Demografie

AP, anul III, ID

Prof. univ. dr. Laura Asandului

Locul cursului în cadrul programului

- disciplină opțională
Scopul și obiectivele cursului
Scopul - Asigurarea formării capacităţii studentului de a elabora informaţia demografică şi
de a o folosi în analiza fenomenelor demografice şi economice, la nivelul administrației publice
locale și centrale.
La finalizarea cu succes a acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:
 Explice evoluția unui fenomen demografic în profil teritorial
 Descrie un fenomen demografic în profil teritorial
 Utilizeze date și indicatori demografici în profil teritorial
 Calculeze indicatori demografici în profil teritorial
 Analizeze un fenomen demografic în profil teritorial
Competențe și abilităţi care vor fi dobândite după parcurgerea acestui curs:
o Competența de rezolvare integrată a problemelor
o Competența anticipativă
o Competența de gândire sistematică și sistemică
Abilități:
 Planificarea, implementarea și evaluarea unor acțiuni și strategii de asigurarea a
sănătății și bunăstării pentru el însuși, familia sa, dar și pentru alte persoane sau
pentru întreaga comunitate
 Analiza critică a problemelor de mediu
 Evaluarea efectelor pe care dezvoltarea urbană și industrială le pot avea asupra
mediului
 Dezvoltarea unor proiecte economice și sociale care să asigure protejarea mediului
 Participare activă la planificarea, realizarea și evaluarea proiectelor de dezvoltare
comunitară care respectă principiile sustenabilității

Structurarea cursului
- 12 unităţi de învăţare
Resurse şi mijloace de lucru
- principii ale învăţării cu accent pe învăţarea activă;
- metode pedagogice indicate pentru parcurgerea cursului;
- mijloace informatice necesare;
- mijloace suplimentare necesare (legislația RPL);
- prezentarea resurselor suplimentare la care se face referire în cadrul unităţilor de
învăţare.

Evaluarea
- 40% - examen parțial pe platforma e-learning; Partea I (US 1-6)
- 60% - examen parțial final pe platforma e-learning; Partea a II-a (US 7-12)

Recomandări de învăţare:
 înţelegerea conţinutului fiecărui fenomen sau proces demografic (definiţii,
evenimentul demografic corespunzător fiecărui fenomen demografic, clasificări);
 factori determinanţi şi implicaţii, acolo unde este cazul;
 indicatori: indicatori generali (rata brută) şi indicatori specifici (rate specifice pe
vârste, sexe, medii etc.);
 aplicarea relaţiilor de calcul a indicatorilor;
 interpretarea rezultatelor;
 analiza comparativă pe sexe, medii, regiuni etc.

2
 CUPRINS

Partea I
Unitatea de studiu 1 Elemente introductive – Demografie aplicată în administrația publică…4

Unitatea de studiu 2 Surse de date demografice utilizate în administrația publică ……..………15

Unitatea de studiu 3 Efectivul și modificarea populației……….…………………………………… 35

Unitatea de studiu 4 Distribuția teritorială a populației ……..………………….…………………...42

Unitatea de studiu 5 Structura unei populaţii după caracteristici sociale și economice în profil

teritorial………………........................................................................................................51

Unitatea de studiu 6 Structura unei populaţii după caracteristici demografice. Îmbătrânirea

demografică a populaţiei ..........................................………………………………….……………..54

Bibliografie...................................................................................................................................74

Partea a II-a
Unitatea de studiu 7
Analiza sănătății populaţiei în profil teritorial………………………………………………4
Unitatea de studiu 8
Tabelul de mortalitate...........................................................................................................25
Unitatea de studiu 9
Fertilitatea populaţiei în profil teritorial..............................................................................33
Unitatea de studiu 10
Nupţialitatea şi divorţialitatea populaţiei în profil teritorial..............................................44
Unitatea de studiu 11
Mişcarea migratorie internă și externă a populaţiei României .........................................50
Unitatea de studiu 12
Prognoza populației ……………………………………………………………………………….68
Bibliografie .........................................................................................................................75

3
 US 7 ANALIZA SĂNĂTĂȚII POPULAŢIEI ÎN PROFIL TERITORIAL

STRUCTURA UNITĂŢII DE STUDIU 7

7.1 Elemente conceptuale

7.2 Cauze de deces
7.3 Indicatori de apreciere a sănătății și a mortalităţii populației
7.4 Mortalitatea maternă
7.5 Mortalitatea infantilă
7.6 Elemente de Epidemiologie

Obiective specifice US 7
 Definirea fenomenului de mortalitate
 Definirea mortalităţii infantile şi a mortalităţii materne
 Identificarea surselor de date pentru analiza mortalităţii
 Descrierea mortalităţii pe cauze de deces
 Calcularea indicatorilor de apreciere a mortalităţii
 Definirea noțiunilor specifice Epidemiologiei
 Importanța Epidemiologiei în prevenirea îmbolnăvirilor

Mişcarea naturală a populaţiei reprezintă modificarea numărului, a structurii şi a

distribuţiei teritoriale a populaţiei, ca urmare a unor intrări naturale, realizate prin naşteri şi a unor
ieşiri naturale, realizate prin decese. Mortalitatea este, deci, o componentă a mişcării naturale a
populaţiei.

4
 7.1 Elemente conceptuale

Mortalitatea reprezintă fenomenul demografic cel mai uşor observabil, întrucât toate
persoanele dintr-o populaţie sunt supuse acestui risc. De asemenea, fenomenul este sigur,
nerepetabil şi cel mai puţin influenţat de celelalte fenomene demografice, iar evenimentul de deces
priveşte o singură persoană (spre deosebire, de exemplu, de căsătorie).
Fenomenul demografic cunoscut sub denumirea de mortalitate reprezintă totalitatea
deceselor survenite în cadrul unei populaţii, într-o perioadă de timp, de obicei, un an calendaristic1.
Evenimentul demografic înregistrat este decesul. Decesul este definit ca încetarea definitivă a
funcţiilor vitale după trecerea unei anumite perioade de la naştere2.
Sursele de date pentru studiul sănătății și a mortalităţii populației: recensăminte, statistica
stării civile - buletine statistice pentru deces, anuare statistice şi demografice, anchete prin sondaj,
înregistrări din cadrul sistemului de sănătate etc. O sursă importantă pentru studiul sănătății
populației este Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization – www.who.org).
Nu există o teorie care să explice evoluţia mortalităţii, ci fiecare perioadă istorică şi zonă
geografică are condiţii specifice care determină un anumit model al mortalităţii. Astfel că, pe lângă
determinantul biologic, “explicarea socială a mortalităţii reclamă o aplecare directă asupra unui tip
anume de civilizaţie”3. Informaţiile demografice referitoare la mortalitate sunt numeroase, dar
inegal răspândite în spaţiu şi timp.

7.2 Cauze de deces

Cercetarea mortalităţii pe cauze se realizează din două perspective:

 pe de o parte, se identifică factorii socio-economici şi de comportament care
influenţează mortalitatea;
 pe de altă parte, se studiază decesele pe cauze de deces (motivul organic al
decesului, cel constatat de medic).
Mortalitatea este influenţată, într-o anumită măsură, de o serie de factori socio-economici:
locul naşterii, statutul socio-economic, starea civilă, locul de rezidenţă, expunerea la infecţii
transmise pe cale sexuală, expunerea la alte surse de infecţii, mediul, istoria medicală, îngrijirea
medicală (accesul la medici, medicamente, servicii medicale, spitale, tehnologie medicală). Astfel,

1
Sora, V., Hristache, I., Despa, M. P., 1983, Demografie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 92.
2
Sora, V, 1983, op. cit., p. 92.
3
Rotariu, T., 2003, Demografie şi sociologia populaţiei, Editura Polirom, Iaşi, p. 99.

5
putem aminti ca factori de risc accesul la surse de apă potabilă (de exemplu, în Afganistan, doar
22% din populaţie are acces la surse de apă potabilă, în România, 88%, iar în Statele Unite, 99%
din populaţie (2006)) sau accesul la îngrijiri medicale (de exemplu, în Ciad, numai 9% din
populaţie are acces la îngrijiri medicale, în Afganistan, 30%, iar în România, 72% (2006)).
De asemenea, există comportamente care relevă alegerile individuale4, dar sunt dificil de
disociat de factorii socio-economici. Atenţia acordată alcoolismului şi tabagismului subliniază
importanţa acestei categorii de factori. Abuzul de alcool sau de ţigări este alegerea individuală, dar
nu este exclusă influenţa factorilor socio-economici. Fumatul este un important factor de risc pentru
6 din primele 8 cauze de deces în lume. De asemenea, nutriţia constituie un element determinant al
condiţiilor de mortalitate. Cazurile de malnutriţie relevă influenţa factorilor biologici, sociali şi de
comportament. Deci, dintre factorii de risc amintim:
a) consumul de tutun,
b) consumul de alcool,
c) obezitatea.
a) Estimările arată că 80% dintre fumători trăiesc în ţările slab dezvoltate. În 2020, nr.
deceselor din cauza tabagismului va crește la 10 milioane decese. În România, în 2016,
erau 28% fumători de peste 15 ani (OMS).
b) Alcoolul este consumat de o pondere ridicată de adulţi din întreaga lume. Ca factor de
risc, consumul de alcool determină 3,2% din decese. Datele din 2016 arată că, în
România, consumul de alcool (persoane de peste 15 ani) era de 13 litri alcool
pur/persoană, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
c) Obezitatea este o boală metabolică ce afectează atât adulții, cât și copiii. Unul dintre
indicatorii de apreciere a obezității este indicele masei corporale. Indicele Masei
Corporale (IMC) este măsura grăsimii corporale care se calculează ca raport între
greutate și pătratul înălţimii. IMC se interpretează astfel:
 un IMC între 25 și 29,9 indică o persoană supraponderală,
 un IMC mai mare decât 30 indică o persoană obeză.
Riscul de boli cronice creşte de la o valoare a IMC de 21.
Cauze ale obezității sunt:
o Dieta necorespunzătoare
o Activitate fizică scăzută
Consecinţe ale obezității sunt:

4
Tapinos, G., 1991, Elements de démographie, Armand-Colin, p. 139.

6
  Boli cronice (boli cardiovasculare, diabet)
 Unele forme de cancer
În România, 51% adulți (peste 20 ani) sunt supraponderali și 19% adulți sunt obezi (OMS)
cu diferențe pe medii, pe sexe, pe etnii, pe nivel de educație etc. Potrivit datelor anchetei Health
Behaviour in School-aged Children (HBSC), din 2009/2010, până la 33% dintre băieți și 19% fete
de 11 ani, erau supraponderali (OMS). Modelările realizate în cadrul OMS prognozează că 15%
dintre bărbați și 10% dintre femei vor fi obezi, până în 2030.
Prevalența obezității este mai mare în cadrul anumitor grupuri etnice (obiceiurile
alimentare), particularităților climaterice (sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe și
legume), urbanizarea. In societatea moderna, excesul ponderal are o prevalență îngrijorătoare.
Cauzele obezității includ stresul, lipsa educației, consumul crescut de alcool. Mai importantă decât
toate pare însă scăderea gradului de activitate fizică. https://www.cdt-
babes.ro/articole/obezitatea.php
Obezitatea poate fi prevenită atât la nivel individual, cât și la nivel național. Astfel, la nivel
individual, pot duce la scăderea IMC, deci a riscului de boli cronice:
 Creşterea consumului de fructe şi legume
 Creşterea activităţii fizice
 Limitarea consumului de dulciuri
 Limitarea consumului de alimente care conţin grăsimi saturate etc.
La nivel naţional, pot fi luate o serie de măsuri care să vizeze scăderea obezității, de:
 Industria alimentară
 Organizaţii non guvernamentale
 Societatea civilă
 Firme
În România, s-au înregistrat următoarele valori (2016):
 25% dintre adulții de peste 18 ani erau obezi (OMS).
 7% dintre adolescenți 10-19 ani erau obezi (OMS).

Analiza mortalităţii pe cauze de deces constituie o etapă foarte importantă în studiul

fenomenului. În acest sens, putem distinge două tipuri de cauze de deces:
 cauze endogene (boli) depind de constituţia organismului uman, de factorii genetici. Cauzele
endogene au cea mai mare pondere în producerea deceselor, ele fiind greu de anihilat şi de înlăturat.
După originea şi modul de apariţie a maladiei, se disting:
 Boli provocate de acţiunea unor agenţi patogeni (boli infecţioase);
7
  Boli degenerative (boli cardiovasculare şi tumori)
 cauze exogene (externe) sunt cele care depind de împrejurările externe, de condiţiile de viaţă
ale individului. Decesele violente pot fi urmare a acţiunii altor persoane (crime, războaie sau alte
conflicte) sau animale de pradă, sau pot fi accidente sau sinucideri.
Cauzele exogene sunt uneori descrise drept “componenta socială a mortalităţii” în sensul
că pot fi prevenite5. Unii autori consideră că “nu există, probabil, nici o cauză de deces sau boală
care să nu fie influenţată de factori de mediu sau de comportament”6.
Clasificarea cauzelor de deces este dificilă, întrucât nu este întotdeauna posibil să se
disocieze cauzele multiple. De asemenea, se pune problema incidenţei unei cauze asupra speranţei
de viaţă la diferite vârste.
Pentru studiul mortalităţii pe cauze de deces se folosesc rate specifice pe cauze de deces.
Se determină astfel, rata mortalităţii pe fiecare cauză de deces prin raportarea numărului de decese
dintr-o anumită cauză la efectivul mediu al populaţiei sau la numărul total de decese. Calculele se
fac pe sexe şi pe vârste.

7.3 Indicatori de apreciere a sănătății și mortalităţii populației

Intensitatea mortalităţii este măsurată cu ajutorul unui indicator general (rata

generală/brută de mortalitate) şi a unor indicatori specifici (rata de mortalitate specifică pe
vârste/grupe de vârste, rata de mortalitate specifică pe sexe, rata de mortalitate specifică pe medii,
rata de mortalitate specifică pe cauze de deces, rata de mortalitate specifică în profil teritorial).

A. Rata generală/brută de mortalitate este cel mai cunoscut şi utilizat indicator al

mortalităţii unei populaţii. Se determină ca raport între numărul de decese într-o perioadă, de obicei,
un an, şi populaţia medie din perioada analizată (prin convenţie, se consideră populaţia la mijlocul
anului), raport care se înmulţeşte cu 1000.
𝐷
𝑅𝐵𝑀 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
RBM – rata brută a mortalității
D – efectivul persoanelor care au decedat într-o perioadă, de obicei, un an calendaristic;

5
Rowland, D., 2006, Demographic methods and concepts, Oxford University Press, p. 201
6
Preston, S. H., ş. a., 2001, Demography: Measuring and Modeling Population Processes, Blackwell, Oxford, p. 194,
în Rowland, D., 2006, op. cit., p. 201

8
 𝑃 - efectivul mediu al populaţiei în perioada analizată.
Rata generală (brută) a mortalităţii indică numărul de decese la 1000 locuitori.

â
𝐷 257215
𝑅𝐵𝑀 = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 13,05‰
𝑃 19706529

𝐷 43157
𝑅𝐵𝑀 = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 13,28‰
𝑃 3248564

𝐷 34423
𝑅𝐵𝑀 = ⋅ 1000 = ⋅ 1000 = 13,99‰
𝑃 2458854

Conform Population Reference Bureau, rata mortalității, în România, în 2019, era estimată
la 12 decese/1000 locuitori, acceași valoare ca și în anul 2010
(https://www.prb.org/international/geography/romania), cu variaţii în profil teritorial7.
Riscul de deces variază mult cu vârsta, iar rata brută a mortalităţii nu indică această variaţie.
Dacă, însă, se elimină efectul structurii pe vârste, prin standardizare, indicatorul poate fi folosit în
aprecierea intensităţii mortalităţii (rata standardizată de mortalitate). În acest scop, se folosesc
metoda directă de standardizare a mortalităţii şi metoda indirectă de standardizare.
Prin metoda directă de standardizare, numită şi metoda populaţiei standard, rata
standardizată de mortalitate se determină folosind relaţia:

𝑅𝑠𝑀 = 𝑅𝑀 ⋅ 𝑃

unde,
RsM reprezintă rata standardizată de mortalitate;
RMx – rate specifice de mortalitate la vârsta x în populaţia observată ;
Px – proporţia persoanelor de vârstă x în populaţia standard (structura pe vârste).
De exemplu, dacă se compară mortalitatea la nivelul judeţelor, populaţia standard se
consideră populaţia României. În cazul în care se compară mortalitatea populaţiei României pe mai
mulţi ani, populaţia standard se consideră populaţia de la ultimul recensământ.
Metoda indirectă de standardizare, numită şi metoda mortalităţii standard, se bazează pe
raportul dintre numărul deceselor observate şi numărul deceselor aşteptate (teoretice).

