Sunteți pe pagina 1din 56

I.

Repere istorice privind studiile demografice

Preocupările privind măsurarea (numărarea) populaţiei umane se pierd în negura


timpurilor. Scopul măsurării se referea în mod direct la potenţialul de război, de rezistenţă în faţa
unor potentiali inamici statali sau regionali. Chinezii au redactat in antichitate Cartea istoriei
(Shu-King) în care erau consemnate primele înregistrări de tip recensământ (privind populaţia şi
pământurile). În secolul 6 î. H. se instituie în imperiul roman census-ul (recensământul), fiecare
cetăţean fiind obligat să-şi declare numele, vârsta, familia, bunurile de orice fel. Începând cu anul
150 d. H. declararea naşterilor a devenit obligatorie (practic se consemnează primele informaţii
privind mişcarea naturală a populaţiei). Respectând regulile census-ului roman astfel de
investigaţii au continuat în Evul Mediu ajungându-se la descrieri foarte minuţioase ale resurselor
umane şi materiale din acea epocă.
In perioada aritmeticii politice s-au impus o serie de cercetători precum John
Graunt (1620-1674) care a avut contribuţii în demografie, William Petty (1623-1687)
întemeietorul economiei politice moderne şi al şcolii aritmeticii politice, Edmund Halley (1656-
1742) cu contribuţii în estimări asupra populaţiilor. J. Graunt a elaborat în 1662 celebra lucrare
“Natural and political observations upon the bills of mortality chiefly with reference to the
government, religion, trade, growth, air, deseases etc. of the City of London”. In această lucrare
autorul pune bazele analizei demografice plecând de la tabelele de mortalitate dar extinzând
concluziile şi la raporturile dintre sexe, fertilitate, migraţie, cauzele de deces etc. cu scopul de a
face comparaţii utile în ce priveşte raporturile oraşului Londra cu celelalte regiuni engleze. La
rândul lor W. Petty a preluat unele rezultate ale analizelor demografice în studiile sale iar E.
Halley este recunoscut astăzi ca primul creator al unei tabele de mortalitate complete.
Perioada aritmeticii politice a fost urmată de perioada teoriilor despre populaţie. Mai mulţi
statisticieni au avut contribuţii în acest sens: L. Euler, J. P. Süssmilch etc. însă reprezentantul de
seamă al acestei direcţii este Th. R. Malthus prin lucrarea deja celebră “Eseu asupra principiului
populaţiei” (prima ediţie în 1798; trad. în lb. română în 1992). Acest important demograf şi
economist a enunţat pentru prima dată o teorie demo-economică precum şi un prim proiect de
politică socială. Pentru Malthus creşterea populaţiei şi creşterea economică sunt doi factori
puternic dependenţi unul de celălalt condiţionându-se reciproc.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Din cele spuse până acum deducem că măsurătorile privind populaţia s-au intersectat în
mod inevitabil cu cercetările generale de statistică. Dacă termenul de statistică a apărut în 1787 cel
de demografie a apărut mult mai târziu, în anul 1855 şi se datoreaza francezului A. Guillard. Cu
toate acestea tendinţele de autonomizare ale celor două discipline au avut antecedente mai vechi.
După 1800 se constată o puternică diversificare a instrumentelor folosite de către
demografi aportul cel mai important venind tot de la statisticieni sau de la matematicieni. In
această perioadă pe care o putem numi cantitativistă s-au impus A. Quételet cu contribuţii privind
organizarea şi aplicarea recensămintelor, W. Lexis, creatorul celebrei reţele demografice (sau
diagrama Lexis) cu ajutorul căreia se pot analiza datele demografice, matematicienii B.
Gompertz, F. Galton, K. Pearson, Laplace, G. U. Yule etc., care au introdus diverse modele
matematice sau calculul probabilităţilor în analizele cu specific demografic. In această perioadă
trebuie menţionat că s-au conturat adevărate şcoli de gândire; italiană, nordică, franceză etc.
fiecare având contribuţii importante la desemnarea demografiei ca ştiinţă de sine stătătoare. Cei
interesaţi pot afla şi alte amănunte din V. Trebici (1975; 23-38).
In sfârşit putem aminti şi de perioada modernă (contemporană) a demografiei care coincide
cu impunerea unor autori precum A. Sauvy, A. J. Lotka, A. Landry, A. J. Coale, F. Notestein
etc. care au dus mai departe analizele demografice plecând de la diverse modele matematice sau
pur teoretice, propunând de asemenea o serie de termeni importanţi în analizele demografice:
revoluţie demografică, populaţii stabile, tranziţie demografică etc. Această perioadă coincide şi cu
dezvoltarea procedeeelor moderne de culegere şi prelucrare a datelor şi impunerea unor metode
specific demografice pentru promovarea anumitor politici demografice de către factorii de
conducere la nivel guvernamental.

Tradiţiile demografiei în România

Prima lucrare cu caracter statistico-demografic publicată în ţara noastră în 1849 poartă


semnătura lui Nicolae Şuţu şi se intitulează “Notions statistiques sur la Moldavie”. La rândul lui,
Dionisie Pop Marţian este cel care a organizat recensământul populaţiei din Tara Românească în
anii 1859-1860. Acelaşi lucru era întreprins în Moldova de către Ion Ionescu de la Brazi în
aceeaşi perioadă şi explicitat în lucrarea acestuia “Povăţuiri pentru catagrafia Moldovei, precedate
de oarecare elemente de statistică”.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


După o perioadă de stagnare, în anul 1912 dr. Leonida Colescu conduce recensământul iar
în anul 1944 apar, sub numele acestuia, datele recensământului din 1899. Acest cercetător se
remarcă prin analizele consacrate influenţei factorilor economici asupra fenomenelor demografice
şi prin ancheta industrială efectuată în anul 1902. Recensământul din 1930 (coordonat de către D.
Gusti) a cuprins şi inventarierea intreprinderilor din întreaga ţară. El a fost urmat în 1941 de
Recensământul agricol, primul de acest gen realizat în ţara noastră şi care a fost utilizat în reforma
agrară din 1945. Recensămintele populaţiei s-au efectuat şi în anii 1948, 1956, 1966, 1977, 1992,
2002.
O remarcabilă analiză a evoluţiei demografiei româneşti după 1948 a fost făcută de către
V. Trebici (1999; 9-31). Astfel, marele demograf român, atrage atenţia asupra ideologizării
interpretărilor recensămintelor din perioada comunistă. De asemenea acesta consemnează
principalii autori cu contribuţii în demografia românească de astăzi: G. Retegan, V. Gheţău, I.
Hristache, D. Sandu, V. Sora etc. La aceştia putem adăuga pe T. Rotariu, C. Mureşan şi C.
Zamfir. Vom reveni la aceşti autori în diverse capitole ale cursului de faţă.

Ce este demografia? De la demografie la sociologia populaţiilor

Există numeroase definiţii pentru termenul de demografie şi nu este cazul aici să le trecem
în revistă în mod exhaustiv. Vom face totuşi unele precizări terminologice. Astfel, după francezul
A. Guillard “demografia descrie masele cu ajutorul numerelor” iar pentru un alt analist francez E.
Levasseur “demografia este aplicarea metodelor statistice la studiul populaţiilor sau, mai general,
al colectivităţilor umane”. Dacă se porneşte de la o analiză etimologică atunci se constată
apropierea celor doi termeni din limba greacă: demos (popor) şi grafos (a descrie), de unde şi
ideea că demografia reprezintă descrierea populaţiei. Cu toate acestea termenul de demografie
desemnează mult mai mult, ba chiar două direcţii teoretice. Astfel V. Trebici (1999; 24) amintea
de aceste două direcţii sub numele consacrate de studiul populaţiei (care ar desemna demografia în
sens larg) şi analiza demografică (referitoare la partea strict statistică a acestei ştiinţe). Acelaşi
autor (1979; 20) considera că prima direcţie ar putea să fie denumită chiar sociologie a
populaţiilor pe când cea de a doua s-ar putea numi demografie formală (pură). Cele două direcţii
au fost de altfel rezumate în mod sugestiv de către W. Petersen în lucrarea acestuia Population,
MacMillan Publishing, London, 1975 (apud. V. Trebici, ibidem):

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


1. demografia formală (se ocupă cu culegerea, compararea, analiza statistică, prezentarea
datelor despre populaţie)
2. analiza populaţiei (se ocupă cu studiul sistematic al tendinţelor şi fenomenelor
demografice în raport cu contextul lor social).
Aceste două direcţii teoretice rezumă de fapt două şcoli de gândire demografică: anglo-
saxonă şi franceză. Deşi unii autori au încercat să vadă o barieră între cele două direcţii trebuie
spus că în realitate ele sunt complementare: orice analiză cauzală sau calitativă privind influenţă
factorilor demografici asupra celor sociali sau economici trebuie să se bazeze pe rezultatele
studiilor şi analizelor cantitative. Cu alte cuvinte demografia ar cuprinde două ramuri
complementare: una calitativă şi cealaltă, cantitativă, dar care în relitate nu pot fi privite separat.
Tocmai acest lucru rezultă şi dintr-o definiţie dată de acelaşi V. Trebici (1979; 24-25), conform
căreia demografia poate fi “ştiinţa socială care studiază populaţiile umane, mărimea şi repartizarea
teritorială a acestora, structurile acestora după caracteristici demografice şi socio-economice,
evoluţia lor, factorii care le determină -fertilitatea, mortalitatea, migraţia- , actorii social-
economici care determină evoluţia populaţiei, pentru a pune în lumină regularităţile după care se
produc fenomenele demografice. In acest scop demografia foloseşte cu precădere metodele
cantitative (statistice, matematice, modele).”

***

Obs: dintre clasicii demografiei se distinge în mod deosebit figura lui Thomas Malthus a cărui
operă Eseu asupra principiului populaţiei (1798) îşi păstrează şi astăzi actualitatea. Ideile
principale ale acestui mare demograf şi economist rezumate după ediţia românească a operei citate
(1992; 10) sunt următoarele:
-numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subzistenţă
-numărul populaţiei creşte în mod invariabil atunci cînd mijloacele de subzistenţă cresc cu
excepţia cazului cînd această creştere este stopată de o serie de obstacole
-obstacolele în calea creşterii populaţiei se reduce în esenţă la reţinere morală, viciu şi
mizerie! Reţinerea morală este desemnată ca fiind un obstacol preventiv pe când toate celelalte
erau numite de către Th. Malhtus- obstacole pozitive!

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


-populaţia creşte în progresie geometrică iar mijloacele de subzistenţă cresc în progresie
aritmetică (deci mult mai lent).
-numărul populaţiei se dublează odată la 25 de ani!
Toate aceste principii sunt detaliate în opera deja citată pe lîngă alte teme de interes foarte actual:
demografia sistemelor egalitare, despre legile pentru ocrotirea săracilor, despre creştere economică
şi sărăcie, despre abstinenţa morală etc. Unele din aceste principii nu s-au confirmat.
Temă: lectura volumului Eseu asupra principiului populaţiei (Ed. Ştiinţifică, 1992) este
obligatorie pentru examen. După această lectură scrieţi un scurt eseu pe una dintre temele enunţate
şi prezentaţi-vă cu el la examen!

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


2. Sistemul informaţional al demografiei
După cum se deduce din cele spuse până acum orice modalitate de cunoaştere specifică
demografiei include în general două etape: culegerea datelor şi analiza acestora. Chiar şi atunci
când analiza este secundară (în sensul că datele supuse cercetării sunt deja culese) se impune în
orice situaţie problema surselor care deţin respectivele date implicit a celor care au colectat acele
date. Pentru demografie principalele surse de informaţii sunt:
-recensământul populaţiei
-statistica stării civile
-ancheta şi monografia demografice.
Vom detalia în cele ce urmează aceste trei surse de informaţii.

2.1. Recensământul populaţiei


Recensământul reprezintă o înregistrare totală (exhaustivă) a populaţiei (şi după caz a
locuinţelor, a bunurilor etc.) de pe un anumit teritoriu. Dacă respectivul teritoriu este unul naţional
atunci este vorba de un recensământ general iar dacă acel teritoriu este mai mic şi strict delimitat
atunci este vorba de un recensământ parţial. Indiferent de forma sa recensământul reprezintă un
mijloc deosebit de costisitor implicând costuri importante, motiv pentru care el se organizează la
intervale temporale mari de 7-10 ani. Principalele caracteristici ale recensământului sunt
următoarele:
ϖ este organizat prin iniţiativă guvernamentală
De exemplu Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2002 a avut drept punct de plecare
Hotărârea Guvernului României nr. 680 din 2001.
ϖ se referă în mod concret la populaţia, teritoriul pe care se aplică şi data calendaristică
De exemplu recensământul din 1992 a cuprins toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară indiferent
dacă aceştia erau la data recensământului în ţară sau în străinătate. La aceştia s-au adăugat şi
persoanele care nu aveau cetăţenie română dar care aveau reşedinţa prmanentă sau temporară în
România. La recensământul din 2002 au fost excluşi cetăţenii români plecaţi în străinătate pentru o
perioadă neântreruptă mai mare de un an, adică 178 500 persoane şi au fost incuse persoanele
străine care aveau stabilit în România domiciliul de peste un an, adică 24.000 mii de persoane.
Data calendaristică de aplicare a fost pentru recensământul din 2002, 18-27 martie cu
momentul de referinţă ora 0 din 18 martie. Acelaşi moment a fost în 1992 ora 0 din 7 ianuarie.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Teritoriul de aplicare a fost statul român (unde se exercită suveranitatea acestuia).
ϖ este coordonat de către un organism desemnat prin lege.
De exemplu în 2001 s-a constituit Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi al
Locuinţelor. Această comisie a stabilit atribuţiile fiecărei sub-comisii teritoriale.
ϖ unitatea de observare este gospodăria (familia) iar unitatea de înregistrare este
persoana.
In anchetele de tip recensământ se cere identificarea precisă a gospodăriilor. Conform
Manualului personalului de recensământ (2001) gospodăria este “grupul de două sau mai multe
persoane care locuiesc împreună în mod obişnuit, având în general legături de rudenie şi care se
gospodăresc în comun”. Se deduce de aici că o locuinţă poate cuprinde una sau mai multe
gospodării.
ϖ datele obţinute sunt confidenţiale.
ϖ datele sunt înscrise la domiciliul subiecţilor în formulare speciale.
De exemplu la recensământul din 2002 s-au folosit mai multe tipuri de formulare:
-formulare de înregistrare (formular PL pentru persoane şi locuinţe, formular PC pentru
persoane din unităţi de locuit în comun, formular PH pentru persoane din unităţi de locuit de tip
hotel etc.)
-formulare de centralizare ( formular CL –centralizator al clădirilor şi locuinţelor, formular
CP-centralizator al populaţiei din sectorul de recensământ etc.)
-formulare auxiliare (formular B-borderou general al recenzorului, formular PR-fişa
personalului de recensământ).
In general, referitor la o persoanã oarecare, în urma aplicãrii chestionarelor datele obţinute
se referã la: domiciliul actual, domiciliul anterior, locul naşterii, sexul, data naşterii, starea civilã,
numãrul de copii nãscuţi vii, cetãţenia, etnia, limba maternã, religia, nivelul de instruire, situaţia
economicã a persoanei, timpul de lucru în perioada recensãmântului, statutul profesional (salariat,
patron, lucrãtor pe cont propriu, membru al unei asociaaţii, lucrãtor în propria gospodãrie sau altã
situaţie), locul de muncã, sectorul de muncã, situaţia şomajului (dacã este cazul), situaţia
economicã a subiectului în anul anterior recensãmântului, statutul profesional în anul anterior,
gradul de rudenie faţã de capul familiei. La acestea se adaugã datele privind locuinţa: tipul
acesteia, nr. de camere, dotãrile cu apã (caldã), toaletã, instalaţii de încãzire, anul construirii,
materialul de construcţie al pereţilor etc.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Exemplu: un frament dintr-un formular de tip PL:

FORMULAR PL
PERSOANE, LOCUINTE

Informaţiile individuale înscrise în Judeţul…………………………………………………………….


formular sunt strict confidenţiale şi Municipiul/Oraşul/Comuna…………………………………………
nu pot fi utilizate decât în scop Localitatea componentă/Satul………………………………………
statistic. Str……………………………………………………..Nr…………
Cetăţenii au obligaţia de a furniza Bl…….Sc………..Et…………Ap………….Sectorul…………….
recenzorului informaţii complete şi Numărul mapei……………………………
corecte. Numărul de ordine al clădirii……………..
Recenzorului îi este interzis a Numărul de ordine al locuinţei……………
solicita alte informaţii decât cele Numărul formularului PL…………………
care fac obiectul recensământului. NUMARUL DE ORDINE AL GOSPODARIEI…………..

