Romania la inceput de secol XX

In timp ce Europa traia euforia de "belle epoque", Romania rurala era departe de lumea

civilizata. "Formele fara fond", cum numise Titu Maiorescu institutiile timpului, nu pareau sa

faca fata realitatilor: foamea, analfabetismul, mortalitatea infantila, epidemiile.

Departe de Regatul Romaniei, lumea se dezvolta si se moderniza cu o viteza uimitoare. Se

construiau orase, se lateau metropole, piata mondiala crestea odata cu intensificarea
circulatiei marfurilor, a investitiilor si a fortei de munca. Societatea europeana avea o noua
structura, rolul clasei mijlocii, al oamenilor "de rand" crescand din ce in ce mai mult. Alaturi
de industrie, comert, transporturi si comunicatii, agricultura "traia" deja epoca mecanizarii.

La inceput de secol XX, Romania se lupta sa iasa din "intunecimea" Evului Mediu

prelungit pe meleagurile romanesti si de disputele dintre politicienii conservatori si liberali.

"Marea guvernare conservatoare" (1888-1895) incercase sa modernizeze statul roman prin

dezvoltarea industriei, bancilor, exploatarii solului si domeniilor proprietatii. Insa

instabilitatea si imaturitatea politica au determinat ca nici unul dintre partidele implicate in

reconstructia tarii - conservatorii si liberalii - sa nu gaseasca solutiile potrivite pentru

societatea pe care o guvernau. Inaltele scoli occidentale, prin care politicienii vremii

trecusera ca si studenti, nu i-au ajutat sa-si puna in aplicare teoriile invatate. Astfel s-a ajuns

ca intre 1901-1904, Regatul Romaniei sa sufere una dintre cele mai puternice crize

financiare.

Dupa statisticile vremii, 85%-87% dintr-o populatie totala de aproximativ sase milioane
de romani traiau si munceau la sat. Conditiile traiului in ruralul romanesc au ridicat
mortalitatea infantila la cel mai inalt nivel din Europa. Cauzele mortii copiilor de sub un an
se pastrasera aceleasi ca in Evul Mediu: bolile contagioase, alimentatia insuficienta, lipsa
asistentei medicale. Cifrele epocii arata ca 94% dintre bolnavii de la sat mureau fara sa fie
vreodata in viata lor consultati de un medic. "Asistenta" era asigurata de vraci si babe, cu
buruieni si descantece. Organizarea sanitara a tarii fusese legiferata in 1874, iar in 1881 se
infiintasera primele spitale rurale. Putinii absolventi de medicina nu se ingramadeau sa se
infunde in vreun sat, practicand "apostoliceste" printre tarani. O raspandita boala era pelagra,
deoarece taranii se hraneau cu porumb stricat. Odata contractata boala, oamenii sufereau de
tulburari ale pielii, ale tubului digestiv si ale sistemului nervos, sfarsind ca alienati mintal.
Daca in 1888 in Romania s-au inregistrat 10.600 de pelagrosi, in 1911, numarul lor crescuse la
80.000. Evident ca, in conditiile vremii, majoritatea nu ajungea la "inregistrare". Dupa
modelul occidental, publicistica romaneasca incerca sa faca educatie sanitara taranilor,
invatandu-i cum sa scape de raie, sa se lase de fumat ori sa se spele pe dinti. Daca de raie mai
scapau cu leacuri babesti, dupa cum se vede si azi, oamenii satelor nu-si puteau face griji cu
dantura.