INTRODUCERE

Patologia infecţioasă este foarte atractivă pentru toţi medicii datorită

enormei sale frecvenţe, datorită caracterului său multisistemic,
importanta sa morbiditate și mortalitate, dar mai ales datorită
posibilităţilor de diagnostic și tratament existente.

Aceasta se remarcă printr - un dinamism deosebit, fiind unul din

capitolele medicinei moderne care se îmbogăţește mereu cu noi
entităţi clinice, cu noi forme de manifestare a bolilor considerate
„clasice”, cu noi metode și mijloace de diagnostic și mai ales de
tratament.
DELIMITAREA MATERIEI – DEFINIŢII

Bolile infecţioase reprezintă un grup de entităţi clinice determinate de

microorganisme patogene (bacterii, virusuri, fungi) și care în marea lor
majoritate sunt contagioase, adică se pot transmite ușor de la o fiinţă
la alta (de la om la om, sau de la animale la om) .
Este necesară definirea principalilor termeni:

infecţia - reprezintă pătrunderea și multiplicarea unui agent infecţios

în ţesuturile organismului uman sau animal, care nu este urmată în
mod obligatoriu de starea de boală infecţioasă;

boala infecţioasă - reprezintă manifestarea complexă în care pe

lângă acţiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine și
reacţia organismului faţă de aceștia, în variate forme și intensităţi
(boală inaparentă - fără manifestări clinice, boală cu evoluţie lentă - de
ani de zile, etc.);

contaminarea - definește prezenţa agenţilor infecţioși pe suprafaţa

unui organism (tegumente, mucoase) , sau a unor obiecte.

Caracterul contagios este strâns legat de cel infecţios, orice boală
infecţioasă este transmisibilă (contagioasă) în grade diferite, sau cel
puţin potenţial (experimental) transmisibilă, aceasta fiind trăsătura
esenţială a acestor boli, responsabilă de eventualitatea apariţiei
multiplelor îmbolnăviri în colectivitatea umană.

Cu manifestările extensive, epidemice, ale bolilor infecţioase, cu

mijloacele de prevenire și combatere ale acestora, se ocupă pe larg
epidemiologia.
Profilaxia constituie o parte integrantă a fiecărei activităţi medicale,
principiul devenit deja „clasic” conform caruia „. . . e mai ușor să previi
îmbolnăvirea decât să tratezi boala . . . ” fiind mai actual ca oricând.

Ea se aplică în mai multe etape, la mai multe niveluri:

- profilaxia primară - reprezentată prin ansamblul de măsuri de
protecţie și promovare a sănătăţii prin control periodic, educaţie
sanitară, nutriţie adecvată, igienă, sanitaţie, imunizări specifice, etc;

- profilaxia secundară - ce constă în diagnosticul precoce și

tratamentul prompt al bolii, pentru prevenirea complicaţiilor, a
cronicizării, a sechelelor și incapacităţii de muncă;

- profilaxia terţiară - constând în măsuri de recuperare, de restabilire a

capacităţii de muncă și de reâncadrare socială.
IMPORTANŢA BOLILOR INFECŢIOASE

Numărul bolilor infecţioase răspândite pe tot globul este foarte mare

datorită numărului în continuă creștere de microorganisme patogene.

Ele sunt o parte inseparabilă a vieţii omului în comunitate, unele

putând fi contractate încă din viaţa intrauterină, când unele infecţii
materne (viroze, sifilis, etc.) pot fi transmise embrionului și fătului
determinând tulburări de organogeneză cu malformaţii congenitale sau
chiar moartea și eliminarea produsului de concepţie.
După naștere are loc colonizarea tegumentelor și mucoaselor cu flora
habituală, normală, cu care se stabilește o relaţie de convieţuire fie de
tipul comensalismului (indiferenţă) , fie de simbioză (utilă ambilor
parteneri) .

Aceste relaţii normale, în anumite condiţii pot deveni instabile, flora

normală devenind patogenă pentru organism - fiind vorba despre
microorganisme condiţionat patogene sau germeni oportuniști.

Microorganismele patogene pătrund și se multiplică în ţesuturile

organismului uman, calitatea de a fi patogen depinzând atât de factori
proprii agentului cât și de factori ai organismului gazdă.
Ele constituie majoritatea bolilor cu etiologie cunoscută din
domeniul medicinii interne și 60 - 80% din patologia
copilului.

