Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Descrierea structurilor
P0 14 P60
Rd
P1559
acoperă celelalte intervale, populaţia întreţinută sau
dependentă de prima. Conform acestei convenţii, se
calculează şi se interpretează raportul de dependenţă, Rd:
sau
sau
P 14 P65
Rd P0019 P
Rd P15 64 65
P2064
2
Nu e locul să intru aici în detalii privitoare la tipologiile populaţiei în relaţie cu activitatea şi ocuparea
sa. Cititorul va găsi în lucrările de specialitate distincţia cuvenită între o serie de concepte precum:
„populaţie în vârstă de muncă”, „resurse de muncă”, „populaţie activă”, „populaţie ocupată” etc.
1 p1559
Rd
p1559
p0 14 p
Rd 60
p15 59 p15 59
sau
Rd Rdt Rdv
P ( x 0,5)
x
x x 0
a) Proporţia sexelor:
- proporţia bărbaţilor
Pm
b
P
- proporţia femeilor
Pf
f
P
Cei doi indici sunt legaţi prin relaţia:
b f 1
sumă care poate fi şi 100, atunci când ponderile se exprimă
în procente.
De exemplu, la 18 martie 2002, din cei 21.680.974
locuitori ai României recenzaţi, 10.568.741 erau bărbaţi şi
11.112.233 femei, ceea ce conduce la o proporţie a bărbaţilor
de 48,75% şi, deci, la una de 51,25% pentru femei. De
regulă, în populaţiile actuale, proporţia femeilor este mai
mare decât cea a bărbaţilor, situaţie care nu este totuşi
generală şi pe care o vom explica imediat.
b) Raportul de masculinitate/feminitate
Se obţine raportând numărul (proporţia) bărbaţilor la
numărul (proporţia) femeilor şi invers. Adică:
- raportul de masculinitate
Pm m
rm
Pf f
- raportul de feminitate
Pf f
rf
Pm m
Şi aceste valori se pot exprima în procente şi atunci primul
ne arată câţi bărbaţi revin la 100 de femei, iar al doilea câte
femei revin la 100 de bărbaţi. Cu datele mai sus pomenite, în
România anului 2002, avem 95,1 bărbaţi la 100 de femei şi
105,1 femei la 100 de bărbaţi.
De un interes deosebit se bucură, în demografie,
distribuţia pe sexe a nou-născuţilor, în decursul unui an
calendaristic. Aceştia nu formează o populaţie, ci sunt
rezultatul unei mase de evenimente petrecute în perioada de
referinţă. Formal, vom avea aceiaşi indicatori ca şi pentru
populaţii:
5
În majoritatea cazurilor, pentru populaţii mari, raportul de masculinitate al naşterilor se află între 103
şi 107.
naşterilor este de circa 105, însemnând deci că la 100 de fete
se nasc aproximativ 105 băieţi. Asta înseamnă că valorile:
105
b0 0,512
205
100
f0 0,488
205
95
90
85
80
75
70
65
60
55
50
45
40
35
30
25
20
15
10
0
Femei Bărbaţi
Figura 2. Piramida vârstelor populaţiei României la
recensământul din 18 martie 2002
6
Voi realiza imediat o aplicaţie a acestei proceduri, pe datele ultimelor recensăminte din România, şi
atunci se va înţelege mai clar modul de calcul.
În ceea ce priveşte structura pe sexe a populaţiilor,
lucrurile se prezintă destul de simplu, atât referitor la
situaţia actuală, cât şi la evoluţia de-a lungul timpurilor.
Pornind de la cele două constatări fundamentale, menţionate
deja de mai multe ori, şi anume că la naştere avantajul este
de partea sexului masculin – în sensul că se nasc mai mulţi
băieţi decât fete – iar apoi, pe parcursul vieţii, el trece, de
partea celui feminin – în sensul că la fiecare vârstă, începând
chiar de la 0 ani, ratele şi probabilităţile de deces sunt mai
mari în cazul bărbaţilor – rezultă următoarea constatare cu
caracter general, regulă valabilă acolo unde structura pe
sexe nu a fost afectată direct de pierderi masive datorate
războaielor, de efectele migraţiei sau de comportamente
sociale puternic discriminatorii faţă de sexul feminin.
7
Şi anterior în unele dintre aceste ţări raportul de masculinitate al naşterilor era mai mare decât în alte
părţi, numai că el apărea artificial ridicat, din cauza infanticidului feminin ascuns.
