MIGRAȚIILE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ ÎN SECOLUL XX

Mișcările de populație sunt o realitate prezentă în istoria omenirii încă din cele mai vechi
timpuri. În această direcție Ecaterina Stănescu în Mișcări de populații în secolele XX și XXI scrie
despre fenomenul migrației de-a lungul istoriei: „Mișcările de populații sunt o realitate
permanentă în istoria omenirii; probabil cele mai cunoscute, datorită impactului lor, sunt cele
care, o dată cu secolul al IV-lea, au contribuit la destrămarea lumii antice și la constituirea unei
lumi noi, cea e evului mediu. Migrațiile sunt însă omniprezente și în timpurile noastre. Europa
secolului al XX-lea a cunoscut o permanentă mișcare de populații, cauzele ei fiind complexe”1
Lucrarea de față își propune să trateze fenomenul migrațiilor în lumea contemporană în
secolul al XX-lea. În această direcție trebuie să definim următorii termeni: migrație, imigrație și
emigrație.
„Migrația este fenomenul de deplasare voluntară sau forțată a unor indivizi sau populații
dintr‑o țară în alta sau dintr‑o regiune în alta”2.
Imigrația reprezintă totalitatea indivizilor care intră într‑o țară în cadrul fenomenului de
migrațiune.
Emigrația totalitatea ieșirilor dintr‑o țară în cadrul aceluiași fenomen.
Cauzele migrației:
1. Cauzele de natură economică – presupun căutarea unui loc în care traiul de viață este mai
bun.
2. Cauzele de natură politică – au în vedere, în mare parte, regimurile comuniste, totalitare,
în cadrul cărora drepturile și libertățile cetățenești nu erau respectate, la aceste cauze se mai adaugă
și conflictele dintre etniile din cadrul unei țări sau chiar războaiele.
3. Cauzele de natură religioasă – aceste cauze au în prim plan persecutarea oamenilor care au
o anumită religie.
4. Cauzele naturale – includ seceta, alunecările de teren, inundațiile, în unele zone ale lumii
chiar erupțiile vulcanice.
Dana Diminescu scrie, în cartea Sociologia Migrației Teorii și Studii de caz Românești,
despre rațiunile sau cauzele migrației: „Astfel, în situațiile de viață reală, rațiunile celor care se
angajează în migrațiune pot fi foarte complexe, adesea reprezentând un amestec de motivații
economice, eventual dublate de o anumită insecuritate generată de mediul sociopolitic. Multe
cazuri țin de decizia de natură politică a unor țări de destinație a potențialilor refugiați dacă și în

1
Valentin Băluțoiu, Lucia Copoeru, Aurel Constantin Soare, Istoria secolului al XX-lea și educația pentru cetățenie
democratică, Ed. Educația 2000+, București, 2006, p.11
2
Maria Ochescu, Manual de Istorie pentru clasa a VII a, Ed. Art Klett, București, 2022, p. 114
 ce condiții li se acordă azil sau dacă recunosc ca persecutați politici sau califică drept migranți
economici persoanele provenite din anumite țări. Mai mult decât atât, acceptarea migranților pe
criterii politice în statele de destinație poate avea o componentă economică evidentă”3
Putem distinge mai multe tipuri de migrație:
a) Migrația legală;
b) Migrația ilegală;
c) Migrația internă;
d) Migrația internațională;
e) Migrația permanentă;
f) Migrația temporară;
g) Migrația voluntară;
h) Migrația forțată;
De amintit sunt și consecințele migrației:
I. În țara din care se emigrează are loc fenomenul scăderii populației îmbinat cu fenomenul
scăderii puterii de muncă.
II. În țara în care se emigrează procesul este unul invers, are loc creșterea populației și a forței de
muncă.
III. O altă consecință a migrației este reprezentată de conflictele dintre locuitorii țării respective și
imigranți.
Dacă înainte de război și cu precădere în timpul războiului, țările europene cunosc o
perioadă de scădere demografică, după război aceste țări au trecut printr-o perioadă demografică
proliferă, cu toate acestea, după câteva decenii de la redresarea Europei, a avut loc o scădere lentă
care a dus la îmbătrânirea populației din zonele dezvoltate ale continentului și implicit la
dezvoltarea treptată a fenomenului de imigrație. Printre factorii care au favorizat dezvoltarea
fenomenelor anterioare se numără și reducerea numărului patronilor și țăranilor, dar și extinderea
clasei mijlocii salariate. Procesul de urbanizare capătă o amploare din ce în ce mai mare. Se
dezvoltă societăți de consum care radiază un nivel de trai tot mai ridicat. Pensionarii și tinerii
formează și ei grupuri mari de consumatori, având o importanță foarte mare4.
Serge Berstein reliefează o parte din factorii care au dus la mutarea populației de la oraș
la sat: „În sfârșit, uniformizarea aparentă a modului de viață și a practicilor sociale (în ciuda
menținerii unor mari inegalități) nu pot ascunde crizele apărute în urma unei schimbări rapide și
prost controlate a condițiilor de existență. Insuficiența echipamentelor urbane și degradarea

