Unitatea de învăţare 9.

METODELE DEMOGRAFIEI

Cuprins

9. METODELE DEMOGRAFIEI
9.1. Caracterizare generală
9.2. Anchetele şi monografiile demografice
9.3. Numărătoarea populaţiei
9.4. Piramida populaţiei
9.5. Principii metodologice

Introducere

A descrie înseamnă în demografie a constata faptele aşa cum se prezintă ele în

mod obiectiv, cu ajutorul unor tehnici poate superioare celor folosite de alte ştiinţe
sociale: recensământul şi evidenţa curentă a mişcării populaţiei.
Aspecte particulare, deosebit de preţioase în studiul direct al fenomenelor
demografice, sunt descrise prin monografii. Demografia istorică a avut o contribuţie
însemnată la înţelegerea unor relaţii dintre fenomenele demografice, ca şi a legăturilor
dintre acestea şi condiţiile social-economice în etape diferite de dezvoltare a omenirii.
Principalul mijloc de investigaţie în toate etapele de studiu este statistica
demografică definită ca: ,, o ramură a statisticii sociale care studiază latura cantitativă a
fenomenelor şi proceselor de masă ce se produc în sânul populaţiei omeneşti, în
vederea asigurării materialului statistic privind numărul populaţiei, repartizarea ei
geografică, structura şi mişcarea ei, prelucrarea şi analiza multilaterală a acestui
material”.

Obiectivele unităţii de învăţare

 Obţinerea unor cunoştinţe de bază privind metodologia demografică.

 Cunoaşterea specificului anchetelor și monografiilor demografice.
 Cunoașterea metodelor denumite numărătoarea și piramida populației, însușirea
elementelor definitorii ale acestora precum și a modalității de aplicare.
 Însușirea informațiilor despre principiile metodologice în demografie.
Durata medie de parcurgere a celei de-a noua unităţi de învăţare este de 3 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

9. METODELE DEMOGRAFIEI

9.1. Caracterizare generală

Principiile şi tehnicile de studiu ale demografiei decurg din poziţia acestei

ştiinţe în ansamblul general al ştiinţelor precum şi din contingenţele ei cu alte
discipline care au ca obiect laturi ale fenomenelor populaţiei. Ca şi celelalte ştiinţe
sociale, demografia utilizează în cursul analizei descrierea, comparaţia şi explicaţia.
A descrie înseamnă în demografie a constata faptele aşa cum se prezintă ele în
mod obiectiv, cu ajutorul unor tehnici poate superioare celor folosite de alte ştiinţe
sociale: recensământul şi evidenţa curentă a mişcării populaţiei.
Aspecte particulare, deosebit de preţioase în studiul direct al fenomenelor
demografice, sunt descrise prin monografii. Demografia istorică a avut o contribuţie
însemnată la înţelegerea unor relaţii dintre fenomenele demografice, ca şi a legăturilor
dintre acestea şi condiţiile social-economice în etape diferite de dezvoltare a omenirii.
Un element fundamental al observaţiei este, fără îndoială, comparaţia. Prin
confruntarea unor fenomene comparabile se stabilesc tipuri şi grupe. Aşa a fost
posibilă formularea tipurilor de producţie a populaţiei, ierarhizarea gradelor de
frecvenţă ale natalităţii şi mortalităţii, întocmirea piramidelor pe sexe şi vârste ale
populaţiei.
Graţie comparaţiei s-a observat cum analogia condiţiilor de viaţă poate produce
analogia unor fenomene demografice.
Ca şi în alte ştiinţe, explicaţia în demografie se bazează pe o seamă de procedee
şi postulate menite a indica atât cauzele cât şi condiţiile desfăşurării fenomenelor
demografice.
Principalul mijloc de investigaţie în toate etapele de studiu este statistica
demografică definită ca: ,, o ramură a statisticii sociale care studiază latura cantitativă a
fenomenelor şi proceselor de masă ce se produc în sânul populaţiei omeneşti, în
vederea asigurării materialului statistic privind numărul populaţiei, repartizarea ei
geografică, structura şi mişcarea ei, prelucrarea şi analiza multilaterală a acestui
material”.
În colectarea datelor demografice se folosesc obişnuit două modalităţi: cea
instantanee (recensământul) şi cea continuă (evidenţa curentă a populaţiei).
Remarcăm că, în timp ce recensămintele se aplică stării populaţiei, adică
structurii ansamblurilor umane (structură determinată de evenimentele demografice din
trecutul populaţiei), evidenţa curentă a stării civile înregistrează mişcarea populaţiei,
adică ansamblurile evenimentelor demografice raportate la structura populaţiei în sânul
cărora acestea s-au produs.
În mod obişnuit, totalitatea fenomenelor demografice supuse observaţiei pe
baza metodelor amintite sunt prelucrate şi concretizate în indicatori care se publică
periodic în diferite anuare şi buletine informative naţionale şi internaţionale. Aceste
informaţii cuprind, în general, date privind : numărul populaţiei pe sexe, vârste şi
medii; densitatea generală şi regională, natalitatea, mortalitatea şi sporul natural ;
căsătoriile şi divorţurile.
Pe lângă activitatea oficială de statistică demografică, diferită de la o ţară la alta
în funcţie de echipamentul şi cadrele de specialitate, de tradiţii şi de experienţă, într-un
număr tot mai mare de ţări s-au dezvoltat studii aprofundate ale fenomenului
demografic care au dat naştere unei colecţii de metode de studiu a populaţiei.
Dintre metodele menţionate vom lua în discuţie pe cele mai importante şi vom
analiza semnificaţia şi valoarea lor.