CAPITOLUL I:LISTA PERSOANELOR INREGISTRATE IN GOSPODARIE


Nr. Nume si prenume Sex Anul Nr. Nume si prenume Sex Anul
Crt nasterii Crt nasterii
M F M F
1 4
2 5
3 6

ϖ refuzul de a declara datele cãtre recenzori poate fi pedepsit prin lege.


De exemplu în cazul recensãmântului din 2002 o astfel de faptã era sancţionatã cu o amendã de 2
milioane de lei!

2.1. 2. Categorii de populaţii înregistrate

In cadrul oricãrui recensãmânt sunt înregistrate mai multe categorii de populaţie şi aceasta
pentru cã se face distincţie între populaţia stabilã şi populaţia prezentã într-o localitate oarecare.
Pentru o trecere în revistã a tuturor categoriilor de populaţie le vom rezuma dupã precizãrile date
de V. Sora, I. Hristache, C. Mihãescu (1996; 38-40). Astfel se face distincţia între:
-populaţia stabilã (cu domiciliul stabil în localitatea respectivã).
Obs: la data recenzãrii unele persoane din aceastã categorie pot fi la domiciliu sau pot absenta
intâmplãtor (populaţie stabilã prezentã) dar pot fi şi in alte locaţii (populaţie absentã temporar).
-populaţia prezentã (aflate în diverse clãdiri de locuit la data recenzãrii)

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Obs: la persoanele cu domiciliul stabil, prezente la data recensãmântului se adaugã persoanele cu
domiciliul stabil în alte localitãţi (populaţie temporar prezentã).
Plecând de la aceste precizãri se poate avansa o formulã de calcul sugestivã:
Pst = Pp - Pt + At, formulã în care
Pst= Efectivul populaţiei stabile
Pp =Efectivul populaţiei prezente
Pt = Efectivul populaţiei prezente temporar
At = efectivul populaţiei absente temporar.

***
Temă: Ne referim la momentul de referinţă pentru recensământul din 2002 şi anume ora 0 din 18
martie. Presupunem că interogarea subiecţilor în cadrul recensământului are loc pe 25 martie. Cum
consideraţi că s/au făcut înregistrările în următoarele cazuri:
-un copil născut pe data de 17 martie
-un copil născut pe data de 24 martie
-o persoană decedată pe data de 19 martie
-o persoană decedată pe data de 16 martie
-o locuinţă demolată pe data de 20 martie
-o locuinţă inaugurată pe data de 23 martie.

Temã: Presupunem cã într-un municipiu centru universitar se urmãreşte îmbunãtãţirea


transportului local. S-a constatat cã populaţia stabilã se cifra la 256. 890 persoane, populaţia
prezentã temporar se cifra la 15.235 persoane iar populaţia absentã temporar se cifra la 12.325 de
persoane. Care este efectivul populaţiei prezente care va afecta în mod evident situaţia
transportului local?
Temă: Lecturaţi volumul Recensământul din 1857. Transilvania (coord. T. Rotariu), Ed. Staff,
Cluj-Napoca, 1996. Incercaţi să faceţi un comentariu propriu referitor la datele incluse în acel
volum. Căutaţi şi alte date mai recente şi faceţi o analiză comparativă.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


2.1.3. Studiu de caz: recensământul 2002

Recent au fost date publicităţii datele finale ale recensământului efectuat în perioada 18-27
martie 2002. Reacţiile nu au întârziat să apară iar luările de poziţie au fost nu de puţine ori
contradictorii. Cu toate acestea, avertismentele demografilor şi sociologilor sunt categorice şi
tocmai de aceea vom analiza câteva din datele ultimului recensământ.
După cum s-a precizat deja, în primul rând populaţia României a scăzut în 10 ani cu
aproximativ un milion de persoane ( de la o populaţie de 22.810.035 de persoane înregistrate în
1992 la cele 21.698.181 înregistrate în 2002) mai precis cu 1.111.954 de persoane. Să precizăm că
la recensământul anterior au fost incluşi cetăţeni români şi străini cu domiciliul în România chiar
dacă unii erau plecaţi din ţară. În 2002 au fost excluşi cetăţenii români plecaţi din ţară mai mult de
un an de zile, adică un număr de 178.500 de persoane şi au fost incluşi cetăţeni străini care aveau
reşedinţa în România de mai bine de un an (aceştia fiind în număr de 24.000). În acelaşi timp,
conform primei metodologii ar fi fost în 2002 de 21.852.600 de persoane. Dacă din această cifră
scădem pe cele 178.500 de persoane şi le adunăm pe celelalte 24.000 atunci obţinem cifra
populaţiei înregistrată oficial în recensământul din 2002.
Scăderea populaţiei cu un milion de persoane este foarte mare dacă avem în vedere, de
exemplu recensămintele trecute. Iată care a fost evoluţia cifrelor începând cu 1930:
Anul Populaţia Creşterea procentuală faţă
recensământului de recensământul precedent
1930 14.280.729 -
1948 15.872.624 112%
1956 17.489.450 111%
1966 19.103.163 110%
1977 21.559.910 113%
1992 22.810.035 106%
2002 21.698.181 96%

Se observă din acest tabel cel puţin două lucruri: în primul rând populaţia României nu a
scăzut nici în perioada marcată de al doilea război mondial iar în al doilea rând se observă că
populaţia actuală este practic la nivelul anului 1977.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Cauzele principale ale scăderii populaţiei stabile au fost identificate deja de către
demografi şi nu numai: sporul natural negativ şi emigraţia. În ce priveşte sporul natural negativ
trebuie spus că acest trend a început în 1992 şi din păcate continuă şi astăzi după cum rezultă din
graficul următor în care observăm evoluţia ratelor natalităţii şi a mortalităţii, calculate ambele la
1000 de locuitori (sporul natural fiind tocmai diferenţa celor două):

15
14
13
12 natalitate
11 mortalitate
10
9
8
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

De altfel rata natalităţii plasează Romania în ultimele 10 ţări din Europa (cea mai ridicată
rată este în Albania 17.18 0/00 iar cea mai scăzută în Bulgaria 8.8 0/00). Scăderea natalităţii în
Romania are diverse cauze (schimbări intervenite în statutul femeii, tendinţa de reducere a
costurilor, liberalizarea avorturilor etc.) iar reflectarea acesteia în rata fertilităţii este semnificativă
(1,3 copii/ femeie de vârstă fertilă, cifră care este departe de a asigura reproducerea simplă a
populaţiei). Tocmai de aceea se impun în Romania anumite politici pro-nataliste care să ducă la
creşterea natalităţii (fertilităţii). În acest sens T. Rotariu (2000) arăta că o politică demografică
pro-natalistă nu se poate sprijini doar pe o eventuală creştere economică ci şi pe o schimbare
radicală a sistemului de valori general societale centrate pe rolul şi importanţa familiei şi
copilului.
Cât priveşte rata mortalităţii trebuie spus că, cu mici excepţii, aceasta a fost în continuă
creştere în ultimii 20 de ani, iar la nivel european rata mortalităţii din ţara noastră este depăşită
doar de aceea a Ungariei şi Bulgariei. Pe categorii de vârstă se constată o creştere a mortalităţii în
rândul populaţiei de 40-50 de ani (cu o incidenţă în creştere deosebită a bolilor cardiovasculare, a
tumorilor sau a bolilor aparatului digestiv, rezultante ale unui scăzut nivel de trai, a stress-ului, a
poluării etc.). Direct legată de mortalitate este speranţa de viaţă la naştere care în ultimii doi ani a

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


depăşit uşor 70 de ani (media pentru ambele sexe). Acest prag, deşi prezentat de unii comentatori
uşor euforic, nu este o performanţă în sine, din două motive:
-speranţa de viaţă la naştere s-a menţinut practic constantă în ultimii 30 de ani (de la 69,08
ani în 1972 la 70,5 ani în 2002 ) cu toate progresele medicinii moderne
-la nivel european Romania este pe ultimul loc alături de Ungaria în această privinţă (ţări
precum Franţa, Elveţia, Suedia au o speranţă de viată de peste 79 de ani).
Cea de a doua cauză a scăderii populaţiei este migraţia externă chiar dacă cifrele statistice
nu sunt intotdeauna foarte precise. Fluxurile migratorii cele mai mari s-au înregistrat imediat după
1990 dar au scăzut apoi în intensitate: de la peste 44.000 în 1991 la sub 15.000 în anul 2000. Nu
există însă date certe privind situaţia migranţilor sau/şi a migraţiei ilegale, mai ales după
deschiderea graniţelor către Europa occidentală. La nivelul anului 2003, în urma unui sondaj
CURS, s-a constatat că peste 900.000 de oameni se aflau în luna aprilie la muncă în străinătate
legal sau ilegal. De altfel, directorul CURS, Sebastian Lăzăroiu declara (în ziarul Ziua,
13.07.2003) că 12% dintre gospodăriile din Romania aveau în luna aprilie 2003 cel puţin un
membru plecat la muncă în străinătate. În aceste condiţii o parte a soldului negativ de la
recensământ ar rezulta din cauza neânregistrării celor care lucrează la negru în străinătate!
O caracteristică importantă, observată din datele recensământului este dată de raportul
urban/rural. Faţă de 1992 populaţia rurală a crescut de la 45,7% la 47,3% iar judeţele cu creşterile
cele mai mari au fost Iaşi, Constanţa şi Bacău (cu cifre variind între 8,6 şi 4,1%). Semnificaţia
acestei creşteri este cu totul specială dacă o raportăm la necesitatea integrării Romaniei în UE.
Astfel, una din cerinţe este aceea de a avea o populaţie ocupată în agricultură în jurul a 10% (deşi
unii oameni politici declară că UE nu impune condiţii României) . Într-o intervenţie din 24.06.02
subsecretarul de stat V. Steriu declara că „populatia ocupată în agricultură în 2001 a reprezentat
40,9 % din forţa totală de muncă activă, faţă de 38% în anul 1999, creşterea datorându-se
restructurărilor şi disponibilizărilor din unele sectoare industriale, agricultura jucând rolul de
absorbant al forţei de muncă eliberate” (a se vedea pe situl www.guv.ro).
Peste un an de zile, în 2003, recentul Recensământ agricol avansa cifra de 28,3% din forţa de
muncă ocupată în acest sector. De această dată acelaşi V.Steriu declara că sunt create premisele
pentru ca în 2004 ţara noastră să aibă un procent de 14% din populaţia ocupată în agricultură!
Toate aceste cifre sunt contrazise de INS dar şi de datele luate în considerare chiar de UE, date
care se opresc la 44%. Se întrevede că în agricultura românească reformele reale se lasă în

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


continuare aşteptate deşi unii analişti vorbesc încă de o reformă „naturală” fie prin dispariţia unei
populaţii rurale îmbătrânite fie prin cedarea pământului contra unor pensii (fapt care ar pune
probleme majore pieţei funciare din România!). Oricum din datele Recensământului 2002
considerăm imposibilă reducerea forţei de muncă ocupate în agricultură pe fondul creşterii
populaţiei rurale.
De altfel demografii au atras atenţia asupra fenomenului de remigrare rurală, fenomen
care a luat amploare în ultimii ani. Se observă categorii diverse de vârstă cuprinse în acesta: tineri
sau adulţi disponibilizaţi dar şi bătrâni care-şi cedează locuinţele copiilor. În locul unei analize
nuanţate a acestui fenomen A. Camara, fostul preşedinte al INS, declara că creşterea populaţiei
rurale s-ar datora migrării către zonele peri-urbane a unei anumite pături privilegiate care şi-a
construit vile sau alte case în zone recunoscute ca fiind rurale! Evident, se poate analiza în ce
măsură aceste noi construcţii sunt sau nu locuite dar nu pot fi neglijaţi cei ce revin în zonele rurale
care caută efectiv alternative de supravieţuire! Acest proces este firesc în condiţiile în care doar
40,7% din populaţia ţării este activă iar la o cifră de 4,6 milioane de salariaţi revin de exemplu 6,2
milioane de pensionari (cu alte cuvinte există o presiune foarte mare asupra populaţiei active din
partea celei inactive).
Creşterea populaţiei rurale este certificată şi de alte date: creşterea numărului de
gospodării cu peste 88.000 faţă de recensământul anterior precum şi a locuinţelor cu peste
260.000! Această creştere în cifre absolute rămâne însă discutabilă în condiţiile în care doar 15,1%
din locuinţele rurale au alimentare cu apă, doar 12,9% au canalizare, 13,4% au baie şi doar 2% au
încălzire prin termoficare. La acestea se pot adăuga şi alte criterii (de la materialul de construcţie
al caselor până la capitalul comunitar) pentru a avea o imagine reală „dezvoltării rurale”. (A se
vedea şi aprecierile lui D. Sandu [2000]).
Alte date interesante oferite de către Recensământ se referă la minorităţile din Romania
(etnice sau religioase). După consemnarea declaraţiilor libere, ca şi la recensământul precedent
89,5% dintre cetăţeni s-au declarat români, 6,6% maghiari, 2,5% romi, 0,3% germani, 0,3%
ucrainieni etc. Se impun două observaţii:
-scăderea importantă a populaţiei maghiare cu aproape 200.000 de persoane faţă de 1992
-consemnarea unui număr de 535.250 de romi (autodeclaraţi!).
Se impun aici câteva observaţii. Astfel reducerea populaţiei maghiare este puţin probabilă
în contextul circulaţiei forţei de muncă în ţările vecine. De altfel deputatul UDMR R. Raduly

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


declara în ziarul Adevărul, 23 iulie, 2003 că „ 200.000 de maghiari din Romania au optat deja
pentru vagoanele ungureşti ori pentru cele europene” referindu-se direct la cei plecaţi să
muncească înafara graniţelor.
Cât priveşte numărul cetăţenilor de etnie roma, acesta continuă să fie o necunoscută. La
ultimul recensământ nu s-a folosit în instrumentele de colectare a datelor un item prin care romii
să fie identificaţi de către operatori (ceea ce ar fi introdus erori suplimentare) consemnându-se
doar declaraţia acestora. Tocmai de aceea au putut apare neconcordanţe. Să amintim doar de
cercetările ICCV din 1998 şi publicate 2002 conform cărora numărul romilor era estimat la
1.515.000 de persoane. Acelaşi institut estima numărul romilor la nivelul anului 1992 undeva la 1
milion de persoane (deşi la recensământul din acelaşi an nu erau întregistraţi decât 409.723!). La
rândul lor anumite organizaţii avansează cifre cuprinse între 2,5 şi 3 milioane, cifre considerate
exagerate. Necunoaşterea unei cifre exacte lasă astfel loc la interpretări şi aproximări cu
consecinţe importante în cazul gestionării unor programe sau politici sociale adresate acestei etnii.
Şi în cazul grupărilor religioase se constată anumite diferenţe faţă de recensământul
anterior: astfel dacă ortodocşii rămân 86,5% penticostalii înregistrează un plus de 110.000
persoane iar baptiştii şi adventiştii ce câte 20.000 persoane. Au scăzut însă numeric romano-
catolicii, grecocatolicii etc.

