www.referat.

ro

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

‚
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

GÂNDIREA ECONOMICĂ ÎN ANTICHITATE ŞI EVUL MEDIU

NEGREAN CARMEN - Organizarea socială şi idealul moral al “binelui comun” în

gândirea economică din Antichitate şi Evul Mediu
MORNA TABITA - Statul ideal în concepţia lui Platon
MORAR IOANA - Paralelă între concepţia despre statul ideal a lui Platon şi
Aristotel
LAZEA SIMONA - Statul ideal în concepţia lui Aristotel
PĂŞCUŢ ADINA - Doctrina lui Thomas D’Aquino şi influenţa acesteia asupra
gândirii economice a Evului Mediu

2010

CUPRINS

CUPRINS..............................................................................................................................
...2
Tema 1. Organizarea social şi idealul moral al “binelui comun” în gândirea economică
din Antichitate şi Evul Mediu ...........................................................3
Tema 2. Statul ideal in concepţia lui Platon.........................................................7
Tema 3. Paralelă între concepţia despre statul ideal a lui Platon şi Aristotel.....10
Tema 4. Statul ideal în concepţia lui Aristotel.....................................................13
Tema 5. Doctrina lui Thomas D’Aquino şi influenţa acesteia asupra gândirii economice a
Evului Mediu...................................................................................16
 2
Tema 1. Organizarea social şi idealul moral al “binelui comun” în gândirea economică
din Antichitate şi Evul Mediu

Gândirea economică fost o compnentă a gândirii religioase continuată în texte cu

o valoare sacră,ea desprinzându-se din acest cadru al gândirii moral-religioase şi
filosofic-politice pânâ în epoca modern.
Primele idei scrise apar încă din antichitate în:Grecia Antică şi Roma Antică.
Organizarea social-economică în Orientul Antic
Datorită necesitaţii organizării vieţi in funcţie de evoluţia factorilor externi,a
suprafeţelor întinse ce tebuiau administrate şi cultivate statele Orientului Antic (egiptul,
Airo-Babilonia,sau Palestina) au fost organizate de la început în structuri centralizate.S-a
produs o astfel de centralizare politică, economică şi religioasă ce a condus la
centralizarea culturii care părtunzând adânc in popor ,a devenit o putere unificatoare, şi a
dat statului o fizionomie culturală unitară.Acest lucru a condus de-a lungul timpului la
numeroase progrese în domeniile de activitate:
Egiptenii au inventat scrisul şi suportul acestuia papirusul încă din mileniul III
î.e.n.Cu ajutorul scierii egiptenii au ajuns să realizeze o complicată administraţie
birocratică a unui stat de esenţă aproape socialistă .Odată cu scrierea s-a născut şi
dezvoltat noi legături spirituale în timp şi spaţiu.Nevoia de a prevedea cu oarecare
ecxacitate datele inundaţiilor Nilului i-a silit pe egipteni să calculeze timpul,inventând
astfel Calendarul şi Astronomia.Matematica şi Geometria s-au dezvoltat în legătură cu
măsurile impuse de construirea canalelor,digurilor,ori a clădirilor
monumentale(temple,piramide,morminte funerare).