9.2. Anchetele şi monografiile demografice

Cerinţele procesului cunoaşterii în demografie sunt rezolvate prin utilizarea

anchetelor şi monografiilor demografice.
O mare extindere au căpătat anchetele de opinie demografică cunoscute şi sub
denumirea de anchete demografice.
Orice anchetă trebuie precedată de întocmirea unui plan de organizare care va
cuprinde:
a) definirea fenomenului demografic al cărui studiu se urmăreşte prin anchetă şi
a factorilor de natură social-economică care îl condiţionează;
b) întocmirea programului observării, a chestionarelor cuprinzând întrebările ce
vor fi adresate persoanelor chestionate;
c) stabilirea felului relaţiei ce se va utiliza şi determinarea eşantionului ce va fi
supus observării;
d) instruirea personalului;
e) observarea propriu-zisă, prelucrarea datelor obţinute prin cercetare şi analiza
acestora.
Direcţiile care au făcut obiectul unor anchete se referă la studiul diferenţiat al
fertilităţii populaţiei, studiul mortalităţii infantile, studiul mortalităţii generale, studiul
reglementării conştiente a dimensiunilor familiei, studiul nupţialităţii şi divorţialităţii
populaţiei, studiul migraţiei interne.
După determinarea scopului anchetei se vor stabili şi factorii de natură social-
economică care influenţează evoluţia fenomenului demografic studiat.
Programul anchetei corespunde, de fapt, chestionarului de anchetă. Cuprinsul
programului diferă de la un fenomen demografic la altul deoarece, pe lângă factorii
care influenţează evoluţia tuturor fenomenelor demografice, intervin şi factorii
specifici fiecărui fenomen.
Dacă vrem, de exemplu, să studiem prin anchetă fertilitatea feminină şi
migraţia internă va trebui să identificăm caracteristici generale comune cum ar fi :
vârsta, ocupaţia, nivelul de pregătire şcolară, veniturile, etc. Programul anchetei pentru
studiul fertilităţii va trebui să cuprindă însă şi întrebări despre durata căsătoriei,
numărul copiilor născuţi vii, intervalul dintre naşteri, etc. In schimb, programul
anchetei pentru studiul migraţiei interne va trebui să permită obţinerea informaţiilor
despre locul naşterii, sex, data venirii în localitate, etc. pentru fiecare dintre persoanele
anchetate.
Cadrul de eşantionare folosit trebuie să cuprindă întreaga populaţie la care se
referă ancheta. Alegerea persoanelor ce vor fi supuse anchetei se va face prin una din
schemele de extracţie cunoscute:
-eşantionare simplă aleatoare;
-eşantionare stratificată.
Prima metodă de eşantionare, cunoscută şi sub denumirea de selecţie
întâmplătoare, poate utiliza ca metodă de extracţie a unităţilor din colectivitatea
generală extracţia repetată, nerepetată sau mecanică.
Cea de-a doua metodă de eşantionare, cunoscută şi sub denumirea de selecţie
tipică, împarte mai întâi colectivitatea generală în straturi (grupe tipice) urmând ca,
ulterior, din fiecare strat să se selecteze întâmplător sau mecanic unităţile ce vor forma
eşantionul.
Datorită avantajelor pe care le prezintă, eşantionarea stratificată se aplică cu
precădere în studierea fenomenelor demografice.
Volumul colectivităţii de selecţie depinde de felul selecţiei adoptate, de
abaterea medie pătratică (abaterea standard) a caracteristicii în colectivitatea generală
şi de probabilitatea cu care vrem să garantăm rezultatele.
După stabilirea volumului eşantionului se trece la selectarea familiilor care vor
fi supuse anchetei utilizându-se metoda loteriei. Această metodă constă în aceea că
fiecare familie este reprezentată printr-un număr înscris pe un disc. Discurile
numerotate vor fi introduse în urnă din care se vor extrage întâmplător şi nerepetat un
număr de discuri, corespunzător volumului eşantionului.
Deoarece populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale, de tipul
judeţului, este foarte numeroasă şi poate fi despărţită în grupe tipice, se recomandă
aplicarea procedeului eşantionării stratificate.
Eşantionarea stratificată poate fi monostadială, bistadială sau multistadială. Cu
cât volumul colectivităţii generale este mai mare, cu atât este mai utilă folosirea
eşantionării în mai multe straturi.
Să considerăm că se urmăreşte studierea fertilităţii populaţiei în mediul rural.
Ca unitate de observare se va folosi familia. Se identifică factorii de natură social-
economică care influenţează nivelul fertilităţii după care se stabileşte că, pentru a
obţine un eşantion reprezentativ la nivelul ţării, este nevoie ca volumul colectivităţii de
selecţie să fie de ,,n” familii. Considerând că fertilitatea familiilor diferă net de la un