2.2 Statistica stãrii civile

Pe lîngã recensãmânt o altã sursã importantã de date o constituie statistica stãrii civile.
Aceasta urmãreşte cele douã fluxuri ale populaţiei:
-mişcarea naturalã a populaţiei
-mişcarea migratorie a populaţiei.
In primul rând este deci vorba despre datele cantitative privind mişcarea naturalã a
populaţiei [caracterizatã prin evenimentele demografice specifice: naşteri (se consemneazã ambele
cazuri: copil nãscut mort sau viu, decese, cãsãtorii şi divorţuri. O parte a acestor date sunt chiar
publicate în presa localã din majoritatea oraşelor din România iar utilitatea lor este evidentã: se
asigurã continuitatea recoltãrii datelor între douã recensãminte consecutive. Informaţiile privind
mişcarea naturalã a populaţiei sunt colectate şi centralizate de cãtre oficiile de stare civilã (cu
excepţia divorţului care este consemnat de instanţele judecãtoreşti).

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


In al doilea rând datele cantitative privind mişcarea migratorie internã se centralizeazã la nivelul
unitãţilor de poliţie (prin consemnarea domiciliilor flotante).
La acestea se adaugã Sistemul naţional informatic pentru evidenţa populaţiei (SNIEP)
care se aflã în grija Inspectoratelor de Poliţie şi care este reglementat prin Legea nr. 105/1996 -
privind evidenta populatiei si cartea de identitate ( la care se adaugã alte modificari si completari
ulterioare). In cadrul SNIEP fiecãrui cetãţean îi corespunde un cod numeric.

2.3. Anchete şi monografii demografice

Recensãmîntul este o cercetare exhaustivã deosebit de costisitoare şi tocmai de aceea este


organizat la perioade mari de timp. Aşadar se impune, nu de puţine ori, organizarea unor cercetãri
mai restrînse, pe eşantioane, şi care se pot centra pe anumite evenimente sau fenomene
demografice. Modul de organizare şi desfãşurare a anchetelor de tip demografic nu diferã în mod
esenţial de anchetele sociologice, principalele etape sau principii de organizare fiind practic
identice. Scopul unor astfel de cercetãri este imediat: punerea în evidenţã a inter-relaţionãrii
complexe dintre diferite fenomene socio-economice şi anumite evenimente sau fenomene
demografice. De exemplu studiind migraţia internã pot fi puse în analizã o serie de variabile
cauzale: gradul de atractivitate a unor zone industriale, propensiunea pentru emigrare, mãrimea
familiei, un anumit model sau comportament nupţial, nivelul de instrucţie etc. Se dovedeşte astfel
cã o bunã parte din aceste analize nu pot rezulta din simpla lecturã a unor date de tip recensãmânt.
Monografia demograficã are o structurã mai complexã decât ancheta demograficã prin
faptul cã se doreşte o cercetare exhaustivã privind un fenomen demografic sau o populaţie bine
delimitatã în spaţiu şi timp.
Dupã 1992 au avut loc în România, sub coordonarea Institutului Naţional de Statisticã
(INS) o serie de anchete din care vom aminti doar cele care au privit gospodãriile populaţiei. Pe
baza rezultatelor la recensãmântul din 1992 s-a construit o bazã de sondaj, de fapt un eşantion
multifuncţional de zone teritoriale (EMZOT) care a cuprins în anul 2000 un numãr de 127.000
locuinţe. Pe baza acestui eşantion au fost efectuate mai multe anchete:
-ancheta integratã în gospodãrii din 1994-2000 (care a urmãrit variabile precum veniturile,
cheltuielile, înzestrarea cu bunuri, educaţia, sãnãtatea, ocuparea şi şomajul)

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


-ancheta asupra forţei de muncã în gospodãrii aplicatã începând cu 1993 (care a urmãrit
evaluarea populaţiei active, ocuparea şi şomajul).
-ancheta bugetelor de familie realizatã în anul 2000 (interesatã de mãrimea şi structura
gospodãriilor, sursele de formare a veniturilor, destinaţia cheltuielilor, consumul alimentar,
nealimentar şi de servicii).
-ancheta condiţiilor de viaţã realizatã în anul 2000 (a urmãrit condiţiile locuirii, condiţiile
de muncã, starea de sãnãtate, siguranţa vieţii, înzestrarea gospodãriilor etc.).
Toate aceste anchete precum şi altele au urmãrit şi estimarea sãrãcie din România,
estimarea nivelului de trai, estimarea coşului de consum etc. Desfãşurate pe eşantioane foarte
mari, reprezentative, ele sunt instrumente foarte utile pentru cercetarea socio-economicã de
ansamblu.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


3. Caracteristicile şi structurarea populaţiei
Orice analizã privind populaţia trebuie sã punã în evidenţã anumite caracteristici valabile
în unele momente de referinţã dar şi caracteristici care sã evidenţieze procesele şi evoluţia în timp.
Pentru aceasta mulţi autori au propus o viziune sistemicã asupra populaţiei. Fie populaţia a fost
consideratã un subsistem al sistemului social aflat în interdependenţã cu celelalte subsisteme fie a
fost consideratã un sistem de sine stãtãtor. Ultima dintre variante este specificã demografiei ca
ştiinţã deşi nici prima variantã de analizã nu trebuie neglijatã. Dupã cum apreciazã şi V. Trebici
(1979; 16-17) ca sistem de sine stãtãtor populaţia poate fi privitã în douã variante posibile :
1. sistem demografic închis, care poate fi reprezentat astfel:

F M

PFVF
15-49

D D

In schema de mai sus pot fi identificate cele douã subpopulaţii femininã (F) şi masculinã (M).
Intrãrile în sistem sunt date de naşteri (N) acestea fiind generate de cãtre populaţia femininã de
vârstã fertilã (PFVF) cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Ieşirile din sistem sunt reprezentate
de decese.
2. sistem demografic deschis, care poate fi reprezentat astfel:

Se observã intrãrile în sistem


naşterile (N) şi imigrãrile (I)
N D
precum şi ieşirile din sistem
I POPULATIA
PP E reprezentate de decese (D) şi
emigrãri (E).

Din aceste douã exemple putem deduce principalele modalitãţi de structurare ale populaţiei
dupã sexe, vîrstã, stare civilã etc. şi care vor constitui subiecte de analizã în capitolele urmãtoare.
Insã din punct de vedere cantitativ cea mai importantã caracteristicã rãmîne numãrul populaţiei.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


3.1. Numãrul populaţiei
Aceastã mãrime reprezintã totalitatea persoanelor în viaţã de pe un teritoriu bine precizat
(ţarã, regiune, judeţ etc) şi la un anumit moment de referinţã (acest moment nu se rezumã doar la
recensãmânt ci şi la douã date anuale: 1 ianuarie şi/sau 1 iulie). Specialiştii în demografie fac
distincţie între numãrul înregistrat al populaţiei (consemnat cu ocazia recensãmântului) şi
numãrul calculat al populaţiei (obţinut prin diferite operaţii matematice plecând de la numãrul
înregistrat). La rândul lui numãrul calculat este de douã feluri: numãrul estimat al populaţiei
(stabilit pentru o perioadã trecutã sau prezentã) şi numãrul proiectat al populaţiei (stabilit pentru o
perioadã viitoare). Pentru numãrul estimat se procedeazã, de exemplu, prin adãugarea sporului
natural (diferenţa dintre numãrul de nãscuţi şi numãrul de decedaţi) la numãrul populaţiei de la un
moment anterior. In general se foloseşte şi numãrul mediu al populaţiei care se calculeazã ca
medie aritmeticã a mai multor mãsurãtori, ca medie geometricã sau în alte moduri echivalente. De
obicei numãrul populaţiei consemnat la 1 iulie este considerat numãrul mediu anual al populaţiei.
Pentru a sugera şi formulele matematice aferente putem spune cã pentru a calcula populaţia medie
se poate apela la: -Media aritmeticã calculatã între douã mãsurãtori:

P 0 + P1
P =
2
-Media geometricã pentru aceleaşi douã mãsurãtori:

P = P0 × P1

- Media cronologicã:
t1 t +t t +t
P1 • + P2 • 1 2 + P3 • 2 3 + ............ + Pn • t n −1
P= 2 2 2
t1 + t 2 + t 3 + .......... + t n −1

In ultima formulã P1, P2…………Pn reprezintã numãrul populaţiei mãsurat dupã


perioadele de timp t1, t2……..tn-1. (lunare sau nu).
Pentru diverse situaţii se poate folosi o formulã care rezumã de fapt estimarea
demograficã:
Pt+1= Pt+ ∆n+ ∆m , formulã în care putem deduce foarte simplu cã:
Pt, Pt+1 = numãrul populaţiei la momentele t şi t+1

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


∆n, ∆m= sporul natural şi cel migratoriu.

Obs1: numãrul populaţiei este o mãrime care ajutã la calcularea densitãţii populaţiei. De obicei
aceasta reprezintã numãrul de locuitori pe km2. Se calculeazã de asemenea densitatea fiziologicã
(raportul dintre populaţie şi suprafaţa cultivabilã). La acestea se mai pot adãuga densitatea
agricolã şi chiar densitatea economicã (vezi pe larg în V. Trebici [1975; 120-122]. In Romania
densitatea cea mai mare o întâlnim în Bucureşti ( 8094 loc/km2), Ilfov (190 loc/km2), Prahova
(176 loc/km2), iar cea mai micã în Tulcea ( 30 loc/km2), Caraş-Severin ( 39 loc/km2), Harghita (49
loc/km2),
Obs2: legatã de mãrimea populaţiei foarte des întâlnitã în calcule este rata medie anualã de
Pn
creştere (r) care se deduce din formula (1+r) = n (în care Pn este populaţia după un număr n
P0

de ani faţă de situaţia iniţială 0). În general aceastã ratã oscileazã în jurul valorii de 1% şi dã o
imagine privind dinamica şi reproducerea populaţiei.

Temă: Folosind formula de mai înainte să se aprecieze în ce an se va dubla populaţia unui judeţ
dacă o rată medie anuală de 0,9% se va menţine începând cu anul curent!

3.2. Structura populaţiei dupã sex


Dupã cum am precizat deja, una din structurãrile importante ale populaţiei este aceea dupã
sex rezultând douã subpopulaţii: masculinã şi femininã. Analiza proporţiilor acestor subpopulaţii
este foarte utilã în orice iniţiativã de reformã socialã sensibilã la feminizarea sau masculinizarea
unei populaţii. Tocmai de aceea se calculeazã proporţiile (greutãţile) populaţiilor masculinã şi
femininã în populaţia totalã:

F
gM =
M
• 100 gF = • 100
P P
formule în care M, F reprezintã populaţia masculinã şi femininã iar P populaţia totalã. La acestea
se mai pot adãuga rapoartele de feminitate/masculinitate calculate ca numãrul persoanelor de sex
feminin/masculin care revin la 100 de persoane de sex masculin/feminin:

M F
rM = • 100 rF = • 100
F M

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Exemplu:sã calculãm aceste valori pentru populaţia din Romania la recensãmântul din 2002:

10581350 11116831
g M = • 100 = 48 , 8 % g F = • 100 = 51 , 2 %
21698181 21698181

10581350 11116831
rM = • 100 = 95 ,1 % rF = • 100 = 105 %
11116831 10581350

Aceste calcule aratã o anumitã superioritate cantitativã a femeilor, dar trebuie spus cã
existã o serie de variaţii ale acestor valori. Intr-adevãr, dacã la naştere proporţia sexelor este
favorabilã celor de sex masculin (în genere se nasc 105 bãieţi la 100 fete!) iar în perioada de vârste
cuprinse dintre 20-50 de ani proporţiile se egalizeazã, la vârste înaintate proporţia femeilor poate fi
de 2 pînã la 4 femei la un bãrbat! Aceste variaţii se datoreazã în primul rând fenomenului de
supramortalitate masculinã care intervine datoritã diferenţelor de condiţii de muncã sau gradului
de expunere a organismului la diverse excese. Se impune aşadar faptul cã analiza repartiţiei dupã
sexe a populaţiei trebuie combinatã cu analiza dupã vârste, dupã medii de domiciliu etc. Unii
autori (V. Sora, I. Hristache, C. Mihãescu; 1996) atrag atenţia cã:
-diferenţa ponderilor depinde de specificul economic al unor regiuni (judeţe)
-analiza diferenţelor, corelatã cu analiza pe categorii de vîrstã poate fi utilã în
planificarea activitãţilor educaţionale, de repartizare a forţei de muncã, de ocrotire a sãnãtãţii etc.
-trebuie analizate diferenţele de ponderi care apar din schimbãrile structurale ce
afecteazã economia naţionalã (disponibilizãri colective, remigrarea din urban în rural etc.).
In Romãnia proporţia dominantã a persoanelor de sex feminin se menţine în toate judeţele fãrã
excepţie, cel mai mari diferenţe înregistrându-se în mun. Bucureşti, jud. Cluj şi jud. Prahova.