3
Remus Gabriel Anghel, Istvan Horvath, Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, Ed. Polirom, Iași,
2009, p. 23
4
Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei – vol. V, Ed. Institutul European, Iași, 1998, p. 389
spațiilor de locuit din cartierele sărace transformate în ghetouri, poluarea, șomajul, creșterea
violenței și a delicvenței pe un fond de sărăcie, sînt fenomene cu atît mai greu cu cît ele au loc
într-o societate destinată consumului bunurilor materiale”5.
În secolul XX numărul migranților și al regiunilor, la nivel global, implicare în procesul
de migrațiune a crescut considerabil. Doar în perioada 1985-1990, populația globală a crescut
anual cu aproximativ 1,7%. Astfel, la acest procentaj de 1,7% creștere anuală a populației lumii,
creșterea anuală a migranților a fost de 2,6%. Tot la nivel mondial numărul migranților cu acte a
crescut de la 75 de milioane în anul 1965 la aproximativ 190 de milioane în anul 2000. Astfel, în
secolul XX, numărul migranților a reprezentat aproximativ 2,5-3% din populația lumii6.
Cu privire la categoriile sociale, dar și la obiectivele urmărite în procesul de migrațiune
Remus Gabriel Anghel, în cartea Sociologia Migrației teorii și studii de caz românești, reliefează
varietatea acestora: „Un alt aspect al diversificării migrației se poate constata și în ceea ce privește
varietatea categoriilor sociale implicate în migrațiune și obiectivele urmărite. Cursurile
migratorii originare dintr-o anumită regiune (care în trecut, din punctul de vedere al
caracteristicilor sociologice a persoanelor implicate, erau destul de monocrome) devin
diversificate atât sub aspectul scopurilor urmărite de migranți (afaceri, studii, muncă, relații
familiale, pensionari care migrează ca să maximizeze puterea de cumpărare etc.), cât și al
stratificării socioprofesionale a populației angajate în migrațiune (tineri, pensionari, persoane
înalt calificate sau fără nici o calificare etc)7.
Un alt fenomen întâlnit a fost cel al migrației cadrelor. Astfel, migrația cadrelor a presupus
deplasarea întreprinderilor în contextul fenomenului globalizării. Apare în acest sens forma
migrației numită „migrația cadrelor” sau migrația specialiștilor. Migrează foarte multe persoane
cu calificări superioare, directori, manageri, contextul fiind cel al investițiilor la scara mondială.
Cu toate acestea, această categorie socială înaltă nu este percepută ca imigrantă, deoarece, a fi
imigrant înseamnă a avea o poziție modestă, această categoria au primit denumirea de
„internaționali”8.
În prima parte a secolului XX, contextul istoric al migrațiilor a fost conturat de revoluția
industrială din Europa de Vest, care a determinat o creștere demografică. Astfel, are loc migrare
europenilor către alte continente, în special către continentul American. Până în anul 1915,
aproximativ 36 de milioane de europeni părăsesc continentul, din aceștia aproximativ 80% dintre
cei care au emigrat au rămas definitiv9.