3
Asirobabilonienii prin dezvoltatea comerţului au dat omenirii moneda
metalică(mileniul III)ca instrument de schimb.De asemenea, tot ei au lăsat primele acte
juridice scrise –codul lui Hammurabi privind reglementarea vieţi sociale si economice.
 Evreii prin Vechiul Testament ca si prin Noul Testament au lăsat omenirii o
nouă concepţie religioasă,o nouă atitudine despre viaţa socială,despre dezvoltarea
economiei de mărfuri.
Fenicienii au dat omenirii importante descoperirii legate de navigaţie,scrierea
alfabetică şi sistemul greutaţilor de măsură.
La început la toate popoarele Orientului Antic exista o formă de proprietate
comună asupra bunurilor.In mileniul al III-lea î.e.n. începe să se dezvolte proprietatea
privată şi odată cu ea are loc structurarea societăţii în clase sociale.Simultan asistăm la
restrângerea economiei naturale şi extinderea economieie de mărfuri,la intensificarea
circulaţiei băneşti,ori la apariţia primelor instituţi de credit.Apare şi ia amploare schimbul
de mărfuri în localităţi, sate şi oraşe şi între acestea, sau chiar între ţări.Proprietatea
privată tinde să devină dominantă în întreaga Antichitate,spre sfârşitul mileniului I î.e.n.
Tot în acest mileniu asistăm si la formarea primelor imperii şi sisteme coloniale ale
Antichitaţii. În linii generale stuctura socială a statelor antice a fost formată din sclavi şi
stăpâni,clase principale în acea perioadă.Cu toate acestea,de la o ţară la alta,de la o
regiune la alta,sau în perioade diferite,sructura sociaă a fost,de la caz la caz diferenţiată.
Indiferent ,însă, de particulartăţile de loc şi timp,cele două clase menţionate se
regăsesc şi sunt distincte peste tot.Şi totodată dacă era organizată pe baza proprietăţii
comune sau private,societatea antică a fost diferenţiată în înteaga sa existenţă.
Percepera dominantă în antichitate despre ordinea naturală şi organizarea socială
era una fundamental religioasă.
Vechiul Testament este un document extrem de valorors datorită modului de
4
organizare şi funcţionare a societăţii antice şi a economiei.În ” Carte a cărţilor” se
reglementează raporturile economice morale şi sociale în ansamblul societăţii evreieşti
anterioare naşterii creştinismului.Prima măsură a fost interdicţia cametei.
Organizarea social-economică în Grecia Antică
Această organizare a dus la o extindere a populaţiei greceşti în insulele din
Marea Egee şi pe Coasta Asiatică punând-o în contact permanent cu popoarele Orientului
ajungând la un nivel superior de dezvoltare economică,culturală,tehnică şi de organizare
socială.Îmbinând elementele împrumutate de la alte popare şi cu specificitate proprie
grecii au creat o cultură nouă,originală, şi mult mai superioară culturii antichităţii.
La început grecii posedau un dezvoltat spirit de independenţă şi demnitate,
societatea grecească nascându-se în diviziune cu accent pe dezvoltarea individualităţii şi