3.3 Structura populaţiei dupã vârste

Repartizarea populaţiei dupã variabila continuã vârstã pleacã de la considerararea


convieţuirii în orice moment a 100 de generaţii (se ia în calcul de obicei perioada de 0-100 de ani
pentru viaţa unei persoane). Analiza dupã generaţii este deosebit de importantã atunci cînd se
studiazã diferite fenomene demografice. De exemplu atunci cînd se previzioneazã o scãdere a
populaţiei se are în vedere cã naşterile au fost diminuate cu 20-40 de ani în urmã. Structurarea
populaţiei dupã vârstã poate pãstra diferite criterii: pe ani de vârstã (sau vârsta la ultima

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


aniversare), pe intervale de cîte 5 ani, pe grupe de vîrstã organizate dupã anumite criterii. Se
cunosc de exemplu cele mai uzuale categorii folosite în diverse analize statistice:
-0-14 sau 0-19 ani, populaţia tânãrã
-15-59 sau 20-64 ani, populaţia adultã
-peste 60 sau peste 65 ani, populaţia vârstnicã.
In cadrul acestor categorii de populaţie pot fi identificate şi alte subcategorii. De exemplu pentru
populaţia tânãrã putem stabili clasele formate dupã vârstele 0-6 ani, 7-19 ani deoarece intereseazã
efectivele preşcolare şi şcolare. La fel ponderea celor în vîrstã de peste 65 de ani conteazã în orice
politicã de asistenţã medico-socialã din orice ţarã.
Combinarea a douã structuri, dupã sex şi dupã vârstã, poate genera o altã analizã utilã dupã
un grafic specific numit piramida vîrstelor. Este vorba de reunirea în aceleaşi axe de coordonate a
douã histograme, câte una pentru fiecare sex, aria de cuprindere fiind pentru toate cele 100 de
generaţii. Iatã de exemplu cum aratã piramida vârstelor pentru România la 1 iulie 2001:

Sursa: Anuarul statistic, 2002, www.insse.ro


Se observã cele douã histograme dispuse în oglindã (pentru cele douã sexe) precum şi
variaţiile barelor orizontale dupã anumite categorii de vîrstã. Comentarea acestor variaţii

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


constituie “istoria” unei populaţii (V. Trebici, 1975;135). Astfel din graficul de mai sus deducem
foarte uşor:
-surplusul naşterilor copiilor de sex masculin
-reculul naşterilor din anii’50 (în urma liberalizării avorturilor) şi explozia naşterilor din
anii ’70 în urma politicilor pro-nataliste din perioada comunistã
-deficitul de naşteri din perioada primului şi celui de-al doilea rãzboi mondial
- predominarea femeilor cu vârste de peste 60 de ani
- forma piramidei: baza îngustatã şi vârful mare denotã o populaţie în curs de îmbãtrânire
(înmbãtrânitã).
In general piramida vârstelor are urmãtoarele forme dupã G. Sundbarg (a se vedea pe larg în V.
Sora et alii, 1996; 95-96):

100
65

20

0
1. 2. 3. 4.
1. Forma de triunghi -caracterizeazã o populaţie tânãrã din punct de vedere demografic (baza este
largã) însã cu o mortalitate ridicatã (segmentul celor cu vîrste dupã 65 de ani este redus).
Aceastã piramidã corespunde unor ţãri slab dezvoltate d.p. d. v. economic.

De exemplu în cazul Albaniei


excluzând evoluţiile din
ultimii patru ani piramida ne
apare ca fiind aproape perfect
triunghiularã. In general
aceastã formã este mai des
întâlnitã în variantã
circumflexã.
Sursa: www.census.gov

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


2. Forma circumflexã-caracterizeazã o populaţie tînãrã din punct de vedere demografic, cu

un nivel scãzut al nivelului de


trai. Curbura bruscã de la baza
piramidei sugereazã o
mortalitate infantile ridicatã.

Sursa: www.census.gov

3. Piramidã în formã de urnã (sau amforã) caracterizeazã o populaţie care este în curs de
îmbãtrânire demograficã. Se
observã o îngustare progresivã
a bazei piramidei şi o creştere
a ponderii populaţiei adulte.
Exemplul alãturat:
previzionarea populaţiei
României în anul 2025.

Sursa: www.census.gov

4. Piramida în formã de cãpiţã caracterizeazã o populaţie îmbãtrânitã demografic. Este cazul


ţãrilor dezvoltate din punct de
vedere economic. Echilibrul dintre
naşteri şi decese duce la creşterea
masivã apersoanelor de peste 60 de
ani.
Exemplu alãturat: previzionarea
populaţiei Elveţiei pentru anul
Sursa: www.census.gov 2050.
Obs: mulţi autori propun şi forma de treflã care caracterizeazã o populaţie care este în plin proces
de reântinerire.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


3.4. Imbătrânirea populaţiei
Problematica îmbătrânirii populaţiei se dovedeşte a fi o provocare pentru demografia
actuală şi pentru orice factor responsabil în coordonarea politicilor sociale. Aceasta pentru că
populaţia, cel puţin în ţărileîn curs de dezvoltare sau dezvoltate este, în cea mai mare parte, în curs
de îmbătrânire sau chiar îmbătrânită. S-a constatat o continuă creştere a populaţiei de vârsta a III-a
de peste 15% în ţările dezvoltate. După mulţi autori o populaţie în care proporţia persoanelor în
vârstă depăşeşte 12-13 procente poate fi considerată o populaţie îmbătrânită. Discuţia se impune
doar asupra limitei de vârstă: punctul de plecare de la 60/65 de ani. Pentru prima limită situaţia
categoriilor de vârstă din Romania se prezintă astfel:

Anul Grupa 0-14 ani Grupa 15-59 ani Grupa 60 ani si peste
1990 23,5% 60,9% 15,6%
1995 20,3% 62,3% 17,4%
2001 17,7% 63,4% 18,9%

Sursa: www.insse.ro , 10.08.2004


Se observă o creştere semnificativă a categoriei de vârstă de peste 60 de ani pe fondul diminuării
celor din prima grupă de vârstă (cifra aceasta poate da o imagine despre întinerirea populaţiei!).
Aşadar modificarea structurii populaţiei în favoarea vârstei a treia aduce cu sine evoluţii noi în ce
priveşte alte fenomene demografice: mortalitate, natalitate, nupţialitate etc. Consecinţele
procesului general de îmbătrânire a populaţiei sunt deosebit de complexe şi au constituit nu o dată
subiect de analiză sociologică (H. Puwak, 1995; S. M. Rădulescu, 1994) sau demografică. De
exemplu V. Sora et alii (1996; 97-99) enumeră o serie de consecinţe:
-frânarea creşterii nivelului de trai (datorită dependenţei persoanelor inactive faţă de cele
active)
-influenţarea productivităţii prin îmbătrânirea forţei de muncă (de exemplu în agricultură)
-reorientarea forţei de muncă
-reorientarea consumului, a aprovizionării cu produse diverse
-creşterea fondului de pensii
-restructurarea cheltuielilor din bugetul de stat
-sporirea cheltuielilor pentru asistenţă sanitară etc.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Aceste consecinţe sunt cu atât mai complexe cu cât expunerea la sărăcie a persoanelor de
vârsta a III-a este mai mare. De altfel, dintr-un studiu recent (C. M. Teşliuc, L. Pop, E.D. Teşliuc,
2001; 39-41) rezultă că, în Romania, 39% dintre familiile al căror cap este salariat şi 26% cu capul
de familie pensionar sunt sărace. În general vulnerabilitatea la sărăcie este mult mai crescută în
mediul rural deoarece contează tipul de pensie, nivelul studiilor etc. chiar dacă proprietatea asupra
pământului poate fi un factor atenuator. Pe de altă parte, contează după cum am spus proporţia
populaţiei inactive care generează o puternică presiune economică şi socială asupra populaţiei
active şi asupra populaţiei ocupate. Astfel numărul mediu al pensionarilor din România, în al
doilea trimestru din 2004 a fost de 6.236.000 persoane iar raportul dintre numărul de pensionari şi
cel de salariaţi a fost de 1,5 pensionari la un salariat deoarece raportarea se face la un număr de
4.157.000 salariaţi (ziarul Ziua, 07 septembrie, 2004).

3.5. Structura pe medii şi în plan teritorial


Structurarea pe medii a populaţiei se referă de fapt la repartiţia rural/urbană a acesteia. În
general se constată pretutindeni în lume o creştere a proporţiei populaţiei care trăieşte în mediul
urban, urmare în primul rând a industrializării şi procesului de urbanizare în sine. Aceste procese
duc inevitabil la o creştere a calităţii vieţii, a accesului la diverse facilităţi sau la asistenţă medico-
sanitară, de unde şi tendinţa de creştere a speranţei de viaţă la naştere. Iată evoluţia cifrelor
respective pentru Romania la datele recensămintelor naţionale moderne:
Anul Populaţie Populaţie
recensamântului urbană % rurală %
1930 21,4% 78,6%
1948 23,4% 76,6%
1956 31,3% 68,7%
1966 38,2% 61,8%
1977 47,5% 52,5%
1992 54,3% 45,7%
2002 52,7% 54,3%

Din acest tabel deducem accelerarea ritmului de creştere al populaţiei urbane în perioada
de după 1948 ca o reflectare a masivei industrializări practicate de fostul regim comunist. Se

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


observă de asemenea continua scădere a ponderii populaţiei rurale cu menţiunea că doar la
recensământul din 2002 se observă o creştere a acesteia, în condiţiile în care unele state
occidentale sau dacă nu, regiuni extinse din Europa vestică, consideră procesul de urbanizare ca
fiind încheiat. Scăderea popualaţiei urbane a fost mai severă în judeţele Teleorman (cu 14%),
Caraş-Severin (13%) Neamţ (13%) Satu Mare (12%) etc. La rândul ei, populaţia rurală a crescut
cel mai mult în judeţele Iaşi (cu peste 8%), Constanţa (peste 7%), Vaslui (6%) etc.
Din aceste date se deduce că repartizarea pe medii a populaţiilor trebuie îmbinată şi cu alte
criterii. De exemplu o analiză interesantă poate fi dată de repartiţia sexelor pe cele două medii. De
asemenea poate fi extinsă această analiză în profil teritorial, de la raportul pe sexe (ca o pre-
anchetă a premiselor migrării interne), până la creşterea/descreşterea densităţii populaţiei (în
directă legătură cu alte variabile sociale, economice, geografice etc.).
O altă analiză pleacă de la structurarea populaţiei pe medii rural/urban combinată cu
valorile înregistrate pe judeţe/regiuni (sau provincii istorice) dar şi prin clasificarea grupală
(cluster) a tuturor localităţilor rurale sau urbane în funcţie de mărimea acestora. Toate aceste date
sunt extrem de utile în orice cercetări efectuate pe eşantioane reprezentative la nivel naţional,
atunci cînd procedeele de stratificare trebuie să ţină cont de aceste cifre, de obicei recurgându-se la
datele din recensăminte (pentru cei interesaţi de acest subiect recomandăm un autor important, D.
Sandu [1992]).

Temă: Lecturaţi volumul scris de S. M. Rădulescu, Sociologia vârstelor, Ed. Hyperion XXI,
Bucureşti, 1994. Evidenţiaţi principalele idei în ce priveşte analiza sociologică a vârstei a III-a.
Care ar fi caracteristicile acestei categorii de vîrstă în contextul socio-economic românesc actual?

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


4. Noţiuni de bază ale analizei demografice

Din cele spuse până acum a reieşit foarte clar că demografia foloseşte o serie de termeni
specifici precum şi un număr important de tehnici care sunt identice cu cele folosite în statistică.
Nu vom putea trece în revistă toţi aceşti termeni ci vom enumera doar pe cei mai importanţi.
Din început trebuie să precizăm că în demografie se face distincţia între eveniment şi
fenomen demografic (cel de al doilea termen fiind de fapt generalizarea celui dintâi). Iată cum ar
arăta legătura dintre cele două noţiuni după T. Rotariu (2003; 16):
Eveniment demografic Fenomen demografic
Naştere Natalitate (fertilitate)
Deces Mortalitate
Imigrare Imigraţie
Emigrare Emigraţie
Căsătorie Nupţialitate
Divorţ Divorţialitate

Din tabelul de mai sus deducem că evenimentul demografic este “un caz” în timp ce
fenomenul demografic este o generalizare, “o masă” de evenimente care urmează să fie supusă
analizei. Legat de aceşti termeni se introduce şi noţiunea de proces demografic (un exemplu fiind
deja prezentat mai înainte: procesul de îmbătrânire demografică) precum şi noţiunea de evoluţie
demografică (în sensul previzionării desfăşurării unor fenomene sau structuri demografice).
Revenind la tabelul de mai sus trebuie spus că evenimentele cele mai importante sunt naşterea şi
decesul celelalte evenimente fiind luate în discuţie în măsura în care le influenţează pe acestea
două.
Posibilitatea (probabilitatea) ca o persoană oarecare să sufere un anumit eveniment din
cele enumerate se numeşte risc, în fiecare caz existânt populaţii diferite expuse la risc. Putem
specifica aceste diferenţe în tabelul următor:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Evenimentul Populaţia supusă riscului
Naştere Subpopulaţia femeilor de vârstă fertilă
Deces Întreaga populaţie
Casătorie Populaţia nupţiabilă
Divorţ Populaţia căsătorită

Indivizii care, indiferent de sex, au suferit într-o anumită perioadă de timp (de obicei un
an) acelaşi eveniment demografic alcătuiesc o cohortă. Dacă această cohortă se referă la naşterea
unor indivizi în acelaşi interval de timp atunci se vorbeşte de o generaţie iar dacă se referă la
căsătoriile dintr-o aceeaşi perioadă se vorbeşte de promoţie.
Trecând la principalele expresii matematice folosite în demografie vom enumera câteva
dintre acestea (mai pe larg a se vedea în V. Trebici, 1975):
-raport (exprimat de obicei în procente; ex: raport de masculinitate)
-indicator (caracteristică a unei categorii economice, sociale etc.)
-indice (raport între mărimea unui indicator la momentul t şi la un moment iniţial, de
referinţă)
-rată [indice] ( indicator statistic care măsoară frecvenţa relativă a unui eveniment în raport
cu o populaţie dată.); se disting rata generală (pentru o populaţie întreagă) şi rate specifice (pentru
subpopulaţii).
-probabilitate ( frecvenţa relativă a uni eveniment).
-mărimile medii (în fucţie de analizele demografice sunt folosite mărimile tendinţei
centrale: media aritmetică, mediana şi modul sau dominanta); de exemplu o vârstă mediană mai
mare confirmă procesul îmbătrânirii demografice.
Din cele spuse până acum deducem că analizele demografice pot avea o dublă miză:
analiza unor fenomene demografice într-o perioadă finită, bine determinată (de exemplu un an) şi
analiza evoluţiei în timp a unui fenomen (pe generaţii). Primul tip de analiză poartă numele de
analiză transversală iar cel de al doilea se numeşte analiză longitudinală. Cele două tipuri de
analiză sunt folosite concomitent într-un instrument specific analizelor demografice: diagrama
Lexis. Această diagramă a fost concepută ca o “reţea demografică” plasată într-un sistem de axe
de coordonate şi care permite vizualizarea concomitentă a vârstelor, a momentelor înregistrării, a
generaţiilor. Iată cum arată schematic această diagramă:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


A
8 N
A
7 L
I
6 Z
A
5 T
R
4 A
N
3 S
V
E
2 R
S
1 A
L
0 A

1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

In această diagramă culoarele orizontale sunt culoarele vârstelor (corespunzătoare la 1,2,3…ani de


viaţă), cele verticale reprezintă anii de naşterii (observării demografice) iar cele oblice sunt
culoarele generaţiilor. Pe acest grafic se pot insera diverse cifre date de măsurătorile cantitative
după care se pot comenta rezultatele. Vom reveni cu un exemplu atunci când vom discuta
problematica mortalităţii.

Temă: Lecturaţi Mica enciclopedie de demografie (V. Trebici, 1975) pentru a vă obişnui cu
termenii folosiţi în această ştiinţă! Faceţi o listă cu termenii cei mai uzuali care să completeze cele
relatate în curs!

