Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Există numeroase definiţii pentru termenul de demografie şi nu este cazul aici să le trecem
în revistă în mod exhaustiv. Vom face totuşi unele precizări terminologice. Astfel, după francezul
A. Guillard “demografia descrie masele cu ajutorul numerelor” iar pentru un alt analist francez E.
Levasseur “demografia este aplicarea metodelor statistice la studiul populaţiilor sau, mai general,
al colectivităţilor umane”. Dacă se porneşte de la o analiză etimologică atunci se constată
apropierea celor doi termeni din limba greacă: demos (popor) şi grafos (a descrie), de unde şi
ideea că demografia reprezintă descrierea populaţiei. Cu toate acestea termenul de demografie
desemnează mult mai mult, ba chiar două direcţii teoretice. Astfel V. Trebici (1999; 24) amintea
de aceste două direcţii sub numele consacrate de studiul populaţiei (care ar desemna demografia în
sens larg) şi analiza demografică (referitoare la partea strict statistică a acestei ştiinţe). Acelaşi
autor (1979; 20) considera că prima direcţie ar putea să fie denumită chiar sociologie a
populaţiilor pe când cea de a doua s-ar putea numi demografie formală (pură). Cele două direcţii
au fost de altfel rezumate în mod sugestiv de către W. Petersen în lucrarea acestuia Population,
MacMillan Publishing, London, 1975 (apud. V. Trebici, ibidem):
***
Obs: dintre clasicii demografiei se distinge în mod deosebit figura lui Thomas Malthus a cărui
operă Eseu asupra principiului populaţiei (1798) îşi păstrează şi astăzi actualitatea. Ideile
principale ale acestui mare demograf şi economist rezumate după ediţia românească a operei citate
(1992; 10) sunt următoarele:
-numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subzistenţă
-numărul populaţiei creşte în mod invariabil atunci cînd mijloacele de subzistenţă cresc cu
excepţia cazului cînd această creştere este stopată de o serie de obstacole
-obstacolele în calea creşterii populaţiei se reduce în esenţă la reţinere morală, viciu şi
mizerie! Reţinerea morală este desemnată ca fiind un obstacol preventiv pe când toate celelalte
erau numite de către Th. Malhtus- obstacole pozitive!
FORMULAR PL
PERSOANE, LOCUINTE
In cadrul oricãrui recensãmânt sunt înregistrate mai multe categorii de populaţie şi aceasta
pentru cã se face distincţie între populaţia stabilã şi populaţia prezentã într-o localitate oarecare.
Pentru o trecere în revistã a tuturor categoriilor de populaţie le vom rezuma dupã precizãrile date
de V. Sora, I. Hristache, C. Mihãescu (1996; 38-40). Astfel se face distincţia între:
-populaţia stabilã (cu domiciliul stabil în localitatea respectivã).
Obs: la data recenzãrii unele persoane din aceastã categorie pot fi la domiciliu sau pot absenta
intâmplãtor (populaţie stabilã prezentã) dar pot fi şi in alte locaţii (populaţie absentã temporar).
-populaţia prezentã (aflate în diverse clãdiri de locuit la data recenzãrii)
***
Temă: Ne referim la momentul de referinţă pentru recensământul din 2002 şi anume ora 0 din 18
martie. Presupunem că interogarea subiecţilor în cadrul recensământului are loc pe 25 martie. Cum
consideraţi că s/au făcut înregistrările în următoarele cazuri:
-un copil născut pe data de 17 martie
-un copil născut pe data de 24 martie
-o persoană decedată pe data de 19 martie
-o persoană decedată pe data de 16 martie
-o locuinţă demolată pe data de 20 martie
-o locuinţă inaugurată pe data de 23 martie.
Recent au fost date publicităţii datele finale ale recensământului efectuat în perioada 18-27
martie 2002. Reacţiile nu au întârziat să apară iar luările de poziţie au fost nu de puţine ori
contradictorii. Cu toate acestea, avertismentele demografilor şi sociologilor sunt categorice şi
tocmai de aceea vom analiza câteva din datele ultimului recensământ.
După cum s-a precizat deja, în primul rând populaţia României a scăzut în 10 ani cu
aproximativ un milion de persoane ( de la o populaţie de 22.810.035 de persoane înregistrate în
1992 la cele 21.698.181 înregistrate în 2002) mai precis cu 1.111.954 de persoane. Să precizăm că
la recensământul anterior au fost incluşi cetăţeni români şi străini cu domiciliul în România chiar
dacă unii erau plecaţi din ţară. În 2002 au fost excluşi cetăţenii români plecaţi din ţară mai mult de
un an de zile, adică un număr de 178.500 de persoane şi au fost incluşi cetăţeni străini care aveau
reşedinţa în România de mai bine de un an (aceştia fiind în număr de 24.000). În acelaşi timp,
conform primei metodologii ar fi fost în 2002 de 21.852.600 de persoane. Dacă din această cifră
scădem pe cele 178.500 de persoane şi le adunăm pe celelalte 24.000 atunci obţinem cifra
populaţiei înregistrată oficial în recensământul din 2002.