cu conştiinţa eului personal.Cetăţeni liberi trăiau în oraşele mari numite polisuri în care
elberaţi de grijile materiale ale vieţii ei trebuiau să se ocupe de dezvoltarea afacerilor
presonale cât şi de cele politice.Polisul grecesc era o comunitate liberă formate din
cetăţeni liberi care se uneau din dorinţa căutări binelui comn şi individual.Statul are rol
de a ajuta la formate de buni cetăţeni şi de a le uşura existenţa considerând următoarea
ierarhie:hrană,meserii,bani,culturul zeilor.Punctul forte al vieţi politice la greci este
Adunarea Poporului.Grecii erau împarţiţi în clase sociale:nobili, ţărani şi sclavi.Dintre
aceştia doar nobili şi ţărani erau cetăţeni şi aveau anumite drepturi ca:egalitatea în
justiţie,dreptul de a purta arme,iar sclavi erau lipsiţi de orice drepturi.Tot odată greci erau
împărţiţi în două clase:oameni liberi si sclavi.Ocupaţia grecilor era:agricultura,creşterea
animalelor,pescuitul şi vânătoarea.Bani aveau un rol de măsurare a valorii ca mijloc de
circulaţie.Ei se obţineau prin 3 căi:comerţul exterior,îmrumutul cu dobândă şi munca
salariată.
Organizarea social-economică în Roma Antică
Gândirea socială din Roma Antică nu atingea gândirea socială din Grecia
Antică.O atitudine asemănătoare faţă de muncă se întâlneşte şi în Imperiul Roman unde
politicieni şi
5
războinicii erau excluşi de la munca fizică şi erau întreţinuţi prin munca sclavilor sau a
ţăranilor.Puterea în stat aparţinea celor bogaţi,marilor proletari.Aceştia nu s-au
mulţumit de resursele de care dispuneau din proprietatea funciară şi au încerat să se
îmbogaţească şi prin comerţ..După împărţirea în clase sociale pe primul loc erau:senatorii
care puteau fi numiţi guvernatori de provincii,apoi erau cavaleri care şi ei la rândul lor
puteau obţine exclusivitatea rangului de ofiţeri superiori,plebea,străini care erau trataţi în
funcţie de rangul ocupat,şi ultimi erau sclavi care erau supuşi unui regim foarte dur.
Organizarea social-economică în Evul Mediu
 Ideile economice erau răspândite în cărţile religioase,filosofice,sau în scrierile
părinţilor bisericeşti creştine.Tot odată gândire economică a fost subordonată teologiei
fiind supusă unor norme juridice şi psihologice de origine religioasă.Biserica creştină
condamnă:comerţul, dobânda,profitul exagerat,ei consideră ca câştigul trebuie să rezulte
din munca nu din manevrarea banilor ,însă odata cu dezvoltarea economică este
acceptată şi ideea de credit bancar.
Concepţia dominantă de Evul Mediu a fost aceea de ”epocă întunecată”în care
gândirea economică a avansat foarte puţin,dar se face remarcată prin apariţia scolasticii
care a avut un rol pozitiv în educaţia populaţiei,al solidarităţi,ceea ce a facilitat
dezvoltarea meşteşugului şi a umanizat relaţiile sociale.Marii gânditori economici
medievali au pus bazele ştiinţei economice moderne, anticipând idei ce v-or fi dezvoltate
de economiştii secolelor următoare.