Pun sub titlul de mai sus întreaga problematică a
structurii pe vârste a populaţiei, privită în dimensiunea sa
temporală. În adevăr, procesul universal întâlnit la nivelul
tuturor populaţiilor pentru care avem informaţii statistice
fiabile este acela al îmbătrânirii ei, proces care, chiar dacă
nu posedă un moment bine precizat de declanşare, devine
evident odată cu scăderea nivelului natalităţii şi/sau al
mortalităţii. Majoritatea demografilor acceptă o definiţie
operaţională simplă a respectivului proces: este vorba de
creşterea ponderii populaţiei vârstnice în populaţia totală.
Singurele deosebiri între ei apar atunci când se alege pragul
de jos al grupului populaţiei vârstnice. Oricum, acesta nu
poate fi sub 50 de ani, dar, de regulă se face apel la cifrele
incluse în clasificarea trihotomică pomenită anterior, cifre ce
marchează pragul ultimei categorii de vârstă.
8
La recensământul din 2002, ponderea populaţiei de 65 ani şi peste, în România, era de 14,1%.
Tabelul 5. Distribuţia ţărilor lumii cu peste 1 milion de
locuitori, pe continente, în funcţie de ponderea populaţiei de
65 de ani şi peste
9
Informaţia e preluată dintr-o carte recentă – A. Sauvy (2000), p. 107 – ce cuprinde o culegere din
textele demografice ale autorului francez, în special din cunoscuta sa lucrare Théorie générale de la
population (1963, 1966). E interesant că titlul ales de realizatorul selecţiei – J.-C. Chesnais – vizează
chiar problematica îmbătrânirii demografice: La vieillesse des nations.
majoritatea dintre ele intră în tranziţia fertilităţii,
diferenţele între procentele de vârstnici fiind practic, aşa
cum se vede în tabelul 7, fără nici o legătură cu speranţa de
viaţă la naştere, influenţată decisiv atunci de mortalitatea
infantilă.
Anii
Vâr 1998 2023 2048 2073 2098
ste Fertilitatea 1,3 copii/femeie
0-14 19, 19, 13, 13, 10, 10, 10, 10, 10, 10,6
1 1 3 3 9 9 7 7 6
15- 24, 16, 13, 13, 13,
29 8 62, 5 64, 9 54, 8 53, 9 53,9
30- 20, 6 23, 0 18, 3 18, 9 17,
44 5 3 7 1 9
13
Fără a emite vreo prtenţie de prognoză, consider totuşi că, pentru viitorul apropiat şi mediu, respectiv
pentru următoarele 2-3 decenii este destul de probabil ca fertilitatea să se mişte undeva între cele două
valori, fiind greu de presupus că vor exista condiţii de a depăşi nivelul de înlocuire a generaţiilor şi
fiind plauzibilă o trece peste nivelul de 1,3 copii, în condiţiile unor măsuri de politică demografică sau
familială consistente şi consecvente.
45- 17, 24, 21, 22, 22,
59 3 2 7 0 1
60- 14, 16, 25, 23, 23,
74 2 18, 922, 0 34, 3 35, 0 35,5
75+ 4,13 7
5,8 9,88 12, 4 12,
1 5
Tota 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100
l
Fertilitatea 2,1 copii/femeie
0-14 19, 19, 19, 19, 20, 20, 20, 20, 20, 20,4
1 1 5 5 0 0 4 4 4
15- 24, 19, 19, 20, 20,
29 8 62, 8 60, 9 57, 1 58, 2 58,6
30- 20, 6 20, 8 20, 0 20, 3 19,
44 5 1 0 1 9
45- 17, 20, 17, 18, 18,
59 3 9 1 1 5
60- 14, 14, 16, 16, 15,
74 2 18, 6 19, 5 23, 1 21, 1 21,0
75+ 4,1 3 5,1 7 6,5 0 5,2 3 5,9
Tota 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100
l
Acest din urmă mit poate fi privit ca derivând din alte două
mituri specifice privind pensiile şi costurile sănătăţii.
