Mortalitatea infantile ,indicatori de evaluare a starii de sanatate pentru populatie

Mortalitatea infantilă este un indicator de bază al stării economico-sociale și de mediu al unei

comunități umane, care ia în calcul decesele 0-1 an (de la naștere la 364 de zile).[2] Raportarea sa
la 1000 născuți vii din aceeași perioadă (de regulă 1 an calendaristic și teritoriu (în care prin
teritoriu se înțelege locul de rezidență și locul decesului exprimă Rata mortalității infantile,
care reprezintă imaginea intensității mortalității infantile Această rată este frecvent folosită
pentru a măsura sănătatea și bunăstarea unei națiuni, deoarece factorii care afectează sănătatea
întregii populații pot de asemenea să influențeze și rata mortalității infantile. Sunt diferențe foarte
mari în ceea ce privește rata mortalității infantile după rasă și etnie. De exemplu, în SUA, rata
mortalității infantile este dublă față de cea înregistrată în populația albă. . Acest indicator nu
trebuie confundat cu Rata mortalității specifice pe aceeași grupă de vârstă (numărul de decese la
1.000 locuitori care împlinesc vârsta 1 an, în cursul anului calendaristic în care se efectuează
observarea fenomenului). În 2015, rata mortalității în România a fost de 10,9 decese la 1000 de
nou-născuți vii, mai mult decât dublu față de media europeană din același an (3,5 la mia de
nașteri vii), arată raportul Comisiei Europene pentru țara noastră, realizat în cadrul Semestrului
European din 2016.
Principala cauză a mortalității infantile o reprezintă afecțiunile perinatale, adică cele care se
declanșează în timpul sarcinii sau imediat după naștere (malformații sau anomalii cromozomiale,
afecțiuni respiratorii etc.). Unele dintre aceste afecțiuni pot fi depistate încă din timpul sarcinii,
dar acest lucru deseori nu se întâmplă în zonele sărace. Femeile gravide nu ajung regulat la
controale, fie pentru că nu își permit să o facă, fie pentru că nu sunt suficient de informate cu
privire la cât de importantă este această rutină. Apoi, nu toți copiii sunt imediat înscriși la un
medic de familie, după naștere, deși toți minorii au dreptul la asistență medicală gratuită,
indiferent de statutul de asigurat al părinților.
Majoritatea copiilor care nu accesează servicii medicale trăiesc în mediul rural. Pentru a rezolva
această situație, e foarte important ajutorul pe care îl pot oferi asistenții medicali comunitari, care
ar trebui să meargă în casele oamenilor pentru a facilita un minim acces la serviciile de sănătate.
Problema e că în multe sate și comune acești asistenți comunitari lipsesc, pentru că autoritățile
locale nu s-au deranjat să îi caute.Colocvial termenul de mortalitate infantilă (fenomen
reprezentat de decesele persoanelor în vârstă de mai puțin de 1 an, înregistrate într-o anumită
perioadă de timp), mai este întâlnit cu sensul de rată a mortalității infantile.
Indicatori de evaluare ai stari de sanatatii:
Exist mai multe clasificri ale indicatorilor cu ajutorul crora se msoar starea de sntate a popula-iei.
