
51
54. Analizand datele din tabelul de mai jos puteti afirma:
ANUL 2003
TARA Pm Pf Pf Pm fg M0
analfabeta analfabeta
Romania 10606245 11127311 240277 84850 1,3 26,4
Botswana 802013 838102 133258 171631 2,85 54,6
Grecia 5.237.413 5.430.941 173790 68087 1,33 5,5
52
d. de regula, la valori ridicate se coreleaza cu o nuptialitate precoce in randul
Pf.
58. Sunt variabile socio-economice:
a. sectorul primar;
b. sectorul secundar;
c. sectorul terciar.
a. sectorului primar;
b. sectorului secundar;
c. sectorului terciar.
53
63. Valoarea de 30% a populatiei din sectorul tertiar dintr-o regiune:
JUDETUL GALATI(2004)
Pm activa Purbana Prurala Pinactiva
165784 353349 267812 387038
a. ga m este 68%;
b. ga f este 29,1%;
c. ga este 40% ;
d. gin este 60% .
GALATI(2005)
PaAgricultura,Vanatoare si Pa Pescuit si Pa Industria Pa Industria
Silvicultura piscicultura extractiva prelucratoare
65600 100 100 4500
15 ω ω 61 56
66. Formula ∑Px + (∑Pmx + ∑Pfx ) / ∑Pmx + ∑Pfx :
x=0 x=62 x=57 x=16 x=16
54
c. inregistreaza valori mai mari pentru Pf fata de Pm ;
55 20 ω
d. inregistreaza valori mai mari pentru ∑Px fata de ∑Px si ∑Px
x=20 x=0 x=55
55
CAPITOLUL 4
MIŞCAREA POPULA IEI
4.1.1 Natalitatea
N
Ng = × 1000
P
în care: Ng - rata generală a natalităţii;
N - numărul născutilor vii;
P - efectivul mediu al populaţiei.
56
aproximative, dar diferenţele de nivel la scară mondială sunt în mod mulţumitor
redate de acest indice. Nu trebuie să uităm că datele statistice pentru numeroase
ţări sunt estimaţii şi aproximaţii. Faţă de media mondială de aprox. 27‰ regiunile
subdezvoltate depăşesc frecvent 50‰, (Kenya, 55‰) în timp ce regiunile dezvoltate
abia ating uneori 10‰ (Germania, 10‰).
Ponderile pe care le deţin marile regiuni în producţia mondială de vieţi nu
sunt aceleaşi cu ponderile din populaţia mondială. Europa, de pildă, care deţine o
zecime din populaţia lumii, are o contribuţie redusă la numărul total al născuţilor vii,
circa a douăzecea parte. Aproximativ aceeaşi este situaţia Americii de Nord şi a
teritoriului CSI. Situaţia cea mai interesantă este a Asiei de est: deţinând aproape o
treime din populaţia lumii, această regiune are o contribuţie de doar 18% la numărul
total al născuţilor vii. Explicaţia: prezenţa în această regiune a Chinei şi Japoniei
care au cunoscut, în ultimele două decenii, o considerabilă scădere a natalităţii.
Vom remarca faptul că natalitatea cea mai ridicată se înregistrează în Africa şi cea
mai redusă în Europa. Polarizarea natalităţii pe glob este bine redată de nivelul ei în
regiunile mai puţin dezvoltate care este dublu faţă de cel din regiunile dezvoltate.
Dar, în cadrul marilor regiuni există diferenţe pe subregiuni care au semnificaţia lor
în raport cu tranziţia demografică.
Africa, cu nivelul foarte ridicat al natalităţii, se află - grosso modo - în
pretranziţie demografică. Situaţia este ilustrată de natalitatea din Africa de est şi de
vest, unde nivelul ei este de 49‰. Africa centrala este aproape de acest nivel, în
timp ce Africa de nord şi de sud, cu o natalitate de cca. 40‰, se afla în prima fază a
tranziţiei.
Asia de sud urmeaza Africii în privinta natalitatii. Ceva mai scăzut este nivelul
acesteia în Asia de sud-est (Indonezia, în special) ca urmare a unor politici active de
reducere a natalităţii.
Nivelul este încă ridicat în Asia de sud meridionala (India), fără însă să aibă
valorile din Africa. Un nivel ridicat se întâlneşte şi în Asia de sud-vest, deşi, aşa cum
se va vedea mai târziu, mortalitatea este scăzută, ceea ce relevă o altă fază a
tranziţiei demografice.
Asia de est se caracterizează printr-un nivel scăzut al natalităţii, cazul cel mai
interesat rămânând, fără îndoială, cel al Chinei, a cărei tranziţie demografică se
desfăşoară foarte rapid.
America latină ocupă şi în privinţa natalităţii o situaţie tranzitorie. În zona
Caraibelor, nivelul este de 27‰, în timp ce America centrală istmică are nivelul cel
mai ridicat din regiune (35‰). America de sud, deşi cu un nivel apropiat de al întregii
Americi latine, are diferenţe bine marcate. Ţările din America de sud temperată
(Argentina, Uruguay, Chile) au niveluri apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate,
20÷25‰, în timp ce ţările din America de sud tropicală (Brazilia) au o natalitate mai
ridicată.