7
Population Reference Bureau, 2010, pp. 8-9.

9
 𝐷
𝑅𝑠𝑀 = ⋅ 𝑅𝐵𝑀
∑ 𝑃 ⋅ 𝑅𝑀
unde,
D reprezintă numărul total al deceselor în populaţia observată;
Px – ponderea populaţiei pe grupe de vârstă;
RMx – ratele specifice de mortalitate pe grupe de vârstă;
RBMs – rata brută de mortalitate în populaţia standard.

De regulă, se utilizează metoda directă de standardizare, cea indirectă aplicându-se în cazul

în care nu se cunosc ratele specifice de mortalitate pe vârste pentru populaţiile comparate.
Rata generală de mortalitate nu descrie detaliat intensitatea mortalităţii deoarece, la numitor
se consideră întreaga populaţie, care nu este expusă riscului de deces în mod egal. Se determină
astfel rate specifice ale mortalităţii, conform unor caracteristici ca vârsta, sexul, aria de rezidenţă
etc.

B. Rate specifice de mortalitate

a) Rata mortalităţii specifică pe sexe

𝑅𝑀 = ⋅ 1000 𝑅𝑀 = ⋅ 1000

unde,
RMM – rata mortalităţii masculine;
DM – totalitatea deceselor înregistrate în rândul persoanelor de sex masculin;
𝑃 – efectivul mediu al populaţiei de sex masculin;
RMF – rata mortalităţii feminine;
DF – totalitatea deceselor înregistrate în rândul persoanelor de sex feminin;
𝑃 – efectivul mediu al populaţiei de sex feminin.

a1) Raportul dintre sexe ale ratele de mortalitate măsoară fenomenul supramortalităţii
masculine8. Se determină ca raport procentual între rata mortalităţii masculine la vârsta x şi rata
mortalităţii feminine, după relaţia:

8
Pressat, R., 1972, Demographic analysis: Methods, results, applications, Aldine Publishing Company, Chicago, p.
78.

10
 𝑅𝑀
𝑅𝑀𝑠 = ⋅ 100
𝑅𝑀
unde,
RMs reprezintă raportul dintre sexe ale ratele de mortalitate;
RMM - rata mortalităţii masculine;
RMFx - rata mortalităţii feminine.

a2) Raportul dintre sexe ale ratele de mortalitate specifice pe vârste măsoară fenomenul
supramortalităţii masculine pe grue de vârstă. Se determină ca raport procentual între rata
mortalităţii masculine la vârsta x şi rata mortalităţii feminine la vârsta x, după relaţia:

𝑅𝑀
𝑅𝑀𝑠 = ⋅ 100
𝑅𝑀
unde,
RMsx reprezintă raportul dintre sexe ale ratele de mortalitate specifice pe vârste;
RMMx - rata mortalităţii masculine la vârsta x;
RMFx - rata mortalităţii feminine la vârsta x.

Una dintre primele legi descoperite în demografie a fost intensitatea mai ridicată a
mortalităţii sexului masculin comparativ cu sexul feminin. Fenomenul de supramortalitate
masculină este prezent în cadrul tuturor grupelor de vârstă. Acest lucru este ilustrat de faptul că
indicele de masculinitate, numărul mediu de bărbaţi ce revin la 100 de femei, scade de la 105 –
107:100 la naştere, până la 70:100 sau chiar mai puţin (55:100)la vârste mai înaintate. In ţările
dezvoltate, în prezent, speranţa medie de viaţă a femeilor este mai ridicată decât cea a bărbaţilor,
din cauze biologice, dar şi de comportament. Mai mult, există argumente ştiinţifice care susţin
superioritatea biologică a femeilor9.
b) Rata mortalităţii specifică pe vârste sau grupe de vârstă măsoară incidenţa deceselor la
fiecare vârstă sau grupă de vârstă.
𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑃
RMx = rata mortalităţii populaţiei la vârsta x (arată numărul de decese la 1000 de
locuitori care împliniseră vârsta x în cursul unui an);

9
Rowland, D., op. cit., p. 204

11
 Dx = numărul de decese la vârsta x, într-o perioadă, de obicei, un an;
𝑃 = populaţia medie de vârstă x la mijlocul anului.
c)Rate specifice pe medii de rezidenţă

𝑅𝑀 = ⋅ 1000 𝑅𝑀 = ⋅ 1000

RMU – rata mortalității în mediul urban

DU – decese în mediul urban
PU – populația din mediul urban
RMR – rata mortalității în mediul rural
DR – decese în mediul rural
PR – populația din mediul rural

Populaţia din mediul rural este mai vulnerabilă la acţiunea bolilor cardiovasculare, deoarece
este necesară, de obicei, intervenţie rapidă a cadrelor medicale, în spaţii dotate cu aparatură tehnico-
medicală avansată, ceea ce lipseşte în majoritatea satelor noastre.

d) Rate specifice pe cauze de deces exprimă numărul de decese dintr-o anumită cauză, într-
un an calendaristic, ce revin la 100 000 locuitori. Cele mai multe decese sunt cauzate,
la nivel mondial, de boli cardiovasculare (29,34% decese sau 269 decese/100000
locuitori într-un an), boli infecţioase (19,12%) şi cancer (12,49%)10.

Primele 10 cauze de deces, în 2030, se estimează că vor fi: boala ischemică a inimii, boala
vasculo-cerebrală, boala pulmonară obstructuvă cronică, infecţie respiratorie, accidente rutiere,
cancer pulmonar, diabet zaharat, boala hipertensivă, cancer la stomac şi SIDA.
Ierarhizarea cauzelor de deces diferă în funcţie de nivelul de dezvoltare economică. În acest
sens, în ţările slab dezvoltate, cele mai multe decese au avut ca şi cauză infecţiile cu HIV, infecţii
respiratorii, boli de inimă şi diaree.
De asemenea, s-au observat diferenţe pe etnii, stare civilă, nivel de instruire, venit. Mai
mult, riscul de deces variază în funcţie de stilul de viaţă. Condiţiile climatice existente în aria de
domiciliu influenţează şi ele, deoarece există zone mai sănătoase şi zone mai puţin sănătoase din
punct de vedere climatic.

10
World Health Organization

12
 Mortalitatea unei populaţii mai poate fi apreciată cu ajutorul indicatorilor: vârsta mediană
de deces şi vârsta modală de deces.
Vârsta mediană de deces este vârsta la care generaţia se înjumătăţeşte, iar vârsta modală
de deces este vârsta la care se înregistrează frecvenţa maximă a deceselor.
e) Alți indicatori care măsoară diferite aspecte ale sănătății și mortalității
populației sunt:
 Ponderea copiiilor între 6-59 luni care primesc supliment de vitamina A (%)
 Ponderea copiiilor sub 5 ani supraponderali (%)
 Ponderea copiiilor sub 5 ani subponderali (%)
 Incidenţa tuberculozei (la 100 000 persoane)
 Numărul copiilor sub 1 an vaccinaţi împotriva Hepatitei B
 Numărul copiilor sub 1 an vaccinaţi împotriva DTP
 Consumul de alcool printre adulţi (peste 15 ani) (litri de alcool pur)
 Populaţia cu acces la surse de apă potabilă îmbunătăţită, pe total şi pe medii
 Populaţia cu acces la servicii medicale, pe total şi pe medii
 Ponderea persoanelor adulte obeze, pe total şi pe sexe
 Consumul de ţigări (adulţi, peste 15 ani), pe total şi pe sexe
 Ponderea persoanelor adulte cu HIV/SIDA
 Procentul persoanelor adulte cu tuberculoză
 Rata mortalităţii adulţilor (15-64 ani) (‰)
 Decese la copii sub 5 ani din cauza de deces diaree
 Decese la copii sub 5 ani din cauza de deces HIV/SIDA
 Decese la copii sub 5 ani din cauza de deces malarie
 Decese la copii sub 5 ani din cauza de deces lovituri
 Decese la copii sub 5 ani din cauza de deces pneumonie
 Decese din cauza de deces tuberculoză
 Speranţa de viaţă sănătoasă (ani)

 Resurse
 Densitatea medicilor dentişti (la 10 000 locuitori)
 Densitatea farmaciştilor (la 10 000 locuitori)
 Densitatea medicilor (la 10 000 locuitori)
 Cheltuieli cu sănătatea (% din PIB)
 Cheltuieli cu sănătatea/locuitor

13
  Paturi de spital (la 10 000 persoane)
 Resurse
În România, în 2016, existau:
 567 spitale
 132277 paturi de spital
 57304 medici

Tabelul 7.1 Indicatori privind resursele în județele Iași și Cluj, în 2016

Resurse Județul Iași Județul Cluj
Număr de spitale 35 41
Număr de paturi de spital 7497 6832
Număr de medici 3339 3499
Număr de farmacii 384 316
Sursa: Repere economice și sociale regionale, Institutul Național de Statistică, 2018

f) Mortalitatea este influenţată de condiţiile socio-economice. În acest sens, se pot

determina rate specifice de mortalitate pe:
a. ocupaţii
b. sectoare de activitate
c. în profil teritorial.
g) profesii şi ocupaţii, care prezintă un risc de deces mai ridicat decât altele (de exemplu,
riscul de deces al unui miner este mai mare decât cel al unui funcţionar).
h) Se observă diferenţe
a. pe etnii,
b. stare civilă,
c. nivel de instruire,
d. venit,
e. stil de viaţă.
Starea de sănătate percepută a populației României
 Din totalul populaţiei rezidente, 76,6% consideră că au o starea de sănătate bună sau foarte
bună (80,9% dintre persoanele de sex masculin, respectiv 72,6% dintre cele de sex feminin).
 Una din patru persoane suferă de cel puţin o boală cronică sau o problemă de sănătate de
lungă durată, o pondere mai mare fiind întâlnită în rândul persoanelor de sex feminin
(29,9%) faţă de cele de sex masculin (21,8%).

14
 Cele mai frecvente boli cronice declarate de persoanele în vârstă de 15 ani și peste, sunt:
 hipertensiunea arterială,
 afecţiunile zonei lombare,
 afecţiunile zonei cervicale şi
 diabetul zaharat.
Copiii sub 15 ani - cele mai frecvente sunt alergiile (exclusiv astmul alergic), bronşita
cronică, boala pulmonară obstructivă sau emfizemul.

7.4 Mortalitatea maternă

Mortalitatea maternă este definită ca intensitatea deceselor mamelor din cauze legate de
sarcină sau de naştere11. Se măsoară cu ajutorul a doi indicatori: raportul mortalităţii materne şi rata
mortalităţii materne.
a2) Raportul mortalităţii materne este o măsură a riscului de deces odată ce o femeia a
rămas însărcinată12. Acest indicator reprezintă numărul deceselor materne, într-o perioadă de timp,
ce revin la 100 000 de născuţi vii, în aceeaşi perioadă de timp:

𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 100000
𝑁
unde,
RMmaternă – raportul mortalităţii materne;
Dm - numărul deceselor materne;
Nvii - numărul născuţilor vii.

a3) Rata mortalităţii materne este numărul deceselor materne, într-o perioadă de timp, ce
revin la 100 000 femei de vârstă fertilă, în aceeaşi perioadă de timp. Acest indicator reflectă
frecvenţa cu care fiecare femeie este expusă riscului prin fertilitate.

𝐷
𝑅𝑀′ = ⋅ 100000
𝑃
unde,
𝑅𝑀′ - rata mortalităţii materne;

11
Trebici, V., 1979, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedi-că, Bucureşti, p. 190
12
Maternal Mortality in 2000, UNICEF, UNFPA, World Health Organization, Geneva, 2004, p. 1.

15
 Dm - numărul deceselor materne;
P15-49 – populaţia feminină de vârstă fertilă.
În România (2018) s-au înregistrat 682 decese din cauze de sarcină sau naștere.
În unele dintre ţările slab dezvoltate, mortalitatea maternă este una dintre principalele cauze
de deces pentru femeile de vârstă fertilă. 94% din toate decesele materne au loc în țările cu venituri
medii - mici și mici. Numărul mare de decese materne în unele zone ale lumii reflectă inegalitățile
în accesul la servicii de sănătate de calitate și evidențiază diferența dintre bogați și săraci.
În fiecare zi, în 2017, aproximativ 810 femei au murit din cauze legate de sarcină și naștere,
care puteau fi prevenite. Între 2000 și 2017, rata mortalității materne (MMR, numărul de decese
materne la 100.000 de nașteri vii) a scăzut cu aproximativ 38% în întreaga lume.
Adolescentele tinere (10-14 ani) se confruntă cu un risc mai mare de complicații și deces
ca urmare a sarcinii. Îngrijirea calificată înainte, în timpul și după naștere poate salva viața femeilor
și a nou-născuților.

7.5 Mortalitatea infantilă

Riscul de deces este mai ridicat în primul an de viaţă şi în următorii 2-3 ani, după care scade
puternic, urmând să crească exponenţial la vârste mai înaintate. Există două vârste critice în privinţa
riscului de deces: vârsta de până la un an şi grupele de vârstă de peste 60 de ani.
Cea mai importantă dintre mortalităţile specifice pe vârste este mortalitatea infantilă.
Fenomenul demografic care reprezintă totalul deceselor intervenite în primul an de viaţă, poartă
numele de mortalitate infantilă.
Decesele infantile sunt provocate de cauze endogene şi cauze exogene. Decesele din cauze
endogene (malformaţii congenitale, accidente la naştere sau naştere prematură) sunt cele
determinate de constituţia nou născutului şi de condiţiile în care s-a produs naşterea. Factorii
endogeni provoacă mortinatalitatea şi mortalitatea neonatală.
Decesele din cauze exogene sunt cele provocate de factori externi (accidente, intoxicaţii,
boli infecţioase etc.). Acestea sunt, de regulă, mai puţine şi se produc cu mai multă intensitate în
partea a doua a primului an de viaţă (mortalitatea postneonatală). Reducerea deceselor provocate
de cauze exogene se poate face doar în măsura în care se diminuează riscurile de deces din mediul
de viaţă al copilului (condiţii de locuit etc).
Dincolo de cauza medicală directă, mortalitatea infantilă este rezultanta unui complex de
factori, pe primul loc aflându-se cei socio-economici. Între cauzele favorizante se numără: sexul
(supramortalitatea masculină), malnutriţia (prezentă în peste 33% din cazuri), prematuritatea

16
(mortalitatea infantilă a prematurilor este de 7-10 ori mai ridicată decât a născuţilor la termen),
nivelul scăzut de educaţie a mamei, vârsta avansată a mamei, mediul rural, condiţiile socio-
economice precare.
a. Rata mortalităţii infantile este un indicator cu o semnificaţie aparte în aprecierea
mortalităţii şi, implicit, a condiţiilor de sănătate dintr-o ţară sau regiune.

