Procese demografice.

Urbanizarea: capitală
şi provincie
• Situaţia demografică
Spre deosebire de Evul Me- diu, când populația creştea foarte încet, iar uneori se reducea
din cauza recoltelor proaste, războaielor distrugătoare, epidemiilor, mizeriei şi sărăciei, în
epoca modernă creşterea demografică era evidentă. Europa concentra un sfert din
populația lumii. Dacă în anul 1650 populația statelor europene alcătuia 100 de milioane de
locuitori, către 1850 ea s-a triplat. Populația Angliei, impreună cu Tara Galilor şi Scoţia, a
ajuns la 10 milioane. O mare parte din europeni emigrau spre America şi alte continente.
În sec. al XIX-lea a avut loc o adevărată explozie demografică. populaţia a depăşit 400 de
milioane. Ea a devenit nu doar mai nu- meroasă, ci şi mai tânără, constituind o rezervă de
forţă de muncă pentru economie.
Schimbările în acest domeniu au fost mult influențate de pro- gresele înregistrate in
agricultură şi, în special, în industrie şi comert. de scăderea mortalității infantile, precum şi
de limitarea războaielor. Descoperirile in medicină, prin vaccinuri şi igienă, îmbunătățirea
alimentației au contribuit atât la prelungirea duratei medii de viaţă. cât şi la creşterea
nivelului de viaţă şi intelectual al oamenilor.
• Mediu Urban
în epoca modernă creştea rapid, datorită evoluţiei economice, dezvoltării industriei
comerţului şi transportului. Mirajul oraşelor ii atrăgea pe mulți țărani. În jurul gărilor şi
fabricilor se extindeau noi cartiere de muncitori. Oraşele noi se ridicau in apropierea surselor
de materii prime şi a căilor de comunicaţie. În anul 1750 peste 10 milioane de europeni
trăiau la oraşe, iar către sfârşitul secolului al XIX-lea erau deja 50 milioane. În sec. XIX 12,5%
din numărul total al populației locuia la oraşe. În depăşea 20%, iar in cele din Est abia
ajungea la 5-7%. Însă în ţări ca Olanda şi Anglia populația urbană a depăşit-o numeric pe cea
rurală. La începutul epocii moderne, oraşele nu erau prea mari, aveau străzi înguste, case cu
un singur nivel şi majoritatea constructiilor din lemn. Din această cauză pericolul de incendil
era foarte mare. In 1850, doar Londra şi Parisul aveau peste un milion de locuitori. Atribute
obligatorii ale oraşului devin apeductele, sistemele de canalizare, și ilumi- narea cu gaz.
Centrele oraşelor diferă tot mai mult de zonele lor industriale și periferice. Aici domină
mizeria şi sărăcia maselor de proletari. Oraşele devin mai curate şi mai bine amenajate.
Drept modele de oraşe servesc Parisul, Londra. Roma, Amsterdamul, Bordeaux, Marsilia,
Lisa- bona, Madridul, Berlinul. Viena etc. Aici viaţa era mai activă, afacerile mai infloritoare.
Oraşele erau centre economice, administrative. judiciare, religioase, culturale. Săptămânal se
or- ganizau târguri, unde puteau fi procurate produse agricole şi meşteşugăreşti. Treptat se
construiesc fabrici, bănci, se dezvoltă transportul. Populația urbană o alcătuiau burghezii, a
căror ocupație principală era comerțul și afacerile financiare. Alături de ei locuiau
meşteşugari, dar și mulți săraci. Industrializarea a modificat mult structura socială a
populaţiei urbane. În toate țările societa- tea se diviza in funcție de averea indivizilor care o
constituiau. Proprietatea privată devenise valoare socială supremă. Principalele categorii le
constituie burghezia şi masele de muncitori salariaţi. În so- cietatea industrială occidentală
rolul primordial in economie, viața politică, cultură l-a avut burghezia. Ea a impus un model
de societate cu valori dis- tinctive, astfel ca ataşamentul faţă de proprietatea privată,
păstrarea valorilor democratice, cultul muncii bine făcute, dorința de a progresa cinstit, de a
avea o familie bună, de a creşte copii într-o moralitate strictă. Principalele categorii sociale
sus-numite nu erau omogene. Polarizarea socială, care era în per- manentă creştere in
perioada precedentá, ceva s-a redus. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
industrializarea a dus la formarea unei numeroase clase de mijloc. Din ea făceau parte
funcţionari, medici, avocaţi, profesori, alţi intelectuali ("oameni ai profesiilor libere"),
precum şi muncitorii salariați mai bine plătiți (aristocrația muncitorească").