judeţ la altul, se poate hotărî stratificarea pe judeţe. Ca prim pas, fiecărui judeţ i se va
repartiza un număr corespunzător de interviuri, după metoda fracţiilor uniforme de
eşantionare. Dacă judeţul Hunedoara deţine 4% din numărul familiilor din mediul
rural, în comparaţie cu întreaga ţară, iar volumul calculat al eşantionului este de 4.000
de familii, rezultă că, din acest judeţ, vor fi anchetate 160 de familii.
Din lista familiilor fiecărui judeţ se selectează numărul de familii stabilit. Astfel
se constituie un eşantion stratificat monostadial.
În cazul eşantionului stratificat bistadial stratificarea pe judeţe se va face ca mai
sus urmând ca din lista comunelor fiecărui judeţ să se extragă un eşantion de comune şi
apoi un eşantion de familii.
Considerând că opinia anchetaţilor asupra nivelului fertilităţii depinde, printre
altele, de venitul mediu pe un membru al familiei, se pot grupa mai întâi familiile
dintr-o comună în familii cu venituri mici, mijlocii şi mari, pe un membru de familie.
Din fiecare grupă se va selecta numărul corespunzător de familii care vor fi
supuse observării.
Utilitatea selecţiei stratificate multistadiale, pe lângă avantajele considerabile
de ordin material, asigură şi o creştere a gradului de reprezentativitate, în cazul în care
grupele formate sunt grupe omogene.
Personalul însărcinat cu efectuarea anchetei trebuie să cunoască întrebările
conţinute în chestionare, să fie un bun psiholog, să ştie să se facă înţeles de persoanele
chestionate.
În faza de observare se înregistrează pe formularele de anchetă răspunsurile la
întrebările adresate la persoanele care fac parte din eşantion.
În privinţa recoltării informaţiilor s-au conturat două metode principale:
-metoda chestionarelor poştale (prin corespondenţă);
-metoda interviului.
În cazul primei metode persoanelor care au fost selectate pentru a face parte din
eşantion li se expediază, prin poştă, chestionarul. Chestionarele prin corespondenţă au
avantajul că economisesc mijloace financiare şi reduc numărul persoanelor angrenate
în efectuarea anchetei. Metoda are însă şi deficienţe rezultate din faptul că există
posibilitatea ca persoanele anchetate să nu poată distinge exact sensul întrebărilor sau
să nu expedieze organului de anchetă formularele primite. De aceea metoda
chestionarelor poştale este mai puţin utilizată.
În cazul metodei interviului anchetatorul se deplasează la domiciliul persoanei
anchetate, adresează personal întrebările cuprinse în chestionar şi tot el înregistrează
răspunsurile, mărindu-se astfel gradul de încredere în concluziile anchetei.
Informaţiile prelucrate şi analizate vor face obiectul unei dări de seamă pe baza
căreia se întreprind măsuri adecvate pentru influenţarea pozitivă a evoluţiei
fenomenului demografic cercetat.
Monografiile demografice se caracterizează prin aceea că studiile întreprinse
prin intermediul lor au un caracter exhaustiv (se studiază fenomenul demografic sub
toate aspectele).
Din punct de vedere al sferei de cuprindere se deosebesc două tipuri de
monografii:
-cele care studiază un singur fenomen demografic în cadrul întregii populaţii
sau al unei părţi al acesteia în corelaţie cu toţi factorii social-economici care îl
determină;
-cele care studiază toate fenomenele demografice interdependente în cadrul
unei unităţi teritoriale sau zone geografice.
Exemple de monografii al căror scop este studierea unui fenomen demografic:
monografierea mortalităţii infantile, monografia fertilităţii femeilor dintr-o localitate,
etc. Caracteristic acestor monografii este faptul că o parte însemnată a studiului se va
referi la oglindirea factorilor de natură social-economică, factori care determină
fenomenul respectiv.
Monografiile care studiază toate fenomenele demografice au un caracter mai
amplu. Din această cauză efectuarea lor se va limita la un anumit teritoriu, de preferat
la localităţi în care nivelul fenomenelor demografice se diferenţiază cel mai mult, în
plus sau în minus faţă de media pe ţară.
 Caracterul mai complex al monografiei în comparaţie cu anchetele demografice
determină şi necesitatea utilizării unor surse de date mai variate. Pentru obţinerea
materialului brut ce va fi prelucrat ulterior se pot folosi concomitent observarea totală a
fenomenelor, observarea relativă în scopul lărgirii programului de observare, extragere
de date din diverse documente cu caracter istoric, etc.
Orice monografie trebuie să aibă ca scop final elaborarea unor propuneri pentru
determinarea unei evoluţii favorabile a fenomenului demografic.

