Unitatea de învăţare 3.

CADRUL DE REFERINȚĂ AL DEMOGRAFIEI

Cuprins
3. CADRUL DE REFERINȚĂ AL DEMOGRAFIEI
3.1. Fenomen biologic şi fenomen social
3.2. Populaţia umană şi societatea
3.3. Reproducţia populaţiei
3.4. Variabile economice şi variabile demografice

Introducere
Când ne referim la noţiunea de populaţie sunt necesare două prime delimitări
care servesc definirii esenţei fenomenelor demografice. O delimitare constă în a
deosebi în unitatea fenomenului demografic latura sa biologică de latura sa socială. A
doua delimitare constă în tratarea unei colectivităţi umane atât ca populaţie cât şi ca
societate.
Pe măsura dezvoltării studiilor de ecologie, genetică şi antropologie reiese în
mod tot mai evident faptul că în afară de ceea ce are comun cu animalul, omului îi sunt
proprii procese şi legităţi biologice specifice. Fenomenele biologice poartă amprenta
influenţei determinante a factorului social, omul având o calitate esenţială care îl
deosebeşte de toate celelalte animale: munceşte şi creează unelte de muncă, existenţa
sa fiind determinată de totalitatea relaţiilor sociale istoriceşte determinate.

Obiectivele unităţii de învăţare

 Înţelegerea caracterului biologic și social al manifestărilor fenomenelor
demografice
 Înțelegerea specificului raportului dintre populația umană și societate
 Identificarea elementelor definitorii pentru reproducția populației
 Înțelegerea necesității studierii variabilelor economice și a celor demografice

Durata medie de parcurgere a celei de-a treia unităţi de învăţare este de 3 ore.
 Conţinutul unităţii de învăţare
3. CADRUL DE REFERINTA AL DEMOGRAFIEI
Stabilirea cadrului de referinţă şi a obiectului demografiei impune precizarea
domeniului de fenomene de care se ocupă această ştiinţă şi a caracterului specific al
acestor fenomene.
Nu intuiţia, ci consecinţele practice ale relaţiilor dintre mărimea colectivităţii şi
mijloacele de subzistenţă, dintre numărul bărbaţilor apţi de luptă şi perspectivele
cuceririi sau ale apărării, dintre numărul familiilor şi posibilităţile constituirii unui fond
central de impozite, dintre numărul copiilor şi viitorul economiei, au determinat în toate
vremurile şi la toate populaţiile măsurile de politică demografică.
Când ne referim la noţiunea de populaţie sunt necesare două prime delimitări
care servesc definirii esenţei fenomenelor demografice. O delimitare constă în a deosebi
în unitatea fenomenului demografic latura sa biologică de latura sa socială. A doua
delimitare constă în tratarea unei colectivităţi umane atât ca populaţie cât şi ca societate.
Alte două delimitări, care decurg din primele, privesc pe de o parte statica şi dinamica
componentelor populaţiei, pe de altă parte reproducţia populaţiei. Ultima delimitare
priveşte legăturile populaţiei cu condiţiile mediului ei de existenţă şi în această situaţie
tratăm relaţiile dintre factorii demografici, pe de o parte, şi factorii economici şi
culturali, pe de altă parte.

3.1. Fenomen biologic şi fenomen social

Omul este în acelaşi timp o unitate biologică şi o fiinţă socială.

