Romania la început de secol XX

In timp ce Europa traia euforia de "belle epoque", Romania

rurala era departe de lumea civilizata. "Formele fara fond", cum
numise Titu Maiorescu institutiile timpului, nu pareau sa faca fata
realitatilor: foamea, analfabetismul, mortalitatea infantila, epidemiile.
In timp ce Europa traia euforia de "belle epoque", Romania rurala era
departe de lumea civilizata. "Formele fara fond", cum numise Titu
Maiorescu institutiile timpului, nu pareau sa faca fata realitatilor:
foamea, analfabetismul, mortalitatea infantila, epidemiile.
Departe de Regatul Romaniei, lumea se dezvolta si se moderniza
cu o viteza uimitoare. Se construiau orase, se lateau metropole, piata
mondiala crestea odata cu intensificarea circulatiei marfurilor, a
investitiilor si a fortei de munca. Societatea europeana avea o noua
structura, rolul clasei mijlocii, al oamenilor "de rand" crescand din ce
in ce mai mult. Alaturi de industrie, comert, transporturi si
comunicatii, agricultura "traia" deja epoca mecanizarii.

MUNCA TARANULUI - FARA VALOARE.

La inceput de secol XX,
Romania se lupta sa iasa din
"intunecimea" Evului Mediu
prelungit pe meleagurile
romanesti si de disputele
dintre politicienii
conservatori si liberali.
"Marea guvernare
conservatoare" (1888-1895)
incercase sa modernizeze
statul roman prin dezvoltarea industriei, bancilor, exploatarii solului si
domeniilor proprietatii. Insa instabilitatea si imaturitatea politica au
determinat ca nici unul dintre partidele implicate in reconstructia tarii
- conservatorii si liberalii - sa nu gaseasca solutiile potrivite pentru
societatea pe care o guvernau. Inaltele scoli occidentale, prin care
politicienii vremii trecusera ca si studenti, nu i-au ajutat sa-si puna in
aplicare teoriile invatate. Astfel s-a ajuns ca intre 1901-1904, Regatul
Romaniei sa sufere una dintre cele mai puternice crize financiare.

1|Pagina
 Anemicelor succese obtinute in plapanda industrie romaneasca
(dominata de extractia de petrol) n-au fost resimtite de "talpa
societatii". Taranii nevoiasi au ramas la "mila" arendasilor si a marilor
latifundiari, traind de pe o zi pe alta. Munca lor, prestata cu unelte si
practici stravechi, parea fara valoare. Iata cum ilustreaza plastic
istoricul si omul politic N. Xenopol epoca sa: "Un vagon de grau de
10.000 kg serveste pentru plata unui ceasornic de 100 de grame;
palaria unei doamne elegante, cu marca unei case de moda reprezinta
munca unei intregi familii de tarani pe un an intreg; un automobil de
lux echivaleaza cu venitul anual al unei mosii de 300 de hectare."

PRIMII DIN COADA.

Dupa statisticile vremii,
85%-87% dintr-o
populatie totala de
aproximativ sase
milioane de romani
traiau si munceau la sat.
Conditiile traiului in
ruralul romanesc au
ridicat mortalitatea
infantila la cel mai inalt
nivel din Europa. Cauzele mortii copiilor de sub un an se pastrasera
aceleasi ca in Evul Mediu: bolile contagioase, alimentatia insuficienta,
lipsa asistentei medicale. Cifrele epocii arata ca 94% dintre bolnavii
de la sat mureau fara sa fie vreodata in viata lor consultati de un
medic. "Asistenta" era asigurata de vraci si babe, cu buruieni si
descantece. Organizarea sanitara a tarii fusese legiferata in 1874, iar in
1881 se infiintasera primele spitale rurale. Putinii absolventi de
medicina nu se ingramadeau sa se infunde in vreun sat, practicand
"apostoliceste" printre tarani.
O raspandita boala era pelagra, deoarece taranii se hraneau cu
porumb stricat. Odata contractata boala, oamenii sufereau de tulburari
ale pielii, ale tubului digestiv si ale sistemului nervos, sfarsind ca
alienati mintal. Daca in 1888 in Romania s-au inregistrat 10.600 de
pelagrosi, in 1911, numarul lor crescuse la 80.000. Evident ca, in
conditiile vremii, majoritatea nu ajungea la "inregistrare". Dupa
modelul occidental, publicistica romaneasca incerca sa faca educatie
2|Pagina
sanitara taranilor, invatandu-i cum sa scape de raie, sa se lase de fumat
ori sa se spele pe dinti. Daca de raie mai scapau cu leacuri babesti,
dupa cum se vede si azi, oamenii satelor nu-si puteau face griji cu
dantura.

SCOLITI LA SCOALA VIETII. 

Preocupat de soarta invatamantului
romanesc, si mai ales a celui rural, a fost
Spiru Haret. De trei ori ministru al
Instructiunii din partea liberalilor (1897-
1899, 1901-1904, 1907-1910), Haret a
deschis calea invatamantului modern,
introducand conceptul de "educatie
nationala". Teoria sa era bazata pe trei
principii: comunicarea (el coresponda cu
toti cei in sarcina carora cadea educarea
copiilor - invatatori, preoti, primari),
practica (a organizat scolile normale, introducand cursurile practice) si
conditia educatorului (a creat un sistem menit sa sprijine financiar si
material invatatorii).
Sistemul lui Haret nu s-a bucurat de o apreciere generala. Unul
dintre contemporanii sai, Radu Rossetti, il critica astfel in lucrarea "De
ce s-au rasculat taranii" (Bucuresti, 1908): "Scolile se inmultisera atat
la sat, cat si la orase, ele deversau aproape in fiecare an asupra
comunelor rurale ca notari, perceptori, ajutori de subprefecti un numar
mare de oameni cu invatatura rudimentara si absolut fara crestere.
Recrutarea invatatorilor era foarte grea; se luau, pentru a invata,
copiii baieti care mantuisera sau chiar nu mantuisera inca cursurile
unei scoli rurale, calfe de negustori si chiar slugi boieresti cu o stiinta
foarte elementara de carte. Seminarele, la randul lor, trimiteau in sate
cate un preot care absolvise cursul cel mai prost, cateodata pe un fost
subofiter, sau un fost notar, care intrase in tagma preoteasca pentru ca
credea ca-i va aduce mai bun folos decat alta meserie. Toata aceasta
lume era de obicei rau vazuta de proprietar si de arendas si tratata cu
dispret nemascat. Ea se razbuna, propagand printre tarani idei egalitare
si de impotrivire la abuzurile stapanesti."
Majoritatea taranilor era insa analfabeta, care pretindea ca
adevarata scoala este "scoala vietii."
3|Pagina