Scăderea populaţiei cu un milion de persoane este foarte mare dacă avem în vedere, de
exemplu recensămintele trecute. Iată care a fost evoluţia cifrelor începând cu 1930:
Anul Populaţia Creşterea procentuală faţă
recensământului de recensământul precedent
1930 14.280.729 -
1948 15.872.624 112%
1956 17.489.450 111%
1966 19.103.163 110%
1977 21.559.910 113%
1992 22.810.035 106%
2002 21.698.181 96%
Se observă din acest tabel cel puţin două lucruri: în primul rând populaţia României nu a
scăzut nici în perioada marcată de al doilea război mondial iar în al doilea rând se observă că
populaţia actuală este practic la nivelul anului 1977.
15
14
13
12 natalitate
11 mortalitate
10
9
8
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
De altfel rata natalităţii plasează Romania în ultimele 10 ţări din Europa (cea mai ridicată
rată este în Albania 17.18 0/00 iar cea mai scăzută în Bulgaria 8.8 0/00). Scăderea natalităţii în
Romania are diverse cauze (schimbări intervenite în statutul femeii, tendinţa de reducere a
costurilor, liberalizarea avorturilor etc.) iar reflectarea acesteia în rata fertilităţii este semnificativă
(1,3 copii/ femeie de vârstă fertilă, cifră care este departe de a asigura reproducerea simplă a
populaţiei). Tocmai de aceea se impun în Romania anumite politici pro-nataliste care să ducă la
creşterea natalităţii (fertilităţii). În acest sens T. Rotariu (2000) arăta că o politică demografică
pro-natalistă nu se poate sprijini doar pe o eventuală creştere economică ci şi pe o schimbare
radicală a sistemului de valori general societale centrate pe rolul şi importanţa familiei şi
copilului.
Cât priveşte rata mortalităţii trebuie spus că, cu mici excepţii, aceasta a fost în continuă
creştere în ultimii 20 de ani, iar la nivel european rata mortalităţii din ţara noastră este depăşită
doar de aceea a Ungariei şi Bulgariei. Pe categorii de vârstă se constată o creştere a mortalităţii în
rândul populaţiei de 40-50 de ani (cu o incidenţă în creştere deosebită a bolilor cardiovasculare, a
tumorilor sau a bolilor aparatului digestiv, rezultante ale unui scăzut nivel de trai, a stress-ului, a
poluării etc.). Direct legată de mortalitate este speranţa de viaţă la naştere care în ultimii doi ani a
Pe lîngã recensãmânt o altã sursã importantã de date o constituie statistica stãrii civile.
Aceasta urmãreşte cele douã fluxuri ale populaţiei:
-mişcarea naturalã a populaţiei
-mişcarea migratorie a populaţiei.
In primul rând este deci vorba despre datele cantitative privind mişcarea naturalã a
populaţiei [caracterizatã prin evenimentele demografice specifice: naşteri (se consemneazã ambele
cazuri: copil nãscut mort sau viu, decese, cãsãtorii şi divorţuri. O parte a acestor date sunt chiar
publicate în presa localã din majoritatea oraşelor din România iar utilitatea lor este evidentã: se
asigurã continuitatea recoltãrii datelor între douã recensãminte consecutive. Informaţiile privind
mişcarea naturalã a populaţiei sunt colectate şi centralizate de cãtre oficiile de stare civilã (cu
excepţia divorţului care este consemnat de instanţele judecãtoreşti).
F M
PFVF
15-49
D D
In schema de mai sus pot fi identificate cele douã subpopulaţii femininã (F) şi masculinã (M).
Intrãrile în sistem sunt date de naşteri (N) acestea fiind generate de cãtre populaţia femininã de
vârstã fertilã (PFVF) cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Ieşirile din sistem sunt reprezentate
de decese.
2. sistem demografic deschis, care poate fi reprezentat astfel:
Din aceste douã exemple putem deduce principalele modalitãţi de structurare ale populaţiei
dupã sexe, vîrstã, stare civilã etc. şi care vor constitui subiecte de analizã în capitolele urmãtoare.
Insã din punct de vedere cantitativ cea mai importantã caracteristicã rãmîne numãrul populaţiei.