𝐷𝑜
𝑅𝑀𝑖 = ⋅ 1000
𝑁
unde,
Do – decedaţi sub un an, într-un an calendaristic;
Nvii – numărul de născuţi vii, într-un an calendaristic (populaţia supusă riscului de deces).
Acest indicator trebuie interpretat cu precauţie întrucât, la numărător, pot fi incluse şi decese
ale unor copii născuţi în anul precedent.
Declinul mortalităţii infantile a depins, în special, de controlul cauzelor exogene.
În ţări din Europa, rata mortalităţii infantile a fost, în 2010, de 2‰ în Luxemburg, 2,2‰ în
Suedia, 2,5‰ în Islanda şi 12‰ în Republica Moldova13.
Mortalitatea infantilă se împarte în:
 mortalitate neonatală care cuprinde decesele survenite în primele 4 săptămâni de viaţă;
 mortalitate postneonatală care cuprinde decesele produse în următoarele 11 luni de
viaţă.
Mortalitatea neonatală este indicatorul calităţii asistenţei medicale în timpul sarcinii, a
naşterii, în cazul prematurităţii sau al malformaţiilor congenitale. În ceea ce priveşte cauzele
medicale ale mortalităţii neonatale, în România predomină cele de tipul ţărilor slab dezvoltate (boli
respiratorii, infecţioase sau digestive şi accidentele). Mortalitatea postneonatală reflectă nivelul
socio-economic, cultural şi de mediu al colectivităţii.
Mortalitate neonatală se împarte în:
 mortalitate neonatală precoce care cuprinde decesele survenite în primele şase zile de
viaţă;
 mortalitate neonatală tardivă care cuprinde decesele din grupa de vârstă 7-28 zile.
Variaţia mare a deceselor infantile în funcţie de vârstă (riscuri diferenţiate de deces)
necesită determinarea unor indicatori detaliaţi. Se determină astfel, rata mortalităţii neonatale, rata
mortalităţii neonatale precoce, rata mortalităţii neonatale tardive şi rata mortalităţii postneonatale.

13
Population Reference Bureau 2006, pp. 9-10.

17
 c1) Rata mortalităţii neonatale exprimă numărul de decese de până la o lună ce revin la
1000 de născuţi vii:
𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑁
unde,
RMneonatală – rata mortalităţii neonatală;
D0-28 zile – decedaţi în primele 28 de zile de la naştere;
Nvii – numărul născuţilor vii.

c11)Rata mortalităţii neonatale precoce se defineşte prin numărul de decese în primele 6

zile de la naştere ce revin la 1000 de născuţi vii.
𝐷
𝑅𝑀   = ⋅ 1000
𝑁
unde,
RMneonatală precoce – rata mortalităţii neonatală precoce;
D0-6 zile – decedaţi în primele 6 de zile de la naştere;
Nvii – numărul născuţilor vii.
c12)Rata mortalităţii neonatale tardive se defineşte prin numărul de decese în vârstă de 7-
28 zile ce revin la 1000 de născuţi vii.

𝐷
𝑅𝑀   = ⋅ 1000
𝑁
unde,
RMneonatală tardivă – rata mortalităţii neonatală tardivă;
D7-28 zile – decedaţi în vârstă de 7-28 zile;
Nvii – numărul născuţilor vii.

c2)Rata mortalităţii postneonatale exprimă numărul de decese în vârstă de 4-52 săptămâni

ce revin la 1000 de născuţi vii.

𝐷 â
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑁
unde,
RMpostneonatală – rata mortalităţii postneonatale;
18
 D4-52 săptămâni – decedaţi în vârstă de 4-52 săptămâni;
Nvii – numărul născuţilor vii.

Se remarcă o rată ridicată a mortalităţii neonatale, în România, în 2004 (9,69‰) şi o scădere

semnificativă a ratei mortalităţii postneonatale în perioada 2000-2005.

Mortinatalitatea reprezintă masa născuţilor morţi şi se apreciază cu ajutorul ratei

mortinatalităţii. Acest indicator exprimă numărul de născuţi-morţi ce revin la 1000 de născuţi vii
şi morţi şi se determină cu ajutorul relaţiei:

𝑀𝑛
𝑅𝑀𝑛 = ⋅ 1000
𝑁 + 𝑀𝑛

unde,
RMn este rata mortinatalităţii;
Mn – numărul de născuţi morţi;
Nvii – numărul de născuţi vii.

Mortalitatea perinatală cuprinde mortinatalitatea şi mortalitatea neonatală precoce.

Mortalitatea peri-natală se defineşte prin numărul de născuţi morţi şi numărul de decedaţi în prima
lună care revin la 1000 născuţi (vii şi morţi). Rata mortalităţii perinatale se determină astfel:

𝑀𝑛 + 𝐷
𝑅𝑀𝑝𝑛 = ⋅ 1000
𝑁 + 𝑀𝑛

19
 Fig. 7.1 Rata mortalităţii copiilor sub 5 ani, în România, 1963-2018
Sursa: World Bank,
https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.IMRT.IN?locations=RO-EU

7.6 Elemente de Epidemiologie

6.7.1 Elemente introductive
Epidemiologia are originea în ideea, exprimată pentru prima dată de Hippocrate, în urmă
cu peste 2000 de ani, că factorii de mediu pot influența apariția bolii14. În secolul a1 XIX-lea s-au
făcut determinări privind distribuția bolii în grupuri specifice de populație. John Snow a descoperit
că riscul de a se contamina de holeră la Londra (jum. Sec. 19) era asociat, printre altele, cu
consumul de apă de băut provenind de la o anumită companie de distribuire a apei.
Snow a localizat locuința fiecărei persoane decedată la Londra, din cauza holerei, în perioadele 1848-49 și
1853-54 și a identificat asocierea dintre sursa apei de băut și decese. El a făcut o comparație a deceselor prin holeră
în diferite zone ale orașului care aveau surse diferite de alimentare cu apă, demonstrând că atât numărul deceselor,
cât și, prin urmare, rata mortalității, erau mai mari la populația alimentată cu apă de către Southwark Company. Pe
baza acestui studiu, Show a elaborat o teorie privind transmiterea bolilor infecțioase și a sugerat că holera se
transmite prin apă contaminată. Autorul a putut astfel să determine îmbunătățirea alimentării cu apă de băut cu mult
timp înaintea descoperirii agentului cauzal a1 bolii, iar cercetarea sa a avut un impact direct asupra politicii publice.15

14
R. Beaglehole, R. Bonita, T. Kjellstrom, Bazele Epidemiologiei, Editura All Educational SA, 1994
15
Ibidem

20
 Abordarea epidemiologică, constând în compararea ratelor de îmbolnăvire în diferite sub-
grupuri ale populației umane, a început să fie folosită tot mai mult în cea de-a doua jumătate a
secolului a1 XIX-lea și la începutul secolului XX. Principalul domeniu de aplicare a fost cel a1
bolilor transmisibile, metoda epidemiologică dovedindu-se un instrument puternic pentru punerea
în evidență a asocierilor dintre condițiile sau factorii de mediu și apariția bolilor specifice.16 O
ramură important a Epidemiologiei este Epidemiologie bolilor transmisibile.
Epidemiologia a fost definită ca: "studiul distribuției și al determinanților stărilor sau
evenimentelor legate de sănătate în populații specificate, și aplicarea acestui studiu pentru a ține
sub control problemele de sănătate" (Last, 1988).17 Pe scurt, Epidemiologia este studiul distribuției
factorilor determinanți ai frecvenței bolilor și are la bază două ipoteze:
 bolile umane nu apar la întâmplare
 au la bază factori declanșatori sau protectori

6.7.2 Măsurarea morbidității

Ratele de mortalitate, brute sau specific, sunt utile pentru cercetarea bolilor care au o
fatalitate de caz ridicată. Însă numeroase boli au o fatalitate de caz redusă (artrita reumatoidă,
varicela etc.), cazuri în care datele cu privire la morbiditate sunt mai utile decât ratele de mortalitate.
Morbiditatea măsoară frecvența cu care este întâlnită o boală și poate fi definită ca
fenomenul îmbolnăvirilor apărute într-o populație, într-un anumit interval de timp.
Tipuri de morbiditate:
 Morbiditatea reală – implică toate cazurile de boală existente într-o populație. Include
morbiditatea diagnosticabilă, morbiditatea diagnosticată și morbiditatea resimțită.
 Morbiditatea diagnosticabilă cuprinde cazurile de boală existente într-o populație, care
pot fi puse în evidență cu tehnicile de diagnostic existente la un moment dat.
 Morbiditatea diagnosticată cuprinde cazurile de boală puse în evidență.
 Morbiditatea resimțită este definită plecând de la simptomele percepute de anumiți
indivizi.
Incidența unei boli este numărul de cazuri noi care apar într-o perioadă dată într-o anumită
populație.
 Incidența (generală)

16
Idem
17
Idem

21
  Incidența specifică (sexe, rase, grupe de vârstă, medii de reședință, cauze de boală
etc.)

𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑑𝑒 𝑏𝑜𝑎𝑙ă î𝑛𝑡𝑟 − 𝑢𝑛 𝑎𝑛

𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑖𝑛𝑐𝑖𝑑𝑒𝑛ț𝑒𝑖 = ∙ 1000
𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎ț𝑖𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑢𝑠ă 𝑟𝑖𝑠𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖

 Prevalența unei boli reprezintă numărul de cazuri existente de boală dintr-o populatie
definită, la un moment dat. Cazurile prevalente (existente) includ cazurile vechi și cele noi.
Relația dintre prevalență și incidență variază de la o boală la alta.

𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑢𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑚𝑖𝑡 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡

𝑅𝑎𝑡𝑎 𝑝𝑟𝑒𝑣𝑎𝑙𝑒𝑛ț𝑒𝑖 = ∙ 1000
𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎ț𝑖𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑢𝑠ă 𝑟𝑖𝑠𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖

 Morbiditatea spitalizată arată frecvența bolii în condiții de spitalizare. Morbiditatea

spitalizată nu este reprezentativă pentru morbiditatea de pe teritoriul pe care se află spitalul.

Formule

 Rata generală/brută de mortalitate

𝐷
𝑅𝐵𝑀 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata standardizată de mortalitate prin metoda directă de standardizare

𝑅𝑠𝑀 = 𝑅𝑀 ⋅ 𝑃

 Rata standardizată de mortalitate prin metoda indirectă de standardizare

𝐷
𝑅𝑠𝑀 = ⋅ 𝑅𝐵𝑀
∑ 𝑃 ⋅ 𝑅𝑀
 Rata mortalităţii specifică pe sexe
𝑅𝑀 = ⋅ 1000 𝑅𝑀 = ⋅ 1000

 Raportul dintre sexe ale ratele de mortalitate specifice pe vârste

𝑅𝑀
𝑅𝑀𝑠 = ⋅ 100
𝑅𝑀
 Raportul mortalităţii materne

22
 𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 100000
𝑁
 Rata mortalităţii materne
𝐷
𝑅𝑀′ = ⋅ 100000
𝑃
 Rata mortalităţii specifică pe vârste sau grupe de vârstă
𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata mortalităţii infantile
𝐷𝑜
𝑅𝑀𝑖 = ⋅ 1000
𝑁
 Rata mortalităţii neonatale
𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑁
 Rata mortalităţii neonatale precoce
𝐷
𝑅𝑀   = ⋅ 1000
𝑁
 Rata mortalităţii neonatale tardive
𝐷
𝑅𝑀   = ⋅ 1000
𝑁
 Rata mortalităţii postneonatale
𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑁
 Rata mortinatalităţii
𝑀𝑛
𝑅𝑀𝑛 = ⋅ 1000
𝑁 + 𝑀𝑛
 Rata mortalităţii perinatale
𝑀𝑛 + 𝐷
𝑅𝑀𝑝𝑛 = ⋅ 1000
𝑁 + 𝑀𝑛
 Rate specifice pe medii de rezidenţă
𝑅𝑀 = ⋅ 1000 𝑅𝑀 = ⋅ 1000

Teste grilă
1. Vârstele cu un risc ridicat de deces sunt:
a. peste 65 ani
b. peste 40 ani
23
 c. sub 1 an
a. între 15 şi 49 ani

2. Populaţia expusă riscului de deces este:

a. Populaţia masculină între 18-49 ani
b. Populaţia feminină între 15-49 ani
c. Populaţia feminină peste 50 ani
d. Populaţia totală

3.Mortalitatea infantilă se defineşte ca:

a. Totalitatea deceselor survenite în primul an de viaţă
b. Totalitatea deceselor survenite după primul an de viaţă
c. Totalitatea deceselor survenite în cadrul grupei de vârstă (1-14) ani

4.Mortalitatea este un:

b. fenomen demografic
c. eveniment demografic
d. proces demografic

Problema
În tabelul următor sunt prezentate date referitoare la populaţia şi decesele înregistrate în judeţul
Iaşi, pe sexe şi pe grupe de vârstă, în 2006:
Grupa de Populaţia Decese
vârstă masculin feminin masculin feminin
30-34 34000 32000 56 20
35-39 34000 33000 100 40
40-44 21000 20000 100 34

Se cere să se determine şi să se interpreteze:

a. rata mortalităţii specifică pe sexe;
b. raportul dintre ratele de mortalitate specifică pe sexe;
c. rata mortalităţii specifică pe sexe pentru grupa de vârstă 40-44 ani.

24
 US 8 TABELUL DE MORTALITATE

STRUCTURA UNITĂŢII DE STUDIU 8

8.1 Definirea tabelului de mortalitate

8.2 Elemente de calcul

Obiective specifice US 8
 Clasificarea tabelelor demografice
 Definirea elementelor de calcul pentru tabelul de mortalitate
 Descrierea tabelului de mortalitate prescurtat

8.1 Definirea tabelului de mortalitate

Tabelul de mortalitate este modelul matematic fundamental în Demografie18. Conceptul de

tabelul de mortalitate sau tabelul vieţii îi aparţine lui John Graunt, deşi termenul a fost folosit mai
târziu. O contribuţie importantă la dezvoltarea tabelei de mortalitate a avut-o E. Halley.
Aceasta oferă informaţii despre intensitatea mortalităţii la fiecare vârstă/grupă de vârstă.
Tabelul de mortalitate prezintă funcţiile biometrice cu ajutorul cărora se descrie experienţa
mortalităţii într-o populaţie: probabilitatea de deces, ordinea de dispariţie a unei generaţii sub
efectul deceselor, numărul deceselor între două vârste şi speranţa de viaţă la naştere şi pentru fiecare
vârstă/grupă de vârstă.
Tabelul de mortalitate are aplicaţii în domeniul asigurărilor (pensii), precum şi în studiul
fertilităţii, al mortalităţii, al migraţiei şi al creşterii populaţiei.

18
Trebici, V., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p. 133.

25
 8.2 Elemente de calcul pentru tabelul de mortalitate

Tabelele de mortalitate se construiesc pe baza deceselor pe vârste dintr-un an calendaristic.

Ele descriu mortalitatea unei cohorte. Forma generală a unei tabele de mortalitate este prezentată
în tabelul 8.1.

Tabelul 8.1 Elemente de calcul pentru tabelul de mortalitate

Vârsta Numărul Numărul Probabilitatea Probabili- Număr de ani Speranţa de
de deceselor de deces între tatea de trăiţi viaţă la
supravie- între vârstele x şi supravie- între Cumu- vârsta x
ţuitori de vârstele x x+1 ţuire de la două lat
vârstă x şi x+1 vârsta x la vârste
x+1 x şi
x+1
(x) (lx) (dx) (qx) (px) (Lx) (Tx) (ex)

Efectivul iniţial al populaţiei este egal cu suma deceselor la toate vârstele până la dispariţia
ultimului reprezentant al generaţiei iniţiale.

𝑙 =𝑙 −𝑑
unde,
lx – numărul de supravieţuitori la vârsta x. Este un indicator important al impactului
mortalităţii asupra unei populaţii;
l0 – numărul de supravieţuitori la 0 ani;
dx – numărul de decese între două vârste.

𝑑 =𝑙 −𝑙

𝑑 =𝑞 ⋅𝑙

26
 Probabilitatea de deces la vârsta x (qx) măsoară riscul de deces între două vârste exacte19.
Probabilitatea arată ce şanse sunt să se petreacă evenimentul demografic de deces între două
momente de timp20.
𝑑
𝑞 =
𝑙

2𝑅𝑀
𝑞 =
2 + 𝑅𝑀
unde,
𝑞 - probabilitatea de deces la vârsta x;
RMx – rata mortalităţii specifică pe vârste.

𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
Dx – decesele la vârsta x, într-un an;
Px – populaţia medie de vârstă x, într-un an.

𝑝 = 1−𝑞
unde,
px reprezintă probabilitatea de supravieţuire de la vârsta x la vârsta x+1. Probabilitatea
de supravieţuire exprimă şansele ca un individ care era în viaţă la vârsta x, să fie în viaţă şi la
vârsta x+1.
𝑙
𝑝 =
𝑙

𝑙 =𝑙 ⋅𝑝
Lx reprezintă numărul mediu de ani trăiţi între două vârste, x şi x+1; se determină ca medie
aritmetică simplă a efectivelor de supravieţuitori la două vârste consecutive (numărul mediu de
supravieţuitori între două vârste).

𝑙 +𝑙
𝐿 =
2

19
Trebici, V., 1979, op. cit., p. 137.
20
Rotariu, T., 2003, op. cit., p. 62.

27
unde,
Tx – populaţia totală de vârstă x şi peste; se calculează ca suma valorilor Lx de la vârsta x
la cea mai mare vârstă din tabel.

𝑇 = 𝐿

unde,
𝜔 este ultima vârstă cu care se operează.

𝑇 =𝑇 +𝐿
∑ 𝑙
𝑒 = 0,5 +
𝑙
𝑇
𝑒 =
𝑙
unde,
l0 este numărul de nou-născuţi;
ex este speranţa de viaţă la vârsta x (durata medie de viaţă) şi arată cât mai are de trăit, în
medie, o persoană care a împlinit vârsta x. Speranţa de viaţă la naştere se determină luându-se în
considerare şansele de supravieţuire specifice pe vârste în anul pentru care a fost elaborat tabelul
de mortalitate. Indicatorul reprezintă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit o persoană născută
în anul pentru care este elaborat tabelul de mortalitate dacă ar trăi toată viaţa în condiţiile care au
condus la probabilităţile de deces, respectiv probabilităţile de supravieţuire din anul pentru care
este elaborat tabelul de mortalitate. Speranţa de viaţă la naştere (𝑒 ) este cel mai important element
al tabelului de mortalitate şi joacă rolul de indicator sintetic de mortalitate a generaţiei respective.
Acest indicator se interpretează în termeni de intensitate: cu cât speranţa de viaţă este mai mare, cu
atât mortalitatea este mai redusă.
La nivel mondial, în 2017, s-a înregistrat o speranţă de viaţă la naştere de 84,10 ani, în
Japonia, 78,54 ani, în SUA, sau 56 ani în țările din Africa de Vest (52, 95 ani, în Lesotho). În
Europa, s-a înregistrat, în 2017, la o speranţă de viaţă la naştere de 83 ani, în Austria, Franţa, Italia,
la 75 ani, în România, Lituania, Letonia și Bulgaria21.
Tabelul de mortalitate prescurtat este un tabel de mortalitate în care se consideră
intervale de vârstă mai mari, de regulă, cincinale sau chiar decenale. Deşi se reduce considerabil
volumul calculelor, cu cât intervalele sunt mai mari, cu atât riscul de eroare este mai mare.

21
https://data.worldbank.org/

28
 5 ⋅ 2 𝑅𝑀
5𝑞 =
2 + 5 ⋅ 𝑅𝑀

Ca exemplu, am construit tabelul de mortalitate prescurtat (pe intervale cincinale) a

populaţiei României (2005) (tabelul 8.3). Întrucât mortalitatea infantilă are o importanţă aparte, se
recomandă ca intervalul 0-4 ani să se împartă în două subgrupe de vârstă, şi anume: 0 ani şi 1-4
ani.
Pe baza datelor din tabelul de mortalitate, se pot construi o serie de reprezentări grafice utile
în evidenţierea particularităţilor funcţiilor biometrice: curba supravieţuitorilor (fig. 8.1), curba
deceselor, curba probabilităţilor de deces şi curba speranţei de viaţă (fig. 8.2).

Tabelul 8.3. Tabelul de mortalitate prescurtat a populaţiei României, în 2005

Numă Număr de ani trăiţi
rul
decese Probabilit Probabilit
lor atea de atea de
între deces supravieţ între Speranţa
Supra vârste între ui-re de la două de viaţă
Vârst vieţuit le x şi vârstele x vârsta x vârste x la vârsta
a ori x+1 si x+1 la x+1 si x+1 cumulat x
x lx dx qx px 5Lx Tx ex
0 100000 1498 0,014976 0,985024 99251 7170498 71,70
1-4 98502 262 0,002664 0,997336 393485 7071247 71,79
5-9 98240 160 0,001626 0,998374 490801 6677763 67,97
10-14 98080 159 0,001619 0,998381 490004 6186962 63,08
15-19 97921 285 0,002908 0,997092 488896 5696958 58,18
20-24 97637 293 0,003002 0,996998 487451 5208062 53,34
25-29 97344 383 0,003937 0,996063 485760 4720611 48,49
30-34 96960 570 0,005877 0,994123 483377 4234851 43,68
35-39 96391 891 0,009247 0,990753 479724 3751474 38,92
40-44 95499 1643 0,017200 0,982800 473389 3271749 34,26
45-49 93857 2758 0,029388 0,970612 462387 2798360 29,82
50-54 91098 3847 0,042229 0,957771 445874 2335972 25,64

29
55-59 87251 5205 0,059655 0,940345 423244 1890098 21,66
60-64 82046 7032 0,085712 0,914288 392651 1466854 17,88
65-69 75014 9439 0,125831 0,874169 351472 1074203 14,32
70-74 65575 12442 0,189737 0,810263 296770 722730 11,02
75-79 53133 15438 0,290559 0,709441 227069 425961 8,02
80-84 37695 16764 0,444723 0,555277 146564 198892 5,28
85-89 20931 14931 0,713349 0,286651 52327 52327 2,50
Sursa: calculat după datele din Anuarul Statistic al României 2006, INS, Bucureşti, 2007

120000
n um ărul supravieţuitorilo r

100000

80000

60000

40000

20000

0
0

+
9
9

9
-9

-2

-3

-5

-6

-7
-1

-4

85
25

35

65

75
15

45

55
5

Grupe de vârstă

Fig. 8.1 Curba supravieţuitorilor din tabelul de mortalitate a populaţiei României, 2005

Se observă (fig. 8.1) o scădere lină până la vârsta de 60 de ani, după care scădera este
accentuată. Se recomandă studiul comparativ al curbei supravieţuitorilor din mai multe tabele de
mortalitate succesive.

80.00
70.00
S p eran ţa d e viaţă

60.00
50.00
40.00
30.00
20.00
10.00
0.00
0

+
9

9
9

9
-9

-1

-2

-3

-4

-5

-6

-7

85
15

55
25

35

45

65

75
5

Grupe de vârstă

30
 Fig. 8.2 Curba speranţei de viaţă din tabelul de mortalitate a populaţiei României, 2005

Cea mai importantă funcţie biometrică este speranţa de viaţă, cunoscută şi sub denumirea
de durata medie de viaţă. Se observă că speranţa medie de viaţă la naştere (0 ani) este mai mică
decât durata medie de viaţă corespunzătoare grupei de vârstă 1-4 ani.

Relaţii de calcul necesare pentru construirea tabelului de mortalitate

lx – numărul de supravieţuitori la vârsta x

𝑙 =𝑙 −𝑑

dx – numărul de decese între două vârste

𝑑 =𝑙 −𝑙
𝑑 =𝑞 ⋅𝑙

Probabilitatea de deces la vârsta x 𝑞

𝑑
𝑞 =
𝑙
2𝑅𝑀
𝑞 =
2 + 𝑅𝑀

RMx – rata mortalităţii specifică pe vârste

𝐷
𝑅𝑀 = ⋅ 1000
𝑃

px - probabilitatea de supravieţuire de la vârsta x la vârsta x+1

𝑝 = 1−𝑞
𝑙
𝑝 =
𝑙

31
 𝑙 =𝑙 ⋅𝑝

Lx - numărul mediu de ani trăiţi între două vârste, x şi x+1

𝑙 +𝑙
𝐿 =
2

Tx – populaţia totală de vârstă x şi peste.

𝑇 = 𝐿

𝜔 este ultima vârstă cu care se operează.

𝑇 =𝑇 +𝐿

ex este speranţa de viaţă la vârsta x (durata medie de viaţă).

∑
𝑒 = 0,5 +

𝑇
𝑒 =
𝑙

32
 US 9 FERTILITATEA POPULAȚIEI ÎN PROFIL TERITORIAL

STRUCTURA CAPITOLULUI

9.1 Natalitatea populaţiei

9.2 Fertilitatea populaţiei
9.3 Fertilitatea populaţiei României în profil teritorial
9.4 Măsuri legale privind fertilitatea în România

În acest capitol sunt prezentate elementele conceptuale şi indicatorii de aprecierea

natalităţii, a fertilităţii, a nupţialităţii şi a divorţialităţii populaţiei.

9.1 Natalitatea populaţiei

Din perspectiva fertilităţii conjugale, natalitatea este influenţată de nupţialitatea şi

divorţialitatea populaţiei, astfel că aceste fenomene demografice (natalitatea, nupţialitatea şi
divorţialitatea) sunt implicate, direct sau indirect, în procesul reproducerii populaţiei.

9.1.1 Elemente conceptuale

Natalitatea populaţiei este fenomenul demografic care exprimă frecvenţa naşterilor în

cadrul unei populaţii. Natalitatea populaţiei vizează totalitatea născuţilor vii în cadrul unei populaţii
umane, delimitată prin caracteristici de timp şi spaţiu. Evenimentul demografic este naşterea.
Rezultatul naşterii este născutul sau născuţii. Se înregistrează născutul şi nu naşterea, iar în calculul
indicatorilor specifici acestor fenomene se foloseşte născutul, deci rezultatul naşterii.
După numărul de copii născuţi o dată, naşterea poate fi:
 simplă,
 dublă,
 triplă
 etc.
Născuţii se împart în două categorii:

33
  născuţii vii
 născuţii morţi.
Născutul viu este produsul concepţiei expulzat sau extras complet din corpul mamei,
independent de durata sarcinii care, după această separare, prezintă un semn de viaţă.
Născutul mort este definit ca produsul concepţiei expulzat sau extras complet din
corpul mamei, după o perioadă de sarcină de cel puţin 28 de săptămâni, care nu manifestă nici un
semn de viaţă.
Născutul prematur este copilul născut la 36 săptămâni (cu 3-4 săptămâni înainte de
terminarea perioadei de sarcină).
Evenimentul de naştere este repetabil în viaţa unei femei sau a unui cuplu, însă nu este şi
inevitabil. Există femei care nu nasc niciodată, dar şi femei cu, de exemplu, peste 20 de naşteri. Se
determină astfel, rangul naşterii şi rangul născutului. Rangul naşterii reprezintă numărul de ordine
a unei naşteri a unei femei. Se disting: rangul naşterii în cadrul unei căsătorii, rangul naşterii
considerând toate naşterile (cuprind atât născuţii vii, cât şi născuţii morţi), rangul naşterii pentru
ultima căsătorie.
Rangul născutului viu este numărul de ordine al nou-născutului, având în vedere efectivul
născuţilor vii în familie (în perioada anterioară). Totalitatea născuţilor vii dintr-un an calendaristic
se compune din născuţii de rang 1, 2, 3... etc. În cazul unor naşteri multiple, rangul născutului viu
nu coincide cu rangul naşterii.
Intervalul protogenezic este perioada dintre momentul încheierii căsătoriei şi prima naştere
a cuplului.
Intervalul dintre două naşteri consecutive ale unei femei este numit interval intergenezic.
În funcţie de mărimea acestor intervale se poate studia comportamentul reproductiv al populaţiei,
modul în care raporturile sexuale sunt supuse unor reglementări sociale sau acţiunile indivizilor în
scopul dirijării şi controlului descendenţei.

9.1.2 Indicatori de apreciere a natalităţii

Intensitatea natalităţii este măsurată cu ajutorul indicatorului rata natalităţii, care se

determină ajutorul relaţiei:

𝑁
𝑅𝑁 = ⋅ 1000
𝑃
unde,

34
 RN reprezintă rata natalităţii (mărime relativă de intensitate) şi indică numărul născuţilor
vii la 1000 de locuitori;
Nvii = totalul născuţilor vii într-un interval de timp (de obicei, un an) în cadrul populaţiei de
pe un anumit teritoriu;
𝑃 = populaţia medie (la mijlocul anului) de pe teritoriul respectiv.
Dacă, în 2017, rata natalităţii era, în ţări slab dezvoltate, chiar de 43‰, în ţări dezvoltate,
valoarea acestui indicator ajungea la 8 ‰ (Japonia, Finlanda etc.)22.
În România, în perioada 1960-2005, s-au înregistrat variaţii destul de mari, între 19‰ în
1960, şi 9,7-10,2‰ în 2002-2005. Se remarcă valori ridicate în 1967 şi 1968 (27,4‰ şi 26,7‰)23
ca urmare Decretului 770/1966 de interzicere a întreruperilor de sarcină. În 2017, s-a înregistrat o
rată a natalității de 10‰.
Natalitatea este mai ridicată în mediul rural, astfel că unul dintre factorii care influenţează
natalitatea în profil teritorial ar putea fi gradul de urbanizare. Judeţele cu un grad de urbanizare mai
redus au o rată mai ridicată a natalităţii.

9.2 Fertilitatea populaţiei

În ţările mai slab dezvoltate, preferinţa pentru familii numeroase poate conduce la obiective
naţionale de limitare a creşterii populaţiei. O situaţie diferită se observă în ţările dezvoltate în care
ratele scăzute de natalitate au dus la creşterea preocupărilor privind declinul populaţiei, scăderea
forţei de muncă, numărul mare de persoane vârstnice etc.

9.2.1 Determinanţi ai fertilităţii

Analiza determinanţilor fertilităţii constituie una dintre sarcinile esenţiale ale cercetării
cauzale în Demografie. Factorii care influenţează fertilitatea pot fi grupaţi în: factori biologici,
factori de comportament şi factori socio-economici şi culturali.

A. Factorii biologici care influenţează fertilitatea sunt:

a. Vârsta la prima menstruaţie şi la menopauză
b. Sterilitatea poate fi a unui membru al cuplului sau a cuplului.

22
https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.CBRT.IN
23
Anuarul Statistic al României 2004, INS, Bucureşti, 2005, www.insse.ro

35
 c. „timpi morţi” se referă la perioada de sarcină şi o perioadă după naştere (amenoree post
partum) în care fecunditatea este nulă.
d. Mortalitatea

B. Factorii de comportament se pot grupa în:

a. factori indirecţi, care nu au ca scop reproducerea, cum este vârsta la căsătorie;
b. factori direcţi, care vizează direct reproducerea, cum sunt mijloacele anticoncepţionale
şi întreruperea sarcinii. În cadrul metodelor anticoncepţionale, sterilizarea masculină sau feminină
este o metodă importantă de limitare a naşterilor.
De asemenea, fecunditatea este influenţată de o serie de factori, precum nutriţia şi anumite
boli24.

C. Factori socio-economici şi culturali sunt determinanţi ai comportamentului

reproductiv al populaţiei:
c. Urbanizarea
d. Schimbările petrecute în funcţiile şi structura familiei
e. Nivelul de trai corelat cu costul educaţiei copiilor
f. Nivelul crescut de educaţie a populaţiei, în general, şi al femeilor în special
g. Profesia/ocupaţia femeilor
h. Mobilitatea socială
i. Apartenenţa religioasă.
Se poate afirma că există diferenţe mari între ţări şi pe medii de rezidenţă în ceea ce priveşte
fertilitatea, astfel că nu se poate formula un model general. Rămâne însă deschisă problema teoriei
determinanţilor fertilităţii.

9.2.2 Elemente conceptuale

Rata natalităţii nu reprezintă o măsură suficient de precisă a intensităţii producerii

evenimentului numit naştere pentru că numărul născuţilor vii se raportează nu la populaţia expusă
riscului producerii naşterii, ci la întreaga populaţie. Însă, în procesul de reproducere nu este
implicată toată populaţia, ci doar o parte, numită contingent fertil.