5
B. Serge, P. Milza, Istoria Europei – vol. V, p. 389
6
A. Remus, I. Horvath, Sociologia migrației..., p. 14
7
Ibidem, pp. 14-15
8
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 25.
9
Ibidem p.15
 Tot în această perioadă are loc o migrațiune internă, o migrație de la sat la oraș, prin
intermediul procesului de urbanizare, dar și o migrație intra-europeană. De exemplu, aproximativ
5 milioane de ruși au traversat munții Urali și s-au stabilit în zona transsiberiană.
Primul război mondial a dus la un al val de migrație. Valuri de populații încep să migreze
din regiunile implicate în lupte. În acest context sunt de amintit armenii care au supraviețuit
genocidului din anul 1915, aceștia s-au refugiat în țări precum America, Franța și Rusia10.
În perioada 1918-1920 are loc destrămarea imperiilor rus, austro-ungar, turc, german si
formarea statelor naționale. Cu privirea la România, are loc formarea statului unitar român. Aceste
contexte istorice au dus la deplasări care au fost provocate de conturarea noilor frontiere. Un prim
exemplu este Ungaria, unde s-au stabilit aproximativ 400.000 de maghiari care au venit din
România, Iugoslavia, Cehoslovacia. Un alt exemplu este Bulgaria, stat în care au venit aproximativ
200.000 de persoane din Turcia, Dobrogea și Macedonia. Tot în această perioadă au loc conferințe
de pace și tratate care provoacă retrasarea hărții Europei și implicit mișcări de populații. Din acest
punct statul devine puterea care deține controlul asupra locuitorilor atât majoritari, cât și
minoritari. Statul manifestă această putere prin controlul pașapoartelor11.
Războiul civil din Rusia din prima parte a secolului XX a dus la emigrare unei părți de
populații care se temea sau se împotrivea regimului comunist, aceștia au primit denumirea de „rușii
albi”.
Perioada cuprinsă între anii 1922-1928 a fost o perioadă de refacere economică, perioadă
necesară după distrugerile provocare în primul Război Mondial. Datorită refacerii economice are
loc un nou fenomenele de migrație, cerut de planurile de redresare și extindere economică, dar și
de problemele de natură demografică, probleme provocate de război. În această direcție, statele
interesare încheie acorduri cu alte state pentru recrutarea „imigranților economici”.
În perioada 1922-1933 are loc instaurarea regimurilor de dreapta în Germania și Iatalia,
dar și a regimului de stânga, regimul comunist, în URSS. Acest context istoric a dus, la fel ca în
cazul războiului civil din Rusia, la migrația persoanelor care se opuneau regimurilor, dar și la
migrația celor care erau vizați de aceste regimuri: evrei, militanți antifasciști italieni, antihitleriști.
Au avut loc deportări ordonate de către Stalin12.
În perioada 1929-1933 are loc marea criză economică mondială care duce la migrația
voluntară sau forțată a forței de muncă. Printre statele afectate se numără și România.
Între anii 1936-1939 are loc războiul civil din Spania – 500.000 de mii de spanioli trec
munții Pirinei pentru a scăpa de armatele naționaliste.

