 CURS INTRODUCTIV 1

ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ
 Conf.dr. Georgeta Zanoschi
 Indicatori propuşi de Uniunea Europeană pentru a fi utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate a
comunităţii, 1997

 A. INDICATORI AI STĂRII DE SĂNĂTATE

 1. Speranţa de viaţă
 - speranţa de viaţă la diferite vârste
 - speranţa de viaţa în condiţii de sănătate
 2. Mortalitate
 - mortalitate generală
 - mortalitate pe cauze de deces
 - rate de supravieţuire
 - mortalitate infantilă
 - anii potenţiali de viaţă pierduţi (APVP sau termenul din engleză PYLL)
 3. Morbiditate
 - morbiditate specifică; prevalenta, incidenţa pentru unele boli
 - morbiditate profesională
 4. Calitatea vieţii
 - DALY – ani de viaţă corectaţi după incapacitate
 - alţi indici – QALY – evaluare economică
 B. INDICATORI AI STILULUI DE VIAŢĂ
 1. Consumul de tutun
 2. Consumul de alcool
 3. Consumul de droguri
 4. Dieta

 DALY (Disability Adjusted Life Years)

Ani de viaţa ajustaţi (corectaţi)după incapacitate
 In mod clasic, evaluarea stării de sănătate a populaţiei utilizează indicatori de mortalitate şi de
morbiditate (incidenţa şi prevalenţa bolilor).
 Datorită modificărilor apărute în ultimul timp (în ultimele decenii) privind modelul de mortalitate şi
de morbiditate au impus găsirea unor alte metode prin care să fie măsurată starea de sănătate a
populaţiei.
Dintre aceste metode enumerăm:
 măsurarea impactului deceselor premature;
 a deceselor evitabile;
  elaborarea de indicatori complecşi care să ţină cont în acelaşi timp de intensitatea
fenomenului de mortalitate şi de consecinţele nefatale ale cauzelor de îmbolnăvire
(incapacitate, handicap):
 speranţa de viaţă fără incapacitate;
 speranţa de viaţă fără handicap;
 speranţa de viaţă ajustată pentru incapacitate – DALY
 DALY
 QALY
 DALY Conform autorilor (Lopez şi Murrary)

În dezvoltarea conceptului de DALY s-a ţinut cont de 4 elemente fundamentale:

1. Orice afectare a stării de sănătate, orice pierdere de bunăstare trebuie inclusă într-un indicator
de evaluare a stării de sănătate a populaţiei.
2. Impactul bolii asupra individului este condiţionat de o serie de caracteristici de persoană: sex,
vârstă, venit, nivel educaţional, religie, etnie, ocupaţie.
3. Evenimentele identice
 decesul sunt considerate într-o manieră
 invaliditate identică indiferent de locul
 incapacitate geografic al producerii lor.

4. Timpul – este utilizat ca o unitate de măsură comună pentru evaluarea poverii bolii la nivel
populaţional datorită decesului prematur şi incapacitate.
 În calcule sunt utilizate incidenţa evenimentelor şi durata lor.
 În elaborarea modelului de calcul pentru DALY s-au avut în vedere patru aspecte sociale
pentru cuantificarea impactului bolii:
1. Anii pierduţi ca urmare a decesului prematur
- pentru măsurarea decesului prematur autorii au utilizat metoda anilor de viaţă pierduţi
standardizaţi;
- ca standard a fost utilizată tabela de viaţă calculată după OMS, modelul „vest”, nivel 26 cu o
speranţă de viaţă la naştere:
 pentru bărbaţi - 80 ani
 pentru femei - 82,5 ani
2. Valoarea timpului trăit la diverse vârste deoarece rolurile şi pierderile sociale sunt diferite de-a
lungul vieţii, pentru a explica acest aspect, în calculul DALY, a fost introdusă o frecvenţă
exponenţială pentru ponderea vârstei.
3. Anii de viaţă pierduţi în incapacitate de diverse grade
- în acest sens au fost identificate şase nivele de incapacitate care se întind de la o stare de
sănătate perfectă deces.
- pentru fiecare nivel a fost stabilit un ansamblu de consecinţe ale bolii sau traumatismului şi care
se manifestă prin incapacitate.
 - coeficientul de ponderare pentru incapacitate oscilează de la 0 1.
4. Ţinând seama de aspectul „economic” „de actualizare” în timp s-a aplicat un indice de discount de 3
%.
Măsurarea poverii bolii la nivel populaţional prin DALY are în sănătatea publică o serie de
aplicaţii:
1. Stabilirea de priorităţi pentru serviciile de sănătate în scop preventiv şi curativ.
2. Stabilirea de obiective pentru intervenţii, inclusiv pentru programele de sănătate
3. Furnizarea de criterii pentru evaluarea intervenţiilor în sănătatea publică, inclusiv pentru
programele de sănătate.
4. Criterii de alocare a resurselor de sănătate.
5. Identificarea zonelor şi a grupurilor populaţionale defavorizate.
6. Stabilirea priorităţilor pentru cercetarea serviciilor de sănătate.
 Studiu DALY – pentru ROMÂNIA 1998
În România pentru prima dată s-a calculat DALY în 1998 într-un proiect finanţat de Banca Mondială.
S-a stabilit structura DALY pe cauze în România, 1998
1. Bolile cardiovasculare
2. Tumori maligne
3. Tulburări mentale şi de comportament-consumul de alcool şi consecinţele acestuia).
4. Accidente
5. Traumatisme
6. Otrăviri
 DALY
anii de viaţă ajustaţi (corectaţi) după incapacitate
măsoară povara globală a bolii în populaţie
 anii de viaţă pierduţi prin deces prematur
 anii trăiţi în incapacitate
 un DALY reprezintă un an de viaţă sănătoasă pierdut.
 ia în consideraţie doar două caracteristici:
 - vârsta
 - sexul
 - ca predicţii pentru anul 2020 la nivel mondial se aşteaptă ca primele cauze ale poverii bolii să fie
determinate de:
 boala ischemică
 depresie unipolară
 accidente de trafic
 boli cerebro-vasculare
 BPOC
 infecţii ale tractului respirator inferior
 TBC
 afecţiuni cauzate de războaie
 Raportul OMS privind starea de sănătate în anul 2002 identifică cei mai importanţi factori de risc,
în număr de 10, existenţi la nivel global şi regional, în funcţie de povara bolii pe care o determină,
evaluată prin DALY şi PYLL
 comportamentul sexual cu risc
 HTA
 fumatul
 consumul excesiv de alcool
 lipsa apei potabile în regiune
 lipsa igienei sau a sanitaţiei de bază
 deficitul de fier
 poluarea mediului datorită arderii combustibilului solid
 colesterolul crescut
 obezitatea
 QALY (QUALITY ADJUSTED LIFE-YEARS)
ani de viaţă corectaţi după calitate
 Metodă de măsurare a calităţii vieţii utilă în evaluarea economică de tip cost-utilitate
 Accentul se pune pe valoarea pe care o dă o persoană propriei sale sănătăţi
 Ia în calcul modificările referitoare la rata de supravieţuire şi calitatea vieţii pacienţilor, pentru a
evalua beneficul pe care îl aduce de ex. un tratament
 În evaluarea cost-utilitate, costul total al unei intervenţiei se raportează la numărul de QALY
obţinuţi prin aplicarea acelei intervenţii, obţinându-se un cost/QALY.
 ANII POTENŢIALI DE VIAŢĂ PIERDUŢI (APVP)
(INDICE PYLL)
 Definiţie: Suma anilor pe care i-ar fi trăit cel decedat dacă nu ar fi murit printr-o serie de decese
evitabile şi înaintea împlinirii vârstei de 70 ani (speranţa de viaţă la naştere pentru România).
 APVP
 Reprezintă o selecţie pe cauze de deces care este strâns legată de intervenţia serviciilor de sănătate.
 Indicator sensibil al stării de sănătate al unei populaţii şi un mijloc de stabilire şi de comparare în
ceea ce priveşte eficienţa sistemelor de sănătate.
 Se referă la conceptul de mortalitate evitabilă ca indicator al calităţii asistenţei medicale (decese
evitabile)
 CAUZE DE DECES EVITABILE RECOMANDATE PENTRU EUROPA CENTRALĂ ŞI DE
EST
 Indicatori ai asistenţei medicale (prevenţie secundară)
 Un tratament şi profilaxie secundară inadecvate atrag după sine o mortalitate crescută la anumite
grupe de vârstă.
 Se referă la măsuri care trebuie să vizeze evitarea consecinţelor bolii (durată, incapacitate, cursul
nefavorabil al evoluţiei bolii).
 TBC şi efectele târzii ale TBC (5 – 64 ani)
 Cancer de sân (15 – 54 ani)
 Tumori maligne de col şi corp uterin (15 – 64 ani)
 Boala Hodgkin (5 – 64 ani)
 Cardiopatia reumatismală cronică (5 – 44 ani)
 Toate bolile aparatului respirator (1 – 14 ani)
 Astm bronşic (5 – 44 ani)
 Apendicită (5 – 64 ani)
 Hernie abdominală (5 – 64 ani)
 Colelitiază şi colecistită (5 – 64 ani)
 HTA şi AVC (35 – 64 ani)
 Decese materne toate cauzele
 Mortalitate perinatală (nr. decese 0-6 zile + nr. născuţi morţi/nr.n.vii x 1000)

 DOMENII DE UTILIZARE A APVP

1. Analiza modelului de mortalitate sau a impactului exercitat de unele cauze de deces.
 Creşterea speranţei de viaţă la naştere;
 Rata brută de mortalitate;
 Modificarea modelului de morbiditate în sensul scăderii bolilor acute şi a creşterii
prevalenţei bolilor cronice a dus la utilizarea noţiunii de deces prematur prin studiul
modelului de mortalitate
 Cauzele de deces calculate prin APVP diferă de cele obţinute prin alte metode:
 reflectă cauzele de deces care afectează populaţia tânără activă economic şi care determină cele mai
mari pierderi economice:
 pierderi directe (persoana nu mai produce)
 pierderi indirecte (pentru persoanele tinere societatea nu mai recuperează investiţia făcută pentru
formarea şi educarea sa)
2. Epidemiologia descriptivă a diverselor boli (grupe de boli) – evaluarea tendinţei de evoluţie.
APVP – utilizat pentru descrierea caracteristicilor de persoană sau de loc ale diferitelor boli care
îi generează.
3. Identificarea şi ierarhizarea problemelor de sănătate.
situarea pe primul loc în ierarhizarea cauzelor de boală care duc la deces prematur a unei anumite
boli sau a unui grup de boli permit decidenţilor în sănătate publică să spună că acestea
reprezintă probleme de sănătate şi sunt prioritare.
4. Utilizarea în cadrul programelor de sănătate:
 identificarea subiecţilor care vor fi incluşi în programele de sănătate (populaţia ţintă);
 stabilirea obiectivelor programelor de sănătate;
evaluarea rezultatelor investigaţiilor sau a programelor de sănătate;
 analiza cost-eficienţă
5. Criterii de evaluare a eficienţei programului de screening pentru cancerul uterin – în Japonia.
 utilizându-se o combinaţie de:
 metode epidemiologice (fracţia atribuibilă în populaţie);
 metode demografice (calculul APVP).
 Au fost aleşi doi factori de risc de necontestat – fumatul şi consumul de băuturi alcoolice.

