ESEU

Apariție și surse de inspirație.

Este publicat în 1912,în volumul "Flori sacre" și are la bază scrierea "Meka și Meka",
apărută în 1980, în ziarul "Românul", care valorifică semnificațiile unei legende orientale:
eroul legendar era un print arab, Ali-Ben-Hassan, care a fost îndemnat de tatăl său, înaintea
morții acestuia, să nu se abată niciodată de la calea cea dreaptă în tot ce va întreprinde în
viață.
Tânărul moștenitor a transformat îndemnul patern într-un principiu moral, pe care l-a
respectat cu sfințenie. El a decis să plece în pelerinaj către Meka, Cetatea Sfântă a tuturor
musulmanilor. Primind de la tatăl său și o imensă avere, prințul Ali și-a alcătuit un convoi
strălucit și a ales drumul drept, îndrăznind să înfrunte pustiul arab. O dată cu el, a pornit spre
Meka si un cersetor, numit Pocitan-Ben-Pehlivan, care a preferat, insa, calea ocolita, spre a
nu-si risca viata in confruntarea cu desertul.
Convoiul printului n-a rezistat conditiilor grele impuse de calatorie, oamenii si
animalele pierind, treptat, in pustiu. Inainte de a muri, Ali a avut o viziune amagitoare,
parandu-i-se a-l vedea pe cersetor intrand pe usile “Mekai pamantesti, in timp ce el se
pregatea sa treaca pragul “Mekai ceresti”. Cei doi termeni se refera atat la opozitia dintre
realitate si idealitate, cat si la cea biologica, dintre viata și moarte, antiteza reliefată în însuși
titlul poemului inițial.
Încadrarea în epocă.
Alexandru Macedonski este un scriitor reprezentativ al literaturii române de la
sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, perioadă caracterizată de
prezența unor confluențe a curentelor literare.Marele său merit rămâne teoretizarea curentului
literar înnoitor,numit simbolism, promovat prin articolele"Poezia viitorului "și
"Simbolismul".
Structura și conținutul poemului:
"Noaptea de decemvrie", considerată "capodopera lui Macedonski", "poemul delirant
al mirajului" (G.Călinescu), are o structură simetrică, alcătuită din 39 de strofe ce alternează
între patru și unsprezece versuri, având preponderent rimă încrucișată sau împerecheată și
fiind compusă din patru secvențe: prima și ultima prezintă cadrul meditației poetice, a doua
secvență constă în invocația către muză, către inspirație, iar a treia conține povestea emirului,
corespondentul poetului în planul imaginației.
Procedee și mijloace artistice, imagini și figuri de stil
În plină iarnă, în luna decembrie, noaptea, într-o "cameră moarta", în fața unei vetre,
în care focul "se stinge scrumit", creatorul(poetul) "trăsnit de soartă", fără nicio speranță, în
timp ce geniul său "e-aproape un mit". Această atmosferă dezolantă de factură romantică este
conturată în continuare în strofele următoare, în care camera poetului, simbol pentru sufletul
său, este integrată în ansamblul naturii. Aceasta este "pustie și albă", ca și întinsa câmpie,
existând o legătură indestructibilă între starea de visare a creatorului și elementul romantic,
luna. Conturarea peisajului glacial conține elemente parnasiene ("și luna-l privește cu ochiu-
oțelit.../E-n negura nopții un alb monolit"). Corespondența de natură simbolistă dintre natură
și sentimente este sugerată de frământările interioare ale ipostazei poetice din text, în
așteptarea inspirației:"Vraja e mare și-n gându-i, ș-afară,/Și luna e rece în el și pe cer".
Izolarea este ireversibilă, anticipându-i moartea.
Trecerea de la planul exterior la cel oniric și visul însuși sunt realizate prin
modalitatea artistică a alegoriei. Meditația poetului implică dematerializarea sa; ipostaza
spirituală a acestuia invocă inspirația, muza fără de care geniul nu se poate manifesta și se
adresează simultan simțurilor, realizând dezideratul simbolist al percepției sinestezice a
universului: "O flacără vie pe coș izbucnește, /Se urcă,palpită,trosnește,vorbește".
Succesiunea de verbe dinamizează peisajul static de până atunci. Dorința se conturează în
mod imperativ: "Avut și puternic emir voi să fii". Lumea fanteziei ofera o compensație în
plan spiritual a situației inițiale: peisajul subru al camerei friguroase și al naturii dominate de
"răstriștea zăpezii" este înlocuit cu descierea orașului Bagdad, cu nuanțe cu bogații și armonie
("Prin aer petale de roze plutesc", "Deasupra-i e aur și aur e-n zare"). Prin intermediul
imaginației, artistul își cunoaște adevărata esență, anume aceea de geniu, de" emir".
Cetatea mirifică a basmelor arabe este stăpânită de acesta("Și el e emirul, și toate le
are, /E tânăr, e farmec, e trăznet, e zeu"), iar insistența asupra bogăției și a calităților sale are
menirea de a reliefa, pe de o parte, antiteza dintre el și creator și, pe de altă parte,
prefigurează aventura sa spirituală. Deși în plan social are tot ceea ce își dorește, emirul este
chinuit de mirajul absolutului: "Spre Meka-l răpește credința-voința, /Cetatea prea sfântă îl
cheamă în ea, /Îi cere sfințirea, îi cere ființa, /Îi vrea frumusețea, tot sufletu-i vrea/Din tălpi
până-n creștet îi cere ființa". Aspirația către Meka reprezintă idealul cunoașterii, al purificării
morale, al desăvîrșirii. Acesta devine din ce în ce mai puternic, conturând o adevărată
obsesie, care îi devorează spiritul, ceea ce îi întărește convingerea că purificarea nu se poate
realiza decât prin suferință, prin sacrifiu absolut.
