Radu Ana-Maria, Grupa 8, Anul I, Comunicare si Relatii Publice

Legea sincronismului si teoria formelor fara fond

Cultura româneasca a cunoscut înca din cele mai vechi timpuri o continuă schimbare. Aceasta,
în prezent, ca și in alte vremuri iși redescopera identitatea si tradițiile in raport cu schimbarile prin
care trece. La fel ca in orice altă cultură si in cultura romanească există lucrări de mare preț pentru
identitatea poporului, cât si personalitați care au schimbat la un moment dat cursul istoriei prin
acțiunile lor. Fiecare popor iși așterne experiența istorică într-o mulțime de creații culturale care
devin opere clasice, de o valoare inestimabilă. Operele se regăsesc in fiecare aspect al vieții noastre
culturale cum ar fi de exemplu literatura, religia, arta, știința, filosofia cat si in gândirea politică si
socială. Aceste valori sunt transmise din generație in generație prin intermediul educației. Prin
diversitatea lor alcătuiesc moștenirea noastră culturală. Exista foarte multe nume care ne vin in
minte cand ne gândim la marile personalități care au influențat viața culturală, precum: Dimitrie
Cantemir, Titu Maiorescu (primul critic literar), Mihai Eminecu (supranumit "Luceafărul poeziei
românesti"), Mircea Eliade sau Nicolae Iorga sunt doar câteva din numele de care se leaga istoria
poporului roman. De fiecare dintre aceste nume se leaga o performantă culturală, un anumit curent
literar sau o miscare culturală. Acești mari creatori sunt considerați intotdeauna contemporani
deoarece exprima o mică parte din latura umană, latura esențiala, sufletească, dupa cum spune si
Camil Petrescu in "Suflet național": "Sufletul unui scriitor mare este sinteza sufletească a unui
popor la un moment dat" (Bucuresti,1981) Tradițiile pe care inca le păstram sunt partea activă a
culturii noastre care reprezintă un model pentru prezentul cultural. Tudor Vianu defineste tradiția
ca fiind "Scurt spus, tradiția este influența muncii culturale anterioare asupra celei prezente"
(Tudor Vianu, Bucuresti, 1979).
Din nefericire, operele si personalitățile culturii române sunt de foarte multe ori subevaluate de
catre țarile occidentale sau chiar de catre popor din diferite motive cum ar fi: o cunoaștere
insuficienta a propriei istorii de catre poporul roman, nu sunt considerate importante si de aceea
sunt trecute cu vederea sau din simplul fapt că sunt comparate cu operele similare din culturile
occidentale fără a se ține cont de contextul intern al țării noastre. In comparație cu alte opere din
alte culturi occidentale, operele noastre par lipsite de originalitate sau sunt percepute ca fiind niste
simple copii. "Cultura este o condiţiune indispensabilă pentru dezvoltarea popoarelor. În cultură se
oglindeşte finalitatea conştiinţei sociale. Prin ea, faptele omeneşti dobândesc un înţeles mai înalt,
devin istorice. Poporul fără cultură n-are istorie fiindca nu are un criteriu care sa stabilească
valoarea evenimentelor petrecute..." (C. Radulescu-Motru, 1984).
Aș dori să incep eseul prin a prezenta câteva momente cheie din istoria românilor:
În secolul XVII-XIX în cultura româneasca modernă exista o problema destul de controversată
a raportului dintre cultură si civilizație. Tudor Vianu considera cultura un sistem de valori, iar
civilizația un sistem de bunuri în care se exprimă aceste valori. Cultura si civilizația se combină,
transferandu-și elemente si influențandu-se reciproc. "În lumea posterioară Războiului Rece,
cultura este o forţă ce deopotrivă divide şi unifică" (Samuel P. Huntington, 1998)
Sistemul educațional se dovedește a fi de o importanță foarte mare pentru orice societate aflată
în plina dezvoltare. Asigura transmiterea experienței, a patrimoniului si a modului in care acea
societate interacționeaza cu indivizii din interiorul ei si cu țarile occidentale.
Epoca luminilor în cultura româna a promovat emanciparea omului prin intermediul culturii si
încrederea in progres. În Transilvania,în secolul XVII, se infiinteaza Școala Ardeleană.