P 0 + P1
P =
2
-Media geometricã pentru aceleaşi douã mãsurãtori:
P = P0 × P1
- Media cronologicã:
t1 t +t t +t
P1 • + P2 • 1 2 + P3 • 2 3 + ............ + Pn • t n −1
P= 2 2 2
t1 + t 2 + t 3 + .......... + t n −1
Obs1: numãrul populaţiei este o mãrime care ajutã la calcularea densitãţii populaţiei. De obicei
aceasta reprezintã numãrul de locuitori pe km2. Se calculeazã de asemenea densitatea fiziologicã
(raportul dintre populaţie şi suprafaţa cultivabilã). La acestea se mai pot adãuga densitatea
agricolã şi chiar densitatea economicã (vezi pe larg în V. Trebici [1975; 120-122]. In Romania
densitatea cea mai mare o întâlnim în Bucureşti ( 8094 loc/km2), Ilfov (190 loc/km2), Prahova
(176 loc/km2), iar cea mai micã în Tulcea ( 30 loc/km2), Caraş-Severin ( 39 loc/km2), Harghita (49
loc/km2),
Obs2: legatã de mãrimea populaţiei foarte des întâlnitã în calcule este rata medie anualã de
Pn
creştere (r) care se deduce din formula (1+r) = n (în care Pn este populaţia după un număr n
P0
de ani faţă de situaţia iniţială 0). În general aceastã ratã oscileazã în jurul valorii de 1% şi dã o
imagine privind dinamica şi reproducerea populaţiei.
Temă: Folosind formula de mai înainte să se aprecieze în ce an se va dubla populaţia unui judeţ
dacă o rată medie anuală de 0,9% se va menţine începând cu anul curent!
F
gM =
M
• 100 gF = • 100
P P
formule în care M, F reprezintã populaţia masculinã şi femininã iar P populaţia totalã. La acestea
se mai pot adãuga rapoartele de feminitate/masculinitate calculate ca numãrul persoanelor de sex
feminin/masculin care revin la 100 de persoane de sex masculin/feminin:
M F
rM = • 100 rF = • 100
F M
10581350 11116831
g M = • 100 = 48 , 8 % g F = • 100 = 51 , 2 %
21698181 21698181
10581350 11116831
rM = • 100 = 95 ,1 % rF = • 100 = 105 %
11116831 10581350
Aceste calcule aratã o anumitã superioritate cantitativã a femeilor, dar trebuie spus cã
existã o serie de variaţii ale acestor valori. Intr-adevãr, dacã la naştere proporţia sexelor este
favorabilã celor de sex masculin (în genere se nasc 105 bãieţi la 100 fete!) iar în perioada de vârste
cuprinse dintre 20-50 de ani proporţiile se egalizeazã, la vârste înaintate proporţia femeilor poate fi
de 2 pînã la 4 femei la un bãrbat! Aceste variaţii se datoreazã în primul rând fenomenului de
supramortalitate masculinã care intervine datoritã diferenţelor de condiţii de muncã sau gradului
de expunere a organismului la diverse excese. Se impune aşadar faptul cã analiza repartiţiei dupã
sexe a populaţiei trebuie combinatã cu analiza dupã vârste, dupã medii de domiciliu etc. Unii
autori (V. Sora, I. Hristache, C. Mihãescu; 1996) atrag atenţia cã:
-diferenţa ponderilor depinde de specificul economic al unor regiuni (judeţe)
-analiza diferenţelor, corelatã cu analiza pe categorii de vîrstã poate fi utilã în
planificarea activitãţilor educaţionale, de repartizare a forţei de muncã, de ocrotire a sãnãtãţii etc.
-trebuie analizate diferenţele de ponderi care apar din schimbãrile structurale ce
afecteazã economia naţionalã (disponibilizãri colective, remigrarea din urban în rural etc.).
In Romãnia proporţia dominantã a persoanelor de sex feminin se menţine în toate judeţele fãrã
excepţie, cel mai mari diferenţe înregistrându-se în mun. Bucureşti, jud. Cluj şi jud. Prahova.
100
65
20
0
1. 2. 3. 4.
1. Forma de triunghi -caracterizeazã o populaţie tânãrã din punct de vedere demografic (baza este
largã) însã cu o mortalitate ridicatã (segmentul celor cu vîrste dupã 65 de ani este redus).
Aceastã piramidã corespunde unor ţãri slab dezvoltate d.p. d. v. economic.
Sursa: www.census.gov
3. Piramidã în formã de urnã (sau amforã) caracterizeazã o populaţie care este în curs de
îmbãtrânire demograficã. Se
observã o îngustare progresivã
a bazei piramidei şi o creştere
a ponderii populaţiei adulte.
Exemplul alãturat:
previzionarea populaţiei
României în anul 2025.
Sursa: www.census.gov
Anul Grupa 0-14 ani Grupa 15-59 ani Grupa 60 ani si peste
1990 23,5% 60,9% 15,6%
1995 20,3% 62,3% 17,4%
2001 17,7% 63,4% 18,9%
Din acest tabel deducem accelerarea ritmului de creştere al populaţiei urbane în perioada
de după 1948 ca o reflectare a masivei industrializări practicate de fostul regim comunist. Se
Temă: Lecturaţi volumul scris de S. M. Rădulescu, Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion XXI,
Bucureşti, 1994. Evidenţiaţi principalele idei în ce priveşte analiza sociologică a vârstei a III-a.