9.3. Numărătoarea populaţiei

Recensămintele periodice şi evidenţa curentă a stării civile fac posibilă

cunoaşterea numărului populaţiei. În orice societate, orientarea politicilor economico-
sociale şi stabilirea priorităţilor de acţiune au la bază cunoaşterea realităţii oglindită
prin datele statistice.
Scopul recensământului este acela de a obţine date statistice privind numărul şi
distribuţia teritorială a populaţiei, structura sa demografică, economică şi socio-
culturală precum şi situaţia fondului locativ, condiţiile de locuit şi clădirile. Aceste
informaţii constituie o valoroasă resursă naţională care va fi utilizată atât pentru
cunoaşterea mai bună a schimbărilor ce au intervenit în societatea românească în
ultimul deceniu, cât şi, mai ales, pentru fundamentarea politicilor economico-sociale
viitoare de dezvoltare pe termen mediu şi a programelor de guvernare.
Recensământul este cea mai veche operaţiune statistică din lume şi, implicit,
din România. Documentele istorice atestă că împăratul Traian, imediat după cucerirea
Daciei, a ordonat efectuarea unei înregistrări a populaţiei din noua provincie. Sunt, de
asemenea, atestate înregistrări ale populaţiei pe teritoriul României în secolele XVI-
XVIII, care urmăreau, în principal, scopuri fiscale.
Primul recensământ modern, bazat pe înregistrarea nominală, directă şi
universală, pe baza unei formular unic şi într-o perioadă relativ scurtă de timp a fost
efectuat în anul 1838. De atunci şi până în zilele noastre s-au mai efectuat pe teritoriul
de astăzi al României încă 11 recensăminte moderne, cel din anul 2002 ocupând locul
al 12-lea.
Estimarea numărului de locuitori dintre două recensăminte se poate face prin
diferite metode. Obişnuită este cea a interpolării pe baza calculului raţiei anuale de
creştere a populaţiei în intervalul dintre două recensăminte.
Recensământul populaţiei constă în observarea statistică, de obicei exhaustivă,
având drept obiectiv înregistrarea populaţiei la un moment dat împreună cu o serie de
caracteristici demografice şi socio-economice : domiciliul, vârsta, sexul, starea civilă,
cetăţenia, nivelul de instruire, locul de muncă, categoria socială, ocupaţia, etc.,
organizată în vederea determinării numărului, structurii şi repartizării teritoriale a
populaţiei.
Practica recensămintelor recomandă ca înregistrarea populaţiei să se efectueze
în clădirile în care locuieşte permanent sau temporar.
Pentru a asigura caracterul unitar şi complet al înregistrării este nevoie să se
definească cu precizie diversele categorii de populaţie în funcţie de situaţia concretă la
momentul critic. Momentul critic precede perioada de înregistrare. Deşi nu este
obligatoriu, perioada de înregistrare este delimitată de ziua al cărei început este marcat
de momentul critic şi durează până la terminarea înregistrărilor pe întreg teritoriul ţării.
Având drept criteriu situaţia populaţiei dintr-o anumită localitate în momentul
critic al recensământului, se definesc două categorii principale:
-populaţia stabilă a localităţii;
-populaţia prezentă în localitate.
La rândul lor, fiecare din aceste categorii principale se subdivizează în categorii
secundare în funcţie de domiciliul stabil.
Populaţia stabilă a localităţii este constituită din totalitatea persoanelor care îşi
au domiciliul stabil în acea localitate.
La momentul critic al recensământului populaţia stabilă a localităţii se poate
afla în următoarele situaţii:
-este prezentă la domiciliul stabil alcătuind populaţia stabilă prezentă;
-absentează de la domiciliul stabil fiind prezentă în clădiri de locuit din alte
localităţi, constituind categoria de populaţie absentă temporar;