America de Nord, Europa, Australia şi Noua Zeelandă se încadrează în
grupa mare a ţărilor dezvoltate, cu un nivel scăzut al natalităţii (aprox. 16%o).
În România, natalitatea a înregistrat variaţii importante de-a lungul acestui
secol şi cu atât mai importante în ultimul deceniu, trecând de la valori de pste 40‰
57
în erioda interbelică, la valori ce tindeau să scadă sub 15 ‰ la începutul deceniului
7 al secolului trecut, pentru ca după decretul privind interzicerea întreruperilor de
sarcină din 1967, în regimul communist, natalitatea să se relanseze forţat până la
peste 25 ‰. După 1990, valorile încep să scadă vertiginous, odată cu suprimarea
restricţiei sus-menţionate, ajungând în jurul valorii de 10,5 ‰, după 2000.
Analiza natalităţii populaţiei în cadrul unor subcolectivităţi grupate după
caracteristici socio-economice, culturale, teritoriale etc, urmăreşte să definească
tocmai influenţa acestor factori asupra intensităţii fenomenului.
O serie de studii ale unor demografi de prestigiu sau ale unor organisme
specializate, au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi
dimensiunea familiei, legătură ce poate fi descrisă sub forma unei parabole de
gradul II (vezi fig.4.1).
Se apreciază
că un nivel redus al
veniturilor, urmare a
nr. persoane/familii
unei productivităţi a
muncii scăzute sau a
unei inechităţi
flagrante în re-
partizarea resurselor
materiale ale
societăţii, favorizează
existenţa familiei cu
venituri/membru de familie un număr mare de
membri, ceea ce
Fig. 4.1. Evolutia dimensiunii familiei în funcţie de venituri echivalează de fapt
cu o natalitate
ridicată. Pe măsura creşterii veniturilor, este evidentă tendinţa de scădere a
dimensiunii familiei, orientată spre o reproducere simplă. Depăşirea unui anumit
nivel al veniturilor, astfel încât acestea să nu mai condiţioneze în măsură
hotărâtoare standardul de viaţă, determină un comportament demografic orientat
către o reproducere lărgită a populaţiei.
Intensitatea natalităţii variază în funcţie de nivelul de instruire, se diferenţiază
pe naţionalităţi, este puternic influenţată de gradul ge-neral de cultură, concepţii şi
tradiţii regionale, gradul de ocupare în sfera activităţilor a populaţiei feminine etc.
Fără îndoială că evoluţia natalităţii este condiţionată şi de politica demografică a
fiecărui stat, parte integrantă a politicii generale de dezvoltare.
O serie de aspecte deosebit de importante pentru aprecierea fenomenului
natalităţii se desprind urmărind repartiţia născuţilor vii după rang.Rangul născutului
viu se identifică cu numărul de ordine al noului născut, având în vedere efectivul
născuţilor vii în familie, în perioda anterioară. Ca urmare, masa născuţilor vii din
perioda unui an calendaristic se compune din născuţi de rangul 1, 2,3,...s.a.m.d.
58
În afara determinării ponderii născuţilor de un anumit rang în totalul născuţilor
vii se utilizează pentru caracterizarea acestui aspect, un indicator sintetic - rangul
mediu al născutilor vii - stabilit ca medie aritmetică ponderată a rangurilor, cu
efectivul de născuţi vii aparţinând fiecărui rang:
n
∑k
i =1
i × Ni
k= n
∑Ni =1
i
59
Se face observaţia că în calcul se include întregul efectiv al născuţilor vii,
deoarece, numărul celor provenind de la femei sub şi peste limitele de vârstă ale
contingentului fertil este nesemnificativ.
Rata generală de fertilitate apropie în mod considerabil efectivul născuţilor vii,
de unul din factorii determinanţi, care condiţionează potenţialul intrărilor în sistemul
populatie - dimensiunea contingentului fertil feminin.
Între rata generală de fertilitate şi rata generală de natalitate există o corelaţie
directă, intensitatea fertilităţii fiind un element esenţial care determină nivelul
natalităţii. Această corelaţie este pusă în evidenţă prin intermediul relaţiei:
N vii N
n= = 49 vii
P
∑Fx
15
sau
n = f ⋅ k 'F ⋅ k "F
60
Fiind exprimată în promile, rata generală a mortalităţii indică numărul de
decese la 1000 locuitori.
În scopul asigurării comparabilităţii ratelor de mortalitate lunare, trimestriale
sau semestriale, cu rata anuală, se stabileşte în prealabil densitatea medie anuală a
deceselor prin multiplicarea numărătorului cu raportul dintre durata calendaristică a
anului şi durata calendaristică a perioadei pentru care se stabileşte intensitatea
mortalităţii.
În privinţa efectivului mediu al populaţiei cu care se compară densitatea
anuală a deceselor, în cazul imposibilităţii determinării acestuia pentru fiecare
perioadă, se utilizează efectivul populaţiei stabilit pentru data de 1 ianuarie, dacă
mortalitatea vizează primele 6 luni ale anului şi efectivul populaţiei la 1 iulie, pentru
ultimele 6 luni ale anului calendaristic.
