2.3.

Teoria determinantelor avantajelor concurentiale a tarilor (teoria lui

Michael Porter)
Faimosul economist savant american Michael E. Porter in baza unor cercetari profunde si
vaste pe informatia a 10 tari dezvoltate si in curs de dezvoltare a elaborat o noua teorie a
competitivitatii tarilor ce generalizeaza teoriile clasice si alternative. In aceasta teorie se inscrie si
activitatea companiilor transnationale, care astazi au devenit subiectii principali in economia
mondiala, dar prin aceasta au si adus o mare tulburare in explicarea teoriilor comertului
international. Luand in consideratie acest eveniment semnificativ si inca multe altele, descrise in
aceasta lucrare, putem sublinia faptul ca pe piata internationala in primul rand concureaza firmele si
nu tarile.
2.3.1. Premisele elaborarii teoriei lui Michael Porter
Dupa elaborarea in 1980 a cartii Strategia concurentiala, iar in 1985 Avantajul concurential M.
Porter s-a impus ca o autoritate in domeniul concurentei. El nu numai ca a rasturnat standardele
socotite de multa vreme incontestabile, dar ce este mult mai important a creat un nou model,
care in principiu nu neaga parerile incorecte de alta data, dar arata limitarea lor, incapacitatea de a
lamuri procesul contemporan in economia mondiala si le atribuie locul istoric pe care il merita in
conditiile de astazi.
In acelasi timp M. Porter nu se limiteaza doar ca profesor, povestind despre trecut si analizand ceea
ce s-a intamplat. El incearca sa utilizeze teoria sa a avantajelor concurentiale la fel pentru analiza
situatiei la momentul actual si evaluarii perspectivelor. In lucrarile sale actioneaza nu numai ideile
abstracte, dar si firmele, tarile, ramurile de productie, diferite tipuri de intreprinderi, guvernul.
Succesul lui M. Porter se sprijinea nu numai pe experienta academica primita in scoala de business
din Harvard, dar si pe experienta practica a consilierului unui sir de companii vestite si a membrului
comisiei prezidentiale ce tine de capacitatea de concurenta industriala.
Insasi obiectul cercetarilor este atat de actual incat nu poate lasa indiferent pe orice persoana, care
este interesata in intrebarile economice si relatiile economice internationale. Viata arata ca in
conditiile, cand piata este recunoscuta drept ca o valoare de pret civilizata, puterea oricarui stat
depinde direct nu atat de puterea armatei cat de niste categorii si principii ale calitatii vietii
neobisnuite ca producerea efectiva, capacitatea de a rezolva problemele aparute in mod constructiv,
in acelasi timp si cele sociale intervenind intr-un regim de dialog in comun.
Autorul ne arata, ca in lume nu exista nici o tara care ar putea fi capabila de concurenta in toate
domeniile si in acelasi timp sa posede garantii pentru toate timpurile ca va putea fi concurenta fata
de alte tari. Nu exista astfel si nici o tara, care ar putea sa obtina si sa mentina avantajul concurential,
decat printr-o munca pasnica constructiva cu un scop bine determinat, insotita de multe jertfe si
pierderi. Autorul are dreptul de a face asa concluzii, deoarece se sprijina pe analiza succesului si
cauzelor de insucces a tarilor: SUA, Marea Britanie, Japonia, Italia, Elvetia, Suedia, Coreea de Sud,
Danemarca, Germania si altele. M. Porter este convins ca o tara nu poate si nu trebuie sa prospere in
toate domeniile. Dupa parerea lui Porter, pierderea avantajului concurential intr-un anumit domeniu
nu ar trebui sa devina o situatie de alarma. Mai important se dovedeste a fi caracterul pozitiilor
pierdute si cauzele pierderii lor. M. Porter examineaza piata drept ca un organism dinamic in

permanenta miscare. Este evident ca progresul depinde de toate elementele pietei de marfuri si de
servicii, pietei de capital, pietei muncii. Foarte mult depinde si de nivelul de dezvoltare si de
cooperare al acestor piete. Pentru ca analiza sa fie convingatoare, M. Porter introduce in
comentariile sale o schema destul de reusita, numita de el romb (asa suna din traducere, desi in
original acest termen are o valoare mai pretioasa diamond, diamant). Este o metoda destul de
buna, ce reda expunerii teoretice o forma sistematica.
La nivel de activitate, M. Porter introduce inca o notiune, ce include in sine trasaturile unui veac
computerizat, claster, adica pachet, bloc. In modul cum se acumuleaza informatia in memoria
IBM, asa si in economie grupele firmelor ce concureaza cu succes formeaza uniuni asemanatorii,
asigurand pozitii concurente pe pietele de productie, nationala, internationala. Reflectand dinamica
avantajelor concurentiale, clasterele se nasc, se formeaza, se dezvolta, se adancesc, dar pot de
asemenea sa se ingusteze, sa se rafineze, sa se stranga, sa se descompuna. In numarul a mai mult de
100 de ramuri analizate de M. Porter au intrat industria chimica si tipografica a Germaniei,
tehnologia textila si farmaceutica a Elvetiei, programa de computerizare, producerea instrumentelor
medicinale si a filmelor artistice a SUA, ceramica Italiei.
Trecand la nivelul national, M. Porter face o diferenta intre tipurile concurentei in dependenta de
nivelul de maturitate economica al populatiei. Este una cand resursele naturale dicteaza conditiilor
concurentei, si alta cand in centrul atentiei se pun interesele investitionale, si cu totul alta cand
forta motrica o formeaza imboldul catre inovatii. Inca o etapa bogatia si inflorirea ii dau lui M.
Porter un sentiment negativ, deoarece ea este nemijlocit legata de stagnare, inaintarea pe prim plan
a metodelor speculatorii de organizare a unei gospodarii. Asa tip de filosofie ii contravine lui M.
Porter, care propaga ferm ideea fortei motrice, dezvoltarea si cooperarea pentru care istoria
industriala dupa razboi este o istorie nu a exploatarii bogatiei, ci istoria formarii bogatiei.
M. Porter cu o mare atentie se atarna fata de factorii nefavorabili, care constituie un imbold in
cautarea unor solutii mai eficiente. M. Porter considera ca dezvoltarea nu este istoria a unor
privilegii nefolosite, ci istoria luptei cu conditiile nefavorabile. Conditiile nefavorabile nationale, daca
la ele de uitat din alt punct de vedere, ele dau nastere energiei pentru inovatii si diferite schimbari.
Lupta dar nu viata linistita au adus firmele si tarile la prosperitate. El critica comenzile de
armament, fiind pentru unii in folos si pentru altii in pierdere. M. Porter este contra celor care in
locul cautarii diferitor masuri ce ar ridica capacitatea de concurenta, se adreseaza de obicei la
troaca statului pentru primirea diferitor subsidii a protectionismului multilateral. Dupa el, acestea
sunt o forma de droguri, care aduc pagube organismului economic si pe care o data primindu-le nu te
mai poti dezbaiera. M. Porter este categoric contra copierii mecanice a experientei straine, deoarece
este convins, ca o politica care poate fi buna pentru o tara, poate sa nu convina altei tari.
Si in general, M. Porter este pentru disciplina si responsabilitate unul fata de altul si mai ales fata de
sine insasi. Cererea exigenta, pretentioasa si responsabila pentru M. Porter este o mare fericire, unul
din determinantele obtinerii si garantarii avantajului concurential.
In aceasta teorie se inscrie si activitatea companiilor transnationale, care astazi au devenit subiectii
principali in economia mondiala, dar prin aceasta au si adus o mare tulburare in explicarea teoriilor
comertului international.