Reprezentanții acesteia sunt: Samuel Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai si Ioan-Budai Deleanu.
Aceștia nu numai ca au scris foarte multe opere de importanță natională, dar au si demonstrat prin
dovezi istorice, romanitatea românilor in fața țărilor occidentale. "Istoria e cea dintâi carte a unei
nații. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă
barbar, şi vai de acel popor care şi-a pierdut religia suvenirilor."(Nicolae Balcescu, "Magazin
istoric pentru Dacia"). Reprezentanții Școlii Ardelene au fost primii care au considerat
învățământul, ideile raționaliste si cultura ca fii instrumente indispensabile pentru crearea unei noi
mentalitați. Un document fundamental al Școlii Ardelene îl constituie "Supplex Libellus
Balachorum (1791) ce conține argumentele acestor intelectuali pentru recunoasterea drepturilor
românilor în Transilvania care datorita concentrației foarte mari de populație maghiara erau numiti
tolerați sau admisi, drepturile fiindu-le incalcate in fiecare departament al societații. In "Supplex
Libellus Balachorum" este si aceasta revendicare: "Numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi,
admişi, nesocotiţi între alte stări...să fie cu totul îndepărtate... şi naţiunea valahă, renăscută, să fie
repusă în toate drepturile...”
Școala Ardeleana a lasat doua lucrari foarte valoroase pentru cultura romaneasca si anume:
"Elementa lingue daco-romanae vice valachicare" de Samuel Micu si Gheorghe Sincai, 1780 si
Lexiconul lui Buda, de Samuel Micu si Petru Maior, 1825. Petru Maior susține faptul ca limba
româna se trage din limba latină vorbita, nelitarara si nu din cea clasica, literara. Procesul de
romanizare constă in impunerea limbii latine ca limba oficiala in toate institutiile laice si in
institutiile de invatamant.
"Socotind cu mintea mea zisa aceia a filosofului aceluia, carele au zis că urât lucrueste elinului
să nu ştie elinește, adevărat şi rumânului să poat ă zice că urât lucru esterumânului să nu ştie istoria
neamului să u, că vedem cum toate neamurile au scrislucrurile mai marilor să işi se cuvine aceasta
omului carele are minte, că istoria estedascălul tuturor lucrurilor (...) că ea nu numai cu cuvinte, ci
şi cu pilde adeverează celece învaţă. Acel lucru cugetându-l, eu am socotit, că acum întâi încai pre
scurt să dau oarececunoştinţă a neamului meu cel rumânesc, carele până acum nici atâta cunoştinţă
deneamul să u nu are. Poate că se vor afla unii cu simţire tocmai dobitocească , de vor defăima
această osteneală a mea, zicând: ce foloseste omului să ştie cele ce au fost; uniica aceştia sunt
tocmai dobitoace, că numai dobitoacele nuştiu lucrurile mai marilor săi." (Samuel Micu, 1796)
"Latiniştii erau chinuiţi de cugetul foarte lucid că trebuiau în răstimpul unei vieţi să ridice un
popor, ră mas cu secole în urmă, la înălţimea unui «veac prea luminat». Ei se simt chemaţi să
împlinească năvalnic, ca la începuturi de lume, pornind de la nimic,ceea ce istoria neglijase vreme
de o mie de ani." (Lucian Blaga)
In secolul XIX invățământul, presa, biserica, administratie, cultura si armata trec printr-un
proces de instituționalizare modernă. Astfel incepe construirea unei structuri al planului de cultură
si modernizarea rapidă a învățământului. Alexandru Ioan Cuza este primul domnitor cu idei
moderniste. Este considerat intemeietorul României Moderne si este cel care a unit pentru prima
data cele trei principate: Țara Româneasca, Transilvania si Moldova. A fost ales de catre popor cu
ocazia dublei alegeri si a fost cel care a întocmit primul cod civil si penal pentru societatea
româneasca. Acesta bate moneda natională, înființeaza telegraful si încurajeaza proprietatea
privată dându-le țăranilor pământuri in funcție de numărul de vite pe care il dețineau si oferindu-le
șansa de a-l achita intr-o anumita perioada de timp. De asemenea in perioada domniei lui Cuza se
înființeaza universități, centre culturale si instituții științifice precum: Universitatea de la Iasi
(1860), Universitatea de la Bucuresti (1864), Ateneul Roman (1865), Academia Romana (1866),
Societatea de Științe Naturale (1865). In aceasta perioada, Cuza introduce deasemenea si
învătământul primar obligatoriu. Acest lucru face cultura accesibilă si oamenilor de rând care in
acea perioada erau aproape în intregime analfabeti.