Oricare ar fi perioada pentru care se stabileşte, rata generală de mortalitate
este un indicator aparţinând analizei transversale. Se compară efectivul
colectivităţilor de decedaţi de gradul III cu efectivul colectivităţilor de supravieţuitori
de gradul II.
Principalele aspecte care sunt urmărite în analiza transversală a mortalităţii
populaţiei sunt:
- mortalitatea specifică pe sexe şi vârste;
- mortalitatea pe medii, în profil teritorial şi pe categorii socio-
economice ale populaţiei;
- mortalitate pe cauze de deces;
- sezonalitatea populaţiei.
61
Vârsta este una din caracteristicile demografice de care nu se poate face
abstracţie în analiza intensităţii fenomenului de mortalitate. Colectivităţile de
decedaţi, precum şi colectivitatea populaţiei din care se recrutează decesele, se
urmăresc structurate pe vârste sau grupe de vârstă, în funcţie de scopul analizei.
Rata specifică de mortalitate la vârsta x se determină pe baza relaţiei:
Mx
mx = × 1000
Px
100
30
m25-29 =
1584921
1909 (1909/1584921)x1000
= 1,20‰
25
m20-24 =
1826830
(1939/1826830)x1000
1939
= 1,06‰
20
62
ales din punct de vedere social, dar şi asupra specificului colectivităţii din care se
recrutează.
Intensitatea mortalităţii infantile se stabileşte pe baza relatiei:
M0
m0 = × 1000
N vii
B
1 C
Varsta
13089
418185 417353
0 D
1975 A 1976
Anul calendaristic
63
unor indicatori corectaţi ai intensităţii mortalităţii infantile, care ţin cont de existenţa
sau inexistenţa informaţiilor privind repartiţia deceselor infantile pe generaţii.
Mortalitatea juvenilă
Mortalitatea primei copilarii (mortalitatea juvenila) reprezinta fenomenul
deceselor inregistrate in subpopulatia copiilor in virsta de 1-4 ani.
Este un indicator de evaluare a starii de sanatate nu numai la aceasta grupa de
virsta ci si la intreaga populatie de copii, exprimind nivelul de educatie al parintilor si
standardul de viata al familiilor, eficienta serviciilor medicale si a masurilor generale
de ocrotire a copiilor.
In comparatie cu celelalte tari europene, Romania are cea mai mare rata de
mortalitate juvenila. Fenomenul a cunoscut o usoara tendinta de crestere de la 1,6‰
in 1980 la 2.0‰ in anul 1990.
Din cele 2400 decese anuale la copii de 1-4 ani principala cauza o constituie
bolile respiratorii, urmate de accidente, malformatii congenitale si boli infecto-
parazitare.
Aproximativ 40% din totalul deceselor juvenile se inregistreaza la copii de 1-2
ani, accidentele constituind una din cele mai importante cauze. Proportia crescuta a
accidentelor se explica si prin lipsa de supraveghere la domiciliu a copiilor cu ambii
parinti salariati.
Măsura cea mai exactă a mortalităţii, în care mortalitatea după vârstă este
descrisă de şirul de probabilităţi de deces şi de supra-vieţuire şi care permit
obţinerea unei valori sintetice, denumită speranţa de viată la diferite vârste, o
reprezinta tabelele de mortalitate.
Valoarea speranţei de viaţă la naştere (durata medie a vârstei sau pur şi
simplu, viaţa medie) este un indice care cumulează o serie de funcţiuni. El exprimă
nu numai nivelul mortalităţii neinfluenţat de structura de vârstă, ci şi ansamblul
condiţiilor economice, sociale, sanitare etc., devenind astfel un bun indicator al
calităţii dezvoltării social-economice.
O funcţie analoagă îndeplineşte rata mortalităţii infantile calculată ca raport
între numărul deceselor sub un an şi numărul născuţilor vii.
64
demografice, expresie a unor modele culturale. Prin urmare, populaţia este înzestrată
cu o inerţie - inerţia demografică - mult mai puternică decât inerţia altor sisteme,
economice sau sociale. Unitatea de timp cu care se măsoară modificările demografice
este durata unei generaţii sau, mai exact, distanţa dintre două generaţii succesive
(valoarea internaţională este de 30 de ani)2.
Tranziţia demografică sau revoluţia demografică este un proces demografic
observat la un număr mare de populaţii care trec de la un regim tradiţional de
echilibru demografic, cu niveluri ridicate ale fertilităţii şi mortalităţii, la un regim
modern de echilibru, cu niveluri joase ale fertilităţii şi mortalităţii. Între cele două
regimuri de echilibru, creşterea naturală parcurge trei etape: scăderea mortalităţii,
explozia demografică, scăderea natalităţii. Unele populaţii înregistrează chiar o fază
post-tranziţie, aceea a oscilaţiei negative a sporului natural (implozia demografică),
remediată prin rezilienţa sistemului, în virtutea capacităţii sale de autoreglare, sau
printr-o politică socială pronatalistă.
