Unitatea de învăţare 7.

MORTALITATEA

Cuprins

7. MORTALITATEA
7.1. Fenomen natural
7.2. Tabela de mortalitate
7.3. Sporul natural al populației

Introducere

Mortalitatea ca fenomen demografic se referă la frecvenţa deceselor într-o

anumită populaţie şi pentru un interval delimitat de timp. Spre deosebire de natalitate şi
fertilitate, mortalitatea constituie componenta negativă a mişcării naturale a populaţiei.
Studierea mortalităţii este importantă din perspectiva sănătăţii publice
deoarece:
 mortalitatea influenţează creşterea numerică a populaţiei şi structura
acesteia pe grupe de vârstă;
 mortalitatea este utilizată ca indicator de bază în măsurarea stării de
sănătate a populaţiei;
 pe baza situaţiei deceselor se pot identifica şi ierarhiza problemele de
sănătate dintr-o populaţie şi se pot formula astfel obiectivele în cadrul proiectelor şi
programelor de sănătate;
 face posibilă evaluarea eficacităţii serviciilor de sănătate.

Obiectivele unităţii de învăţare

 Obţinerea unor cunoştinţe de bază privind mortalitatea ca fenomen natural.

 Cunoaşterea specificului fenomenului mortalității.
 Familiarizarea cu conceptele de longevitate, spor natural, rata a sporului
populației.

Durata medie de parcurgere a celei de-a șaptea unităţi de învăţare este de 2 ore.
Conţinutul unităţii de învăţare