Care ar fi caracteristicile acestei categorii de vîrstă în contextul socio-economic românesc actual?
Din cele spuse până acum a reieşit foarte clar că demografia foloseşte o serie de termeni
specifici precum şi un număr important de tehnici care sunt identice cu cele folosite în statistică.
Nu vom putea trece în revistă toţi aceşti termeni ci vom enumera doar pe cei mai importanţi.
Din început trebuie să precizăm că în demografie se face distincţia între eveniment şi
fenomen demografic (cel de al doilea termen fiind de fapt generalizarea celui dintâi). Iată cum ar
arăta legătura dintre cele două noţiuni după T. Rotariu (2003; 16):
Eveniment demografic Fenomen demografic
Naştere Natalitate (fertilitate)
Deces Mortalitate
Imigrare Imigraţie
Emigrare Emigraţie
Căsătorie Nupţialitate
Divorţ Divorţialitate
Din tabelul de mai sus deducem că evenimentul demografic este “un caz” în timp ce
fenomenul demografic este o generalizare, “o masă” de evenimente care urmează să fie supusă
analizei. Legat de aceşti termeni se introduce şi noţiunea de proces demografic (un exemplu fiind
deja prezentat mai înainte: procesul de îmbătrânire demografică) precum şi noţiunea de evoluţie
demografică (în sensul previzionării desfăşurării unor fenomene sau structuri demografice).
Revenind la tabelul de mai sus trebuie spus că evenimentele cele mai importante sunt naşterea şi
decesul celelalte evenimente fiind luate în discuţie în măsura în care le influenţează pe acestea
două.
Posibilitatea (probabilitatea) ca o persoană oarecare să sufere un anumit eveniment din
cele enumerate se numeşte risc, în fiecare caz existânt populaţii diferite expuse la risc. Putem
specifica aceste diferenţe în tabelul următor:
Indivizii care, indiferent de sex, au suferit într-o anumită perioadă de timp (de obicei un
an) acelaşi eveniment demografic alcătuiesc o cohortă. Dacă această cohortă se referă la naşterea
unor indivizi în acelaşi interval de timp atunci se vorbeşte de o generaţie iar dacă se referă la
căsătoriile dintr-o aceeaşi perioadă se vorbeşte de promoţie.
Trecând la principalele expresii matematice folosite în demografie vom enumera câteva
dintre acestea (mai pe larg a se vedea în V. Trebici, 1975):
-raport (exprimat de obicei în procente; ex: raport de masculinitate)
-indicator (caracteristică a unei categorii economice, sociale etc.)
-indice (raport între mărimea unui indicator la momentul t şi la un moment iniţial, de
referinţă)
-rată [indice] ( indicator statistic care măsoară frecvenţa relativă a unui eveniment în raport
cu o populaţie dată.); se disting rata generală (pentru o populaţie întreagă) şi rate specifice (pentru
subpopulaţii).
-probabilitate ( frecvenţa relativă a uni eveniment).
-mărimile medii (în fucţie de analizele demografice sunt folosite mărimile tendinţei
centrale: media aritmetică, mediana şi modul sau dominanta); de exemplu o vârstă mediană mai
mare confirmă procesul îmbătrânirii demografice.
Din cele spuse până acum deducem că analizele demografice pot avea o dublă miză:
analiza unor fenomene demografice într-o perioadă finită, bine determinată (de exemplu un an) şi
analiza evoluţiei în timp a unui fenomen (pe generaţii). Primul tip de analiză poartă numele de
analiză transversală iar cel de al doilea se numeşte analiză longitudinală. Cele două tipuri de
analiză sunt folosite concomitent într-un instrument specific analizelor demografice: diagrama
Lexis. Această diagramă a fost concepută ca o “reţea demografică” plasată într-un sistem de axe
de coordonate şi care permite vizualizarea concomitentă a vârstelor, a momentelor înregistrării, a
generaţiilor. Iată cum arată schematic această diagramă:
Temă: Lecturaţi Mica enciclopedie de demografie (V. Trebici, 1975) pentru a vă obişnui cu
termenii folosiţi în această ştiinţă! Faceţi o listă cu termenii cei mai uzuali care să completeze cele
relatate în curs!
Folosirea diagramei în acest caz este foarte simplã impunând doar consemnarea anumitor
valori cantitative şi apoi analiza acestora. Pentru a înţelege modul de lucru vom lua un exemplu
foarte simplu pe baza unor date numerice ipotetice.