Deşi fig.4.1 este o reprezentare simplificată a tranziţiei, ea ne permite să
facem câteva observaţii:
- durata temporală a tranziţiei demografice este diferită de la o populaţie la
alta;
- deoarece tranziţia demografică a avut loc mai întâi în ţările din nordul Europei,
apoi în Occident, şi mai târziu în sudul şi estul Europei, nu se poate vorbi de o tranziţie
demografică europeană încheiată. În cazul ţărilor care au cunoscut primele acest
proces, tranziţia nu a început mai devreme de a doua jumătate a sec. XVIII-lea, după
naşterea revoluţiei industriale, iar implozia naturală nu s-a instalat încă în unele ţări,
chiar dacă valorile sporului natural ar putea conduce la o asemenea concluzie. Cazul
României este reprezentativ în acest sens, dovedind alterarea mecanismului
populaţie-economie-societate, prin intervenţia legislaţiei ca instrument politic.
Propusă în 1929 de un avocat polonez, Leon Rabinowicz, expresia revolutie
demografică a fost reluată un an mai târziu de demograful american Waren
Thompson; ea a fost dezvoltată de Adolph Landry în 1934 în opera sa devenită
clasică, intitulată chiar "Revoluţia demografică". După un ocol prin S.U.A unde
Franck Notestein i-a consacrat reflexii profetice, noţiunea a revenit în Europa sub
denumirea de tranziţie demografică.
2
V. Trebici, Demografie. Excerpta et Selecta, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p.38.
65
50
Natalitate
40
Mortalitate
30
‰
20
10
0
cvasi-echilibru baby-boom echilibru implozie
demografica
Cum nu se poate vorbi de un start unic pentru toate ţările lumii, tranziţia
demografică cunoaşte etape diferite în fiecare ţară sau grup de ţări. Astfel,
numeroase ţări occidentale au parcurs deja ultimul stadiu şi chiar l-au depăşit
întrucât, aşa cum am arătat anterior, fecunditatea post-tranziţională pare să nu mai
fie obligată să garanteze înlocuirea generaţiilor. În schimb, toate ţările lumii au făcut
cunoştinţă cu faza a doua.
Tranziţia demografica cuprinde de fapt trei tranzitii: tranziţia mortalităţii de la
nivelurile ridicate la nivelurile scăzute; tranziţia natalităţii de la nivelurile ridicate la
nivelurile scăzute; tranziţia excedentului natural de la vechiul echilibru la noul
echilibru. În limbajul curent, prin tranziţie se subînţelege, în majoritatea cazurilor,
tranziţia natalităţii, iar atunci când se spune despre o ţară că populaţia sa are o
tranziţie încheiată, se subînţelege că natalitatea a ajuns la un nivel scăzut (regimul
moderat).
Factorul timp, de cea mai mare importanţă în tranziţia demografică, se pune
în termenii următori:
a. care este durata totală a tranziţiei demografice?
b. care este intervalul de timp ce separă scăderea natalităţii de
scăderea mortalităţii?
c. care este viteza cu care se produce scăderea mortalităţii şi cea a
natalităţii? Menţinându-ne în continuare la modelul european, vom spune că
există o tranziţie cu o durată foarte mare (până la 200 ani), cu o durată
medie (aprox. un secol) şi cu o durată relativ scurta (70÷90 ani) şi chiar
foarte scurtă. După unii autori (Chesnais, 1979) cele trei tipuri corespund
modelelor nordic, occidental şi meridional (în care este inclus şi cel
răsăritean).
d. care este decalajul de timp ce separă tranziţia demografică din
diferitele ţări europene? Observaţia cea mai generală este aceea că tranziţia
demografică a avut loc mai întâi în ţările din nordul Europei (Suedia, Norvegia,
Finlanda, Danemarca), apoi în ţările din occidentul Europei, cele mai târzii
66
fiind ţările din sudul şi estul Europei. Decalajul exprimat în ani variază,
bineînţeles, de la o ţară la alta.Trebuie însă precizat că tranziţia a început
după a două jumătate a secolului al XVIII-lea, în cazul ţărilor care au
cunoscut primele acest proces.
67
În aceste condiţii, tranziţia demografică din România se bazează pe date la
un teritoriu variabil, ceea ce este, fără îndoială, un element de necomparabilitate.
Apoi, pentru judecarea evoluţiei demografice în cursul secolului XX ar fi potrivite şi
referirile socio-economice, precum şi considerarea evenimentelor istorico-politice
(cele două războaie mondiale şi măsurile de politică demografică de la sfârşitul
anilor '60.
Tranziţia mortalităţii. La sfârşitul secolului al XIX-lea (1888÷1900), rata brută de
mortalitate a fost de 29 decese la 1000 locuitori, iar în deceniile anterioare, aceasta
a fost superioară cifrei de 30‰.
Scăderea ei ca tendinţă fermă poate fi datată la începutul secolului XX: în
perioada 1901÷1915, nivelul ei este cu 13% sub cel al perioadei 1888÷1900.
Scăderea ei este lentă în continuare: nivelul ei oscilează în jurul valorii de 20
decese, în perioada 1930÷ 1940. Au fost necesari 50 ani (1850÷1899) pentru a
reduce nivelul mortalităţii sub 30%, şi alti 30 ani (1900÷1929) pentru a-i obţine scă-
derea până la valoarea de 20%, care s-a menţinut până aproximativ în 1947, după
care, în decurs de 17 ani (1948÷1964), s-a realizat cea mai puternică scădere,
nivelul ei ajungând la mai puţin de 9 decese la 1000 locuitori. Creşterea uşoară din
ultimii ani se datorează îmbătrânirii demografice, la care ne vom referi mai târziu.
