AUTOR: Sociolog Dr.

Claudiu Ivan

1. Introducere. Unde se întâlnesc sociologia și medicina?

Medicina și sociologia sunt fețe ale aceleiași monede când vrem să înțelegem sănătatea (sau
boala). Unul dintre pionerii analizei sănătății în cheie sociologică afirma, încă la 1848, că
”medicina este o știință socială”1.

Sunt argumente indubitabile ale faptului că starea de sănătate a populației, și implicit a

individului în mod particular, depinde esențial de condiții și contexte sociale (condiții non-
biologice), specifice unei anumite perioade istorice sau unui anumit spațiu, iar primii autori
care au subliniat acest lucru au fost chiar medicii (nu sociologii)2.

Teza tranziției epidemiologice3 arată, urmând o privire istorică a dinamicii cauzelor

generatoare de deces, că omenirea a fost cea mai mare parte a existenței sale sub dominația
mortalității generate de agenți patogeni (viruși, bacterii). Această etapă a evoluției umane în
care durata vieții a fost determinată în principal de manifestarea bolilor infecțioase și
parazitare (laolaltă cu foametea, care a reprezentat de asemenea o cauză importantă a
mortalității) a durat de la începuturile umanității, când există date care aduc mărturie asupra
caracteristicilor societăților și până aproximativ în jurul anului 1800. Deoarece în această etapă
evoluția umanității a fost marcată definitoriu de mortalitatea determinată predominant de
bolile infecțioase, cauzate de agenți patogeni, ea fost numită metaforic perioada bolilor
infecțioase și a foametei4. Evident și în această perioadă au existat decese cauzate de cauze
non-infecțioase precum foametea, violențe, crime, războaie, accidente sau boli care erau de
natură non-infecțioasă etc., dar aceste cazuri erau în mod semnificativ mai puțin numeroase
decât situațiile de deces provocate de bolile infecțioase.

După 1800 situația cauzalității mortalității s-a modificat radical sub influența măsurilor publice
de sănătate, a măsurilor de igienă adoptate în rândul populației, a modificărilor la nivelul
nutriției - în general prin îmbunătățirea semnificativă a standardelor de viață – și de asemenea

1
Virchow, Rudolf în Cockerham, William C. (2021). Sociological theories of health and illness. Routledge, p.24-
25.
2
Cockerham, William. (2022). Medical Sociology. 15th edition. Routledge, New York and London.
3
Omran, Abdel R. The epidemiologic transition: a theory of the epidemiology of population change. 1971.
Milbank Q. 2005;83(4):731-57. doi: 10.1111/j.1468-0009.2005.00398.x. PMID: 16279965; PMCID: PMC2690264.
4
Cockerham, William C. (2021). Sociological theories of health and illness. Routledge, p.3-4.

1
prin noile inovații medicale și prin noile cunoștințe ale lumii medicale – imunizarea în masă,
descoperirea antibioticelor, modalități mai eficiente de tratare a bolilor5. Această perioadă a
durat până în jurul anului 1960 fiind considerată o perioadă de retragere a epidemiilor (1800-
1960). În această perioadă a fost remarcabilă contribuția unor personalități din domeniul
cercetării medicale precum Louis Pasteur (1822-1896) în Franța sau Robert Kock (1843-1910)
în Germania care au pus bazele microbiologiei și au reușit schimbarea paradigmei de abordare
a bolilor infecțioase și dinamitarea prejudecăților de înțelegere a acestora6.

După 1960 se intră într-o nouă etapă istorică din punct de vedere al cauzalității prevalente în
generarea mortalității. Este perioada bolilor degenerative, ”necomunicabile” (1960-1990), în
care prevalente devin situațiile de deces cauzate de bolile cardio-vasculare sau boli maligne
(cancer sau tumori maligne / neoplasme). Cu fiecare etapă a tranziției epidemiologice are loc
și o creștere a speranței de viață medii: de la 20-40 ani în perioada bolilor infecțioase și a
foametei (până la 1800), la 30-50 ani în perioada retragerii epidemiilor (1800-1960) și peste
50 de ani în perioada bolilor degenerative (1960-1990). În cea din urmă perioadă menționată,
o dată cu creșterea speranței de viață, bolile degenerative devin prevalente, incidența lor fiind
favorizată și de îmbătrânirea populației.