24
Tapinos, G., 1991, Elements de démografie, Armand-Colin, Paris, pp. 108-109.

36
 Fecunditatea este capacitatea biologică a femeilor de a participa la procesul de
reproducere, fertilitatea fiind performanţa reproductivă reală.
Fertilitatea este acel fenomen demografic ce pune în evidenţă frecventa producerii
evenimentului demografic numit naştere în cadrul populaţiei expuse riscului acestui eveniment
demografic, adică în cadrul populaţiei feminine de vârsta fertilă. Limitarea populaţiei luate în calcul
doar la populaţia feminină de vârstă fertilă (15– 49 ani) aduce o precizie mai mare în măsurarea
fertilităţii.
Contingentul fertil cuprinde populaţia masculină în limitele de vârstă 18-54 ani şi
populaţia feminină în vârstă de 15-49 ani. În practică, analizele se concentrează pe contingentul
fertil feminin.
Sterilitatea se defineşte ca incapacitatea fiziologică de a naşte copii. Se face distincţie între
sterilitatea totală (incapacitatea absolută de a avea copii) şi sterilitate parţială (incapacitatea de a
avea încă un copil). O altă distincţie se face între sterilitate temporară şi sterilitate definitivă.
Vârsta (perioada) fertilă (de reproducere) reprezintă intervalul de timp în viaţa unei fiinţe
umane în care aceasta este capabilă să procreeze. Pentru femei, acest interval este, prin convenţie,
15-49 ani.

9.2.3 Indicatori de apreciere a fertilităţii

Aprecierea fertilităţii se face cu ajutorul unui indicator general (rata generală/brută a

fertilităţii) şi a unor indicatori specifici (vârste, medii):

A. Rata generală/brută a fertilităţii

RGF = ⋅ 1000
( )

unde,
Nvii – numărul născuţilor vii într-un an;
Pf(15-49) – numărul mediu (la mijlocul anului) al populaţiei feminine în limitele de vârstă de
15-49 ani.
În România, rata generală/brută de fertilitate a avut, în perioada 1960-2005, o evoluţie
sinuoasă, cu valori foarte ridicate în anii 1967 şi 1968 (fig. 9.1).

37
 100,00
Value rata_fertilit

80,00

60,00

40,00
1960

1962

1964

1966

1968

1970

1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004
perioada
Fig. 9.1 Rata generală a fertilităţii, în România, în perioada 1960-2005

Rata generală a fertilităţii prezintă variaţii mari pe vârste, întrucât un număr mic de naşteri
se produc în rândul populaţiei feminine foarte tinere (15 ani) şi vârstnice (45-49 ani), astfel că se
determină rate de fertilitate specifice pe vârste.

B. Rate de fertilitate specifice pe vârste sau pe grupe de vârstă se calculează conform

relaţiei:
𝑁
𝑅𝐹 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
𝑁 – numărul de născuţi vii de femei în vârstă de x ani;
𝑃 – populaţia feminină în vârstă de x ani.

Cea mai ridicată fertilitate s-a înregistrat, în lume, pentru grupele de vârstă 20-24 ani şi 25-
29 ani. În Europa, grupa de vârstă căreia îi corespunde cea mai ridicată fertilitate este 25-29 ani,
urmată îndeaproape de grupele de vârstă 30-34 ani şi 20-24 ani. Situaţia este diferită în Asia, unde
ponderea o deţin grupele de vârstă 20-24 ani şi 25-29 ani.

38
 Reprezentarea grafică a ratei fertilităţii pe grupe de vârstă poartă denumirea de curbă de
fertilitate. În fig. 9.2 este reprezentată curba de fertilitate a populaţiei României în 2005.

Rate de fertilitate specifice pe vârste

90.0
80.0
70.0
Rate de fertilitate

60.0
50.0
40.0
30.0
20.0
10.0
0.0
15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49
Grupa de vârstă

Fig. 9.2 Curba de fertilitate, în România, în 2005

În România, în perioada 1960-2019, rata fertilităţii a scăzut continuu, cu excepţia anilor

1967 şi 1968. Consecinţele demografice ale Decretului 770/1966, de interzicere a întreruperilor de
sarcină, nu au fost cele scontate decât pe termen scurt. Până în anii ’90, predominau naşterile în
grupa de vârstă 20-24 ani, mult peste naşterile din alte grupe de vârstă. Această diferenţă se reduce
treptat în anii ’90, iar din 2004, ponderea o deţine grupa de vârstă 25-29 ani.

Rata totală a fertilităţii semnifică numărul mediu de copii născuţi de o femeie în perioada
fertilă şi se calculează din ratele specifice de fertilitate pe vârste dintr-un an.
∑ 𝑅𝐹
𝑅𝑇𝐹 =
1000
unde,
RFx reprezintă ratele specifice de fertilitate pe vârste.

Când se folosesc date pe grupe cincinale de vârstă, suma se multiplică cu 5.

5⋅∑ 𝑅𝐹
𝑅𝑇𝐹 =
1000

Rata totală a fertilității a atins valori de 6-7 copii/femeie de vârstă fertilă, în țări slab
dezvoltate, precum Niger sau Somalia, cu o medie pe țările slab dezvoltate de 4,6 copii/femeie

39
(2017). În țările dezvoltate, media a fost de 1,6 copii/femeie (2017).25 În țările UE, s-au înregistrat
valori de 1,9 copii, în Franța și Suedia, și 1,3 copii, în Cipru, Italia și Spania, cu o medie pe țările
UE de 1,6 copii (2017). În România, rata totală a fertilității a înregistrat 1,6 copii/femeie de vârstă
fertilă.26
În studiul fertilităţii se determină şi rate specifice de fertilitate pe medii; în mediul urban,
rata fertilităţii este mai ridicată decât în mediul rural.

C. Vârsta medie a mamelor la naştere exprimă valoarea medie a vârstelor mamelor la

naşterea copiilor.

∑ 𝑣 ⋅𝑁
𝑣̄ =
∑ 𝑁
unde,
𝑁 – numărul de născuţi vii de femei în vârstă de x ani;
vi – vârsta mamelor la naşterea copiilor (în cazul în care se consideră grupe de vârstă, se ia
în calcul mijlocul intervalului).
Vârsta medie a mamei la prima naştere, în România, a crescut de la 23,7 ani (24,9 ani, în
mdiul urban și 22,3 ani, în mediul rural) în 2000, la 25,5 ani (27 ani, în mediul urban și 23,1 ani,
în mediul rural), în 2005. Vârsta medie a mamei la prima naştere diferă pe medii, în sensul că, în
mediul urban, este mai ridicată.

a. Indicatorul conjunctural al fertilităţii este un indicator sintetic al fertilităţii şi reprezintă

numărul mediu de copii pe care i-ar naşte o femeie (sau 1000 femei) în cursul vieţii ei fertile, în
condiţiile fertilităţii anului de referinţă. Indicatorul conjunctural al fertilităţii în România a variat
între 2,3, în 1960, și 1,3 după anul 200027.
Rata brută de reproducere măsoară intensitatea sau puterea de reproducere a unei
populaţii28, dacă nu se ia în calcul efectul mortalităţii (tabelul 5.2.6). Acest indicator exprimă
numărul mediu de născuţi vii de sex feminin ai unei femei în perioada sa fertilă şi se determină
după relaţia:
∑
𝑅𝐵𝑅 = , dacă se iau în calcul vârstele

25
https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.TFRT.IN
26
https://data.worldbank.org/indicator/SP.DYN.TFRT.IN?locations=EU
27
Anuarul Statistic al României 2009, INS, Bucureşti, 2010.
28
Trebici, V.,1975, op. cit., p. 309.

40
 ⋅∑
𝑅𝐵𝑅 = , dacă se iau în calcul grupe cincinale de vârstă

𝑅𝐹 reprezintă ratele specifice de fertilitate pe vârste, doar pentru născuţi vii de sex
feminin.

Rata netă de reproducere exprimă numărul mediu de fete născute de o femeie în decursul
perioadei sale fertile, calculat prin luarea în considerare a efectului mortalităţii29.
𝐿
∑ 𝑅𝐹 ⋅
𝑙
𝑅𝑁𝑅 =
1000
unde,
este coeficientul de supravieţuire.

9.3 Fertilitatea populaţiei României în profil teritorial

Determinată de o serie de factori socio-economici şi biologici, fertilitatea populaţiei

prezintă variaţii în profil teritorial. Astfel, în România, se remarcă Regiunea de Nord-Est unde s-
au înregistrat cele mai ridicate valori ale ratei fertilităţii populaţiei, în toată perioada studiată
(tabelul 9.1).

Tabelul 9.1 Rata fertilităţii pe regiuni, în perioada 1998-2004

Regiunea
Anii Total NE SE S SV V NV Centru Bucureşti
1998 40,6 52,4 39,5 41,2 42,8 36,0 42,1 38,9 26,2
1999 40,2 52,1 39,9 40,3 41,2 36,0 40,9 38,5 26,9
2000 40,3 51,6 39,7 40,4 41,1 35,1 41,1 38,8 27,9
2001 37,8 48,3 37,6 37,8 37,6 33,0 38,6 36,9 26,7
2002 37,5 47,9 36,1 37,4 36,5 33,6 37,8 37,5 27,3
2003 37,8 46,0 37,5 37,8 36,5 33,9 38,5 38,3 28,8
2004 38,4 46,3 37,6 37,8 35,6 35,2 39,1 39,6 31,5

29
Trebici, V., 1975, op. cit., p. 309.

41
 Sursa: Anuarul Statistic al României 2004, INS, Bucureşti, 2005

9.4 Măsuri legale privind fertilitatea în România

Măsurile politicii pronataliste din ţara noastră au vizat, pe de o parte, interzicerea

întreruperilor de sarcină şi, pe de altă parte, sprijinul (financiar) acordat mamelor şi familiilor cu
copii. Avortul a fost considerat delict şi înscris în Codul Penal în 1948, fiind apoi autorizat (decretul
456/1955), dar numai în condiţiile în care era realizat de un medic şi pentru anumite categorii de
sarcină cu risc. În 1956, a fost introdusă prima formă de ajutor pentru familiile cu copii denumită
“alocaţie de stat pentru copii” 30.
Decretul nr. 463/1957 legifera ceea ce se numea avortul la cerere. Experienţa anilor 1957-
1966 a evidenţiat faptul că, prin legalizarea avorturilor, a crescut numărul acestora şi, în consecinţă,
s-au produs efecte demografice negative. In aceste condiţii, s-a emis Decretul 770 din 29
septembrie 1966, schimbându-se totodată şi dispoziţiile Codului Penal referitoare la avort. Astfel,
în art. 482 se definea infracţiunea de avort ca fiind întreruperea prin orice mijloace a cursului
sarcinii efectuată cu consimţământul femeii însărcinate.
Prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, se permitea întreruperea cursului sarcinii în
anumite condiţii.
Decretul din 26 decembrie 1989 a abrogat Decretele 770/1966 şi 441/1985 şi articolele 185-
188 din Codul Penal privind avortul. Prin Decretul din 1989, avortul este permis în primele 3 luni
de sarcină, urmând a fi efectuat numai în unităţi spitaliceşti cu dotare şi cu personal ATI. Ulterior
adoptării acestui act normativ însă, s-a observat că foarte multe întreruperi de sarcină s-au efectuat
în afara instituţiilor medicale de specialitate, de către persoane fără pregătire medicală, uneori, chiar
şi fără consimţământul femeii însărcinate. Aceste încălcări ale legii au dus de multe ori la vătămări
grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii femeii însărcinate, uneori chiar şi la moartea
acesteia. Ca urmare, în Codul Penal, se stipulează că avortul este infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare, dacă:
 se efectuează în afara instituţiilor sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop,
 de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate,
 sarcina este mai mare de 14 săptămâni,
 întreruperea sarcinii se efectuează fără acordul femeii însărcinate
 s-a cauzat femeii însărcinate vătămare corporală gravă sau moartea.

30
Mihăescu, C., 2001, Populaţie şi ocupare, Editura Economică, Bucureşti, p. 85.

42
 Există însă o serie de situaţii speciale, în care avortul este legal, şi anume când există motive
medicale întemeiate (provocarea acestuia este necesară pentru a salva viaţa sau sănătatea femeii
însărcinate).

Formule

 Rata natalităţii
𝑁
𝑅𝑁 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata generală a fertilităţii
RGF = ⋅ 1000

 Rate specifice pe vârste sau pe grupe de vârstă

𝑁
𝑅𝐹 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata totală a fertilităţii
∑ 𝑅𝐹
𝑅𝑇𝐹 =
1000

 date pe grupe cincinale de vârstă, suma se multiplică cu 5

5⋅∑ 𝑅𝐹
𝑅𝑇𝐹 =
1000
 Vârsta medie a mamelor la naştere
∑ 𝑣 ⋅𝑁
𝑣̄ =
∑ 𝑁
 Rata brută de reproducere
∑
𝑅𝐵𝑅 = , dacă se iau în calcul anii

⋅∑
𝑅𝐵𝑅 = , dacă se iau în calcul grupe cincinale de vârstă

 Rata netă de reproducere

𝐿
∑ 𝑅𝐹 ⋅
𝑙
𝑅𝑁𝑅 =
1000

43
 US 10 NUPŢIALITATEA ŞI DIVORŢIALITATEA POPULAŢIEI

STRUCTURA CAPITOLULUI

10.1 Nupţialitatea populaţiei

10.2 Divorţialitatea populaţiei

Dacă natalitatea şi mortalitatea reprezintă baza, nupţialitatea şi divorţialitatea reprezintă

componentele secundare ale mişcării naturale a populaţiei, pentru că nu influenţează direct numărul
şi structura populaţiei, ci indirect, prin incidenţa asupra natalităţii, prin intermediul familiei.

10.1 Nupţialitatea populaţiei

Reguli de căsătorie:
 Endogamia – mariajul să aibă loc între membrii aceluiaşi grup (rasă, etnie, confesiune etc.)
 Exogamia – mariajul să nu aibă loc între membrii aceluiaşi grup (căsătoria interrasială)
Tipuri de mariaj:
 monogamie (pe un timp dat, o persoană este căsătorită cu o singură altă persoană)
 poligamie (căsătoria multiplă)
Termenul „poligamie“ provine din expresia grecească „polys-gamos“, care înseamnă
„multe căsătorii“. Poligamia poate fi:
 Poliginie - o persoană de sex masculin se căsătorește cu mai multe persoane
de sex feminin
 Poliandrie - o persoană de sex feminin se căsătorește cu mai multe persoane
de sex masculin
Poliandria este practicată în Tibet (Nepal), regiuni din China și parțial în nordul Indiei.

Art. 376 din Codul penal al României prevede pedepse atât pentru bigami cât și pentru cei
căsătoriți cu o persoană bigamă:
 Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

44
  Persoana necăsătorită care se căsătorește cu o persoană pe care o știe căsătorită se
pedepsește cu închisoare de la 1 luna la 1 an sau amenda.

Fenomenul de nupţialitate este definit ca totalitatea căsătoriilor dintr-o perioadă de timp,

de obicei un an. Aprecierea intensităţii nupţialităţii se face cu ajutorul ratei generale/brute a
nupţialităţii (RBNupt) şi a ratelor specifice de nupţialitate pe sexe şi vârste. Rata brută de
nupţialitate se calculează după relaţia:

𝐶
𝑅𝐵𝑁𝑢𝑝𝑡 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
C – numărul persoanelor care se căsătoresc într-un an;
𝑃 - efectivul mediu al populaţiei în acelaşi interval, de un an.

