Politici sociale – Curs 5

Dezvoltarea statului social în

România
 Recapitulare:
În opinia majorității analiştilor (C. Pierson, 1991), putem spune că
statele moderne au devenit state sociale – sau state al bunăstării
(welfare state) atunci când au ajuns să satisfacă următoarele
condiții:
• drepturile sociale s-au extins dincolo de ajutorul oferit celor săraci
(de-pauperizarea protecției sociale);
• au introdus sisteme de asigurări sociale cu un grad de acoperire mai
larg;
• cheltuielile sociale au cumulat o parte însemnată a produsului intern
brut (min.3%, din PIB);
• autoritatea politică a devenit exercitată conform principiilor
democratice şi sufragiul universal.

• Când a avut loc geneza statul social în România?

• Care sunt principalele perioade istorice privind evoluția statului
social în România?
• Coincid aceste perioade cu cele din țările capitaliste dezvoltate?
 Principatele Române, sec. al XVIII-lea
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, statul avea un rol nesemnificativ în
organizarea protecției sociale a celor nevoiași, această datorie revenind
familiei sau, dacă familia nu avea resurse, interveneau instituțiile bisericești.
Cerșitul era permis și “calicii” (adică “săracii cerșetori”) puteau apela la mila
publică în locuri desemnate și doar în câteva zile ale săptămânii, fiind
supravegheați de un staroste (Livadă-Cadeschi, 1998: 27).
• Datoria copiilor de a purta grijă părinţilor lor la bătrâneţe era stipulată de
lege.
• Din a două jumătate a sec. al XVIII-lea cerșitul persoanelor considerate apte
de muncă este interzis, aceștia fiind obligați să accepte munci plătite prost.
Aceeași tendință de interzicere a cerșitului, „vagabondajului” și obligarea la
munci precare se regăsește și în Franța, Țările de Jos și în spatiul german
(Livadă-Cadeschi, 2000).

Referințe: Livadă-Cadeschi, Ligia (1998): „Săracii din Ţările Române la începuturile

timpurilor moderne” în Sărăcie şi Asistenţă în Spaţiul Românesc (Sec. XVII-XX), Colegiul
Noua Europă, Bucureşti
Livadă-Cadeschi, Ligia: Asistența socială la începutul epocii moderne: Cazul românesc și
modelele europene. In: Annals of the University of Bucharest / Political science series 2
(2000). pp. 3-19. URN: http://nbn-resolving.de/urn:nbn:de:0168-ssoar-397524
 Principatele Române, sec. al XVIII-lea

Persoanele care nu erau apte

de muncă din cauza bătrâneții,
a unei dizabilități sau boli,
aveau dreptul de a cerși, veniturile
fiind folosite uneori și pentru a
suplimenta costurile necesare
locuirii lor în așa-numitele spitale
pentru sărăci. Acestea serveau
drept azil persoanelor care nu
aveau aparţinători care să le
poarte de grijă. Cele mai
cunoscute: Colțea și Pantelimon
(București), Sf.Spiridon (Iași) și din
sec. al XIX-lea Filantropia
(București).