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


5. Analiza mortalităţii
Aparent inexplicabil, orice analiză fundamentală în demografie începe prin analiza
mortalităţii existând destule argumente în acest sens. T. Rotariu (2003; 53-54) enumeră câteva din
aceste argumente din care deducem că decesul afectează orice persoană, este unic şi nerepetabil
(spre deosebire de alte evenimente demografice) iar mortalitatea în genere este un fenomen relativ
stabil dacă ne referim la ambele caracteristici care o definesc: biologică şi socială. Toate aceste
trăsături fac ca analiza statistică să fie mai simplu de abordat. Pe de altă parte se va vedea că multa
alte noţiuni din demografie sunt legate în mod direct de mortalitate. De exemplu speranţa de viaţă
la naştere se calculează în mod direct din formulele ce definesc mortalitatea.
Dacă recurgem la definiţii, atunci prin deces înţelegem “încetarea definitivă a funcţiilor
vitale ale organismului” iar prin mortalitate înţelegem “intensitatea evenimentului demografic
deces în cadrul unei populaţii” sau “masa deceselor din cadrul unei populaţii care au avut loc într-
o anumită perioadă de timp”. Expresia numerică a acestei definiţii rezidă în rata generală de
mortalitate (sau rata brută de mortalitate) calculată cu formula:
M
mg = • 1000
P
În această formulă M reprezintă totalitatea persoanelor decedate într-o anumită perioadă iar P
este populaţia medie (care se calculează după principiile subliniate mai înainte fie ca populaţia de
la data de 1 iulie fie ca o medie cronologică după măsurători la diferite momente în timp etc.). De
exemplu să calculăm această rată pentru ţara noastră în anul 2000:
255820
m g ( 2000 ) = × 1000 = 11.4 ‰
22408393
ceea ce s-ar putea citi că pe parcursul acelui an s-au înregistrat aproximativ 11 decese la o mie de
locuitori. În general această rată pentru Romania a avut următoarea evoluţie: 19,3‰ (în anul
1930); 9,7‰ (în anul 1950); 10,4‰ (în 1980) sau 12‰ (în 1995). Aceste date sunt foarte utile
atunci când se calculează prin metode statistice prognozele asupra populaţiei sau când se fac
anumite studii comparative. De exemplu la nivel european Romania are o cifră foarte mare a
acestei rate fiind depăşită doar de Ungaria şi Bulgaria. Cea mai scăzută rată se înregistrază în
Elveţia (6,1‰), Suedia (6,2‰) sau Italia (6,3‰). Toate aceste cifre pot da o imagine asupra
nivelului de trai dar şi a incidenţei mortalităţii după anumite cauze specifice. De asemenea o rată
înaltă a mortalităţii face ca în ţara noastră creşterea populaţiei să fie negativă (mor mai mulţi

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


oameni decât se nasc!). Evident că o analiză aprofundată trebuie să includă studiul ratei
mortalităţii pe cauze de deces, pe categorii de vârstă, pe medii (rural/urban), pe diverse unităţi
teritoriale sau pe categorii socio-profesionale. De exemplu în anii 2000/2001 principalele cauze de
deces în România au fost bolile aparatului circulator (în peste 60% din cazuri), urmate la mare
distanţă în ordine descrescătoare de tumori, bolile aparatului digestiv, leziuni traumatice şi
accidente diverse, bolile aparatului respirator etc. Specialiştii în demografie şi medicină socială au
atras atenţia asupra faptului că România este pe locul întâi la nivel european într-un clasament al
bolilor aparatului circulator (care dau şi măsura îmbătrânirii populaţiei).

5.1. Analiza mortalităţii prin diagrama Lexis

Folosirea diagramei în acest caz este foarte simplã impunând doar consemnarea anumitor
valori cantitative şi apoi analiza acestora. Pentru a înţelege modul de lucru vom lua un exemplu
foarte simplu pe baza unor date numerice ipotetice.

B (110)
5
200
(90)
4 A
(125)
267
3 (145)

2 C
(190)
405
1 (215)

0
1995 1996 1997 1998 1999 2000

In aceastã diagramã Lexis am reprezentat masa deceselor dintr-o populaţie ipoteticã


(pentru simplificarea raţionamentelor). Toate aceste date pot lua diferite forme dupã cum urmeazã:
A. colectivitate de decedaţi de gradul I-reprezintã masa deceselor persoanelor care fac parte din
aceeaşi generaţie (nãscuţi în 1995), au împlinit o vîrstã anumitã (3 ani) iar decesele au survenit
în doi ani calendaristici (1998 şi 1999). În total au fost 267 de decedaţi, 145 în anul 1998 iar
restul în 1999.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


B. Colectivitate de decedaţi de gradul II- reprezintã masa deceselor persoanelor care fac parte din
aceeaşi generaţie (nãscuţi în 1995), au împlinit fie 4 ani fie 5 ani şi au decedat în acelaşi an
(2000). În total au fost 267 de decedaţi, 90 din cei cu vârsta de 4 ani restul cu vârsta de 5 ani
împliniţi.
C. Colectivitate de decedaţi de gradul III -reprezintã masa deceselor persoanelor care fac parte
din douã generaţii (1995 şi 1996) au împlinit o vîrstã anumitã (1 an) iar decesele au survenit
într-un singur an calendaristic. În total au fost 405 de decedaţi, 190 provenind din generaţia
1995.
***

Tipurile A, B, C se mai numesc colectivitãţi principale în timp ce subdiviziunile din cadrul lor se
numesc elementare. Pe culoarele oblice distingem generaţiile, pe cele orizontale vîrstele în ani
împliniţi iar pe cele verticale anii calendaristici dar şi momentele observãrii. În cãsuţele diagramei
Lexis se pot trece şi efectivele de supravieţuitori (se vor folosi doar segmentele verticale şi cele
orizontale). Iatã un exemplu:

Generaţia 1946
65900

73200
68000

(550) (500)
57 F 66450 D 73700
C

(550) (620)
Generaţia 1947
70000

74320

80900

(530) (560)

56 74850 81460
A B
(650) (540)
75000

82000

55
2002 2003

În diagrama de mai sus se pot identifica figurile geometrice dupã tipul de


colectivitãţi reprezentate:
ABCD-colectivitate de gradul I ( persoane cu vîrsta de 56 ani, din generaţia 1946, decedate
în anii 2002 şi 2003: în total 1150 persoane). Din 74580 de persoane au supravieţuit
M 1150
73700.Rata generalã a mortalitãţii este g m = • 1000 = • 1000 = 15,4 ‰
p 74850 + 73700
2

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


BDEC- colectivitate de gradul II (persoane din generaţia 1947 cu vârste de 56 şi 57 de ani
decedate în anul 2003, adicã un total de 1120 de persoane; se observã cã 1120 = 620+500 =
74320-73200). În acest caz rata mortalitãţii este
M 1120
gm = • 1000 = • 1000 = 15,18 ‰.
p 74320 + 73200
2
ABDF -colectivitate de gradul III (persoane din generaţiile 1945 şi 1946 cu vârsta de 56 de ani
împliniţi şi care au decedat în 2002 adicã un total de 1080 persoane). Dupã calcule simple obţinem
şi în acest caz gm=15,2‰ sau altfel spus 15,2 decese în medie la 1000 de supravieţuitori.
Obs: În paralel cu rata generalã de mortalitate se introduce şi probabilitatea de deces care se
obţine prin raportul dintre masa decedaţilor şi populaţia iniţialã de supravieţuitori. Va rezulta
probabilitatea ca un individ cu o anumitã vîrstã sã decedeze înaintea aniversãrii viitoare. De
exemplu pentru primul caz probabilitatea de deces (q) a unui individ este urmãtoarea: q =
1150/74850 =15,3‰ ceea ce semnificã şansele ca acea persoanã sã decedeze înainte de a împlini
57 de ani.

5.2. Tabela de mortalitate

Dacã cele spuse pînã acum fac parte din analiza transversalã (de moment) a mortalitãţii
vom detalia în continuare modalitatea construirii tabelei de mortalitate şi care vine din necesitatea
aprofundãrii analizei longitudinale asupra mortalitãţii. Tabela de mortalitate (sau supravieţuire) se
constituie din mai multe coloane alãturate în care sunt trecute urmãtoarele serii statistice:
Vx- seria vârstelor
Sx- seria supraviţuitorilor
D (x,x+1)-masa de decedaţi în intervalul de timp (x,x+1)
qx-probabilitatea de deces între aniversãrile x şi x+1
px- probabilitatea de supravieţuire.
Opţional pot fi adãugate şi urmãtoarele mãrimi:
S x -numãrul de ani trãiţi între aniversãrile x,x+1 (reprezintã o medie a valorilor Sx şi Sx+1).

Tx-numãrul cumulat al anilor trãiţi


e0- speranţa de viaţã.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Analizele din aceste tabele, pentru uşurinţa calculelor, se fac pe eşantioane cu mãrime fixã
de ordinul miilor! Sã presupunem cã am analizat într-o regiune anumitã un eşantion de 10000 de
persoane, toate nãscute în anul 1910. Dupã consemnarea strictã a deceselor a rezultat urmãtoarea
tabelã a mortalitãţii:

Vx Sx D (x,x+1)= qx= px=


Sx = Tx e0x
Sx-Sx+1 D (x,x+1)/Sx 1- qx
(Sx+Sx+1)/2
0 10.000 150 0,015 0,985 9925 100534 68,5
1 9850 90 0,009 0,991 9805 80729 72,3
2 9760 70 0,007 0,993 9725 70554 …..
3 9690 30 0,003 0,997 ………. ……… ……
……… ………... ……… ……….. …….. ……… ……. ……
99 5 3 0,6 0,4 3,5 4,5 0,9
100 2 2 1 0 1 1 0,5

Obs. Mãrimea e0 (speranţa de viaţã la naştere) se calculeazã cu ajutorul formulei:


S1 + S 2 + S 3 + ........ S x +1 + S x +1 + .......
e0 = 0,5 + ; pentru orice vârstã (x): e0x= 0,5 +
S0 Sx
Se observã cã calculul speranţei de viaţã este strâns legat de problematica mortalitãţii! Ea
reprezintã numãrul mediu de ani pe care îl are de trãit un nou nãscut dintr-o anumitã cohortã (alt
nume este durata medie de viaţã). De asemenea se poate calcula şi speranţa de viaţã a unei
persoane dacã a împlinit o anumitã vârstã.
În statisticile mondiale speranţa de viaţã la naştere este un indicator foarte des citat pentru
cã exprimã condensat diverse caracteristici: de la nivelul de trai pînã la “ecologia” vieţii
oamenilor. Diverse analize se pot face diferenţiat după sexe.
90 De exemplu iatã graficul care exprimã
80
corelaţia pentru cele douã variabile pentru
109 ţãri din baza de data World ’95 a
Average female life expectancy

70

60
programului SPSS 11.5. Pe sexe se observã o
puternicã corelaţie (r=0,982; pentru un prag
50

40
40 50 60 70 80
de semnificaţie de 0.01).
Average male life expectancy

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Corelaţia rãmâne foarte mare (pozitivã şi de acelaşi sens) între speranţa de viaţã la naştere pentru
bãrbaţi sau femei şi produsul intern brut (PIB). Cu alte cuvinte valorile mari ale speranţei de viaţã
se asociazã cu valorile mari ale produsului intern brut. Aceleaşi valori ridicate se repetã în cazul
corelaţiei între speranţa de viaţã şi nivelul de instrucţie. Fãrã a trage concluzii de tip cauzal
(deoarece analiza de corelaţie nu permite acest lucru) putem totuşi spune cã variabile precum
bogãţia, un nivel mai ridicat de trai, gradul de instrucţie mai ridicat, pot fi premise ale unor valori
mai ridicate ale speranţei de viaţã la naştere. De altfel o simplã vizualizare a datelor întãreşte
aceastã concluzie dar nu trebuie sã generalizãm pripit aceste observaţii. Astfel din baza respectivã
de date un clasament mondial pentru speranţa de viaţã la naştere pentru sexul masculin ar cuprinde
descrescãtor: Costa Rica, Islanda, Israel, Japonia (toate cu o medie de 76 de ani) urmate de Grecia,
Hong Kong, Olanda, Suedia, Elveţia (toate cu o medie de 75 de ani) etc. La o datã mai
recentã(1999) pentru aceeaşi speranţa de viaţã la naştere pentru sexul masculin (a se vedea în T.
Rotariu, 2003; 148) cele mai mari cifre se întâlnesc, cel puţin în Europa, în Suedia (77,1 ani),
Elveţia (76,8 ani), Norvegia (75,6 ani), Grecia (75,5%), Portugalia (75,4%) etc.
Obs1. Pentru aprofundarea acestei teme se poate studia şi lucrarea lui R. Pressat, Analiza
demograficã (1974).
Obs2. Tabela de mortalitate poate fi de ajutor şi în analize transverale (a se vedea pe larg în T.
Rotariu [2003; p.80 şi urm.]) precum şi în alte analize care dispun de un aparat matematic avansat
(pe larg în V. Sora et alii [1996, pp.227-265]).
Obs.3. Se foloseşte în demografie şi indicele de supramortalitate masculinã ca raport între numãrul
deceselor persoanelor de sex masculin şi numãrul deceselor persoanelor de sex feminin. De obicei
raportul este supraunitar!

Temã1: accesati adresa www.chezmaya.com/esperance-de-vie.htm si observati cum este calculata


speranta dvs. de viata! Comentaţi modul de calcul si rezultatul in sine!
Tema2: Presupunem că ăn judeţul X numărul naşterilor a fost în anul 2000 de 6500. În acelaşi an
dintre aceşti nou născuţi au decedat 350. Să presupunem că din această generaţie au avut loc alte
70 de decese în anul 2002. Dintre aceste persoane 30 aveau vârsta de 1 an împlinit iar 40 aveau
deja 2 ani împliniţi. Din generaţia 2001 au decedat în 2002, 100 de copii (60 dintre ei având 1 an
împlinit). Folosind aceste date încercaţi să construiţi o diagramă Lexis calculînd în fiecare situaţie
numărul supravieţuitorilor precum şi vârstele acestora.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


5.3 Consideraţii privind mortalitatea populaţiei
De-a lungul ultimelor secole s-a constatat o luptã continuã a oamenilor împotriva morţii şi
pentru prelungirea duratei vieţii. S-a ajuns de altfel nu de puţine ori la excese (a se vedea
interesanta lucrare a lui L. Boia, Mitul longevitãţii, 1999). Astfel s-a pus problema vârstei maxime
pe care o poate atinge omul mai ales dupã aportul fundamental al descoperirilor medicale. S-a
ajuns chiar la comparaţii cu personajele biblice care au trãit perioade considerabile. Oricum
salturile calitative sunt impresionante. Dacã pe vremea primei tabele de mortalitate elaboratã de
E. Halley speranţa de viaţã la naştere era de 33 de ani, de exemplu în anii 1920-1930 în Europa
speranţa de viaţã la naştere abia dacã depãşea 50 de ani pentru ambele sexe pentru ca astãzi sã
existe valori foarte apropiate de 80 de ani sau peste. Se poate spune cã lupta pentru prelungirea
vieţii, a reducerii mortalitãţii infantile, a eliminãrii unor boli care au fãcut ravagii în trecut etc. a
înregistrat progrese semnifictive. Perioada atotputerniciei morţii a fost depãşitã. Fãcând o analizã a
acestui fapt un autor francez A. Armengaud (1966) atrãgea atenţia cã în acele “bune timpuri” de la
Antichitate pânã spre secolul XVIII jumãtate din copiii de pînã în 15 ani decedau din diverse
cauze. Cele mai mari dintre aceste cauze: ciuma, foametea şi rãzboiul (la care trebuie adãugate şi
capriciile naturii!). Nu este locul aici sã dezvoltãm un astfel de subiect deşi literatura de
specialitate este abundentã (recomandãm de exemplu D. Defoe[ 2004]). Toate aceste cauze trec în
ceea ce Th. Malthus numea obstacolele pozitive în calea creşterii populaţiei.
Revenind la impactul devastator al mortalitãţii, majoritatea demografilor sunt de acord cã
abia spre finalul secolului XVIII aceasta a fost într-un recul semnificativ (datoritã progreselor
medicale dar şi economice). Aceastã diminuare nu a fost bruscã deoarece epidemiile (holera, febra
tifoida, rujeola, tuberculoza etc.) au continuat sã facã multe victime pânã la introducerea
vaccinului la începutul secolului XIX. Descoperirile în medicinã au continuat în ritm accelerat
ducînd la o diminuare semnnificativã a impactului bolilor infecţioase (lupta rãmâne deschisã în
cazul HIV-SIDA). Progrese însemnate au privit şi alte categorii de boli: ale aparatului circulator,
digestiv etc. Aceste evoluţii sunt deosebit de interesante la nivel mondial însã aici vom dezvolta
doar cîteva consideraţii privind ţara noastrã dupã o analizã fundamentatã fãcutã de cãtre Cornelia
Mureşan (1999). Astfel autoarea constatã cã la începutul secolului XX speranţa de viaţã la naştere
în Romania depãşea cu puţin 36 de ani, inferioarã statelor europene dezvoltate cu 10-15 ani iar
pânã la cel de-al doilea rãzboi mondial principalele cauze de deces erau bolile infecţioase,
parazitare şi respiratorii. Abia dupã cel de-al doilea rãzboi mondial România face saltul la o