6
Tema 2. Statul ideal in concepţia lui Platon

În antichitate,în Grecia cărările în căutarea statului ideal au fost bătătorite de către

Platon si Aristotel,amândoi urmărind binele comun,dar fiecare dintre ei sub forma
concepţiilor personale.
Cel dintâi,Platon căuta statul ideal călăuzit şi condus de ideea de dreptate.Statul
ideal în concepţia lui Platon este cel mai clar conturat în patru din lucrările
sale:"Republica" sau "Statul", "Omul politic", "Legile", "Critias". Platon susţine că în
fruntea statului trebuie să fie cei care inteleg cel mai bine ideea de dreptate,în viziunea lui
cei care ştiu cel mai bine ideea de dreptate sunt filosofii.Dacă putem delimita o scară a
claselor în statul ideal al lui Platon,aceasta ar fi următoarea:la nivelul cel mai de sus este
conducătorul statului,adică cel care îsi insuşeşte cel mai bine ideea de dreptate;la nivelul
următor sunt războinicii,iar pe urmă sunt meseriasii.
 Fiecare din clasele subliniate mai sus în concepţia lui Platon îmbracă câte o
virtute a sufletului si anume:filosofii-îmbracă înţelepciunea; războinicii-îmbracă
frumoasa armă a curajului; iar meseriaşii-îmbracă virtutea sufletului numită cumpătare.
Statul va fi armonios spune Platon atunci când fiecare clasă va poseda virtutea
potrivită,statul va fi perfect îndrumat de dreptate atunci când cele trei clase existente în el
vor face "ceea ce îi este propriu".Această "rânduire" de a face fiecare ce îi este propriu
este unul dintre principiile care stau la baza statului platonian şi poartă numele de
"oikeiopragie".Oikeiopragia mai exact înseamnă armonie socială,egalitatea claselor
sociale.Platon susţine că înainte ca acest principiu fundamental să existe,fiecare clasă
trebuie să descopere mai întâi ceea ce statul aşteaptă ca să fie unul ideal,adică să facă
ceea ce îi este propriu,după cum spunea Platon.
În statul platonian educaţia are şi ea un rol important,Platon aduce în vedere două
7
discipline în care să fie educaţi tinerii şi adică:gimnastica şi arta muzelor, astfel educaţi
tinerii ei vor fi selectaţi ca "paznici desăvarsiţi" pentru a păzi cetatea,şi "ajutoarele lor
înarmate"pentru a apăra cetatea,iar ceilalţi vor constitui clasa producătorilor,numiţi de
Platon şi "turma umană".
Platon a rezolvat problema celor ce vor cârmui si apăra cetatea,şi acum el pune
problema menţinerii unităţii între conducători şi el spune că unitatea poate fi păstrată doar
prin eliminarea intereselor economice ce pot duce la desbinare,astfel că el aduce ideea
desfiinţării proprietăţii personale şi extinderea proprietăţii comune,fiind astfel departe de
a impărtăsii punctul de vedere al lui Aristotel care este adeptul proprietăţii
personale,acesta fiind un alt principiu care stă la baza statului platonian.
În ceea ce priveşte viaţa economică,şi posibilitatea ca dreptatea să fie aplicată şi
statul să fie condus de această idee,Platon recomandă controlul strict al statului,astfel
devenind adeptul economiei închise,această idee a economiei închise poartă numele de
autarhie şi este un alt pricipiu specific statului platonian.
Platon acordă o deosebită importanţă legilor,aceasta pentru a evita degenerarea
cetăţii ideale,el fiind preocupat să cerceteze nedreptatea,cauzele nedreptăţii şi modul de
manifestare a acesteia,el descoperă că dragostea de avuţie,dragostea de putere,mai bine
spus călcarea in picioare a virtuţilor conduc statul la timocraţie care înseamnă că statul
este condus de către unele persoane alese prin cens,la oligarhie care este tipul de
guvernare în care puterea este deţinută de un grup restrâns de persoane,la democraţie care
este modul de guvernare în care poporul îşi alege reprezentanţi şi la tiranie care este
forma de conducere în care puterea o deţinea un tiran,ceea ce în statul ideal platonian nu
era admis deoacere statul platonian trebuia condus de către filosofi.El susţine că legile
scrise sunt garanţia existenţei oikeiopragiei si a dreptăţii,adica existenţa principiilor care
stau la baza statului ideal.Aceste legi nu trebuie să fie favorabile unei singure clase
sociale şi nu trebuie să servească puterii si banului,legile trebuie să fie drepte,să fie pentru
toate clasele sociale ale unui stat şi să serveasca şi clasei
8
sociale mai de jos adică "turmei umane",cum a numit-o Platon.În concepţia lui Platon
legile drepte sunt legile dumnezeirii,ale lui Zeus si Apollo.
Statul lui Platon este văzut diferit de unii critici, unii critici asemănau statul lui
Platon cu un "stat exterior",alţii consideră că statul platonian nu este decât o amplificare
a individului pentru a descrie un "stat interior".Indiferent de asemănările facute de critici
principiile care stau la baza statului platonian sunt:proprietatea
comună,oikeiopragia,economia închisă,educaţia tinerilor şi în ultimul rand dar nu cea mai
neînsemnată este dreptatea care până la urmă stă în fruntea statului ideal in concepţia lui
Platon.
 9
Tema 3. Paralelă între concepţia despre statul ideal a lui Platon şi Aristotel