Referințe: Livadă-Cadeschi, Ligia (1998): „Săracii din Ţările Române la începuturile timpurilor moderne”
în Sărăcie şi Asistenţă în Spaţiul Românesc (Sec. XVII-XX), Colegiul Noua Europă, Bucureşti
Livadă-Cadeschi, Ligia: Asistența socială la începutul epocii moderne: Cazul românesc și modelele
europene. In: Annals of the University of Bucharest / Political science series 2 (2000). pp. 3-19. URN:
http://nbn-resolving.de/urn:nbn:de:0168-ssoar-397524
 Principatele Române:
Cutia Milelor – instituit la spre sfârșitul sec. al XVIII-lea de către domnitori și
având două scopuri de bază:
• ajutoare persoanelor cu un status superior care se aflau într-o situaţie de
dificultate materială neprevăzută și care astfel erau feriți de a se “înjosi”:
„pomeni unor indivizi scăpătaţi din boierimea mică şi mijlocie (...), ajutau în
fiecare an un număr de fete sărace să se mărite, contribuiau la
răscumpărarea prizonierilor sau plăteau taxa de hirotonisire a câtorva preoţi
săraci” (Livadă-Cadeschi, 1998: 35).
• finanțarea salariilor medicilor și îngrijitorilor din spitalele pentru săraci, dar și
a orfanotrofiei.
Veniturile Cutiei Milelor: din vistierie, taxe pe arendare, oierit, vămi, impuneri
(adică impozite) pe leafa boierilor judecători, a negustorilor, asupra actelor de
vânzare-cumpărare, averea celor morţi fără moştenitori, amenzi din fapte
contravenţionale.
Orfanotrofia – copiii primeau o pregătire sumară şi după vârsta de 10 ani erau
daţi drept ucenici sau unor familii care doreau să îi crească mai departe.
Referințe:
Livadă-Cadeschi, Ligia (1998): „Săracii din Ţările Române la începuturile timpurilor moderne” în Sărăcie şi
Asistenţă în Spaţiul Românesc (Sec. XVII-XX), Colegiul Noua Europă, Bucureşti
Livadă-Cadeschi, Ligia (2000): Asistența socială la începutul epocii moderne: Cazul românesc și modelele
europene. In: Annals of the University of Bucharest / Political science series 2, pp. 3-19. URN: http://nbn-
resolving.de/urn:nbn:de:0168-ssoar-397524
Roman, Nicoleta (2018): Constructing a social identity: State, abandoned children and family in mid-
nineteenth-century Bucharest. In Orphans and abandoned children in European history. Sixtienth to
Twentieth Centuries edited by N.Roman, London: Routledge.
Forme incipiente ale drepturilor sociale în Principatele Române
Regulamentele organice (1831-32)
• separarea puterilor de stat (executivă, legislativă și judecătorească)
• pensii (mile) familiilor scăpătate finanțate din Casa Milelor (fosta Cutie), din
care sunt finanțate în continuare și spitalele pentru săraci și orfanotrofia;
• pentru cei care slujiseră o perioadă lungă statul şi urmaşii lor (văduve, orfani)
era instituit un sistem de pensii, finanțat distinct de Casa Milelor;
• Înființarea unui sistem de “asistenți maternali” – familii care luau în grija lor
copii orfani, primind un salar lunar și fiind verificați periodic în privința îngrijirii
copilului; copilul putea rămâne în grija familiei atât timp cât era minor, iar dacă
obținea venituri din muncă, acestea reveneau familiei; dacă era moștenitor al
unor proprietăți, dreptul la moștenire era supravegheat de o comisie specială și
garantat prin lege după majorat;
• înfiinţarea unor rezerve publice de hrană pentru ajutorarea populaţiei în caz de
calamitate
• formularea unor norme „de păzire a sănătăţii publice”
• spitalele, şcolile publice, casele făcătoare de bine şi de folos obştesc se aflau
fie în responsabilitatea logofeţii Trebilor Bisericeşti (Valahia) fie a unui Comitet
Central (Moldova).
(Livadă-Cadeschi, 1998: 47; Roman, 2018).
 Primele reglementări privind munca
și înființarea sistemului de asigurări sociale
• 1874 – Legea Sanitară – limitează timpul de lucru în cazul copiilor şi femeilor
• 1895 – Legea Minelor – instituie un sistem de pensii pentru lucrătorii din mine
și sectorul petrolier;
• 1902 – Legea Missir – reglementează exercitarea meseriilor, relațiile dintre
patroni, lucrători și ucenici/calfe (ex. cartea de muncă), activitatea corporațiilor
meșteșugărești și obligația acestora de a înființa asigurări sociale proprii sau
de a se alătura unor case de asigurări deja existente. Asigurările vizau: boala,
accidentele, infirmitatea și moartea asiguratului. Corporațiile funcționau în
baza deciziilor Adunării generale și a Comitetului corporației, numit de către
Camera de Comerț și Industrie și avizat de ministerele de resort. Ne-achitarea
contribuțiilor la asigurări genera excluderea din Adunarea Generală.
• 1906 – Legea Lahovary – considerată destul de progresivă pentru acea
perioadă, totuşi permite copiilor între 12-15 ani opt ore de muncă pe zi, iar
celor între 13-15 ani 12 ore de muncă pe zi, dacă lucrează în industria uşoară.
Indiciile spun că legea nu a fost întotdeauna respectată.
Surse:
• Ilie Marinescu (1995): Politica sociala interbelica in Romania [Social policies in
Romania during the interwar period]. Bucuresti: Ed. Tehnică.
 Primele reglementări privind munca
și înființarea sistemului de asigurări sociale
• 1912 – Legea Neniţescu (27.01.1912) privind organizarea meseriilor, creditului și
asigurărilor muncitorești
• Restrânge mai mult posibilitatea de a utiliza munca copiilor (totuși, copiii care au împlinit
11 ani pot lucra deja ca ucenici);
• Reglementează funcționarea breslelor muncitorești și unirea acestora în corporații (cel
puțin 1,000 membri – patroni, meșteșugari, lucrători, calfe cu drepturi politice în RO);
• Breslele sunt administrate de către un comitet ales de Adunarea Generală, format din
trei membri „cunoscători de carte”, dintre care un patron, un meșteșugar și un lucrător
sau calfă (schimbare față de Legea Missir).
Prevede introducerea sistemului public de asigurări sociale:
- Casă de asigurare pentru boală și cheltuieli de înmormântare. Pensia de boală
depinde de clasa de asigurați din care face parte și statutul familial (mai mare pentru
părinți cu copii dependenți)
- Asigurare accidente de muncă
- Pensii de bătrânețe și invaliditate. Pentru pensia de bătrânețe, stagiul minim de
cotizare a fost de 1,200 săptămâni (adică 25 de ani, dacă luăm în considerare o lună de
întrerupere pe an). Pentru pensia de invaliditate, stagiul minim de cotizare a fost de 200
săptămâni, din care minim 16 săptămâni în fiecare an. Contribuțiile se împart în mod
egal între patron și lucrător, iar în cazul ucenicilor/ calfelor care nu primesc salarii
patronul plătește ambele contribuții. Statul contribuie la susținerea casei de asigurări.
• Sursă: Ilie Marinescu (1995): Politica sociala interbelica in Romania [Social policies in
Romania during the interwar period]. Bucuresti: Ed. Tehnica
 Primele reglementări privind munca
și înființarea sistemului de asigurări sociale
CONTINUARE: 1912 – Legea Neniţescu (27.01.1912) privind organizarea meseriilor,
creditului și asigurărilor muncitorești:
• Este introdus concediul de maternitate obligatoriu de şase săptămâni după naştere,
plătit într-un cuantum de 50% din salariul mediu din clasa asiguraţilor căreia îi
aparţinea asigurata. Contribuţia este plătită doar de angajat: 2% din salar. Legea se
aplică în industrie, cât şi în atelierele de producţie meşteşugărească.
• În Transilvania, concediul de maternitate obligatoriu se introduce prin Legea 19 din
1907, sub autoritate maghiară. Durata concediul este de opt săptămâni, iar cuantumul
prestaţiei de 50% din salariul mediu din clasa de asiguraţi din care face parte.
Contribuţia era de 2% din salar pentru angajaţi şi 2% din fondul de salarii plătit de către
angajator.
După unirea principatelor:
1933 – Legea Ioanițescu
• Unifică sistemele de asigurare din România și Transilvania, dar păstrează sistemele
distincte pentru anumite domenii (de ex. artă, magistratură);
• Înlocuiește contribuțiile stabilite cu un procent de 6% din valoarea salariului, din care
3% revine patronului și 3% lucrătorului/calfei;
• Sistemul este garantat de către stat și, dacă e cazul, subvenționat din bugetul de stat.