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


mortalitate modernã (cu valori scãzute ale ratei generale de mortalitate). Speranţa de viaţã la
naştere a crescut continuu însã, din pãcate ea a rãmas practic constantã în ultimii 30 de ani faţã de
evoluţiile din alte state. Comentând acest fapt T. Rotariu (2000) atrage atenţia cã progresele
modeste în acest domeniu se datoreazã în primul rând reorientãrii politicilor sanitare şi medicale
occidentale spre combaterea maladiilor cardiovasculare şi a diferitelor forme de cancer, ceea ce a
fãcut sã se ajungã astãzi la cifre apropiate de 80 de ani speranţã de viaţã la naştere (în cazul
femeilor acest prag fiind deja depãşit).
O analizã privind mortalitatea trebuie completatã cu o cercetare privind inegalitãţile în faţã
morţii. Acest tip de analize ţin cont de diferenţele geografice, de nivel de trai, de dezvoltare
economicã, de diferenţele de mentalitate etc. Unii autori diferenţiazã între factorii putere
economicã (este premisã a accesului la o îngrijire medicalã de calitate dar şi la modalitãţi de
recuperare sau odihnã speciale), cunoaştere (un nivel normal de cunoştinţe privind conservarea
sãnãtãţii) şi voinţã (conteazã modul de practicare sau aplicare a oricãrei profilaxii). La acestea se
adaugã nivelul general al asistenţei medico-sanitare dintr-o regiune sau alta. Toate considerentele
de pînã acum vin sã întãreascã faptul cã influenţa asupra mortalitãţii vine dintr-o multitudine de
variabile însã preponderente sunt cele sociale.
Obs: în ultimii ani s-a observat în Romania o anumită scădere lentă a mortalităţii. Acest fapt este
pus de către demograful V. Gheţău∗ pe seama a trei cauze: schimbarea stilului de viaţă (cu accent
pe odihnă, recuperare, reducerea consumului de alcool etc. ), reducerea consumului produselor din
carne (ca urmare a creşterii preţurilor) şi accesul la o medicaţie superioară calitativ.


În cadrul sesiunii de comuncări ştiinţifice din Scoala de vară de sociologie franco-română, Iaşi, 10-14 septermbrie,
2004, organizată de către Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială, Facultatea de Filosofie, Univ. “Al.I.Cuza”.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


5.4. Mortalitate infantilã
Mortalitatea infantilã reprezintã intensitatea fenomenului mortalitãţii în rîndul populaţiei
cu vîrsta de pînã la 1 an. Rata care mãsoarã acest fapt se exprimã prin formula:

Mi
mi = • 1000
N

în care Mi reprezintã numãrul deceselor copiilor cu vîrsta de pînã la un an dintr-o anumitã


perioadã, de obicei un an calendaristic, iar N reprezintã numãrul de nãscuţi vii din aceeaşi
perioadã. Din modul cum este conceputã aceastã ratã pot apare neclaritãţi deoarece în realitate
aceşti decedaţi sunt nãscuţi de fapt în doi ani succesivi. De aceea mulţi specialişti propun şi alte
formule de calcul în care se poate aproxima mai bine valoarea calculatã. De exemplu
Mi
mi = ( în care Nant sunt nãscuţii vii din perioada anterioarã).
1 3 N ant + 2 3 N
Indicele mortalitãţii infantile s-a dovedit de-a lungul timpului deosebit de sugestiv în
descrierea condiţiilor demografice -şi nu numai- dintr-o anumitã ţarã. Dacã mulţi indici sau
indicatori sunt puţin relevanţi în analizele comparative atunci acest indice este unul dintre cei mai
sugestivi. De fapt acest indice concentrezã în mod sugestiv nivelul de trai, condiţiile igienico-
sanitare, nivelul de educaţie etc.
Analiza acestui fenomen a impus de-a lungul timpului douã abordãri specifice: studiu
intensitãţii mortalitãţii infantile dupã intervale de vârstã şi dupã cauzele de deces.
Dupã categorii de vîrstã se face distincţia între mortalitatea precoce (din primele 6 zile de
viaţã), mortalitatea neonatalã (referitoare la intensitatea mortalitãţii în primele 28 de zile de viaţã
sau chiar în prima lunã), mortalitatea post-neonatalã (referitoare la mortalitatea copiilor cu vârsta
cuprinsã între 1 lunã şi 11 luni, fãrã a se ajunge la vârsta de 1 an împlinit).
Dupã cauze de deces s-au diferenţiat douã ipostaze distincte: mortalitatea endogenã şi
mortalitatea exogenã. Decesele infantile endogene depind de cauze anterioare sau din timpul
naşterii: anumiţi factori genetici, anomalii congenitale, leziuni provocate la naştere, anumite
condiţii de sãnãtate ale mamei etc.). Decesele infantile exogene se datoreazã contactului cu
exteriorul al noului nãscut. Intensitatea acestora pot da o sugestie asupra gradului de îngrijire
acordat noilor nãscuţi (în mãsura în care adevãratele cauze de deces sunt corect înregistrate; din
pãcate numeroase exemple semnalate de mass-media sugereazã contrariul!) cât şi asupra

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


modalitãţilor de acţiune la nivelul general igienico-sanitar (în condiţiile în care acţiunea asupra
factorilor endogeni s-a dovedit foarte limitatã!). S-a constatat că în Romania o teime din cauzele
deceselor exogene sunt problemele respiratorii iar o pătrime sunt cele digestive.
Menţionãm cã în literatura de specialitate existã mai multe metode de analizã a mortalitãţii
infantile (pentru cei interesaţi a se vedea pe larg în V. Sora et alii [1996; 184-197]). In ce ne
priveşte vom insista din nou asupra situaţiei din Romania şi eventual asupra unor comparaţii care
se impun. Astfel evoluţia valorilor acestei rate în Romania a înregistrat urmãtoarele repere
semnificative:
Anul Rata
mortalitãţii
infantile
1930 175,6‰
1950 116,7‰
1960 74,6‰
1967 46,6‰
1968 59,5‰
1970 49,4‰
1980 29,3‰
1990 26,9‰
2000 18,6‰
2001 18,4‰

Sursa: www.insse.ro (Anuarul 2001)


Se observã tendinţa continuã de descreştere a valorii acestei rate însã cu toate acestea la ora
actualã ea este cea mai ridicatã în Europa (în rãsãrit era depãşitã în 1995 doar de Republica
Moldova!). Comparativ, valorile acestei rate sunt de 3,8‰ în Suedia, 4,2‰ în Norvegia 4,7‰ în
Franţa sau 4,7‰ în Germania.
Pe judeţe cele mai mari cifre ale acestei rate le gãsim în Ialomiţa (29,5‰), Botoşani
(27,4‰) şi Iaşi (25,5‰) iar cele mai scãzute se înregistreazã în judeţul Cluj (11,1‰), mun.
Bucureşti (11,3‰), apoi jud. Vâlcea (11,8‰) sau jud. Covasna (12,5‰).
Din totalul copiilor decedaţi pînã la vârsta de un an, jumãtate au trecut de vârsta de o lunã
(se impune deci o îmbunãtãţirea îngrijirii copiilor prin toate mijloacele şi nu numai prin stimulente
financiare pentru tinerele mame!).
Obs1: se impune în analizele de demografie şi sociologie a populaţiilor şi problematica
mortinatalitãţii (a copiilor nãscuţi morţi) cât şi a mortalitãţii materne (mai ales în perioada 1967 –

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


1989 când în România a fost interzis avortul iar practicile contraceptive şi de planning familial
practic nu au existat!).
Obs2. Unele anchete recente coordonate de cãtre OMS sau Banca Mondialã se concentreazã pe
cazul decesului copiilor cu vârsta sub 5 ani. Astfel, dupã cum stipuleazã Jurnalul Naţional [ 25
iunie, 2004] accidentele de maşinã şi diversele intoxicaţii ar fi principalele cauze de deces din
Uniunea Europeanã. Însã îngrijorarea generalã se referã la decesele cauzate de poluare (de la
poluarea autoturismelor pânã la calitatea apei potabile) mai ales în zonele estice ale Europei
(tocmai de aceea cele mai sensibile dosare de negociere rãmân cele legate de mediu!).

6. Analiza fertilitãţii, natalitãţii, fecunditãţii


In unele manuale de demografie fertilitatea populaţiei este tratatã separat de natalitate sau
fecunditate. Definiţiile acestor fenomene demografice impun totuşi tratarea acestora în mod
complementar, fiind noţiuni foarte apropiate. Dacã ar fi sã facem totuşi o ierarhie noţiunea de
fertilitate este mai cuprinzãtoare decît cea de natalitate (V. Trebici, 1975; 251).
Trecînd la definiţiile acestor noţiuni putem spune cã de prim interes este fecunditatea unei
populaţii (sau capacitatea acesteia de a naşte copii vii) urmînd ca fertilitatea sã reprezinte
manifestarea efectivã a fecunditãţii (printr-un anumit numãr de copii nãscuţi de o femeie/cuplu
etc.) în timp ce natalitatea ar reprezenta chiar intensitatea evenimentului naştere în cadrul unei
populaţii (prin raportarea numãrului de naşteri la totalul populaţiei respective). Din aceste definiţii
se poate deduce de ce, pe de o parte, toate aceste noţiuni reprezintã fenomene atît biologice cât şi
sociale în acelaşi timp, iar pe de altã parte de ce evenimentul naştere este oarecum ambiguu,
referindu-se în acelaşi timp la cuplul care procreazã dar şi la rezultatul procreãrii- copilul viu.
Referitor la codiţiile necesare reproduceii trebuie reamintit cã acest fapt are loc pentru
femei în intervalul de vîrstã de 15-49 de ani cu condiţia sã exista intenţia (sau comportamentul
reproductiv în cadrul cuplului) în condiţiile existenţei/non-existenţei unui plannig familial (ca
expresie a fertilitãţii conştiente) şi în condiţiile existenţei unei anumite forme de coabitare într-o
uniune sexualã stabilã (de exemplu instituţia familiei care este în continuare forma dominantã,
universalã de evoluţie a cuplului, dar pot exista şi copii fãrã sã existe acest cadru). Indiferent de
aceste condiţii, însã, întotdeauna, fertilitatea este inferioarã fecunditãţii. De exemplu s-a constatat
cã fecunditatea maximã pentru o femeie s-ar putea ridica la 20 de nou nãscuţi. În realitate aceastã

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


limitã biologicã este foarte rar sau niciodatã atinsã. Acest lucru se întâmplã, dupã cum preciza şi
T. Rotariu (2004; 245-246), datoritã factorilor macrosociali fie ei structurali şi/sau culturali
(reglementãri juridice, obiceiuri, tradiţii etc.) cît şi datoritã limitãrii conştiente a naşterilor de cãtre
subiecţii umani (factorul conştiinţã ar caracteriza ceea ce s-a numit o populaţie malthusianã).

6.1. Analiza transversalã a fecunditãţii

Analiza transversalã (de moment) a fecunditãţii are o primã abordare prin noţiunea de
natalitate (care caracterizeazã masa nãscuţilor vii, bine delimitatã în timp şi spaţiu). Expresia de
calcul poartã numele de ratã brutã (generalã) de natalitate:
N
n= • 1000
P

formulã în care N reprezintã numãrul de nou nãscuţi vii dintr-o anumitã perioadã de timp iar P
populaţia medie (care poate fi cea de la 1 ianuarie pentru prima jumãtate a anului sau cea de la 1
iulie pentru cea de a doua jumãtate). De obicei aceastã ratã se calculeazã pentru un an calendaristic
dar se pot face calcule şi pentru alte perioade (lună, trimestru etc.). In general rata natalităţii are
valori puternic diferenţiate după diverse criterii sociale, economice, culturale etc. Pentru ţara
noastră la începutul secolului XX se constata o rată foarte mare de 34,1‰ pentru ca apoi să fie
într-o continuă scădere. Iată cum apare tabelar evoluţia acestor date:
1930 34,1 ‰ 482.084
1938 29,5 ‰ 459755
La cifrele afişate putem adăuga o serie de precizări. Astfel se
1940 26,0 ‰ 414235
observă o rată ridicată a natalităţii la începutul secolului XX
1950 26,2 ‰ 426820
pe care o putem considera o cifră normală pentru acele
1960 19,1 ‰ 352241
vremuri. Valoarea acestei rate este însă într-o descreştere
1966 14,3 ‰ 273678
continuă după acea dată. În 1957 prin decretul 463 au fost
1967 27,4 ‰ 527764 liberalizate avorturile de unde şi o scădere semnificativă a
1972 18,8 ‰ 389153 ratei. În 1966 decretul 770 a interzis avorturile rezultatul
1982 15,3 ‰ 344369 fiind o creştere spectaculoasă a ratei natalităţii. Valoarea
1990 13,6 ‰ 314746 acesteia nu putea rămâne însă la cote ridicate cu toate
2001 9,8 ‰ 220368 măsurile represive luate în anii ’80.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


O analiză deosebit de pertinentă a problematicii politicilor pronataliste promovate în
timpul regimului comunist şi a costurilor sociale aferente, poate fi urmărită în V. Trebici, Genocid
şi demografie, Ed. Humanitas, 1990.
Datele de mai sus pot fi corelate şi cu cifrele care denotă numărul născuţilor vii din
coloana a treia. Astfel se observă că doar după Revoluţie s-au născut în România sub 300 de mii
de copii vii ceea ce explică declinul natalităţii sau chiar sporul natural negativ. De altfel rata de
natalitate din România este la ora actuală una dintre cele mai scăzute pe plan european. Dacă cifra
cea mai mare o găsim în Albania (17,18‰) ţara noastră este totuşi superioară unor ţări precum
Bulgaria (8,8‰), Spania (9,28‰), Italia (9,33‰) sau Germania (9,38‰). Cât priveşte judeţele din
România cele mai mici cifre se înregistrează în Capitală, în jud. Teleorman, Cluj sau Caraş-
Severin. La polul opus se situează judeţele Vaslui, Iaşi şi Botoşani (unele studii făcând legătura
între nivelul economic de dezvoltare şi un anumit comportament demografic!).
Din perspectivă transversală analiza natalităţii este totuşi insuficientă şi trebuie completată
cu analiza fertilităţii (diferenţa provine din faptul că trebuie analizată mai atent populaţia direct
implicată, anume populaţia feminină de vârstă fertilă). După cum se ştie contingentul fertil este
reprezentat de populaţia feminină cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Se introduce astfel
rata generală de fertilitate:
N vii N vii
fg = 49
× 1000 = × 1000
P F 15 − 49
∑F
15
x

formulă în care Nvii reprezintă totalitatea născuţilor vii iar la numitor se însumează
numărul de mame (de fapt numărul mediu al femeilor de vârstă fertilă, consemnat de obicei la data
de 1 iulie a anului). Cum însă contribuţia generaţiilor mamelor este foarte fluctuantă se cere o
analiză a fertilităţii după vârstele acestor mame. Tocmai de aceea se introduce rata de fertilitate
spercifică vârstei x:
Nx
fx = × 1000
Fx
formulă în care notaţia Nx se referă la numărul de copii vii născuţi de efectivul populaţiei
feminine de vârstă x, adică Fx .