-absentează întâmplător de la domiciliul stabil şi nu se află în clădiri de locuit
situate în alte localităţi (persoane la lucru în schimb de noapte, în mijloace de transport,
etc.) alcătuind categoria de populaţie absentă întâmplător. Această ultimă categorie
se asimilează direct categoriei de populaţie stabilă prezentă.
Populaţia prezentă într-o localitate este constituită din totalitatea persoanelor
care în momentul critic al recensământului se aflau în clădiri de locuit din localitatea
respectivă.
În funcţie de domiciliul stabil populaţia prezentă dintr-o localitate se
subdivizează în următoarele categorii:
-populaţia stabilă prezentă formată din totalitatea persoanelor care întrunesc
concomitent două calităţi: au domiciliul stabil în acea localitate iar în momentul critic
se aflau prezente la acest domiciliu;
-populaţie temporar prezentă alcătuită din totalitatea persoanelor care în
momentul critic se aflau în clădiri de locuit situate în localitatea respectivă dar care
aveau domiciliul stabil în alte localităţi.
Se poate constata că cele două categorii principale de populaţie au ca element
comun populaţia stabilă prezentă. Cunoscând şi celelalte categorii secundare de
populaţie se poate stabili indirect efectivul fiecărei categorii principale de populaţie
utilizând una din relaţiile:
Pst = Pp - Pt + At
Pp = Pst + Pt - At , în care:
Pst = efectivul populaţiei stabile
Pp = efectivul populaţiei prezente
Pt = efectivul populaţiei prezente temporar
 At = efectivul populaţiei absente temporar
Pentru o anumită localitate este imperios necesar să se cunoască atât populaţia
stabilă cât şi populaţia prezentă, fiecare categorie având un rol distinct în organizarea
activităţilor economico-sociale. Astfel, efectivul populaţiei stabile se are în vedere în
cazul elaborării programelor de sistematizare, a construcţiilor de locuinţe, etc.
Populaţia prezentă intervine în fundamentarea activităţilor de aprovizionare, a
transportului în comun, etc.
Cunoaşterea concomitentă, pentru fiecare localitate atât a populaţiei stabile cât
şi a populaţiei prezente poate servi şi ca mijloc de verificare a gradului de cuprindere a
populaţiei prin recensământ. La nivelul întregii ţări efectivul populaţiei prezente stabile
trebuie să fie aproximativ egal cu efectivul populaţiei deoarece o persoană absentă
temporar într-o localitate se regăseşte într-o altă localitate (cu excepţia persoanelor
aflate în străinătate în momentul critic).
Recensămintele moderne se caracterizează prin următoarele trăsături:
1.Sunt efectuate în scopuri statistice, spre deosebire de recensămintele fiscale,
înregistrările administrative;
2.Sunt iniţiate pe baza unui act normativ de stat (lege, decret);
3.Se referă la un teritoriu bine determinat, acela asupra căruia se exercită
suveranitatea statului respectiv;
4.Au un caracter de universalitate în sensul că ele cuprind întreaga populaţie;
5.Înregistrarea este obligatorie pentru toate persoanele care constituie obiectul
recensământului;
6.Operaţia de înregistrare se referă la acelaşi interval de timp pentru întreaga
populaţie (simultaneitatea);
7.Informaţiile se obţin direct de la populaţie;
8.Metodologia de înregistrare şi programa de observare au un caracter unitar
pentru întreg teritoriul recensământului;
9.Unitatea de înregistrare este persoana, chiar dacă unitatea de recensământ este
familia sau gospodăria.
Recensămintele se efectuează fie autonom, fie combinate cu cele ale
locuinţelor, profesiunilor.
În cazul în care nu s-au făcut recensăminte, se fac cercetări parţiale pe
eşantioane reprezentative aplicându-se procedeele de calcul ale reprezentativităţii, al
estimării exactităţii cercetării, al gradului de variabilitate a fenomenelor demografice.