Inca din antichitate , se contureaza primele idei economice . Cunoscute din acest
punct de vedere sunt Grecia antica si Roma antica . In Grecia se remarca in mod special
Platon si Aristotel , doua personalitati marcante , ambii fiind preocupati de ideea de stat
ideal ; desi vorbesc despre acelasi concept , cei doi elaboreaza teorii total diferite in ceea
ce priveste elementele constitutive ale acesteia .
Platon , format sub privirea dascalului sau , Socrate , cauta " statul ideal
subordonat ideii de dreptate " , expunandu-si ideile si conceptiile in lucrarile sale "
Republica " ( sau " Statul " ) , " Omul politic " , " Legile "
si " Critias " .
Aristotel , cealalta personalitate marcanta , considerat si " mintea cea mai
luminata a antichitatii " , se preocupa in mod special , in lucrarile sale " Politica " si "
Etica Nicomahica " , de economie . Acesta delimiteaza conceptul de oeconomia , sau
economica domestica , care reprezinta arta imbogatirii sub forma de valori , de conceptul
de hremastica , arta de a obtine bogatii sub forma de bani , prin intreprinderea de actiuni
precum comertul , creditul sau dobanda . Aristotel sustine ideea de oeconomie ,
deoarece , in conceptia sa , aceasta este utilizata in scopul trairii unui trai decent , in timp
ce hremastca , pe care o condamna deoarece aceasta reprezinta o cale de imbogatire .
Astfel , cei doi , Platon si Aristotel elaboreaza conceptii diferite privind statul
ideal , construirea , organizarea si trainicia acestuia .
Adept al conceptiei de stat ideal , Platon construieste unul teoretic , abia apoi
studiind realitatea de fapt . Temele elaborate de acesta , care , din punctul sau de vedere ,
sunt si elementele constitutive ale statului ideal , sunt urmatoarele si anume : tema
primatului cetatii asupra individului , tema proprietatii comune , tema avutie , tema
largirii familiei si tema
10
educatiei tinerilor .
Actionand invers decat Platon , Aristotel cauta cea mai buna forma de
guvernamant , accesibila celor care pot trai in cea mai buna stare posibila . In lucrarea sa ,
" Politica " , Aristotel considera formarea unui stat realizabila in trei etape si anume :
familie , comuna , stat . Potrivit opiniei sale , elementele constitutive ale statului ideal ,
perfect , sunt mijloacele de subzistenta , mestesugurile , armele , o oarecare abundenta de
avutie , cultul divin si hotararea cu privire la interesele generale si pricinile individuale .
Platon considera un element important ideii de stat ideal , proprietatea comuna .
In opinia sa , statul ideal este acel stat condus de filosofi , acestia cunoscand cel mai bine
acest concept si tot ceea cese leaga de el . In scopul unei armonii a statului , Platon
sustine armonia claselor sociale , oikeiopragia , atribuind fiecarei categorii cate o virtute
elementara .
Astfel , potrivit lui , filosofii sunt cei inzestrati cu intelepciune , trasatura necesara
unei gandiri rationale , deoarece ei sunt cei mai potriviti pentru conducerea statului ,
razboinicii sunt caracterizati prin curaj , iar meseriasii , o alta ramura sociala , cunosc
cumpatarea , virtute considerata ca apartinand sufletului ravnitor , deziderativ . Corelate ,
aceste virtuti corespunzatoare celor trei categorii sociale vor duce la armonizarea statului
ideal . In ceea ce priveste politica unui stat , Platon este adept al totalitarismului ,
impartasind idei precum divizarea in clase sociale si monopolul celei dominante asupra
educatiei si exercitiilor militare . O alta idee sustinuta de acesta este autarhia , concept
care semnifica practicarea unei economii inchise in care nu este permis , spre exemplu ,
comertul cu exteriorul .
Spre deosebire de Platon , sustinator al ideii de proprietate comuna , in scopul
convietuirii armonioase , Aristotel pledeaza in favoarea proprietatii particulare ,
considerand ca defectele acesteia , de care de altfel este constient , pot fi corectate prin
educatie . Total in dezacord cu Platon in ceea ce priveste armonia claselor sociale dintr-un
stat , Aristotel nu este de acord cu a atribui oricui denumirea de cetatean . Acesta
considera ca cetatean al statului nu poate fi decat o persoana care poseda o oarecare avere
, nefiind de acord cu a atribui aceasta titulatura
11
unui cersetor , spre exemplu . In ceea ce priveste conducerea statului , ca forma de
guvernamant , Aristotel sustine si recomanda republica , considerand ca " legile bazate pe
ratiune " sunt cele care trebuie sa detina suveranitatea . In conceptia sa , functiile publice
detinute in stat trebuiesc distribuite in functie de avere .
Cel mai mare si mai important concept , considerat de Platon esential unui stat ideal ,
este dreptatea , prin aceasta el intelegand tot ceea ce este in interesul statului . In acest
scop , printre altele , el vorbeste , spre exemplu de unitatea dintre conducatorii cetatii ,
care poate fi pastrata doar prin eliminarea intereselor economice , acestea fiind elemente
care ar putea duce la dezbinarea statului . Adept al unei economii inchise , Platon
recomanda un control strict al statului din acest punct de vedere . Fiind preocupat de
dreptate , considerata de el un pilon important in sustinerea unitatii si continuitatii ,
Platon studiaza si nedreptatea si cauzele acesteia , care ar putea duce la destramarea
statului perfect . Astfel , acesta considera dragostea de avutie , de cinstire si de glorie ,
drept insusiri defectuoase care pot avea o finalitate dezastruoasa pentru cetate .
In planul gandirii economice , Aristotel elaboreaza o " teorie a valorii " . In cadrul
acesteia , el analizeaza marfa si schimbul , considerand ca pentru realizarea schimbului
este necesara mijlocirea prin bani , sau printr-o marfa etalon . Totusi , aratandu-si
dezacordul fata de camata sau de imbogatirea prin comert , Aristotel afirma ca " banii nu
fac pui " .
Analizand conceptiile si teoriile elaborate de catre cele doua personalitati marcante ale
Greciei antice , ajungem la concluzia ca ambii , atat Platon cat si Aristotel urmaresc
acelasi ideal , statul perfect , insa , in functie de personalitatea si de convingerile fiecaruia
, cei doi urmeaza cai diferite , construite din opinii diferite , uneori chiar contrare , in
atingerea acestui ideal .