Incidenţa lor în toată lumea este apreciabilă, numai virozele

respiratorii ocazionând 60% din consultaţiile ambulatorii.

Majoritatea bolilor infecţioase sunt urgenţe medicale, care

necesită un diagnostic și un tratament prompt pentru
salvarea bolnavului și apărarea colectivităţii în care trăiește
 Letalitatea este încă foarte ridicată, în jur de 30 - 40% în septicemii,
meningite, tetanos, și 60 - 70% în febrele hemoragice, unele boli fiind
incurabile (rabia PESS - ul, SIDA, etc.) .

Sechele importante pot rămâne după boli ca hepatita virală, meningita

purulentă, infecţiile cu enterovirusuri, etc.

Combaterea și prevenirea lor se face după legi naţionale și

internaţionale.
 Este important de a se aminti că și alte specialităţi medicale studiază
și tratează boli infecţioase și anume:

-dermatologia (sifilis, gonoree, alte boli venerice, micozele

tegumentelor și părului - favus, tricofiţie) ,

-ftiziologie (tuberculoza) ,

-oftalmologia (trahomul, conjunctivitele, keratita herpetica) ,

Ele se supun acelorași măsuri de profilaxie și combatere stipulate de

legislaţia naţională și internaţională.

Importanţa bolilor infecţioase rezidă de asemenea în transmisibilitatea
(contagiozitatea) lor ce poate duce la apariţia unor epidemii întinse, în anumite
condiţii favorizante (igiena deficitară) și dezorganizare (război, perioade de lipsuri) .

Timp de milenii oamenii au trăit sub povara ameninţării unor boli pestilenţiale, care
au provocat adevărate calamităţi biologice.
-epidemia de pestă (ciuma) , care a bântuit Europa secolului al XIV - lea, a omorât
o treime din populaţia de atunci a continentului, pierderi similare fiind determinate de
apariţia variolei în America.
-epidemia de tifos exantematic din timpul Primului război mondial a determinat
20 - 30 milioane de îmbolnăviri în răsăritul Europei, iar pandemia de gripă din 1918 -
1919 a pricinuit moartea a 10 milioane de oameni în timp ce pandemia din 1958 -
1959 a afectat o treime din populaţia globului (aproximativ un miliard de oameni) .
-epidemia de hepatită virală din ultimul Razboi mondial a provocat peste 5
milioane de îmbolnăviri, numai în armata germană.
Chiar în timpuri normale, unele boli infecţioase constituie importante
probleme de sănătate publică, prin marea lor incidenţă:

- virozele respiratorii pot surveni frecvent la aceeași persoană (copilul

aproximativ 6 - 7/an, adultul 3 - 4/an) , sub diferite manifestări
(faringite, rinite, bronșite, pneumonii, stări febrile, etc.)

- cu pierderi economice importante prin absenteism (18 - 25% din

incapacitatea temporară de muncă și 87% din absenţele școlarilor) .
ISTORIC
Bolile infecţioase au precedat existenţa umană, existând dovezi
arheologice care atestă că animale uriașe din Paleolitic și Mezozoic, au
urme evidente de infecţie - osteite la dinozauri, actinomicoză la rinoceri.

În Comuna primitivă apariţia lor era considerată ca o pedeapsă a

forţelor naturii.
Evul mediu a fost zguduit de numeroase epidemii devastatoare, cu
multe victime, ce au necesitat adoptarea primelor măsuri
antiepidemice - izolarea bolnavilor în spaţii situate în afara
colectivităţilor în lazarete, unele din primele unităţi spitalicești
cunoscute.
Ultimii 150 de ani reprezintă perioada cea mai fertilă în cunoașterea
bolilor infecţioase punându - se bazele știinţifice ale disciplinei, care va
cunoaște ulterior o dezvoltare spectaculară, de un dinamism deosebit,
ce se menţine și în zilele noastre.
În ultimele două decenii s-au produs schimbări surprinzătoare în
medicină, implicit și în domeniul bolilor infecţioase și microbiologiei
clinice, unde se admite că s-au produs cele mai importante și
interesante.