Clasificarea recomandat de Uniunea European (1997) cuprinde cinci categorii de indicatori. Astfel, ace
tia se clasific în: A. Indicatori ai st1rii de s1n1tate
1. Speranta de viata-
-a.speranta de viata la nastere la anumite vârste (1, 15, 35, 65 ani);
b.- speran-a de via- în condi-ii de sntate;
2. Mortalitatea - mortalitatea general;
a - mortalitatea specific pe cauze de deces;
b- ratele de supravie-uire; - mortalitatea infantil;

Starea de sntat
 –––– Nevoi de s1n1tate –––– Starea de sntate existent dorit (optim) Tipul i cantitatea Tipul si cantitatea
de servicii produse –––– Nevoia de servicii –––– de servicii necesare i utilizate ob-inerii strii dorite Tipul i
cantitatea –––– Nevoi de resurse –––– Tipul i cantitatea de resurse existente de resurse necesare
producerii serviciilor Fig. 2-3 Rela4ia dintre starea de sanatate existent1 si starea de sanatate dorit1
(dup1 R. Pineault) SNTATE PUBLIC I MANAGEMENT SANITAR – Georgeta Zanoschi 32 - anii poten-iali de
via- pierdu-i (APVP sau termenul din englez – PYLL – „Potential Years of Lost Life);
3. Morbiditatea - morbiditatea specific; inciden-a i prevalen-a specific pe cauze de îmbolnvire (grupe de
boli), grupe de vârst, sexe. - morbiditatea profesional (incapacitate, invaliditate, handicap)
4. Calitatea vie-ii
a- DALY (anii de via- corecta-i dup incapacitate);
b - al-i indici: QALY (Quality Adjusted Life Years)
c – util în evaluarea economic de tip cost-utilitate, combin modificrile în supravie-uire cu calitatea vie-ii
pacien-ilor, pentru a evalua beneficiul adus de interven-ia efectuat (tratament).
Elementul principal al societăţii este omul. Posibilităţile lui de a-şi desăvârşi rolul său în
societate sunt determinate de o serie de factori, dintre care starea de sănătate se situează pe
primul loc.
Noţiunea de sănătate şi-a extins conţinutul faţă de trecut, însă fiind cea mai valoroasă concepţie a
medicinii ea nu are o definiţie unanim acceptată, concretă. In statutul Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii sănătatea este tratată ca “o completă bunăstare fizică, mintală şi socială, care nu constă
numai în absenţa bolii sau a infirmităţii”.
Astfel, sănătatea constituie o calitate a vieţii care presupune o interacţiune dinamică şi o
interdependenţă între starea fizică a individului, manifestările sale mintale, reacţiile emoţionale şi
ambianţa socială în care trăieşte. Această situaţie este determinată din punct de vedere fizic de
structura şi buna funcţionare a organismului, iar din punct de vedere mintal şi social de aspectul
comportamentului şi cel al personalităţii, adoptat şi integrat armonios în relaţiile interpersonale şi
cu societatea.
In funcţie de studierea stării sănătăţii - în mod individual ori a grupelor de copii - indicatorii
stării de sănătate pot fi diferiţi. În aprecierea stării de sănătate a colectivelor de copii pot fi
utilizaţi următorii indici:
1. Demografici:
- natalitatea;
- letalitatea;
- durata medie a vieţii.
2. Morbiditatea:
- totală;
- infecţioasă;
- cronică;
- cu pierderea temporară a capacităţii de muncă.
3. Dezvoltarea fizică.
4. Invaliditatea.
Cu scopul de a aprecia starea de sănătate în mod individual S.Grombah (1973) a propus să fie
folosiţi următorii indicatori:
1. Prezenţa ori absenţa bolilor cronice.
2. Nivelul de dezvoltare fizică şi neuropsihică a organismului.
3. Nivelul de funcţionare a principalelor sisteme ale organismului.
4. Gradul de rezistenţă a organismului.
Aprecierea stării de sănătate se efectuează după examenele medicale periodice: existenţa ori
absenţa unei boli este apreciată de specialişti; starea neuropsihică - de psihoneurolog; nivelul
dezvoltării fizice - după examenul antropometric efectuat de pediatru; starea de funcţionare a
diferitelor organe şi sisteme - cu ajutorul metodelor clinice şi probelor funcţionale; gradul de
rezistenţă se relevă după starea de receptivitate a organismului faţă de bolile acute, mai precis
după numărul şi durata îmbolnăvirilor acute din timpul anului, inclusiv şi acutizarea bolilor
cronice.
