Organizarea primelor forme de asistenta sociala i se atribuie Bisericii, prima

institutie care a actionat pe doua fronturi, acordand atat sprijin moral, cat si
material persoanelor care se aflau in impas copiii orfani, batranii, saracii,
bolnavii cu deficiente fizice si psihice, precum si alte categorii de persoane care
solicitau ajutor de la Biserica.
Primele centre de asistenta sociala se concretizeaza in jurul anului 300 d.
Hr., in perioada domniei imparatului Constantin cel Mare, documentele acelor
vremuri mentionand existenta brefotrofiilor (leagane pentru copii abandonati),
partenocomiilor (case pentru fecioare), ghirocomiilor (aziluri pentru femeile
vaduve), si orfanotrofiilor (orfelinate pentru tineri).1 Functionand fie autonom, fie
in interiorul asezamintelor religioase, centrele de asistenta sociala beneficiau de
suportul material si spiritual al Bisericii, prin indrumarea episcopilor, educatorilor
religiosi si duhovnicilor.
Incepand cu secolul al XV-lea, odata cu destramarea sistemului de tip
feudal din Europa Occidentala si cu aparitia concomitenta a raporturilor de munca
specifice capitalismului, s-a observat o crestere pregnanta a unor noi categorii de
oameni saraci, printre care amintim marea masa a oamenilor din mediul rural care
nu detine pamant sau alte mijloace materiale si care cauta in orase o slujba pentru
a-si asigura propria subzistenta. Statul si nobilimea se ,,debaraseaza treptat de
catre aceasta patura sociala, considerand ca saracia este mai degraba un fenomen
moral-religioas decat unul social si ,,paseaza problema, prin urmare, din nou catre
Biserica.
Ca raspuns al presiunilor tot mai aprinse ale multimilor crescande de saraci,
monarhia engleza adopta, in secolul sl XVI-lea, o serie de legi destinate exclusiv
problemei saraciei, care obligau pe fiecare comunitate anglicana in parte sa se
ingrijeasca de saracii din interiorul acesteia. Aceste legi, reunite in cunoscuta
lucrare Elizabethan Act (1601), au fost primele care au transformat generozitatea

Pentru mai multe detalii, a se consulta Dan Top, op. cit., p. 540.

moral-voluntara si spiritul civic al cetatenilor intr-o obligatie sociala

nepartinitoare.
La nceputul secolului al XVII-lea, tot n Anglia, se instituie forme speciale
de lupta impotriva saraciei, numite Workhouses. In cadrul acestora, cele mai multe
orase promovau atelierele publice in interiorul acestora, in care cei saraci,
indiferent de varsta, religie, etnie sau sex, puteau presta contra-cost anumite
servicii, obtinand astfel un venit care le permitea sa supravietuiasca.
Ulterior, din cauza faptului ca munca in cadrul atelierelor publice era foarte
grea si prost platita (in subsidiar, rostul atelierelor nu era de a-i ajuta, ci de a-i
descuraja pe saraci sa vina in marile orase), isi face aparitia sistemul Roundsman,
care

presupunea, ca sarcina saciala, obligatia tuturor cetatenilor unei parohii sa

intretina somerii care faceau parte din aceeasi parohie. Mai tarziu se dezvolta
sistemul Speenhamland, constand in acordarea unor compensatii de venit
provenite din banul public si acordate catre muncitorii cu salarii foarte mici,
urmarindu-se astfel atingerea unui prag care se calcula in functie de numarul
copiilor pe care salariatul ii avea in intretinere.2
Sfarsitul primului razboi mondial aduce, odata cu pacea propriu-zisa, si un
nou concept de pace sociala, care putea fi obtinuta doar prin conceperea unui
sistem legislativ infiintat pe principiul justitiei sociale. Ca urmare, populatia
defavorizata are drepturi protejate de catre legislatia asistentei sociale, iar
problema combaterii saraciei se trateaza cu un interes proxim.
Inceputul secolului al XX-lea redefineste rolul statului in raport cu munca si
capitalul, conceptul de economie libera fundamentand schimbarea de optica in
analiza diverselor probleme ale societatii industriale. Prin urmare, acesta este
momentul in care ia nastere asistenta sociala, ca domeniu distinct de activitate
(s.n.).3

Mai multe detalii in Dan Top, op. cit., p. 539-540.

Ibidem, p. 541.