Pentru comparaţii mai relevante se recomandă folosirea unor rate standardizate, calculate
fie cu rata standard de nupţialitate specifică pe vârste, fie cu o populaţie standard, analog calculului
ratelor standardizate de mortalitate.
Din 1990 până în 2001, rata brută de nupţialitate, în România, a cunoscut o scădere
continuă, însă din 2002 a crescut, ajungând, în 2005, la 6,6‰.
Indicele sintetic de nupţialitate (rata totală de nupţialitate) se calculează după relaţia:

𝑅𝑇𝑁 = 𝑐
( )

𝐶
𝑐 =
𝑃
unde,
cx – rata specifică de nupţialitate pe sexe sau vârste;
Cx – numărul de căsătorii pe sexe sau vârste;
Px – efectivul populaţiei pe sexe sau vârste.
Dacă intervalele de vârstă sunt cincinale, se folosesc relaţiile:

𝑅𝑇𝑁 = 5 5𝑐
( )

5𝐶
5𝑐 =
5𝑃

45
 În studiul nupţialităţii se mai foloseşte vârsta medie la prima căsătorie, care se calculează
pe sexe şi pe medii, precum şi vârsta mediană la căsătorie.

Fig. 10.1 Evoluția nupțialității și a ratei nupțialității, în România

10.2 Divorţialitatea populaţiei

Divorţialitatea populaţiei este fenomenul demografic definit ca totalitatea divorţurilor din

cadrul unei populaţii, într-o perioadă de timp, de obicei, un an. Printre cauzele divorţului se numără
emanciparea economică a femeii, distanţa dintre reşedinţă şi locul de muncă, lipsa locuinţei,
violenţa etc.
Indicatorii prin care se poate aprecia divorţialitatea sunt:
 Rata generală de divorţialitate se determină cu ajutorul relaţiei

𝐷𝑖𝑣
𝑅𝐺𝐷 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
Div – numărul persoanelor care au divorţat, într-o perioadă de timp, de obicei, un an;
𝑃 - efectivul mediu anual al populaţiei.
Rata generală a divorţurilor se determină pe medii şi în profil teritorial.

 Rata de divorţialitate a populaţiei căsătorite:

46
 𝐷𝑖𝑣
𝑅𝐷𝑐 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
Div – numărul persoanelor care au divorţat, într-o perioadă de timp, de obicei, un an;
𝑃 - efectivul mediu anual al populaţiei căsătorite.

 Rata totală de divorţialitate arată câte divorţuri corespund unei generaţii fictive
de femei/bărbaţi care, la fiecare vârstă, divorţează cu intensitatea caracteristică fenomenului din
anul de referinţă31.
𝑅𝑇𝐷 = ∑ ( )𝑑

Div x
dx 
Px

De asemenea, se mai poate calcula vârsta mediană la divorţ şi vârsta medie la divorţ.

În România, rata divorţialităţii a cunoscut variaţii mari (fig. 9.4)32. Printre cauzele de divorţ
invocate se numără:
 Infidelitate conjugală
 Alcoolism
 Violenţă fizică
 Acordul părţilor
 Alte situaţii
 Cauze combinate

31
Rotariu, T., 2003, op. cit., p. 206.
32
Anuarul Statistic al României 2004, INS, Bucureşti, 2005.

47
 Fig. 10.2 Divorţialitatea în România, în perioada 2000-2013

Potrivit statisticilor INS, numărul divorţurilor apărute din vina soţului este de 3 ori mai
mare decât al celor din vina soţiei. În România o căsnicie care ajunge la divorţ durează, în medie,
13,3 ani. Vârsta medie a bărbaţilor implicaţi în procesele de divorţ este de 40 de ani, în timp ce în
cazul femeilor ajunge la 46,4 ani. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la 1000 locuitori
în anul 2016, la 1,40 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2017.
În medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa
de vârstă 35-39 ani (aprox. 19%), urmată în cazul femeilor de grupa de vârstă 30-34 ani (18,5%
dintre divorţuri) şi de grupa de vârstă 40-44 de ani în cazul bărbaţilor (19,2% dintre divorţuri).

Fig. 10.3 Evoluția căsătoriilor și a divorțurilor (rate) în județul Iași (1990-2018)

48
Formule
 Rata brută/generală a nupţialităţii
𝐶
𝑅𝐵𝑁𝑢𝑝𝑡 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata nupţialităţii celibatarilor
𝐶′
𝑅𝑁𝑐 = ⋅ 1000
𝑃
 Rata generală a divorţurilor
𝐷𝑖𝑣
𝑅𝐺𝐷 = ⋅ 1000
𝑃

49
 MIŞCAREA MIGRATORIE A
US 11
POPULAŢIEI

STRUCTURA

11.1 Elemente conceptuale

11.2 Factori determinanţi ai migraţiei
11.3 Forme ale migraţiei
11.4 Indicatori ai mişcării migratorii a populaţiei
11.5 Metode de analiză a migraţiei
11.6 Migraţia internă şi internaţională a populației României

Obiective specifice US 11
 Definirea migraţiei
 Descrierea formelor migraţiei
 Calcularea indicatorilor migraţiei
 Analiza migrației interne a populației României
 Analiza migrației externe a populației României

11.1 Elemente conceptuale

Modificarea efectivului şi a structurii populaţiei (populaţia, ca sistem deschis) este

rezultatul mişcării naturale şi al mişcării migratorii.
Mobilitatea populaţiei este procesul prin care persoanele îşi schimbă statutul rezidenţial,
profesional sau social, prin trecerea la alt statut33.

33
Trebici, V., 1979, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, p. 329.

50
 Mobilitatea spaţială (teritorială) a populaţiei este procesul care cuprinde suma deplasărilor
populaţiei în spaţiu. În majoritatea cazurilor, mobilitatea teritorială este însoţită de sau generează o
mobilitate socială (schimbarea statutului social al persoanei migrante)34.
Mişcarea migratorie (migraţie) a populaţiei este o formă a mobilităţii spaţiale a populaţiei,
definită ca deplasarea populaţiei dintr-o localitate în alta sau dintr-o ţară în alta, însoţită de
schimbarea statutului rezidenţial35. Migraţia este definită prin raportarea la un spaţiu de referinţă.
Migraţia are o condiţionare socială şi generează consecinţe sociale.
Imigraţia este definită ca ansamblul intrărilor, iar emigraţia, ca ansamblul ieşirilor. În fapt,
orice act migratoriu este, în acelaşi timp, o imigraţie şi o emigraţie.
Migrant este persoana care a migrat. Orice persoană migrantă apare în dublă ipostază: cea
de emigrant, din perspectiva localităţii sau a ţării de unde pleacă (zonă emitentă) şi cea de imigrant
din perspectiva localităţii sau a ţării unde îşi stabileşte noul domiciliu (zonă acceptoare).
Totalitatea persoanelor care îşi stabilesc domiciliul într-o localitate/ţară, pe parcursul unei
perioade, de obicei, un an, formează, din punctul de vedere al localităţii/ţării respective, cohorta
imigranţilor. Totalitatea persoanelor care pleacă dintr-o localitate/ţară, stabilindu-şi domiciliul în
altă localitate/ţară, pe parcursul unei perioade, de obicei, un an, formează, din punctul de vedere al
localităţii/ţării respective, cohorta emigranţilor.
Migraţia brută (MB) caracterizează masa imigranţilor şi a emigranţilor.

MB = I + E

I = numărul persoanelor imigrante într-o localitate/ţară, într-un an

E = numărul persoanelor emigrante dintr-o localitate/ţară, într-un an
Migraţia netă (MN) sau soldul migrator este balanţa dintre numărul persoanelor sosite
(imigrante) şi numărul persoanelor plecate (emigrante).

MN = I – E

Imigraţia netă reprezintă migraţia în care numărul persoanelor sosite (imigrante) depăşeşte
pe cel al persoanelor plecate (emigrante).

I>E

34
Zamfir, C., Vlăsceanu, L., 1998, Dicţionar de sociologie, Editura Babel, p. 351.
35
Sora, V., Hristache, I., Mihăescu, C., 1996, Demografie şi statistică socială, Editura Economică, Bucureşti, p. 201.

51
 Emigraţie netă reprezintă migraţia în care numărul persoanelor plecate (emigrante)
depăşeşte pe cel al persoanelor sosite (imigrante).

I<E

Migraţia de întoarcere cuprinde persoanele migrate care, după o perioadă de şedere în ţara
de destinaţie, se întorc în ţara de origine.
Mobilitatea teritorială a populaţiei implică existenţa unei zone de origine şi a unei zone
obiectiv.
Zona (localitatea) de origine (plecare) este zona (localitatea) din care pleacă persoana
migrantă, din care începe deplasarea.
Zona (localitatea) de destinaţie (sosire) este zona (localitatea) în care ia sfârşit deplasarea
persoanei migrante.
Fluxul migrator este numărul total al deplasărilor efectuate într-o perioadă, de la o zonă de
origine către o zonă de destinaţie36.

11.2 Factori care determină migraţia populaţiei

Primele analize economice privind determinanţii migraţiei au pornit de la ideea forţelor de

atracţie (zona de destinaţie) şi de respingere (zona de plecare), încercând să identifice variabilele
explicative ale deplasărilor.
Migraţia populaţiei este determinată de o serie de factori economici, sociali, politici,
demografici, rasiali-naţionali-confesionali, sanitari, educaţionali, naturali. Este dificil să se
disocieze cauzele migraţiei, iar deseori, acelaşi tip de migraţie poate fi determinat de mai mulţi
factori. De asemenea, migraţiile internaţionale pot fi determinate de factori diferiţi de cei care
influenţează migraţiile interne.
Factorul cel mai important al declanşării mobilităţii populaţiei este factorul economic,
manifestat prin încercarea individului de a-şi asigura condiţii mai bune de viaţă.
Factorul social se combină cu factorul economic, uneori cu cel etno-confesional sau
demografic, şi se manifestă prin privarea de drepturi a anumitor categorii sociale, starea socială
inferioară etc.

36
Trebici, V., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedi-că, Bucureşti, p. 292.

52
 Factorul demografic, împreună cu factorul economic pot determina mobilitatea teritorială
a populaţiei. Astfel, marea migraţie europeană din sec. 18 şi 19 a fost şi un efect, printre altele, al
exploziei demografice din ţările Europei Central-Nord-Vestice37.
Un rol important l-a avut și factorul politic (persecuţii politice, regim totalitar). Un
exemplu în acest sens îl constituie instaurarea (1959), în Cuba, a regimului prosovietic al lui Fidel
Castro, ceea ce a determinat refugierea a numeroşi cubanezi în Statele Unite ale Americii.
Migrarea unor minorităţi a fost determinată de factori rasiali-naţionali-confesionali, cum
a fost cazul multor emigranţi greci din Turcia, sau a emigranţilor turci din Bulgaria.
Factorii sanitari şi educaţionali determină, de cele mai multe ori, plecarea temporară, de
regulă, cu scopul de a beneficia de servicii de calitate superioară celor din localitatea de reşedinţă.
Factorul natural (oscilaţii climatice sau fenomene naturale pulsatorii, cu ciclu scurt şi
caracter catastrofal - mari inundaţii, erupţii vulcanice) determină aşa-numitele migraţii ecologice38.

11.3 Forme ale migraţiei

Migraţia se caracterizează printr-o varietate de forme, grupate după diferite criterii, precum:
stabilitatea finală, graniţa administrativ-teritoriale depăşite prin migraţie sau scopul deplasării.
A. După stabilitatea finală, migraţiile se împart în:
 Migraţii definitive
 Migraţii temporare
În cazul migraţiilor definitive, individul doreşte stabilirea în zona de destinaţie, chiar dacă,
după o perioadă, are loc o nouă deplasare, care nu a fost intenţionată iniţial39. Migraţia definitivă
implică schimbarea domiciliului legal.
În cazul migraţiilor temporare, deplasarea se efectuează pentru o perioadă determinată de
timp. Migraţiile temporare se împart în migraţii alternante şi migraţii ocazionale.
Migraţiile alternante (pendulatorii) constau în deplasările periodice (cu o anumită
regularitate) între doua zone (arii administrativ-teritoriale); între zona/localitatea unde se afla
domiciliul legal şi zona/localitatea unde este locul de muncă. Astfel de migraţii pot fi sezoniere,
săptămânale sau zilnice. Cea mai frecvent întâlnită migraţie pendulatorie este migraţia pentru
muncă, dar se întâlnesc şi migraţii alternante pentru studii.

37
Ungureanu, A., Muntele, I., 2006, op. cit., p. 251.
38
Ungureanu, A., Muntele, I., 2006, op. cit., pp. 255-256.
39
Ungureanu, A., Muntele, I., 2006, op. cit., p. 257.

53
 Migraţiile ocazionale sunt deplasări temporare care nu implică o pendulare. Acestea sunt
migraţiile turistice sau de afaceri.
Între migraţia definitivă şi cea temporară nu se poate face întotdeauna o distincţie clară
deoarece, ceea ce se intenţionează a fi migraţie definitivă poate deveni migraţie temporară. Astfel,
migraţia iniţială poate fi urmată de revenirea în zona de origine sau migraţia ce s-a intenţionat a fi
temporară se poate transforma în migraţie definitivă.

B. După criteriul graniţei administrativ-teritoriale depăşite prin migraţie, se disting:

 Migraţii interne
 Migraţii internaţionale (externe)
Migraţiile interne reprezintă totalitatea deplasărilor însoţite de schimbarea definitivă
(permanentă) a domiciliului în cadrul unei ţări (în limitele graniţelor naţionale) şi presupune o
redistribuire a populaţiei pe teritoriul naţional. Migraţia internă poate fi: migraţie interjudeţeană,
migraţie rural – urbană sau urban – rurală.
Migraţia internaţională (externă) reprezintă totalitatea deplasărilor însoţite de schimbarea
definitivă (permanentă) a domiciliului între două ţări40. Migraţiile internaţionale presupun
depăşirea unor graniţe naţionale şi au ca principale destinaţii ţările dezvoltate. Migraţia externă are
efecte asupra numărului şi a structurii pe vârste şi pe sexe a populaţiei naţionale. Migraţia externă
se poate subdivide în migraţie intracontinentala și migraţie intercontinentală. De asemenea,
migraţia externă poate fi legală sau ilegală.

C. Conform criteriului modul în care se recurge la migraţie, se disting:

 migraţia voluntară;
 migraţia forţată.
Migraţia voluntară este cea la care se recurge ca rezultat al deciziei libere a celui sau celor
implicaţi.
Migratia forţată este migraţia impusă sau la care se recurge ca rezultat al acţiunii unor
factori de respingere din aria de origine. Forma extremă a migraţiei forţate o reprezintă deportarea
sau expulzarea.
Trebuie făcută precizarea că nici o migraţie nu este strict voluntară, întotdeauna decizia de
migrare are o anumită determinare. In mod similar, dar în mai mică măsură, exceptând formele

40
Begu, L.S., 1999, op. cit., p. 29.

54
extreme, nici migraţia forţată nu e obligatorie, inevitabilă, în sensul, că în ultimă instanţă, decizia
de migrare este luată, într-o anumită măsură, de cei implicaţi.

D. După numărul de persoane implicate în migrație, se disting:

 migraţia individuală
 migraţia colectivă (de grup) în care este implicat un număr relativ redus de persoane:
familii, grupuri de prieteni sau rude.
 migraţia de masă îmbracă formele exodului de populaţie sau a “hemoragiei”
demografice. Acestea sunt deplasări masive de oameni, realizate ca urmare a unor pericole reale
sau iminente.

E. Migrația de întoarcere poate fi:

o voluntară
o spontană
o asistată
o forțată
Migrația de întoarcere este considerată o componentă importantă a migrației
internaționale. Contextul migrației de întoarcere poate fi: întoarcerea din motive familiale,
terminarea perioadei de muncă într-o altă zonă, situații după criză (repatrierea refugiaților sau
a prizonierilor de război), revenirea migranților ilegali, inclusiv cererile de azil, victime ale
traficului de persoane. Migrația de întoarcere poate fi o provocare pentru migranți, dar și pentru
capacitatea de integrare și de receptare a țării de origine.
În cazul întoarcerii voluntare asistată a migranților care nu doresc să rămână în țara
gazdă și vor să se întoarcă în țara natală, aceștia primesc sprijin logistic, administrativ sau
financiar, dar și sprijin pentru reintegrare.