12
Tema 4. Statul ideal în concepţia lui Aristotel
Alaturi de Platon si Socrate, Aristotel (384 - 322 a. Chr.) s-a numarat printre cei
mai importanti filosofi ai Antichitatii. Aristotel s-a nascut la Stagira, in Macedonia. La
varsta de 17 ani, a plecat la Atena pentru a studia la Academia lui Platon. Dupa moartea
lui Platon, Aristotel pleaca la Assos si mai apoi la Pella, capitala Macedoniei, pentru a
deveni invatatorul tanarului Alexandru cel Mare. Dupa ce Alexandru Macedon ajunge la
tron, Aristotel se intoarce la Atena si aici pune bazele propriei sale scoli de filosofie.
Aristotel s-a bucurat mai tarziu de faima pentru ca notitele pe care si le facea pentru
cursuri s-au pastrat aproape in totalitate. Mai tarziu diversi editori le-au strans si le-au
clasat pe diferite criterii, tiparindu-le. Aceste notite se refera la aspecte si domenii dintre
cele mai diverse, incepand cu logica, astronomia si meteorologia si terminand cu biologia
si zoologia.
Este considerat mintea cea mai luminata a antichitatii, a acordat economiei o
atentie speciala. In cadrul economiei, in lucrarile “Politica” si “Etica Nicomahica”.
Aristotel delimiteaza oeconomia (economica domestica) si hremastica. Oeconomia este
arta de a obtine bogatii sub forma de valori de intrebuintare (agricultura, pescuit, etc.), iar
hremastica este arta de a obtine bogatii sub forma de bani (comert, credit, etc.). Pe scurt,
oeconomia este arta de a produce cele necesare traiului, iar hremastica este arta de a te
imbogatii.
Aristotel se va arata la fel de preocupat ca si Platon de organizarea statului ideal
dar, in acelasi timp ce Platon construieste un stat ideal teoretic, iar apoi studiaza
realitatea; Aristotel va parcurge calea inversa. Studiind mecanismul de functionare a
formelor de guvernamant existente in lumea greaca si barbara, va cauta cea mai buna
forma de guvernamant realizabila pentru aceia care pot trai in cea mai buna stare posibila.
Cercetarile sale se vor manifesta intr-o colectie de “politii” reunite in lucrarea “statul
atenian”, in care se va inventaria toate schimbarile Constitutiei Atenei “inca dinainte de
Dracon” pana in Atena timpului sau. Aceasta colectie de “politii” ii va servi lui Aristotel
pentru a formula legile necesare omului politic pentru organizarea unui nou stat, legi
reunite in celebra sa lucrare “Politica”.
13
Concluziile desprinse de Aristotel din investigarea constitutiilor Atenei, expuse in
“statul atenian” sunt: o constitutie ideala, aceeasi pentru toti oamenii, nu exista;
constitutiile sunt asemeni oamenilor diferite si in schimbare; “toate schimbarile
Constitutiei conduc la o sporire continua a atributiilor multimii de atunci si pana astazi”.
Pornind de aici, in “Politica”, Aristotel defineste statul ca reprezentand “aceea
asociatiune care este cea mai desavarsita dintre toate si le cuprinde pe toate celelalte”.
Statul real nu este o copie a celui existent in lumea ideilor, ci are un carcater natural care
rezulta din insusirile naturale ale oamenilor, care “nazuiesc spre viata sociala”, fiind, in
esenta, fiinte politice. Statul este anterior individului care, nefiindu-si suficient, este fata
de stat “ca madularele unui corp fata de aceasta”; iar acela care “nu poate ori nu are
trebuinta sa se intovaraseasca in societate, din cauza suficientei sale, nu este membru al
statului, ci ori fiara, ori zeu. Analizand modul de formare al statului, Aristotel distinge trei