9.4. Piramida populaţiei

Structura populaţiei pe sexe şi grupe de vârstă (sau vârste) îşi găseşte o expresie
grafică în piramida vârstelor ori piramida populaţiei. Construirea graficului se face
astfel: pe axa absciselor, care este baza piramidei, se notează numărul persoanelor din
grupa de vârstă sau vârsta respectivă ; pe ordonată se marchează grupele de vârstă sau
vârstele de la 0 la 100 de ani (înălţimea piramidei). Unind extremităţile piramidei se
obţin figuri deosebite, asemănătoare cu un triunghi, un clopot, o amforă şi altele (însă
niciodată identice cu o piramidă).
Piramida cuprinde cunoscutele trei grupe de vârstă (0-14, 15-59 şi 60 şi peste
60 de ani) care, datorită variaţiei în ceea ce priveşte ponderea lor în ansamblul
colectivităţilor umane, pot pune în evidenţă trei tipuri de populaţie:
a)cu o proporţie mare de tineri şi o proporţie mică de bătrâni;
b)cu o proporţie mică de tineri şi o proporţie mare de bătrâni;
c)cu proporţii de tineri şi bătrâni relativ asemănătoare cu predominanţa
ultimilor.
Urmărirea relaţiilor dintre piramida vârstelor şi mişcarea naturală a populaţiei
arată că îmbătrânirea unei populaţii are loc în două feluri. Există o îmbătrânire prin
baza piramidei ca urmare a reducerii natalităţii şi creşterii ponderii sexogenarilor. Dar
poate avea loc o îmbătrânire de vârf a piramidei când eforturile de combatere a
deceselor sunt eficiente datorită dezvoltării asistenţei medicale şi a unor acţiuni de
igienă şi sociale.

9.5. Principii metodologice

Punctele de vedere noi în ceea ce priveşte modul de calcul al datelor care

ilustrează natalitatea şi mortalitatea au izvorât dintr-o analiză a esenţei acestor
fenomene şi nu numai ca o necesitate de preciziune matematică.
Astfel, timp îndelungat, numărul naşterilor şi al deceselor a fost raportat la
totalul populaţiei. Aceşti indici, aşa-numiţi bruţi, sunt utilizaţi şi în prezent în
statisticile naţionale şi internaţionale, ei permiţând comparaţii utile. Analiza efectuată
pe baza lor este însă sumară şi uneori insuficient de corectă. Mai exact spus, indicii
bruţi servesc numai anumitor cerinţe şi numai până la un anumit nivel al analizei
demografice.
Diferite studii demografice au arătat necesitatea adâncirii analizei. Raportarea
nou-născuţilor la întreaga populaţie are de la început o premisă greşită ; în totalul
populaţiei intră nu numai femeile apte de procreaţie, ci şi fetele sub 15 ani şi femeile
peste 49 de ani, precum şi bărbaţii de toate vârstele şi copiii de sex masculin. Deci
raportarea în cazul indicilor bruţi nu se face între mărimi care au legături directe.