Sursă: Ilie Marinescu (1995): Politica sociala interbelica in Romania [Social policies in
Romania during the interwar period]. Bucuresti: Ed. Tehnica
 Organizaţii de femei şi începuturile serviciilor publice
de îngrijire a copiilor mici şi a mamelor lăuze
• Din 1916, femeile au avut dreptul să facă parte din comisiile locale şi naţionale cu rol
consultativ, deşi nu aveau încă drept de vot (doar din 1946)
• 1922: Asociatia Cercurilor de Gospodine înfiinţează 39 de unităţi medicale/infirmerii
pentru copii din zone urbane deprivate şi trei unităţi medicale mobile pentru mediul rural,
dar şi 11 ateliere de lucru şi şase biblioteci. Deşi principalii beneficiari erau copiii mici (sub
2 ani), mamele şi copiii mai mari primeau, de asemenea, îngrijire medicală. Costurile de
funcţionare ale infirmeriilor erau plătite în mare măsură de stat, dar finanţarea s-a redus
considerabil după 1928 şi 25 de infirmerii au trebuit închise (Diaconu, 2002: 18).
• Acţiuni similare sunt iniţiate şi de alte organizaţii de femei
• Asociaţia Organizaţiilor de Femei – infuenţă politică prin legea din 1937 privind protecţia
mamelor şi a copiilor. Statul îşi asuma responsabilitatea pentru înfiinţarea unei secţii de
maternitate la spitale şi infirmerii pentru copii mici, care urmau să fie finanţate 70% din
bugetul asigurărilor de sănătate de stat şi 30% din bugetele locale.
• Sunt organizate echipe mobile medico-sociale pentru a adresa nevoile populației rurale.