Ca fiinţă biologică, omul este subordonat legilor generale ale naturii care
guvernează dezvoltarea tuturor fiinţelor vii, deoarece este una dintre verigi, şi anume
cea mai înaltă în lungul lanţ biologic al organismelor vii.
Pe măsura dezvoltării studiilor de ecologie, genetică şi antropologie reiese în
mod tot mai evident faptul că în afară de ceea ce are comun cu animalul, omului îi sunt
proprii procese şi legităţi biologice specifice. Fenomenele biologice poartă amprenta
influenţei determinante a factorului social, omul având o calitate esenţială care îl
deosebeşte de toate celelalte animale: munceşte şi creează unelte de muncă, existenţa
sa fiind determinată de totalitatea relaţiilor sociale istoriceşte determinate.
Tratarea ştiinţifică dintre fenomenul biologic şi fenomenul social în demografie
ridică problema legăturilor dintre naştere şi deces, pe de o parte, şi natalitate şi
mortalitate, pe de altă parte.
Natalitatea, ca fenomen social, are o individualitate proprie. Când ne referim la
natalitate trebuie să înţelegem că nu este vorba numai de suma naşterilor într-o
colectivitate umană. Nivelul şi evoluţia natalităţii nu sunt determinate de caracterele
biologice ale naşterii ci de condiţiile economice şi culturale ale societăţii.
La fel, fenomenele de deces (moarte) şi mortalitate, deşi apropiate ca
terminologie, prezintă deosebiri fundamentale. Moartea este încetarea activităţii
organismului sau, într-un sens mai larg, încetarea ireversibilă a metabolismului
substanţei vii însoţită de dezintegrarea proteinelor. Indiferent de cauză, decesul rămâne
un fenomen biologic care se produce într-un anumit cadru. Mortalitatea, ca fenomen
social, are o individualitate proprie. Când ne referim la mortalitate trebuie să înţelegem
că nu este vorba numai de suma deceselor într-o colectivitate umană (cifric), ci şi de un
proces legic care se reflectă în durata medie de viaţă a unei anumite populaţii în
condiţiile ei specifice de loc şi de timp, ca şi în cazul natalităţii. Nivelul şi evoluţia
mortalităţii nu sunt determinate de caracterele biologice ale morţii ci de condiţiile
economice şi culturale ale societăţii.

3.2. Populaţia umană şi societatea

În demografie noţiunea de ,,populaţie” sau ,,populaţie umană” este folosită

frecvent.
În sens statistic, termenul de ,,populaţie” poate fi folosit pentru orice
colectivitate.
În biologie, prin ,,populaţie” se înţelege colectivitatea indivizilor de un anumit
tip, dintr-un anumit loc. Colectivitatea de indivizi pe care o constituie populaţia umană,
tocmai datorită calităţilor specifice ale omului, nu este o colecţie de fiinţe adunate
întâmplător, pe un anumit teritoriu, ci o comunitate de oameni organizaţi pentru a
subzista şi care acţionează în acest scop asupra naturii. Un alt sens dat populaţiei se
referă la un grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nu
este neapărat teritorială (de exemplu: populaţia şcolară, populaţia în vârstă de muncă,
etc.).
Există relaţii complexe şi reciproce între populaţie şi societate.
Societatea umană nu poate fi înţeleasă complet fără a se ţine seama de
substratul biologic al indivizilor ce intră în componenţa ei. Dacă luăm societatea ca
grup uman, prima ei ipostază e cea demografică. Societatea e întâi de toate o populaţie,