De aceea s-a ajuns la un indice mai subtil - cel al fertilităţii - care raportează
nou-născuţii la femeile de vârstă fertilă, între 15 şi 49 de ani. Acest indice specializat
permite în acelaşi timp calcularea indicilor de fertilitate pe grupe de vârstă. Astfel s-a
putut observa că fenomenul scăderii fertilităţii nu se petrece în aceeaşi măsură la toate
vârstele. Este posibil, de exemplu, ca în unele cazuri reducerea să privească îndeosebi
grupe între 20-30 de ani (vârsta fertilităţii maxime).
Un fenomen asemănător are loc şi în ceea ce priveşte mortalitatea. Calculul
indicilor mortalităţii pe vârste şi grupe de vârste permite o analiză judicioasă a
contribuţiei fiecăreia dintre ele la nivelul general al mortalităţii. Acesta este un fapt
important. Este de ajuns să menţionăm că mortalitatea infantilă (până la 1 an) poate
constitui 10-20% din masa deceselor.
Si în cazul nupţialităţii putem utiliza mai mulţi indici. O raportare a căsătoriilor
la totalul populaţiei are acelaşi caracter foarte general şi inexact, remarcat şi cu prilejul
natalităţii. Dacă însă raportarea se face separat pe fiecare sex, după starea civilă şi mai
ales după grupurile de persoane apte de căsătorie, atunci nupţialitatea poate fi analizată
mai temeinic.
În acelaşi sens indicele divorţurilor obţinut din raportarea desfacerilor de
căsătorii la totalul populaţiei este inferior celui rezultat din raportarea divorţurilor la
numărul căsătoriilor.
Un moment important în analiza demografică constă în trecerea de la indici la
coeficienţi. Coeficientul este tot un tip de indice, însă mult superior deoarece decurge
dintr-o viziune probabilistică a evenimentelor demografice. De exemplu, coeficientul
măsoară riscul pentru persoanele care ating 20 de ani de a deceda între 20 şi 21 de ani
sau între 20 şi 25 de ani. Calculul coeficienţilor însă presupune un mod nou de a
urmări fenomenele sau evenimentele demografice. In timp ce observaţia surprinde, în
cazul indicilor, un moment din evoluţia lor (de exemplu, decesele care au survenit la
toată populaţia, deci la toate vârstele într-un anumit an), coeficienţii presupun
urmărirea unei generaţii până la dispariţie pentru a vedea cum acţionează asupra ei un
anumit fenomen demografic la diferite vârste.
Astfel, când analiza se aplică unei categorii de evenimente trăite de un
ansamblu de generaţii sau cohorte pe timp de un an (sau un grup de ani), este vorba de
analiza transversală sau analiza de moment. Dacă analiza demografică se aplică
evenimentelor trăite de aceleaşi generaţii sau cohorte se consideră că avem de-a face cu
o analiză longitudinală sau analiză pe cohortă.