11.4 Indicatori ai mişcării migratorii

Măsurarea intensităţii migraţiei pentru o anumită arie administrative-teritorială se poate

face prin calcularea următorilor indicatori:
 rata migraţiei brute evidenţiază amploarea mişcării migratorii produse în cadrul unei
unităţi teritoriale, într-o perioadă.

55
 𝑅𝑀𝐵 = ⋅ 1000; M=I+E

unde,
M – efectivul populaţiei care se deplasează;
𝑃 - efectivul mediu al populaţiei.

 rata migraţiei nete evidenţiază forţa de atracţie pe care o anumită zonă/ţară o exercită
asupra populaţiilor din alte zone/ţări.

𝐼−𝐸
𝑅𝑀𝑁 = ⋅ 1000
𝑃
unde,
I – numărul de imigranţi;
E – numărul de emigranţi;
(I-E) reprezintă migraţia netă sau soldul migrator.

 rata de imigrare
𝐼
𝑅𝐼 = ⋅ 1000
𝑃

 rata de emigrare
𝐸
𝑅𝐸 = ⋅ 1000
𝑃

Un sold migrator pozitiv (situaţia în care numărul imigranţilor este mai mare decât cel al
emigranţilor) semnifică faptul că zona receptoare exercită atracţie pentru populaţiile altor zone. Cu
cât acest sold e mai mare, cu atât forţa de atracţie este mai ridicată.
Un sold migrator negativ (numărul emigranţilor îl depăşeşte pe cel al imigranţilor)
evidenţiază lipsa de atractivitate a unei zone, cu atât mai accentuată cu cât acest sold migrator
negativ este mai mare.
o Vârsta mediană a migranților
o Migrația internațională ca pondere din populația totală:
𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑖𝑔𝑟𝑎𝑛ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖
𝑀𝐼% = ∙ 100
𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎ț𝑖𝑎 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙ă

56
 o Ponderea femeilor în migrația internațională:
𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑖𝑔𝑟𝑎𝑛ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖 𝑑𝑒 𝑔𝑒𝑛 𝑓𝑒𝑚𝑖𝑛𝑖𝑛
𝐹𝐼% = ∙ 100
𝑛𝑢𝑚ă𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑖𝑔𝑟𝑎𝑛ț𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎ț𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑖

11.5 Metode de analiză a migraţiei

Migraţia se poate studia cu ajutorul următoarelor metode:

a) metoda regresiei
b) metoda ratei creşterii naţionale;
c) metoda mişcării naturale.

a) Metoda regresiei se foloseşte când migraţia se poate exprima ca o funcţie de mai mulţi
factori (regresia multiplă). De exemplu, analiza migraţiei din zona Calcutta a fost realizată prin
metoda regresiei, folosindu-se următoarele variabile independente: numărul locurilor de muncă în
zona metropolitană şi gradul de ocupare a populaţiei în agricultură în zonele vecine41. Utilizarea
metodei regresiei în studiul migraţiei se poate realiza fie pe baza datelor unei serii de timp, fie pe
baza datelor unei serii de spaţiu.

b) Metoda ratei creşterii naţionale este folosită la studiul migraţiei interne, cu ajutorul
relaţiei:
𝑀 = 𝑃 ⋅ 𝑅𝑚

Rata migraţiei pentru zona i se determină astfel:

𝑃 −𝑃 𝑃 −𝑃
𝑅𝑚 = −
𝑃 𝑃

unde,
𝑅𝑚 reprezintă rata estimată a migraţiei pentru zona i;
𝑃 reprezintă populaţia regiunilor (judeţelor) la începutul perioadei (de exemplu, la
recensământul din 1992);

41
Begu, S. L.,1999, op. cit., p. 40.

57
 𝑃 reprezintă populaţia regiunilor (judeţelor) la sfârşitul perioadei (de exemplu, la
recensământul din 2002);
𝑃 reprezintă populaţia totală la începutul perioadei;
𝑃 reprezintă populaţia totală la sfârşitul perioadei.

d) Prin metoda mişcării naturale, migraţia se determină pe baza ecuaţiei demografice

fundamentale.
Ecuația demografică fundamentală:
P1 = P0 + SN + SM
unde,
P1 = populația
P0 = populația
SN = sporul natural (N - D)
SM = sporul migrator (I – E)
Din relația ecuației demografice, se poate determina sporul migrator, astfel:
SM = P1 – P0 – SN

11.6 Migraţia internă şi internaţională a populației României după 1990

Migrația românească este una dintre principalele migrații dinspre estul spre vestul
continentului fiind, de asemenea, un proces foarte dinamic și complex 42,43. În această secțiune este
prezentată migrația internă a populației României și migrația externă, după anul 1990.

11.6.1 Migraţia internă a populației României după 1990

Migrația internă a populației poate fi:

o intrajudețeană
o între medii de rezidență, și anume:
o din mediul rural către mediul urban
o din mediul urban către mediul rural

42
Anghel, G., Horvath, I., Sociologia migrației, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 13.
43
Anghel, R.G., Coșciug, A., Tipare și mecanisme ale migrației de întoarcere în România, RCCMS Working Paper
Series, No.1, 2017, Romanian Center for Comparative Migration Studies, Babeș-Bolyai University.

58
 În România, migraţia internă a fost şi este în continuare determinată de factorii economici.
În perioada de după 1990, procentul migranţilor din mediul urban în mediul rural a crescut de
aproximativ 3 ori comparativ cu perioada anilor ‘8044. Migraţia internă din România, în perioada
1990-2000, se caracterizează prin intensitate redusă şi un relativ echilibru între fluxurile de
migraţie urban-rural, în ultimii ani, cu accent pe fluxul urban-rural. 45

Tabelul 11.1 Principalii indicatori ai migrației interne, 2012-2018

Sursa: Proiectarea populației, pe medii de rezidență, INS, 2019

Mobilitatea din zone urbane spre cele rurale a crescut determinată, în mare măsură, de
tranziţia economică şi scăderea posibilităţilor de lucru în oraşe46. Declinul economic, în special în
industrie, a generat intensificarea migraţiei din mediul urban către mediul rural. Creşterea
numărului persoanelor care au migrat din mediul urban spre mediul rural a fost favorizată de
evoluţia şomajului urban, creşterea costului vieţii în oraşele mari, restituirea terenurilor agricole.
Dezvoltarea unor cartiere rezidențiale în mediul periurban a determinat migrația spre rural atât a
tinerilor, cât și a vârstnicilor.
Fluxurile migraţiei interne joacă un rol important în configuraţia tipologiilor demografice
regionale. Atât migraţia intrajudeţeană cât şi cea interjudeţeană sunt influenţate de nivelul general
al dezvoltării economice şi de prezenţa marilor centre urbane. Reducerea migraţiei pe distanţe lungi
în favoarea celei pe distanţe scurte, în continuă creştere, duce la apariţia unor zone cu o forţă mai
mare de reţinere a populaţiei născute pe teritoriile lor. În anul 2018, și-au schimbat domiciliul, din

44
Sandu, D., 1999, Spaţiul social al tranziţiei, Editura Polirom, Iaşi, p. 162.
45
Rotariu, T., 2000, „Starea demografică a României, în context european”, în Starea societăţii româneşti după 10 ani
de tranziţie, Editura Expert, p. 198.
46
Iris Alexe István Horváth Ruxandra Noica Marieta Radu, Impactul social al emigrării şi al migraţiei ruralurbane în
Europa Centrală şi de Est

59
mediul rural în mediul rural, un număr de 73,1 mii persoane, ceea ce a determinat o pondere a
acestui flux migratoriu de 18,9% în totalul populaţiei care şi-a schimbat domiciliul în acest an. În
anul 2018 un număr de 109,2 mii persoane au ales mediul rural în defavoarea celui urban.47
Reducerea migraţiei pe distanţe mari în favoarea celei pe distanţe mici, în creştere, a făcut ca
migraţia intra-judeţeană să depăşească semnificativ migraţia interjudeţeană48.

Sold U-R
6000
4000
2000
0
-2000
-4000
-6000
-8000
-10000

Fig. 11.1 Soldul migrației urban – rural, pe regiuni, în 2018

Regiunile României caracterizate de pierdere ridicată din cauza migraţiei interne sunt şi
regiuni de origine pentru emigraţie. În 2018, cele trei regiuni cu cea mai ridicată pierdere netă de
populație prin migraţie sunt Sud-Est, Sud-Vest şi Sud (Fig. 10.1). Acestea sunt regiuni predominant
rurale, caracterizate de rate ridicate de ocupare în sectorul agricol, rate relativ ridicate ale sărăciei,
cu un nivel scăzut de dezvoltare a infrastructurii49.

11.6.2 Migraţia internaţională a României după 1990

Înainte de 1990, emigrația permanentă din România s-a caracterizat prin plecarea etnicilor
germani și maghiari, a persoanelor calificate, a solicitanților de azil sau pentru reunirea familiilor.
Astfel, în timpul anilor ‘80, aproximativ 290.000 de oameni au emigrat legal din România, din

47
Proiectarea populației, pe medii de rezidență, INS, 2019
48
Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, p. 17.
49
Iris Alexe István Horváth Ruxandra Noica Marieta Radu, Impactul social al emigrării şi al migraţiei ruralurbane în
Europa Centrală şi de Est.

60
motive economice sau politice50. Până în 1989, aproximativ 150.000 de etnici germani s-au stabilit
în Germania. Nu se cunoaște numărul emigraților ilegali. În 1990, când românilor le era permis să
călătorească în afara României, germanii etnici au migrat în Germania în masă.51
Etnicii maghiari au fost cel de-al doilea grup etnic care a emigrat, aproximativ 180.000.
Majoritatea a emigrat după 1990.52

Tabelul 11.2 Evoluţia numărului de emigranţi din România, în perioada 1990-

2008
Anul Emigranţi Anul Emigranţi
1990 96929 2000 14753
1991 44160 2001 9921
1992 31152 2002 8154
1993 18446 2003 10673
1994 17146 2004 13082
1995 25675 2005 10938
1996 21526 2006 14197
1997 19945 2007 8830
1998 17536 2008 8739
1999 12594
Sursa: Anuarul Statistic al României 2009, INS, Bucureşti, 2010

Migraţia internaţională a României a fost unul dintre factorii care au contribuit la scăderea
efectivului populaţiei României, după 1990. După un flux masiv, de peste 96 000 de persoane, în
1990, numărul emigranţilor a scăzut treptat, ajungând la peste 8000, în 2002, în 2007 şi 2008
(tabelul 11.2). În prezent, fenomenul migraţiei externe definitive, de la începutul anilor `90 a fost
înlocuit cu o migraţie externă temporară.

50
În Anghel, R.G., Coșciug, A., Tipare și mecanisme ale migrației de întoarcere în România, RCCMS Working
Paper Series, No.1, 2017, Romanian Center for Comparative Migration Studies, Babeș-Bolyai University.
51
ibidem
52
ibidem

61
 Fig. 11.2 Fluxul de emigranți și de imigranți în perioada 2003-2012
Sursa: Migrația internațională a României, INS, București, 2014

După 1990, principale țări de destinație au fost Statele Unite ale Americii, Canada, Franța,
Germania, Marea Britanie țări în care au migrat mulți medici, IT-iști și alții cu calificare.53 Italia și
Spania au devenit principalele țări de destinație ale emigrației românești, în 2012 fiecare găzduind
aproximativ câte un milion de migranți (OECD 2014).54
În timp ce, pentru România, emigranţii reprezintă o pierdere netă, atestând capacitatea încă
redusă a economiei şi societăţii de a genera oportunităţi de muncă şi remunerare corespunzătoare
pentru ţările primitoare constituie o forţă de muncă capabilă încă multă vreme de performanţe
ridicate, o forţă de muncă competitivă.

53
ibidem
54
idem

62
Fig. 11.3 Emigranți din România, pe țări de destinație, la 1 ianuarie 2012

Fig. 11.5 Distribuția emigranților, pe țări de destinație, în 2012

In anul 2002, rata emigrației a fost de 48,6/1000, iar în 2012 acest indicator a crescut la
116,5/1000. Creșterea dimensiunii migrației internaționale cu preponderență la nivelul populației

63
active va determina într-un orizont mediu și lung probleme majore la nivelul pieței forței de muncã
în sistemul de pensii și, în general, în finanțarea serviciilor sociale.55

Fig. 11.6 Migrația internațională a României, în 2018

Sursa: Comunicat de presă, 29.08.2019, INS, www.insse.ro

Fig. 11.7 Stocul migraţiei internaţionale a României (%), 1990 - 2019

Stocul migraţiei internaţionale se calculează ca pondere a migrației internaționale din

populație totală (UN DESA, 2019).56
România este o țară care experimentează o multitudine de forme de mobilități - de la
imigrare permanentă la cea pe termen scurt sau lung și reveniri aferente, la migrația dublă sau

55
https://insse.ro/cms/files/publicatii/pliante%20statistice/Migratia_internationala_a_Romaniei_n.pdf
56
https://migrationdataportal.org/data?cm49=642&focus=profile&i=stock_abs_&t=2019

64
pendulară și forme de revenire temporare. Migrația de întoarcere poate include numeroase
categorii, de la migrați sezonieri la cei înalt calificați, de la cei întorși voluntar la solicitanții de azil
care sunt trimiși înapoi acasă.57

Tabelul nr. 11.2 Numărul imigranților în România, în 2017

Țara Moldova Turcia China Israel Siria SUA

16%
Nr. (10.222) 14.7% 11.92% 5.04% 4.75% 3.47%
Imigranți (9.255) (7.507) (3.174) (2.994) (2.189)
Sursa: Raportul Inspectoratului General de Imigrări

Nota: fără refugiați și solicitanți de azil politic

Proporția imigranților care locuiesc în România a crescut de 4 ori în perioada 2005- 2017,
de la aproximativ 0,5 la 2% din populație (aproximativ 380.000 de persoane). În 2018, conform
datelor IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări), au fost înregistrați 120.399 cetățeni străini cu
ședere legală în România. Tendința imigranților este de a se concentra în zonele urbane din
regiunile mai dezvoltate ale României. În acest sens, s-a observat o concentrare mai mare a acestora
în Regiunea 1 de migrație, cu 50%, urmată de Regiunea 4, cu 17%, Regiunea 5 cu 14%, Regiunea
2 cu 11%, și Regiunea 3 cu 8%, din totalul de cetățeni străini.

 Regiunea 1 - București, Ilfov, Prahova, Buzău, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Brașov,
Covasna, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Teleorman, Olt și Dolj;
 Regiunea 2 - Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Brăila, Tulcea și Constanța;
 Regiunea 3 - Suceava, Botoșani, Iași, Piatra Neamț:
 Regiunea 4 - Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Mureș, Harghita, Sibiu și
Alba;
 Regiunea 5 - Timișoara, Arad, Bihor, Hunedoara, Mehedinți și Caraș-Severin.
Peste 65% din cetățenii străini se concentrează în orașele și județele mai dezvoltate
economic din România: în București sunt 32,40%, Ilfov - 10,82%, Iași - 6,32%, Timiș - 6,27%,
Constanța - 5,89% și Cluj - 4,24%. Cele mai importante țări de origine ale imigranților sunt:
Republica Moldova, Turcia, China, Siria și Israel (Fig. 10.8).

57
Anghel, R.G., Coșciug, A., Tipare și mecanisme ale migrației de întoarcere în România, RCCMS Working Paper
Series, No.1, 2017, Romanian Center for Comparative Migration Studies, Babeș-Bolyai University.

