DEMOGRAFIA – ŞTIINŢĂ SOCIALĂ

1. POPULAŢIA - SUBIECT INTERDISCIPLINAR

Populaţia este, prin excelenţă, o temă interdisciplinară. Ca orice domeniu

de cercetare care oferă posibilitatea abordărilor distincte, particulare şi adaptate
unui scop anume, studiul populaţiei a dat naştere în timp mai multor ramuri şi
subramuri ştiinţifice.
  Punctul de vedere statistic a dat naştere demografiei statistice. Este
unanim acceptat faptul că demografia datorează aproape totul statisticii
demografice şi că începuturile demografiei coincid cu cele ale statisticii
demografice.
  Punctul de vedere sociologic a generat demografia socială, legăturile
derivând şi din faptul că sunt analizate fenomene cu dublă rezonanţă:
mobilitatea spaţială şi profesională a populaţiei, urbanizarea, stratificarea socială
etc.
Punctul de vedere economic dezvoltă problemele demografice prin prisma
rolului populaţiei în subsistemele producţie şi consum. Practic nu se poate
concepe afirmarea corelaţiei producţie-consum, făcând abstracţie de populaţie,
indiferent dacă este vorba de bunuri materiale sau spirituale.
  Punctul de vedere istoric a produs istoria populaţiei şi demografia
istorică; la fel s-a născut şi demografia politică.
Cât despre punctul de vedere geografic, acesta se află la originea
geografiei populaţiei şi a demo-geografiei.
Alte ştiinţe, precum biologia, genetica, ecologia, medicina se interesează,
de asemenea, de populaţie din alte unghiuri.
Din perspectiva administraţiei publice, populaţia reprezintă colectivitatea
de administrat, cu toate caracteristicile ce derivă din dinamica, structura şi
mobilitatea populaţiei. De la decidenţii politici la nivel central sau local şi până
la funcţionarii cu aparent simple atribuţii de execuţie, cunoaşterea mecanismelor
demografice dintr-o comunitate, la un moment dat, poate uşura implementarea
celor mai bune practici şi instrumente administrative şi mai ales poate folosi
argument argumentării şi fundamentării unor politici şi strategii optime, adaptate
dinamicii şi structurii populaţiei.
O bună descifrarea a caracteristicilor demografice la un moment dat
presupune parcurgerea celor trei întrebări: câţi sunt? ce fel sunt ? de ce, din ce
cauze ? 
Răspunsul la aceste întrebări fundamentale constituie de fapt cele trei mari
componente ale analizei demografice, care interesează marile domenii ale vieţii
sociale.
 2. SCURT ISTORIC AL DEMOGRAFIEI

Demografia s-a născut încă din secolul al XVIII-lea ca un fel de

„contabilitate” a oamenilor, prin aplicarea la fiinţele umane a metodelor puse la
punct pentru gestiunea stocurilor de mărfuri. Dar cea mai mare parte a
ramurilor specializate în sânul ştiinţelor populaţiei nu au apărut decât târziu, în
cursul secolului XX, chiar după al doilea război mondial.
Există numeroase indicii istorice care vorbesc despre nevoia de cunoaştere
a populaţiilor încă din cele mai vechi timpuri, ceea ce ar face din demografie o
practică extrem de veche, chiar dacă acesta nu devine ştiinţă decât mult mai
târziu.
Cât de vechi sunt practicile demografiei ne putem da seama, de altfel, din
istoria recensământului ale cărui origini vin din census-ul Romei antice, ca una
dintre primele proceduri de înregistrare a cetăţenilor imperiului, plecându-se de
la şi mai timpuria regulă a cunoaşterii exacte a numărului de soldaţi romani din
armata imperială.
Momentul apariţiei „Demografiei” este unanim acceptat ca fiind marcat
de publicarea lucrării economistului englez John Graunt „Natural and Political
Observation…, made upon the Bills, of Mortality” în anul 1662. Autorul este
considerat, alături de William Petty, ca întemeietor al statisticii sub denumirea
de „aritmetică politică”.
În mod convenţional, întemeietorul demografiei, ca ştiinţă despre
populaţie, este considerat belgianul Achille Guillard care a utilizat pentru prima
dată termenul în anul 1855 în lucrarea „Elemente de statistică umană sau
demografie comparată” unde defineşte demografia ca „istoria naturală şi socială
a speciilor umane sau cunoaşterea matematică a populaţiilor, a schimbărilor lor
generale şi a condiţiei lor fizice, civile, intelectuale şi morale.”