17
În Franţa se consideră, după definiţia INSEE, că sunt dependente persoanele ţintuite la pat sau în
fotoliu precum şi cele care au nevoie de ajutor pentru a merge la toaletă şi pentru a se îmbrăca
(Vanderhaegen, 2003, p.29)
face (şi) prin vârful piramidei vârstelor18, respectiv se constată
o prelungire a duratei medii de viaţă a persoanelor după
atingerea vârstei de 60 sau 65 de ani. Se acceptă ideea că
cheltuielile cu sănătatea şi îngrijirea acestor persoane vor
creşte în continuare rapid dat fiind faptul că handicapul
permanent şi bolile cronice specifice perioadei de bătrâneţe
se extind pe o perioadă de viaţă tot mai mare. Prelungirea
vieţii este consecinţa controlului efectelor mortale ale bolilor,
maladii pe care oamenii le suportă vreme mai îndelungată.
Se popovăduieşte ideea iminenţei pericolului că, în ţările
dezvoltate, creşterea rapidă a numărului de vârstnici va
conduce la îngreunarea finanţării cheltuielilor reclamate de
bolile şi dizabilităţile acestor persoane, ajungându-se la
falimentarea sistemelor de sănătate.
21
Accentuând aici rolul mortalităţii, nu înseamnă o contrazicere a ideilor, subliniate anterior, privitor la
incidenţa fenomenelor de natalitate şi mortalitate asupra ritmului îmbătrânirii demografice; scăderea
mortalităţii este cauza (demografică) ultimă a procesului, în vreme ce variaţiile fertilităţii sunt cele
care provoacă cele mai puternice efecte directe asupra structurii populaţiei.
procentuale ale celor patru categorii de populaţie, în două
variante: pentru populaţia totală şi pentru cea de la 15 ani în
sus, această vârstă fiind limita teoretică începând de la care
o persoană poate dobândi şi alt statut legal decât cel de
celibatar.
25
Vezi şi Caradec (2004, p. 57-58)
26
În realitate, situaţiile de cuplu sunt şi mai numeroase, dat fiind că pensionarea efectivă s-a realizat, în
România, cel puţin până în prezent, la o vârstă medie mult sub cea legală. Într-adevăr, fără a efectua
prea multe calcule şi privind doar datele recensământului din 2002, observăm că, în grupa de 50-54 ani,
la femei, avem 252 mii pensionare la 310 mii ocupate, rata de ocupare a grupei fiind de 42,5%, iar la
bărbaţi, în grupa de vârstă de 55-59, situaţia este şi mai elocventă: 303 mii pensionari la 169 mii
ocupaţi, cu o rată de ocupare de doar 34%.
printr-o uşoară scădere a ratei căsătoriilor de rang superior
(INS, 2003a, p.48).
*
Pâna aici am abordat problematica stării civile ţinând
seama de statutul legal al persoanelor. Există însă situaţii de
fapt, care nu se suprapun întotdeauna cu cele de jure. În
cazul de faţă, este limpede că analizând situaţia
matrimonială a persoanelor trebuie avute în vedere şi acele
„uniuni libere” sau „consensuale”, respectiv coabitarea a
două persoane care nu este sancţionată printr-un act de
căsătorie. Persoanele aflate într-o asemenea situaţie pot avea
orice statut de atre civilă legală, inclusiv de căsătorit, atunci
când convieţuiesc în cuplu cu altcineva decât soţul sau soţia.
Recensământul din 2002 a încercat, pentru prima dată
în România, să înregistreze cuplurile (heterosexuale) aflate
în uniune consensuală. Au fost găsite 414.061 asemenea
situaţii, adică 828.122 persoane implicate. Fiind vorba de o
operaţiune de înregistrare inedită atât pentru instituţia
naţională de statistică, dar mai ales pentru populaţie, e de
presupus că amploarea reală a fenomenului a fost
subestimată. Din păcate, nu avem nici alte informaţii –
directe sau indirecte – asupra răspândirii în societatea
românească a obiceiului coabitării, aşa că vom analiza ca
atare datele oficiale ale recensământului.
Mai întâi, scoţând din calcul, cele 1443 de persoane sub
15 ani (din care 1271 femei), înregistrate a trăi în uniune
consensuală, vom constata că, raportându-ne la populaţia de
15 ani şi peste, ponderea populaţiei care declară că se află în
situaţia de coabitare fără căsătorie este de 4,6%, procent deloc
neglijabil, chiar dacă ar fi real şi nu subestimat, cum se
poate bănui. În funcţie de starea civilă legală, aceste
persoane se distribuie, pe total şi pe sexe, astfel:
REFERINŢE