B (110)
5
200
(90)
4 A
(125)
267
3 (145)
2 C
(190)
405
1 (215)
0
1995 1996 1997 1998 1999 2000
Tipurile A, B, C se mai numesc colectivitãţi principale în timp ce subdiviziunile din cadrul lor se
numesc elementare. Pe culoarele oblice distingem generaţiile, pe cele orizontale vîrstele în ani
împliniţi iar pe cele verticale anii calendaristici dar şi momentele observãrii. În cãsuţele diagramei
Lexis se pot trece şi efectivele de supravieţuitori (se vor folosi doar segmentele verticale şi cele
orizontale). Iatã un exemplu:
Generaţia 1946
65900
73200
68000
(550) (500)
57 F 66450 D 73700
C
(550) (620)
Generaţia 1947
70000
74320
80900
(530) (560)
56 74850 81460
A B
(650) (540)
75000
82000
55
2002 2003
Dacã cele spuse pînã acum fac parte din analiza transversalã (de moment) a mortalitãţii
vom detalia în continuare modalitatea construirii tabelei de mortalitate şi care vine din necesitatea
aprofundãrii analizei longitudinale asupra mortalitãţii. Tabela de mortalitate (sau supravieţuire) se
constituie din mai multe coloane alãturate în care sunt trecute urmãtoarele serii statistice:
Vx- seria vârstelor
Sx- seria supraviţuitorilor
D (x,x+1)-masa de decedaţi în intervalul de timp (x,x+1)
qx-probabilitatea de deces între aniversãrile x şi x+1
px- probabilitatea de supravieţuire.
Opţional pot fi adãugate şi urmãtoarele mãrimi:
S x -numãrul de ani trãiţi între aniversãrile x,x+1 (reprezintã o medie a valorilor Sx şi Sx+1).
70
60
programului SPSS 11.5. Pe sexe se observã o
puternicã corelaţie (r=0,982; pentru un prag
50
40
40 50 60 70 80
de semnificaţie de 0.01).
Average male life expectancy
∗
În cadrul sesiunii de comuncări ştiinţifice din Scoala de vară de sociologie franco-română, Iaşi, 10-14 septermbrie,
2004, organizată de către Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea de Filosofie, Univ. “Al.I.Cuza”.
Mi
mi = • 1000
N
Analiza transversalã (de moment) a fecunditãţii are o primã abordare prin noţiunea de
natalitate (care caracterizeazã masa nãscuţilor vii, bine delimitatã în timp şi spaţiu). Expresia de
calcul poartã numele de ratã brutã (generalã) de natalitate:
N
n= • 1000
P
formulã în care N reprezintã numãrul de nou nãscuţi vii dintr-o anumitã perioadã de timp iar P
populaţia medie (care poate fi cea de la 1 ianuarie pentru prima jumãtate a anului sau cea de la 1
iulie pentru cea de a doua jumãtate). De obicei aceastã ratã se calculeazã pentru un an calendaristic
dar se pot face calcule şi pentru alte perioade (lună, trimestru etc.). In general rata natalităţii are
valori puternic diferenţiate după diverse criterii sociale, economice, culturale etc. Pentru ţara
noastră la începutul secolului XX se constata o rată foarte mare de 34,1‰ pentru ca apoi să fie
într-o continuă scădere. Iată cum apare tabelar evoluţia acestor date:
1930 34,1 ‰ 482.084
1938 29,5 ‰ 459755
La cifrele afişate putem adăuga o serie de precizări. Astfel se
1940 26,0 ‰ 414235
observă o rată ridicată a natalităţii la începutul secolului XX
1950 26,2 ‰ 426820
pe care o putem considera o cifră normală pentru acele
1960 19,1 ‰ 352241
vremuri. Valoarea acestei rate este însă într-o descreştere
1966 14,3 ‰ 273678
continuă după acea dată. În 1957 prin decretul 463 au fost
1967 27,4 ‰ 527764 liberalizate avorturile de unde şi o scădere semnificativă a
1972 18,8 ‰ 389153 ratei. În 1966 decretul 770 a interzis avorturile rezultatul
1982 15,3 ‰ 344369 fiind o creştere spectaculoasă a ratei natalităţii. Valoarea
1990 13,6 ‰ 314746 acesteia nu putea rămâne însă la cote ridicate cu toate
2001 9,8 ‰ 220368 măsurile represive luate în anii ’80.
formulă în care Nvii reprezintă totalitatea născuţilor vii iar la numitor se însumează
numărul de mame (de fapt numărul mediu al femeilor de vârstă fertilă, consemnat de obicei la data
de 1 iulie a anului). Cum însă contribuţia generaţiilor mamelor este foarte fluctuantă se cere o
analiză a fertilităţii după vârstele acestor mame. Tocmai de aceea se introduce rata de fertilitate
spercifică vârstei x:
Nx
fx = × 1000
Fx
formulă în care notaţia Nx se referă la numărul de copii vii născuţi de efectivul populaţiei
feminine de vârstă x, adică Fx .
∑ xN x
formulă în care: x este vârsta mamelor la naşterea copiilor
x= x =15
49 iar Nx este numărul de copii născuţi de mamele cu vârsta x .