Tranziţia fertilităţii. Indicele cel mai simplu pentru exprimarea acestui
fenomen (dependent de starea populaţiei feminine de vârstă fertilă, a generaţiilor
feminine, a promoţiilor de căsătorii) este natalitatea. Dacă în perioada 1888÷1900,
rata brută de natalitate a fost de 40,6 născuţi vii la 1000 locuitori, nivelul ei, în
perioada 1901÷1915, a rămas acelaşi. Dar, în această perioadă de început a secolului
al XX-lea, se înregistrează un fenomen interesant: natalitatea creşte de la 39,2‰
(1901÷1905), la 40,3‰ (1906÷1910) şi la 42,1‰ (1911÷1915), atingând valoarea
maximă, fenomen întâlnit şi la alte populaţii din Europa. Există încercări de explicare
a acestei tendinţe, dar nu ne vom referi acum la această problemă. Rămâne totuşi
să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu acestă tendinţă dacă nu ar fi intervenit primul
război mondial, care, la rându-i, a generat o serie de consecinţe politice, sociale,
economice cu efect prezumabil asupra fertilităţii.
În orice caz, un lucru este cert prin interpretarea datelor statistice: fertilitatea
începe să scadă după primul război mondial. Este adevărat, scăderea este relativ
moderată între cele două războaie mondiale: 34,5% (1920÷1929) şi 30,9%
(1930÷1939) până la 26% în 1940. Diminuarea natalităţii este mult mai accentuată
decât a mortalităţii. Factorii noi care apar acum şi motivaţiile importante ce se afirmă
stau la baza scăderii natalităţii şi a trecerii la un nou comporta-ment demografic.
Oricum, o dată instalată tendinţa de scădere a fertilităţii este fermă. Totuşi, înainte
de a o examina în perioada următoare celui de-al doilea război mondial, este
legitimă întrebarea cum ar fi evoluat fertilitatea dacă nu ar fi avut loc cel de-al doilea
război mondial?
Scăderea se continuă după o mică redresare din anii 1949÷ 1950; 24,8%
(1951÷1955); 21,6% (1956÷1960); 15,8% (1961÷1965). În cursa dintre mortalitate şi
natalitate în acestă perioadă, ritmul este mai alert pentru scăderea natalităţii faţă de
cel al mortalităţii.
68
Măsurile adoptate la sfârşitul anului 1966 au modificat alura curbei natalităţii.
După redresarea din 1967÷1968, scăderea continuă, dar cu unele particularităţi.
Nivelul natalităţii, de aproape 19‰ în anii 1976÷1980, a ajuns la 17‰ în 1981,
15,5‰ în 1984. La scară europeană acesta este încă un nivel ridicat. Caracteristic
pentru tranziţia fertilităţii din România este faptul că fertilitatea maximă - în condiţiile
scăderii ratei totale de fertilitate - continuă să se concentreze la grupa de vârstă
20÷24 ani.
Întrucât fertilitatea este diferenţiată, analiza tranziţiei trebuie examinată pe
mediile urban şi rural, pe provincii istorice şi pe categorii sociale, de care însă nu ne
vom ocupa aici.
Ceea ce poate să intereseze în plus la acest subiect este răspunsul la
întrebarea dacă România şi-a încheiat sau nu tranziţia de-mografică. Comparând
valorile corelate diferitelor tipuri de tranziţie din Europa, şi exceptând chiar unele
păreri autorizate în domeniu, afirmaţia că tranziţia fertilităţii şi deci tranziţia
demografică s-ar fi încheiat în jurul anului 1965 este numai parţial justificată. Este
necesa-ră încă o perioadă de timp ca să se observe dacă noile niveluri au un
caracter durabil.
Tranziţia structurii pe grupe de vârste a populaţiei. În cursul tranziţiei
demografice a unei populaţii are loc şi schimbarea structurii pe vârste: se trece de la
o populaţie tânără la una bătrână, proces caracteristic şi populaţiei României. Spre
deosebire de îmbătrânirea individuală sau senescenţă, îmbătrânirea demografică a
unei populaţii naţionale sau a unei subpopulaţii oarecare, are o semnificaţie simplă:
creşterea proporţiei (adică a frecvenţei relative) persoanelor vârstnice în populaţia
totală. Aşadar, marea diferenţă între cele două procese constă în ireversibilitatea
procesului individual faţă de rever-sibilitatea celui la nivel de populaţie, care a
permis introducerea noţiunii antinomice îmbătrânirii şi anume întinerirea
demografică, respectiv creşterea ponderii populaţiei tinere în populaţia totală.
Aşa cum am arătat anterior, populaţia se împarte convenţional în trei grupe:
tânără (0÷14 ani) - 15 generaţii sau cohorte; adultă (15÷59) - 45 generaţii; vârstnică
(peste 60 ani) - 40 generaţii, numită şi vârsta a treia. Creşterea duratei medii de
viaţă şi a numărului persoanelor vârstnice face necesară o detaliere, ajungându-se
astfel şi la vârsta a patra, de la 75 ani în sus. Indicele cel mai general al gradului de
îmbătrânire al unei populaţii este proporţia, exprimată în procente, a populaţiei
vârstnice în populaţia totală.