10
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea.....,, p. 15
11
Ibidem, p. 15
12
Ibidem, p.16
 Pentru România, anul 1940 vine cu un val de refugiere a românilor în contextul
presiunilor diplomatice făcute asupra României de cedare a teritoriilor către URSS, Ungara și
Bulgaria, teritorii care reprezentau aproximativ 75% din teritoriul țării. Astfel are loc refugierea
românilor din teritoriile cedate către teritoriile care au rămas libere.
Între anii 1939-1945 are loc cel de-al Doilea Război Mondial. În acest context au loc
dislocări de comunități „din zona fronturilor de luptă sau din apropierea lor; migrare celor vizați
de persecuțiile rasiale și politice ale regimurilor dictatoriale. Se estimează că 30 mil. de persoane
au fost deplasate în anii războiului, în primul rând civili care fugeau din calea dușmanului. Spre
exemplu, 520.000 de locuitori din Alsacia și Lorena au fugit din cauza invaziei germane; în 1940
numai jumătate s-au întors. În ultimele luni ale războiului, mai mult de 10 mil. germani din Prusia
orientală, Pomerania și Silezia se refugiază în zonele vestice aflate sub controlul Națiunilor
Unite”13.
În contextul celui de-al Doilea Război Mondial sunt de amintit evreii, care au „migrat” în
masă în această perioadă din cauza regimului din Germania, dar și din cauza regimurilor autoritare
din celelalte state. Astfel, în toate teritoriile ocupate de Hitler, evreii sunt arestați, urcați în vagoane
de transport animale, în condiții insalubre și inumane, deportați în Germania sau în Polonia în
lagăre de concentrare unde erau forțați să muncească până la epuizare, uneori până la moarte. În
aceste lagăre evreii erau supuși bătăilor venite din partea gardienilor, hrana era prezentă într-un
mod minim sau chiar lipsea. Copiii, bătrânii sau bolnavii nu aveau aceeași soartă „fericită”, aceștia
erau băgați în camere de gazare, fiind asfixiați, trupurile acestora erau arse în crematorii. După
terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a aflat faptul că aproximativ 9.000.000 de oameni
au avut această soartă, 6.000.000 dintre aceștia fiind evrei14.
Putem spune că cea mai mare migrație din secolul XX a fost cea a evreilor, în proporție
de 90% aceasta nu a avut un caracter voluntar. Cu toate acestea, o parte dintre evreii aflați în
teritoriile ocupate de Germania au reușit, cu ajutorul Rezistenței din Europa Occidentală, să
„evadeze” în alte țări. Acest context este reliefat foarte bine de către autorii Serge Berstein și Pierre
Milza care au scris că: „În Europa Occidentală, Rezistența a încercat mai întâi să mobilizeze
opinia publică și s-a continuat în „mișcări” clandestine care publicau manifeste și ziare
clandestine. Rețelele formate din mici grupuri de activiști mai mult sau mai puțin solide și
durabile, au organizat adevărate filiere de evadare pentru evrei, pentru cei ce fugeau de Serviciul
de Muncă Obligatorie, prizonieri și deportați evadați, aviatori aliați. Alți rezistenți furnizau

13
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 16
14
B. Serge, P. Milza, Istoria Europei – vol. V, pp. 149-150
informații serviciilor din Londra, practicau sabotaje, sau comiteau atentate împotriva armatelor
de ocupație”15.
După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial harta Europei este retrasată, se
instaurează regimurile comuniste în est și a cortinei de fier pe continent, începe războiul rece.
Astfel între anii 1945-1946 au loc migrații etnice și politice. Bulgaria, Ungaria și România fac
schimb de populații. Are loc expulzarea a peste 9.000.000 de germani din Prusia Orientală,
Cehoslovacia, Polonia fiind așezați în Republica Federală Germania. În partea estică a
continentului, Stalin continuă și el politia de persecuții și începe deportarea în masă a germanilor
aflați în zona Volgăi, polonezilor, tătarilor din Crimeea, locuitorilor țărilor baltice. Un număr
aproximativ de jumătate de milion de persoane din Carelia și din Basarabia au căutat refugiu în
statele vest europene, fugind din fața URSS-ului16.
Între anii 1948-1951 este pus în aplicare Planul Marshall, un plan de ajutorare pentru
redresarea pe toate planurile a Europei, plan denumit după secretarul de stat al Statelor Unite din
acel moment, George Marshall. La masa invitaților au fost invitate 22 de state membre ale Europei,
printre care și URSS. Cu toate acestea, URSS a refuzat participarea la acest plan atât în numele ei,
cât și în numele statelor comuniste asupra cărora avea influență, printre aceste state se numără și
România care, în decembrie 1947, devenise Republică Populară. Drept consecință a acestui plan
de redresare a Europei, reîncepe fenomenul de migrație către Statele Unite ale Americii. Un factor
important care a dus la începere acestui nou val de migrație în SUA a constat în statutul special pe
care SUA îl acorda refugiaților politici. În această direcție este de menționat Legea pentru
persoanele obligate să emigreze, lege apărută în anul 1948, la scurt timp după începerea Planului
Marshall. Astfel, datorită acestei legi, aproape jumătate de milion de refugiați din Europa au intrat
în Statele Unite ale Americii17.
Drept efect al Planului Marshall, țările care acceptă această propunere din partea SUA,
mai exact țările din Europa de Vest și țările din Europa de Nord cunosc o dezvoltare industrială
puternică, numărul de locuri de muncă crescând exponențial. Drept urmare între anii 1950-1970
în țările precum Franța, Germania, Belgia, Marea Britanie, Suedia, Țările de Jos, Danemarca au
solicitat forță de muncă din alte țări18.
În anul 1956 are loc o revoltă împotriva regimului comunist în Ungaria. În consecință de
cauză aproximativ 250.000 de unguri au ales să plece din țară. O mare parte din ungurii menționați