7. MORTALITATEA

7.1. Fenomen natural

Mortalitatea reprezintă o relaţie de proporţionalitate între numărul morţilor

raportat la totalul populaţiei unui teritoriu pe un interval, în mod obişnuit de un an.
Fiind a doua componentă principală, după natalitate, a evoluţiei populaţiei,
mortalitatea influenţează hotărâtor volumul sporului natural şi, în general, mişcarea
naturală a populaţiei. Populaţia se poate reduce şi pe seama emigraţiei, dar modalitatea
ei fundamentală de mişcare în acest sens rămâne fenomenul natural al mortalităţii.
Factorii de mortalitate au posibilitatea de a interveni imediat după naştere şi pot
limita durata de viaţă la diferite vârste. Astfel, după momentul intervenţiei decesului
deosebim:
-mortinatalitatea - numărul născuţilor morţi raportat la numărul născuţilor vii;
-mortalitatea precoce - numărul deceselor până la o săptămână raportat la
numărul născuţilor vii;
-mortalitatea perinatală - născuţii morţi şi decedaţi până la o săptămână
raportaţi la născuţii vii;
-mortalitatea neonatală - numărul deceselor până la o lună raportat la numărul
născuţilor vii;
-mortalitatea infantilă - numărul deceselor până la un an raportat la numărul
născuţilor vii;
-mortalitatea generală - care cuprinde proporţional toate decesele unei
populaţii.
În timp ce înregistrarea naşterilor găseşte o completare în recensământ, singura
cale de cunoaştere şi studiu al deceselor rămâne înregistrarea lor. De aceea condiţiile
în care este organizată evidenţa deceselor capătă o mare importanţă îndeosebi în cazul
mortalităţii precoce şi a celei infantile.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere în studiul mortalităţii este relaţia
acesteia cu longevitatea. În timp ce factorii ereditari ai longevităţii îşi exercită influenţa
prin şi odată cu naşterea, factorii de mediu ai longevităţii acţionează asupra condiţiilor
concrete de viaţă reflectându-se prin momentul şi cadrul intervenţiei decesului asupra
duratei medii de viaţă. Pe măsură ce oamenii se eliberează de tirania şi capriciile
factorilor de mediu fizic, graţie dezvoltării sociale, ei combat mai bine mortalitatea.
Dar tot pe aceeaşi măsură noi factori, de data aceasta sociali, au venit să acţioneze
asupra duratei de viaţă, fenomen care a fost reflectat în indicii, desigur tot mai reduşi,
ai mortalităţii şi chiar în cauzele de deces.
Creşterea uriaşă a populaţiei din ultimele trei secole se datorează în primul rând
scăderii mortalităţii prin controlul crescând al omului şi al societăţii asupra cauzelor de
boală şi moarte ; această scădere a fost determinată (după A. F. Dorn) de:
-descoperirea de noi continente care au dat noi surse de alimente, de metale,
etc.;
-dezvoltarea comerţului, care a permis transportul alimentelor şi bunurilor
importante la distanţe mari;
 -schimbarea tehnicii în agricultură şi dezvoltarea industriei moderne;
-creşterea controlului asupra bolilor prin îmbunătăţirea locuinţei, alimentaţiei în
general şi a celei cu apă, măsuri sanitare, medicină preventivă, vaccinări, asistenţă
medicală, antibiotice, insecticide.
După Sauvy, factorii sociali ai longevităţii, asemănători dar nu identici cu cei
enumeraţi anterior, ar fi următorii:
-creşterea puterii economice a individului;
-creşterea educaţiei;
-voinţa în ierarhizarea dorinţelor individului;
-calitatea (şi cantitatea) aparatului medico-social.
Reducerea deceselor ar fi, aşadar, mai curând un rezultat al medicinei decât al
ameliorării condiţiilor economice. Autorul arată că aşa-numitele boli ,,exogene”
creează diferenţe ale mortalităţii între bogaţi şi săraci, frecvenţa fiind mai mare la
ultimii, dar reducerea lor apropie nivelul indicilor celor două clase; inegalitatea socială
în faţa morţii ar fi valabilă numai pentru o parte a bolilor care produc decese.
Oricum, de remarcat este faptul că numai ameliorarea medicală, lipsită de
îmbunătăţirea economică şi socială, nu poate menţine timp îndelungat un echilibru
demografic, inclusiv o situaţie satisfăcătoare a mortalităţii. Pe de altă parte, nu se poate
contesta că, după ce se atinge un anumit nivel economic care asigură un minimum
fiziologic din punct de vedere alimentar, combaterea bolilor cu un aparat şi un
echipament medical mai dezvoltat poate fi asigurată un timp relativ îndelungat.
Intervenind în mod specific la diferite vârste, mortalitatea modifică durata de
viaţă a diferitelor contingente de oameni.
Dacă cunoaştem mortalitatea pe sexe şi vârste, putem, cu ajutorul datelor
recensământului, să calculăm probabilitatea de supravieţuire pentru fiecare om în
vârstă şi durata medie de viaţă a unei populaţii. Vom observa deci, că de fapt, durata
medie de viaţă este o speranţă de viaţă la naştere. Astfel putem afirma, de exemplu, că
ţinând seama de mortalitatea care reduce la fiecare vârstă contingentul persoanelor
născute în anul x - persoanele născute în anul x vor trăi în medie 70 de ani.
Studiile care au corelat durata medie de viaţă cu venitul mediu pe cap de
locuitor au arătat că venitul ridicat nu asigură automat o speranţă de viaţă crescândă.
Aceasta în primul rând pentru că de la un anumit nivel economic aceşti indicatori tind
să se asemene, concentrându-se în jurul speranţei de 70 de ani. In al doilea rând,
fenomenele demografice nu reflectă imediat şi fidel transformările de ordin economic.
Începând cu secolul al XIX-lea mortalitatea a suferit o reducere importantă, de
la o medie de circa 30 la mie la o medie de aproximativ 10 la mie în ţările europene în
zilele noastre. Mortalitatea a scăzut, în general, şi în ţările insuficient dezvoltate.
Important este faptul că ritmul de reducere a mortalităţii a fost mai accelerat în ţările
insuficient dezvoltate decât în cele dezvoltate. Astfel, în timp ce ţărilor capitaliste
dezvoltate economic le-a trebuit 30 de ani (de la 1930 la 1960) pentru a-şi reduce
mortalitatea de la 14,4 la mie la 10,3 la mie, unele ţări insuficient dezvoltate au obţinut
reduceri asemănătoare sau mai mari într-un deceniu, din 1950 în 1960.
Prin urmare, cu cât se intră mai târziu pe făgaşul scăderii mortalităţii deţinându-
se aceasta cu mijloacele tot mai perfecţionate ale vremurilor noi, cu atât ritmul
reducerii deceselor este mai accelerat.
Reducerea mortalităţii reflectă în bună măsură modificări importante în ceea ce
priveşte succesul combaterii grupelor de boli transmisibile şi de boli acute ale
aparatului respirator. In aceste condiţii pe primul plan trec bolile cu caracter
degenerativ: tumorile maligne şi benigne, bolile aparatului cardio-vascular, anemiile,
boli ale sistemului nervos legate de arteroscleroză.
Trecând către indici reduşi, mortalitatea generală începe să fie tot mai greu de
combătut deoarece prevenirea şi tratarea bolilor degenerative depind nu numai de
îmbunătăţirea condiţiilor generale social-economice, ci din ce în ce mai mult de
progresele ştiinţei medicale.
În scăderea mortalităţii generale prin reducerea bolilor transmisibile şi ale
aparatului respirator este influenţată îndeosebi mortalitatea infantilă.

7.2. Tabela de mortalitate

Imaginea cea mai generală a intensităţii mortalităţii este redată prin intermediul
ratei generale a mortalităţii, determinate pe baza relaţiei:
M
mg = --- x 1.000, în care:
P
mg = rata generală a mortalităţii;
M = efectivul persoanelor care au decedat în perioada analizată;
P = efectivul populaţiei în perioada analizată.
Descrierea cea mai firească a mortalităţii se poate face constituind un grup de
persoane pe care-l urmărim de la naştere până la dispariţia completă. Având mijloacele
de înregistrare a deceselor pe măsură ce ele se produceau, la un grup de 100.000 de
femei născute în Franţa în anul 1820, informaţiile statistice culese au luat forma
următoare:
-decese între 0 şi 1 an : 15.270
-decese între 1 şi 2 ani : 5.253
-decese între 2 şi 3 ani : 2.941
---------------------------------
-decese între 99 şi 100 ani : 14
-decese la vârsta de 100 ani şi peste : 20
_______________________________
Total : 100.000
Tabela de mortalitate rezultă, în esenţă, dintr-o îmbinare convenabilă a acestor
date.
Să notăm cu x seria valorilor care reprezintă aniversările; x ia valorile 0,1,2,3,
….,100 (limitând descrierea noastră la 100 ani), iar decesele le notăm cu d(x,x+1): d,
iniţiala de deces, x, prima din cele două aniversări pe care le considerăm şi x+1,
aniversarea următoare; aşadar:
d(0,1) = 15.270
d(1,2) = 5.253
d(2,3) = 2.941
------------------
d(99,100) = 14
Seria deceselor permite calcularea din aproape în aproape a numărului de
persoane care sunt încă în viaţă la 1 an, 2 ani, 3 ani,…….,100 ani. Rezultă:
-la 1 an : 100.000 - 15.270 = 84.730 supravieţuitori
-la 2 ani : 84.730 - 5.253 = 79.477 supravieţuitori
-la 3 ani : 79.477 - 2.941 = 76.536 supravieţuitori

Să notăm cu Sx numărul supravieţuitorilor la o aniversare x; vom avea deci:

S0 = 100.000
S1 = 84.730
S2 = 79.477
S3 = 79.536
Să introducem acum o noţiune mai complexă : probabilitatea de deces . Se
notează qx şi este definită prin formula:
d(x,x+1)
qx = ------------ , aşadar:
Sx
d(0,1) 15270
qo = -------- = --------- = 152,7 la 1.000
S0 100000
d(1,2) 5253
q1 = ------- = -------- = 62,0 la 1.000
S1 84730
d(2,3) 2941
q2 = -------- = -------- = 37,0 la 1.000
S2 79477
Se remarcă faptul că probabilitatea de deces măsoară statistic riscul la care este
supusă o persoană, la o aniversare, de a deceda înaintea aniversării următoare.

7.3. Sporul natural al populaţiei

Sporul natural al populaţiei este valoarea obţinută prin diferenţa dintre

natalitatea mai mare şi mortalitatea mai mică a unei colectivităţi umane pe un anumit
interval de timp.
Natalitatea înlocuieşte oamenii care pleacă prin cei care vin dar produce şi
un ,,excedent” sau ,,spor” de populaţie.
Odată cu scăderea deceselor şi prelungirea duratei medii de viaţă, s-a ivit un
fenomen aparent paradoxal. S-a observat că o creştere a populaţiei nu se realizează
numai pe baza natalităţii (factorul fundamental) ci şi prin reducerea mortalităţii. Pentru
aceasta însă a trebuit pusă în evidenţă importanţa noţiunii de generaţie şi analizată
situaţia coexistenţei diferitelor generaţii. Când mortalitatea scade reproducţia
efectivelor iniţiale apare un excedent la generaţiile fiice şi este posibil ca generaţiile
fiice să fie mai puţin numeroase la naştere decât generaţiile mame şi să aibă totuşi
efectivul mai mare începând de la 20 de ani. Acest declin la contingentele născute (în
prezent) şi expansiunea la contingentele adulte (născute în trecut) explică de ce o
populaţie poate creşte în ciuda unei descreşteri continue a efectivelor iniţiale ale
generaţiilor. De aici necesitatea (după demograful francez Depaid şi apoi după Henry)
de a ţine seama la calculul indicelui de reproducţie nu numai de generaţiile iniţiale
nou-născute, ci şi de mortalitate, precum şi de evoluţia tuturor generaţiilor, idee care
conduce la practica luării în consideraţie ,,a numărului de ani trăiţi de generaţiile
succesive ale unei populaţii” (Henry), în care caz este necesară cunoaşterea tabelelor
de mortalitate a generaţiilor. Practic, acest fenomen s-ar putea exemplifica astfel: mult
timp s-a obişnuit să se considere că reproducţia cere ca fiecare cuplu să aibă doi copii
care să înlocuiască pe cei doi membri adulţi ai familiei. Întrucât există celibat, divorţ,
sterilitate, mortalitate infantilă, este de dorit ca numărul mediu de copii pentru o
familie să fie de 3-4. In caz contrar se instalează fenomenul depopulării. Iată însă că
aprofundarea ideii ,,anilor trăiţi de generaţiile succesive ale unei populaţii” în condiţiile
scăderii mortalităţii schimbă întrucâtva datele problemei. Dacă la fiecare vârstă (deci
corespunzător unei anumite generaţii) numărul persoanelor care rămân în viaţă prin
reducerea mortalităţii creşte, atunci pe o perioadă lungă de timp este asigurată o
creştere a populaţiei şi încă prin toate vârstele ei. Aceasta nu exclude desigur
fenomenul îmbătrânirii populaţiei.
Reluând problema îmbătrânirii populaţiei, care se produce datorită scăderii
fertilităţii, Boiarski arată că întinerirea populaţiei poate avea loc în condiţiile creşterii
duratei medii de viaţă, dar cu condiţia creşterii natalităţii.
Faptul că sporul populaţiei poate fi determinat, pe lângă creşterea naşterilor, de
prelungirea longevităţii are importante consecinţe asupra economiei naţionale, datorită
reducerii relative a grupelor de persoane apte de muncă în condiţiile măririi numărului
persoanelor întreţinute pe plan statal şi familial.
Dacă indicii mortalităţii scad, sporirea populaţiei prezintă caracteristici
specifice în funcţie de nivelul dezvoltării ţării respective. În ţările dezvoltate reducerea
mortalităţii, intervenită după micşorarea importantă a mortalităţii infantile, sporeşte
numărul persoanelor apte sau încă apte de muncă. În ţările insuficient dezvoltate
efectele unite ale menţinerii unui nivel ridicat de natalitate şi reducerii mortalităţii
infantile şi la grupele de copii până la 14 ani conduc la sporirea numărului persoanelor
inapte de muncă. Astfel, în general, în timp ce copiii până la 14 ani cuprind circa 25%
din populaţia unei ţări dezvoltate, aceleaşi grupe de copii ating aproximativ până la
40% din populaţia unei ţări insuficient dezvoltate. Chiar dacă în ţările dezvoltate există
o pondere importantă de bătrâni, aceasta nu creează o masă de persoane dependente
asemănătoare celei din ţările insuficient dezvoltate.
Din cele expuse până acum am văzut din diferite perspective că modul în care
se asociază şi se influenţează natalitatea şi mortalitatea, pentru a contribui la realizarea
sporului natural, prezintă o seamă de particularităţi. Astfel, în trecut, când o ţară pornea
pe drumul dezvoltării, elementul principal al transformării demografice era reducerea
mortalităţii. Ulterior urma scăderea natalităţii şi în felul acesta se ajungea la un anumit
echilibru demografic caracterizat prin indici, reduşi în general, ai mişcării naturale.
Distanţa în timp între declinul mortalităţii şi cel al natalităţii nu era prea mare, astfel că
sporul populaţiei nu putea să se mărească excesiv timp îndelungat. Când natalitatea s-a
redus considerabil, populaţia a crescut în bună măsură pe seama reducerii deceselor la
toate grupele de vârstă şi, îndeosebi, la cele adulte şi bătrâne.
Efectul actual al cursei dintre natalitate şi mortalitate în ţările insuficient
dezvoltate asigură în continuare un ritm sporit de creştere a numărului locuitorilor atât
pentru aceste ţări, cât şi în general, pentru întreaga populaţie a Pământului.
Evoluând pe aceleaşi baze social-economice şi depinzând de psihologia
oamenilor cu grijă pentru ocrotirea vieţii şi sănătăţii lor personale, dar şi pentru
asigurarea unei anumite descendenţe, natalitatea şi mortalitatea au izvoare şi
componente de influenţare deosebite. Se ştie rolul important al progreselor medicale în
scăderea mortalităţii, rol relativ redus în cazul natalităţii. Se cunoaşte, pe de altă parte,
influenţa tradiţiilor asupra natalităţii. Consecinţa acestor stări o putem observa în
asocierea particulară, care poate fi întâlnită în unele ţări, dintre mortalitatea relativ
redusă şi natalitatea ridicată. De aici dificultatea aprecierii tendinţelor acestor două
variabile demografice fundamentale.
În ansamblul condiţiilor social-economice şi politice ale lumii contemporane,
creşterea în perspectivă a populaţiei devine o problemă de prim ordin. De aici
eforturile pentru aprecierea tendinţelor viitoare ale populaţiei, analiza mijloacelor
asigurării unui control mai eficient al popoarelor asupra dezvoltării lor numerice.

Să ne reamintim...

- mortalitate, sporul populației – spor natural

Rezumat

Tendinţa de scădere în ultimele decenii a mortalităţii constatată peste tot în

lume, dar mai ales în zonele industrializate a fost urmată aici de o uşoară creştere de
dată recentă, fapt pus pe seama îmbătrânirii demografice a populaţiei şi a creşterii
ponderii vârstnicilor, prin creşterea speranţei de viaţă.
Regiunile unde se constată rate mari de mortalitate sunt: Africa de Vest (15
0
/00), Africa de Est (16 0/00), Africa Centrală (16 0/00). Ţările cu mortalitate mai mică de
5 0/00 sunt: Libia, Panama, Mexic, Costa Rica, Republica Dominicană, Jamaica, Chile,
Paraguay, Kuwait, Emiratele Arabe, Qatar, Singapore, Malaiezia, Tadjikistan.
Mortalitatea generală pentru Europa este de 11 0/00. În nordul şi vestul
continentului nivelul este de 10 0/00, în timp ce Europa Centrală şi de Est se
caracterizează printr-un indice brut de 14 0/00 .
Mortalitatea dintr-o anumită regiune poate fi exprimată sintetic cu ajutorul
speranţei de viaţă la naştere sau a duratei medii de viaţă, indicator care în acelaşi timp
oferă date şi despre starea de sănătate a populaţiei.
Speranţa de viaţă la naştere este numărul mediu de ani pe care o persoană are
şansa să-i trăiască în condiţiile specifice modelului de mortalitate pe grupe de vârstă a
populaţiei din care provine şi pentru un anumit an calendaristic.
Acest indicator furnizează date indirecte privind nivelul de trai dintr-o ţară.
Astfel, s-a constatat o corelaţie directă între durata medie a vieţii şi produsul intern
brut pe cap de locuitor. De asemenea, se descrie o corelaţie similară şi cu procentul
alocat sănătăţii din venitul naţional.

Test de evaluare a cunoştinţelor

În ce constă mortalitatea ca fenomen socio-demografic?

Explicați care sunt factorii determinanți ai mortalității?
Ce este sporul populației?
Cum se determină sporul natural al populației?
Test de autoevaluare a cunoştinţelor

- Care sunt efectele mortalității în raport cu situația demografică?

- Care sunt factorii determinanți în calculul sporului populației?

Bibliografie.

Gheţău,V., Tranziţia şi impactul său demografic, Revista “Cercetări sociale”,

nr.1/1994
Giddens, A., Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2000
Nilă Stratone, M. C., Sociologie generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2012
Pressat, R., Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate, Ed.Ştiinţifică,
Bucureşti, 1974
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
Ţarcă M., Demografie : informaţie, metode, analiză, prognoză, Editura Economică,
Bucureşti, 1997