In conformitate cu criteriile sus-numite, analizate în integritatea lor, toţi copiii şi adolescenţii pot
fi repartizaţi în 5 grupe de sănătate:

-prima grupă - persoanele care nu suferă de boli cronice posedă o stare de dezvoltare fizică şi
neuropsihică normală, n-au fost bolnavi ori rareori au fost bolnavi de boli acute în timpul anului
(sănătoşi, fără dereglări);
-grupa a doua - copiii şi adolescenţii, la care de asemenea sunt absente bolile cronice, posedă
diferite dereglări morfofuncţionale, deseori sunt bolnavi în timpul anului - de 4 şi mai multe ori
sau cu o durată a unei îmbolnăviri mai mult de 25 de zile (sănătoşi, cu dereglări
morfofuncţionale);
-grupa a treia - copiii care suferă de boli cronice ori au patologii congenitale în perioada de
compensaţie. Cazurile de acutizare a bolilor cronice sunt rare, cu o stare relativ uşoară, în timpul
căreia starea totală a organismului şi dispoziţia nu se schimbă considerabil (bolnavi în perioada
de compensaţie);
-în a patra grupă: sunt incluşi copiii cu boli cronice şi patologii congenitale în perioada de
subcompensaţie, cu schimbări considerabile ale stării totale şi ale dispoziţiei după acutizări, cu o
perioadă îndelungată de reconvalescenţă după orice îmbolnăviri (bolnavi în perioada de
subcompensaţie);
-în grupa a cincea sunt incluşi copiii care suferă de boli cronice grave în perioada de
decompensare, cu o posibilitate de funcţionare a organismului considerabil scăzută (bolnavi în
perioada de decompensaţie).
Dacă copilul suferă de mai multe boli, atunci aprecierea grupei se efectuează după cea mai grea
din ele. La sfârşitul controlului medical medicul introduce în fişa medicală diagnosticul, iar
ulterior grupa de sănătate.
Examenele medicale se organizează în fiecare lună pentru copiii în primul an de viaţă; o dată în
trimestru - pentru cei din anul al doilea de viaţă; de 2 ori în an - pentru cei în vârstă de până la 3
ani; pentru ceilalţi - o dată pe an.
La anumite vârste - la 1, 3, 5, 6, 7 ani, în clasele a 3-a, a 6-a şi a 8-a - examenele medicale se
organizează în mod obligatoriu, în componenţa comisiilor fiind incluşi diverşi specialişti -
chirurg, oftalmolog, otolaringolog, neuropsihiatru. Astfel, mai profund se efectuează examinarea
stării de sănătate a copiilor.
Morbiditatea. Boala este reacţia neadecvată a organismului la mediul intern şi extern, fizic şi
social. O astfel de reacţie are loc atunci când excitaţia acţionând asupra organismului depăşeşte
capacitatea lui adaptativă. Morbiditatea ca expresie statistică a patologiei colectivului într-o
perioadă data constituie un indice de seamă al stării de sănătate şi al nivelului igienic privind
condiţiile de viaţă, iar în acelaşi timp şi un criteriu al eficacităţii activităţii medico-sanitare.
Cunoscând diverse aspecte de etiopatogenie şi de fiziopatologie în legătură cu o boală, precum şi
măsurile igienice corespunzătoare, medicul este în stare să prevină o boală sau să împiedice
agravarea ei prin măsuri sanitaro-igienice corecte, aplicate oportun. Din punct de vedere igienic
pe medic îl interesează în primul rând acele boli care pot fi mai frecvente în urma susceptibilităţii
organismului şi a condiţiilor de viaţă legate de etapa respectivă de dezvoltare şi în mai mare
măsură de cele favorizate de condiţiile de mediu şi de viaţă din colectivitate.
Considerând morbiditatea prin prisma efectului nociv al mediului şi al condiţiilor de viaţă, vom
analiza mai detaliat morbiditatea totală şi a celor mai răspândite boli cronice. Morbiditatea totală
este gradul de răspândire a tuturor bolilor acute şi cronice, înregistrate de medic la adresa
bolnavului, la policlinica, la chemarea medicului la domiciliu ori după efectuarea examenelor
medicale. Odată cu introducerea şi efectuarea dispensarizării anuale a crescut rolul controalelor
medicale ca un criteriu esenţial în evidenţa morbidităţii.