Luand in consideratie acest eveniment semnificativ si inca multe altele, descrise in monografia sa, M.
Porter de la inceput subliniaza faptul ca pe piata internationala in primul rand concureaza firmele si
nu tarile.
Insa, pentru a intelege natura concurentei ca unitate de baza se considera ramura economica, adica
un grup de concurenti firme, care produc marfuri si servicii si intre sine fac concurenta. In orice
ramura economica, care activeaza sau pe piata domestica, sau pe cea internationala, exista 5 forte ce
determina concurenta in ea (schema nr. 2.3.1).

Pericolul aparitiei noilor concurenti

Capacitatea furnizorilor de a negocia
Lupta dintre concurentii deja existenti
Capacitatea cumparatorilor de a negocia
Pericolul aparitiei marfurilor si serviciilor substituibile

Schema nr. 1. Cinci forte ce determina concurenta in ramuri.

Sensul fiecarei din aceste cinci forte difera de la ramura la ramura si definesc ca rezultat profitul
acestei ramuri. In acele ramuri, in care actiunea acestor factori este favorabila (ca de exemplu, in
producerea bauturilor nealcoolice, computatoarelor, in producerea produselor farmaceutice sau a
cosmeticii) numarul nelimitat al concurentilor pot dobandi profituri inalte din capitalul investit. In
aceleasi ramuri in care una sau mai multe forte nu functioneaza bine (de exemplu, in producerea
aluminiului, cauciucului, a multor articole din metal si a computatoarelor personale), doar cateva
firme reusesc sa-si mentina o perioada indelungata profituri inalte.
Cinci forte ale concurentei determina eficienta ramurii in cauza, deoarece ele actioneaza asupra
preturilor pe care le pot dicta firmele, asupra cheltuielilor pe care firmele trebuie sa le suporte, si
asupra volumului investitiilor, necesare pentru a putea concurentia in aceasta ramura. Pericolul
aparitiei noilor concurenti micsoreaza venitul potential general in ramura, deoarece ei aduc in
ramura noi tehnologii si se straduie sa obtina o parte din piata de desfacere, contribuind la
diminuarea venitului pozitional. Concurentii inraiti isi micsoreaza veniturile in ramura, dat fiind
faptul, pentru ca sa-si pastreze capacitatea de a concura, e nevoie de platit (cheltuieli pentru
reclama, organizarea desfacerii, cercetari tehnico-stiintifice), sau venitul fuge la cumparatori
datorita reducerii preturilor.
Existenta marfurilor substituibile limiteaza pretul pe care l-ar putea cere firmele, concurente in
aceeasi ramura; preturile comparativ mai inalte ii vor influenta pe cumparatori sa se adreseze
marfurilor substituibile, ceea ce va duce la micsorarea volumului producerii.
Pozitia firmei in ramura o determina avantajul concurential de 2 tipuri: diferentierea marfurilor si
cheltuielile mai joase. Preturile mai joase dau posibilitate firmei sa produca si sa comercializeze
marfa comparabila cu concurentii.
Deci, diferentierea marfurilor inseamna capacitatea firmei producatoare de a asigura cumparatorii cu
marfuri unicale cu caracteristice speciale si de calitate inalta. Diferentierea da posibilitate firmei sa
dicteze preturi mai inalte macar ca cheltuielile pot sa fie aproape egale cu a firmei concurente.