Lecturi:
Cosma, Ghizela. 2002a. Femeile şi politica în România interbelică. Cluj: Presa Universitară Clujeană.
Cosma, Ghizela. 2002b. Aspecte privind mişcarea feministă din România în perioada interbelică. In Ghizela
Cosma and Virgiliu Ţârău (eds.): Condiţia femeii în România în Secolul XX. Cluj-Napoca: Presa
Universitară Clujeană, pp. 81-101.
Diaconu, Crina. 2002. Aspecte privind rolul femeilor în procesul de reformare şi modernizare socială în
România interbelică. Activitatea şi iniţiativele Asociaţiei Cercurilor de Gospodine în domeniul ocrotirii şi
asistenţei sociale mamei şi copilului. In Ghizela Cosma and Virgiliu Ţârău (eds.): Condiţia femeii în
România în Secolul XX. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, pp. 11-39.
Theodora Văcărescu. 2013. Asociatiile femeilor si feministe ca (posibile) precursoare ale monografiilor si
activitatilor de interventie sociala gustiene. http://www.cooperativag.ro/theodora-vacarescu-asociatii-
feministe-precursoare-interventie-sociala-gustiana/
 Structura cheltuielilor pentru asigurările de boală,
maternitate şi ajutor de deces
România Transilvania România Transilvania
Cheltuieli 1922-23 1921-22 1932-33 1931-32
(mii LEI)

Prestaţii financiare 4,379 19,245 33,437 86,039

Spitalizări 890 6,251 14,959 23,045
Medicamente 8,504 15,236 16,929 19,524
Plata personalului medical 6,712 4,735 41,684 51,838
şi farmaceutic