La Iasi, in anii 1863-1864 se înfiinteaza societatea "Junimea" o asociație culturală care aducea
un nou curent cultural si literar numit modernism. Societatea "Junimea" a fost înființată de către
personalități ai culturii romane moderne care la vremea aceea erau doar simpli tineri întorși in tara
de la studiile din strainatate. Reprezentanții acesteia erau: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor
Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Odata cu inființarea acestei societăți, aceasta contribuie
la dezvoltarea de ansamblu a culturii românești. Criteriile urmărite erau încurajarea literaturii
naționale, răspândirea spiritului critic, crearea si impunerea valorilor naționale si unificarea limbii
române literare. Reprezentanții considerau că vieții culturale din Romania ii trebuie un suflu nou,
modern. Societatea era bine organizată, avand o tipografie, o librărie si o revistă. "Convorbiri
literare" (1 martie 1867) a fost inființată cu scopul de a fi facute cunoscute publicului larg ideile
dezbătute in cadrul întalnirilor membrilor societății, precum si materialele prezentate cu prilejul
acestor intalniri. Revista a devenit una dintre cele mai longevive publicații românești, continuând
sa apara pana in anul 1944, condusa de Negruzzi. "Junimea", pe de alta parte, a avut o existența
mai scurtă. Între anii 1863-1874, se elaborează principii culturale si literare apropiindu-se de
progresul la care aspira Titu Maiorescu. Acesta este numit in anii (1874-1885) in functia de
ministru si se mută in capitala. Deasemenea se impune ca intemeietor al criticii estetice. Junimea
este considerată ca fiind cea mai mare societate culturala româneasca a tuturor timpurilor, adunând
toată elita românilor, într-o perioada in care era nevoie de energiile tuturor adepților pentru intrarea
in cultura româna modernă. La ședințele Junimii participau scriitori, poeți, filosofi, istorici,
magistrati, economiști, profesori si oameni politici. Printre membrii societății se numara nume
importante ale culturii romane cum ar fii: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L
Caragiale, Ioan Slavici, A.D Xenopol, Constantin Radulescu-Motru.
Dupa cum observa si Tudor Vianu in "Istoria literaturii romane moderne", critiscimul junimist
s-a manifestat in mai multe direcții. Se remarcă spiritul critic, junimistii valorând simplitatea si
respectarea adevarului istoric in studierea trecutului. Ironia a devenit o baza a criticismului
cultivându-se anecdota, zeflemeaua, îndreptate impotriva prejudecăților si ideilor gresite. Un bun
exemplu in care se utiliza comicul sau zeflemeaua fata de regulie sociale de la acea vreme este
opera lui I.L. Caragiale. Acesta folosea comicul de situatie, comicul de nume, comicul de
caractere, comicul de limbaj si infatisa o caricatura a societatii burgheze a vremii. Toate schițele
aveau caracter moralizator. Prin critisimul junimistic s-a cultivat si înclinația spre filosofie,
junimistii dezbăteau orice problemă a societății într-o manieră filosofică. Criticismul s-a manifestat
si prin dezvoltarea spriritului oratoric. Articolul lui Titu Maiorescu "Oratori, retori si limbuti"
clasifica tipurile de vorbitori, aratand superioritatea oratorilor.