69
internaţionale, când imigraţia este mai mare decât emigraţia se spune, de obicei,
imigraţie netă; în celălalt caz, vom vorbi despre emigraţie netă. În mod cores-
punzător vom distinge ţări de imigraţie sau ţări primitoare şi ţări de emigraţie sau ţări
care alimentează imigraţia. Între ele se formează curente sau fluxuri migratorii, care
pot avea o anumită intensitate şi o anumită direcţie, în funcţie de influenţa unor
factori conjuncturali, istorici, politici sau de altă natură.
Migraţia internaţională, ca şi cea internă, se caracterizează prin motivaţiile
persoanelor ce se angajează într-un flux migratoriu, ea este selectivă sub raportul
unor caracteristici cum sunt sexul, vârsta, gradul de instruire, profesia etc. si
generează consecinţe atât pentru populaţia de sosire cât şi pentru cea de plecare.
În linii mari, motivaţiile care stau la baza deciziei de a părăsi sau schimba un loc cu
altul sunt de natură economică. Modelele gravitaţionale de tipul atracţie –
respingere, bine cunoscute în geografie şi în sociologie, acţionează atât la nivelul
migraţiei interne cât şi internaţionale.
Migraţia internaţională poate fi înregistrată atât în ţara de plecare cât şi în ţara
de sosire. Prelucrarea acestor informaţii este prima sursă de cunoaştere a fluxurilor
migratorii, rezultatele fiind însă, adesea, afectate de inexactitate, ca urmare a
influenţei migraţiei internaţionale ilegale. Caracterul aproximativ al datelor folosite la
un moment dat în analiza mobilităţii populaţiei pot fi extrem de aproximative si
datorită ignorării, prin specificul înregistrărilor statistice, a migraţiilor intermediare.
O persoană născută în ţara A si domiciliată definitiv în ţara B, ar fi putut
schimba mai multe ţări de domiciliu până la stabilirea finală, dar aceste deplasări
sunt încă greu de decelat si monitorizat.
În urma cunoaşterii soldurilor migratorii pe state şi regiuni, ca urmare a unor
analize îndelungate s-au distins câteva grupe cu trăsături comune. Într-un mozaic de
valori, fluxuri si condiţii, se evidenţiază grupa ţărilor tradiţionale de emigraţie
(Australia, Canada, Noua Zeelandă, S.U.A., Israel), urmate de grupa ţărilor arabe,
cu o puternică emigraţie în ultimele decenii, în relaţie directă cu poziţia petrolului în
economia mondială. Pe perioade mai mici de timp şi cu fluxuri discontinui, se
evidenţiază câteva teritorii din America Latină (Venezuela, Argentina, Paraguay),
Europa Occidentală (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Suedia, Belgia – cu
un secol în urmă ţări de emigraţie), şi chiar Africa (Cote d’Ivoire, Africa de Sud).
Migraţia internă reprezintă mişcarea migratorie care are loc între graniţele
aceleiaşi ţări. Ca tendinţă principală, în epoca contemporană, se remarcă
deplasarea populaţiei din mediul rural spre cel urban. Cauzele migraţiei interne sunt
multiple, fiind determinate de nivelul de dezvoltare economico-social, de ritmul de
creştere a populaţiei, de distribuţia în teritoriu a forţei de muncă etc. În interiorul
acestei mişcări s-au distins numeroase tipuri de deplasări care au fost structurate în
subcategorii de migraţie: migraţie colectivă, de lucru, de reîntoarcere, individuală,
inversă, în trepte, normală, parţială, pendulatorie, sezonieră sau spontană.
Soldul migratoriu, ca diferenţă între intrările şi ieşirile dintr-o localitate,
regiune, judeţ, într-un anumit interval de timp, se poate calcula in valori reale sau
relative, respectiv:
Sm = V − P
70
V−P
Sm = × 1000
Pt
Teste de evaluare
69. Natalitatea :
JUDETUL GALATI
15
ANUL Nf Nm Pa ∑Px Pin
x=0
ROMANIA(2003)
Nurban Nrural Pf instruita Pm instruita Panalfabeta
100915 111544 10886157 10521395 365958
49
72. Formula Nvii/∑Fx X1000 :
x=15
71
b. se exprima in % si nu in promile;
c. reprezinta fg , asigurand legatura dintre masa nascutilor vii si dimensiunea
contingentului fertil; 50
d. este gresita, dimensiunea contingentului fertil fiind ∑Fx .
x=15
49
73. Formula Nvii/∑Fx x1000 :
x=15
Tara 49
(2003) Nvii ∑Fx Pm activa Pinactiva Purbana Prurala
x=15
72
JUDETUL GALATI(2004)
Nurbana Nrurala Purbana Prurala
3097 2947 353349 267812
ROMANIA(1992)
M0-4 P65-69 M65-69 P0-4
7932 1029195 31332 1613419
ROMANIA(1992)
Mm 0-4 Mf 0-4 Pf 0-4 Pm 0-4
4518 3414 789681 823738
JUDETUL GALATI(2004)
Murbana Mrurala Purbana Prurala
2947 3519 353349 267812
73
82. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:
ROMANIA
ANUL M0 Nvii
1980 11691 398904
1992 6080 260393
74
87. Identificati si calculati indicatorii demografici utilizand datele din tabel:
ROMANIA
Anul Mf Mm Nurban Nrural Pf Pm
1992 121633 142222 124016 136377 11596272 11213763
2003 123865 142710 100915 111544 11127311 10606245
75
d. implozia demografica
a. tranzitia mortalitatii;
b. echilibrul demografic;
c. cvasiechilibrul demografic;
d. cvasiechilibrul demografic modern.