Tara poate avansa pe piata mondiala in cazul cand firmele domestice concureaza global in ramura, iar
guvernul tarii le sprijina prin diferite modalitati.
2.3.2. Determinantele avantajului concurential al tarii (rombul national)
Metodele cu ajutorul carora firmele creeaza si isi mentin avantajul concurential in ramurile mondiale,
servesc drept baza pentru intelegerea rolului tarii bazate pe concurenta. Acest rol nu este atat de
simplu cum ni se pare la prima vedere. Cautarea unui nou avantaj concurential al tarii trebuie sa
inceapa de la un sir de premise.
In primul rand, caracterul concurentii si izvoarele avantajului concurential in diferite ramuri si chiar in
una si aceeasi ramura sunt foarte diferite. Trebuie de stabilit influenta tarii asupra capacitatii firmei
de a concura in anumite ramuri cu folosirea diferitor strategii concrete, dar nu a privi la general
directiile de actiune a firmei. Trebuie de luat in consideratie ca, in diferite ramuri, izvoarele
avantajului concurential sunt diferite si nu trebuie de limitat la un oarecare avantaj concurential (sa
zicem pretul factorilor).
In al doilea rand, firmele ce duc o concurenta pe plan international, intra intr-un lant de valoare in
afara hotarelor tarii. Generalizarea concurentei de loc nu schimba sensul tarii bazate pe formarea
avantajului concurential, dar schimba caracterul lui. De aceea problema consta nu in a explica de ce
firma, ce actioneaza doar in limitele tarii sale, a obtinut un succes, dar in a explica de ce o tara sau
alta intr-o masura mai mica sau mai mare se potriveste in calitate de tara bazata pe concurenta intr-o
ramura sau alta.
O tara bazata pe concurenta este tara, unde se cerceteaza diferite strategii, productia si tehnologia
de baza si unde exista forta de munca cu experienta necesara. Tara bazata este pista pentru
strategia mondiala, ce combina avantajele, obtinute in tara, cu cele, care asigura largi si sigure pozitii
in lume.
In al treilea rand, firmele cuceresc si mentin avantajul in concurenta internationala cu ajutorul
imbunatatirii si innoirii multilaterale. Innoirea, include si tehnologia, si metodele de actiune a firmei,
si mai ales elaborarea noilor marfuri, noilor tehnologii de prelucrare, noilor metode de marketing,
cautarea noilor grupe de consumatori.
Cum a subliniat multi ani in urma Sumpeter, concurenta in sensul ei este destul de dinamica.
Concurenta nu este un echilibru, ci niste schimbari in permanenta miscare.
Dar totusi care e cauza ca o tara dobandeste succes pe piata internationala intr-o ramura sau alta?
Raspunsul la aceasta intrebare conduce la 4 caracteristice ale tarii determinantele avantajului
concurential, ce au un caracter gener5al si formeaza mediul in care concureaza firmele locale. Acest
mediu poate duce la formarea avantajului concurential, dar poate si impiedica acestuia - schema nr.
2.3.2.
1. Parametrii factorilor, adica acei factori concreti (ex. Forta de munca calificata intr-un anumit
domeniu sau infrastructura), de care sunt nevoie intr-o ramura anumita pentru o concurenta de
succes.

2. Conditiile cererii, adica care este cererea de marfuri si servicii pe piata interna propusa de o
ramura anumita.
3. Ramurile inrudite si conexe, adica existenta sau inexistenta in tara a ramurilor inrudite, capabile de
a concurentia pe piata internationala.
4. Strategia firmelor, structura ei si concurentii, adica care sunt conditiile in tara, ce determina, cum
se formeaza si se conduc, firmele, si care este caracterul concurentei pe piata interna.
Aceste determinante, fiecare in parte si toate impreuna ca un sistem, formeaza mediul, in care se
nasc si se dezvolta firmele tarii date: existenta resurselor si a experientei, necesare pentru obtinerea
avantajului concurential in ramura; informatia de care depinde, daca vor fi observate si utilizate
capacitatile de a obtine avantajul concurential si indreptarea directiei de folosire a resurselor si
experientei, ce stau la dispozitia firmei; scopul proprietarilor, managerilor si personalului firmei,
participanti la concurenta; si in sfarsit cel mai important este puterea, ce impune firmele sa
investeasca capital intr-o sfera sau alta.
Avantajul concurential il obtin acele firme, intemeiate in acele tari, care permit de a aduna cu mult
mai repede resursele specializate si experienta necesara. Firmele obtin avantajul concurential, daca
in tara lor de origine informatia privind cererea pentru produse si tehnologii este destul de accesibila.
Firmele obtin avantajul concurential datorita coinciderii intereselor proprietarilor, managerilor si
personalului, drept urmare fiind un lucru cu un scop bine determinat si cu permanente investitii de
capital. Si in sfarsit firmele obtin succes intr-o ramura sau alta datorita faptului, ca mediul in aceste
tari se dezvolta mai dinamic si, permanent punand in fata firmelor probleme una mai grea decat
altele, impunandu-le cu timpul sa utilizeze mai bine avantajele deja existente si sa caute altele noi.
Tarile au mai multe sanse la succes in acele ramuri sau sfere, unde rombul national are un caracter
mai favorabil. Insa asta inca nu inseamna, ca toate firmele tarii in aceasta ramura vor obtine un
succes, ci invers: cu cat mediul in tara este mai dinamic, cu atat este mai mare probabilitatea, ca
unele firme vor suferi un esec, fiindca nu toate firmele au aceleasi resurse si tehnologii, dar si situatia
in tara ele o utilizeaza diferit unele mai bine, altele mai rau. Dar totusi, firmele ce au crescut in asa
conditii, vor avea succes pe plan international.
Rombul national este o sistema, componentele caruia se intensifica reciproc. Fiecare determinant
influenteaza asupra asupra celorlalti toti. Asa dar, cererea mare asupra produselor firmei nu-i va da
avantajul concurential, daca intensitatea concurentei nu este suficienta pentru ca firma sa ia in
consideratie aceasta cerere. In afara de aceasta, avantajul in unul din determinante poate sa formeze
sau sa intensifice avantajul in altele.
Avantajul concurential bazat pe unul sau doua determinante este posibil numai in ramurile
dependente mult de resursele naturale sau in ramurile, unde sunt mai putin utilizate tehnologiile
complicate. Avantajul pentru fiecare determinant in parte inca nu este considerat avantaj
concurential pe o ramura oarecare. Interdependenta avantajelor pe toate determinantele asigura
cresterea unor momente de castig, care sunt foarte greu de nimicit sau de copiat de catre concurentii
straini.
Pentru ca teoria sa fie dusa pana al capat, trebuie de luat in consideratie inca doua schimbari, care
influenteaza considerabil starea tarii, evenimente intamplatoare si actiunile guvernului.