etape: familie, comuna, stat. Omul, ca “zoon politikon”; familia, cu cele trei componente
ale sale: casatorie, parinti-copii, sclavie, nu pot exista decat in cadrul relatiilor sociale ale
statului. Problema sclaviei este abordata realist de Aristotel, pentru care sclavii sunt
unelte insufletite, iar sclavia un fenomen firesc rezultat din necesitatile sociale si explicat
de diferentele naturale existente intre oameni.
Elementele necesare unui stat perfect sunt, pentru Aristotel, urmatoarele:
mijloacele de subzistenta, mestesugurile, armele, o oarecare abundenta de avutie, ciltul
divin, hotararea cu privire la interesele generale si pricinile individuale. In acest stat,
impartirea in clase este determinata de diviziunea muncii. Fata de egalitatea cetatenilor si
proprietatea comuna, Aristotel se arata sceptic. Departe de a impartasi punctul de vedere
al lui Platon, Arisotel se pronunta pentru proprietate particulara, ale carei defecte, de care
este constient, pot fi inlaturate prin educatie. Cu privire la statul lui Platon bazat pe
proprietate comuna, Aristotel afirma ca “ unitatea acesta impinsa prea departe suprima
statul. Dupa parerea sa, “asociatiunea politica are drept unic scop virtutea si fericirea
cetatenilor, iar nu viata comuna.
14
Pentru Aristotel, cetatean al statului nu poate fi decat acela care poseda o anumita
avere, pentru ca statul nu poate fi alcatuit din cersetori, arata el. Aristotel crede in puterea
de discernamant a multimii, dar a unei multimi alcatuiuta din cetateni proprietari care,
nefiind preocupati de cele necesare vieti, pot guverna in scopul unei vieti morale.
Ca forma de guvernamant, Aristotel recomanda republica, in cadrul careia
“suveranitatea trebuie sa o aiba legile bazate pe ratiune”, dovedindu-se convins de
superioritatea carmuirii prin lege fata de carmuirea prin om. Importanta functiilor publice
detinute de cetateni liberi si egali, in acea egalitate proportionala, nu aritmetica”.
In afara preocuparii pentru gasirea statului ideal, Aristotel si-a adus contributia in
planul gandirii economice prin incercarea de a fundamenta o teorie a valorii. Este primul
care recunoaste deosebirea intre valoarea de intrebuintare si valoarea de schimb.
Analizand marfa si schimbul, Aristotel identifica valoarea de intrebuintare ca pe “acea
folosinta proprie lucrului” si valoarea de schimb, cea care face posibil schimbul
marfurilor egale din punct de vedere cantitativ. Pentru ca schimbul sa fie posibil, este
necesara comensurarea valorii de schimb, prin intermediul unei marfi, etalon sau a
monedei (banilor). Preocupat de egalitetea care sta la baza schimbului de marfuri,
Aristotel a ajuns la concluzia ca preturile sunt juste daca exista echivalenta intre ceea ce
se da si ceea ce se primeste in urma schimbului. Banii sunt pentru Aristotel rezultatul unei
conventii si indeplinesc trei functii: etalon pentru masurarea valorii, mijloc de circulatie,
mijloc de plata a unor datorii amanate. In conceptia lui Aristotel, “banii nu fac cui”,
pronuntandu-se impotriva imbogatirii prin comert sau camata.
Fara indoiala ca Aristotel a facut descoperiri importante a caror valabilitate a fost
recunoscuta chiar si in sec. al XX-lea. Despre invatatii timpului sau, Charles Robert
Darwin (1809 - 1882) afirma ca sunt „doar niste elevi de scoala, in comparatie cu
Aristotel”.