ROMANIA
Anul Vurban Vrural Prural Purban
1992 186171 107010 181711 111471
2003 167395 164352 140867 190880
76
97.Valoarea de 225.570 specifica Sm defineste:
a. imigratia neta;
b. emigratia neta;
c. V<P;
d. P<V.
a. V<P;
b. V>P;
c. emigratia neta;
d. imigratia neta.
a. in tara de sosire;
b. in tara de plecare;
c. atat in tara de plecare cat si in tara de sosire;
d. variantele a. si c. sunt gresite.
ROMANIA(2003)
Vm Vf Pm Pf
149496 182251 145098 176589
77
Situaţia demografică a ţării preocupă atât specialiştii din instituţiile de
cercetare şi învăţământul superior cât şi structurile guvernamentale. În acest sens,
Guvernul, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Dezvoltării şi
Prognozei, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Institutul Naţional de Statistică, Institutul
de Cercetare a Calităţii Vieţii, Centrul de Demografie şi Catedra de Sociologie a
Universităţii Babeş–Bolyai au organizat în aprilie 2001, dezbaterea „Situaţia
demografică a României – opţiuni de politică demografică”. Specialiştii au subliniat,
cu prilejul acestei dezbateri, necesitatea explicării stării demografice actuale a ţării şi
implicaţiile ei, precum şi nevoia găsirii unor soluţii pentru viitor.
Starea demografică actuală a României este caracterizată ca fiind un
DECLIN DEMOGRAFIC.
Din punct de vedere demografic, interesează două aspecte: numărul total al
populaţiei şi structura populaţiei.
În ceea ce priveşte numărul, în ultimul deceniu populaţia României a
înregistrat o tendinţă constantă de scădere. La 1 ianuarie 2001, populaţia a fost de
22 430,5 mii locuitori, scăderea fiind de 1,7% din populaţia înregistrată la
recensământul din anul 1992. În anii 1990 şi 1991 scăderea a fost determinată de
migraţia externă; începând din anul 1992 a început procesul de scădere naturală a
populaţiei. Sporul natural a fost negativ, în perioada 1992–2000, atât în mediul
urban cât şi în mediul rural. S-a redus şi numărul judeţelor cu un spor natural pozitiv:
în anul 2000 sporul natural a fost pozitiv numai în 12 judeţe, valorile cele mai ridicate
fiind înregistrate în nord-estul ţării unde există o natalitate ridicată.
Structura populaţiei exprimă procesul de îmbătrânire demografică datorat
mai ales scăderii natalităţii, fapt ce a determinat reducerea absolută şi relativă a
populaţiei tinere de până la 14 ani şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice de 60
ani şi peste. La 1 ianuarie 2000, pentru prima oară în ultimele patru decenii,
populaţia vârstnică a întrecut numeric şi procentual populaţia tânără; la această dată
numărul persoanelor de peste 60 de ani l-a devansat cu 36,8 mii pe cel al
persoanelor cu vârsta între 0–14 ani. Efectele demografice dar şi economice al
acestei evoluţii se vor vedea în timp, mai ales în ceea ce priveşte problemele
referitoare la populaţia şcolară, populaţia de vârstă fertilă şi populaţia în vârstă de
muncă. Spre exemplu, efectele procesului de îmbătrânire vor fi resimţite după anul
2005 când în populaţia în vârstă aptă de muncă (15–49 ani) vor intra generaţiile
reduse numeric născute după 1990.
Există diferenţe semnificative şi în structura pe vârste a populaţiei în profil
teritorial; la 1 ianuarie 2001 numărul cel mai mare de populaţie tânără a fost în
regiunea statistică Nord-Est, respectiv 20,8%; ponderea cea mai scăzută a
populaţiei tinere s-a înregistrat în judeţul Cluj şi în Municipiul Bucureşti (13,7%).
Previziunile Institutului Naţional de Statistică anticipează o scădere a
numărului populaţiei în intervalul 2000–2020 cu aproximativ 1,8 milioane persoane.
În anul 2020, scăderea cea mai semnificativă se va înregistra la grupa de vârstă 10–
24 ani. Ponderea populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste) va creşte în perioada
2000–2020 de la 13,3% la 15,7%, în timp ce ponderea tinerilor se va reduce de la
18,3% la 14,2%.
Principalele fenomene demografice care influenţează numărul total şi
structura populaţiei sunt natalitatea şi fertilitatea, mortalitatea, nupţialitatea,
divorţialitatea şi migraţia.