În epoca contemporană nouă, începând cu anii 1990, se manifestă încă valuri epidemice
produse de apariția unor noi agenți patogeni care conduc la creșterea bruscă a mortalității,
dar acestea au o durată de manifestare semnificativ mai redusă comparativ cu epidemiile din
trecut. Evoluțiile în cunoașterea și tehnica medicală și capacitatea de organizare a politicilor
de sănătate permit controlul rapid acestora. Dacă în trecut epidemiile durau zeci de ani, având
perioade de manifestare recurentă, în prezent durata de manifestare a acestora s-a redus la
câțiva ani, recurența lor fiind practic înăbușită. A fost cazul epidemiilor de EBOLA sau SARS în
anii 1990 și 2000 sau recent a pandemiei provocate de Coronavirusul Sars-CoV-2 în perioada
2020-2023. Deși coronavirusul Sars-CoV-2 încă mai provoacă infecții și îmbolnăviri în diferite
părți ale lumii, efectele la nivelul mortalității au devenit neglijabile.

În același timp însă are loc și un control mult mai bun al bolilor degenerative, cronice (cancere,
boli cardiovasculare) care devin fatale mai ales la persoane cu vârste tot mai înaintate. De
asemenea, în acest context stilul de viață devine extrem de important pentru generarea

5
Cockerham, William C. (2021). Op. citată.
6
Pătrașcu, Alexandru Toma. (2020). Povestiri despre epidemii și vaccinuri. Editura Humanitas.

2
bolilor, în sine acesta devenind o cauză esențială relaționată cu mortalitatea. Perioada
contemporană (din 1990 până în prezent) a primit mai multe denumiri, în funcție de
caracteristica specifică evidențiată în profilul cauzalității mortalității, precum perioada
amânării bolilor degenerative, perioada hibridă sau perioada revoluției cardiovasculare.

Sintetic, teza tranziției epidemiologice prezintă următoarele etape istorice de evoluție a

prevalenței cauzelor mortalității:

1. Perioada bolilor infecțioase și a foametei, din cele mai vechi timpuri până
aproximativ în ani 1880, perioadă în care alături de foamete, bolile infecțioase erau
prevalente în generarea mortalității. Speranța medie de viață în această perioadă a
fost de 20-40 ani.
2. Perioada retragerii epidemiilor, din 1880 pînă aproximativ în 1960, în care
îmbunătățirea standardelor de viață, a politicilor publice de sănătate, a nivelului de
cunoaștere și inovație în medicină a condus la diminuarea semnificativă a impactului
bolilor infecțioase asupra mortalității și creșterea speranței medii de viață la 30-50 de
ani.
3. Perioada bolilor generative și a celor produse de om, din anii 1960 până în anii 1990,
în care prevalente au devenit bolile asociate sistemului cardiovascular uman și cele cu
origine malignă în producerea mortalității. În această perioadă speranța medie de viață
de trecut de 50 de ani.
4. Perioada amânării bolilor degenerative, perioada hibridă sau perioada revoluției
cardiovasculare începută în anii 1990 și continuată chiar în contemporaneitate, care
manifestă încă provocări de definire și evaluare. În această perioadă au loc reveniri
endemice (chiar pandemice), care însă, prin capacitatea sporită de gestionare a lor
(prin nivelul de cunoaștere medicală, de inovație medicală, de tehnologie medicală, de
resurse etc.) au o durată mai scurtă în raport epidemiile anterioare și un număr de
decese provocate mai mic.

Însă, trebuie reținut un aspect foarte important. Etapele descrise mai sus în privința evoluției
impactului epidemiologic asupra mortalității nu au avut aceeași cronologie peste tot în lume.
Bornele datelor istorice acoperite de fiecare dintre etapele menționate sunt valabile de fapt
pentru țările incluse în ceea ce se cunoaște ca fiind Occident (țările Europei de vest, America,
Canada). În alte țări, care au avut un ritm de dezvoltare mai lent, care au adoptat mai greoi

3
inovațiile tehnologice medicale și au aplicat cu întârziere cunoștințele din sfera
managementului sănătății în cadrul politicilor publice, perioada de prevalență a mortalității
cauzate de boli infecțioase sau instaurarea situației în care bolile degenerative au devenit
principala cauză de deces s-a realizat mai târziu. Cum am precizat, manifestarea bolilor
infecțioase și a celor degenerative asupra mortalității sunt relaționate și cu durata medie a
speranței de viață și fenomenul de îmbătrânire a populației. În orice caz, însă, trebuie reținut
că tendința generală la nivel global a fost de a urma modelul prezentat mai sus în privința
evoluției impactului epidemiilor asupra mortalității, crescând treptat capacitatea de control a
manifestării bolilor contagioase.