∑N
x =15
x
Să calculăm de exemplu vârsta medie a mamelor pentru copiii născuţi în anul 2001 în România:
5780744,5
x= = 26,2 ani
220368
În calculele de mai sus trebuie precizat că un număr de 627 de copii au fost născuţi de mame cu
vârsta sub 15 ani în timp ce alţi 3 copii au fost născuţi de mame cu vârsta superioară limitei de 49
de ani. Aceşti copii au fost adunaţi la naşterile din categoriile de vârstă 15-19 ani respectiv 45-49
În formula de mai sus RFT se numeşte rata fertilităţii totale, D50 se mai numeşte descendenţa
finală şi reprezintă suma copiilor la încheierea perioadei fertile. Se înţelege că:
D50 = f (15,16) + f (16,17) + ........ + f (48,49).
Instrumentul principal de lucru în acest caz este tabela de fertilitate cu ajutorul căreia se pot
analiza generaţiile de femei luându-se în calcul faptul că evenimentul naştere nu este unic. Tabela
în sine are următoarele coloane:
Vârsta mamei Nr. născuţilor vii Nr. de Probabilitatea de Probabilitatea de
x ani în perioada supravieţuitoare fertilitate la infertilitate la
x, x+1 la vârsta x vârsta x vârsta x
x S(x) N(x,x+1) fx i (x)
Într-un astfel de tabel vârstele mamei oscilează între 15 şi 50 de ani iar probabilitatea de fertilitate
ia forma: fx=N (x,x+1)/S(x); probabilitatea de infertilitate este dată de relaţia i(x)=1-f(x). Toate
datele dint-o astfel de tabelă se bazează de obicei pe un eşantion dintr-o anumită generaţie şi
despre care sunt disponibile toate informaţiile necesare. De obicei acest eşantion cuprinde un
număr de 10.000 de femei care au împlinit 50 de ani şi care sunt interogate asupra naşterilor pe
care le-au avut. Se poate calcula descendenţa finală (sau numărul mediu de copii care ar putea fi
născuţi de către o persoană care a depăşit vârsta de 15 ani). Descendenţa finală se determină cu
formula:
49
∑N x
Df = 15
.
F15
Pe baza tabelei se poate constitui tabelul de fertilitate care cuprinde doar trei coloane:
Vârsta Numărul născuţilor vii Descendenţa (efectivul cumulat al
născuţilor vii)
x Nx Σ Nx
Dacă eşantionul de femei avea o mărime de 10000 de persoane atunci descendenţa finală se
49
calculează cu formula: D f = ∑ N x / 10.000
15
Analiza longitudinală poate fi completată şi cu alte tabele: tabelul fertilităţii legitime, tabelul de
fertilitate după cohorte, tabelul de fertilitate de rang (sau al câtelea născut viu este copilul) etc.
Aceste tabele din perspectivă longitudinală pot fi foarte utile când se urmăreşte numărul de copii
care revin la o femeie sau căsătorie, distribuirea născuţilor vii după vârsta mamelor, distribuţia
după rang etc. Fără a intra în detaliile acestor tabele să amintim în final unele aspecte ale evoluţiei
∗
Despre impactul postmodernităţii a se vedea Raluca Popescu, Calitatea vietii de familie în Romania, Academia
Româna şi ICCV, Sesiune de comunicări stiintifice 22 febr. 2002, www.iccv.ro.
După cum am mai spus decesele şi naşterile sunt evenimentele demografice principale. La
aceastea se adaugă căsătoriile şi divorţurile doar ca evenimente secundare şi doar în măsura în care
acestea influenţează evenimentele principale. Legătura dintre cele două tipuri de evenimente este
dată de familie în cadrul căreia au loc de obicei naşterile. Ca fenomen demografic nupţialitatea
desemnează intensitatea evenimentului “căsătorie” (uniunea liber consimţită între un bărbat şi o
femeie) în cadrul unei populaţii sau subpopulaţii. Şi în acest caz se impun două tipuri de analiză:
longitudinală şi transversală. Din perspectivă longitudinală se foloseşte tabela de nupţialitate care
se construieşte pe baza interogării unui eşantion de 1000 sau 10000 de persoane care au o vârstă
superioară limitei de nupţialitate (se are în vedere de obicei prima căsătorie în absenţa
mortalităţii): de exemplu se pot lua limitele de 16 şi 55 de ani. Tabela va conţine următoarele
coloane:
Vârsta Nr. celibatari (Px) Nr. persoane căsătorite în intervalul (x,x+1) Probabilitatea de
(x) sau număr de căsătorii: C(x,x+1) nupţialitate Nx
∑ C ( x, x + 1) × x
x= x =16
55
.