Evenimentele intamplatoare sunt acelea, care nu sunt controlate de catre conducerea intreprinderii,
dar mai des de catre conducerea statului: inventiile, spargerea in tehnologiile de baza, razboaie,
alte evenimente politice de dupa hotare, si de asemenea schimbarile bruste a ofertei si cererii pe
pietele straine. Aceste evenimente provoaca un moment de nehotarare, care poate dezgheta sau
schimba structura ramurii si prin aceasta sa dea posibilitate firmelor unei tari sa intreaca firmele altei
tari.
Ultimul element actiunile guvernului. Orice institutie de stat poate atat slabi cat si mari avantajul
concurential al tarii. Mai ales acest lucru se observa in timpul analizei actiunii politicii guvernului
asupra fiecarui determinant. In asa mod politica antimonopolista are drept urmari asupra concurentii
pe pietele nationale, actele legislative pot fi cauza schimbarii cererii pe pietele nationale, sumele
alocate pentru invatamant pot modifica pozitia catorva factori de producere, iar aprovizionarile
statale sa stimuleze aceleasi ramuri. In general politica statala, efectuata fara luarea in consideratie
a actiunilor sale asupra sistemului determinantelor, cu acelasi succes poate atat intrerupe avantajul
concurential al tarii cat si sa-l mareasca.
M. Porter subliniaza faptul ca astazi pentru explicarea succesului in concurenta dotarea factoriala nu
e destula. Astazi corporatiile transnationale pot dobandi factori transferand producerea peste
hotare.
Pentru a dobandi avantajul concurential nu e destul necesara existenta factorilor ci capacitatea firmei
de a-i utiliza optimal.
Explicarea mai profunda a determinantei factorilor necesita o noua tipizare a factorilor de productie.
M. Porter evidentiaza 4 categorii de factori: de baza, dezvoltati, de caracter general, specializati. La
categoria factorilor de baza se includ: resursele naturale, conditiile climaterice si asezarea geografica
a tarii, munca calificata si necalificata, capitalul.
In categoria factorilor dezvoltati se includ: infrastructura actuala de schimb de informatie, cadrele
inalt calificate (ingineri, specialisti pe computatoare), sectoare de cercetari ale universitatilor, ce sunt
preocupate de probleme complicate.
Foarte putini factori de productie raman drept ca mostenire, majoritatea necesita pentru dezvoltare
o perioada indelungata si diferite investitii. Diferenta intre factorii de baza si dezvoltati nu este atat
de considerabila, insa aceasta divizare are drept scop de a putea prinde aceasta diferentiere. Factorii
de baza ii revin tarii practic gratis, sau formarea lor necesita doar niste investitii particulare si statale
neinsemnate. Asa tip de factori sau nu au o mare importanta in avantajul concurential al tarii, sau
formarea avantajului lor este nestabil.
Valoarea factorilor de baza descreste sau din cauza micsorarii cererii lor, sau din cauza cresterii
accesului la ei, sau din cauza ca firmele internationale le obtin usor accesul in baza transferarii
activitatii dupa hotare sau cautarii materiei prime pe pietele internationale. Tot din aceste cauze
venitul obtinut in urma utilizarii factorilor de baza este mai mic. In asa mod un lucrator necalificat are
mai multe sanse de a fi concediat sau sa i se micsoreze salariul, nu importa, fie el de origine
americana sau germana. Factorii de baza mai pot fi folositi in comertul intern al firmei, dar ca fiind
alesi drept ca factori generali pe care tara se bazeaza, nicidecum.

Factorii de baza isi mentin autoritatea in industriile de extractie si in ramurile agricole, si de

asemenea in asa ramuri, unde necesitatea in tehnologii si experiente ale lucratorilor nu este atat de
mare, sau tehnologia utilizata este larg cunoscuta (ex. constructia cladirilor, scolilor).
Avantajele concurentiale bazate numai pe factorii de baza nu sunt temeinice. Tarile dezvoltate, prin
intermediul filialelor societatilor transnationale, adica prin exportul de investitii directe, nu intalnesc
mari probleme in utilizarea acestor factori in tarile in curs de dezvoltare.
Pentru mentinerea avantajului concurential o valoare mai mare o au factorii dezvoltati, care nu sunt
intr-o asa masura de abundenti ca cei de baza. Anume de acesti factori avem nevoie pentru a obtine
avantajul concurential de un rang mai inalt, asa ca diferentierea productiei sau tehnologiile
patentate. Importanta factorilor dezvoltati se vede in exemplul diferitor tari. Ex., succesul Danemarcii
in fabricarea fermentilor, sau succesul in producerea mobilei rezultatul existentei in tara a
dizinerilor cu studii superioare. Existenta in SUA a cadrelor calificate si a bogatei experiente in
cercetarile in domeniul computatoarelor, i-au dat tarii un avantaj deosebit nu numai in producerea
computatoarelor si programelor pentru ele, dar si in alte ramuri (ex. in producerea tehnologiilor
electrice in domeniul medicinii si in serviciile financiare). Insa nu trebuie de uitat faptul, ca factorii
dezvoltati deseori cresc, se formeaza cu ajutorul factorilor de baza.
Dupa gradul de specializare se disting factori de caracter general si specializati. La factorii de caracter
general se alatura: reteaua drumurilor auto, persoane cu studii superioare, care pot face servicii in
diferite ramuri. Factorii specializati sunt personalul cu specializatie ingusta (ex. optica), bazele de
date intr-o ramura stiintifica, utilizate intr-un numar restrans de ramuri sau chiar in una singura.
Factorii dezvoltati au tendinta sa devina specializati insa nu intotdeauna. Factorii specializati
alcatuiesc o baza concurentiala mai solida si indelungata. Pentru cresterea acestor factori sunt
necesare mai mari cheltuieli private si publice.
Combinatia factorilor dezvoltati si specializati prezinta o baza mai temeinica pentru avantajul
concurential. In diferite tari acesti factori se creeaza dupa mecanisme diferite: in Japonia in mai
mare masura de sectorul privat, in Suedia de stat, in Italia in mai mare masura cunostintele se
transmit din generatie in generatie.
A doua determinanta a avantajului national concurential in ramura este cererea pe piata interna a
bunurilor acestei ramuri.
Fara o concurenta mare pe piata interna, fara o cerere riguroasa a consumatorilor domestici, ramura
economica nu ser poate dezvolta pana sa devina concurentiala pe pietele internationale. Datele din
tabelul Nr.2.3.1. ne demonstreaza acest fapt pentru Japonia.
O a treia determinanta a rombului national este existenta in tara a ramurilor inrudite, care sunt de
caracter concurential pe piata mondiala. Spre exemplu, producatorii japonezi de masini-unelte
cumpara in ramurile domestice inrudite cu capacitati de concurenta instrumente de control cifric,
motoare si alte componente. Pozitia stabila a Suediei in producerea articolelor din metal (ex.
instrumente de taiat, rulmenti) se explica prin faptul ca in aceasta tara starea in sfera producerii
diferitor tipuri de metal este destul de stabila. Firmele elvetiene se considera drept lideri in
producerea articolelor crosetate si in acelasi timp in producerea utilajului pentru acest scop.
Capacitatea de concurenta a unor ramuri furnizori, ofera avantajul concurential firmelor nationale