Putem clasifica aceste schimbări în următorele direcţii:

-identificarea de noi agenţi patogeni:

- bacterii (Borrelia burgdorferi, Legionella pneumophylla,
Helicobacter pylori, Chlamydia pneumoniae, Tropherima whippelii,
Bartonella quintana, -henselae, -elizabethiae, Micobacterium avium,
etc.);
- virusuri (retrovirusuri) HIV, HTLV, agentii hepatitelor C, delta, E,
F, G, parvovirusul B19, grupul Hantaan, agentii febrelor hemoragice -
Lassa, Marburg, Ebola) ;
BOLILE INFECŢIOASE AZI ȘI ÎN PERSPECTIVĂ

Succesele obţinute de-a lungul timpului, au incitat la o

viziune optimistă cu privire la prezentul și viitorul bolilor
infecţioase, unii adoptând chiar o atitudine euforică urmată
de crearea artificială a unei tendinţe de relaxare și
demobilizare în lupta împotriva infecţiilor.

Această optică este riscantă atât timp cât patologia

infecţioasă nu a dispărut ci se prezintă cu multe aspecte noi,
dificil de tratat și prevenit.
Astfel în S. U. A., se înregistrează anual aproximativ 50 000 000 de
cazuri de boli infecţioase (53 580 000 - în 1980), acestea,
reprezentând-21, 5% din consultaţiile ambulatorii ale medicului,
-20% din internările în spitale,
-80% din bolile aparatului respirator și
-25 - 30% din bolile dermatologice, gastroenterologice și
neurologice.

În Franţa, 45% din pacienţii cabinetelor de medicină generală suferă de

boli infecţioase, iar 53% din cei consultaţi primesc antibiotice,
activitatea profilactică a medicului (imunizări), reprezentind 56% din
volumul activităţii depuse.
Într - un studiu efectuat într - un spital cu 529 paturi (Cadoz), 38%
dintre bolnavi aveau o infecţie (46% în secţiile de boli interne, 27% în
cele chirurgicale), iar 41% primeau antibiotice.
Desigur, situaţia diferă de la o ţară la alta, și de la o regiune geografică
la alta în funcţie de patologie, sistemul de raportare și înregistrare,
condiţiile social - economice,

Singurul criteriu obiectiv de apreciere a ponderei patologiei infecţioase

fiind cauzele mortalităţii generale, din acest punct de vedere
distingându - se 2 profiluri:

„evoluat”
- boli cardiovasculare 40 - 53%;
- tumori - 18 - 22%;
- accidente - 7 - 8%;
- boli respiratorii 4 - 7%;

- boli infecţioase și parazitare - 0, 8 - 2, 4%;

 „primar"

-boli infecţioase și parazitare 18 - 25%;

-boli respiratorii 17 - 22%;
-boli cardiovasculare 10 - 14%;
-boli digestive 4 - 6%;
-tumori 4 - 5% .
Numai boala diareică acută infecţioasă, omoară anual între 5 - 8
milioane de copii sub 5 ani.

În ceea ce privește situaţia actuală a bolilor infecţioase, remarcăm

menţinerea la cifre ridicate de morbiditate a virozelor respiratorii,
rubeolei, varicelei, hepatitelor acute virale, toxiinfecţiilor alimentare,
meningoencefalitelor, septicemiilor, infecţiilor nosocomiale, bolilor
venerice, zoonozelor și chiar a rujeolei, în pofida măsurilor de
imunizare, dar mai ales creșterea fără precedent a numărului de cazuri
de tuberculoză.
Dintre bolile aflate în supraveghere specială (tifos exantematic, febre
recurente, malarie, poliomielită, gripă), malaria și gripa constituie
probleme mereu actuale, supravegherea lor nefiind rezolvată
corespunzător.

Bolile carantinabile, febra galbenă și pesta impun vigilenţa

permanentă, existând oricând riscul reizbucnirii epidemiilor, așa cum se
întâmplă cu holera.
Problemelor existente li se adaugă aspecte noi și de perspectivă, cum
ar fi:

-patomorfoza noilor entităţi infecţioase descrise,

-infecţiile la bătrâni, la gazde imunocompromise, la neutropenici,
-infecţiile virale persistente,
-infecţiile asociate transplantelor de organe și ţesuturi,
-infecţiile cu transmitere verticală (rubeola, enterovirozele, rujeola,
infecţiile cu virusul urlian și citomegalvirusuri, SIDA).
Medicina modernă a prelungit viaţa unui mare număr de pacienţi, de o
manieră semnificativă, depistaţi graţie noilor sale metode de diagnostic
și tratament. Patologia infecţioasă a rămas frecventă, cu forme clinice
deosebit de severe la bolnavi cu mecanisme de apărare scăzute.

