UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA DIN IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

SPECIALIZAREA RESURSE UMANE ANUL III

Migraţia internaţională a cetăţenilor

români după 1989

Student:
GURZU ROXANA-ANDREEA
SPECIALIZAREA RESURSE UMANE
ANUL III, GRUPA 1

IAȘI
ANUL 2019

1
 Cuprins

1. Introducere.....................................................................................................................3
2. Mişcări migratorii în perioada comunistă......................................................................3
3. Regimuri migratorii şi cauze determinate ale emigrării cetăţenilor români în ultimele
două decenii....................................................................................................................4
4. Schimbări în cauzalitatea emogrării din România.........................................................5
5. Dinamica migraţiei.........................................................................................................6
6. Destinaţii........................................................................................................................8
7. Varieţiuni în profilul sociologic al populaţiei emigrate................................................8
8. Femeile şi migraţia internaţională.................................................................................9
9. Concluzii..........................................................................................................10
10. Bibliografie ..................................................................................................................11

2
 I. Introducere
Conform Dicţionarului Explicaţiv al Limbii Române termenul de migraţie
reprezintă „deplasare în masă a unor triburi sau a unor populații de pe un teritoriu pe altul,
determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali”. Migraţia internaţională este
un fenomen complex, al cărui studiu se realizează uneori cu difilcultate. Termenul de
emigrant reprezintă o persoană ce a plecat din țara de origine pentru a se stabili definitiv sau
temporar în alta, forțat de împrejurări sociale, politice, economice etc. Un imigrant reprezintă
o persoană ce a venit să se așeze într-o țară străină, părăsindu-și țara de origine (de obicei silit
de împrejurări economice sau politice). În demografie, acest fenomen are un rol important
deoarece mobilitatea socială dacă depăşeşte anumite cote poate avea atât efecte negative, cât
şi pozitive asupra culturii, societaţii şi populaţiei unei ţări. Este importantă o monitorizare
continuă a procesului pentru a se putea face predicţii pentru viitor.

II. Mişcări migratorii în perioada comunistă

În perioada comunistă exista un control sever asupra populaţiei cu privire la
mobilitatea ei internaţională. De asemena în mai toate tările din blocul comunist se dorea
evitarea emigrării în masă a cetăţenilor, acest lucru fiind un pericol atât pentru exterior, cât şi
pentru interior. Cu toate acestea, fenomenul de emigrarea a fost unul semnificativ (tabelul 1),
iar metodele de părăsire a ţării au fost diverse: migraţia etnică, emigrarea legală (ex.
reunificarea familială), migraţia iregulară prin apel la instituţia azil politic. Azilul politic
reprezintă „acordarea de către un stat a dreptului de intrare și de ședere pe teritoriul său a unei
persoane străine, persecutate în țara sa pentru convingerile politice” (Azil politic, Wikipedia).
120000

100000

80000

60000

40000

20000

0
19571959196119631965196719691971197319751977197919811983198519871989

Tabelul 1: Emigrarea din România în perioada anilor 1957-1989, sursă: Rotariu, T., Voineagu, V., Inerție și
schimbare: dimensiuni sociale ale tranziției, Polirom, Iași, 2012

3
 Migraţia etnică din perioada comunistă, respectiv din perioada imediat următoare
prăbuşirii regimului, este analizată de Rogers Brubaker, care consideră că este „rezultatul
unei geometrii variabile a frustrărilor/constrângerilor şi atracţiei/aspiraţiei” (Rotariu,
Voineagu, 2012, p.200). Cele două motive principale care se află la baza migraţiei etnice se
completează unul pe celălalt: presiunile şi experienţele negative trăite în România şi atracţia
reprezentată de ţara de destinaţie. Astfel, din România între anii 1948 şi 1989 aproximativ
270.000 de evrei au plecat în Israel şi alţii în Statele Unite, iar din anul 1977 până la căderea
comunismului aproximativ 180.000 de germani au plecat în Republica Federeală Germania.
Valul de emigrarea ce are loc la începutul anilor ’90 se datorează unor procese ce au
avut loc în mijlocul anilor ’80. În anii ’60 statele occidentale adoptă o politică de azil
deschisă solicitanţilor ce vin din blocul comunist, politică ce a funcţionat cu prezumţia că nu
mulţi vor apela la acest program avănd în vedere restricţiile din regimul de provenienţă. Dacă
în anul 1980 numărul cererilor era de 2.476, în anul 1989 acesta a crescut de 6 ori ajungând la
14.864. O dată cu schimbarea regimului foarte mulţi au dorit sa profite de oportunitatea de a
pune în practică planul de emigrare, fapt datorat unor acumulări de tensiuni majore.