Natalitatea şi fertilitatea au scăzut după 1990, fenomene cu care România
se aliniază tendinţei generale europene, inclusiv celei din ţările în tranziţie; totuşi,
ţările occidentale au o situaţie ceva mai bună, în contextul în care au politici de
suport al familiei cu copii. În România, în anul 1990 s-au înregistrat 315 mii născuţi
78
vii în total, respectiv 13,6 născuţi vii la 1 000 locuitori, iar în anul 2000 s-au
înregistrat 235 mii născuţi vii în total, respectiv 10,5 născuţi vii la 1 000 locuitori.
Fertilitatea în scădere este ilustrată de numărul în scădere al născuţilor vii la 1000
femei fertile (15–49 ani). Pe fondul general al scăderii fertilităţii, fertilitatea femeilor
din mediul rural este superioară femeilor din mediul urban; judeţele cu fertilitatea
cea mai scăzută sunt Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara şi Municipiul
Bucureşti; judeţele cu o fertilitate mai ridicată sunt Botoşani, Iaşi, Suceava şi Vaslui.
Principalele cauze ale scăderii natalităţii şi fertilităţii sunt considerate a fi
cele de ordin economico-social; nivelul scăzut al veniturilor, oferta insuficientă de
locuri de muncă şi dificultatea procurării unei locuinţe sunt invocate de cele mai
multe ori drept cauze fundamentale ale scăderii natalităţii şi fertilităţii. Rolul acestor
factori este fără îndoială important; dar nu va putea fi niciodată explicată pe deplin
scăderea natalităţii şi fertilităţii fără luarea în considerare şi a factorului cultural, a
schimbărilor de valori şi mentalităţi. Unele schimbări în acest sens începuseră să se
producă înainte de 1990, chiar dacă fuseseră parţial estompate de politica
demografică a regimului ceauşist. Efectul lor este mai evident acum, atât pentru
faptul că schimbările propriu-zise de valori şi mentalităţi sunt mai profunde în
contextul general al transformărilor din societate, cât şi pentru faptul că sunt
completate de marile probleme economice actuale.
Sporul natural
– mii persoane + 67,6 -21,3
– la 1 000 locuitori + 3,0 -0,9
79
posibilităţi reduse de tratament, alături de factorii poluanţi ai mediului sunt
principalele cauze ale mortalităţii generale ridicate şi în creştere faţă de anul 1990
(247,1 mii decese în 1990 şi 255,8 mii decese în anul 2000). Nivelul ridicat al
mortalităţii generale s-a datorat mai ales procentului mare de decese înregistrate la
populaţia de 60 ani şi peste.
O analiză mai detaliată evidenţiază şi unele îmbunătăţiri: o rată a mortalităţii
generale mai mică în anul 2000 faţă de intervalul 1995–1999, o scădere a ratei
mortalităţii pentru ambele sexe şi la nivelul celor două medii (urban şi rural), o
reducere semnificativă a deceselor la grupa de vârstă 0–4 ani; aceste îmbunătăţiri
nu modifică substanţial situaţia, rata mortalităţii generale menţinându-se la un nivel
ridicat în context european.
Principalele cauze ale deceselor în intervalul 1990–2000 au fost bolile
aparatului circulator.
Totuşi, în intervalul 1998–2000 speranţa de viaţă la naştere a depăşit pentru
prima dată limita de 70 ani, fiind de 70,53 ani; în 11 judeţe acesta a depăşit 71 ani
(în Bucureşti a ajuns la 72,51 ani).
În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, deşi în perioada 1990–2000
numărul deceselor copiilor sub un an s-a redus, România continuă să se situeze
printre ţările europene cu mortalitate infantilă ridicată. Ca element negativ trebuie
menţionată şi creşterea numărului de decese în prima lună de viaţă, mai ales în
primele 6 zile. Cauzele acestei situaţii se regăsesc atât la femeile gravide
(alimentaţia necorespunzătoare, stresul, condiţiile de viaţă, starea de sănătate a
viitoarei mame, lipsa consilierii premergătoare concepţiei, lipsa sau insuficienţa
controlului prenatal), cât şi la nivelul serviciilor de sănătate (calitatea consultaţiei
medicale acordate femeii gravide, mamei şi copilului în primul an de viaţă). Un fapt
deosebit de grav rezultă din analiza structurii deceselor infantile după locul în care s-
au produs:
– ponderea cea mai mare o deţin decesele din unităţile sanitare (72,4% în anul
2000, în creştere faţă de anul 1999);
– în mediul urban 81% din decesele infantile s-au produs în unităţile sanitare;
– în mediul rural, datorită accesului mai dificil la unităţile sanitare specializate,
ponderea copiilor care au murit acasă, în anul 2000, a fost de 28,1%.
BIBLIOGRAFIE
80
1. Trebici V., Demografie. Excerpta et Selecta, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1996.
2. Trebici V., Populaţia Terrei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
3. Pressat R., Analiză demografică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994.
4. Sora V., Hristache I., Demografie, ASE Bucureşti, 1979.
5. Bran Florina, Geografie Economică teritorială a României, Editura ASE,
Bucureşti, 1999.
6. * * *, Anuarul Statistic al României, Bucureşti, 1977, 1992, 1993, 1998, 2003,
2004
81