65
Fig. 11.8 Distribuția imigranților pe regiuni, în funcție de scopul șederii
Sursa: Inspectoratul General pentru Imigrări, 2018

În 2018, cele mai importante temeiuri legale care au stat la baza stabilirii în România au
fost: reîntregirea familiei (36,5%), în scopul angajării (26%) sau pentru studii (19,5%). Aceste
proporții nu trebuie confundate cu tipurile de activități în care sunt implicați imigranții odată
stabiliți în România.58

Formule

 Migraţia brută
MB = I + E

 Migraţia netă
MN = I – E

 Rata migraţiei brute

58
Anatolie Coșciug (coordonator), Indexul integrării imigranților în România, Raport de cercetare realizat în cadrul
proiectului CRCM – Centrul Român de Cercetare a Migrației

66
 𝑀
𝑅𝑀𝐵 = ⋅ 1000
𝑃

 Rata migraţiei nete

𝐼−𝐸
𝑅𝑀𝑁 = ⋅ 1000
𝑃

 Rata de imigrare
𝐼
𝑅𝐼 = ⋅ 1000
𝑃

 Rata de emigrare
𝐸
𝑅𝐸 = ⋅ 1000
𝑃

 Metoda ratei creşterii naţionale

𝑀 = 𝑃 ⋅ 𝑅𝑚

 Migraţia (metoda mişcării naturale)

𝑀 = (𝑃 − 𝑃 ) − (𝑁 − 𝑀)

Teste grilă

1. Migraţia populaţiei este determinată de:

a. Factori economici
b. Factori sociali
c. Factori demografici

2. Un sold migrator negativ exprimă situaţia în care:

a. Numărul imigranţilor este mai mare decât cel al emigranţilor
b. Numărul imigranţilor este mai mic decât cel al emigranţilor
c. Numărul imigranţilor este egal cu cel al emigranților

67
 US 12
PROGNOZA POPULAŢIEI

STRUCTURA

12.1 Necesitatea prognozei demografice

12.2 Metode de prognoză a populației
12.3 Prognoza populației României

Obiective specifice US 12
 Înțelegerea diferenței dintre prognoză și estimare și utilizarea acestora
 Înțelegerea metodei pe baza ratelor de creștere și aplicarea acesteia
 Înțelegerea metodei componentelor și aplicarea acesteia

12.1 Necesitatea prognozei demografice

Prognoza demografică este necesară atât pentru guvern, cât și pentru afacerile private, pe
de o parte, atât la nivel național, cât și local, pe de altă parte. Viitoarele cereri de locuri la gradinițe
sau școli, de personal medical, de parcuri, transport local, mărimea potențialei cereri pentru anumite
produse sau servicii, cuantumul anumitor taxe și impozite și multe altele se pot anticipa cu ajutorul
prognozei demografice. Prognoza demografică include prognoza populației, a resurselor de muncă,
a supraviețuitorilor la o anumită vârstă sau a bolilor transmisibile etc.
Prin prognoza populației se pot cunoaște, cu o anumită probabilitate și în anumite scenarii,
efectivul populației, dar și structura pe vârste, deci și a populației școlare, pe termen mediu și lung.
Pentru a putea prognoza cererea viitoare de apă, energie și servicii, medicamente etc. proiecțiile
populației sunt absolut necesare în procesele de planificare.
În proiecțiile populației realizate în cadrul Institutului Național de Statistică, în 2018, la
nivel teritorial, pe baza datelor demografice din anul 2015, s-au considerat următoarele scenarii:

68
 a. Varianta constantă, în care principalele fenomene demografice (fertilitatea, speranța
de viață la naștere și soldul migrator) înregistrate în profil teritorial în anul 2015, rămân
constante până în anul 2060.
b. Varianta optimistă, în care rata totală a fertilității va crește la 2,66 copii/femeie, în
2030 și la 3,08 copii/femeie, în 2060.
c. Varianta pesimistă, în care rata totală a fertilității ar urma să scadă la 1-1,30
copii/femeie, în 2050 și la 0,95-1,50 copii/femeie, în 2060.
d. În varianta medie, calculele s-au realizat pe baza valorilor medii ale indicatorilor
demografici înregistrați în perioada 2012-2015
e. Varianta intermediară, în care rata totală a fertilității ar urma să fie de 1,4 - 2,61
copii/femeie de vârstă fertilă, în 2030 și la 1,70 – 2,83 copii/femeie, în 2060.

12.2 Metode de prognoză a populației

Proiecțiile populației se efectuează prin două metode, și anume: metoda matematică și

metoda componentelor. Care este cea mai potrivită metodă de aplicat într-o anumită situație,
depinde de o serie de factori. Astfel, în primul rând, este important gradul de detaliu dorit în
proiecție. În unele situații, este necesar să se prognozeze doar efectivul populației; în alte cazuri,
este necesar să se cunoască structura populației pe grupe cincinale de vârstă și/sau pe genuri. Aceste
cerințe dictează gradul de dezagregare a modelului. Deseori, însă, datele detaliate nu sunt
disponibile sau nu sunt de încredere; alteori, proiecția la nivelul de detaliere dorit necesită un timp
prea lung.

12.2.1 Metoda matematică

Metoda matematică de prognoză a populației presupune alegerea unui model matematic de

modificare a populației (creștere sau scădere). Cele mai folosite modele sunt:
A. modelul exponențial
B. modelul logistic
A. Modelul creșterii exponențiale se bazează pe relația:
Pt = P0*ert
Pt reprezintă populația în anul t
P0 reprezintă populația în anul de referință, de obicei, cel mai apropiat an pentru care avem
date disponibile

69
 r reprezintă rata anuală de creștere a populației
t reprezintă numărul anilor pentru care se face proiecția

B. Modelul logistic
𝐾
𝑃 =
1+ 𝑒

K, a, b sunt parametri care vor fi estimați.

Limitele metodei matematice includ:
 Presupune că populația va evolua după același model, în diferite perioade de timp,
întrucât se extrapolează evoluția din trecut;
 Nu se ține cont de nivelurile curente sau de tendințele componentelor modificării
populației;
 Multe relații matematice supraestimează efectivul populației, mai ales din cauza
scăderii ratei fertilității care nu este luată în calcul;
 Se ignoră interdependențele dintre subgrupuri ale aceleiași populații.59

12.2.2 Metoda componentelor

Metoda componentelor este preferată60 în multe situații deoarece este detaliată, prin faptul
că populația este proiectată pe sexe și vârste. Mai mult, pe baza proiecțiilor pe componente ale
populației, se realizează și prognoze ale populației școlare, ale populației active sau ale populației
fertile. Un alt avantaj al acestei metode este că se poate aplica atât la scară națională, cât și la sub-
populații.
Plecând de la faptul ca fertilitatea, mortalitatea și migrația sunt cele 3 componente ale
modificării efectivului și structurii unei populații sau sub-populații, cele 3 etape ale aplicării
metodei componentelor sunt:
a. Determinarea numărului de supraviețuitori pe vârste și, eventual, pe sexe, pentru perioada
respectivă, pe baza indicatorilor din tabelul de mortalitate și a probabilităților de
supraviețuire;

59
Hinde, A., Demographic Methods, Arnold, 1998.
60
Metoda componentelor se folosește în cadrul Națiunilor Unite, a Băncii Mondiale sau a Biroului de Recensământ
al Statelor Unite.

70
 b. Determinarea numărului născuților vii și a supraviețuitorilor acestor generații, pe baza
ratelor de fertilitate, pe grupe de vârstă;
c. Determinarea soldului migrator, pe grupe de vârste, luând în calcul și probabilitatea de
supraviețuire a migranților.
Metoda componentelor se poate face numai pe grupe de vârstă dar, întrucât mortalitatea diferă
pe sexe, iar ratele de fertilitate sunt disponibile pentru femei, se recomandă să se efectueze proiecții
pentru ambele sexe.

12.2.3 Metode pentru sub-populații

Deși metoda componentelor se aplică și pentru diferite nivele geografice, deseori sunt
necesare informații suplimentare, pentru arii mai mici. Una dintre metodele aplicabile la nivel local
este metoda unității de locuire care utilizează locuințele și persoană/locuință ca indicatori ai
mărimii populației. Proiecțiile la nivel regional sunt alternativa mult mai complexă la metoda
componentelor la nivel regional, de aceea, cea din urmă este mai utilizată. În proiectarea populației
în profil teritorial, la nivelul unui județ, trebuie să se aibă în vedere migrația intrajudețeană.
Proiectarea gospodăriilor și a familiilor este utilă în planificarea fondului de locuințe etc.
Proiectarea populației școlare este necesară pentru planificarea grupelor de grădiniță, a
claselor, a sălilor de sport, a transportului școlar, a personalului didactic și a personalului
administrativ din școli și grădinițe etc. În România se elaborează prognoze ale populației școlare
din învățământul obligatoriu, pe baza prognozei populației și a tabelelor de școlaritate.

12.3 Prognoza populației României

Prognoze ale populației țărilor lumii se realizează în cadrul OCDE (Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică), pe grupe de vâstă și pe sexe, și în cadrul Eurostat, pentru
țările europene. În aprilie 2020 Eurostat a publicat proiecții ale populațiilor a 31 de țări europene,
pe baza datelor din 2019, pe orizontul de timp 2019 - 2100. Prognoza populației României,
efectuată în cadrul Eurostat, este prezentată grafic în fig. 12.1

71
 Romania
25 000 000

20 000 000

15 000 000

10 000 000

5 000 000

Fig. 12.1 Prognoza populației României până în 2100

Prognoza populației României se efectuează în cadrul Institutului Național de Statistică

(INS) cu ajutorul modulului DemProj din softul Spectrum. Populația României este proiectată pe
țară, dar și pe regiuni, pe grupe de vârstă și pe sexe, pe baza a 5 scenarii (prezentate în secțiunea
12.1). Conform cu rezultatele INS, populație României va ajunge la 13,3 milioane locuitori, în anul
2100, cu 6,2 milioane mai puțini decât în anul 2018. Fertilitatea, mortalitatea și migrația au
intensități diferite la nivelul fiecărei regiuni.61

Varianta de referință este cea constantă, în care populaţia din mediul urban va ajunge la
aproximativ 6,5 milioane locuitori, iar populaţia rurală la 4,6 milioane locuitori, în anul 2060. În
varianta optimistă, populaţia va fi de aproximativ 9 milioane locuitori în mediul urban şi de peste
7,2 milioane locuitori în mediul rural, în anul 2060. În varianta pesimistă, populaţia rezidentă din
mediul urban va scădea până la aproximativ 7 milioane locuitori iar populaţia rurală va ajunge la
5,5 milioane locuitori. Varianta medie este varianta cea mai plauzibilă asupra evoluţiei populaţiei,
pe baza căreia România ar urma să aibă, în anul 2060, o populaţie pe medii de rezidenţă de
aproximativ 7,6 milioane locuitori în mediul urban şi de aproximativ 6,1 milioane locuitori în
mediul rural. În varianta intermediară, populaţia va ajunge la aproape 8,5 milioane locuitori în
mediul urban şi la 6,9 milioane în mediul rural, în anul 2060. În toate variantele de proiectare,

61
Proiectarea populatiei României, pe medii de rezidență, la orizontul anului 2060, INS, București, 2019

72
populaţia urbană a ţării ar urma să scadă cu valori cuprinse între 4,1 milioane persoane şi aproape
1,8 milioane (Fig. 11.1, Fig. 11.2).62

Fig. 12.2 Prognoza populației rezidente a României, din mediul urban

Sursa: Proiectarea populatiei României, pe medii de rezidență, la orizontul anului 2060, INS,
București, 2019.

Fig. 12.3 Prognoza populației rezidente a României, din mediul rural

62
ibidem

73
 Sursa: Proiectarea populatiei României, pe medii de rezidență, la orizontul anului 2060, INS,
București, 2019.

În profil teritorial, populaţia rezidentă din regiunea Bucureşti-Ilfov va înregistra cea mai
mică scădere, în 2050 față de 2020, scăderi mult mai mari prognozându-se pentru celelalte regiuni
de dezvoltare, ajungând până la peste 35%, în Sud-Vest (Fig. 12.4).

0.00
-5.00
-10.00
-15.00
-20.00
-25.00
-30.00
-35.00
-40.00

Fig. 12.4 Prognoza populației rezidente, în profil teritorial, modificarea 2050 comparativ cu 2020

74
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Alexe, Iris, et. al., 2010, Impactul social al emigrării şi al migraţiei rural-urbane în Europa
Centrală şi de Est
2. Anghel, G., Horvath, I. (coord.), 2009, Sociologia migrației, Editura Polirom, Iași.
3. Asandului, L., 2007, Elemente de demografie, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi.
4. Asandului, L., 2006, L’étude de la migration de la force de travail en utilisant des méthodes
statistiques, în La dynamique des ressources humaines – facteur potentiel d’intégration
dans l’Europe élargie, Editura Universităţii de Vest, Timişoara.
5. Asandului, L., Baciu, L., 2005, The analysis of emigration of Romania by country of
destination, în vol. The impact of European integration on the national economy, Editura
Risoprint, Cluj-Napoca.
6. Coșciug, Anatolie (coordonator), 2020, Indexul integrării imigranților în România, Raport
de cercetare realizat în cadrul proiectului CRCM – Centrul Român de Cercetare a Migrației
7. Dupaquier, M., 2001, Démographie, Presses Universitairesde France,Paris.
8. Henry, L., 1981, Dictionnaire démographique multilingue, Ordine Editions, Liége.
9. Hinde, A., 1998, Demographic Methods, Arnold.
10. Kinsella, K., Phillips, D. R., Global ageing: the challenge of success, “Population
Bulletin”, vol. 60, nr. 1, 2005.
11. Livi Bacci, M., 2003, Populaţia în istoria Europei, Editura Polirom, Iaşi.
12. Lorimer, F., 1963, “The development of Demography”, în The study of population. An
inventory and appraisal, Hauser,P., Duncan, O.D. (editori), Chicago.
13. Malthus, T., 1992, Eseu asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
14. Mihăescu, C., 2001, Populaţie & ocupare, Editura Economică, Bucureşti.
15. Mureşan, C., 2005, Introducere în demografie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
16. Palmore, J. A., Gardner, R. W., 1983, Measuring mortality, Fertility and Natural Increase:
a Self-Teaching Guide to Elementary Measures, East-West Population Institute, Honolulu.
17. Pressat, R., 1972, Demographic analysis: Methods, results, applications, Aldine Publishing
Company, Chicago.
18. Pressat, R., 1974, Analiză demografică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
19. Preston, S. H., ş. a., 2001, Demography: Measuring and Modeling Population Processes,
Blackwell, Oxford.
20. Rotariu, T., 2003, Demografie şi sociologia populaţi. Fenomene demografice, Editura
Polirom, Iaşi.

75
21. Rotariu, T., 2009, Demografie şi sociologia populaţi. Structuri şi procese demografice,
Editura Polirom, Iaşi.
22. Rotariu, T., 2009, Studii demografice, Editura Polirom, Iaşi.
23. Rowland, D., 2006, Demographic Methods and Concepts, Oxford University Press.
24. Sandu, D. (coord.), 2006, Viaţa socială în România urbană, Editura Polirom, Iaşi.
25. Sandu, D., 2006, „Explorarea Europei prin migraţii pentru muncă: 1990-2006”,
http://www.osf.ro/ro/publicaţii/.
26. Sandu, D., 2018, Migrația internă în România:1920-2016
27. Sora, V., Hristache, I., Despa, M. P., 1983, Demografie, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
28. Tapinos, G., 1991, Elements de demografie, Armand-Colin, Paris.
29. Trebici, V, 1979, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
30. Trebici, V., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
31. Trebici, V., 1985, Mică enciclopedie de statistică, ESE, Bucureşti.
32. Ungureanu, A., Muntele, I., 2006, Geografia populaţiei,Editura Sedcom Libris, Iaşi.
33. Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013.
34. *** Anuarul Statistic al României 2009, INS, Bucureşti, 2010.
35. *** Maternal Mortality in 2005, UNICEF, UNFPA, World Health Organization, Geneva,
2005.
36. Migrația internațională a României, INS, București, 2014
37. Proiectarea populatiei României, pe medii de rezidență, la orizontul anului 2060, INS,
București, 2019
38. https://www.cdt-babes.ro/articole/obezitatea.php
39. https://www.prb.org/international/geography/romania
40. https://data.worldbank.org/
41. https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/poprez_ian2019r.pdf

76