Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
12 IUNIE 1942 Sper că- ţi voi putea împărtăși totul, așa cum n-
am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că- mi vei fi de
mare ajutor.
28 SEPTEMBRIE 1942 (COMPLETARE)
Până acum mi- ai fost de mare ajutor, așa cum mi- a fost și Kitty,
căreia îi scriu regulat. Îmi place mult mai mult felul acesta de a
scrie în jurnal și acum abia dacă mai pot aștepta clipa în care voi
avea timp să scriu în tine. O, ce bucuroasă sunt că te- am luat cu
mine!
DUMINICĂ, 14 IUNIE 1942 Voi începe cu momentul în care te- am
primit, adică în care te-am văzut pe masa cu darurile de ziua mea
(căci am fost de faţă și când te- au cumpărat, dar asta nu se
pune). Vineri, pe 12 iunie, la ora șase mă trezisem deja, și ăsta- i
un lucru foarte ușor de înţeles, fiindcă era ziua mea. Dar la ora
șase încă nu aveam voie să mă scol, așa că a trebuit să-mi
înfrânez curiozitatea până la șapte fără un sfert. Atunci n-am mai
rezistat și m- am dus în sufragerie, unde Moortje (pisica) m-a
întâmpinat alintându-se printre picioarele mele.” – Jurnalul Annei
Frank (Anne Frank a ţinut un jurnal între 12 iunie 1942 și 1 august
1944. A scris1 doar pentru sine până în primăvara lui 1944, când, la
postul de radio Oranje, care transmitea din Londra, l- a auzit pe
Bolkenstein, ministru al educaţiei în guvernul neerlandez în exil,
spunând că după război vor trebui adunate și publicate toate dovezile
suferinţelor poporului neerlandez din timpul ocupaţiei germane.)
Foto:bronzeline.ro
10 martie 2020
A fost frig, mai frig decât de obicei și, colac peste pupăză, la școală nu
ne-a mers căldura. Doamna dirigintă ne-a zis că s-a defectat un cazan
al centralei termice, iar reparația poate dura. Bine, s-ar putea nici să nu
mai fie nevoie, fiindcă la televizor au anunțat că, începând de miercuri,
închid școlile; circulă un virus ciudat, care face deja ravagii prin alte țări.
Foto: istock.com
Dragă jurnalule,
Azi am avut o zi minunată! Nici n-o să-ti vină să crezi unde am ajuns!
Tocmai la Paris! Da, da, la Paris! Adică în visul copilăriei mele!
Când am coborât din avion în ,,Oraşul luminilor”, afară erau 2 grade.
Un frig apăsător mă pătrundea până în oase, dar chiar nu mai conta!
Eram fericit(ă) și foarte emoționat(ă)! Sufletul îmi tremura de bucurie,
mai ales că pășeam pentru prima oară pe pământul lui Voltaire!
Simțeam că toate lumea e a mea!
Când am plecat din București era foarte devreme; mingea de foc a
dimineții nici nu își făcuse apariția. E drept, la aeroport am stat ceva
mai mult pentru check-in (în perioada asta se fac controale
amănunțite). Acelaşi lucru s-a întâmplat și în Franța , unde se iau
măsuri riguroase de protecție a călătorilor. Practic, te scanează, îți
măsoară temperatura, verifică amănunțit bagajele, totul pentru
siguranța turistului!
Zborul a durat aproximativ trei ore, iar eu număram minutele. Ardeam
de nerăbdare să ajung în oraşul mult visat.
Odată ce am pătruns în inima Parisului, am fost impresionat (ă) de
atmosfera de sărbătoare: lumini ornamentale, globulețe şi steluțe
felurite licăreau în toti copacii de pe Champs-Élysées. Muzeul Luvru
părea un castel dintr-o poveste cu zâne, iar Moulin Rouge ne întâmpina
cu jocul unic de lumini roșietice. E o încântare să te plimbi seara, în
preajma sărbătorilor de iarnă, pe străzile din Paris!
Dar, ce crezi că mi s-a întâmplat într-un magazin cu suvenire? Am
intrat entuziasmat (ă) şi dornic să cumpăr ceva pentru cei de-acasă. Am
pus în coș câteva lucruri cu iz de Paris şi m-am dus la casă să le plătesc.
Acolo, casierul era îmbrăcat în costum de ren. Mi-a zâmbit cu subînțeles
si mi-a zis că totul era cadou de la Moş Crăciun. Doar era 25
Decembrie! Nu îmi puteam reveni din uimire!
I-am mulțumit emoționat (ă) și am plecat încântat spre hotel. Pe drum
am zărit Turnul Eiffel, încărcat de podoabe luminoase care iti bucurau
sufletul!
Știi ceva? Cum nu se dădea Nică dus din Humulești, din leagănul
copilăriei sale fericite, așa nu-mi vine mie să mă mai dau dus din Paris!
Pe curââând!
Jurnalul intim a fost în mare vogă secolul trecut, atunci când numeroși
scriitori și intelectuali își așterneau viața în paginile jurnalelor. Eugen
Lovinescu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Camil
Petrescu, Ioana Em. Petrescu sunt doar câteva dintre numele
personalităților care au ținut jurnale. Cel mai lonegiv diarist este însă,
de departe, Titu Maiorescu. El și-a început jurnalul intim la 15 ani și a
continuat să scrie neîntrerupt până la vârsta de 72 de ani.
E frumos să ții un jurnal. Te ajută să te descoperi, să te descrii, să te
evaluezi, să te cunoști.
Spor la scris!