∑ C ( x, x + 1)
x =16
Creşterea acestei medii poate sugera tendinţa populaţiei de a întârzia prima căsătorie. Astfel în
1990 femeile aveau la prima căsătorie o vârstă medie de 23,7 ani iar bărbaţii 26,6 ani (astăzi aceste
valori sunt de peste 25 respectiv 28 de ani). Acest fapt se reflectă de exemplu şi în vârsta mamelor
la prima naştere. De exemplu vârsta medie a mamelor din România la prima naştere, pe medii, a
fost următoarea:
De exemplu în România pentru anul 2000 conform datelor I.N.S. se obţine valoarea următoare:
135808
c= × 1000 = 6,1 ‰ ceea ce însemnă că la 1000 de locuitori au loc 6 mariaje. Datorită
22488600
faptului că această rată rămâne un indicator ambiguu analizele se pot detalia după diferite
categorii.
Cât priveşte problematica divorţialităţii trebuie spus că aceasta măsoară intensitatea
evenimentului divorţ din cadrul unei populaţii. Din perspectivă transversală se defineşte o mărime
relativă numită rata generală de divorţialitate (d):
D
d= × 1000 , în care D reprezintă numărul de divorţuri dintr-un an calendaristic.
P
Ca şi în alte cazuri raportarea la întreaga populaţiei poate să nu fie sugestivă şi atunci se preferă o
rată care cuprinde doar populaţia căsătorită:
Prin tranziţie demografică este desemnat un proces demografic care are ca principală trăsătură
scăderea mortalităţii urmată de scăderea natalităţii (fecundităţii). Trecând în revistă o serie de
definiţii C. Mureşan (1999; 16 şi urm.) conchide că acest proces caracterizează modernizarea
demografică inclusă la rândul ei în revoluţia societală modernă. Este vorba deci de evoluţii întinse
pe cel puţin 100 de ani -începând de la mijlocul secolului XIX- ale mortalităţii şi natalităţii. În
general scăderea concomitentă sau defazată a acestora duce la creşterea populaţiei în diferite
proporţii (după caracteristicile tranziţiei). De altfel creşterea explozivă a populaţiei este o
caracteristică a modernităţii. Dacă în anul 0 populaţia lumii era cotată la cca. 150-300 de milioane
de locuitori sau în anul 1800 cuprindea doar 950 de milioane, creşterea devine apoi semnificativă:
1,7 miliarde în anul 1900; 3,3 miliarde în anul 1965; 5,2 miliarde în 1990 şi peste 6 miliarde în
anul 2000. De altfel se prognozează pentru anul 2050 o populaţie totală de 9,3 miliarde (a se vedea
detalii la www.un.ro/prospect.html). Această creştere nu priveşte un număr de 40 de ţări
dezvoltate din punct de vedere economic sau în curs de dezvoltare, care vor suferi scăderi
semnificative de populaţie.
Revenind la problematica tranziţiei demografice trebuie spus că aceasta a fost numită
iniţial revoluţie demografică de către francezul A. Landry. Acest important specialist identifica
trei regimuri demografice:
1. Regimul primitiv- în care ratele de natalitate şi mortalitate se menţin la cote înalte;
mijloacele limitate de subzistenţă limitează creşterea populaţiei
2. Regimul intermediar- în care natalitatea se menţine la cote ridicate dar mortalitatea
începe să scadă
3. Regimul contemporan- în care valorile ratelor de natalitate şi mortalitate se stabilizează
la cote scăzute; aceste evoluţii se datorează proceselor economico-sociale specifice
modernităţii.
Teoria lui A. Landry -publicată în 1934 - pleca de la sesizarea că o limitare a populaţiei
dată de mijloacele de subzistenţă (după Th. R. Malthus) nu mai este actuală ci mai degrabă trebuie
ţinut cont de noul comportament nupţiabil al oamenilor în plină modernitate (numit de Landry
“raţionalizare a vieţii”).
Termenul de revoluţie demografică a fost înlocuit- în timp- cu cel de tranziţie demografică
însă sensul nu s-a schimbat semnificativ: este vorba de scăderea mortalităţii urmată de scăderea
Natalitate
Mortalitate
I II III IV
AGRAR PROCES INDUSTRIAL PERIOADA DE PROCESE
INCIPIENT TRANZIŢIE DEMOGRAFICE ÎN
ŢARILE AVANSATE
Din această schemă se poate observa evoluţia concomitentă a celor două fenomene
demografice şi stabilizarea finală la valori deosebit de scăzute ceea ce semnifică un nivel superior
de trai şi o speranţă de viaţă la naştere superioară. Cele patru etape au fost extinse de către C. P.