Mai este de reținut și un alt aspect important. Impactul diferit al bolilor contagioase asupra
mortalității în diferite perioade de evoluție istorică reflectă importanța condițiilor sociale, a
influenței factorilor sociali.

Perioada de dominație a bolilor infecțioase asupra mortalității a fost asociată și cu

sedentarizarea populațiilor (epoca neolitică, începută aproximativ în 10 000 î.e.n.) proces prin
care ocupația principală a devenit agricultura. Uneltele au început să fie utilizate extensiv
pentru cultivarea pământului și creșterea și domesticirea animalelor, fapt care a marcat
abandonarea stilului de viață nomad în care sursa de hrană era în principal asigurată de vânat.
Acest proces a stimulat viața în comunități tot mai aglomerate și procesul de urbanizare în
care interacțiunile umane au devenit tot mai frecvente și constante. Tot această etapă a fost
caracterizată și de mari emigrații populaționale, dintr-un spațiu în altul, contactul între diverse
grupuri umane dar și creșterea demografică. Acest context (concentrarea locuirii în spații
dense populațional și mișcarea populațională prin emigrație) a facilitat, totodată, și
transmiterea agenților patogeni de la o persoană la alta, creând cadrul apariției epidemiilor și
pandemiilor. Într-o lume în care oamenii trăiau în grupuri mici, izolate, dispersate, fără
contacte unii cu ceilalți este de la sine înțeles că și focarele de infecție rămâneau de asemenea
izolate.

Reținem, așadar, factorii sociali (non-biologici) – sedentarizarea populațiilor, creșterea

intensității contactelor interumane, creșterea dimensiunii populației – care au facilitat apariția
epidemiilor și mortalitatea generată de acestea.

4
Etapa retragerii epidemiilor din rolul de generator principal de mortalitate a coincis, în același
timp, cu schimbarea contextului social, a modului în care oamenii și-au organizat conviețuirea
în comun, a felului în care au înțeles să se comporte – normele a ceea ce e bine sau rău în
comportament s-a schimbat. S-au schimbat norme relevante sănătății precum cele de igienă
în consumul alimentelor, în prepararea hranei, în utilizarea apei etc. S-au conștientizat
modalități de transmitere și contractare a bolilor infecțioase, prin:

➢ contactul și intrarea în corp a diverșilor agenți patogeni care se localizau, multiplicau

sau circulau în aer, apă, pământ (antrax) sau diverse alimente după ce anterior erau
împrăștiați inevitabil în mediu de purtători umani (sau non-umani), prin diverse
excreții umane (salivă, urină, fecale – vezi holera, variola, tuberculoza),
➢ sânge infectat (variola),
➢ contactul cu animale purtătoare ale agentului patogen (rabia, ciuma).

Politicile de sănătate publică au vizat tocmai prevenirea contactului și introducerii în organism

a agenților patogeni prin intermediul elementelor de mediu folosite de om pentru subzistență
(apă, alimente, aer, cultivarea pământului) sau accidental (mușcătura de câine în cazul rabiei,
înțepăturii țânțaruli anofel în cazul malariei etc.). De exemplu, sanitația apei utilizate pentru
consum a fost un pas salutar pentru prevenirea contractării agentului patogen (bacteria Vibrio
cholerae) declanșator al holerei. De asemenea măsura carantinării (”distanțare socială”) a fost
un alt mijloc de control a epidemiilor.

Pe de altă parte, grație inovațiilor tehnologice și descoperirilor științifice în medicină, precum

modalități de imunizare a organismului pentru a preveni declanșarea bolii chiar în cazul
contractării agentului patogen, identificarea agenților patogeni sub forma de viruși, bacterii,
utilizarea microscopului și a tehnicilor de evidențiere prin colorare pentru a vizualiza acești
agenți patogeni etc. s-a putut preveni declanșarea unor epidemii și controlul mortalității
provocate de bolile contagioase7.