Plata personalului 1,267 8,710 12,089 49,136

administrativ

Indemnizaţii de maternitate 7,745 18.071 50,568 36,791

(inclusiv cheltuieli de
administrare)
Total 29,497 72,248 169,666 266,373

Sursă: Ilie Marinescu (1995): Politica sociala interbelica in Romania [Social

policies in Romania during the interwar period]. Bucuresti: Ed. Tehnica
 Rezumat:
• Primele forme de politici sociale asumate de stat se regăsesc în Regulamentele Organice
(1831/32), dar acestea nu pot fi calificate pe deplin constitutive pentru un stat social ;
• Asigurările sociale (bătrânețe, boală, accidente de muncă, maternitate) urmează
modelul corporatist al Europei continentale și se bazează pe contribuția egală a patronilor
și angajaților, reglementate și subvenționate de stat. Perioadele de contribuție și ratele de
înlocuire a venitului anterior au un efect redus în privința decomercializării și depind de
situația familială. Asigurările ajung să acopere marea majoritate a patronilor,
meșteșugarilor, lucrătorilor și calfelor în 1912 (Legea Nenițescu) respectiv 1933 (Legea
Ioanițescu). Rămâne însă exclusă cea mai largă categorie de lucrători din România: cei
din sectorul agricol (cca. 75-80% din populație).
• Deși nu vor avea drept de vot decât din 1946 (în 1938 acest drept rămâne încă limitat
pentru cele cu nivel de educație și statut superior), femeile vor avea un rol important în
asigurarea măsurilor de asistență socială. Rolul lor politic precede universalizarea dreptului
la vot.
• În perioada celui de-al II-lea război mondial fondurile publice alocate măsurilor sociale sunt
reduse. Totuși, similar altor regimuri autoritare fasciste, regimul Antonescu introduce o
primă formă de alocații pentru copii de care beneficiază însă doar funcționarii publici
și o parte din lucrătorii industriali (minerit, industria hârtiei), sub forma unui bonus redus
la salar (cca. 5% din salarul unui sublocotenent). Măsura este etatistă, adică urmărește
consolidarea aparatului de stat și a sectoarelor industriale strategice.
Vezi și: Ioan Scurtu, http://www.ioanscurtu.ro/viata-cotidiana-sub-controlul-sever-al-regimului-
antonescu/.
 Politici sociale în perioada
socialismului de stat
1947 - 1989

Foto: Creșa Zimmer. Icoana Fecioarei

Maria înlocuită cu fotografia Anei
Pauker. 1946.

Photo courtesy to: http://ochiuldeveghe.over-blog.com/540-index.html

 Schimbări în structura economică în România, în perioada
socialismului de stat:
industrializare şi urbanizare
Anul Industrie şi Transport şi Agricultură şi Comerţ Servicii cu Servicii cu Altceva
construcţii comunicaţii silvicultură calificare calificare
redusă superioară
(lower- (higher-grade
grade) services)
1950 14.3 2.2 74.3 2.5 0.7 5.3 0.8
1960 20.0 2.8 65.6 3.4 1.5 5.9 0.8
1970 30.8 4.3 49.3 4.3 3.0 7.2 1.1
1974 37.7 4.6 40.4 5.4 3.2 7.8 1.3

Procentul populaţiei urbane:

1930 – 21.4%
1948 – 23.4%
1966 – 38.2%
1974 – 42.7%

Sursa: Tabele reproduse (tradus) din Chirot, 1978: 473-4. Sursa Datelor: Anuarul
Statistic al Republicii Socialiste România.
 Perioada socialismului de stat
• Reforma sistemului de pensii: indexarea pensiilor și schimbarea
modului de finanțare – 1949, apoi 1967. Lucrătorii din agricultură și
membrii CAP au pensii mai reduse, fiind asigurați într-un sistem
distinct. Tot într-un sistem distinct, dar cu pensii speciale mai
generoase, sunt asigurați cei din sectorul militar, magistratură,
miliție. Finanțarea este asigurată din contribuțiile plătite de
angajatori (companii și instituții de stat), fără contribuții din partea
lucrătorilor.
• Sistemul de sănătate – dezvoltarea unor servicii medicale bazate pe
criteriul universității și al rezidenței (modelul Beverige).
• Renunțarea la măsuri de asistență socială și desființarea
învățământului superior în acest domeniu;
• Politici privind locuirea
• Politici privind familiile cu copii.
Source: Romanian Statistical Yearbook, the Execution of State Budget. Various years between 1965-
1978. For the 1950-1959 period, the 1965 Yearbook was used.
Art. 83. din Constituţia din 1952:
Femeia in Republica Populara Romana are drepturi egale cu ale barbatului in toate
domeniile vietii economice, politice, de stat si culturale.
Femeia are drepturi egale cu ale barbatului la munca, salariu, odihna, asigurare sociala
si invatamant.
Statul ocroteste casatoria si familia si apara interesele mamei si copilului. Statul acorda
ajutor mamelor cu multi copii si mamelor singure, concedii cu plata salariului femeilor
insarcinate; organizeaza maternitati, crese si camine de copii.
Colectia Bucerdea Vinoasa - "Familie pe camp“. Fotografie din 1958, in satul
Bucerdea Vinoasa; familia Feniser Nicolae si sotia Ileana, fiul Nicolae si bunica Maria. Familia
va mai avea inca un fiu si o fiica. Source: www.memoria.ro
 Mame eroine
• Decretul 195/1951:
• “Mamă eroină” a născut şi a crescut cel puţin 10
copii (premiu de 2,000 lei);
• “Ordinul Gloria Maternă” – între 7 şi 9 copii (premiu
între 500 şi 1,500 lei)
• “Medalia Maternităţii” – între 5 şi 7 copii (fără
premiu financiar)