cu toate atributele acesteia, inclusiv cu tendinţa firească de a se reproduce biologic.
Însăşi criteriile de ,,sex’’ (după o uzanţă mai nouă, ,,gen’’) şi ,,vârstă’’, care generează
importante configuraţii ale structurii unei societăţi sunt în fapt criterii naturale,
biologice. Se explică astfel de ce sociologii folosesc frecvent în locul termenului de
societate expresia ,,viaţa socială’’. Traian Herseni definea sociologia drept ,,ştiinţa
formelor colective de viaţă omenească’’, enunţându-şi explicit predilecţia pentru
substituirea, de câte ori se potriveşte, a termenului ,,societate’’ cu expresia ,,viaţa
socială’’. Anthony Giddens, în ,,Constituirea societăţii’’ (1986), relevă două categorii
de sensuri ale conceptului de societate. O primă categorie subsumează cristalizări
specifice de relaţii între indivizii umani şi între instituţii (societatea capitalistă,
societatea rurală). A doua categorie vizează caracterul de unitate (entitate) pe care îl
dobândesc relaţiile sociale relativ hotărnicite (societatea germană, societatea
românească, societatea europeană).
Diferite societăţi au moduri diferite de a reacţiona şi de a aplica intervenţii
demografice asupra populaţiei. Modalitatea, caracterul şi timpul în care au loc aceste
intervenţii depind de tipul orânduirii sociale, de cultura şi psihologia societăţii
respective. Aceste intervenţii au loc atât pe plan statal cât şi pe plan familial şi
individual. Avortul acceptat şi suprasolicitat în unele colectivităţi citadine este aproape
abolit în anumite colectivităţi religioase, care, în schimb, acceptă mai uşor abstinenţa
periodică. Fapt este că în relaţiile complexe şi reciproce între populaţie şi societate o
influenţă considerabilă este exercitată în mod amplu şi variat de concepţiile de ordin
cultural, fie acestea un reflex al ,,tradiţiei”, fie ele o ierarhizare şi alegere a ,,valorilor”
(un copil sau un automobil ?).
Statica şi dinamica componentelor populaţiei
Statica reprezentată de structura populaţiei constituie un moment al mişcării
permanente a acesteia. Considerând structura drept un ,,moment” pe care în mod
obişnuit îl surprinde recensământul, avem în vedere un fapt real. A doua zi după
înregistrarea simultană a datelor unei populaţii, noi fenomene demografice, naşteri şi
decese, căsătorii şi divorţuri, deplasări de populaţie, schimbări în vârsta oamenilor, vin
să modifice vechea structură.
S-ar putea ca, influenţaţi de ideea caracterului absolut şi permanent al dinamicii
populaţiei, să considerăm că ipostaza statică a acesteia nu are o importanţă deosebită.
În fapt însă apare clar că structura unei colectivităţi umane produsă de o seamă de
factori ai existenţei sociale şi de mişcările naturale şi sociale, specifice într-o anumită
epocă pentru o formaţie social-economică, influenţează, la rândul ei, reproducţia
populaţiei în viaţa societăţii. Astfel, de exemplu, trecerea de la un tip de populaţie
tânără la un tip de populaţie bătrână, se face lent. In toată perioada de trecere,
acumulările cantitative exprimă mişcarea permanentă căreia îi este supusă populaţia:
pe baza reducerii naşterilor ponderea bătrânilor în ansamblul populaţiei creşte. Dar
cristalizarea tendinţei de îmbătrânire şi deci, trecerea la alt tip de populaţie, se face
numai de la un anumit moment dat.