15
Tema 5. Doctrina lui Thomas D’Aquino şi influenţa acesteia asupra gândirii economice a
Evului Mediu

Fără îndoială, cel mai important gânditor al scolasticii medievale (1225-1274 d.

Hr.)
Este Thomas D’Aquino. Acesta va încerca să realizeze o sinteză între aristotelism şi
tradiţia creştină, să pună de acord dogma creştină cu existenţele unei raţiuni morale. Fost
profesor de teologie la Paris şi Roma, Thomas D’Aquino a exprimat, în lucrarea sa
fundamentală „Summa Theologica” idealul timpului său. „Summa Theologica”, tratează
probleme economice referitoare la proprietate, preţ, dobândă, bani, probleme economice
care au fost abordate prin prisma moralei (virtuţii şi justiţiei). Propietatea privată este
privită de Thomas în conformitate cu dreptul natural, justificată fiind de faptul că
stimulează munca şi constituie o garanţie a libertăţilor individuale. Dreptul de propritate
atrage după sine obligaţia de a face daruri bisericii şi altor instituţii, de a-i ajuta pe cei
săraci. Consecinţa proprietăţii private este inegalitatea socială, dar acest lucru este firesc
şi explicabil prin deosebirile naturale existente între oameni.
Cu privire la schimb, Thomas elaborează „teoria preţului just”. „Preţul just” este
mai
mult un concept da natură morală decât economică, impunând la baza „schimbului” o
justă echvalenţă. Toma defineşte preţul ca fiind „just” atunci când garantează fiecărui
participant la schimb o existenţă corespunzătoare locului pe care îl ocupă în societate şi
nu implică un câştig exagerat de la unul din participanţii la schimb.
Dacă Augustin şi ceilalţi părinţi ai bisericii creştine erau împotriva comerţului,
Toma
considera că activitatea de comerţ era absolut necesară în viţa economică şi nu mai era de
părere că profitul comercial era un păcat. Totuşi el continuă să fie împotriva dobânzii,
considerând-o contrară justiţiei comutative. Pentru el, câştigul rezultă din muncă şi nu din
utilizarea banilor, de aceea banii trebuie restituiţi în suma în carea au fost primiţi.
Cu privire la bani, Thomas este adeptul teoriei nominaliste, conform căreia
valoare
monedei, nu depinde de valoarea metalului conţinut de ea, ci este dată de puterea politică.
16
În planul reflecţiilor despre stat, Toma este promotorul unei teorii a puterii
statale
limitate şi a unei teorii despre organizarea socială conformă cu binele comun.
Pentru Thomas, omul este, pe de o parte, o fiinţă morală, pe de altă parte – o
fiinţă
raţională. Statul trebuie să se sprijine pe „ordinea morală” pentru a-şi îndeplinii funcţiile
naturale menţinerea păcii, a ordinii, realizarea binelui comun. Pronunţându-se adeptul
monarhiei elective şi nu ereditare, Thomas dovedeşte un spirit liberal emancipat. În
concepţia sa, deţinătorii puterii trebuie aleşi de popor, iar durata exercitării puterii
depinde de suportul popular, de dragostea supuşilor. Statul nu are dreptul să restrângă
libertăţile cetăţenilor, iar individul trebuie să respecte legile statului bazate obligatoriu pe
dreptul moral natural.
 Societatea este în concepţia lui Thomas, organizată ierarhic la fel ca şi
componentele
organismelor vii, la fel ca diferitele niveluri ale sufletului, la fel ca Biserica sau
Universul. În „Summa Theologica”, Thomas susţine că părţile componente ale ierarhiei
sociale sunt clasele sociale, cărora le corespund funcţii specifice, drepturi şi privilegii.
Pe scurt, „Summa Theologica” conţine o admirabilă doctrină socială, sprijinită
pe
analize juridice, dar nu şi o teorie economică. Fără îndoială, Thomas D’Aquino a avut în
vedere formularea legilor naturale. Dar, Evul Mediu avea o concepţie diferită despre
ordinea naturală, comparativ cu cea pe care o avem noi astăzi.
Pentru creştinii acelor timpuri viaţa umană avea un sens şi un scop, fiecare om
să-şi
asigure salvarea eternă. Ei numeau „natural” nu ceea ce era material necesar, ci ceea ce
permitea omului să se salveze. Ei credeau că o ştiinţă umană care-şi limitează câmpul de
investigaţie la jocul pasiunilor – în dezacord cu obstacolele materiale – nu putea fi decât
incompletă. Dintr-un punct de vedere filozofic ei aveau dreptate: ştiinţa omului, oricât de
completă, nu poate eluda poblemele ultimelor lui scopuri. Dar din punctul de vedere al lui
Thomas D’Aquino, rezultă că expunerea unui ideal era mai incompletă decât analiza
realităţii.
De asemenea „Summa Theologica” este în primul rând o expunere sistematică,
concisă şi globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înţelegere al
studenţilor vremii. Toma reuşeşte, spre deosebire de oricare alt gânditor al generaţiei sale,
să
17
absoarbă şi să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările şi răspunsurile
care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obţine este nu numai un grad mare de
sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel.
În epoca sa, Thomas D’Aquino a contribuit la strângerea legăturilor dintre
Biserică şi
stat, considerând că „Biserica şi statul merg împreună asemeni raţiunii şi harului”.
 18
BIBLIOGRAFIE

1. Dodescu, Anca – „Doctrine Economice”, Ed. Universităţii din Oradea,

Oradea, 2004
2. Popescu, Gheorghe – „Evoluţia gândirii economice”, Ed. George Bariţiu,
Cluj, 2000
3. http://bibliophyle.wordpress.com/2009/05/13/toma-de-aquino-
%E2%80%93-summa-theologiae/

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Toma_de_Aquino
 19

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate