Student: Anușcă Andrei Adelin

Anul 1, Grupa A1

Mihail Kogălniceanu și contribuțiile semnificative ale accestuia pe plan

național și european.

Mihail Kogălniceanu
(n. 6 septembrie 1817, Iași,
Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris,
Franța) a fost un om politic de
orientare liberală, avocat,
istoric și publicist român
originar din Moldova.
Studii- Kogălniceanu a
fost educat la Mănăstirea Trei
Ierarhi din Iași, înainte de a fi de
instruit de către Gherman Vida,
un călugăr care aparținea Școlii
Ardelene și care era asociat cu
Gheorghe Șincai. A terminat
școala primară din Miroslava, unde a învățat la pensionul lui Cuénim. În acea
perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri, pe Costache
Negri și pe Cuza. În acea perioadă, Kogălniceanu și-a dezvoltat o pasiune pentru
istorie, cercetând vechile cronici moldave.
Ajutat și de prințul Sturdza, Kogălniceanu și-a continuat studiile în străinătate,
inițial în orașul francez Lunéville în 1834 (unde a fost îngrijit de fostul tutore al
lui Sturdza, abatele Lhommé) și mai târziu la Universitatea Humboldt din
Berlin.
Înființarea revistei „Dacia Literară”- După finalizarea studiilor în Berlin, în
1838, Kogălniceanu revine la Iaşi. Timp de aproape zece ani, până la izbucnirea
revoluţiei de la 1848, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate cultural-
ştiinţifică. Este, pe rând, scriitor, editând 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi

1|Page
Moldovei, patron de tipografie, istoric, traducător, dar cel mai important,
publicist.
Pe 30 ianuarie 1840, împreună cu alţi colegi de generaţie, Mihail Kogălniceanu
pune bazele revistei „Dacia Literară”. În articolul „Introducţiune” din primul
număr al revistei, acesta va sintetiza în câteva puncte idealurile scriitorilor
paşoptişti, printre care amintim combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a
traducerilor mediocre, crearea unei literaturi cu specific naţional, inspirată din
istorie, natură şi folclor, lupta pentru unitatea limbii şi dezvoltarea spiritului
critic.
Rolul în cadrul revoluției pașoptiste- După declanșarea revoluțiilor europene
din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși,
din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie
1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi
unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat.
Kogălniceanu a scăpat de arestare, iar spre sfârșitul verii, a trecut granița cu
Austria în Bucovina, unde s-a refugiat pe proprietatea fraților Hurmuzachi.
Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului
Revoluționar Moldovenesc Central din exil. Manifestul său, „Dorințele partidei
naționale din Moldova” (august 1848), era, practic, un proiect constituțional ce
enumera țelurile revoluționarilor români. El contrasta cu cererile anterioare
prezentate de revoluționari lui Sturdza, în care se cerea respectarea strictă a
Regulamentului Organic și oprirea abuzurilor. În cele 10 secțiuni și 120 de
articole, manifestul cerea, printre altele, autonomie internă, drepturi civile și
politice, separația puterilor în stat, abolirea privilegiilor boierești, desființarea
clăcii și unirea cu Țara Românească.
Coperta actului „Dorințele partidei naționale
din Moldova”

Mandatul de prim-ministru- În primii ani ai

domniei lui Cuza, Kogălniceanu este numit
membru al Comisiei Centrale de la Focşani (14
martie 1859), apoi este numit preşedintele
Consiliului de Miniştri de la Iaşi, funcţie pe care
o ocupă în perioada 30 aprilie 1860 – 17 ianuarie
1861.

2|Page
 Devine foarte apropiat de Cuza Vodă, astfel că acesta îl alege să îi devină mâna
dreaptă în adoptarea şi punerea în aplicare a unui val de reforme ce să pună
bazele constituirii statului român modern. Pe 11 octombrie 1863, Mihail
Kogălniceanu este numit prim-ministru al României. Din această funcţie,
Kogălniceanu a contribuit la modernizarea statului român după model
occidental, cu instituţii şi cadre legislative moderne, prin adoptarea unor serii
ample de reforme care au modernizat România.
Reformele înfăptuite pentru modernizarea României. Lovitura de stat- În
decembrie 1863, se adoptă legea secularizării averilor mănăstireşti, prin efectul
căreia 25% din suprafaţa arabilă a ţării intră în sfera fondului funciar al statului
român.
În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin
legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe
comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ.
O altă importantă reformă este cea a învățământului. La 5 decembrie 1864
Alexandru Ioan Cuza promulgă „legea instrucţiunii publice”, prima lege prin
care învăţământul era organizat în mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu:
învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte
ani şi universitar, de trei ani.
Una din cele mai importante înfăptuiri a fost reorganizarea justiţiei. Astfel, au
luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de
juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs.
Cea mai importantă a fost legea rurală promulgată pe 14 august 1864. Potrivit
acesteia claca este desfiinţată, iar sătenii clăcaşi devin pe deplin proprietari liberi
pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi
şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire
şi în funcţie de numărul de vite.
Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi
grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de
ani.
Fondarea Partidului Național Liberal- Liberalismul românesc era reprezentat
la jumătatea veacului al XIX-lea de mai multe grupări politice care acţionau
separat: moderaţii conduşi de Ion Ghica, gruparea lui Mihail Kogălniceanu de
sorginte tot moderată, dar adepţii săi fiind catalogaţi drept maişti, radicalii
conduşi de I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti şi fracţioniştii lui Nicolae Ionescu.