15
B. Serge, P. Milza, Istoria Europei – vol. V, p. 153
16
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 16
17
Ibidem, p. 17
18
Ibidem, p. 17
anterior s-au dus în Statele Unite ale Americii, restul ducându-se în țări precum Franța, Elveția,
Marea Britanie19.
În anul 1960, an denumit „Anul Africii”, dar și în următorul deceniu mai multe state din
Africa își obțin independența. Anul 1960 denumirea de Anul Africii deoarece în acest an și-au
obținut independența cele mai multe state, în număr de 17, din Africa. Drept urmare o parte a
populației (locuitorii fostelor colonii, europeni, dar și băștinași) migrează către fostele metropole20.
Dacă între anii 1950-1970 țările din Europa care au făcut parte din Planul Marshall au
cunoscut un progres economic exploziv, începând cu anii 1970 și până în anii 1980 are loc un efect
de stagnare sau de regres al economiei occidentale. Au loc instaurarea unor regimuri autoritare atât
în state din Europa (Grecia, Portugalia, Spania), cât și în țări ale lumii a treia sau în țări precum
Vietnam, Cambodgia sau Laos. Drept consecință are loc renunțarea la forța de muncă prestată de
imigranți. Cu toate acestea o nouă categorie socială începe să emigreze. Are loc o emigrație politică
alcătuită din intelectuali și membri din partidele politice interzise de regimurile autoritare21.
Între anii 1973-1974 are loc criza petrolieră, dar și necesitatea de a restructura economia
din occident. Drept consecință are loc limitarea imigranților de natură economică. Cu toate acestea
acest fenomen, de stopare a imigranților economici, este egalat de reîntregirea familiilor și de
imigrația clandestină în domenii de activitate precum: construcțiile, lucrările publice, confecții,
etc22.
În anul 1975 două colonii portugheze își proclamă independența, acestea sunt Angola și
Mozambic. Are loc un fenomen de revenire masivă în Portugalia a repatriaților.
Următorul eveniment de mare amploare care a dus la o mișcare masivă a populației a fost
prăbușirea regimului comunist în Europa de Est, regim cunoscut și în țara noastră. În această
direcție, Serge Berstein reliefează, în Istoria Europei – vol. V, căderea comunismului în țările aflate
sub influența URSS-ului. Dacă în celelalte țări căderea comunismului a fost una mai rapidă, în țara
noastră aceasta a avut o latență, având loc abia în decembrie 1989: „Valul contestatar din Europa
de Est, care a început să se manifeste în vara lui 1989 atingând apogeul în octombrie-noiembrie,
va cuprinde și România, dar cu o oarecare întârziere. Disidența nu era complet absentă în această
țară, unde rarii protestatari declarați erau apărați doar de atenția pe care le-o acorda mass-media
occidentală”23.
Cu privire la mișcările de populație din preajma prăbușirii comunismului, dar și post
prăbușirii acestuia, Ecaterina Stănescu scrie despre reîntoarcerea persoanelor pe locurile