Evenimentul cel mai pregnant care s-a produs în ultimele decenii în

domeniul bolilor infecţioase, este descoperirea și dezvoltarea de la
finele anilor '70, a unei noi pandemii, cea de SIDA, boală infecţioasă
pentru care în prezent nu există tratamente eficiente în schimbarea
evoluţiei sale fatale și nici vaccinuri care să o prevină.

Această pandemie a evidenţiat deficienţele diferitelor sisteme sanitare,

inclusiv a celor mai avansate. Pentru conotaţiile sale sociale, economice
și legale, este de anticipat că așa cum s-a întâmplat în epidemiile
trecute, cea de SIDA, va influenţa decisiv comportamentul societăţii
noastre.
LEGISLATIE ȘI ORGANIZARE ANTIEPIDEMICA

Caracterul contagios și manifestările epidemice ale bolilor infecţioase,

obligă colectivitatea la adoptarea anumitor măsuri de protecţie și
prevenire prevăzute de legislaţia sanitară. Astfel Ordinul 638/1978 al
Ministerului Sănătăţii împarte bolile infecţioase cunoscute în:

- boli transmisibile cu declarare obligatorie;

- boli transmisibile cu internare obligatorie;
- boli transmisibile cu tratament obligatoriu.

Bolnavul contagios, este obligat să se supună regulilor de izolare și

dezinfecţie, asistenţa medicală fiind gratuită.

Cazurile de febră galbenă, pesta, holera, sunt supuse unei legislaţii

internaţionale.
ETIOPATOGENIA BOLILOR
INFECŢIOASE
I. AGENŢII INFECŢIOȘI

În natură există forme foarte variate de asociere între

specii, care, în general se grupează în două categorii:
- coabitarea pozitivă, reprezentată prin comensualism,
mutualism (simbioza);
- coabitarea negativă, reprezentată prin parazitism și
oportunism.
Parazitismul se poate defini ca o relaţie intimă între două
specii distincte, pe perioada căreia, parazitul, în mod normal
mai mic și mai puţin organizat și de un slab nivel morfologic,
care trăiește temporar sau permanent în exteriorul
(ectoparazit) sau interiorul (endoparazit) altei specii (gazdă),
depinzând de aceasta metabolic și producând de o formă
directă sau indirectă, o acţiune patogenă, provocând
stimularea mecanismelor imunitare de aparare.
Parazitismul este o proprietate biologică, la care participă
practic toate fiinţele vii. Pentru ca un parazit să se menţină
viu, el trebuie să posede o mare capacitate de adaptare la
schimbările mediului ambiant. De-a lungul timpului, această
caracteristică a creat o mare diversitate de fiinţe vii, din care
unele pot fi cauzatoare de boli infecţioase la om.
Agenţii infecţioși includ organismele din mediul
înconjurător (virusuri, bacterii, fungi, paraziţi)
capabile să pătrundă și să se multiplice în
organismul uman sau animal, provocând variate
reacţii patologice (inflamatorii, degenerative,
imunologice).
Pentru ca un microorganism să fie considerat patogen, este
necesar să posede câteva din următoarele caracteristici
determinante:
- capacitatea de supravieţuire și de penetrare a mucoaselor;
- capacitatea de multiplicare în interiorul fiinţelor vii;
- capacitatea de a inhiba sau evita mecanismele de apărare
ale gazdei;
- să dăuneze gazdei.
O infecţie se poate produce printr-o alterare a mecanismelor
defensive ale omului, chiar germeni fără atribute de
patogenitate, putând fi la originea unui proces infecţios,
alterând echilibrul parazit-gazdă.

Unele microorganisme se multiplică în afara celulelor

fagocitare fiind distruse prin ingerarea de către acestea.