3. OBIECTUL ŞI METODELE DEMOGRAFIEI

Definirea obiectului de studiu al demografiei, clarificarea conţinutului

acesteia a suscitat numeroase discuţii, existând încă păreri controversate.
Conform definiţiei din „Dicţionarul demografic multilingv” editat de
ONU, „Demografia este o ştiinţă având ca obiect studiul populaţiilor umane
şi tratând dimensiunea, structura, evoluţia şi caracteristicile lor, abordate în
principal din punct de vedere cantitativ”. 
 O definiţie mult mai corectă însă trebuie să surprindă noile orientări ale
ştiinţei demografice, în acord cu utilitatea finală a analizei demografice şi care
nu se reduce la simpla expunere a valorilor cantitative, ci etalează dinamici ale
fenomenelor şi proceselor demografice dintr-o populaţie, într-o anumită
perioadă, prin prisma relaţiilor cauză-efect a producerii acestora.

Efectivul şi  - număr
repartiţia - densitate
geografică - mediu de locuire
- sisteme de populare

Structură variabile demografice - sex şi vârstă

- statut matrimonial
- gospodării, familii

Populaţi variabile socio-culturale - naţionalitate

e - limbă, religie
- nivel de studii

variabile socio-economice - activitate

- grad de ocupare
- categorie socio - profesională

Dinamica - naturală
- teritorială (migraţii)

După clarificarea unor categorii cu care operează demografia

(evenimentul demografic, fenomenul şi procesul demografic) vom putea redefini
obiectul demografiei.
Evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul
individual, a cărui producere modifică componenţa populaţiei din punct de
vedere al efectivului şi /sau al structurii acesteia.
Evenimentele demografice sunt concomitent fie evenimente biologice
(naşterea, decesul), fie evenimente sociale (căsătoria, divorţul, schimbarea
domiciliului), ele făcând obiectul înregistrării în acte de stare civilă sau sisteme
de evidenţă.
Fenomenul demografic defineşte masa evenimentelor demografice de
acelaşi fel, înregistrate într-o anumită perioadă de timp: natalitatea (masa
născuţilor vii), mortinatalitatea (masa născuţilor morţi), mortalitatea (masa
deceselor), nupţialitatea (masa căsătoriilor), divorţialitatea (masa divorţurilor),
migraţia (masa evenimentelor de schimbare a domiciliului).
După cum se vede, ansamblul evenimentelor de acelaşi tip este denumit
cu termenul de masă, fenomenele demografice având ca trăsătură distinctivă
caracterul de masă. La nivelul lor guvernează legităţi statistice şi concepte ale
teoriei probabilităţilor.
Exprimarea cantitativă absolută (numărul de nou-născuţi vii, numărul de
persoane decedate, numărul persoanelor care se deplasează) este adesea însoţită
de exprimarea relativă, prin indicatorii relativi de intensitate, cunoscuţi sub
numele de rate sau indici. Aceştia beneficiază de o putere mai mare de
exprimare a intensităţii fenomenului, comparând numărul cazurilor individuale
de producere a evenimentului demografic, într-o perioadă, cu efectivul mediu al
populaţiei în rândul căreia s-au produs evenimentele.
Procesul demografic defineşte modificarea în timp a fenome-
nelor demografice, sub influenţa unui ansamblu de factori de natură social-
economică, demografică, social-culturală etc.
Procesele demografice au drept consecinţă continua schimbare a stării
populaţiei, sub aspectul numărului şi structurii acesteia.

Pe baza acestor precizări redefinim obiectul demografiei ca fiind ştiinţa

socială care studiază colectivităţile umane, fenomenele şi procesele
demografice specifice, în scopul cunoaşterii legităţilor care determină evoluţia
efectivului, structurii şi mişcării acesteia, stabilind locul şi corelaţiile care
derivă din calitatea populaţiei ca verigă a sistemului socio-economic, prin
prisma relaţiei cauză - efect a producerii acestora.
Demografia fundamentează, prin metode proprii, măsurile de politică
demografică, menite să asigure dezvoltarea armonioasă a populaţiei, în
concordanţă cu interesele generale ale societăţii, într-o viziune de largă
perspectivă.
 Pentru realizarea obiectivelor sale „Demografia” foloseşte un ansamblu
de metode de observare, prelucrare şi analiză a fenomenelor şi proceselor
demografice, în rândul cărora rolul preponderent îl au metodele statistice.
În domeniul metodelor de observare o largă aplicabilitate îşi găseşte
recensământul populaţiei, înregistrarea curentă a evenimentelor mişcării naturale
şi migratorii, anchetele demografice şi monografiile.
Pentru prelucrarea materialului informaţional rezultat din observare se
utilizează metoda grupărilor statistice, calculul indicatorilor centrului de
grupare, analiza variaţiei şi verificarea ipotezelor statistice, metodele corelaţiei
şi regresiei, teoria indicilor etc.