III. Regimuri migratorii şi cauze determinate ale emigrării cetăţenilor români în

ultimele două decenii
Regim migratoriu se referă la „conjuctura specifică a posibilităţilor de traversare a
frontierelor şi oportuniţăţilor de incorporare în societăţile destinaţie ce determină în mod
probabilist evoluţia carierei de emigrant” (Rotariu, Voineagu, 2012, p.201). Acest concept
defineşte procesul de migrare de la posibilitatea de a ieşi din ţară (paşaport, costuri călătorii)
până la ajungerea în ţara de destinaţie (regim vize, trecerea frontierei).
Regimul migratoriu românesc în perioada comunistă era foarte limitat: accesul la
paşaport era un privilegiu, trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită uneori si cu 10 ani
de închisoare, iar actul în sine era un risc: de la violenţă fizică (împuşcare) până la limitarea
accesului la anumite poziţii sociale. Regimul migratoriu era caracterizat de posibilitatea
extrem de limitată de ieşire din ţară, dar de o dificultate minimă de intrare în ţările dorite de
destinaţie datorită existenţei azilului politic ce oferea legalizarea rezidenţei, drepturi şi forme
de asistare care să faciliteze traiul şi integrarea.
După prabuşirea cominismului una dintre primele măsuri luate de noul regim a fost
liberarizarea paşapoartelor care a declanşat un imens val migratoriu. Între anii 1990 şi 1994
cetăţenii români au depus 350.000 de cereri de azil, majoritatea în Germania, ceea ce a
provocat ca ţarile occidentale să îşi schimbe politica cu privire la imigranţi. În anul 1993
4
România începe să fie considerată o tară de origine sigură şi se conturează spectrul unei
Europe fortificate cu bariere impotriva imigranţilor indezirabili. O schimbare de atitudine se
distinge spre sfârşitul anilor ’90 atunci când are loc aministierea imigranţilor iregulari din
Italia şi Spania, iar în anul 1999 Germania semnează un nou acord bilateral prin care permite
migraţia legală a forţei de muncă sezonieră. La începutul anului 2002, cetăţenii români sunt
exceptaţi de vize pentru tările din spaţiul Schengen, iar anul 2007 reprezintă intrarea
României în Uniunea Europeană ceea ce dă naştere unui nou regim migratoriu.