Să ne reamintim...

Metode de cercetare în demografie, metoda monografică, ancheta demografică, analiza

longitudinal, recensământul populației, numărătoarea populației, analiză transversal.

Rezumat

Cerinţele procesului cunoaşterii în demografie sunt rezolvate prin utilizarea

anchetelor şi monografiilor demografice.
O mare extindere au căpătat anchetele de opinie demografică cunoscute şi sub
denumirea de anchete demografice.
Monografiile care studiază toate fenomenele demografice au un caracter mai
amplu. Din această cauză efectuarea lor se va limita la un anumit teritoriu, de preferat
la localităţi în care nivelul fenomenelor demografice se diferenţiază cel mai mult, în
plus sau în minus faţă de media pe ţară.
 Caracterul mai complex al monografiei în comparaţie cu anchetele demografice
determină şi necesitatea utilizării unor surse de date mai variate. Pentru obţinerea
materialului brut ce va fi prelucrat ulterior se pot folosi concomitent observarea totală a
fenomenelor, observarea relativă în scopul lărgirii programului de observare, extragere
de date din diverse documente cu caracter istoric, etc.
Recensămintele periodice şi evidenţa curentă a stării civile fac posibilă
cunoaşterea numărului populaţiei. În orice societate, orientarea politicilor economico-
sociale şi stabilirea priorităţilor de acţiune au la bază cunoaşterea realităţii oglindită
prin datele statistice.
Structura populaţiei pe sexe şi grupe de vârstă (sau vârste) îşi găseşte o expresie
grafică în piramida vârstelor ori piramida populaţiei.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Care sunt caracteristicile generale ale metodelor demografiei?

Care este specificul anchetelor și al monografiilor demografice?
Cum se realizează numărătoarea populației și cum poate fi reprezentată piramida
populației?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Cum acționează metodele demografice?

Cum poate fi utilizată metoda monografică în demografie?
Ce exprimă piramida populației?

Temă de control

Realizați un model de piramidă a populației, pe baza căruia să analizați îmbătrânirea

unei populații date, în condiții de criză economică.
Referatul va cuprinde între 3-5 pagini, va conține note de subsol și bibliografie.
Referatul va fi postat pe platform eLis la data de 13 decembrie 2015.
Bibliografie.

Ciocodeică, V., Demografie-curs, Universitatea din Pietroșani, 2006

Pressat, R., Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1974
Rotariu,T., Demografie şi sociologia populaţiei: fenomene demografice, Ed. Polirom,
Iaşi, 2003
Rotariu,T. (coord.), Metode statistice aplicate în ştiinţele sociale, Ed. Polirom, Iaşi,
1997
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004