Perioada caracterizată de mortalizatea generată în principal de boli degenerative

(necomunicabile) – cancere, boli cardiovasculare – evidențiază și mai pregnant rolul
comportamentului uman social în declanșarea și prevalența acestor boli. Stilul de viață în sine,
concretizat în diverse comportamente umane, reprezintă un context predispozant pentru

7
Pătrașcu, Alexandru Toma. (2020). Op. citată.

5
apariția și manifestarea bolilor degenerative8. Stilul de viață poate fi descris prin
comportamente precum:

➢ comportamentul alimentar (ce mâncăm/bem, cât mâncăm/bem din punct de vedere

al conținutului de zahăr, grăsimi, sare, alcool),
➢ comportamentul sedentar (câtă mișcare facem, cu ce regularitate, ce tip de mișcare
facem),
➢ comportamentul de odihnă (cât dormim, în ce condiții dormim),
➢ comportamentul lucrativ (cât muncim, cum muncim, cât ne stresăm pentru a ne
asigura subzistența),
➢ comportamentul de consum a unor substanțe adictive, generatoare de dependență
(precum fumatul, consumul de droguri, alcool etc.),
➢ comportamentul reproductiv (sexul protejat),
➢ comportamentul de management preventiv al propriei sănătăți (verificarea periodică
a conținutului diverselor substanțe din organism – precum nivelul colesterolului -
asociate cu incidența anumitor boli, a parametrilor medicali ai funcționării diverselor
organe – tensiune arterială, inima, ficat etc.),
➢ comportamentul relațional, interacțional cu alții (gestiunea modului de relaționare cu
ceilalți, gestiunea potențialelor conflicte, cultivarea unor relații de încredere, de
apropiere și suport reciproc etc.) sau
➢ alte comportamente specifice vieții sociale (de ex. utilizarea centurii de siguranță în
condusul mașinii).

Starea de sănătate și, implicit, speranța de viață sunt strâns relaționate cu comportamentul
uman în diversele sale forme. Fiecare dintre comportamentele enumerate mai sus sunt
influențate de contextul social, de simboluri și semnificații de la sine înțelese, internalizate
prin socializare și acceptate de indivizi.

De exemplu, cum anume comportamentul alimentar se configurează este o întrebare care a

stârnit larg interes în literatura de specialitate. Una dintre explicațiile clasice a contrapus
”înțelepciunea biologică” în raport cu ”înțelepciunea culturală”. Este corpul cel care are
propriile radare de identificare a alimentelor necesare, benefice supraviețuirii, fiind factorul

8
Cockerham, William. (2022). Op. citată

6
determinant al comportamentului alimentar sau, dimpotrivă, cultura prin normele și
obișnuințele instituite generează de fapt opțiunile de consum?9

Răspunsul la întrebarea de mai sus nu poate fi tranșant întrucât comportamentul alimentar

este configurat nu doar de necesitatea biologică și conținutul de nutrienți specifici ai
alimentelor îngurgitate ci, cel puțin în egală măsură, de simbolistica alimentelor alese de
consumator, de ceea ce asociază el ca semnificație acelui aliment: fie din perspectiva
conținutul nutritiv necesar funcționării biologice, fie din perspectiva efectelor pe care
alimentul le are asupra sănătății, fie din perspectiva plăcerii în sine provocate de consumul
unui aliment, fie din perspectiva efectelor percepute asupra imaginii de sine pe care consumul
unui aliment le produce.

Putem reflecta în acest context la modul în care este valorizat la nivel public sau individual
consumul unui anumit aliment. Ne putem gândi, de exemplu, ce simțim atunci când
consumăm sau vedem/aflăm că alții consumă un vin franțuzesc de calitate, icre negre, fazan
de vânat, un hamburger McDonalds, o ciorbă de ștevie sau picioare de broască.

Așadar omul ca specie omnivoră are o anumită libertate de alegere în privința alimentelor
îngurgitate, dar omul nu se hrănește ”doar cu proteine, grăsimi, carbohidrați, dar și cu
simboluri, mituri, fantezii. Selecția hranei alese este făcută nu doar în acord cu cerințe
psihologice, perceptuale sau mecanisme cognitive, dar și pe baza reprezentărilor culturale și
sociale care conduc la contrângeri adiționale asupra a ceea ce se poate sau nu se poate mânca,
ce place sau ce displace. Așa cum Levi-Strauss a precizat, lucrurile trebuie să fie ”nu doar bune
de mâncat, dar de asemenea bune de gândit / not only good to eat, but also good to think”10.