În ultimii zece ani morbiditatea totală a scăzut considerabil, însă schimbările evidenţiate în
diferite grupe de vârstă nu sunt echivalente. Morbiditatea copiilor şi tinerilor variază în funcţiede
vârstă. Analizând morbiditatea conform adresării copiilor la policlinică, s-a stabilit
(G.Şerdiukovski 1986), că cel mai înalt nivel de îmbolnăvire îl au copiii de vârstă preşcolară, cel
mai jos - adolescenţii şi tinerii de 15-19 ani. Astfel, la vârsta de 3 ani acest indice constituie 3810
cazuri la 1000 de copii, la 6 ani - 2340, la 7 ani - 2630, la 9-10 ani -1860, la 13 ani - 2080, apoi
treptat scade. Se observă că apogeul îl constituie morbiditatea la vârsta de 3 ani (copiii încep să
frecventeze grădiniţa), la 7 ani (începutul activităţii şcolare) şi în perioada pubertară. Creşterea
morbidităţii la vârsta de 3 şi 7 ani poate avea loc în urma întrunirii copilului în colectiv când
creşterea contactelor cu alţi copii deseori este însoţită de nerespectarea regulilor şi normelor
igienice. In acelaşi timp perioada de adaptare la noile condiţii de colectiv la mulţi copii decurge
cu dereglări şi manifestări de tulburare. In perioada pubertară transformările profunde
neuroendocrine contribuie la schimbarea nivelului de funcţionare a organismului la dezechilibrul
Iui cu mediul ambiant, Ia scăderea rezistenţei.
O mare însemnătate are studierea morbidităţii conform V frecvenţei, deoarece această informaţie
e necesară pentru planificarea măsurilor sanitaro-igienice şi curativ-profilactice.
Locul întâi în componenţa morbidităţii copiilor de toate vârstele îl ocupă bolile căilor respiratorii.
La preşcolari apar cu o frecvenţa mai mare bolile infectocontagioase, alergice ale aparatului
digestiv şi traumatismele.
Frecvenţa mare a bolilor infecto-contagioase la vârsta preşcolară se datoreşte susceptibilităţii
mărite a organismului şi necesităţii inevitabile a contactului cu alţi copii şi cu adulţii bolnavi sau
purtători de germeni.
Vârsta şcolara mică se caracterizează printr-o frecvenţă încă ridicată a bolilor infecţioase
transmisibile, celor ale aparatului digestiv, traumatismelor şi accidentelor de circulaţie. La elevii
de vârstă mijlocie şi mare locul II îl ocupă traumatismele şi accidentele, locul DI - bolile
sistemului nervos şi ale organelor de percepţie, cutanate. Totodată la elevii de vârsta mijlocie mai
frecvent apar afecţiuni de diferită origine, la cei mari - boli psihice.
Aceste aspecte generale privind caracterul specific al bolilor în raport cu stadiul de dezvoltare
sunt relative, deoarece chiar în cadrul aceloraşi grupe de vârstă pot să apară diferenţe ca rezultat
al condiţiilor de viaţă şi social-economice variate de la o localitate la alta.
Bolile cronice. In prezent s-a constatat, cu părere de rău, o regenerate a bolilor cronice, deoarece
diferite maladii apar la o vârstă mai tânără. In afară de aceasta odată cu vârsta creşte numărul de
boli cu caracter cronic. Printre cauzele care au condus la apariţia acestor schimbări G.Fankoni (F.
Antal, 1973) considera atât modificările legate de agentul patogen, cât şi cele care ţin de
adaptabilitatea şi rezistenţa organismului. În privinţa agentului patogen un rol de seamă poate fi
atribuit patomorfozei germenilor cauzată de mutaţii, de rezistenţa la antibiotice etc.
Bolile cronice, îndeosebi cele ale sistemelor respirator, nervos, cardiovascular, digestiv apărute
în copilărie, sunt cauza pierderii capacităţii de muncă, invalidităţii şi a decesului populaţiei
adulte.
La copiii de vârstă preşcolară cele mai frecvente boli cronice sunt cariile dentare, afecţiunile
faringelui şi rinofaringelui, sistemului osos muscular, nervos şi ale organelor de percepţie
(VPrazdnikov, 1988).
La elevi, după cum susţin mulţi autori, predomină amigdalita, miopia, distoniile vegeto-
vasculare, dereglările neuropsihice, deformaţiile coloanei vertebrale.