IV. Schimbări în cauzalitatea emigrării din România

Liberalizarea regimului paşapoartelor din perioada postcomunistă a construit
conjunctura migraţiei în masă, dar nu a reprezentat cauza. Cauzele acestui fenomen se pot
explica prin-un „model de cauzalitate cumulativă, în care contextul demografic,
socioeconomic şi politic au jucat deopotrivă un rol semnificativ” (Rotariu, Voineagu, 2012,
p.204).
Problema integrării sociale a „decreţeilor” conturează contextul demografic. Volumul
cohortelor născute în a doua parte a deceniului a fost cu 50%-60% mai mare decât al celor
născute în a prima jumătate a anilor ’60. Anii ’90 reprezintă perioada când această parte a
populaţie atinge vârsta adultă din punct de vedere sociologic, momentul când ei trebuiau să
devină independenţi economic, să îşi intemeieze propria gospodărie şi propria familie. Aici
intervine contextul economic care este total defavorabil. Dacă în perioada comunistă accesul
la o locuinţă se facea în mod predominant prin alocarea din fondul de locuinţe construite din
bugetul public, în a doua jumătate a anilor ’80 acest buget descreşte semnificativ. Totodată în
acestă perioadă are loc reducerea numărului de locuri la universităţi. Astfel, aceste cohorte
aflate la vârsta de 20 de ani au posiblităţi reduse de a avea acces la o locuinţă şi la un
învăţamânt superior.
În ceea ce priveşte politicul, acesta a fost incapabil să promoveze politici publice
eficiente sau perspective încurajatoare de viitor de unde rezultă că „multe persoane din aceste
contingente erau în situaţia în care emigrarea nu era o problemă de calcul al costurilor şi
beneficiilor, ci doar o problemă de oportunităţi” (Rotariu, Voineagu, 2012, p.205).
Tranziţia economică, trecerea la o economie de piaţă a cauzat o reducere radicală a
populaţiei active (într-un deceniu, numărul angajaţilor s-a redus cu 2.9 milioane de persoane),
iar somajul a cunoscut o creştere rapidă. O primă încercare de supravieţuire a fost mobilitatea
teritorială internă, unde o pondere semnificativă de oameni se mută de la oraşe în spaţiul rural
apelând la agricultura de subzidenţă ca soluţie temporală. Altenativele erau limitate în acea
5
perioadă: conformarea (acceptarea noului mod de viaţă), protestul (încercarea de a determina
politicul să aducă schimbări în contextul socioeconomic) sau abandonarea (ieşirea din
circumstanţe economice defavorabile). Soluţia cea mai potrivită găsită de români a fost
migraţia, ceea ce a avut şi o funcţie politică. „Categoriile care prezentau riscul de a constitui
grupuri de presiune politică au ieşit din sistem, astfel că migraţia a contribuit şi la menţinerea
unei anumite stabilităţi politice” (Rotariu, Voineagu, 2012, p.207).
Printre cauzele emigraţiei se află şi însăşi migraţia care de-a lungul anilor şi-a contruit
o reţea sau o cultură a migraţiei ce a devenit un element de propagandă, de menţinere a
emigraţiei din România. Aceste reţele s-au format între cei aflaţi în anumite ţări de destinaţie
şi cei din regiunea de origine a celor plecaţi, legături deviate din raporturi de rudenie,
prietenie, etc. Persoanele aflate în afară reprezintă o sursă de informaţii, o conexiune cu piaţa
muncii din ţara respectivă, un consultant pentru gestionarea unor probleme, un ajutor pentru
reducerea costurilor de călătorie, ceea ce îi determină pe cei din ţară să considere migraţia o
opţiune. Ce a dus la amplificarea acestui proces a fost şi dezvoltarea infrastructurii de asistare
a proceselor ce se desfăşoară în cadrul reţelelor: organizarea unor reţele ample de transport
(curse de autocar, bilete de avion ieftine), facilitatea şi extinderea comunicării prin tehnologii
variate (telefonie mobilă ieftină, acces la internet, evoluţie în domeniul comunicării).
Conceptul de „cultură a migraţiei” reprezintă „modificări ale valorilor şi ale
percepţiilor culturale determinate de experienţe migratorii anterioare şi care apar în cadrul
unei comunităţi cu o îndelungată istorie a migraţiei” (Rotariu, Voineagu, 2012, p.208). Un
exemplu ar fi schimbarea de mentalitate în felul în care sunt priviţi în prezent migranţii. La
început situaţia era ieşită din comun, iar cel care migra era văzut ca un aventurier, dar
succesul acestui i-a determinat pe oameni să vadă migraţia ca pe o alternativă acceptabilă,
chiar preferabilă.
Aşadar, cauzele ce au dus la migraţia din România au fost: componenta generaţională
(ajungerea la vârsta adultă a „decreţeilor”) şi restructurarea economică.