19
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 17
20
Ibidem, p. 17
21
Ibidem, p. 17
22
Ibidem, p. 18
23
B. Serge, P. Milza, Istoria Europei – vol. V, p. 384
strămoșești: „Are loc revenirea etnicilor în țările „mamă” prin părăsirea țărilor de naștere, foste
state comuniste. Migrația economică sau politică a locuitorilor din fostele țări comuniste: spre
exemplu, în anii 1991-1993, între 300.000 și 400.000 de albanezi și-au părăsit țara, cei mai mulți
fiind ilegal în Italia și Grecia”24.
Un rol important în toată această mișcare de populație l-a jucat și Ungaria care, în toamna
anului 1989, a deschis frontiera dintre Ungaria și Austria: „Deschiderea frontierei dintre Ungaria
și Austria nu a provocat numai exodul brusc al germanilor din Est către RFG, ci a făcut din Praga
o etapă inevitabilă în drumul spre libertate, implicând imediat și Cehoslovacia în procesul de
liberalizare”25.
În anul 1991 începe războiul civil în fosta țară Iugoslavia. Astfel au loc mișcări de
populație, persoane refugiate din zonele conflictului etnic, militar, dar nu în ultimul rând refugiați
religioși. În această direcție, aproximativ 4.500.000 de persoane s-au refugiat în țările vecine cu
statele lor. Aproximativ 150.000 de persoane s-au refugiat în Țările de jos, Franța și Marea
Britanie26.
În anul 1992 se încheie tratatul de la Maastricht, tratat prin intermediul căruia se stabilește
o nouă extindere a granițelor Uniunii Europene. Datorită tratatului de la Maastricht are loc
facilitarea traversării granițelor între statele membre ale UE și implicit ușurarea procesului de
migrație. Astfel circulația liberă a banilor, a forței de muncă în spațiul UE contribuie la procesul
de globalizare. Elitele sau migrația cadrelor este ușurată27.
Către sfârșitul secolului XX, încep să se reglementeze mișcările de populație de pe
continentul European prin diverse legi sau tratate semnate între țări. În acest context este de amintit
tratatul de la Amsterdam, tratat care cuprinde legile, politicile pe care le au statele membre ale
Uniunii Europene cu privire la azil și migrații.
Pentru a înțelege mai bine fenomenul migrațiilor, în rândurile care urmează, voi reda
experiențele limită a unor persoane care au trăit această realitate tranșantă:
„Pentru Dora Serafolean, clipa de despărțire definitivă de locurile părintești din satul
bănățean n-a pălit în amintire, deși, ori de câte ori o evocă, glasul îi tremură a lacrimă: am ieșit
prin curte, mama cu noi doi de mână și cu... icoana noastră – Iisus Hristos și Maica Domnului,
așa, ca într-un pelerinaj dureros. Satul s-a creat în toamnă, când a venit un activist de partid și a
împărțit fiecărei familii o parcelă de pământ, bătând un țăruș numerotat în pământ. Casele erau
din chirpici sau din pământ, cu acoperiș din paie de orez, și arătau toate la fel: câte o cameră și
câte o bucătărie. Străzile nu aveau nume, ci numere. Școala însă s-a făcut și iarna lui 1951 n-a