Ele produc infecţii sau îmbolnăviri la om numai atunci când

posedă mecanisme pentru a evita fagocitoza (de exemplu
prezenţa capsulei la pneumococ) sau când fagocitoza este
afectată sau ineficace. Acestea sunt cunoscute ca patogeni
extracelulari.
Altele, chiar dacă au fost ingerate de celulele
fagocitare, rezistă mecanismelor de distrugere
intracelulară, majoritatea fiind paraziţi ai sistemului
reticulo-endotelial, fiind denumiţi paraziţi
intracelulari facultativi, cum este exemplul clasic al
Mycobacterium tuberculosis.
În fine, există paraziţi care nu se pot multiplica decât în
interiorul celulei, utilizând în general aparatul metabolic al
celulei gazdă pentru a-și acoperi nevoile energetice și
nutritive. Sunt denumite paraziţi intracelulari obligatorii
(chlamidii, virusuri).
Patogeneza unei boli infecţioase
depinde în mare măsură de tipul de
parazitism al microorganismului cauzal,
cu influenţe în tipul de diagnostic
utilizat, prognosticul și diagnosticul
bolii respective.
Microorganismele potenţial producătoare a bolilor
infecţioase la om fac parte din următoarele grupe:
- virusuri;
- bacterii;
- fungi;
- paraziţi (protozoare, helminţi, artropode).
Virusurile reprezintă structuri biologice foarte mici (10-300
nm.), ultrafiltrabile, vizibile numai cu microscopul electronic.

Nu au perete celular și nici sistem enzimatic propriu, nefiind

deci influenţate de antibioticele și chimioterapicele uzuale.

Posedă un singur tip de acid nucleic (ARN sau ADN), fiind

incapabile de diviziune prin fisiune binara.

Acidul nucleic este purtătorul informaţiei genetice de

reproducere și totodată al capacităţii infectante și antigenice
realizabile numai după pătrunderea în celula gazdă, care-i
furnizează mecanismul energetic și de biosinteză (parazit
celular obligatoriu).
Structura virusului cuprinde:
- un nucleu central de acid nucleic(nucleoidul);
- un înveliș proteic protector cu subunităţi morfologice (capsomere) cu
simetrie cubică, helicoidală sau complexa ce alcătuiesc capsida, cu
următoarele proprietăţi și funcţii, ce determină specificitatea
serologică;
- protejează acidul nucleic de degradarea enzimatică în mediile
biologice;
- controlează specificitatea gazdei și posedă capacitate antigenică;
- crește eficienţa infecţiei.
- o membrană externă lipoproteică (envelope) la multe dintre ele, ea
fiind esenţială pentru adsorbţie și penetrare în celula gazdă, conţinând
de asemenea antigene virale (hemaglutinina și neuraminidaza).
Replicarea virusului se petrece în cinci stadii succesive:
- atașarea de celulă cu adsorbţia pe receptorii specifici;
- pătrunderea în celulă (insuficient lămurită), dar în care
pinocitoza pare a avea un rol preponderent
- decapsidarea, cu eliminarea învelișului și eliberarea de acid
nucleic;
- înmulţirea propriu-zisă, prin sinteza de noi proteine și acid
nucleic viral;
- maturarea, cu apariţia de noi virioni în celulă, eliminarea
virionilor nou formaţi cu dezintegrarea și moartea celulei
gazdă sau numai alterarea acesteia.
Cultivarea virusurilor se face pe ouă embrionate și
culturi de ţesuturi. Clasificarea lor se face după mai
multe criterii: gazdă, tropismul celular, epidemiologie și
tablou clinic în:viroze respiratorii, enteroviroze,
neuroviroze paralitice, encefalite virale, viroze cutanate,
febre eruptive virale, hepatite virale, etc.
Au fost descrise de asemenea structurile denumite
„viroizi”,constituiţi din acizi nucleici cu greutate
moleculară mică și care au dimensiuni foarte mici,
nefiind imunogeni, ceea ce face ca bolile pe care le
determină să progreseze inexorabil.

Din fericire, nu se cunosc deocamdată boli

determinate de aceștia la om.
FLORA MICROBIANĂ NORMALĂ A ORGANISMULUI

Se află în relaţie de coabitare pozitivă cu acesta, cunoașterea

ei fiind foarte importantă pentru a aprecia corect eventuala
ei implicare în diverse procese patologice ale organismului, în
condiţiile alterării echilibrului gazdă - parazit.

Astfel, mucoasa nazală este populată cu stafilococi albi și

aurii, streptococi, corinebacterii, pneumococi și variabile
bacterii gramnegative.
Cavitatea bucală și faringele au o floră bogată în variaţi coci grampozitivi și negativi,
aerobi și anaerobi, fungi și uneori micoplasme.

Tubul digestiv are o floră variabilă în funcţie de segmentul anatomic și de

funcţionalitatea acestuia:

-esofagul posedă o floră temporară alcătuită din germenii înghiţiţi odată cu

alimentele.