V. Dinamica migraţiei
Sistemul funcţional de înregistrare a migraţiei la nivel înternaţional a construit
categorii legal-administrative menite să distingă migraţii în funcţie de scopul şi durata
acestora. Această tipologie prezintă câteva aspecte problematice majore:
În primul rând, statele au practici diferite de înregistrare şi categorizare a emigrării şi
a imigrării. Înregistrarea unei persoane ca imigrant se face pe baza unor criterii diferite: unele
nu iau în considerare durata şederii, ci tipul de viză utilizat de individ, altele consideră că
6
doar după o anumită perioadă o persoană poate fi considerată imigrant. În România, numai
cei care sunt înregistraţi cu domiciliul permanent în altă ţară vor fi consideraţi emigranţi.
În al doilea rând, obiectivul unui imigrant poate fi schimbat oricând. Un exemplu ar fi
un individ care dorea iniţial să stea într-o ţară doar pentru durata studiilor, dar care la
terminarea acestora şi-a găsit un loc de muncă, transformându-l în rezident permanent.
În al treilea rând, având în vedere exemplul de sus, este extrem de improbabil ca
respectivul individ să facă vreun demers administrativ în România prin care faptul mobilităţii
lui să fie consemnat administrativ în ţară. Atfel se ajunge la discrepanţe majore între cifrele
româneşţi şi cele din tările de destinaţie a migranţilor.
În ceea ce priveşte statistica este foarte greu de determinat un număr real sau cât mai
aproape de adevăr care să precizeze situaţia migranţilor din România. Principala bază
reprezintă statisticile din ţările de destinţie, dar care înregistrează doar situaţiile în care un
individ reuşeste să se califice într-una din condiţiile administratice ce îi determină statutul de
imigrant. Chiar dacă emigranţii români sunt luaţi în evidenţă, nu vom ştii cum să îi
considerăm din punct de vedere al caracterului temporar al procesului de mobilitate.
Din punct de vedere al formelor legale ale rezidenţei, respectiv al caracterului
temporal al şederii se disting două straturi: migraţia pe termen scurt, care de regulă nu
depăşeşte un an (migraţia sezonieră, temporală), şi migraţia pe termen lung, implicând o
rezidenţă legală, mai lungă de un an, nedefinită. Munca sezonieră are loc în cadrul unui
format oficial de mobilitatea, muncitorii sunt recrutaţi oficial, pe perioade precis delimitate,
eventual în cadrul unor acorduri bilaterale interstatale. Se practică totuşi şi munca sezonieră
fără forme contractuale prearanjate, ce se desfăşoară în contexte iregulare sau la limita
legalităţii, iar aceasta a constituit o strategie de viaţa a românilor din anii ’90. Aproximativ
320.000 de români din zona rurală aveau practici migratorii ce se pot înscrie în acest pattern.
„Imigrant pe termen lung” defineşte o „persoană cu un statut legal care îi permite
rezidenţa susţinută pe teritoriul unei ţări şi este de facto rezident al ţării” (Rotariu, Voineagu,
2012, p.213). Aceste persoane sunt incluse în situaţia de migraţie incompletă ce face referire
la indivizii care îşi păstrează anumite legături cu ţara de origine (ex. investesc în gospodăria
de acasă), lăsând deschisă opţiunea reîntoarcerii viitoare.
Numărul imigranţilor pe termen lung de origine română a crescut începând cu 2002.
Stocul de aproximativ 286.800 de cetăţeni români înregistraţi în anul 1990 a crescut într-un
deceniu cu 63%, ajungând la 469.300, iar creşterea din deceniul următor a înregistrat un
număr de 2.769.053 de români imigranţi.

7
 VI. Destinaţii

4%
3% 6%
Italia
7% Spania
46% Gemania
Ungaria
Marea Britanie
34% Alte tari

Tabel 2:Tările de destinaţie preferate de români, sursă: Raportul Migrația internațională a României, INS;

În Tabelul 2 sunt reprezentate sub formă de procente cele mai importante ţări de
destinaţie a migranţilor români în anul 2012 (sursă: Raportul Migrația internațională a
României). Italia are un procent de 46%, fiind urmată de Spania cu un procent de 34%,
Gemania are totodată un pocent semnificativ de 7%.

VII. Varieţiuni în profilul sociologic al populaţiei emigrate

La începutul anilor ’90 ponderea emigranţilot era relativ echilibrată pe genuri. La
jumătatea anilor ’90, profilul se schimbă parţial cu o predominanţă masculină. O dată cu
descreşterea riscurilor implicate în imigraţie şi identificarea unor resurse de muncă rezervate
forţei de muncă feminine creşte şi ponderea populaţiei feminine. În ceea ce priveşte vârsta, în
anii 2000, categoria dominantă era de 25-34 de ani. Pe parcursul primului deceniu al noului
mileniu aceasta scade ajungând la 16-24 de ani ce dovedeşte o schimbare în patternul
migrator: creşte atractivitatea migraţiei pentru cei care tocmai se integrează în câmpul
muncii. Ponderea cetăţenilor români rezidenţi oficiali cu diplomă universitară, în anul 2000
era de 34,9%, în condiţiile în care ponderea celor cu diplomă universitară abia dacă ajungea
în acel an la o zecime din populaţia ţării. „Pe parcursul deceniului al zecelea, cetăţeanul
român tipic ce se angaja în asemenea proces de mobilitate avea studii medii (liceu, şcoală
profesională), provenea dintr-un centru urban relativ mare, având o experinţă de muncă (cu

8
precădere muncitori calificaţi) anterioară angajării în diferite episoade migratorii” (Rotariu,
Voineagu, 2012, p.217).
O ramură de activitate unde s-au înregistrat pierderi de capital uman a fost sectorul
medical. La începutul mileniului cifra medicilor români care lucreau în străinătate a fost de
5.000, cifră ce reprezenta la acel moment o zecime din medicii activişti în sistemul medical.