3|Page
Între toate aceste grupări existau permanent disensiuni, astfel că pentru a reuşi să
se impună valorile liberalismului pe scena politică erau necesare eforturi pentru
ca aceste grupări să acţioneze unitar. În acest sens, fondarea Partidului Naţional
Liberal a cunoscut mai multe etape:
1. Înțelegerea de la Concordia: Aceasta reprezenta adoptarea unui program
comun în unsprezece puncte, care se pronunţa pentru modernizarea
României. Acest fapt a permis formarea a trei guverne succesive de
coaliţie liberală, între 1 martie 1867 şi 16 noiembrie 1868.

2. Coaliţia de la Mazar-Paşa: Cu dorința de a crea un regim politic bazat pe

democraţie şi liberalism, fracţiunile au început întemeierea de cluburi
liberale în oraşele mari ale ţării.
Pe parcursul lunii mai, în casa englezului Lakeman, au loc întruniri
frecvente între liderii liberali radicali şi moderaţi, pentru stabilirea unui
program politic comun şi o doctrină la care să subscrie toate facţiunile.
Acest proces a rămas cunoscut în istorie drept „Coaliţia de la Mazar -
Paşa”, căci englezul Lakeman fusese ofiţer în armata turcă sub numele de
Mazar - Paşa.
Proclamarea independeței de stat- Când în contextul internaţional generat de
noua criză orientală s-a întrevăzut posibilitatea obţinerii independenţei de stat a
României, primul ministrul Ion C. Brătianu îl numeşte ministru de Externe pe
Mihail Kogălniceanu.
Kogălniceanu a fost cel care a încheiat Convenția româno-rusă din 4 aprilie
1877, care permitea tranzitul trupelor ţariste pe teritoriul României, respectând
ţării noastre „integritatea existentă” şi „drepturile politice”. În aceaastă situație,
în şedinţa solemnă a Adunării Deputaţilor din 9 mai 1877, ministrul de Externe
Mihail Kogălniceanu rosteşte celebrul discurs ce proclama independenţa
României.
După 1880- După ce îşi încheie mandatul la Externe, Mihail Kogălniceanu îşi
continuă activitatea diplomatică şi este numit ministru plenipotenţiar al
României la Paris, între 17 aprilie 1880 - 1 iulie 1881.
După ce s-a retras din viața politică, Kogălniceanu devine președintele
Academiei Române între 18 martie 1887 - 28 martie 1890.
Decesul- Mihail Kogălniceanu a murit la Paris în timpul unei operații, iar
funcția sa de președinte al Academiei Române a fost preluată de Alexandru
Dimitrie Xenopol. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

4|Page
 Mormântul lui Mihail Kogălniceanu de la
Cimitirul Eternitatea din Iași.

Concluzii- Conchizând, se poate observa rolul

important al lui Mihail Kogălniceanu în politica
românească a secolului al XIX-lea prin
reformele înfăptuite în timpul domniei lui A.I.
Cuza. Aceste reforme, pe lângă impactul lor
politic, au avut și un rol dezvoltator al societății românești în mai multe domenii,
precum: agricultura ( ex.: reforma agrară, secularizarea averilor mănăstirești),
educația și cultura ( legea instrucțiunii publice), administrația ( legile privind
administrația publică), dar și justiția ( crearea judecătoriilor de plasă, tribunalele
judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie).
Totodată, Mihail Kogălniceanu a avut un rol important în dezvoltarea politică a
țării, în special prin crearea Partidului Național Liberal. De asemenea, prin
poziția sa de președinte a Academiei Române, a avut o contribuție uriașă în
dezvoltarea culturală a țării.

5|Page
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihail_Kog%C4%83lniceanu
https://www.descopera.ro/cultura/14909257-ziua-in-care-aicuza-a-introdus-
invatamantul-obligatoriu-si-gratuit-ce-pateau-parintii-care-nu-se-supuneau-legii
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/reformele-lui-cuza-schimbarea-
la-fata-a-romaniei

6|Page