Există o celebră dihotomie concurentă de explicare a emergenței comportamentelor umane:

”omul ca agent al acțiunii - agent vs. omul ca reflexie a structurii - structură”. Omul are
capacitatea volitivă, poate alege să se miște în anumite cadre acționale posibile (este un agent
al acțiunii), dar în același timp cadrele posibile de acțiune sunt definite structural, lumea
socială nu este vidă, ci structurată în acord cu anumite rute acționale, valori, norme care pot
determina deciziile umane și comportamentul uman. ”Spus simplu, oamenii experimentează

9
Claude Fischler. (1980). Food habits, social change and the nature/culture dilemma. Social Science Information
19: 937-53.
10
Claude Fischler. (1980). Food habits, social change and the nature/culture dilemma. Social Science
Information 19: 937-53. p. 2.

7
alegerea (sau ”agency”, calitatea de agent al acțiunii) și în această privință devin agenți ai
comportamentelor lor, dar aceste comportamente se mișcă în mod tipic între limite
comportamentale definite de structuri sociale (precum familii, grupuri, profesii, poziții de clasă
socială etc.) prezente în viața lor care au o influență normativă sau putere de a configura
procesul de luare a deciziilor”11.

Un exemplu ilustrativ este practica politicilor care au încercat să gestioneze o problemă de

sănătate publică precum obezitatea prin promovarea consumului de alimente ”sănătoase”.
Atunci când politicile au fost orientate mai degrabă de o perspectivă structuralistă,
paternalistă (oamenii trebuie învățați ce să decidă) intervenția s-a focalizat pe multiplicarea
punctelor de acces la hrană sănătoasă, a magazinelor cu mâncare sănătoasă chiar în
proximitatea zonelor locuite de persoane cu status social redus; însă neajunsul abordării a fost
repede subliniat, nu era de ajuns ca populația să aibă posibilitatea de a alege, în magazinul din
apropiere, hrana sănătoasă, era nevoie să și facă alegerea aceasta, să fie capacitată în acest
sens – lucru care nu se întâmplă de la sine12. Decizia vine și ca urmare a unor obișnuințe
întipărite în timp în interioritatea individului, ca urmare a unor dispoziții de a acționa într-un
anume fel, solidificate prin socializare, un anumit ”gust”, fenomen surprins prin ceea ce P.
Bourdieu numea habitus13.

Teoria stilului de viață în privința sănătății (Cockerham. W)14 elaborată în perimetrul

sociologiei medicale creionează un model explicativ al emergenței comportamentelor umane
relaționate cu sănătatea. Circumstanțele de clasă (gen, vârstă, etnie, colectivități, condiții de
viață, clasă socială) configurează prin experiențele de socializare un mod specific de a face
alegerile în viață, alegeri care sunt limitate la posibilitățile deschise de structura socială.
Această interacțiune dintre alegerile de viață definite de istoria noastră socializatoare și
structura socială ne definesc dispozițiile de a acționa (habitusul) care se translatează în practici
acționale precum consumul de alcool, diete, exerciții, frecvența cu care ne verificăm

11
Cockerham, William C. (2021). Sociological theories of health and illness. New York: Routledge, p.9
12
Jerry Shannon. (2014). Food deserts: Governing obesity in the neoliberal city. Prog Hum Geogr 2014 38: 248
originally published online 29 April 2013. DOI: 10.1177/0309132513484378.
13
Pierre Bourdieu. 1984. Distinction. A Social Critique of the Judgement of Taste. Cambridge, MA: Harvard
University Press. 179-195
14
Cockerham, William C. (2021). Sociological theories of health and illness. New York: Routledge, cap. 10

8
parametrii de sănătate ai corpului, decizia de a purta centura de protecție în mașină, practici
de consum alimentar etc.

Întrebări cheie:

1. De ce este important să înțelegem teoria tranziției epidemiologice atunci când dorim

explicarea sănătății și a bolii cu instrumentele specifice sociologiei medicale?
2. Cum se poate explica scăderea în timp a incidenței bolilor contagioase și creșterea
incidenței bolilor degenerative?
3. Exemplificați comportamente umane relaționate cu starea de sănătatea și arătați cum
se manifestă acestea.
4. La ce se referă distincția dintre înțelegerea omului ca agent al acțiunii vs. înțelegerea
omului ca reflexie a structurii sociale?
5. Ce semnifică afirmația că lucrurile trebuie să fie ”nu doar bune de mâncat, dar de
asemenea bune de gândit”? La ce comportament uman se referă și de ce este relevant
pentru înțelegerea sănătății și a bolii?
6. La ce se referă teoria stilului de viață în privința sănătății?