3.3. Reproducţia populaţiei

Reproducţia populaţiei constă în permanenta înnoire a colectivităţii umane prin

înlocuirea generaţiilor care mor cu generaţiile care se nasc. Schimbul generaţiilor are
loc în mod complex, neexistând limite precise şi identice în timp. In principiu, fiecare
generaţie a anului respectiv este o generaţie iniţială din care se nasc succesiv mai multe
generaţii, fiecare, la rândul ei, fiind o generaţie iniţială.
Dacă urmărim modul în care se asociază naşterile şi decesele unei colectivităţi
umane pe cicluri îndelungate, remarcăm simultaneitatea, fără ca aceasta să fie şi
coincidenţa imediată în timp, a anumitor tendinţe de creştere sau scădere a lor. Astfel,
pe un anumit substrat social-economic, care determină o mortalitate crescută, reacţia
de adaptare a populaţiei va compensa pierderile printr-o natalitate sporită. Rezultatul
va fi un spor moderat deoarece mortalitatea va reduce excesul de naşteri încă în primul
an de existenţă a nou-născuţilor (mortalitatea infantilă reprezentând, după condiţiile
ţării respective, între 7 şi 20% din totalul mortalităţii). Când pe baza progreselor
sociale şi medicale mortalitatea se reduce, familiile încep să-şi autoregleze tot mai mult
naşterile şi, nu întâmplător, mijloacele pentru a realiza aceasta se răspândesc tot mai
mult.
In dorinţa de a pune în evidenţă anumite legităţi ale fenomenelor demografice,
unii demografi, sociologi, au încercat ca, urmărind tendinţele mişcării populaţiei şi
îndeosebi dinamica natalităţii şi mortalităţii, să identifice principalele tipuri de
reproducţie sau tipuri de populaţie ori stadii de evoluţie demografică.
Landsy distinge trei ,,regimuri demografice”:
1. Regimul primitiv: mijloacele de subzistenţă limitează creşterea populaţiei;
populaţia atinge nivelul maxim când mortalitatea se menţine la un nivel apropiat de cel
al fertilităţii.
2. Regimul intermediar: interesul pe care indivizii şi societatea îl manifestă
pentru menţinerea nivelului lor de trai exercită, prin intermediul nupţialităţii, o
influenţă asupra creşterii populaţiei.
3. Regimul epocii contemporane: începută prin ,,revoluţia demografică”, care a
marcat începutul unei creşteri impresionante a populaţiei, deşi însoţită la un moment
dat de scăderea fertilităţii şi de procreaţie limitată.
Landsy greşeşte când afirmă că în etapa a treia condiţiile economice nu mai
determină evoluţia demografică.
În 1947, Blacker descrie cinci stadii de dezvoltare demografică:
1. Stadiul staţionar cu natalitate şi mortalitate ridicate.
2. Stadiul de expansiune iniţială, cu natalitate şi mortalitate ridicate, cea de-a
doua fiind totuşi în scădere.
3. Stadiul de expansiune finală, în timpul căruia natalitatea se diminuează
paralel cu mortalitatea, care însă scade mai repede.
4. Stadiul staţionar, cu mortalitate şi natalitate reduse, una echilibrând pe
cealaltă.
5. Stadiul de declin, cu mortalitate redusă şi natalitate şi mai mică, ceea ce
produce un excedent de decese în raport cu naşterile.
Pornind de la consideraţia că dezvoltarea populaţiei este reglată de trei sisteme
autonome şi independente de acţiuni (demografică, tehnologică şi familială), Ryder,
conştient că simplifică întrucâtva fenomenele, descrie trei tipuri principale de
populaţie:
Tipul I: natalitate şi mortalitate ridicate, care au la bază economia agricolă ca
formă predominantă, fertilitate reglată prin avort, infanticid şi abstinenţă, fiind vorba
de societăţi de ţărani.
Tipul II: natalitate şi mortalitate mai reduse, care au la bază o activitate agricolă
importantă, familism conjugal, fertilitate reglată prin controlul nupţialităţii (amânarea
vârstei de căsătorie), fiind vorba de populaţiile Europei în epoca preindustrială.
Tipul III: natalitate şi mortalitate reduse, care au la bază industrializarea, o
concepţie individualistă pronunţată, fertilitatea reglată prin mijloace anticoncepţionale,
fiind vorba de perioada contemporană.
Aceste concepţii nu surprind simptoamele reale ale marilor populaţii din Asia,
Africa.