24
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea.....,, p. 18
25
B. Serge, P. Milza, Istoria Europei – vol. V, p. 383
26
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea.....,, p.18
27
Ibidem, p.18
fost singura iarnă pe care aveau s-o petreacă bănățenii în Bărăgan. Vara, la Măzăreni veneau
țărani și vindeau fructe. Mama Sarafolean a reușit cu greu să cumpere câteva kilograme de cireșe.
Fratele meu Silviu, care nu-și aducea aminte cum arată un pom cu fructe, a aninat cireșele în
puiul de salcâm din curtea casei, admirându-l apoi cu licărire năzdrăvană în ochi. Mama, văzând
aceasta, a început să plângă, rugând Cerul să se îndure de copilul atât de inocent”28.
„Și acum când avionul intra pe pistă la Lisabona s-a mirat de clădirile din cartierul
Encarnacao, de maidanele pe care se osificau piane sfărâmate și carcase rupestre de mașini, și
de cimitirele și cazărmile al căror nume nu-l cunoștea ca și cum ar fi descins într-un oraș străin
căruia îi lipseau, ca să-l recunoască drept al său, notarii și ambulanțele din urmă cu optsprezece
ani. Stătuse o săptămână cu mulatra și puștiul în sala de îmbarcare din aeroportul din Luanda,
toți trei întinși pe jos, înfășurați în pături, chinuiți de foame, într-un vălmășag de geamantane,
saci, copii, suspine și mirosuri, în speranța că vor găsi un bilet să fugă de Angola, și de mitralierele
care răpăiau zilnic pe străzi, ridicate în aer de negri în salopete de camuflaj, îmbătați de after-
shave și de autoritate. Un funcționar, care consulta niște hărți și călca peste trupurile culcate,
picura din oră în oră câte un nume, iar după geamuri milițieni de-ai UNITA cu brățări din păr de
cal și lănci prevăzute cu pene, dirijați de consilieri americani și chinezi, vegheau sub tuburile de
neon din tavan”29.
Nu în ultimul rând, voi reda, în rândurile care urmează, experiența unui migrant în
România din statul Congo: „Experiența mea ca refugiat este una pentru care cuvintele nu sunt de
ajuns. Părăsind totul, familie, prieteni, mă aflu acum în această țară (România, 1999) în care nu
cunosc pe nimeni, nici chiar limba, trăind prin bunăvoința organizațiilor internaționale și a
guvernului. Înainte de a-mi părăsi țara lucram într-o societate aviatică și avem toate condițiile
pentru o viață bună. Atunci când a izbucnit războiul, eram, cu probleme de serviciu, într-un alt
oraș. A fost șansa mea, deoarece toți colegii mei au fost omorâți de un obuz care a atins clădirea
firmei. Cu ajutorul unor prieteni am reușit să părăsesc țara abandonând totul și, dintr-o țară în
alta, sunt acum în România. Calvarul vieții mele au fost cele două luni petrecute într-o pădure,
fără hrană sau medicamente. Am văzut copii murind de foame, bătrâni abandonați pentru că nu
aveau puterea să fugă. Viața nu mai avea nici un sens, ființa umană nu mai valora nimic. Omul
devenise un animal sălbatic trăind în pădure. Acesta a fost calvarul vieții mele înainte de sosirea
în România. Aici au apărut alte dificultăți. Autoritățile mi-au refuzat intrarea deoarece nu aveam
acte și am stat patru zile la punctul de frontieră. Ce să fac într-o asemenea situație? Să mă întorc
în țară, imposibil: atunci a trebuit să accept toate umilințele și capriciile celor de la frontieră.
Așa a început pentru mine viața de refugiat într-o țară cu totul necunoscută și unde totuși trebuie

28
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 21
29
Ibidem, p. 22
să reîncep să trăiesc. Totul este nou, necunoscut și nu știu ce să fac. Viața, viața mea trebuie
reconstruită reîncepând de la zero”30.
În concluzie, fenomenul migrațiilor poate avea diverse cauze, începând cu cele de ordin
politic, natural, chiar religioase. Situațiile de migrație sunt destul de complexe, acestea pot fi de
mai multe tipuri: legale, ilegale, interne, internaționale, permanente, temporare, voluntare sau
forțate.
În prima parte a secolului XX, fenomenul migrațiilor a avut o intensitate ridicată, fapt
datorat creșterii demografice, dar și Primului Război Mondial. Un alt punct de cotitură pentru
intensitatea migrațiilor a fost cel de-al Doilea Război Mondial, război care a ridicat iarăși
intensitatea migrațiilor de toate felurile. Cel mai cunoscut eveniment a fost cel al migrației evreilor,
acest fenomen fiind unul de tip forțat.
Un nou episod al migrației, cel puțin în partea europeană a globului, a fost reliefat în
ultimul deceniu al secolului XX, atât prin căderea regimului comunist din Europa de Est, cât și
prin mărirea granițelor Uniunii Europene prin aderarea noilor state.
Migrația poate fi un fenomen bun atât timp cât ea este făcută voluntară sau la cerere având
drept scop facerea de bine, dar atunci când aceasta este forțată, așa cum a fost în cazul evreilor,
migrația nu aduce decât tristețe și suferință.

Bibliografie

1. Valentin Băluțoiu, Lucia Copoeru, Aurel Constantin Soare, Istoria secolului al XX-lea și
educația pentru cetățenie democratică, Ed. Educația 2000+, București, 2006
2. Maria Ochescu, Manual de Istorie pentru clasa a VII a, Ed. Art Klett, București, 2022
3. Remus Gabriel Anghel, Istvan Horvath, Sociologia migrației. Teorii și studii de caz
românești, Ed. Polirom, Iași, 2009
4. Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei – vol. V, Ed. Institutul European, Iași, 1998

30
V. Băluțoiu, Istoria secolului al XX-lea....., p. 23