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


În general sunt preferate categorii de vârstă de tip cincinal: f20-24 (care reprezintă fertilitatea
precoce) sau f25-29 (reprezintă fertilitatea întârziată). Aceste date ne sugerează însă şi alţi indicatori
utili în studiul fertilităţii:
-rata (indicele) fertilităţii legitime:
Nl
fl = × 1000
P Fl 15 − 49
formulă în care fl reprezintă numărul de născuţi vii de către 1000 de femei căsătorite de
vârstă fertilă, Nl reprezintă numărul copiilor născuţi de către acele femei iar la numitor este
numărul mediu al tuturor femeilor căsătorite de vârstă fertilă. Această rată face diferenţierea faţă
de fertilitatea nelegitimă.
-vârsta medie a mamelor la naştere:
49

∑ xN x
formulă în care: x este vârsta mamelor la naşterea copiilor
x= x =15
49 iar Nx este numărul de copii născuţi de mamele cu vârsta x .
∑N
x =15
x

Să calculăm de exemplu vârsta medie a mamelor pentru copiii născuţi în anul 2001 în România:

Grupe de vârstă Mijl. intervalului (xi) Nr. născuţi (Ni) xiNi


15-19 17,5 29130 509775
20-24 22,5 77518 1744155
25-30 27,5 66793 1836807,5
30-34 32,5 36063 1269547.5
35-39 37,5 8395 314812,5
40-44 42,5 2327 98897,5
45-49 47,5 142 6745
Total - 220368 5780744,5

5780744,5
x= = 26,2 ani
220368
În calculele de mai sus trebuie precizat că un număr de 627 de copii au fost născuţi de mame cu
vârsta sub 15 ani în timp ce alţi 3 copii au fost născuţi de mame cu vârsta superioară limitei de 49
de ani. Aceşti copii au fost adunaţi la naşterile din categoriile de vârstă 15-19 ani respectiv 45-49

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


de ani (a se vedea modul de lucru şi în V. Trebici [1975; 261]). Din calcule a rezultat o vârstă
medie de 26,2 ani pentru anul 2001. Această valoare a avut o evoluţie specifică. Astfel, la
începutul secolului XX această valoare era de 29 de ani fiind apoi într-o continuă scădere.
Comparaţiile între diferite ţări pot fi semnificative din moment ce această valoare este sub valorile
din alte ţări europene dezvoltate în care naşterea copiilor este întârziată din diverse motive socio-
economice.
Obs: metodele de calcul ale vârstei medii sunt mai complexe atunci când se aplică o diagramă de
tip Lexis. T. Rotariu [2003;267-268] dezvoltă acest subiect pentru colectivităţi de gradul I
(generaţii şi vârste împlinite) cât şi pentru colectivităţi de gradul II (generaţiile dintr-un an
calendaristic).
-rata fertilităţii totale (indicele sintetic al fertilităţii) reprezintă numărul mediu de copii
născuţi de o femeie în perioada 15-49 de ani. Expresia într-o formulă este următoarea:
49
RFT = D50 / 1000 = ∑ f x / 1000
15

În formula de mai sus RFT se numeşte rata fertilităţii totale, D50 se mai numeşte descendenţa
finală şi reprezintă suma copiilor la încheierea perioadei fertile. Se înţelege că:
D50 = f (15,16) + f (16,17) + ........ + f (48,49).

Pe baza RFT se poate calcula indicele brut de reproducere de moment cu formula:


R=0,488*RFT.De exemplu pentru RFT=1,45 se obţine R= 0,707 ceea ce reprezintă faptul că 1000
de femei de vârstă fertilă, în condiţiile absenţei decesului, vor da naştere la 707 fete sau altfel spus
la o mama pot reveni 0,7 fete (cu consecinţe negative în ce priveşte reproducerea populaţiei).
După cum precizează Cornelia Mureşan [1999; 119] pentru ţara noastră RFT a avut
valorile următoare: 3,23 (în anii 1948-1955); 2,27 (în anii 1956-1966) ; 2,58 (în anii 1967-1989) şi
1,64 (în anii 1990-1992) constatându-se o bruscă scădere RFT după 1990. Majoritatea
demografilor au tras un semnal de alarmă în acest sens deoarece redresarea fertilităţii în România
pe termen mediu şi lung presupune un întreg complex de măsuri socio-economice dacă nu chiar
schimbarea mentalităţilor referitoare la familie şi copil în general.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


6.2.Analiza longitudinală a fecundităţii

Instrumentul principal de lucru în acest caz este tabela de fertilitate cu ajutorul căreia se pot
analiza generaţiile de femei luându-se în calcul faptul că evenimentul naştere nu este unic. Tabela
în sine are următoarele coloane:
Vârsta mamei Nr. născuţilor vii Nr. de Probabilitatea de Probabilitatea de
x ani în perioada supravieţuitoare fertilitate la infertilitate la
x, x+1 la vârsta x vârsta x vârsta x
x S(x) N(x,x+1) fx i (x)

Într-un astfel de tabel vârstele mamei oscilează între 15 şi 50 de ani iar probabilitatea de fertilitate
ia forma: fx=N (x,x+1)/S(x); probabilitatea de infertilitate este dată de relaţia i(x)=1-f(x). Toate
datele dint-o astfel de tabelă se bazează de obicei pe un eşantion dintr-o anumită generaţie şi
despre care sunt disponibile toate informaţiile necesare. De obicei acest eşantion cuprinde un
număr de 10.000 de femei care au împlinit 50 de ani şi care sunt interogate asupra naşterilor pe
care le-au avut. Se poate calcula descendenţa finală (sau numărul mediu de copii care ar putea fi
născuţi de către o persoană care a depăşit vârsta de 15 ani). Descendenţa finală se determină cu
formula:
49

∑N x
Df = 15
.
F15
Pe baza tabelei se poate constitui tabelul de fertilitate care cuprinde doar trei coloane:
Vârsta Numărul născuţilor vii Descendenţa (efectivul cumulat al
născuţilor vii)
x Nx Σ Nx

Dacă eşantionul de femei avea o mărime de 10000 de persoane atunci descendenţa finală se
49
calculează cu formula: D f = ∑ N x / 10.000
15

Analiza longitudinală poate fi completată şi cu alte tabele: tabelul fertilităţii legitime, tabelul de
fertilitate după cohorte, tabelul de fertilitate de rang (sau al câtelea născut viu este copilul) etc.
Aceste tabele din perspectivă longitudinală pot fi foarte utile când se urmăreşte numărul de copii
care revin la o femeie sau căsătorie, distribuirea născuţilor vii după vârsta mamelor, distribuţia
după rang etc. Fără a intra în detaliile acestor tabele să amintim în final unele aspecte ale evoluţiei

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


fertilităţii în România. După cum am spus şi mai înainte, în ţara noastră, după 1990, a avut loc o
scădere bruscă a ratei totale de fertilitate. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, de la presiunea
factorilor economici până la modalităţile de coabitare a noilor cupluri. Un sociolog român I.
Mihăilescu [2003; 50-51] enumera o serie de asemenea factori care justifică scăderile
semnificative ale natalităţii şi fertilităţii cel puţin în societăţile europene: factorii economici,
schimbările din cadrul comportamentului nupţial, modificarea tradiţiilor şi a stilurilor de viaţă,
creşterea nivelului de şcolarizare şi a aspiraţiilor sociale, creşterea gradului de ocupare a femeilor,
slăbirea familiei (prin divorţ, naşteri ilegitime etc.), slăbirea sentimentelor religioase etc. Toate
aceste fenomene intră în orice explicaţie demografică sau sociologică privind natalitatea şi
fertilitatea deşi modul lor de acţiune diferă de la o societate la alta nefiind deci generale. Cu toate
acestea anumite analize concentrează influenţele factorilor studiind comportamentele tinerelor
generaţii privind atitudinea faţă de familie şi faţă de copii. Acelaşi autor I. Mihăilescu [ibidem; 59
şi urm.] consideră că respectivul comportament rezidă în următoarele:
-amânarea cât mai mult a primei naşteri
-reducerea numărului de copii pe familie
-reducerea numărului copiilor nedoriţi prin practicarea mijloacelor contraceptive moderne
-“contagiunea socială” a unor practici comportamentale, de consum etc.
La rândul lui analistul român Liviu-Stelian Begu a analizat într-o teză de doctorat
(Bucureşti, 1997) influenţa diverşilor factori asupra fertilităţii. El a luat în considerare două tipuri
de factori: demografici (vârsta părinţilor, starea civilă, vârsta la căsătorie şi durata căsătoriei) şi
economico/sociali (ventul populaţiei, consumul, migraţia externă).
Toate aceste analize specifice demografiei sociale trebuie să răspundă la o problemă
majoră: este scăderea fertilităţii un fapt întâmplător, generat de valorile moderne şi postmoderne∗
sau este un fenomen de durată inclus de către specialişti în ceea ce s-a numit “tranziţie
demografică”? Răspunsul la această întrebare înclină mai mult spre a doua variantă, fapt ce trimite
la viitoarele evoluţii demografice alarmante: scăderea numărului de naşteri sub pragul înlocuirii
generaţiilor, creşterea proporţiei populaţiei vârstnice, eşecul politicilor demografice pro-nataliste
etc. Într-o perspectivă complementară (a se vedea în www.pubhealth.ro) nu trebuie uitaţi şi factorii
medico-biologici (sterilitatea feminină/masculină, consecinţele medicale ale avorturilor,


Despre impactul postmodernităţii a se vedea Raluca Popescu, Calitatea vietii de familie în Romania, Academia
Româna şi ICCV, Sesiune de comunicări stiintifice 22 febr. 2002, www.iccv.ro.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


nerespectarea regulilor elementare de igienă) sau factorii legislativi (prevederile Codului Muncii şi
Codului familiei, sistemul de alocaţii, programe de protecţie materno-infantilă, politici de planning
familial etc.).

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


7. Analiza nupţialităţii şi divorţialităţii

După cum am mai spus decesele şi naşterile sunt evenimentele demografice principale. La
aceastea se adaugă căsătoriile şi divorţurile doar ca evenimente secundare şi doar în măsura în care
acestea influenţează evenimentele principale. Legătura dintre cele două tipuri de evenimente este
dată de familie în cadrul căreia au loc de obicei naşterile. Ca fenomen demografic nupţialitatea
desemnează intensitatea evenimentului “căsătorie” (uniunea liber consimţită între un bărbat şi o
femeie) în cadrul unei populaţii sau subpopulaţii. Şi în acest caz se impun două tipuri de analiză:
longitudinală şi transversală. Din perspectivă longitudinală se foloseşte tabela de nupţialitate care
se construieşte pe baza interogării unui eşantion de 1000 sau 10000 de persoane care au o vârstă
superioară limitei de nupţialitate (se are în vedere de obicei prima căsătorie în absenţa
mortalităţii): de exemplu se pot lua limitele de 16 şi 55 de ani. Tabela va conţine următoarele
coloane:
Vârsta Nr. celibatari (Px) Nr. persoane căsătorite în intervalul (x,x+1) Probabilitatea de
(x) sau număr de căsătorii: C(x,x+1) nupţialitate Nx

Datele cuprinse în această tabelă permit calculul mai multor mărimi:


-proporţia celibatului definitiv (ca raport dintre numărul celibatarilor de la virsta limită şi numărul
celibatarilor de la prima măsurare, de exemplu vârsta legală de căsătorie 16 ani).
-vârsta medie la (prima) căsătorie care se stabileşte cu formula:
55

∑ C ( x, x + 1) × x
x= x =16
55
.
∑ C ( x, x + 1)
x =16

Creşterea acestei medii poate sugera tendinţa populaţiei de a întârzia prima căsătorie. Astfel în
1990 femeile aveau la prima căsătorie o vârstă medie de 23,7 ani iar bărbaţii 26,6 ani (astăzi aceste
valori sunt de peste 25 respectiv 28 de ani). Acest fapt se reflectă de exemplu şi în vârsta mamelor
la prima naştere. De exemplu vârsta medie a mamelor din România la prima naştere, pe medii, a
fost următoarea:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


An Urban Rural
1996 24 21,8
2001 25,2 22,4

Se observă o uşoară creştere a acestei vârste atât în rural cât şi în urban.


-vârsta mediană la (prima) căsătorie-desemnează vârsta maximă a jumătate dintre căsătoriţii dintr-
un contingent nupţiabil.
-vârsta modală la căsătorie-reprezintă cea mai des întâlnită vârstă la căsătorie (sau vârsta care are
frecvenţa maximă).
-probabilitatea de nupţialitate-sau probabilitatea ca o persoană dintr-un contingent nupţiabil care
are vârsta x să se căsătorească înainte de a împlini x+1 ani. Se obţine prin raportarea numărului de
căsătorii din intervalul (x,x+1) şi numărul de celibatari cu vârsta x.
Obs: calculele de mai sus pot fi extinse la căsătorii în general indiferent de rang dar şi în cazul
presupunerii prezenţei mortalităţii. Pentru aprofundarea acestui subiect propunem studiul în T.
Rotariu [2003, 188-194].
Din perspectivă transversală sunt utilizaţi o serie de indicatori care pot da o imagine de
moment, conjuncturală a fenomenului. Primul dintre aceşti indicatori se numeşte rata generală de
nupţialitate (c):
C
c= × 1000 , în care C reprezintă nr. de căsătorii dintr-un an iar la numitor
P
regăsim populaţia medie.