• Toate distincţiile aveau o dimensiune de

recompensare simbolică şi ofereau anumite facilităţi

• Prin Hotărârea 586/1951 se înfiinţează creşe,

grădiniţe şi alte facilităţi publice pentru îngrijirea
copilului mic, subvenţionate de stat.

• (Albu, Ioan: Dreptul Familiei).

 Pronatalismul socialist
- Legislaţia privind serviciile de îngrijire a copilului: H.C.M.
586/1951; gradul de acoperire relativ ridicat în mediul urban, dar
în mediul rural se înfiinţează foarte puţine creşe şi grădiniţe;
- Alocaţia la naştere pentru copii – introdusă prin decretul
109/1950, se acorda doar începând cu al zecelea copil, apoi din
1951 cu al şaptelea
- Alocaţia pentru copii – introdusă abia în 1960, se acordă
începând cu al doilea copil, în cazul părinţilor salariaţi (lucrătorii
agricoli şi membri cooperativelor de producţie sunt excluşi până
în 1977) valoarea: cca 25% din salariul minim net, mai mare în
mediul urban decât în rural;
- Concediul de maternitate: 112 de zile (cel mai scurt din zona
socialistă); nu există concediu pentru creşterea copilului;
- Decretul 770/1966 – Interzicerea avortului şi a comercializării
contraceptivelor;
 Rata de fertilitate (sursa: Comisia Nationala de Statistica)

3.5

2.5

1.5

0.5

0
19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

19

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80
57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

68

69

70
Numărul copiilor în functie de statutul 0 1 2 3 4 sau mulţi
femeii (cercetare din 1973)
Muncitoare calificate 19.0 37.0 29.0 9.2 5.8

Muncitoare necalificate 18.8 30.0 31.8 5.9 13.5

Cadre medii de specialitate 22.8 41.9 27.8 6.3 1.2

Cadre superioare 25.8 49.6 21.0 2.8 0.8

Personal auxiliar necalificat 9.6 17.1 37.0 17.8 18.5

Femei casnice 9.4 23.5 33.2 16.4 17.5

Femei membre CAP 8.1 18.5 29.7 19.9 24.7

Sursă: Mesaroş, E. (1977): Condiţiile dimensiunilor familiei în actuala etapă de

dezvoltare a României. Viitorul social. Vol. VI., Nr. 1, pp. 96-100.
Valoarea alocaţiei pentru copii în cazul familiilor cu 4 copii, ca
procent din venitul mediu net pe economie
1966-1968 Urban Rural Valoarea alocaţiei pentru copii
Sub 2,000 lei 31% 17% depindea de venitul total brut al
2,000-2,500 lei 25% 13% familiei şi de rezidenţa în urban sau
rural.
2,501-3,000 lei 17% 8.5%
3,001-3,500 lei 8.5% 4% La introducerea legii (1966),
alocaţia se acorda pentru primul
1973-1977 Urban Rural copil doar pentru familiile cu
Sub 1,500 lei 41% 30 venituri foarte scăzute (primul
interval).
1,501-2,000 lei 34% 23%
2,000-2,500 lei 30% 18% În 1966, pentru al doilea copil,
alocaţia reprezenta 8% din venitul
2,501-3,000 lei 20% 12%
mediu net pe economie în urban şi
3,001-4,000 13% 7% 4% în mediul rural.
1986-1989 Urban Rural Lucrătorii în cooperativele agricole
sub 2,500 lei 71% 49% de producţie nu au avut dreptul la
2,500-3,350 lei 57% 44% alocaţie pentru copii până în 1977,
iar alocaţiile acordate apoi au fost
3,351-4,450 lei 50% 30%
mai scăzute.
 Producţie economică în
perioada socialismului de stat