Curs 2

 DEMOGRAFIE
 STATICA POPULAŢIEI
 DINAMICA POPULAŢIEI

 OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
 Să definească evenimentul demografic de născut viu, născut mort, avort
 Să diferenţieze tipurile de indicatori utilizaţi în măsurarea fenomenelor demografice (indicator de
intensitate şi de structură
 Să precizeze datele necesare în măsurarea fenomenelor cu influenţă pozitivă asupra reproducerii
populaţiei
 Să prezinte avantajele şi limitele acestor indicatori pentru aprecierea stării de sănătate a populaţiei
STATICA POPULAŢIEI
1. Numărul de locuitori poate fi cunoscut prin:
 metoda recensământului;
 biroul de evidenţă a populaţiei;
 anchete demografice;
 estimarea numărului de locuitori prin interpretarea rezultatelor dintre două recensăminte.
2. Densitatea populaţiei, numărul de locuitori/km2
3. Structura populaţiei depinde de:
 dezvoltarea economică şi politicile de dezvoltare;
 mediul de viaţă ce influenţează modelul de mortalitate şi morbiditate precum şi asupra
structurii serviciilor de sănătate;
4. Structura populaţiei pe sexe
 supramortalitate masculină la vârsta de 1 an;
 egalizarea proporţiilor între sexe la 40 ani;
 la vârsta a treia supra mortalitate masculină şi supramorbiditate feminină.
Piramida vârstelor
  reprezentarea grafică a structurii populaţiei în funcţie de grupa de vârstă şi distribuţia pe
sexe;
 piramida vârstelor diferă în funcţie de raportul între natalitate şi mortalitate
Există patru tipuri de piramida vârstelor:

1. In formă de triunghi specifică ţărilor în curs de dezvoltare în care natalitatea este crescută;
populaţie tânără
2. In formă de clopot (stog), baza relativ lărgită, natalitatea crescută, D.M.V. crescută (din cauza
creşterii nivelului de trai), creşte ponderea populaţiei vârstnice. Este un model de piramidă
de tranziţie specifică ţărilor rapid industrializate; proces de îmbătrânire mediu

3. In formă de urnă specifică ţărilor dezvoltate, cu baza îngustată din cauza natalităţii scăzute.
Vârful rotunjit din cauza creşterii ponderii populaţiei vârstnice; proces de îmbătrânire
accentuat
4. In forma de treflă specifică unor ţări dezvoltate în care există populaţie îmbătrânită, şi politici
pronataliste înregistrându-se natalitate crescută; populaţie îmbătrânită cu o puternică
întinerire în ultima perioadă
PIRAMIDA VÂRSTELOR
- modele -
6. Structura populaţiei după starea civilă
- conform legislaţiei României starea civilă:
 necăsătorit(ă)
 căsătorit(ă)
 văduv(ă)
 divorţat(ă)
 Populaţia activă = nu fac parte - femeile casnice, studenţi, elevi
 Populaţia inactivă = alcătuită - copii, vârstnici

 Raportul de dependenţă =
7. Implicaţiile staticii populaţiei
a) Implicaţii demografice
 fenomene demografice - natalitatea, fertilitatea, nupţialitatea, divorţialitatea sunt influenţate
de structura pe grupe de vârstă a populaţiei
 creşterea ponderii populaţiei vârstnice arată îmbătrânirea demografică
■ populaţie tânără —► vârstnici < 4 %
■ populaţie adultă —► ponderea vârstnicilor: 4 - 7 %
■ populaţie îmbătrânită —► vârstnici > 7 %
Îmbătrânirea populaţiei este specifică ţărilor dezvoltate din punct de vedere economic care au natalitate,
fertilitate mică, mortalitate generală mare, mortalitate specifică pe grupe de vârsta constantă,
populaţia activă scăzută
b) Implicaţii economice:
 densitatea populaţiei în raport cu resursele
  indicele de dependenţă
 ponderea populaţiei active
c) Implicaţii pentru serviciile de sănătate:

■ numărul de locuitori este corelat cu serviciile de sănătate, numărul de medici, de personal

auxiliar, număr paturi de spital
■ densitatea populaţiei: dotarea unităţilor medico-sanitare se realizează în raport cu densitatea
populaţiei
■ amplasarea unităţilor medicale se realizează în funcţie de densitatea populaţiei (mărind
accesibilitatea populaţiei la serviciile de sănătate)
■ structura populaţiei în funcţie de caracteristici: grupe de vârstă, medii de reşedinţă, sexe,
stare civilă - este responsabilă de particularităţile morbidităţii pe sexe şi grupe de vârstă
■ dotarea unităţilor medico-sanitare variază după grupa de vârstă
■ anumite grupe de vârstă au prioritate în asistenţa medicală: copii 0 - 1 an, 1 - 4 ani, elevi,
femei de vârstă fertilă
■ predominanţa persoanelor de sex feminin în anumite ramuri de producţie pune probleme de
patologie specifică şi de asistenţă medicală la locul de muncă

 Fenomene pozitive asupra reproducerii populaţiei

 Natalitate
 Fertilitate
 Fecunditate
 Nupţialitate
 Indice brut de reproducere
 Indice net de reproducere
 Descendenţă finală
 Descendenţă medie finală

Rată fertilitate specifică 15 – 49 ani

 20 – 24 ani – rată de fertilitate precoce
 25 – 29 ani – rată de fertilitate tardivă
 Rată de fertilitate intermediară
 RTF sau ICF – indice conjunctural al fertilităţii
- arată nivelul fertilităţii la un moment dat fără a mai aştepta sfârşitul perioadei fertile
- nr. mediu de copiii pe care l-ar naşte o generaţie fictivă de femei de vârstă fertilă în absenţa
mortalităţii specifice pe grupe de vârstă
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ FERTILITATEA/NATALITATEA
1. Factori demografici:
 structura populaţiei pe sexe;
 structura populaţiei feminine pe grupe de vârstă;
 intensitatea nupţialităţii şi divorţialităţii.
2. Factori medico-biologici:
 sterilitatea feminină (primară şi secundară);
 sterilitatea masculină;
 patologie genitală;
 igiena sexuală.
3. Factori sociali:
 prelungirea şcolarizării;
 gradul de angajare a femeilor în activităţi socio-economice;
 apartenenţa la o anumită categorie socială şi mobilitatea între aceste categorii.
 4. Migraţia populaţiei ca fenomen de masă determinat de factori politici, economici, sociali sau
culturali.
 5. Factori legislativi:
 prevederile Codului muncii şi Codului familiei
 sistemul de alocaţii pentru copii;
 programe de protecţie materno-infantilă;
 politica de planificare familială, inclusiv legislaţia privind avorturile.
 6. Factori subiectivi care pot fi înglobaţi în noţiunea de planificare familială:
 atitudinea faţă de copii, existenţa sau lipsa unei atitudini conştiente faţă de numărul copiilor
doriţi şi realizaţi şi faţă de creşterea copiilor realizaţi;
 numărul de copii doriţi;
 numărul de copii realizaţi;
 metodele şi mijloacele contraceptive;
 motivaţiile subiective ale comportamentului demografic.
 7. Factori locali-tradiţionali legaţi de specificul dezvoltării istorice a zonei, nivelul cultural,
obiceiuri locale, religie.
 OBIECTIVE EDUCAŢIONALE

 Măsurarea mortalităţii cu indicatorii obişnuiţi

 Descrierea şi analiza comparativă a mortalităţii
 Identificarea principalelor caracteristici ale mortalităţii şi posibilităţile de control
MORTALITATEA POPULAŢIEI
- suport curs –
1. Definiţie
2. Unitatea de observare
3. Importanţa studiului mortalităţii
4. Documente purtătoare de informaţii utilizate în studiile mortalităţii
 certificatul constatator al decesului
 buletinul statistic de deces
 certificatul de deces
5. Indicatori de măsurare
 1. mortalitatea generală
 2. mortalitatea specifică
 - pe sexe
 - pe grupe de vârstă
 - pe medii de reşedinţă
 - pe cauze medicale de deces
 3. mortalitatea proporţională – letalitatea
 4. fatalitatea – riscul de deces printr-o anumită boală
 5. mortalitatea standardizată
 6. raportul standardizat al mortalităţii
 7. tabela de mortalitate
 8. DMV – SVN
 Factorii care influenţează mortalitatea exprimată prin SVD-DMV
 Factorii care au limitat scăderea mortalităţii pe plan mondial
Factorii care influenţează mortalitatea exprimată prin speranţa de viaţă la naştere sunt:
 factorii economici;
 distribuţia venitului naţional;
 alţi factori;
 structura pe grupe de vârsta a populaţiei;
 factori ce ţin de calitatea mediului;
Experienţa mondială arată că impactul cel mai mare asupra societăţii o au educaţia, bugetul alocat pentru
alimentaţie, bugetul alocat pentru asistenţa primară, bugetul alocat pentru mediul ambiant.
Factorii care au limitat scăderea mortalităţii pe plan mondial.
1. Strategii de dezvoltare care nu au avut în vedere sănătatea.
2. Ponderea redusă acordată ocrotirii sănătăţii în structura bugetului, prin necorelarea sa cu
interesele sănătăţii, cu nevoile stării de sănătate şi creşterea calităţii asistenţei medicale.
3. Structuri neadecvate ale sistemului de sănătate, cu dezvoltarea dezechilibrată a îngrijirilor de
specialitate şi spitaliceşti faţă de cele primare şi extraspitaliceşti neadaptate nevoilor şi
particularităţilor naţionale şi locale, o folosire neraţională a resurselor. Au fost preluate
modele din ţările dezvoltate şi translatate în ţările în curs de dezvoltare.
4. Tehnologii de sănătate neadecvate problemelor specifice.
In ultimii 10 ani s-a observat:
❖o scădere a mortalităţii prin boli cardiovasculare, scădere care nu a fost anticipata;
❖o scădere a mortalităţii infantile sub nivelul aşteptat în ţările dezvoltate (niveluri sub 8%o);
❖ creşterea riscului de deces la bărbaţi datorită unui stil de viaţă specific;
❖ inechităţi în distribuţia mortalităţii pe zone geografice sat pe categorii socio-profesionale.
MORTALITATEA INFANTILĂ
- suport curs -
1. Definiţie
2. Unitatea de observare
3.Documente purtătoare de informaţii utilizate în studiul mortalităţii infantile
- certificat constatator ale decesului 0 - 1 an
- fişele decesului 0 - 1 an
4. Indicatori de măsurare
- abordare transversală (an calendaristic) - cea mai utilizată
- abordare longitudinală (pe o generaţie de născuţi vii)
1. rata de mortalitate infantilă
2. rată specifică de mortalitate infantilă:
 pe sexe
 pe medii de reşedinţă
 grupe de vârstă (în funcţie de vârsta la deces)
 cauze medicale de deces
 grafic LEXIS
5. Factori de risc ai mortalităţii infantile
1.Factori endogeni (care ţin de mamă)
2. Factori endogeni (care ţin de copil)
3. Factori exogeni
4. Factori care tin de familie
5. Factori demografici
6. Factori economico-sociali şi de mediu
6. Mortinatalitatea
7. Mortalitatea juvenilă 1 - 4 ani
 PRINCIPALII INDICATORI DE MĂSURARE A MORTALITĂŢII INFANTILE
l. Rata de mortalitate infantila:
unde: D0 – 1 - decedaţii 0-1 an dintr-un an calendaristic şi un teritoriu dat
N - născuţii vii din acelaşi teritoriu si an calendaristic
2. Rata de mortalitate infantila pe medii:
STRATEGII DE INTERVENŢIE ÎN COMBATEREA MORTALITĂŢII INFANTILE
- Ţin cont de modelele de mortalitate, morbiditate factorii care le condiţionează;
- Principala problemă de sănătate pentru grupa de vârstă 0 - 1 an o reprezintă mortalitate post-
neonatală.
A nu se confunda:
 risc de deces neonatal care este mai mare decât cel postneonatal;
 rata mortalităţii postneonatale care este mai mare decât rata mortalităţii neonatale.
Influenţarea nivelului mortalităţii postneonatale se poate realiza prin:
 dezvoltarea de programe de planificare familială, pentru a reduce numărul de copii nedoriţi;
 îngrijiri selective acordate femeii gravide;
 promovare alimentaţiei naturale a sugarului;
 îngrijiri pre şi postnatale acordate copiilor 0 - 1 an cu risc crescut;
  asigurare cu produse dietetice pentru sugarul normal şi distrofici
 program naţional de imunizări;
 dotarea corespunzătoare a secţiilor de terapie intensivă.
Mama şi copilul grupuri populaţionale periclitate - au nevoie de servicii medicale mai numeroase.
Din metodele de intervenţie care permit utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile, strategiile
de intervenţie bazate pe noţiunea de risc reprezintă tipul de strategii utilizat în domeniul ocrotirii materno
- infantile.
METODA ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE MATERNO-INFANTILĂ FONDATĂ PE NOŢIUNEA
DE RISC
- STRATEGIA RISCURILOR ÎNALTE -
Scop: ameliorarea serviciilor de sănătate materno-infantilă. Este o metodă de identificare a grupurilor
(gravide, nou-născuţi) expuse la risc înalt de boală/deces în vederea luării de decizii privind alocarea de
resurse disponibile.
Principiu general: a asigura pentru toţi cele mai bune servicii, dar favorizând pe cei care au mai multă
nevoie.
Metoda strategia riscurilor înalte
 Intervine rar în favoarea întregii populaţii vulnerabile;
 Se adresează grupurilor la risc care necesită îngrijiri particulare.
Obiective generale:
 punerea la punct a unei metode practice de evaluare a riscurilor la care sunt supuşi indivizii
(mame, copii) şi grupele de indivizi;.
 lansarea unei strategii locale de intervenţie;
 verificarea eficacităţii (evaluarea) acestor strategii.
Etapele metodei:
1. Definirea efectului (efectelor) care necesită intervenţii (boală, deces, invaliditate):
- în stabilirea priorităţilor se ţine cont de o serie de criterii:
 frecvenţă;
 gravitate;
 importanţa pentru societate;
 posibilităţi de intervenţie (prevenire şi tratament);
 cost;
 avantaje prevăzute;
 stabilirea factorului de risc (două modalităţi):
 FR asociat mai multor variabile epidemiologice;
 întocmirea unei liste de FR care influenţează sănătatea mamei şi copilului;
 sunt necesare informaţii privind:
 statistica demografică;
 tradiţii culturale, obiceiuri;
 nivel de cultură şi educaţie în populaţie;
 igiena mediului;
 servicii de sănătate.
2. Identificarea FR
 se reţin FR care au o prevalentă crescută în populaţie;
 RA crescut în populaţie pentru care există mijloace de intervenţie;
3. Elaborarea unui sistem de notaţie care va permite clasarea indivizilor în categorii de risc.
Notele cele mai mari corespund riscului cel mai crescut:
 atribuirea empirică a unui număr de puncte pentru fiecare caracteristică;
 atribuirea unui număr de puncte pentru fiecare FR prin măsurarea riscurilor reale în
populaţie;
 metoda cea mai precisă - atribuirea de note în funcţie de combinarea FR care joacă un rol în
apariţia efectului (analiza de variantă).
Metoda trebuie să aibă:
 sensibilitate - indivizii reţinuţi ca expuşi la risc sunt într-adevăr expuşi;
 specificitate - indivizii excluşi de la risc după sistemul de notaţie sunt într-adevăr excluşi;
 valoare predictivă pozitivă - proporţia deceselor în rândul subiecţilor expuşi la risc;
 valoare predictivă negativă - proporţia supravieţuitorilor în rândul non-expuşilor.
 Avantajele metodei:
 permite investigarea corectă individuală prin anamneză, examen clinic, paraclinic;
 selecţionează cu un înalt grad de precizie subiecţii la risc înalt care au cel mai mult nevoie
de protecţie şi asistenţă medicală diferenţiată;
 stabileşte prevalenta FR în populaţie şi populaţia la risc;
 se stabileşte tendinţa FR;
 permite extinderea cercetării asupra mortalităţii 1-4 ani;
 Dezavantajele metodei:
 evaluarea riscului prin scor se realizează cu pierdere de informaţie medicală;
 metoda implică o bună formare profesională;
 volum crescut de muncă pentru prelucrarea datelor;
 eficacitatea metodei depinde de interesul personalului.
 MORTALITATEA 1 - 4 ani
- mortalitatea primei copilării -
 În ţările cu mortalitate scăzută a primei copilării predomină printre principalele cauze de deces:
 accidente
 anomalii congenitale
 tumori
 Pentru ţările cu mortalitate crescută a primei copilării ca şi cauze de deces sunt:
 afecţiuni respiratorii
 accidente
 România - 2007
- accidente - anomalii congenitale
- leziuni traumatice - boli ale sistemului nervos
 - boli ale aparatului respirator - tumori
 Repartiţia pe sexe: mortalitate masculină crescută
 Repartiţia pe medii de reşedinţă: mortalitate crescută în mediul rural
 În 44,0 % din cazuri în unităţile sanitare.
Nu lipsa de timp este cauza nesupravegherii copiilor ci mai ales slaba pregătire pentru „meseria" de
părinte, lipsa de preocupare serioasă a familiilor pentru sănătatea propriilor copii.
 CERTIFICAT MEDICAL CONSTATATOR AL DECESULUI
Reglementările M.S. cu privire la completarea corectă a cauzei de deces şi codificarea cauzei
iniţiale
Termenul de declarare la Oficiul Stării Civile al primăriei pe teritoriul căruia s-a produs decesul este în
termen de 3 zile de la data încetării din viaţa a persoanei respective, termen ce cuprinde atât ziua în
care s-a produs decesul cât şi ziua în care se face declararea
Actul de deces se completează în dublu exemplar
declararea se face în termen de 3 zile, inclusiv cea a decesului
în cazul morţii violente, decesul se declară în termen de 24 de ore de la eveniment (anunţarea poliţiei +
procuratură + medicină legală
nu este permis să se completeze certificatul numai pe baza informaţiilor primite de la aparţinătorii
persoanei decedate
certificatul se înmânează numai rudelor apropiate (copii majori)
 act medico-legal; este singurul document utilizat pentru obţinerea de date privitoare la cauza morţii:
 orice greşeală voită sau involuntară a medicului care completează cauza morţii este pasibilă de
sancţiuni administrative şi/sau penale:
 nu se trec mai multe cauze de deces în nici o rubrică a,b,c din partea I a certificatului: chiar dacă
există mai multe cauze de deces, totuşi medicul trebuie să aleagă o singură cauză (sau o singură
înlănţuire de cauze) care a determinat decesul, sau o pondere mai mare, ţinând cont de următoarele
indicaţii :
1. Atunci când cauza decesului este unică şi nu există o înlănţuire de
fenomene morbide, se va trece această cauză la punctul c
c = starea morbidă iniţială iar punctele a şi b rămân necompletate
c - exemple: sinucideri, înec, omucidere, traumatisme imediat mortale
2. În cazul în care există două sau mai multe cauze de deces şi când medicul care a tratat bolnavul nu
poate decide care din ele a provocat decesul cu prioritate, el se va ghida după următoarea regulă.:
3.* Se va da prioritate accidentelor grave imediat mortale (fractură bază craniu, otrăviri, sinucideri,
omucideri), chiar şi în cazul în care acestea au fost însoţite de o boală gravă ( HTA,cardiopatie
ischemică,TBC)
4. * Se va da prioritate: - accidentelor grave cardiace (infarct de miocard)
- boli cerebro-vasculare (hemoragie cerebrală, embolii, tromboze)
- abdomen acut
5. * Se vor alege, ca şi cauze de deces, în ordinea gravităţii, exceptând
cauzele amintite:
 - tumorile maligne;
- bolile transmisibile cu evoluţie gravă;
- TBC evolutivă în formă gravă
- malformaţii grave ale aparatului circulator, digestiv, renal
6. Dacă decesul a survenit după o intervenţie chirurgicală, ca de exemplu după abdomen acul sau tumoră
malignă, ca urmare a gravităţii bolii, se va trece drept cauză iniţială la punctul c. starea morbidă
iniţială - boala care a provocat abdomenul acut sau tumoarea malignă.
7. În situaţia în care se ştie că decesul a survenit din cauza intervenţiei chirurgicale, se va trece la punctul
c, drept cauză de deces accidentul chirurgical (din cauza hemoragiei intraoperatorii sau a
anesteziei)
8. Nu pot fi cauze de deces: guşa, avitaminoze, TBC stabilizată, sifilisul, cu excepţia celui congenital,
ruptura de anevrism de origine sifilitică, reumatism nearticular sau fără precizare;
9. Senilitatea, prematuritatea, nu sunt cauze de deces, ci se trec la partea a 11-a a certificatului şi se caută
să se precizeze cauza reală;
10. Simptomele nu sunt cauze de deces; insuficienţa respiratorie sau circulatorie, comă;
11. Pentru - accidente, otrăviri, traumatisme, trebuie să se specifice în mod clar cauza şi natura lor: de
exemplu "fractură bază craniu" prin cădere de pe scară;
12. În cazul în care medicul nu poate preciza cauza reală a decesului, se va specifica pe certificatul
constatator al decesului, partea I-a: "cauza decesului este necunoscută "
13. În anumite situaţii (înec, asfixie, otrăviri) trebuie specificat neapărat dacă fenomenul s-a petrecut
accidental sau dacă este vorba de sinucidere sau omucidere;
14. Trebuie să existe concordanţă între - cauza decesului
- sex
- vârstă
Se caută astăzi strategii destinate creşterii eficienţei serviciilor destinate populaţiei vârstnice. în
opinia OMS, principalele întrebări la care trebuie să răspundă decidenţii sistemului sanitar
sunt următoarele:
 Cum va fi în stare un procent tot mai redus al populaţiei active să susţină nevoile în creştere ale
populaţiei vârstnice?
 Numărul tot mai mare de vârstnici nu va determina în cele din urmă falimentul sistemelor de îngrijiri
de sănătate şi sociale?

 Cum ajutăm persoanele vârstnice să rămână active şi independente?

 Cum îmbinăm responsabilităţile statului şi ale familiei în îngrijirea persoanelor dependente?

 Cum putem folosi experienţa, talentele şi abilităţile vârstnicilor?

 Odată cu creşterea duratei medii a vieţii, cum putem îmbunătăţii calitatea vieţii persoanelor vârstnice?

Obiectivele strategiilor de îmbătrânire activă sunt următoarele:

 reducerea numărului deceselor premature;

 limitarea disabilităţilor şi bolilor cronice la vârstnici;

 creşterea calităţii vieţii vârstnicilor;

 reducerea costurilor îngrijirilor medicale;

 dezvoltarea continuă de servicii sociale şi de sănătate, accesibile, permisive, calitative;

 asigurarea educaţiei şi învăţământului continuu pentru personalul implicat în îngrijirile sociale şi de

sănătate.

Curs 3

 Măsurarea morbidităţii

 Obiective educaţionale

 Să cunoască la ce serveşte studiul morbidităţii

 Să cunoască principalele tipuri de morbiditate

 Să definească incidenţa bolilor

 Să măsoare incidenţa bolilor

 Să definească diferitele tipuri de prevalenţă

 Să măsoare prevalenţa bolilor

 Să cunoască factorii care pot modifica prevalenţa bolilor

 STUDIUL MORBIDITĂŢII SE UTILIZEAZĂ

 controlul bolilor în comunitate;

 planificarea şi implementarea măsurilor de prevenţie;

 planificarea îngrijirilor curative;

 analiza factorilor sociali în relaţie cu sănătatea populaţiei umane;

 estimarea importanţei economice a bolii;

 cercetarea etiologiei şi a tabloului clinic al bolii;

 comparări internaţionale şi naţionale privind propagarea bolii în populaţie.

 SURSA DE INFORMAŢII PENTRU STUDIUL MORBIDITĂŢII

 documentaţia medicală (FO, registru de consultaţii);

 registrele de boală (cancer, BCV, malformaţii etc.);

 date obţinute prin screening;

 date furnizate de diferite tipuri de chestionare;

 fişele de declarare a bolilor transmisibile.

 MORBIDITATEA SPITALIZATĂ

 Morbiditatea spitalizată nu este sugestivă pentru morbiditatea din teritoriul arondat spitalului, pentru
că internările depind de:

 dotarea spitalului;

 numărul de paturi;

 pregătirea şi comportamentul personalului;

 dorinţa bolnavului de a se interna;

 în spital ajung frecvent forme grave de boală;

 se internează şi bolnavii din alte teritorii;

 frecvenţa mai mare a internărilor la sexul feminin.

 TIPURI DE MORBIDITATE

 Există 4 tipuri de morbiditate:

1) MORBIDITATEA REALĂ = toate cazurile de îmbolnăvire existente în colectivitate este mai mare
decât morbiditatea diagnosticabilă
2) MORBIDITATEA DIAGNOSTICABILÂ = se referă la cazurile existente în colectivitate, dar
tehnicile cunoscute nu permit stabilirea diagnosticului. Ex. SIDA, a devenit cunoscută după
descoperirea tehnicilor de diagnostic.
3) MORBIDITATEA DIAGNOSTICATĂ = cuprinde cazurile care pot fi diagnosticate prin tehnicile
existente în perioada de referinţă.
4) MORBIDITATEA RESIMŢITĂ = interesează cele trei sfere şi reprezintă îmbolnăvirile percepute de
populaţie.

 INCIDENŢA (I)

 Incidenţa = fenomenul de masă ce măsoară frecvenţa de apariţie a cazurilor noi de boală într-o
populaţie definită şi într-o perioadă de timp (1 an calendaristic).  cazurile noi de îmbolnăvire
specifică bolilor acute.
1. Incidenţa generală (anuală, globală).

2. Ponderea (structura) cazurilor noi de îmbolnăvire printr-o anumită cauză.

Incidenţa specifică poate fi calculată:

 sexe
 medii de reşedinţă
 grupe de vârstă
 cauze de boală (grupe de boli)
3. Densitatea incidenţei - viteza de propagare a bolii în populaţie.
Unitatea de măsură este reprezentată de perioada de timp în care fiecare persoană din populaţia
studiată este expusă la risc înainte de apariţia bolii.
Perioada de expunere poate fi exprimată în luni, ani sau toată viaţa.
 4. Incidenţa cumulativă

 Populaţia la risc = nr. persoane care vor face cu o frecvenţă mai mare boala.
 utilă pentru a compara riscul pentru sănătate în populaţii diferite
 Factorii care influenţează incidenţa
 neglijenţă în înregistrarea datelor;
 accesibilitate;
 adresabilitate;
  acceptabilitate determinată de raportul existent între atitudinea personalului medical şi
pacienţi;
 apariţia de noi FR sau FP (factori de protecţie);
 modificarea stilului de viaţă;
 migraţia populaţiei;
 evoluţia în timp a bolii;
 modificări în clasificarea bolilor;
 modificări în structura pe grupe de vârstă şi sexe a populaţiei
 eficacitatea tratamentelor sau a programelor de intervenţie;
 disponibilitatea serviciilor de sănătate;

 PREVALENTA (P)
 P = frecvenţa cazurilor de boală existente (noi + vechi) într-o populaţie definita la un moment dat -
P de moment - sau într-o perioadă de timp - P de perioada.
 Dacă incidenţa se referă la apariţia bolii, prevalenta se referă la prezenţa bolii în populaţie, măsoară
„povara" bolii în populaţie.
 Prevalenta este un indicator specific studiului morbidităţii prin boli cronice.
 Unitatea de observaţie = cazul nou şi vechi de îmbolnăvire şi nu bolnavul.
 Caz vechi = caz de boală diagnosticat şi cunoscut în serviciile de sănătate.
 Prevalenta de moment
 Arată situaţia la un moment dat, indiferent de data debutului bolii.

 Prevalenta generală şi specifică

 => cumulează toate cazurile de îmbolnăvire
 => supramorbiditate feminină;
 => prevalenta din rural > urban.

Morbiditatea spitalizată
 =>se referă la persoanele internate.
 => nu este sugestivă pentru morbiditatea din teritoriul arondat spitalului pentru că internările depind
de:
 dotarea spitalului, numărul de paturi
 dorinţa bolnavului de a se interna
 pregătirea şi comportamentul personalului medical
 în spital se internează şi bolnavii din alte teritorii
  în spital ajung cel mai frecvent, formele grave de boală frecvenţă mai mare a internărilor la
persoanele de sex feminin.
 Utilizarea numai a morbidităţii spitalizate pentru caracterizarea unei populaţii conduce la rezultate
eronate, cunoscute sub numele de „paralogismul lui Berkson".
Morbiditatea individuală (pe contingente) - unitatea de observaţie este persoana bolnavă care poate
prezenta una sau mai multe boli.
 P = fenomen de masă al tuturor cazurilor de îmbolnăvire înregistrate în populaţie
 - Prevalenţa de moment
 - Prevalenţa de perioadă

 Unitatea statistică = cazul nou + vechi şi nu bolnavul

 Prevalenţa este specifică pentru studiul morbidităţii pentru bolile cronice
 Prevalenţa arată volumul de morbiditate
 P
 imigrarea bolnavilor (vin)
 mortalitatea 
 letalitatea 
 plecare de persoane sănătoase
 nr. cazuri noi în teritoriu
 nr. mic de vindecări
 durata mare a bolii
 P
 emigrare (pleacă)
 mortalitatea 
 letalitatea 
 sosire de persoane sănătoase
 puţine cazuri noi în teritoriu
 prin deces (populaţie îmbătrânită)
 Prevalenţa se raportează la 100 persoane examinate şi nu la 100 persoane din teritoriu

 Prevalenţa = Incidenţa x Durata bolii

 ECHILIBRUL EPIDEMIOLOGIC INCIDENŢĂ - PREVALENŢĂ.
Prevalenţa depinde de: incidenţă şi durata bolii P = I x Δt

 Prevalenţa este utilizată în:

Prevalenţa se utilizează în:

 evaluarea nevoilor de îngrijiri de sănătate.
planificarea serviciilor de sănătate
formularea programelor de sănătate.
 DALY
anii de viaţă ajustaţi (corectaţi) după incapacitate
măsoară povara globală a bolii în populaţie
 anii de viaţă pierduţi prin deces prematur
 anii trăiţi în incapacitate
 un DALY reprezintă un an de viaţă sănătoasă pierdut.
 ia în consideraţie doar două caracteristici:
 vârsta
 Sexul
 ca predicţii pentru anul 2020 la nivel mondial se aşteaptă ca primele cauze ale poverii bolii să fie
determinate de:
 boala ischemică
 depresie unipolară
 accidente de trafic
 boli cerebro-vasculare
 BPOC
 infecţii ale tractului respirator inferior
 TBC
 afecţiuni cauzate de războaie
 în România primele cauze care determină povara bolii sunt:

 bolile aparatului cardiovascular

 tumori maligne

 tulburări mentale şi de comportament

 accidente, traumatisme, otrăviri

 bolile SNC

 bolile aparatului digestiv

 bolile aparatului respirator

 bolile infecţioase
  malformaţii congenitale

Raportul OMS privind starea de sănătate în anul 2002 identifică cei mai importanţi factori de risc,
în număr de 10, existenţi la nivel global şi regional, în funcţie de povara bolii pe care o
determină, evaluată prin DALY, PYLL
 comportamentul sexual cu risc
 HTA
 fumatul
 consumul excesiv de alcool
 lipsa apei potabile în regiune
 lipsa igienei sau a sanitaţiei de bază
 deficitul de fier
 poluarea mediului datorită arderii combustibilului solid
 colesterolul crescut
 obezitatea
Pentru ţările puternic dezvoltate, primii factori de risc sunt:
 fumatul
 HTA
 consumul de alcool
 colesterolul crescut
iar în ierarhia DALY, primele cauze sunt:
 boala coronariană
 depresia unipolară
 bolile cerebro-vasculare
 alcoolismul
Pentru ţările mediu dezvoltate, primii factori de risc sunt:
 consumul de alcool
 HTA
 fumatul
 subnutriţia
 obezitatea
iar în ierarhia DALY, primele cauze sunt:
 tulburările depresive unipolare
 bolile cerebro-vasculare
 infecţii respiratorii
 traumatisme datorate accidentelor rutiere
Pentru ţările subdezvoltate, primii factori de risc sunt:
 subnutriţia
  comportament sexual cu risc
 lipsa apei potabile şi a igienei
 poluarea cu particule solide
iar în ierarhia DALY, primele cauze sunt:
 infecţia HIV/SIDA
 infecţii ale tractului respirator inferior
 boala diareică
 bolile copilăriei
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte următorii termeni care exprimă consecinţele bolii:

 deficienţa ("impairment", "déficience") - "este devierea de la normalitate prin orice pierdere sau
anormalitate a structurii sau funcţiei anatomice, fiziologice şi psihologice"

 incapacitatea ("disability", "incapacité"): "este orice restricţie sau lipsa posibilităţii de a

desfăşura o activitate într-o manieră considerată ca fiind normală pentru un individ.
Incapacitatea reprezintă o deviere de la normele performanţei obişnuite a individului,
caracterizată prin deficienţe ale comportamentului sau activităţilor considerate ca fiind
socialmente corespunzătoare "

 handicap ("handicap", "désavantage"): "este o inegalitate socio-profesională a unei persoane,

care limitează îndeplinirea rolului acesteia în societate (în funcţie de vârstă, sex, categorie
socio-profesională, nivel de educaţie)." Dezavantajul trebuie evaluat în funcţie de normele sau
performanţele socio-culturale, astfel că o persoană poate fi considerată ca fiind cu handicap
întru-un anumit grup socio-cultural, dar nu şi în alt grup.
Raportul asupra dezvoltării globale (Banca Mondială, 1993), foloseşte indicatorul GBD-Global Burden of
Disease - exprimat prin ponderea globală a bolii. Acest indicator a fost calculat pentru principalele
regiuni economice ale lumii, inclusiv fostele ţări socialiste din Europa. GBD a fost dezvoltat în
colaborare cu OMS, pentru a cuantifica pierderile din durata de viaţă datorate îmbolnăvirilor,
măsurate în „ani de viaţă pierduţi”.

 „Disability adjusted life year” (DALY) este o unitate folosită pentru a măsura atât ponderea globală
a bolii, cât şi eficacitatea intervenţiei, aşa cum rezultă din reducerea consecinţelor bolii. Exprimarea
se face în valoarea prezentă a anilor viitori de viaţă sănătoasă care sunt pierduţi ca urmare a deceselor
premature sau a îmbolnăvirilor survenite într-un an anume.

 Indicatori de înrăutăţire, incapacitate şi handicap

 Clasificarea Internaţională a indicatorilor de afectare a incapacităţii şi handicapului ca suma

efectelor anatomice, fiziologice şi biologice ale bolii.

 Incapacitatea este definită ca impactul bolii asupra capacităţii de a îndeplini diverse acţiuni în mod
corespunzător condiţiei umane.
 Handicapurile sunt impactele primelor două categorii asupra rolurilor individului în societate şi
sunt specifice la nivel individual.

 Clasificarea dimensiunilor incapacităţii include: locomoţia, atingerea şi întinderea, dexteritatea,

văzul, auzul, capacitatea de autoîngrijire, comunicarea, comportamentul şi funcţia intelectuală.

 Dimensiunile handicapului acoperă funcţiile de supravieţuire: orientare, independenţă fizică,

mobilitate, ocupaţie, integrare socială şi autosusţinerea economică.

 Metodele de măsurare şi apreciere a incapacităţii şi handicapului au fost descrise, de către

Ibrahim (1980).

 Acesta consideră necesară adăugarea unui indice de securitate clasificării OMS. Modelul său
IDH (impairement-disability- handicap) ia în considerare efectele pe cinci niveluri:

nivel biologic;
nivel anatomic/fiziologic;
nivel de incapacitate;
nivel de handicap;
ponderea globală a bolii.
Relaţia dintre boală şi handicap (O.M.S)

 STUDII EPIDEMIOLOGICE

 Obiective educaţionale:
- proiectarea unui studiu de cohortă şi case-control
- măsurarea şi interpretarea riscurilor în studiile de cohortă şi case-control
- analiza şi interpretarea rezultatelor unui studiu de cohortă şi case-control

 Clasificarea studiilor se face în funcţie de modalitatea de selecţie a subiecţilor

în funcţie de expunere – studii de cohortă

în funcţie de rezultate – studii case-control
 ANCHETE DE COHORTA (generaţie)

 AVANTAJE
 • Se poate urmări direct modul de acţiune a FR pe parcursul studiului
• Permit măsurarea directă a RR şi RA.
• Există puţine riscuri de concluzii false.
• Expuşii şi nonexpuşii la factorul investigat sunt selecţionaţi înainte de a se cunoaşte
efectul, deci măsurarea riscului nu este influenţată de prezenţa bolii

 DEZAVANTAJE
• Durata mare (de ani) a studiului
• Necesită loturi mari de subiecţi pentru studiu.
• Pot apare modificări în timp ale lotului:
 prin plecarea persoanelor
 prin decese
 refuză să colaboreze
 loturile vor fi diferite structural şi numeric, nu se mai pot obţine rezultate
• Modificări în timp ale criteriilor de diagnostic.
• În clasificarea şi definiţia bolii.
• Sunt dificil de realizat.
• Costul mare.

 ANCHETE RETROSPECTIVE CASE - CONTROL

 AVANTAJE
 Durata mică a studiului (cât mă uit în FO sau în fişele de deces)
 Numărul mic de subiecţi necesari pentru studiu.
 Cost scăzut.
 Sunt aplicabile în boli rare.
 Permit analiza concomitentă a mai multor factori.
 Permit repetarea studiului.
 DEZAVANTAJE
 Non-răspunsul care poate ţine de dorinţa persoanelor anchetate de a colabora sau nu,
de memoria lor.
 Documentele medicale pot fi incomplete.
 Ancheta se adresează persoanelor în viaţă, ori tocmai decedaţii de boala studiată au
avut probabil forme mai grave ale bolii.
 Constituirea unui LM corespunzător este de obicei foarte dificilă.
 Permite numai estimarea RR
  Erorile sistematice şi nesistematice apar mult mai frecvent decât în anchetele
prospective (cohortă).

Curs 4

SISTEME DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE (SIS)

OBIECTIVE EDUCATIONALE

 Descrierea principalelor sisteme de ingrijiri de sanatate existente in lume.

 Dobandirea notiunilor de baza privind finantarea ingrijirilor de sanatate.

- Sistemul de asigurări sociale de sănătate de tip Bismark, după numele omului de stat Otto von
Bismark (1815-1898) care l-a introdus în Germania la sfârşitul secolului XIX, sistem bazat pe
prime de asigurare obligatorie ce depind de venitul realizat şi nu de starea de sănătate a persoanelor
asigurate.
- Sistemul naţional de sănătate numit şi Beveridge după numele economistului englez William Henry
Beveridge (1879-1963) care l-a introdus în Anglia în 1948, principala sursă de finanţare fiind
impozitele, modelul fiind preluat ulterior şi în Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, Canada şi ţările
scandinave.

- Sistemul de asigurări private de sănătate în care finanţarea se bazează pe prime de asigurare stabilite în
funcţie de starea de sănătate, respectiv de riscurile persoanelor asigurate (SUA).

Componentele unui sistem de îngrijiri de sănătate

 producerea şi dezvoltarea de resurse (resursele umane, facilităţile sanitare, bunurile sanitare,

cunoştinţele)
 suportul financiar;
 organizarea de programe;
 managementul (planificare, administrare, reglementare, evaluare);
 furnizarea de servicii sănătate preventive, curative, de îngrijire şi recuperare.

În funcţie de modalitatea de finanţare a programelor de sănătate, putem avea un SIS liberal (de asigurări
private), de asigurări publice obligatorii sau sistem naţional de sănătate bazat pe impozite şi taxe.
Finanţarea programelor se poate face de către guvern, de organizaţii neguvernamentale (ONG) non profit
sau de organizaţii „pentru profit”. Proporţia între aceste tipuri de programe determină
caracteristicile definitorii ale SIS.

 Dezvoltarea şi organizarea variatelor resurse pentru sănătate sub formă de programe sunt legate de
existenţa surselor de finanţare care pot fi:
 taxele şi impozitele;
 asigurarea obligatorie;
 asigurarea voluntară (privată);
  plata directă, co-plata;
 donaţiile;
 împrumuturile din partea unor organisme internaţionale.

 Cele mai frecvent utilizate modalităţi de plată ale furnizorilor de servicii de sănătate sunt: capitaţia;
salariul; plata pe serviciu.

Principalele caracteristici ale unui SIS

 acoperire generală;
 accesibilitatea populaţiei la îngrijiri de sănătate dpdv economic, geografic şi temporal;
 performanţa medicală (calitatea actului medical), satisfacţia utilizatorilor şi a furnizorilor;
 continuitatea îngrijirilor de sănătate (pacienţii rămân la acelaşi medic de familie timp cât mai
îndelungat);
 oferirea de servicii în concordanţă cu profilul de morbiditate şi mortalitate din zonă;
 echitate sau acces egal al tuturor indivizilor la îngrijiri de sănătate;
 posibilitatea pacientului de a alege furnizorul de îngrijiri de sănătate;
 acceptabilitatea socială largă a îngrijirilor furnizate;
 rentabilitatea sistemului cu eficienţă (obţinerea de rezultate cât mai bune cu resurse cât mai mici) şi
eficacitate (obţinerea obiectivului dorit) crescute;
 responsabilitatea statului faţă de sănătatea publică.

Sistemul naţional de sănătate tip Beveridge

 urmăreşte acoperirea universală

 (a întregii populaţii) sub aspectul îngrijirilor de sănătate
 are ca sursă principală de finanţare taxele generale (finanţare de la buget).
 accesul la îngrijiri de sănătate liber pentru toţi cetăţenii;
 există în paralel şi un sector privat cu unităţi medicale private şi case de asigurări private;
 conducerea întregii asistenţe se asigură prin intermediul autorităţilor de stat. SNS are un grad relativ
ridicat de centralizare comparativ cu sistemul de asigurări sociale.
 Pacienţii îşi pot alege liber medicul de familie, existând însă o serie de limitări pentru medicul
specialist şi spitalul unde ar putea fi referiţi ulterior. Ca şi în ţara noastră, medicul de familie
reprezintă primul contact al individului cu sistemul de îngrijiri de sănătate, fiind cel care decide
oportunitatea trimiterii pacientului la specialist.
Sistemul de asigurări sociale de tip Bismark

 sistem de protecţie socială potrivit căruia statul are nu numai o misiune de protejare a drepturilor
recunoscute, dar şi sarcina de a promova prin intermediul instituţiilor specifice un trai mai bun
pentru toţi cetăţenii, cu prioritate pentru cei aflaţi în nevoie.
 Se mai întâlnesc sisteme de asigurări sociale de sănătate bazate pe contribuţii obligatorii către
fondurile speciale de sănătate în Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria, Japonia, şa.
Principiile care stau la baza acestui sistem sunt:

 orice cetăţean trebuie să fie protejat în mod obligatoriu în caz de îmbolnăvire de către o casă de
asigurări (principiul acoperirii universale);
 cetăţenii trebuie să contribuie la plata asistenţei lor medicale în funcţie de capacitatea lor financiară
cu o cotă procentuală, aceeaşi pentru întreaga populaţie, dar care poate varia de la o ţară la alta;
 există posibilitatea de liberă opţiune pentru medicul de familie în cazul oricărui asigurat;
 între diferitele categorii sociale se crează solidaritate: bolnavii, consumatori de servicii cu cei
sănătoşi care doar contribuie la fondul de sănătate, bătrânii cu tinerii, cei bogaţi cu cei care au
venituri mici, familiile fără copii cu cele cu numeroşi copii (principiul solidarităţii).

Sistemul de îngrijiri de sănătate bazat pe asigurări private din Statele Unite

 SIS american nu este în întregime privatizat, un rol important având şi sectorul public. Practic, nu
există sisteme naţionalizate şi nici sisteme liberale în proporţie de 100%. Peste tot în lume coexistă
sectorul de stat cu cel privat (în proporţii variabile), şi în funcţie de raportul public/privat
respectivul SIS se va încadra într-unul din cele trei mari modele existente.
 Raportul dintre cheltuielile publice de sănătate (45%) şi cele private de sănătate (55%) a fost relativ
constant. Rata anuală medie de creştere a cheltuielilor de sănătate din PIB în intervalul 1980-1992 a
fost de 3,2%, cu o stabilizare ulterioară în jurul valorii de 14%.
 La ora actuală în lume, conform raportului OMS privind sănătatea în lume, Statele Unite se situează
pe primul loc în ce priveşte procentul deţinut de cheltuielile de sănătate din PIB (16%- 5274 $ SUA
per capita).

 Din banii publici sunt finanţate o serie de programe dintre care Medicaid şi Medicare sunt cele mai
cunoscute. Alte programe guvernamentale vizează: sănătatea mamei şi copilului; personalul activ
din Armată, Marină, Forţele aeriene şi veteranii; sănătatea indienilor; controlul bolilor infecţioase
prin cele 9 Centers for Disease Control (CDC); educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii;
bolnavii psihici, inclusiv cei cu retard psihic, drogaţii şi alcoolicii; sănătatea mediului, etc.
 Avantajele sistemului american bazat pe asigurări private de sănătate sunt: stimulente pentru
creşterea eficienţei în serviciile de sănătate; posibilităţile de diagnostic şi tratament sunt extrem de
variate şi de calitate; există posibilitatea de a alege furnizorul de servicii de sănătate.
 Dintre dezavantaje menţionăm: accesibilitate limitată sub aspect economic la serviciile de sănătate
(aproximativ 40 milioane de americani nefiind incluşi în diferite scheme de asigurări de sănătate);
continuitate scăzută a îngrijirilor; costuri foarte mari.

Curs 6

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ŞI PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
Definirea noţiunilor de:

educaţie pentru sănătate;

educaţie sanitară;
promovarea sanatatii;
canale de comunicare.
Dobândirea noţiunilor de baza necesare pentru a redacta un material de educaţie pt sănătate.

 Educaţia pentru sănătate

 Componentă a promovării sănătăţii;

 Presupune îmbinarea de experienţe de învăţare adecvate care au drept scop dobândirea şi adoptarea
de comportamente pozitive pentru sănătate

 Educaţie sanitară

 Însuşirea şi aplicarea regulilor de igienă personală

 Promovarea sanătăţii (OMS)

 Proces care le permite oamenilor creşterea controlului asupra propriei stări de sănătate şi
îmbunătăţirea acesteia prin luarea unor decizii în deplină cunoştinţă de cauză;

 1. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE (ES)

A. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE:

INFORMAŢII
CUNOŞTINŢE
ATITUDINI
COMPORTAMENTE
Elementele cheie din educaţia pentru sănătate

 Informarea şi cunoştinţele
Cunoştinţele despre sănătate, nu induc automat obişnuinţele şi nici comportamentele promovatoare
de sănătate.
Formarea acestora nu este posibilă fără o informare prealabilă corectă.
Cunoştinţele prin ele însele, nu reprezintă o motivaţie suficientă pentru a produce modificări
comportamentale, decât atunci când sunt în conformitate cu nevoile şi interesele grupului.
Măsurarea atitudinii implică o gradare simetrică de la aspectele pozitive, acceptate, la cele negative.
Această gradare este cunoscută ca scală Likert şi în utilizarea ei se pleacă de la premisa că atitudinea
poate fi măsurată pe baza opiniilor şi credinţelor/convingerilor individuale. Scala Likert se aplică
unor propoziţii de tip afirmativ (cunoscute sub numele de itemi) şi cuprinde trei sau cinci aspecte
cărora le corespunde un anumit scor.
Persoana care completează chestionarul îşi exprimă acordul/dezacordul faţă de o anumită problemă.
Scorul final sumează răspunsurile la diferiţi itemi şi exprimă tipul atitudinal.

Comportamentul
Maniera de a fi şi de a acţiona a omului.
La baza practicilor de sănătate stau deprinderile, elaborarea acestora din urmă nefiind totdeauna uşoară la
vârsta adultă.

 B. Canale de comunicare/mijloace de educaţie pentru sănătate

Dobândirea unor cunoştinţe nu conduce totdeauna, la adoptarea unui comportament favorabil sănătăţii.
Strategiile de modificare comportamentală se bazează pe cunoaşterea eficacităţii canalelor de comunicare
într-o anumită populaţie sau a mijloacelor de educaţie pentru sănătate. Acestea se referă la
modalităţile de transmitere a mesajului de la comunicator/emiţător la receptor.
În funcţie de calea transmitere a mesajului, mijloacele de educaţie pentru sănătate pot fi: orale (auditive),
vizuale şi audio-vizuale.
Calea de transmitere:
Orală, auditivă sau verbală:
- consilierea,
- consultaţia,
- convorbirea de grup,
- canalele interpersonale,
- radioemisiunea
Vizuală:
 cu rol dominant textul- tipărituri (broşuri, ziare)
 cu rol dominant imaginea - posterul, panoul publicitar
Audio-vizuală:
 INTERNET, filme, videoclipuri, emisiunea TV, teatrul, jocul de rol, demonstraţia
practică, concerte pop/rock

 Mijloacele verbale sunt cele mai accesibile şi mai răspândite mijloace de educaţie pentru sănătate.

 Mijloacele vizuale, pot transmite mesajul mult mai uşor şi mai eficient decât alte mijloace, mai ales
spre categoria de populaţie cu un grad scăzut de şcolarizare.

Mijloacele scrise sau tipărite. Mijloacele bazate pe imagine pot cuprinde

  forme plane:
• afişe, grafice, fotografii, timbre, benere, billboard-uri;

 forme tridimensionale:
• modele, machete, mulaje, preparate naturale, articole inscripţionate (tricouri,
fulare, sacoşe, cutii de chibrituri, pachete de ţigări).

 Mijloacele audio-vizuale sunt pe cât de utile, pe atât de interesante în difuzarea informaţiilor şi

mesajelor cu caracter educativ-sanitar către toate categoriile de populaţie. Atunci când populaţia
ţintă e reprezentată de adolescenţi şi tineri (cu precădere din mediul urban), canalul de comunicare
preferenţial a devenit internetul.
În general, educatorii pentru sănătate utilizează cel puţin două canale de comunicare: cele interpersonale
şi mass-media (aceasta având o arie de cuprindere foarte mare, cu posibilitatea de transmitere
rapidă şi repetată a informaţiilor noi).

 C. Comunicarea în educaţia pentru sănătate

 Este un transfer de informaţii între două părţi participante la actul comunicării:

 un emiţător (individ/ grup) şi un receptor (alt individ/ grup).

Între aceşti doi poli informaţia circulă codificată într-un mesaj M.
Eficacitatea comunicării este mult mai mare când se realizează în dublu sens (emiţător-receptor şi
receptor-emiţător), prin feed-back emiţătorul putând adapta permanent mesajul.
Mesajul este constituit din simboluri imagistice, lingvistice, gestuale, etc. şi trebuie să se bazeze pe
valorile culturale şi tradiţiile locale.
Barierele în comunicare

 diferenţele socio-culturale;

 receptivitatea scăzută a audientului datorită handicapului mintal, bolii, oboselii, lipsei de

valoare acordate sănătăţii;

 atitudine circumspectă faţă de personalul medical (experienţă anterioară negativă, exemplu

prost dat de medic, neîncrederea în instituţia respectivă);

 înţelegere limitată (dificultăţi de limbă, utilizarea de jargoane etc);

 mesaje contradictorii (ce îi spune medicul este diferit de ceea ce ştie de acasă sau de la şcoală).

 D. Comportamente asociate principalelor cauze de deces şi de îmbolnăvire

 Fumatul

 Hipertensiunea

 Abuzul de alcool

 Sărăcia
 Nutriţia inadecvată

 Violenţa domestică

 Sedentarismul

 Adresabilitate tardivă la servicii de sănătate

 E. Nivelurile prevenţiei

 Primordială

 Primară

 Secundară

 Terţiară

 Prevenţia primordială
S-a dezvoltat ca rezultat al acumulării cunoştiinţelor despre epidemiologia bolilor cardiovasculare. Se ştie
că boala coronariană apare pe scară largă doar dacă există o cauză fundamentală: o alimentaţie
bogată în grăsimi animale. Acolo unde această cauză este în mare măsură absentă, cum este cazul
Chinei şi Japoniei, boala coronariană rămâne o cauză rară de morbiditate şi mortalitate, în ciuda
frecvenţei ridicate a altor factori de risc cum sunt fumatul şi hipertensiunea arterială (Blackburn,
1979). Cu toate acestea, cancerul pulmonar indus de fumat este în creştere, iar accidentele
cardiovasculare cerebrale determinate de hipertensiunea arterială sunt frecvente, atât în Japonia cât
şi în China.
Scopul prevenirii primordiale este de a împiedica* apariţia şi stabilirea unor modele sociale, economice
şi culturale de viaţă despre care se ştie că pot contribui la creşterea riscului de boală. Mortalitatea
datorată bolilor infecţioase este în scădere într-un mare număr de ţări în curs de dezvoltare şi
speranţa de viaţă este în creştere. în consecinţă, bolile netransmisibile, în special rănirile
neintenţionate, cancerul şi bolile coronariene capătă o importanţă relativ mai mare ca probleme de
sănătate publică, chiar dacă bolile infecţioase şi parazitare nu sunt complet sub control.

 Prevenţia primară

 Se adresează persoanelor sănătoase în dorinţa lor de a rămâne cât mai mult sănătoase.

 Exemple:

- imunizări,

- informare şi educaţie pentru sănătate la timp şi în mod corect:

- utilizarea prezervativului pentru prevenirea infecţiei HIV
 - programele educative care informează populaţia despre modalităţile de transmitere şi
cele de evitare a infecţiei HIV.

Prevenţia secundară

Depistare, diagnostic şi tratament precoce al bolilor

Exemple: Screeningul

Prevenţia terţiară
Se adresează consecinţelor bolii:

• Incapacitate
• Invaliditate
• Handicap
Constituie un aspect important al medicinii terapeutice şi de reabilitare.
Prevenirea terţiară este deseori dificil de separat de tratamentul propriu-zis al bolilor deoarece unul dintre
ţelurile principale ale tratamentului bolilor cronice este de a preveni recurenţele.

 2. PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
Colaborarea dintre: educaţia pentru sănătate, serviciile preventive şi de îngrijiri de sănătate.
Singur, sectorul sanitar însă nu poate oferi condiţiile prealabile şi perspectivele favorabile stării de
sănătate.
Promovarea sănătăţii mai necesită acţiunea coordonată a altor factorilor interesaţi: guvern, educaţie,
domeniile sociale şi economice conexe, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile locale,
industria şi mass-media.
O politică de promovare a sănătăţii combină metode şi mijloace variate, dar complementare: legislaţia,
măsurile fiscale, impozitele, măsuri organizatorice şi îşi propune identificarea obstacolelor care pot
împiedica punerea măsurilor în practică.
Principiile promovării sănătăţii

Enunţate prin Carta de la Ottawa

 promovarea sănătăţii implică populaţia ca un întreg, în contextul vieţii cotidiene, înlocuind

conceptul vechi de focalizare doar spre grupurile cu riscuri specifice;

 promovarea sănătăţii îmbină metode diverse dar complementare: educaţie, comunicare,

legislaţie, măsuri fiscale, schimbări de structură;

 promovarea sănătăţii este orientată spre principalele cauze care condiţionează starea de
sănătate;

 promovarea sănătăţii are ca principal scop, determinarea unei participări concrete şi efective
a comunităţii;

 promovarea sănătăţii se concentrează pentru a realiza accesul tuturor la sănătate, înlăturând

inegalităţile în ceea ce priveşte sănătatea.
 Proiecte europene de promovare a sănătăţii (inclusiv România):
"Şcoli care Promovează Sănătatea", "Oraşe Sănătoase", "Spitale fără fumat“, “Europa fără tutun”,
“Spitale care promovează sănătatea”, “Promovarea sănătăţii tinerilor”
Campanii de promovare a sănătăţii în ţara noastră:

 planificarea familială;

 promovarea folosirii prezervativului ca metodă de prevenire HIV şi a ITS (proiectat ca un

parteneriat între organizaţii guvernamentale, neguvernamentale şi internaţionale, şi cu implicarea
sectorului privat -Durex).
Un exemplu cunoscut de mulţi tineri, campania „Fac ce vreau, dar ştiu ce fac?

 În 1992, a fost creat Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate, cu rol de
for metodologic pentru unităţile (laboratoare) judeţene de educaţie pentru sănătate şi promovarea
sănătăţii. în prezent aceste laboratoare (compartimente) fac parte din structura Autorităţilor
Judeţene de Sănătate Publică (ASP).

 Personalul Centrului era format din specialişti în sănătate publică, sociologi, psihologi, filologi, şi
asistente medicale. în aceeaşi perioadă personalul Centrului Naţional şi cel din laboratoarele
judeţene au început să înveţe modalităţi noi de abordare a promovării sănătăţii şi educaţiei pentru
sănătate.
Astăzi, cadrul legal pentru asistenţa sănătăţii publice şi programele naţionale de sănătate publică - ambele
organizate şi finanţate de Ministerul Sănătăţii Publice - este stabilit prin Legea Nr. 95 din 2006,
privind reforma în sănătate.
Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii se regăseşte în structura Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi
Management.

Curs 7

• INDICATORI DE EFICENŢĂ A SPITALELOR

• Durata medie de internare

Exprimă numărul mediu de zile de internare în unităţile de asistenţă medicală ce revin pe un bolnav sau
persoană internată, într-o anumită perioadă de timp. Valoarea indicatorului variază în funcţie de
profilul secţiilor, de mijloacele tehnice de investigaţie şi tratament, de caracterul asistenţei
medicale (gratuită sau cu plată), de profilul afecţiunii (acută/cronică), de amplasarea unităţii
(rural/urban), de modul de organizare a activităţii.

Durata medie de internare se calculează după formula:

• Indicele de spitalizare
Reprezintă proporţia de spitalizări la 100 locuitori (sau 1000) şi este egal cu:

Acest indice variază de la o zonă la alta, încât o imagine mai reală este dată de calcularea unei medii pe
ţară, deoarece zonele de atracţie sunt variabile pentru fiecare spital în parte în funcţie de profil,
dotare şi accesibilitate.

• Utilizarea medie a paturilor

Trebuie să fie de 280-300 zile pe an, reprezentând 77-82%. Utilizarea anuală a fondului de paturi
poate fi influenţată de scoaterea lor din funcţie pentru reparaţii, dezinsecţia saloanelor, carantină
etc.

• Rulajul bolnavilor
La un pat reprezintă capacitatea unui pat de spital de a deservi un număr de bolnavi, care variază după
profilul paturilor, tipul de spital, amplasarea acestuia în urban sau rural, şi se numeşte funcţia
patului. Acesta se exprimă prin număr de bolnavi care rotează pe un pat în cadrul unui an, şi se
calculează după formula:

Dacă apreciem durata medie de spitalizare de 8 zile/bolnav, şi utilizarea medie a paturilor, de 280-300
zile/an, atunci valoarea acestui indicator ar fi de 35,0-37,5.

• Indicele de asigurare cu paturi

De asistenţă medicală oferă o imagine a capacităţii de a oferi asistenţă spitalicească, şi se calculează după
formula:

Nivelul acestui indicator este determinat de nivelul şi structura morbidităţii, structura populaţiei pe grupe
de vârstă şi sexe, de nivelul de dezvoltare socio-economică a unei ţări, de posibilitatea de
pregătire a profesioniştilor.
În majoritatea ţărilor vest-europene, numărul total al paturilor de spital a scăzut semnificativ în perioada
1980-1993, scădere ce a fost însoţită şi de reducerea duratei medii de spitalizare. Aceste reduceri sunt
rezultatul probabil al politicilor de control al costurilor, schimbărilor în tehnologie şi al protocoalelor
terapeutice, precum şi creşterea importanţei şi adresabilităţii în sectorul îngrijirilor primare şi sociale.
În general, ţările din Europa de Est şi din cadrul Comunităţii Statelor Independente au avut rezerve
remarcabile la nivelul numărului de paturi (în asociere cu un număr mare de internări şi durată de
spitalizare crescută). Paturile de spital erau stabilite ca număr prin norme de planificare, iar plata
serviciilor spitaliceşti era în acord cu numărul de paturi.

• Rulajul pe pat
Rulajul pe pat reprezintă numărul total de pacienţi internaţi (externări + decese) raportat la numărul de
paturi. De exemplu pentru spitalele de primă linie (de prim contact) rulajul pe pat este mare, iar
durata medie de spitalizare mică, (pentru că perioada de internare este scurtă comparativ cu
spitalele de gradul trei unde perioada de internare este mare şi rulajul este mic).

• Rata de ocupare
Rata de ocupare (utilizarea medie a paturilor) reprezintă numărul de zile de spitalizare dintr-un an
calendaristic, raportat la produsul dintre 365 zile ale anului şi numărul de paturi x 100.
Există o relaţie care se stabileşte între rulajul pe pat, durata medie de spitalizare şi gradul de ocupanţă.
Curs 8
 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE
 În „Raportul asupra sănătăţii în lume – 2000”, Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte
sistemul de sănătate prin „totalitatea organizaţiilor, instituţiilor şi resurselor consacrate
ameliorării sănătăţii”.
Acesta cuprinde "toate activităţile al căror scop principal este de a promova, restabili sau menţine
sănătatea“.
Rezultatele finale ale oricărui sistem de sănătate sunt:
 starea de sănătate a populaţiei
 protecţia financiară contra riscurilor
 gradul de satisfacţie a consumatorilor de servicii.
Sursele care au condus la definirea îngrijirilor primare de sănătate au fost:

 modificarea teoriilor asupra dezvoltării societăţii, care au condus la realizarea unor legături
între sănătate şi alte sectoare, subliniind necesitatea echitaţii accesului şi furnizării serviciilor
de sănătate
 problemele ridicate de creşterea volumului populaţiei, care au susţinut necesitatea
dezvoltării serviciilor destinate mamei si copilului - vârstnici
 noua abordare tehnologică a bolilor şi a serviciilor medicale, abordare care nu ia suficient în
considerare aspectele sociale, economice şi politice ale vieţii
 succesele înregistrate în domeniul sanitar în unele ţări, în special China, ca urmare a
implicării comunităţii în acţiunile medicale

 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE - DEFINIŢIE

Îngrijirile primare de sănătate sunt îngrijiri sanitare esenţiale, bazate pe metode şi tehnologii
practice, pertinente din punct de vedere ştiinţific şi acceptabile din punct de vedere social,
făcute sa fie accesibile în mod universal indivizilor şi familiilor din comunitate, prin totala lor
participare, şi la un cost pe care comunitatea şi ţara poate să îşi permită să îl menţină în
fiecare stadiu al dezvoltării lor, în spiritul încrederii în sine şi al autodeterminării.

 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE - CARACTERISTICI

 Formează o parte integrantă a sistemului de sănătate al ţării, pentru care reprezintă atât
funcţia centrală cât şi problema principală, dar şi a dezvoltării globale sociale şi economice a
comunităţii.
 Reprezintă primul nivel al contactului dintre indivizi, familie şi comunitate cu sistemul de
sănătate naţional, încercând să apropie, cât mai mult posibil, activitatea din domeniul
sănătăţii de mediul de viaţă şi de muncă al oamenilor, constituind primul element al unui
proces continuu de îngrijire a sănătăţii
 Reflectă şi rezultă din condiţiile economice şi din caracteristicile socio-culturale şi politice ale
ţării şi comunităţilor sale, şi se bazează pe aplicarea rezultatelor relevante ale serviciilor de
cercetare socială, biomedicală şi sanitară, cât şi pe experienţa din domeniul sănătăţii publice
 Cuprind principalele probleme legate de sănătate în cadrul comunităţii, furnizând servicii de
promovare, preventive, curative şi de recuperare corespunzătoare
 Cer şi promovează din partea indivizilor şi a comunităţii, o autodeterminare şi participare la
planificarea, organizarea, conducerea şi controlul îngrijirilor de sănătate primare, utilizând
la maximum resursele locale naţionale, precum şi alte resurse disponibile; în acest scop
dezvoltă, printr-o educaţie corespunzătoare, capacitatea de participare a comunităţilor
 Ar trebui sa fie susţinute de sisteme de referinţă integrate, funcţionale, ducând la o
îmbunătăţire progresivă a unor îngrijiri de sănătate cât mai cuprinzătoare, dând prioritate
celor ce au cea mai mare nevoie de aceste îngrijiri
 Se bazează la nivel local pe lucrătorii sanitari (medici, infirmiere, moaşe, personal auxiliar)
pregătiţi adecvat din punct de vedere tehnic şi social pentru a lucra în echipă şi pentru a
răspunde nevoilor de sănătate exprimate de către comunitate.

 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE: COMPONENTE

 Educaţia privind problemele de sănătate predominante şi metodele de prevenire şi control
ale acestora
 Promovarea unei alimentaţii corecte
 asigurarea cu apă potabilă în cantitate adecvată şi o sanitaţie de bază
 Ingrijirile acordate mamei şi copilului, inclusiv planning familial
 Imunizarea împotriva bolilor infecţioase majore
 Prevenirea şi controlul bolilor endemice cu caracter zonal
 Tratamentul adecvat pentru bolile curente şi vătămări
 Asigurarea cu medicamente esenţiale

 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE - PRINCIPII DE BAZĂ

 Distributia echitabilă: ţările ar trebui sa găsească căi de a permite tuturor accesul la servicii
 Implicarea comunităţii: implicarea indivizilor în promovarea propriei lor îngrijiri este
esenţială pentru viitoarea bunăstare a comunităţii
 Concentrarea asupra activităţii de prevenire: dobândirea unor cunoştinţe prin educaţie
pentru sănătate şi/sau mobilizarea comunităţii pentru imunizare şi rolul comunităţii în luarea
deciziilor legate de alocarea resurselor spre priorităţile sanitare
  Deoarece prevenirea este vitală pentru rezolvarea problemelor pe termen lung, dar nu
este întotdeauna răspunsul la probleme individuale, serviciile preventive trebuie să
existe împreună cu cele curative.
 Tehnologie corespunzătoare: ea trebuie să fie acceptată, eficientă din punct de vedere al
costului, ieftină şi disponibilă pe plan local.

 Abordarea multisectorială: starea de sănătate este influenţată atât pozitiv cât şi negativ de o
serie de factori cum sunt: condiţiile de locuit, transportul, producţia de alimente, irigaţiile şi
rezerva de apă. Toate acestea ţin de diferite sectoare guvernamentale, dar toate pot afecta
bunăstarea globală a comunităţii.

Curs 9
MANAGEMENT DE PROIECT/PROGRAM DE SĂNĂTATE

Definirea noţiunilor de:

- problemă de sănătate
- nevoia de sănătate
- nevoia de îngrijiri de sănătate
- proiect de sănătate
- program de sănătate
Problema de sănătate

Reprezintă o stare de sănătate considerată deficitară de către individ, medic sau societate.
Problema de sănătate este asociată cu nevoia de sănătate
Nevoia de sănătate
Corespunde lipsei de sănătate
Este evaluată pe bază de criterii biologice sau epidemiologice care implică măsuri de prevenţie,
tratament, control.
Inseamnă diferenţa între existent şi optim

Nevoia de îngrijiri de sănătate

Corespunde diferenţei dintre serviciile existente şi cele necesare pentru a obţine o stare de
sănătate optimă.
Se referă la beneficiul pe care îl are utilizatorul serviciilor de sănătate
Tipuri de nevoi de sănătate
Nevoi resimţite - percepţia problemelor proprii de sănătate
Nevoi exprimate - se referă la cererea de servicii sau îngrijiri pentru nevoia resimţită. (ex.
Pacientul solicită consult oftalmologic)
Nevoi normative – este nevoia definită de experţi sau de profesionişti în raport cu normele care
sunt dorite sau considerate optime.

Pentru identificarea problemelor de sănătate şi a nevoilor de îngrijiri de sănătate importantă este

stabilirea diferenţei:
Între starea de sănătate existentă – starea de sănătate dorită
Proiectele vizează o problemă de sănătate în populaţia în care dorim să intervenim.
 Problemele de sănătate sunt puse în evidenţă prin metode:
Indicatori ai stării de sănătate: demografici
Anchete ale stării de sănătate: anchetă prevalenţă
Tehnici de consens: informatori cheie, forum comunitar

O dată identificate problemele de sănătate, acestea trebuie ierarhizate aplicând tehnici de

prioritizare;
Proiect - definiţie

Succesiune de activităţi care au drept rol să îndeplinească obiective definite într-o perioadă de
timp cu resurse umane, materiale, financiare şi cu un anumit buget limitat
Scopul proiectului
Se referă la rezultatul aşteptat al proiectului.
Ex. Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei X din comunitatea Y prin creşterea accesului la serviciile
medicale de urgenţă
Obiectivele proiectului
Se referă la legătura între problemă şi soluţie
Obiective generale:
Ex.
Reducerea cu 10 % a timpului de transport pentru urgenţe în 2 ani.
Creşterea cu 20 % a capacităţii de preluare a cazurilor în spitale.
Obiective specifice
Ex.
Achiziţionarea a 20 de ambulanţe în 2 ani
Angajarea a 2 medici specialişti şi 3 asistenţi medicali într-un an

Într-un proiect sunt prevăzute mai multe activităţi.

Activităţile din proiect sunt reprezentate sub forma graficului GANTT (după numele
inventatorului său Hentz GANTT)
Criterii de succes pentru un proiect

Încadrarea în buget
Satisfacţia echipei
Satisfacţia beneficiarilor
Satisfacţia finanţatorilor

Curs nu mai stiu cat

MANAGEMENTUL CALITĂŢII LA NIVEL DE CABINET MEDICAL

Conf.univ.dr.Georgeta Zanoschi

E-mail:zanoschi.georgeta@yahoo.com
INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL CALITĂŢII
In sistemul de sănătate apar pierderi importante care induc costuri mari pentru întreaga societate.
Aceste pierderi sunt generate de:
tehnologii medicale sau servicii de sănătate puţin eficace sau ineficiente
variaţii mari ale performanţei şi rezultatelor între furnizori
acces inegal la serviciile de sănătate
 insatisfacţia pacienţilor faţă de serviciile primite
creşterea timpului de aşteptare pentru primirea serviciilor de sănătate.
Calitatea serviciilor medicale devine o prioritate pentru:
furnizorii de servicii de sănătate, inclusive cabinetele medicale
manageri
pacienţi
terţul plătitor (Ministerul Sănătăţii, CASS).
Furnizorii doresc să îşi demonstreze competenţa în unităţi sanitare dotate adecvat.
Pacienţii sunt interesaţi să primească îngrijirile necesare, cu respectarea integrală a drepturilor lor, în cel
mai scurt timp posibil, din partea furnizorului pe care l-au ales ei.

DEFINIŢII ALE CALITĂŢII

O.M.S defineşte "Calitatea sistemului de sănătate" ca "gradul de atingere a scopurilor unui sistem de
sănătate pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi a capacităţii de răspuns la aşteptările generale ale
populaţiei".
Calitatea îngrijirilor reprezintă gradul la care serviciile de sănătate individuale sau pentru populaţie cresc
probabilitatea de a obţine rezultatele dorite şi corespund cunoştinţelor profesionale actuale (Lohr, 1990).
Calitatea = zero defecte, erori, imperfecţiuni (Philip Crosby).
DIMENSIUNI ALE CALITĂŢII
competenţa profesională - cunoştinţele/abilităţile/performanţa echipei medicale, ale managerilor şi ale
echipei de suport;
accesibilitatea - furnizarea serviciilor de sănătate nu este restricţionată de bariere geografice, sociale,
culturale, organizaţionale sau economice;
eficacitatea - procedurile şi tratamentul aplicat conduc la obţinerea rezultatelor dorite;

eficienţa - acordarea îngrijirilor necesare, corespunzătoare, la costurile cele mai mici;

relaţiile interpersonale - interacţiunea dintre furnizori, dintre furnizori şi pacienţi (clienţi), dintre
manageri, furnizori şi plătitori, precum şi între echipa de îngrijri şi comunitate;
continuitatea - pacientul beneficiază de un set complet de servicii de sănătate de care are nevoie, într-o
ordine bine determinată, fără întrerupere, sau repetarea procedurilor de diagnostic şi tratament;

siguranţa - risc minim pentru pacient de complicaţii sau efecte adverse ale tratamentului ori alte pericole
legate de furnizarea serviciilor de sănătate;
infrastructura fizică şi confortul - curăţenie, confort, intimitate şi alte aspecte importante pentru
pacienţi;
alegerea - pe cât este posibil, clientul alege furnizorul, tipul de asigurare sau tratamentul
CLASIFICAREA CALITĂŢII
Conceptul de calitate - componente fundamentale:
1. Calitatea tehnică/profesională - produsul/serviciul îndeplineşte toate condiţiile stabilite de
profesioniştii de top ai domeniului medical (standarde de practică). Calitatea tehnică a îngrijirilor
medicale este raportată de obicei la competenţa tehnică, respectarea protocoalelor clinice şi a ghidurilor
de practică, folosirea măsurilor de control al infecţiilor, informare şi consiliere, management eficient.
2. Calitatea interpersonală/percepută de pacient/client= Calitatea din punctul de vedere al clientului
(satisfacţia pacientului) - ce aşteaptă pacientul să obţină de la un anumit serviciu.
Existenţa acestei dimensiuni a calităţii conduce la comportamente pozitive din partea pacientului
(acceptarea recomandărilor, complianţă crescută la tratament, continuitatea tratamentului, scăderea ratei
abandonării tratamentului etc.), imagine pozitivă a serviciului de îngrijire şi, cel mai important, satisfacţia
clientului/pacientului.
Un pacient satisfăcut tinde să coopereze cu echipa de îngrijiri medicale şi să accepte mai uşor
recomandările acesteia. Satisfacţia pacientului influenţează accesul la serviciile medicale - un client
satisfăcut va reveni la unitatea sanitară respectivă. Uneori, rezultatele evaluării satisfacţiei pacientului pot
să fie diferite de cele ale evaluării profesioniştilor. Aceasta se întâmplă deoarece pacientul se axează în
special pe relaţiile interpersonale pe care le percepe şi le poate evalua mai uşor, deşi sunt subiective, spre
deosebire de aspectele tehnice sau de specialitate pe care le poate evalua mai greu.

3. Managementul calităţii totale -eficienţa.

Prin „calitate totală” se înţelege atât calitatea serviciilor, cât şi calitatea sistemului. Managementul calităţii
totale include atât participarea cât şi motivarea tuturor membrilor organizaţiei; este un model
organizational care implică participare generală în vederea planificării şi implementării unui proces de
îmbunătăţire continuă a calităţii ce depăşeşte aşteptările clienţilor. Acest model pleacă de la premisa că
90% din probleme sunt probleme legate de proces, nu de personal.
PRINCIPII ALE CALITĂŢII TOTALE

focalizarea pe client
îmbunătăţirea continuă a calităţii
lucrul în echipă.
COMPONENTELE CALITĂŢII: STRUCTURĂ-PROCES-REZULTAT
Donabedian a descris un nou model tridimensional al calităţii - modelul structură-proces-rezultat,
-„structură-input"- caracteristicile relativ stabile ale furnizorului de îngrijiri, ale tehnicilor,
instrumentelor şi resurselor pe care le are la dispoziţie, caracteristicile organizaţiei şi infrastructurii unde
munceşte (resurse umane, bani, materiale, echipamente, pacienţi);
„proces"- un set de activităţi care au loc în cadrul stabilit şi între furnizor şi pacient (consultaţii,
investigaţii, tratamente, activităţi preventive); elementele proceselor de îngrijiri de sănătate presupun
calitate doar în momentul în care a fost stabilită o relaţie cu starea de sănătate dorită.
„rezultat-output"- schimbarea în starea sănătăţii prezente şi viitoare a pacientului, care poate fi atribuită
îngrijirilor de sănătate acordate (morbiditate, mortalitate, calitatea vieţii, satisfacţia pacientului, stil de
viaţă).
INSTRUMENTE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CALITĂŢII
Instrumentele de bază ale calităţii (brainstorming, histograma, diagrama Paretto, diagrama cauză-
efect) -permit identificarea/rezolvarea problemelor detectate în procesul de îmbunătăţire a calităţii.
Brainstorming-ul este o tehnică care foloseşte puterea de gândire colectivă a unui grup alcătuit din 5-11
persoane pentru a obţine idei la care nici unul din membrii grupului nu s-ar fi gândit singur. Este eficace
în special în activităţile desfăşurate de grupuri mici şi foloseşte adeseori tehnica "de ce?-pentru că";- este
folosit pentru: identificarea problemelor, analiza cauzelor, evidenţierea posibilelor soluţii; ajută la evitarea
conflictelor generate de divergenţa ideilor.
Histograma este reprezentarea grafică simplă a distribuţiei unei variabile continue. Permite vizualizarea
repartiţiei acestor valori în diverse clase.
Histograma se foloseşte pentru reprezentarea grafică a distribuţiei unui ansamblu de date sau măsuri (ex:
durata tratamentului, vârsta, monitorizarea temperaturii, a diurezei). Variabilele trebuie să fie continue.
Diagrama Paretto este o histogramă de clasificare a cauzelor unei probleme în ordine descrescătoare, cu
scopul evidenţierii cauzelor principale. Porneşte de la principiul empiric al lui Paretto care afirmă că circa
20% din cauze explică 80% dintre probleme.
STANDARDIZAREA CALITĂŢII
Standardele reprezintă nivelul de performanţă observabil, realizabil, măsurabil, agreat de profesionişti şi
corespunzător populaţiei căreia i se adresează (Joint Commission of Accreditation of Health Care
Organization). Standardele descriu sisteme, funcţii, procese şi activităţi, stabilind ţinte de atins pentru
furnizorul de servicii medicale. Ele prezintă cea mai bună succesiune a acţiunilor încadrul actului
medical, şi sunt concepute de către comisii de experţi.
Standardele:
reprezintă aşteptările pacienţilor, furnizorilor, managerilor, terţului plătitor şi
organismelor guvernamentale
stabilesc ţinte pentru furnizorul de servicii medicale
stau la baza ghidurilor de practică medicală
Caracteristicile unui bun standard:

să fie măsurabil şi monitorizabil, pentru a se putea şti în ce măsură se atinge obiectivul propus; nu este
necesar să fie măsurabil numeric, ci să se poată evalua dacă obiectivul propus a fost îndeplinit sau nu;
să fie exprimat clar, pentru a nu naşte confuzii dacă a fost îndeplinit sau nu;
să fie realist şi realizabil cu resursele existente; dacă standardul stabilit iniţial nu coincide cu ce se cere de
către plătitor, acest standard poate fi treptat îmbunătăţit (ex. diminuarea treptată a timpului de aşteptare a
pacienţilor la serviciul de radiologie);
să constituie un indicator al calităţii, nu numai uşor de monitorizat dar şi util;
să fie concordant cu valorile şi scopurile organizaţiei;
să fie practic şi aplicabil, uşor de evaluat.
Criteriile -Reprezintă elemente descriptive ale performanţei, comportamentului, circumstanţelor
sau stării clinice (Joint Commission of Accreditation of Health Care Organization).
Criteriul poate fi o variabilă sau un număr stabilit drept indicator al calităţii
Caracteristicile unui criteriu:
să fie măsurabil, concret;
să fie specific standardului pe care îl ilustrează;
să realizeze o descriere clară a resurselor, comportamentului, procesului cerut sau dorit;
să fie uşor de identificat;
să fie relevant pentru nivelul de performanţă descris;
să fie realist, posibil de atins;
să fie clar, uşor de înţeles;
să suporte o eventuală modificare periodică.
Conform modelului Donabedian, criteriile se clasifică în criterii de:
structură (legate de clădiri, mediu, infrastructură, organizaţie, servicii de suport, farmacie,
laborator, tehnologie, resurse umane, expertiză, abilităţi ale personalului, proceduri
informaţionale);
proces (legate de proceduri de prevenţie, diagnostic şi tratament, documentare, relaţie medic-
pacient);
rezultat (rate infecţii nosocomiale, mortalitate, fatalitate, raportate la o anumită procedură etc.).
Exemple criterii
De structură
Nu mai puţin de o asistentă la 6 paturi ocupate.
De proces
Asistenta va pregăti copilul şi părinţii pentru intervenţia chirurgicală cu 12 ore înainte.
De rezultat
Copilul va avea un nivel minim de stres după intervenţie.
Măsurarea standardelor şi stabilirea faptului că au fost atinse, sau nu, se face prin controlul înregistrărilor,
observarea directă, ancheta pacienţilor.
Ghidurile de practică medicală
Lipsa de consens între specialişti, privind indicaţiile corespunzătoare pentru conduita terapeutică a condus
la apariţia ghidurilor de practică medicală.
Definiţie, ghidurile de practică medicală sunt: "specificaţii standardizate pentru îngrijirea medicală,
dezvoltate printr-un proces oficial, care încorporează cele mai bune dovezi ştiinţifice ale eficacităţii cu
opinia experţilor".
Scopul existenţei ghidurilor de practică este instituirea unei practici medicale de calitate şi crearea unui
fundament etic pentru practicieni. Ghidurile de practică sunt folosite ca instrument pentru îmbunătăţirea
calităţii actului medical.
Procesul de dezvoltare, implementare şi modernizare permanentă a ghidurilor de practică este deosebit de
costisitor şi de aceea nu este indicată elaborarea lor decât pentru afecţiunile care îndeplinesc anumite
condiţii şi anume:
sunt prezente la un număr mare de pacienţi;
determină costuri crescute pentru sistemul de sănătate;
există cercetări (studii) în domeniu;
prezintă un mare interes pentru medici.
Standardele ISO în calitate
Aceste standarde internaţionale, definite pentru prima oară în 1979, au avut drept scop realizarea
standardizării în domeniul generic al managementului calităţii. Aceste standarde îşi au originea în
industrie, nu au nimic „specific" pentru sănătate, dar reprezintă cadrul general pentru asigurarea unui
management al calităţii. In anul 2001 a apărut standardul IWA 1:2001 - Sisteme de management al
calităţii - linii directoare pentru îmbunătăţirea proceselor în organizaţii de servicii de sănătate.
MĂSURAREA CALITĂŢII
Măsurarea calităţii constă în cuantificarea nivelului de performanţă conform standardelor prevăzute prin:
evaluarea internă a calităţii - auditul
monitorizarea calităţii - indicatori de calitate
evaluarea externă a calităţii.
Evaluarea internă a calităţii- Auditul calităţii
Aceasta reprezintă o măsură a calităţii serviciilor de sănătate, prin evaluarea diferenţei dintre performanţa
reală şi cea aşteptată. Performanţa aşteptată măsurată prin standarde, se referă cel mai frecvent la
competenţa tehnică, eficienţă, eficacitate, siguranţă şi acoperirea cu servicii.
Auditul calităţii este un instrument de prim rang în evaluarea performanţei.
audit intern, realizat de specialişti din cadrul organizaţiei;
audit extern - este realizat către organisme neutre specializate.
Monitorizarea calităţii- Indicatorii de calitate (OMS):
să fie valid - să măsoare ceea ce trebuie să măsoare;
să fie relevant - pentru necesităţile comunităţii sau pentru problema definită;
să fie reproductibil - să măsoare de fiecare dată ceea ce trebuie să măsoare;
să fie realist, aplicabil, fezabil şi uşor de utilizat în practică;
să fie măsurabil şi observabil - sub formă de frecvenţe, medii, rate;
să fie cunoscut şi agreat de echipa a cărei performanţă se măsoară;
să fie folosit în evaluare în mod continuu în timp.
Evaluarea externă a calităţii
Metodele utilizate mai frecvent sunt:
evaluarea satisfacţiei pacienţilor (anchete de satisfacţie pe bază de chestionar)
auditul extern utilizat şi în vederea acreditării organizaţiei furnizoare de servicii de sănătate.
Acreditarea este impusă în general de un finanţator strategic (organism guvernamental) şi conferă
credibilitate organizaţiei acreditate în raport cu ceilalţi furnizori de servicii de sănătate.

Alt curs
EVALUREA CALITĂŢII PRIN CHESTIONARE DE SATISFACŢIE A
PACIENTULUI

Metodologia de elaborare a unui chestionar

CHESTIONARUL este instrument de culegere a datelor utilizate în anchetele medico-sociale (cum este
şi cea de evaluare a satisfacţiei pacientului); reprezintă un document scris, aplicat în vederea instruirii
unuia sau mai multor cititori sau persoane intervievate pentru a răspunde la una sau mai multe întrebări
Interviu direct - duce la obţinerea unei rate ridicate a răspunsurilor.
Această metodă permite flexibilitate în realizarea chestionarului atât în ceea ce priveşte lungimea
acestuia, cât şi în formularea întrebărilor.
Dezavantajele metodei constau în faptul că se pot obţine răspunsuri distorsionate datorită influenţei
operatorului de interviu asupra repondentului, iar recrutarea şi pregătirea operatorilor este costisitoare şi
necesită timp.
Interviul prin telefon - are avantajul de a obţine o rată ridicată a răspunsurilor. Operatorii sunt uşor de
selectat şi de pregătit fiind mai ieftin şi mai rapid decât interviul direct sau trimiterea chestionarului prin
poştă.
Prin această metodă însă, este dificil de confirmat că se discută cu repondentul selectat şi nu cu altă
persoană, nu se pot pune întrebări complexe, iar repondentul se poate consulta cu alte persoane în privinţa
răspunsurilor.
Chestionarul trimis prin poştă - dă posibilitatea alegerii unui eşantion reprezentativ, necesită costuri
administrative mici şi evită distorsiunile datorate prezenţei operatorului de interviu.
Dezavantajele se referă la faptul că nu este posibil să se determine caracteristicile nonrepondenţilor sau
motivele nonrăspunsurilor, nu se poate controla secvenţa de răspuns la întrebări, şi repondenţii pot să nu
înţeleagă sensul întrebărilor, să omită citirea sau răspunsul unor întrebări.
Această metodă este indicată numai pentru chestionare scurte, cu întrebări simple şi în general cu
răspunsuri preformulate.
Calităţile unui bun chestionar:

 să răspundă scopului şi obiectivelor anchetei

 întrebările să fie: precise, concise, compatibile cu nivelul de educaţie al subiecţilor cărora li se
administrează

 să nu emită judecăţi de valoare sau susceptibilităţi care să influenţeze răspunsul

 să conţină distincţii clare între elemente, să fie puse într-o ordine logică
 să permită prin măsurare o posibilă comparare, cu alte studii similare
 să cuprindă o explicaţie, mulţumiri, asigurarea anonimatului şi a confidenţialităţii şi instrucţiuni
clare în privinţa răspunsurilor
MODEL DE CHESTIONAR DE EVALUARE A SATISFACŢIEI PACIENTULUI
Stimată asigurată / Stimat asigurat,
În vederea aprecierii îngrijirilor medicale pe care le-aţi primit în Spitalul Clinic de Urgenţă
Iaşi şi a creşterii calităţii acestora, vă rugăm să aveţi în vedere amabilitatea de a răspunde
întrebărilor din chestionarul de mai jos:
Răspundeţi la întrebări bifând varianta care descrie cel mai bine situaţia dvs.
Nu trebuie să semnaţi, acest chestionar este anonim.
Răspunsurile dvs. sunt importante pentru noi!
a) bărbat b) femeie
Vârsta dvs. ani.
In ce secţie aţi fost internat
La internare aţi fost însoţit către secţie de:
a) personal sanitar
b) aparţinători
c) aţi mers singur
5. Vă rugăm să acordaţi calificative pentru următoarele servicii:

5.1 cazare a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine

5.2 curăţenie a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.3 alimentaţie a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.4 atitudinea personalului de la camera de gardă a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.5 timpul acordat de medicul de salon pentru consultaţia dvs.a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.6.calitatea îngrijirilor medicale acordate de:
5.6.1. medicul de salon a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.6.2. asistente medicale a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
5.6.3. infirmiere a) nesatisfăcător b) bine c) foarte bine
7. Aţi fost instruit asupra modului în care ar fi trebuit să primiţi medicamentele pe cale orală?

da, întotdeauna
da, uneori
nu, niciodată
8. Administrarea medicamentelor pe cale orală:

8.1. s-a făcut sub supravegherea asistentei

da, întotdeauna
da, uneori
nu, niciodată
8.2. aţi primit medicamentele pentru o zi de tratament:
da, toate odată
împărţite în prize
9. Medicamentele administrate în spital:

v-au fost administrate doar în spital

v-au fost cumpărate de familie
ambele variante
10. Aţi fost mulţumit de îngrijirile acordate:

10.1. în timpul zilei

a) da b) nu
10.2. în timpul nopţii
a) da b) nu
10.3. sîmbătă,duminică şi sărbători legale
a) da b) nu
11. Impresia dumneavoastră generală:

a) nemulţumit
b) mulţumit
c) foarte mulţumit
12. Dacă ar fi necesar să vă reinternaţi, aţi opta pentru acelaşi spital?

a) da, în mod cert

b) probabil că da
c) în mod categoric nu
d) nu se va mai întâmpla (de exemplu: pentru că nu locuisc în apropierea spitalului).

Observaţii şi sugestii cu privire la aspectele pozitive şi/sau negative ale îngrijirii medicale din timpul
spitalizării.

Vă mulţumim pentru colaborare!

CALITATEA SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
Ce evaluează pacientul:

 eficacitatea îngrijirilor
 eficienta îngrijirilor
 caracterul adecvat și la timp al îngrijirilor
 disponibilitatea furnizorului

 oportunitatea îngrijirilor
 calitate îngrijirilor
 continuitatea îngrijirilor
 siguranta îngrijirilor
 respect și bunăvoință din partea furnizorului
CALITATEA SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
Puncte sensibile:

 pregătirea personalului medical

 timp de așteptare

 eficacitatea tratamentului

 disponibilitatea furnizorului/serviciului

 dotarea spitalului

 atitudinea personalului de îngrijire

 evenimente adverse, incidente în timpul internării

 respect din partea personalului

 libera alegere a medicului

 curățenie

 mediu prietenos

Instrumente ale calităţii

Metode cantitative – Diagrama Pareto (ec.Vilfredo Pareto, 1848-1923)

Principiul lui Pareto: 20 % din cauze explică 80 % din efecte
Scopul metodei: de a identifica principalele cauze pentru rezolvarea unei probleme de sănătate;
orientează asupra posibilităţii de îmbunătăţire
modalitatea de reprezentare – diagrama în coloane sau histograma
identifică cele mai importante cauze care duc la o problemă de sănătate, cauze care trebuie rezolvate cu
prioritate
ierarhizează cauzele care duc la acea problemă de sănătate
Exemple:
studierea întârzierilor la externare pe un eşantion format din 1000 de pacienţi
studierea cauzelor care duc la creşterea ratei de mortalitate infantilă
pentru formularele de internare există 27 de rubrici, 65 % din erori apar la completarea a 6 dintre ele
Instrumente ale calităţii
Metode calitative – Diagrama în os de peşte – Ishikava–Diagrama cauză-efect sau a celor 5 M
Men/oameni
Materiale/echipamente
Money/bani
Metode/proceduri
Mediu
Instrument calitativ de evaluare a calităţii serviciilor de sănătate
Identifică cauzele profunde implicate într-o problemă de sănătate
Identifică la nivel de detaliu toate cauzele care duc la acea problemă de sănătate
Diagrama în os de peşte identifică cauze şi nu soluţii

Instrumente ale calităţii

Money/bani Metode/proceduri

Problema

Mediu Materiale/echipamente Men/oameni

Beneficii:
permite lucru în echipă
permite înţelegerea problemei, evitarea erorilor
identificarea tuturor cauzelor posibile pentru o problemă sau situaţie de sănătate

Instrumente ale calităţii