-stomacul în mod normal, nu conţine germeni datorită acidităţii. În situaţiile

patologice de scădere marcată a acidităţii, cu creșterea ph-ului, cum se întâmplă în
neoplasme, apare o populare cu coci și bacili grampozitivi. –

-intestinul subţire,având un ph.alcalin, este populat de coci și bacili grampozitivi și

negativi.

-colonul, suferă o colonizare diferenţiată în funcţie de vârstă; astfel, sugarul și copilul

mic având bacterii grampozitive aerobe și anaerobe în mediu cu ph.acid (Lactobacillus
bifidus), în timp ce la copilul mare și adult, predomină coliformii, enetrobacteriile,
bacilul piocianic și anaerobii (de 1000 de ori mai numeroși).

-Vaginul este populat de lactobacili (bacilul Döderlein), de coci și clostridii.

PATOGENIA BOLILOR INFECŢIOASE

I. INFECŢIE ȘI REZISTENŢĂ
Prin infecţie se înţelege pătrunderea unor microorganisme
într-un organism gazdă (uman sau animal), urmată de
multiplicarea lor în ţesuturile acestuia.

Infecţia este concepută ca o interacţiune între un

microrganism-parazit și organism-gazdă, sub influenţa
factorilor de mediu în care are loc interacţiunea.
Toxigenitatea este capacitatea germenilor de a
produce îmbolnăvirea prin intermediul elaborării de
toxine.

Invazia ţesuturilor nu este o condiţie necesară pentru

producerea toxinelor, unele microorganisme putând
produce intoxicaţii fără a veni în contact cu
organismul (C. botulinum).
Toxinele produse de bacterii se pot împărţi în două categorii:

- endotoxine :
- constituie parte integrantă a peretelui celular al germenilor
gramnegativi;
- se eliberează numai dacă se pierde integritatea peretelui celular;
- sunt macromolecule de lipopolizaharide, porţiunea lor toxică fiind
lipidul "A";
-sunt mai puţin toxice decât exotoxinele;
-sunt relativ termostabile;
- deși stimulează producerea de anticorpi antitoxici, nu formează
toxoizi utili pentru imunizare;
- au o acţiune mai puţin specifică decât cea a exotoxinelor.
exotoxine:
- sunt produse în principal de germeni grampozitivi și
ocazional de cei gramnegativi;
- sunt excretate de bacterii intacte;
- sunt polipeptide;
- sunt toxine foarte puternice (30g de toxină difterică
putând omorî toţi locuitorii New Yorkului !!!);
- sunt termolabile (toxina botulinică se distruge prin
coacere);
- sunt antigenice, stimulând producerea de anticorpi
antitoxici pentru gazdă și pot fi transformate în toxoizi
utili în prepararea vaccinurilor;
- au zone specifice de acţiune.
Cele mai importante sunt cele produse de:
Corynebacterium diphteriae,
Clostridium -difficile, -botulinum, -tetani,
enterotoxine (V.cholerae, E.coli;etc),
Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus aureus,etc.
Mecanismele de apărare ale gazdei

Apariţia sau nu a unei infecţii la contactul dintre

microorganismul patogen și gazdă depinde de echilibrul
dintre factorii de virulenţă ai microorganismului și
mecanismele de apărare ale gazdei
Acestea, pot fi sistematizate în trei linii de apărare:

- prima linie -asigură rezistenţa la colonizare, fiind

alcătuită din:-bariere mecanice (piele, mucoasă);
-flora microbiană;
-Ig A, pH, peristaltism.

- a doua linie, alcătuită din:

-celulele fagocitice;
-complement;
-lactoferină;
-lizozimul.

- a treia linie, reprezentată de imunoglobuline și imunitatea

celulară.
MANIFESTĂRI ALE INFECŢIEI

Infecţia nu este urmată obligatoriu de starea de boală,

manifestarea sa într-o gamă variată de forme (clinice și
subclinice) fiind determinată de o serie de factori depinzând
de agentul infecţios și calităţile lui agresive, de posibilităţile
de rezistenţă ale organismului și de factorii mediului extern
(geografici, climatici, sociali, economici, etc.).