si in alte ramuri de productie, deoarece ele produc elemente, care sunt utilizate pe larg si joaca un rol
important in procesul de internationalizare si inovare.
Tabelul 2.3.1. Cantitatea aproximativa a firmelor concurente in ramura
(Japonia 1987).
Ramura.Cantitatea firmelor
Conditionere 13
Audioaparatura 25
Autovehicole 9
Tehnica pentru constructii 15
Tehnica de copiat 14
Autoincarcatori 8
Masini-unelta 112
Motociclete 4
Instrumente muzicale 4
Computatoare personale 16
Semiconductori 34
Masini de cusut 20
Constructia navelor 33
Televizoare 15
Camioane 11
Masini de tapat 14
Existenta in tara a unor ramuri invecinate se dovedeste a fi un factor destul de important. Succesul
Elvetiei in domeniul farmaceuticii a fost strans legat de succesul trecut pe plan international in
producerea colorantilor. Producerea incaltamintei in Italia de asemenea este legata de un sir de
ramuri inrudite de productie.
In tabelul Nr. 2.3.2 se evidentiaza unele exemple pentru tarile, ale caror ramuri inrudite concureaza
global.
A patra determinanta, care determina capacitatea de concurenta, se reduce la faptul ca firma se
organizeaza si se gestioneaza in dependenta de caracterul concurential pe piata domestica. Spre
exemplu, in Italia multe firme ce activeaza pe piata mondiala sunt mici si mijlocii si prezinta
intreprinderi familiare, in Germania conducatorii de varf la multe firme au studii tehnice.

Multe particularitati nationale influenteaza metodele de organizare si gestionare a firmelor:

neutralitatea tarii, normele de comportament intre indivizi, autoritatea guvernului, cunoasterea
limbilor straine. Spre exemplu, japonezii cu o cultura inchisa si o piata domestica de o mare
concurenta au fost nevoiti sa studieze limbi straine ca sa-si extinda activitatea pe plan global: firmele
italiene rar au succese in ramurile unde se cer investitii directe straine, fiindca politica guvernului
este indreptata spre limitarea lor.
Nici intr-o tara nu exista mai mare concurenta pe piata interna decat in Japonia. Concurenta aspra pe
piata domestica contribuie la eliberarea de dependenta de factorii de baza (de care se pot folosi si
ceilalti concurenti interni) in cautarea noilor tehnologii de utilizare a lor mai productive. In asa mod
firmele nationale dezvolta intreaga ramura economica si fac mai dificila patrunderea pe piata interna
a firmelor straine.
Rolul guvernului in formarea avantajelor concurentiale se reduce la influenta lui asupra tuturor celor
4 determinante ale rombului national. Cum am mai spus, aceasta influenta poate fi cum pozitiva asa
si negativa. Spre exemplu, rolul guvernului Italiei se caracterizeaza ca de caracter negativ, datorita
controlului rigid ce il efectueaza asupra pietelor financiare, ceea ce a facut ca institutiile financiare
ale acestei tari sa nu fie capabile sa concureze pe pietele mondiale.
Rombul contribuie la crearea clasterelor (concentratiilor) ramurilor nationale concurentiale. Spre
exemplu, in Danemarca: clasterul ramurilor concurentiale, ce produc marfuri pentru casa si medicina
(vitamine, utilaj medical), clasterul ramurilor de medicina este legat cu clasterul ramurilor agricole
prin tehnologii si materie prima; in Italia clasterele mari unesc producerea marfurilor casnice,

alimentare, de imbracaminte; in Germania se disting clastere in ramurile: chimica, siderurgie,

transport.
Cand se creeaza clasterul toate producerile incep sa se influenteze una pe alta si datorita acestui fapt
castigul se raspandeste in toate directiile. Cu cat mai mult ramurile sunt orientate spre concurenta
internationala, cu atat mai repede se dezvolta procesul de creare a clasterelor.
Capacitatea nationala de concurenta depinde de nivelul de dezvoltare a clasterelor ramurilor.
Procesele de creare a clasterelor decurg mai activ in zonele de concentratie geografica.
Firmele concurente din ramurile care au succes international, iar uneori si clastere intregi se
situeaza adeseori intr-o aceeasi regiune sau oras, tot aici se plaseaza si concurentii straini: atat
producatorii cat si furnizorii. Spre exemplu, in orasul Baselei sunt concentrati toti cei 3 giganti
elvetieni in farmaceutica; in Danemarca producatorii de helicoptere s-au concentrat in orasul Hermis;
in SUA cele mai mari agentii de reclama se gasesc pe Meidison-Aveny in New-York. Furnizorii tot se
concentreaza in jurul concurentilor domestici. Cu alte cuvinte orasul sau regiunea devin o arma
unicala de concurenta.
2.3.3. Cresterea economiei in dinamica in dependenta de stadiile dezvoltarii capacitatii de
concurenta a economiei nationale
Dezvoltarea capacitatii concurentiale a tarii in baza ramurilor concurentiale contribuie la cresterea ei
in dinamica.
Nivelul de dezvoltare economica a diferitor tari poate fi prezentat in forma unor stadii de dezvoltare
a concurentii. Aceste stadii se deosebesc intre ele dupa modul cum isi ating avantajele concurentiale
pe piata internationala, si de asemenea dupa tipul si nivelul de dezvoltare cu succes a diferitor ramuri
si clastere. In timpul repartizarii economiei nationale la una sau alta din stadiile date, drept baza se ia
nivelul de dezvoltare a ramurilor, participante la concurenta internationala, desi procesul
concurentei in ramura este orientat spre piata domestica la fel este cuprins de o astfel de teorie.
Clasificarea care va fi data mai jos nu pretinde de a lamuri tot, ce se petrece in economia tarii in
procesul ei de dezvoltare. Unele din fenomenele mai importante, ce tin de cresterea economica, se
trec cu vederea. Nici o tara nu trece prin stadiile de dezvoltare a concurentei in stricta concordanta
cu modelul teoretic ce va fi explicat mai jos, si chiar poate paseste peste unele din ele. Este important
de a stabili particularitatile caracteristice, necesare pentru cresterea bunastarii economice a natiunii,
pe care le poseda alte ramuri ale economiei tarii.
Orisicare economie nationala include spectrul larg al ramurilor, ce poseda diferite resurse pentru
ridicarea capacitatii sale de concurenta. Chiar in asa tari diferite ca SUA si Germania, exista ramuri, ce
isi pastreaza pozitiile sale in lupta concurentiala numai datorita bogatiilor nationale pe care le
poseda, in timp ce capacitatea de a concurentia a ramurilor de frunte se bazeaza pe un fundament
mai stabil si mai complicat.
Cum s-a mai explicat, economiile nationale trec printr-un sir de stadii de dezvoltare economica care
reflecta sursele caracteristice ale avantajului unei tari in competitivitatea internationala. M Porter
identifica 4 stadii distincte ale avantajelor competitive acestea fiind factorii de productie,
investitiile, inovatiile si bogatiile (Schema Nr.2.3.3). In primele trei stadii are loc cresterea avantajului