De exemplu în România pentru anul 2000 conform datelor I.N.S. se obţine valoarea următoare:
135808
c= × 1000 = 6,1 ‰ ceea ce însemnă că la 1000 de locuitori au loc 6 mariaje. Datorită
22488600
faptului că această rată rămâne un indicator ambiguu analizele se pot detalia după diferite
categorii.
Cât priveşte problematica divorţialităţii trebuie spus că aceasta măsoară intensitatea
evenimentului divorţ din cadrul unei populaţii. Din perspectivă transversală se defineşte o mărime
relativă numită rata generală de divorţialitate (d):
D
d= × 1000 , în care D reprezintă numărul de divorţuri dintr-un an calendaristic.
P
Ca şi în alte cazuri raportarea la întreaga populaţiei poate să nu fie sugestivă şi atunci se preferă o
rată care cuprinde doar populaţia căsătorită:

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


D
d= × 1000 , în care Pc este populaţia medie căsătorită.
Pc
Din perspectivă longitudinală se poate construi şi în acest caz o tabelă de divorţialitate plecând de
la un eşantion determinându-se şi în acest caz vârsta medie, mediană, modală, proporţia
persoanelor care divorţează sau a celor care nu sunt afectate de acest eveniment etc.
În România rata divorţialităţii a variat în ultimii 30 de ani în jurul valorii de 1,6‰ cu
precizarea că în anii 67-68 această rată a avut valori foarte apropiate de zero (în urma aplicării
unor prevederi legale constrângătoare privind desfacerea căsătoriilor). În anul 2001 rata
divorţialităţii în Romania era de 1,39‰ însă pe judeţe se constată diferenţe notabile. Astfel această
rată avea cele mai ridicate valori în jud. Hunedoara (2,38‰), Sibiu (1,98‰), Arad (1,95‰) sau
Tulcea (1,93‰), iar cele mai scăzute valori erau înregistrate în jud. Giurgu (0,66‰), jud. Ilfov
(0,70‰) sau Dolj (0,80‰). Numărul divoţurilor a oscilat în ultimii 30 de ani în jurul cifrei de
30.000. Dacă numărul căsătoriilor este în general în scădere în România cel al divorţurilor este
relativ constant. Aceste evoluţii reflectă un anumit model demografic caracterizat prin:
- impunerea în continuare a instituţiei căsătoriei (media naţională rămâne superioară
mediei de 5,4‰ din ţările dezvoltate ale Europei)
- scăderea accentuată a celibatului definitiv
- divorţialitate relativ constantă datorită şanselor mici de a găsi resursele pentru un nou
domiciliu şi/sau datorită acceptării familiei ca refugiu sigur (V. Gheţău, 2000).
- scăderea ratei fertilităţii la nivele comparabile cu ţările din vestul Europei însă din
motive diferite: tendinţa de reducere a costurilor în primul caz şi tendinţa de menţinere
a unui standard de viaţă în al doilea caz (C. Mureşan, 2003).
Să amintim în încheiere că problematica deosebit de complexă a natalităţii/fertilităţii dar şi a
nupţialităţii/divorţialităţii, trebuie coroborată cu studiile de sociologia familiei. De exemplu
trebuie combinată analiza demografică o analiză a funcţiilor familiei de astăzi sau cu tipurile de
menaje identificate şi proporţiile acestora: menaje cu o singură persoană cu sau fără copii, menaje-
familie de coabitare cu sau fără copii, menaje nefamiliale, uniunile consensuale etc.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


8. Analiza “tranziţiei demografice”

Prin tranziţie demografică este desemnat un proces demografic care are ca principală trăsătură
scăderea mortalităţii urmată de scăderea natalităţii (fecundităţii). Trecând în revistă o serie de
definiţii C. Mureşan (1999; 16 şi urm.) conchide că acest proces caracterizează modernizarea
demografică inclusă la rândul ei în revoluţia societală modernă. Este vorba deci de evoluţii întinse
pe cel puţin 100 de ani -începând de la mijlocul secolului XIX- ale mortalităţii şi natalităţii. În
general scăderea concomitentă sau defazată a acestora duce la creşterea populaţiei în diferite
proporţii (după caracteristicile tranziţiei). De altfel creşterea explozivă a populaţiei este o
caracteristică a modernităţii. Dacă în anul 0 populaţia lumii era cotată la cca. 150-300 de milioane
de locuitori sau în anul 1800 cuprindea doar 950 de milioane, creşterea devine apoi semnificativă:
1,7 miliarde în anul 1900; 3,3 miliarde în anul 1965; 5,2 miliarde în 1990 şi peste 6 miliarde în
anul 2000. De altfel se prognozează pentru anul 2050 o populaţie totală de 9,3 miliarde (a se vedea
detalii la www.un.ro/prospect.html). Această creştere nu priveşte un număr de 40 de ţări
dezvoltate din punct de vedere economic sau în curs de dezvoltare, care vor suferi scăderi
semnificative de populaţie.
Revenind la problematica tranziţiei demografice trebuie spus că aceasta a fost numită
iniţial revoluţie demografică de către francezul A. Landry. Acest important specialist identifica
trei regimuri demografice:
1. Regimul primitiv- în care ratele de natalitate şi mortalitate se menţin la cote înalte;
mijloacele limitate de subzistenţă limitează creşterea populaţiei
2. Regimul intermediar- în care natalitatea se menţine la cote ridicate dar mortalitatea
începe să scadă
3. Regimul contemporan- în care valorile ratelor de natalitate şi mortalitate se stabilizează
la cote scăzute; aceste evoluţii se datorează proceselor economico-sociale specifice
modernităţii.
Teoria lui A. Landry -publicată în 1934 - pleca de la sesizarea că o limitare a populaţiei
dată de mijloacele de subzistenţă (după Th. R. Malthus) nu mai este actuală ci mai degrabă trebuie
ţinut cont de noul comportament nupţiabil al oamenilor în plină modernitate (numit de Landry
“raţionalizare a vieţii”).
Termenul de revoluţie demografică a fost înlocuit- în timp- cu cel de tranziţie demografică
însă sensul nu s-a schimbat semnificativ: este vorba de scăderea mortalităţii urmată de scăderea

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


natalităţii cu precizarea că are loc, cel puţin în fazele intermediare o creştere semnificativă a
populaţiei. Să rezumăm grafic aceste evoluţii (cf. V. Trebici, 1975):

Naşteri şi decese la 100 de locuitori

Natalitate
Mortalitate

I II III IV
AGRAR PROCES INDUSTRIAL PERIOADA DE PROCESE
INCIPIENT TRANZIŢIE DEMOGRAFICE ÎN
ŢARILE AVANSATE

Din această schemă se poate observa evoluţia concomitentă a celor două fenomene
demografice şi stabilizarea finală la valori deosebit de scăzute ceea ce semnifică un nivel superior
de trai şi o speranţă de viaţă la naştere superioară. Cele patru etape au fost extinse de către C. P.
Blacker (apud. V. Trebici, 1995) la următoarele cinci stadii: stadiul staţionar (cu rate înalte de
mortalitate şi natalitate), stadiul expansiunii incipiente (mortalitatea începe să scadă), stadiul de
expansiune finală (ambele scad, însă mortalitatea mai accentuat), un nou stadiu staţionar (cu
valori scăzute ale mortalităţii şi natalităţii) şi în sfârşit un ultim stadiu cel al declinului (în care rata
de mortalitate o depăşeşte pe cea a natalităţii rezultând o creştere negativă a populaţiei). În ce
priveşte ultimul stadiu s-a constatat că el nu este obligatoriu să apară doar în situaţii critice
(epidemii, războaie, etc.) ci poate apare, ca şi în cazul ţării noastre de după 1992 şi în vremuri de
pace. Aceste evoluţii reclamă elaborarea unor politici prietenoase din punct de vedere demografic
pentru redresarea ratelor fertilităţii şi natalităţii.
O variantă foarte interesantă asupra aceleiaşi problematici îi aparţine lui A.J. Coale
(1973). După acest autor există două tipuri de tranziţie demografică: malthusiană (scade proporţia
femeilor căsătorite) şi tranziţia neo-malthusiană (se reduce fertilitatea din cadrul căsătoriilor). Se
observă că în centrul acestui model stă tot fertilitatea care suportă o trecere de la un stadiu natural

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


la unul controlat, aceste două tipuri de fertilităţi impunând două tipuri de societăţi: una
tradiţională şi una modernă.
Din cele spuse până acum deducem că tranziţia demografică este un proces de durată care
va privi, mai devreme sau mai târziu toate ţările de pe glob. Se înţelege că ritmul acestui proces
este diferit de la o ţară la alta impunându-se diverse modele. Să le ilustrăm doar pentru ţările
dezvoltate europene (J.-C. Chesnais, 1979; apud V. Trebici, 1996):
Tipul şi ţara Începutul Sfârşitul Durata în ani Perioada Rata creşterii
tranziţiei tranziţiei creşterii naturale
naturale
maxime
Model nordic 1815 1965 150 1855-1865 1,6
Suedia
Model occidental 1875 1965 90 1896-1905 1,5
Germania
Model meridional 1875 1965 90 1911-1913 1,2
Italia 1921-1930

J-C. Chesnais amintea şi de alte două grupe de modele: pentru ţările de imigraţie şi pentru
ţările în curs de dezvoltare. Pentru România debutul precis al tranziţiei demografice rămâne o
necunoscută din diverse motive de culegere a datelor. Cu toate acestea principalii demografi
români situează acest început la mijlocul secolului XIX (a se vedea şi anliza făcută de C. Mureşan,
1999). Cu alte cuvinte începând cu anul 1850 asistăm în spaţiul românesc la o scădere vizibilă a
mortalităţii ceea ce a dus la declanşarea procesului. În anul 1885 a început şi trendul descrescător
al natalităţii. Tranziţia în sine a durat până la începutul anilor ’90 (deşi scăderea natalităţii a fost
întârziată de măsurile pro-nataliste din anii 1966-1967). Aceste evoluţii ar caracteriza la modul cel
mai general situaţia demografică din Romania cu specificarea că analizele pot fi aprofundate
dincolo de ratele de mortalitate/natalitate, implicând de exemplu speranţa de viaţă la naştere sau
mortalitatea infantilă, fapt ce poate duce la adăugarea unui număr de fenomene apropiate ca
denumire: tranziţia structurii pe vârste, tranziţia nupţialităţii etc.
Pentru a concluziona asupra procesului de tranziţie demografică să reamintim odată cu A.
Vidal (1994; 123) care ar fi legile tranziţiei demografice:
1.Dezechilibrul iniţial este provocat de scăderea mortalităţii (fapt ce devine o cauză
indispensabilă pentru scăderea fertilităţii)
2. Recului mortalităţii coincide cu alfabetizarea in masa in special a populaţiei feminine
(cauză a restrângerii dimensiunii familiei)

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


3. Controlul căsătoriilor a precedat controlul naşterilor
4. Dezvoltarea economică acompaniază scăderea fecundităţii
5. Urbanizarea a influenţat la rândul ei scăderea fecundităţii
6. Factorii favorizanţi sunt foarte diverşi şi nu pot fi enumeraţi exhaustiv (de exemplu se
pot adăuga: presiunea asupra suprafeţelor cultivate, practicile moştenirilor etc).
7. Migraţiile internaţionale şi mişcările naturale (date de naşteri şi decese) sunt strâns
legate.
Toate aceste legi vin să caracterizeze complexitatea unui fenomen demografic numit
cândva de către V. Trebici “paradigma cea mai importantă din demografia contemporană” (1991a;
296). Acest fapt este cu atât mai relevant din moment ce se vorbeşte astăzi despre cea de a doua
tranziţie demografică. În această nouă etapă scăderea fertilităţii este accentuată de progresele
tehnicilor contraceptive, de disoluţia familiei (în sens clasic) de progresele din educaţie etc.
Demograful D. J. van de Kaa (apud C. Mureşan, 1999; 28) considera că prima tranziţie
demografică avea la bază întărirea rolului familiei, putând fi deci caracterizată drept altruistă, pe
când cea de a doua tranziţie poate fi caracterizată drept individualistă. Aceste precizări au generat
numeroase polemici datorită diverselor evoluţii ale fertilităţii în diverse ţări însă pentru mulţi
autori este normal să se vorbească de a doua tranziţie demografică în condiţiile unei fertilităţi care
nu mai poate asigura reproducerea simplă a populaţiei (adică cu mult sub valoarea de 2,10
considerată propice reproducerii) sau în condiţiile unei creşteri negative a populaţiei. Tocmai de
aceea demografii atrag atenţia asupra acestui fenomen cu consecinţe neprevăzute pe termen mediu
şi lung. La fel de bine au atras atenţia şi asupra a ceea ce L. Brown (1988; 54) denumea capcana
demografică.
Dacă procesul de tranziţie demografică poate fi imaginat în trei etape, după cum am văzut
la început, capcana demografică ar fi un proces de recul care ar caracteriza anumite ţări din lumea
a III-a (în special cele din Africa dar nu numai): ele au trecut de primele două etape dar neputând
să treacă în cea de a treia sunt nevoite să se reântoarcă la prima etapă. Cu alte cuvinte dacă
trecerea la a treia etapă înseamnă în mod obligatoriu un progres economico-social sunt destule
cazuri când acesta nu a mai avut loc, pe fondul creşterii importante de populaţie survenită totuşi
în cea de a doua fază. Această creştere afectează puterea de susţinere a sistemelor ecologice
existând pericolul să fie depăşite anumite praguri naturale. La acest lucru contribuie şi slabele
investiţii în agricultură sau acţiunile insuficiente de tip ecologic. Se ajunge inevitabil la o scădere

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


accentuată a nivelului de trai şi la o tendinţă generală de revenire în primul stagiu al tranziţiei
demografice cu rate înalte de fertilitate şi mortalitate. Singura cale de a nu reveni în stagiul de
început este oprirea creşterii populaţiei prin politici antinataliste.

7.1.Tranziţia demografică în România de după 1957

După sociologul român C. Zamfir (1999), în ţara noastră, după 1957, au avut loc în mod
succesiv următoarele etape ale unei tranziţii demografice sui generis:
1. Tranziţia accelerată 1 din perioada 1957-1966 (caracterizată printr-o politică demografică
liberală încurajată de creşterea economică rapidă dar şi de liberalizarea avorturilor din 1957; rata
fertilităţii a scăzut progresiv).
2. Tranziţia frânată din perioada 1961-1989 (caracterizată printr-o bruscă legiferare a interdicţiei
avorturilor şi o lipsă totală a mijloacelor contraceptive, cu scopuri pronataliste declarate. Dacă
natalitatea a crescut câţiva ani ea şi-a revenit treptat la valori scăzute crescând în acelaşi timp
numărul copiilor nedoriţi sau dramele umane ale persoanelor care provocau avortul în orice
condiţii).
3. Tranziţia accelerată 2 din perioada de după 1989 (caracterizată prin noua liberalizare a
avorturilor care a generat în legătură şi cu alte fenomene demo-economice o scădere a natalităţii).
Comentînd aceste evoluţii C. Zamfir observă o polarizare inedită în comportamentul
demografic actual al românilor: în unele segmente creşte numărul familiilor cu foarte mulţi copii
(este vorba de obicei de familii cu resurse limitate provenite din mediul muncitoresc şi nu rural) în
timp ce în alte segmente reducerea este semnificativă (în special în familii care aparţin ca venituri
clasei mijlocii, care deci ar avea resursele necesare). În primul caz ar fi vorba chiar de o
antitranziţie (vizibilă de exemplu în rîndul populaţiei de rromi). Se impune, spune C. Zamfir; o
politică demografică prietenoasă, de suport pentru copil, care să cuprindă un complex de măsuri
sanitare, educaţionale, fiscale, alimentare etc. Iar dacă e vorba de resurse atunci o soluţie ar fi ca
clasa mijlocie să fie încurajată să ajungă la o fertilitate de 2-4 copii. Acesta ar putea fi un răspuns
la problematica tranziţiei demografice (care poate presupune efecte perverse pe termen mediu şi
lung).

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com


Tema: o disciplină teoretică devine ştiinţă dacă se bucură de următoarele proprietăţi: are un obiect
de studiu bine precizat, a ajuns la teorii şi legi proprii şi dispune de instrumente de analiză
specifice. Incercati să demonstraţi plecînd de aici dar de la alte lecturi că demografia este o ştiinţă.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com