VIII. Femeile şi migraţia internaţională

Femeile migrante sunt din ce în ce mai active în susţinerea financiară a familiile lor,
acestea ajungând să joace un rol principal în procesele migraţie. Acest proces este facilitat şi
de oportunităţile mai mari de angajare peste graniţă, unde cererea de forţă de muncă feminină
o depăşeşte pe cea masculină. În anul 2008, în Italia s-a înregistrat o pondere mai mare a
emigranţilor români de sex feminin, în comparaţie cu ponderea de sex masculin.
Familiile transnaţionale din care fac parte, sunt văzute adesea ca familii eşuate sau cu
potenţial crescut de disoluţie. Migraţia ajunge să reprezinte un test în urma căruia coeziunea
familială creşte sau scade, conducând în unele cazuri la divorţ. Însă, evaluarea acestui risc se
face în funcţie de partenerul care emigrează. Într-un studiu realizat asupra migraţiei feminine
din România, Foamte-Ducu, a demonstrat ca migraţia masculină este mai de preferat faţă de
migraţia feminină. Prima fiind văzută ca pe o normalitate, personajul masculin având rolul
principal de susţinător al familiei, iar femeile care optează pentru migraţie „sunt considerate
de membrii comunităţii de origine ca unici actori responsabili pentru problemele familiale
ulterioare”(Femeile şi migraţia internaţională). Acestea sunt prezentate de mass-media ca
fiind femei ce eşuează în îndeplinirea rolului de mamă prezentând cazuri dramtice de
sinucidere a descendenţilor rămaşi acasă. Astfel migrantele româneşti ajung să îşi facă
procese de conştiinţă şi să îşi pună întrebări în legătură cu rolul lor de mamă. Foamte Ducu
observă că „femeile migrante pentru muncă impun o nouă definiţie a maternităţiia cărei
principală caracteristică nu mai este prezenţa fizică alături de descendenţi şi timpul efectiv
dedicat acestora, cât capacitatea de a asigura siguranţa financiară şi a oportunităţilor de
dezvoltare pentru viitor, în special ce priveşte educaţia” (Femeile şi migraţia internaţională).
Migraţia femei şi plecarea acesteia din gospodărie determină preluarea rolului acesteia de
altcineva, iar personajul masculin de multe ori refuză sau este incapabil de a prelua funcţia. În
unele cazuri există posibilitatea apariţiei unui alt feminin din cadrul familiei care îşi asumă
rolurile persoanei lipsă.
Rata crescută a divorturilor din rândul familiilor cu un membrul feminin emigrant, ar
putea fi explicată şi de gradul de libertate şi autonimie pe care acesta îl deţine. ”Experineţa de
9
migraţie este în măsură să le lărgească perspectiva asupra oportunităţilor de dezvoltare
personală, să le determine să ia în calcul posibilităţi pe care nu le întrevedeau în România
oferindu-le un stil de viaţă diferit” (Femeile şi migraţia internaţională). Experienţele de
migraţie ale femeilor sunt văzute şi ca o formă de emancipare, atât economică, cât şi socială.
IX. Opinie personală şi concluzii
În opinia mea, migraţia românilor ce a luat amploare în anii ’90, ajungând în prezent
la cifre enorme, este un subiect de mare importanţă deoarece afecteză în mod negativ
societatea românească: de la lipsa forţei umane de muncă, până la îmbătrânirea populaţie. O
încercare de rezolvare a acestui fenomen trebuie plecată de la studierea cauzelor. Prăbuşirea
regimului comunist a atras o multitudine de probleme în rândul cetăţenilor din acea perioadă.
Trecerea de la un regim la altul a provocat un haos la nivel economic, social şi politic.
Experimentul social „decreţeii” şi acele cohorte de noi născuşi au dat peste cap demografia
României şi încă au consecinţe negative asupra societăţii româneşti şi în prezent. Încercarea
politicului de a pune capăt migraţiei este acaparată de acele reţele sau de cultura migraţională
care determină un număr mare de persoane tinere să vadă migraţia ca pe o opţiune, înainte de
a fi intrat pe piaţa muncii româneşti. Studierea acestui fenomen de către un specialist de
resurse umane este necesară pentru că un viitor angajator trebui să ştie ce îi provoacă pe
români să plece ca să poată să îi determina să rămână.

10
 Bibliografie

1. Azil politic, Wikipedia, articol disponibil la linkul:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Azil_politic, accesat în data de 26.11.2019;
2. Raportul Femeile și migrația internațională – ANOFM;
3. Raportul Migrația internațională a României, INS;
4. Rotariu, T., Voineagu, V., Inerție și schimbare: dimensiuni sociale ale tranziției,
Polirom, Iași, 2012.

11