Blacker (apud. V. Trebici, 1995) la următoarele cinci stadii: stadiul staţionar (cu rate înalte de
mortalitate şi natalitate), stadiul expansiunii incipiente (mortalitatea începe să scadă), stadiul de
expansiune finală (ambele scad, însă mortalitatea mai accentuat), un nou stadiu staţionar (cu
valori scăzute ale mortalităţii şi natalităţii) şi în sfârşit un ultim stadiu cel al declinului (în care rata
de mortalitate o depăşeşte pe cea a natalităţii rezultând o creştere negativă a populaţiei). În ce
priveşte ultimul stadiu s-a constatat că el nu este obligatoriu să apară doar în situaţii critice
(epidemii, războaie, etc.) ci poate apare, ca şi în cazul ţării noastre de după 1992 şi în vremuri de
pace. Aceste evoluţii reclamă elaborarea unor politici prietenoase din punct de vedere demografic
pentru redresarea ratelor fertilităţii şi natalităţii.
O variantă foarte interesantă asupra aceleiaşi problematici îi aparţine lui A.J. Coale
(1973). După acest autor există două tipuri de tranziţie demografică: malthusiană (scade proporţia
femeilor căsătorite) şi tranziţia neo-malthusiană (se reduce fertilitatea din cadrul căsătoriilor). Se
observă că în centrul acestui model stă tot fertilitatea care suportă o trecere de la un stadiu natural
J-C. Chesnais amintea şi de alte două grupe de modele: pentru ţările de imigraţie şi pentru
ţările în curs de dezvoltare. Pentru România debutul precis al tranziţiei demografice rămâne o
necunoscută din diverse motive de culegere a datelor. Cu toate acestea principalii demografi
români situează acest început la mijlocul secolului XIX (a se vedea şi anliza făcută de C. Mureşan,
1999). Cu alte cuvinte începând cu anul 1850 asistăm în spaţiul românesc la o scădere vizibilă a
mortalităţii ceea ce a dus la declanşarea procesului. În anul 1885 a început şi trendul descrescător
al natalităţii. Tranziţia în sine a durat până la începutul anilor ’90 (deşi scăderea natalităţii a fost
întârziată de măsurile pro-nataliste din anii 1966-1967). Aceste evoluţii ar caracteriza la modul cel
mai general situaţia demografică din Romania cu specificarea că analizele pot fi aprofundate
dincolo de ratele de mortalitate/natalitate, implicând de exemplu speranţa de viaţă la naştere sau
mortalitatea infantilă, fapt ce poate duce la adăugarea unui număr de fenomene apropiate ca
denumire: tranziţia structurii pe vârste, tranziţia nupţialităţii etc.
Pentru a concluziona asupra procesului de tranziţie demografică să reamintim odată cu A.
Vidal (1994; 123) care ar fi legile tranziţiei demografice:
1.Dezechilibrul iniţial este provocat de scăderea mortalităţii (fapt ce devine o cauză
indispensabilă pentru scăderea fertilităţii)
2. Recului mortalităţii coincide cu alfabetizarea in masa in special a populaţiei feminine
(cauză a restrângerii dimensiunii familiei)
După sociologul român C. Zamfir (1999), în ţara noastră, după 1957, au avut loc în mod
succesiv următoarele etape ale unei tranziţii demografice sui generis:
1. Tranziţia accelerată 1 din perioada 1957-1966 (caracterizată printr-o politică demografică
liberală încurajată de creşterea economică rapidă dar şi de liberalizarea avorturilor din 1957; rata
fertilităţii a scăzut progresiv).
2. Tranziţia frânată din perioada 1961-1989 (caracterizată printr-o bruscă legiferare a interdicţiei
avorturilor şi o lipsă totală a mijloacelor contraceptive, cu scopuri pronataliste declarate. Dacă
natalitatea a crescut câţiva ani ea şi-a revenit treptat la valori scăzute crescând în acelaşi timp
numărul copiilor nedoriţi sau dramele umane ale persoanelor care provocau avortul în orice
condiţii).
3. Tranziţia accelerată 2 din perioada de după 1989 (caracterizată prin noua liberalizare a
avorturilor care a generat în legătură şi cu alte fenomene demo-economice o scădere a natalităţii).
Comentînd aceste evoluţii C. Zamfir observă o polarizare inedită în comportamentul
demografic actual al românilor: în unele segmente creşte numărul familiilor cu foarte mulţi copii
(este vorba de obicei de familii cu resurse limitate provenite din mediul muncitoresc şi nu rural) în
timp ce în alte segmente reducerea este semnificativă (în special în familii care aparţin ca venituri
clasei mijlocii, care deci ar avea resursele necesare). În primul caz ar fi vorba chiar de o
antitranziţie (vizibilă de exemplu în rîndul populaţiei de rromi). Se impune, spune C. Zamfir; o
politică demografică prietenoasă, de suport pentru copil, care să cuprindă un complex de măsuri
sanitare, educaţionale, fiscale, alimentare etc. Iar dacă e vorba de resurse atunci o soluţie ar fi ca
clasa mijlocie să fie încurajată să ajungă la o fertilitate de 2-4 copii. Acesta ar putea fi un răspuns
la problematica tranziţiei demografice (care poate presupune efecte perverse pe termen mediu şi
lung).