3.4. Variabile economice şi variabile demografice

Relaţiile dintre variabilele economice şi cele demografice constituie una din

problemele fundamentale ale demografiei.
Factorul economic este determinant în ultimă instanţă în dezvoltarea tuturor
fenomenelor sociale, inclusiv a celor demografice.
Întreaga istorie a reproducţiei la om subliniază existenţa permanentă a unei
poziţii mai mult sau mai puţin active a familiei faţă de dimensiunea ei. Infanticidul şi
abstinenţa, amânarea căsătoriei şi părăsirea copilului, utilizarea mijloacelor
anticoncepţionale şi avortul, sunt tot atâtea manifestări ale voinţei şi posibilităţilor
individului şi familiei (şi a societăţii) de a apela sau nu la restricţia naşterilor. Cauzele
care pot determina un anumit comportament demografic trebuie căutate în condiţiile de
viaţă ale societăţii respective, în capacitatea colectivităţii umane de a-şi obţine prin
muncă mijloacele de trai, în raportul dintre numărul locuitorilor şi volumul mijloacelor
de subzistenţă, în relaţia dintre masa consumatorilor şi cea a producătorilor, în
proporţia utilizării forţei de muncă existente. Aceasta arată că elementul care intervine
esenţial între economie şi demografie este populaţia activă.
Creşterea populaţiei printr-o natalitate ridicată are loc şi anterior capitalismului
deoarece gospodăria casnică şi gospodăria ţărănească au nevoie de numeroase braţe de
muncă. Industrializarea debutează prin creşterea forţelor de producţie, fapt ce măreşte
considerabil cererea de muncă. In acelaşi timp, la clasele înstărite, natalitatea este
redusă în dorinţa de a preveni fărâmiţarea averii, situaţie frecvent întâlnită şi la păturile
ţărăneşti, posesoare de loturi agricole mici.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în ţările capitaliste dezvoltate
economic, se produce o scădere masivă a natalităţii, care a fost considerată de unii
autori ca o consecinţă a creşterii bunăstării generale. Explicaţia constă în introducerea
maşinismului (şi ca o consecinţă, apariţia procesului de înlocuire treptată a muncii
necalificate cu munca calificată) care a redus considerabil numărul necesar de
muncitori pentru producerea unui anumit volum de bunuri. Salariul unui muncitor
calificat a putut permite înlocuirea totalului mai ridicat de salarii mici plătite fiecăruia
din membrii familiei acestuia. Astfel, capitalistul şi-a asigurat un profit mai ridicat, iar
din punct de vedere demografic, familia cu un singur susţinător, ameninţată de criză, şi
mai ales de şomaj, a trecut hotărât la restrângerea dimensiunii ei. Prudenţi faţă de
pericolul de a nu avea posibilitatea de a ocupa un loc de muncă şi de a-l deţine
permanent, tinerii fac eforturi de calificare şi amână căsătoria până când se simt
capabili să întreţină o familie. Amânarea aduce primul copil relativ mai târziu în viaţa
soţilor şi reduce probabilitatea acceptării unui număr prea mare de naşteri. Este
concepută formula veche a sistemului de doi copii pentru o familie.
Observăm că fenomenele creşterii populaţiei sunt reglate de cererea de muncă,
variabila economică fundamentală (pe lângă variabilele economice primare: producţia
totală, resursele naturale, volumul investiţiilor, comerţul, sau variabilele economice
secundare: venitul pe cap de locuitor, consumul).

Să ne reamintim...
- Factori economic-demografici, stadia ale dezvoltării demografice, regimuri
demografice

Rezumat
În biologie, prin ,,populaţie” se înţelege colectivitatea indivizilor de un anumit
tip, dintr-un anumit loc. Colectivitatea de indivizi pe care o constituie populaţia umană,
tocmai datorită calităţilor specifice ale omului, nu este o colecţie de fiinţe adunate
întâmplător, pe un anumit teritoriu, ci o comunitate de oameni organizaţi pentru a
subzista şi care acţionează în acest scop asupra naturii. Un alt sens dat populaţiei se
referă la un grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nu
este neapărat teritorială (de exemplu: populaţia şcolară, populaţia în vârstă de muncă,
etc.).
Reproducţia populaţiei constă în permanenta înnoire a colectivităţii umane prin
înlocuirea generaţiilor care mor cu generaţiile care se nasc. Schimbul generaţiilor are
loc în mod complex, neexistând limite precise şi identice în timp. In principiu, fiecare
generaţie a anului respectiv este o generaţie iniţială din care se nasc succesiv mai multe
generaţii, fiecare, la rândul ei, fiind o generaţie iniţială.
Fenomenele creşterii populaţiei sunt reglate de cererea de muncă, variabila
economică fundamentală (pe lângă variabilele economice primare: producţia totală,
resursele naturale, volumul investiţiilor, comerţul, sau variabilele economice
secundare: venitul pe cap de locuitor, consumul).

Test de evaluare a cunoştinţelor

Descrieți relațiile complexe dintre populație și societate.
Cum explicați caracterul static al elementelor populației? Dar dinamica acestora?
În ce constă fenomenul de reproducție al populației?
Care sunt regimurile demografice ale populației?
Arătați în ce constau cele cinci stadii de dezvoltare demografică.
Cum acționează factorii economici și cei demografici asupra populației?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

-Raportul populație-societate
- Reproducția populației – cause, efecte, caracteristici
- Stadii ale dezvoltării demografice – trăsături
- Tipuri de populație

Bibliografie.
Giddens, A., Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2000
Nilă Stratone, M. C., Sociologie generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2012
Rotariu,T., Demografie şi sociologia populaţiei: fenomene demografice, Ed. Polirom,
Iaşi, 2003
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
Trebici,Vl., Demografia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979