- Controlul birocratic asupra mijloacelor de producţie naţionalizate: elita tehnocrată

(experţii), elita birocratică (administrativă, managerii) şi nomenclatura Partidului
Comunist;
- Economia de penurie (economies of shortage) din anii 1980:
- planificarea centrală nu era nici bine planificată, nici strict controlabilă de la centru;
- supra-estimarea deliberată a costurilor de producţie (materii prime, mijloace de
producţie şi forţă de muncă) pentru a asigura satisfacerea normei planificate (planul
de producţie);
- scopul întreprinderii este de produce, nu de a vinde (marketiza) produsele; prin
urmare, preocuparea managerială vizează asigurarea producţiei şi nu a
comercializării profitabile a produselor;
- pentru că produsele sunt rare, competiţia este între cumpărători şi nu între
producători sau vânzători; Sursă: Verdery, 1996 și Kornai, 1997.
 Politica socială
• Asigurarea unui loc de muncă. Mascarea şomajului prin concedii fără
plată. Şomajul ne-declarat.
• Subvenţionarea preţului produselor de bază, a energiei electrice şi
gazului metan. “Raţionalizarea” (limitarea) consumului.
• Menţinerea sistemului de pensii, cu privilegii pentru anumite categorii
(de ex. magistraţii şi militarii). Lucrătorii C.A.P. şi agricultorii aveau
un sistem separat, cu pensii mult mai reduse.
• Menţinerea serviciilor de sănătate universale, organizate după
criteriul rezidenţei (“medicul de circă”).
• Alocaţie de stat pentru copiii celor angajaţi. Cuantumul alocaţiei era
substanţială, în anii 1980 reprezentând cca 10% din salariul mediu.
• Subvenţionarea serviciilor de îngrijire a copilului mic: creşe, grădinţe,
cămine.
• Limitarea concediului de maternitate la 120 de zile. În România, nu
exista concediu de creştere a copilului mic. Părinţii aveau dreptul la
concediu medical plătit în cazul în care copilul mic (sub 3 ani) se
îmbolnăvea.
• Nu existau ajutoare sociale pentru persoanele sărace, pentru că
existenţa sărăciei era negată oficial.
Controlul vieţii de familie
• Alocarea unui loc de muncă tinerilor
absolvenţi de facultate, fără a ţine cont de
familia lor de origine;
• “Taxa de celibat” şi “taxa pentru cuplul
căsătorit fără copii”;
• Decretul 770/1966 – interzicerea avortului
şi limitarea accesului la contraceptive
(puteau fi achiziţionate doar pe piaţa
neagră);
• Acordarea unui concediu de maternitate
foarte scurt: doar 120 de zile, fără drept la
concediu de creştere a copilului;
• Înregimentarea copiilor în organizaţii după
model miliar: Şoimii Patriei, Pionierii,
Uniunea Tineretului Comunist (UTC)
• Întreruperile zilnice de furnizare a
curentului electric, limitarea furnizării de
apă caldă la câteva ore pe zi (uneori chiar
doar de câteva ori pe săptămână);
• Accesul la alimente pe bază de cartele,
coada de la alimentară care restructura
gestionarea timpului vieţii de familie.
• În 1989, în România cheltuielile sociale reprezentau
14.2% din PIB, mult mai puţin decât media pentru
celelalte ţări europene socialiste: 20.4%.

Sursă: Sotiropoulus, D., Neamtu, I., Stoyanova, M. (2003) “The trajectory of Post-
Communist Welfare State Development. The Cases of Bulgaria and Romania” in
Social Policy and Administration, Vol. 37, No. 6, pp. 656-673.
Sursă: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Aprilie 2009.