Călătoria către cetatea sfântă este prefațată de versurile de un puternic lirisim, în care
emirul privește Bagdadul lacrimează ("Din ochiul său mare o lacrimă pică"), semn că își
cunoaște destinul. Apoi, ia apă din apă știută din copilărie, ceea ce denotă că dorește o
purificare, o reîntoarcere la inocența infantilă. Apa este ca o oglindă, iar privirea în fântână
poate fi interpretată ca o vizualizare a sinelui. Pe lângă propriul chip, zărește pe luciul apei
imaginea unui drumeț "Mai slut ca iadul, zdrențuros și pocit /Hoit jalnic de bube", "viclean la
privire" și "searbăd la față". Emirul descoperă astfel fața urâtă, ascunsă a propriilor slăbiciuni
care l-ar putea abate de la împlinirea celui mai puternic ideal al său.
Ambii au același vis, să ajungă la Meka, dar drumurile lor sunt diferite: în timp ce
slutul "drumu-ocolește mai mult, tot mai mult", emirul înaintează "și calea e dreaptă, e
dreaptă, tot dreaptă, dar zilele curg". Repetiția adjectivului cu valoare de epitet are rolul de a
sublinia ideea drumului drept, a moralității, emirul rămânând credincios idealului său etic.
Sacrifiul este imens, căci întregul convoi al său este răpus de arșiță, oamenii comuni
nefiind apți să atingă un ideal măreț. Singurătatea și superioritatea sunt apanajul omului de
geniu. La finalul destinului său pământesc el are satisfacția întrezăririi pentru care s-a jertfit:
"Cu toate că știe prea bine că-l mint/ Și porți de topaze și turnuri de-argint". În agonie, vedea
halucinant cum pe poarta Mekăi" străbate drumețul pocit"; "emirul moare sub jarul pustiei
"atingând" Meka cerească" și ducând până la capăt sacrificiul în numele idealul lui.
 Tema
Tema ilustrează condiţia artistului însetat de absolut, care nu se abate de la calea cea
dreaptă, deşi lumea, societatea îi este ostilă. În antiteză avem omul obişnuit care îşi atinge
ţelurile apelând la compromisuri şi la mijloace facile. Măştile geniului sunt reprezentate de po
etşi de emir, iar omul obişnuit de drumeţul pocit. Subiectul este o legendă narată la persoana
a III-a.
Titlul
Titlul poeziei, „Noapte de decemvrie” include opera în ciclul de poezii ale nopții și
simbolizează tristețea experienței descrise în versuri.
Încadrarea într-un curent
În "Noapte de decemvrie" poetul îmbină elemente romantice cu cele simboliste.
Elemente romantice:
 antiteza, ca principal mod de alcătuire a omului de geniu și al omului obișnuit, a
idelaului absolut al geniului și a țelului omului comun;
 motivele romantice: noaptea, luna, chinurile îndurate de emir în călătoria sa prin
deșert (împrejurări extraordinare);
 limbajul poetic este metaforic-sugestiv pentru ideile poetice exprimate.
 Metafora este frecvent întâlnită pe parcursul întregii poezii, nefiind dificil de
interpretat sensul ei ( de exemplu" Și flacăra spune:/-Aduc inspirarea" sugerează evident
sosirea muzei, pe care poetul o așteaptă pentru realizarea creației sale lirice.)
 Există însă și metafore stilistice, cum este cea care sugerează deșertul: "Pustia e-o
mare aprinsă de soare".
 Epitetetele sunt, de asemenea metaforice("roza idilă"), dar întâlnim și multe epitete
ornante("vesel tumult"), ori cromatice("verdele pise").
Elemente simboliste
 emirul-simbol al poetului,al geniului;
 drumețul pocit-simbol al omului simplu, obișnuit;
 drumul drept-simbol al idealului absolut, la care aspiră numai omul superior;
 drumul cotit-simbol al țelului omului oarecare,pe care acesta îl poate atinge prin
compromisuri;
 Bagdadul-simbol al vieții fericite a omului lipsit de patima idealului absolut;
 cotit-simbol al spațiului interior de creație poetică;
 flacăra-simbol al inspirației, al arderii interioare,al pasiunii pentru creație;
 cromatica bogată simbolizează stările și atitudinile poetice: albul-lipsa de inspirație;
verdele-speranța; roșu-chinul, moartea;
 Meka cerească simbolizează idealul absolut al omului superior, iar Meka
pământească, țelul omului comun;
 alb-negrul funebru, rozul și galbenul, roșul incandescent, albul etiric, sunt culorile
prin care "trece" alegoria poemului macedonskian, pentru a crea o realitate transfigurată, o
simbolică proprie.
 Concluzie
Considerându-se un geniu neînțeles, Macedonski, avatarul emirului din Bagdad, aflat
într-o permanentă căutare a idealului, întrezărește în viitorul îndepărtat probitatea de a fi cu
adevărat apreciat.