competitiv a economiei nationale, ce, de regula, se asociaza cu cresterea bunastarii. Al patrulea

stadiu inseamna incetinirea treptata a cresterii si ca urmare descresterea. De asemenea aceste stadii
dau posibilitatea de a arata, desi destul de schematic, cum se dezvolta economia, ce fel de probleme
specifice apar in fata firmelor nationale4 in fiecare etapa de dezvoltare al lor si care ar fi puterile de
baza, ce asigura dezvoltarea sau stoparea cresterii economiei. Separarea stadiilor cresterii capacitatii
de concurenta reprezinta o metoda de cercetare ce caracterizeaza perspectivele dezvoltarii
economiilor tarilor.

Stadiul I stadiul avantajelor concurentiale bazate pe dotarea factoriala a tarii. In acest stadiu practic
toate ramurile nationale, care functioneaza cu succes pe pietele internationale, ating avantajele sale
in lupta concurentiala, datorita factorilor de productie de baza pe care le poseda: resurselor naturale,
conditiilor favorabile pentru cresterea diferitor culturi agricole sau in exces a fortei de munca eftine
si semicalificata. In rombul concurential doar starea factorilor poate asigura avantajul unei tari
competitivitatea internationala (schema Nr.2.3.4). Bazarea pe factorii de productie ca unica resursa a
avantajului concurential ingusteaza brusc cercul ramurilor, capabile sa infrunte conditiile concurentii
internationale.
Strategia firmelor. Structura lor si concurentii

Schema nr. 2.3.4. Economia nationala bazata pe dotarea factoriala.

Economia la aceasta etapa este destul de sensibila la crizele economice internationale si la fluctuatia
cursurilor valutare, care au drept consecinta modificarea cererii si a preturilor. Ea de asemenea se
gaseste de a fi exagerat de sensibila in cazul pierderii factorilor ce le poseda si schimbarii bruste a
ramurilor lidere.
Posedarea de provizii de resurse naturale in cantitati mari poate asigura un venit mare pe cap de
locuitor timp de o perioada indelungata, desi, cum va fi aratat mai jos, ea nu se dovedeste a fi o baza
suficienta pentru cresterea stabila a eficacitatii economiei. Practic, nici o tara nu a pasit peste aceasta
etapa de dezvoltare a economiei. Ea este specifica aproape pentru toate tarile in curs de dezvoltare si
de asemenea pentru tarile cu o economie planificata. Acest lucru se poate spune si despre tarile cu
un nivel de dezvoltare inalt; ce poseda a cantitate insemnata de bogatii naturale, asa ca Canada si
Australia. Putine tari depasesc etapa factorilor de productie.
In economia, bazata pe factorii de productie, cercul ramurilor, orientate spre piata domestica, se
maresc prin fabricarea produselor ce inlocuiesc pe cele importate, ce deseori devine posibil datorita
masurilor intreprinse pentru protejarea pietei domestice de la concurentii straini. Dar totusi nivelul
avantajului concurential al ramurilor domestice, ce produc marfuri inlocuitoare, nu este atat de
mare pentru a putea iesi pe piata internationala si datorita unor restrictii externe eficacitatea
economiei poate scadea in continuu.
Stadiul II stadiul avantajelor concurentiale bazate pe investitii. In aceasta etapa avantajul
concurential al tarii se bazeaza pe capacitatea firmelor nationale de a investi agresiv. Firmele
investesc capital in utilaje moderne, efective si in tehnologii cele mai bune, care pot fi procurate pe
piata internationala. Investitiile de asemenea se indreapta spre procurarea licentelor, formarea
intreprinderilor comune (transnationale) si spre alte mijloace de ridicare a capacitatii de a concura a
unor ramuri mai moderne si mai specializate.
Drept resurse de ridicare a avantajului concurential la aceasta etapa (cu ajutorul investitiilor) sunt
imbunatatirea factorilor, si de asemenea strategia, structura si concurenta firmelor. Nu sunt
dezvoltate ramurile inrudite si conexe (schema Nr. 2.3.5).
Strategia firmelor. Structura lor si concurentii

Schema nr.2.3.5. Economia nationala bazata pe investitii.

Stadiul III stadiul avantajelor concurentiale bazate pe inovatii. In aceasta etapa toate componentele
rombului sunt incordate la maximum si activeaza reciproc in directia maririi capacitatii concurentiale
a ramurilor nationale (schema Nr. 2.3.6).

Schema nr.2.3.6. Economia nationala bazata pe inovatii.