În funcţie de acești factori, vor rezulta manifestări variate

megând de la boala infecţioasă cea mai gravă (mortală),
până la formele cele mai ușoare (infecţia inaparentă).
Manifestările subclinice (latente) ale infecţiei,
cuprind mai multe forme:
- infecţia inaparentă;
- infecţia latentă;
- boala subclinică;
- boala virală cu evoluţie lentă;
- starea de purtător cronic de germeni.
Manifestările clinice, după amploarea procesului
infecţios, sunt:
- boala infecţioasă locală;
- boala infecţioasă regională;
- boala infecţioasă generală (sistemică).
După aspectul evolutiv, bolile infecţioase pot fi acute
sau cronice (infecţii persistente).
Infecţia de focar este o forma particulară a infecţiei locale,
evoluând cronic cu manifestări locale minime sau absente,
dar cu manifestări evidente la distanţă -subfebrilitate cu
evoluţie intermitentă, afectarea stării generale, mialgii
artralgii, purpură.

Acestea sunt manifestări toxico-septice pe un teren

sensibilizat la infecţie, care nu cedează decât după
suprimarea prin extirpare chirurgicală sau prin sterilizarea
infecţiei de focar (otită, mastoidită, sinuzită, amigdalită,
colecistită, prostatită, etc.).

Ele pot fi sursa unor septicemii.

PERIOADELE BOLII INFECŢIOASE

Incubaţia reprezintă timpul care se scurge din

momentul infectant până la apariţia primelor
simptome și semne ale bolii.

În bolile ciclice aceasta este aproximativ constantă,

nedepinzând de doza de germeni, ceea ce se
întâmplă în septicemii unde doza de germeni este
invers proporţională cu perioada de incubaţie.
Bolile infecţioase pot fi grupate în următoarele categorii:
a) boli cu incubaţie scurtă (1-7 zile):
-adenoviroze,
-antrax,
-difteria,
-dizenteria bacteriană,
-erizipel,
-gripa,
-gangrena gazoasă,
-guturai,
-holeră,
-meningita meningococică,
-pesta,
-scarlatina,
-toxiinfecţii alimentare.
b) boli cu incubaţie medie (8-21 zile):
-bruceloza,
-febra Q,
-febra recurentă,
-febra tifoidă,
-febra butonoasă,
-hepatita acută virală A,
-leptospiroza,
-malaria,
-ornitoza,
-oreionul,
-poliomielita,
-rubeola,
-tetanosul
-tusea convulsivă,
-varicela,
-herpes zoster,
-tifos exantematic.
c) boli cu incubaţie lungă sau foarte lungă
(săptămâni, luni):
-amibiaza,
-hepatita virală B,
-leishmanioza,
-lepra,
-rabia,
-toxoplasmoza,
-SIDA.
Perioadele succesive ale bolii infecţioase ciclice sunt:
- invazia, cu debutul bolii brusc, gradat sau lent;
- perioada de stare cu manifestările esenţiale ale
bolii (simptome, sindroame, etc.);
- perioada de declin;
- perioada de convalescenţă.
Terminarea bolii infecţioase se poate face prin
vindecare (completă, incompletă), cronicizare, exitus
lethalis.

Perioada de convalescenţă este foarte importantă

pentru bolnav, care necesită o îngrijire atentă pentru
prevenirea revenirii bolii (recădere, reșută),
predispoziţia la complicaţii, trecerea în starea de
cronicizare a bolii.

Supravegherea atentă a acestei perioade asigură

recuperarea și readaptarea bolnavului.
2) Diagnosticul clinic: are la bază anamneza și examenul clinic amănunţit, menite a
descoperi sindroamele frecvent întâlnite în bolile infecţioase și care izolat sau
combinate, conduc firul diagnosticului către un grup de boli (meningite), sau către o
boală bine individualizată (rujeolă, oreion, erizipel).

Aceste sindroame sunt:

- sindromul febril;
- sindromul eruptiv;
- sindromul anginos;
- sindromul respirator;
- sindromul gastroenteritic, enterocolitic;
- sindromul icteric;
- sindromul meningean și encefalitic;
- sindroame grave „ameninţătoare de viaţă”: șocul infecţios (septic sau toxico-septic,
endotoxinic, hemoragic), sindromul de deshidratare acută, insuficienţele acute de
organ (renală, respiratorie, cardiacă, hepatică), comă cerebrală, complicaţii
chirurgicale severe (peritonita tifică, hemoragiile digestive, etc) etc.