Toate componentele rombului sunt incordate la maximum si activeaza reciproc in directia maririi
capacitatii concurentiale a ramurilor nationale.
La aceasta etapa firmele nationale nu numai ca folosesc si imbunatatesc tehnica si tehnologia straina,
dar si inventeaza altele noi. Nomenclatorul productiei, procesele de productie, sistemul de
organizare a distributiei toate aspectele luptei concurentiale ce se afla in permanenta dezvoltare.
Starea favorabila a cererii, sistemul bine pregatit al livrarilor, factorii specializati si dezvoltarea
ramurilor inrudite permit firmelor sa-si asigure un proces stabil al inovarii. In timpul acestui proces
apar si mai multe ramuri noi. La aceasta etapa firmele cerceteaza strategiile globale, formeaza
canalele sale internationale de distributie, maresc reputatia marcii sale dupa hotare. Unele companii
isi transfera afacerea dupa granita. De obicei, aceasta se intampla in ramurile, structura carora este
favorabila pentru dezvoltarea bunastarii cu scopul micsorarii cheltuielilor sau maririi distributiei in
alte tari. In afara de aceasta, aceasta etapa este caracterizata printr-un volum considerabil de
investitii in economia straina. Tara, ce se afla la aceasta etapa, beneficiaza de toate avantajele
concurentii (in interiorul rombului) pentru cresterea numarului de ramuri.
Concurenta bazata pe inovatii poate avea loc in tarile, ce se afla la diferite nivele de dezvoltare
economica. La aceasta etapa are loc adancirea verticala a clasterilor industriale existente. Ramurile
concurente, ce elibereaza de acum productia finita, duc la cresterea capacitatii concurentiale

ramurilor furnizori. Ultimele deservesc industria nationala, si la o economie sanatoasa ele destul de
repede ies pe piata internationala.
O economie mai dinamica si progresiva isi manifesta capacitatea in largirea (dezvoltarea pe
orizontala) cercul ramurilor concurentiale si formarea clasterilor noi. Viteza acestor procese depinde
de nivelul de progres atat a noilor, cat si a existentelor firme.
Intarirea pozitiilor internationale in sfera serviciilor este inca o trasatura specifica etapei inovatiilor,
ce reflecta cresterea capacitatii de concurenta a industriei.
Etapa inovatiilor este inzestrata cu o mai mare capacitate de atac contra diferitor fenomene
macroeconomice, mai ales cand tara atinge posibilitatea de asi largi clasterele. Ramurile devin mai
putin dependente de socurile in urma fluctuatiei preturilor, a cursului valutar, deoarece ele
concureaza in baza tehnologiilor si diferentierii productiei. Elaborarea strategiilor globale prevede
diferite schimbari ce pot aparea in economie. Cresterea succesului a mai multor ramuri, micsoreaza
dependenta economiei nationale fata de un sector anumit.
Rolul statului la aceasta etapa este diferit de celelalte. Puterea statului in implicarea diferitor afaceri,
in mentinerea controlului asupra diferitor firme se micsoreaza considerabil.
Marea Britanie a atins etapa inovatiilor la prima jumatate a secolului XIX, SUA, Germania si Suedia
sec. XX, Italia si Japonia au atins-o de abia in anii '70.
Stadiul IV: concurenta bazata pe bogatie. In aceasta etapa are loc scaderea cererii interne,
micsorarea motivatiei, slabirea concurentei, reducerea investitiilor, ingustarea clasterilor (schema
Nr.2.3.7).

Schema nr.2.3.7. Economia nationala bazata pe bogatia nationala.

Ca si concluzie la ceea ce s-a spus pana acum vom evidentia stadiile de dezvoltare a celor 10 tari in
baza informatiei carora a fost elaborata de catre M. Porter noua paradigma (schema nr.2.3.8).

Schema nr.2.3.8. Dezvoltarea capacitatii de concurenta a tarilor dupa al II-lea razboi mondial.
Singapore devine republica suverana in 1965. Din acel timp in economia sa au avut loc un sir de
schimbari, dar totusi el ramane independent de factorii de productie. Singapore baza de productie
a corporatiilor internationale, atrase datorita fortei de munca calificate si ieftine si de asemenea
infrastructurii dezvoltate, ce include drumurile, porturile, aeroporturile si telecomunicarii. Ridicarea
nivelului de viata de viata s-a obtinut datorita imbunatatirii calitatii resurselor de munca si a
infrastructurii. Succesul obtinut in acest domeniu a facut ca Singapore sa devina lider printre tarile cu
un asa nivel de dezvoltare. Insa pana la sfarsit Singapore nu-si are baza sa de productie, ceea ce
poate duce la descresterea potentialului economic.
La inceputul anilor '50 Coreea se afla in stadiul factorilor de productie. Succesul ei pe piata
internationala se datora faptului intaririi pozitiei ramurilor industriei usoare si a materiei prime, ce se
dezvolta in baza resurselor naturale ale tarii. Coreea atinge etapa investitiilor in anii '80. Firmele
nationale si conducerea Coreii au elaborat un nou curs riscant in formarea industriei proprii si
investirea energiei in economie cu ajutorul imprumuturilor straine, ceea ce a dus la cresterea
economiei si bunastarii tarii. Capacitatea de a concurentia se datoreaza fortei de munca calificata
ieftina + tehnologii efective moderne. Ceea ce deosebeste Coreea de alte tari capacitatea nu numai
de a utiliza tehnologia straina, dar si de a o perfectiona, ceea ce da posibilitatea crearii canalelor
proprii de distributie a productiei pe pietele internationale. Insa cererea interna si ramurile inrudite si
conexe nu sunt destul de dezvoltate pentru a atinge stadiul inovatiilor. Problema de baza a Coreii la
etapa actuala pastrarea ritmurilor inalte de crestere si atingerea stadiului inovatiei.
Danemarca a atins stadiul inovatiilor in anii '60. Firmele si-au obtinut renume international datorita
producerii productiei agricole, produselor alimentare, marfurilor de uz casnic, masurilor de pastrare a

sanatatii. Dar acum economia Danemarcei ramane in urma de la multe alte tari. Descresterea
motivatiei, slabirea puterii de concurenta si marirea influentei statului in economie sunt doar
cateva probleme de baza.
Italia dupa al II-lea razboi mondial a facut un asalt de la stadiul factorilor de productie la stadiul
inovatiilor. Dupa ritmurile cresterii economiei, ea a cedat doar Japoniei. Iesind din razboi cu o
economie distrusa, Italia si-a ridicat-o datorita cererii interne dezvoltate, invierii capacitatii de a
concurentia. Dezvoltarea a asa ramuri ca industria constructoare de masini si industria de prelucrare
a metalelor au dus la adancirea rapida a clasterilor. Formarea legaturilor stranse intre furnizori,
cumparatori si producatori au dus la cresterea si perfectionarea rapida a ramurilor. Cresterea
salariilor, ce s-a inceput in 1969, si inlaturarea regimului de devalorizare a lirei in 1978 au jucat un rol
de ridicare a avantajului concurential pentru multe firme italiene. La inceputul anilor '80 economia
italiana a intrat in stadiul inovatiilor.
Economia Suediei dupa cel de-al II-lea razboi mondial se afla la stadiul inovatiilor. Foarte mult timp
economia Suediei depinde de resursele naturale a tarii. Insa dupa razboi firmele suedeze, au depasit
aceasta etapa, atingand avantajul concurential in asa ramuri ca constructoare de masini, special
transporturi ce au intarit clasterile deja existente. Nivelul de viata a inceput sa creasca considerabil.
Cresterea cererii interne, legaturile stranse intre ramuri si nivelul inalt al calitatii fortei de munca au
influentat cresterea de mai departe a economiei. Investitiile in ramurile de ocrotire a sanatatii si in
alte ramuri importante au dus la formarea cererii dezvoltate la productia noua. In ultimii zeci de ani
Suedia nu numai ca si-a pastrat dar si si-a intarit pozitiile in multe din ramurile sale traditionale.
Creste rolul industriei prelucratoare. Insa exista pericolul descresterii economiei din cauza diferitor
factori ca: politica periodica de devalorizare, numarul limitat al ramurilor noi-aparute, sectorul larg al
statului, ce utilizeaza forta de munca calificata, in timp ce firmele private in cautarea ei isi indreapta
afacerile peste hotare.
Japonia a devenit sensatia principala dupa cel de-al II-lea razboi mondial. Ea a intrat in aceasta
perioada, aflandu-se la stadiul factorilor, avantajul ei concurential se baza pe forta de munca relativ
ieftina. Insa, Japonia a atins destul de repede stadiul investitiilor, dobandind succes in asa ramuri, ca
constructia navelor, industria metalurgica si radio, producerea automobilelor si a sinelor. Obtinerea
activa a tehnologiilor straine, investirea de capital in tehnica moderna, si plus concurenta dura, fiind
unite cu forta de munca ieftina, i-au asigurat avantajul in concurenta de preturi pentru aceste ramuri.
Exportul de catre firmele japoneze se facea dupa aprovizionarea destula a pietei domestice.
Formarea de conditii pentru cresterea cererii interne a dus la dezvoltarea rapida a economiei.
Japonia a atins stadiul inovatiilor la sfarsitul anilor '70. Starea factorilor prelungea sa se
imbunatateasca rapid. Investitiile mari de capital in economia tarii au adus la crearea firmelor noi in
ramurile inrudite si conexe. Din 1978 venitul cel mai inalt din export se mentine in industria
constructoare de masini si in specializarea diferitor tipuri de marfuri. Viteza dezvoltarii economiei
Japoniei nu are semeni in istoria moderna. Spre sfarsitul anilor '80 ritmurile dezvoltarii economiei se
maresc datorita schimbarii politicii statale si strategiei firmelor ceea ce a dus la cresterea valorii
yenului. Firmele japoneze s-au manifestat ca lideri in domeniul tehnologiei.
Elvetia, Germania si SUA au atins dupa al II-lea razboi mondial nivelul inalt al bunastarii al natiunii,
mult timp aflandu-se in stadiul inovatiilor. Economia fiecarei din aceste tari, desi in ritmuri diferite, in
timpul de fata prezinta simptomele de a trece la stadiul bogatiei. Incepand cu 1978 pozitia

internationala in cauza a acestor tari, se manifesta progresul tehnico-stiintific, mai degraba slabeste,
decat se intareste. Daca aceasta tendinta se va pastra in continuare, atunci va avea loc scaderea
nivelului de viata.
Marea Britanie de acum timp de 10 ani se afla in stadiul bogatiei. In rezultatul incetinirii cresterii
economiei nivelul de viata in tara de acum de zeci de ani prelungeste sa descreasca in comparatie cu
alte tari dezvoltate. Desi cum este specific pentru etapa bogatiei, in Marea Britanie exista o multime
de oameni bogati si deci unele din sectoarele economiei infloresc, desi in general tara a ramas in
urma altor. Majoritatea ramurilor concurente sunt legate de bogatia adunata in trecut, odihna,
distractii, producerii productiei de serii mari sau conducerea cu bogatia. Aici intra producerea
tigarilor si a bauturii Wiski, marfurilor de colectie, placilor, filmelor, cartilor, mobilei,
vestimentatiei, si de asemenea acordarea diferitor servicii financiare si de afacere. Marea parte a
exportului Mr. Britanie il constituie, rezultatul exploatarii bogatiilor naturale a tarii, in general rezerve
de petrol si gaz. Economia Mr. Britanii serveste drept exemplu cum in stadiul bogatiei are loc
miscarea economiei. Pierderea pozitiei unei ramuri duce la micsorarea avantajului concurential in
altele. Creste somajul. Micsorarea veniturilor statale mareste concentrarea bugetului, ce duce la
reducerea cheltuielilor pentru invatatura, cercetari stiintifice si elaborarea infrastructurii. Micsorarea
venitului national se manifesta negativ asupra cererii interne, deci cererea la produsele de lux isi
pastreaza pozitia.
In ultimii ani in Mr. Britanie s-a observat o inviorare a economiei si cresterea ritmurilor ramurilor de
productie, ce inca nu da dovada ca succesul va fi pe o perioada indelungata si economia britanica va
iesi din stadiul bogatiei. O mare importanta pentru economia Mr. Britanii la momentul actual o are
cresterea in continuu a fortei de munca necalificate, inexistenta cererii interne la productia unor
ramuri si concurenta slaba. Este nevoie de zeci de ani, pentru a misca din loc si a intoarce economia,
inghetata in stadiul bogatiei