Întemeietorul Junimii a fost Titu Maiorescu (1840-1917) considerat o personalitate
reprezentativă a cultutii române din a doua jumătate a secolului XIX, secolul modernizarii
culturale. Este considerat cel dintâi critic literar roman. Maiorescu iși termină studiile la Viena
absolvent pe locul intai al Facultății de Filosofie. Apoi continuă cu studiile in litere la Berlin si
dreptul la Paris. Se intoarce in tară dornic de a revigora cultura românească si de a o ridica la
nivelul culturii europene din toate punctele de vedere. Acesta are o contribuție foarte mare in
vederea modernizării învățământului filosofic in Romania ridicându-l la stand european atăt in stil
teoretic, cât si didactic. A avut o importantă contribuție in planul criticii literare având un rol
decisiv în impunerea unei noi direcții in literatura romana din secolul XIX. Maiorescu urmarește
descurajarea literaturii mediocre si promovarea unei literaturi valoroase si moderne. Aceasta
masură se dorea a fi luată din cauza faptului ca in acea perioada majoritatea operelor si lucrarilor
existente erau traduceri ale celor din țările occidentale. Acest lucru, in opinia lui Maiorescu ducea
incet spre pierderea identității naționale si la faptul ca poetii si marii scriitori ai vremii apelau la
plagiat pentru a publica ceva si nu la propria imaginație sau la propriul intelect. În articolul "O
cercetare critica aspura poeziei romane in 1867" Maiorescu vede poezia ca fiind "arta de a pune
fantezia in miscare prin cuvinte", vede frumosul ca fiind "ideea manifestată in materie sensibila".
Este de parere ca ceea ce confera noutate si originalitate unui poet este "vesmantul sensibil cu care-
l invaleste si pe care il reproduce in imaginatia noastra". La finalul articolului, Maiorescu arata ca
este un indrumator al tinerilor poeti, dar si al publicului pe care isi propune sa-l educe pentru a-l
face sa capabil sa distinga o creatie valoroasa si sa respinga nonvalorile. Insista asupra rolului
criticii literare precizand ca: "Ocritica serioasa trebuie sa arate modelele bune cate au mai ramas si
sa le distinga de cele rele si, curatand astfel literatura de multimea erorilor, sa prepare junei
generatiuni un camp liber pentru indreptare". (Titu Maiorescu, 1868)
În "Eminescu si poeziile lui" (1889), Maiorescu arata personalitatea puternica a lui Eminescu si
faptul acesta nu ar fi lasat pe nimeni sa-l ajute in nici un fel si ii scoate in evidenta principalele
trasaturi: inteligenta, setea de cunoastere. Criticul precizează că peotul trăia in lumea ideilor
generale, dispretuind conventia sociala, saracia sau bogatia. Maiorescu, la sfarsit anticipeaza ca
poezia eminesciana va deveni "punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului
cugetarii romanesti".
In ciuda faptului ca articolele sale critice contin idei mult prea generale, nefiind analizr literare
detaliate si explicite, Titu Maiorescu are meritul de a fi primul si cel mai important critic in
literatura romaneasca, fiind cel care a puc bazele acestei discipline. A contribuit decisiv la
modernizarea vietii culturale romanesti si a impus valori literare incontestabile, intuind geniul unor
poeti si prozatori ai vremii precum: Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, I.L Caragiale, Ion
Creanga, Slavici, Cosbuc sau Sadoveanu. Se poate spune intr-o oarecare masura ca fara Titu
Maiorescu si spiritul critic al acestuia, literatura si cultura romana a ultimelor decenii al secolului
XIX-lea ar fi fost lipsite de stralucire.
As vrea sa dau numele a doua lucrari care au insemnat enorm in evolutia culturii noastre, dar si
a doua personalitati care au revolutionat modul in care poporul roman scrie, invata sau percepe
istoria: “In contra directiei de astazi in cultura romana” de Titu Maiorescu (1868) in care este
elaborata si “Teoria formelor fara fond” iar cealalta este “Teoria Sincronismului”, elaborata de
catre Eugen Lovinescu in una dintre lucrarile sale.
"Teoria formelor fara fond"
Actiunea critica a lui Maiorescu are rolul de a orienta psiritul publice si de a impune criterii
estetice ca norme de apreciere a productiilor artistice. Dupa parerea lui cultura face parte din viata
sociala, este legata de realitatea sociala si economica fiind rezultatul puterii de creatie a poporului.
Cultura este alcatuita din stiinta, arta, literatura, toate acestea constituind o expresie a istoriei si a
modului de viata dintr-o societate. Notiunea de "fond" se refera la sistemul activitatilor materiale si
sociale, traditiile unui popor, mentalitatile si patrimoniul spiritual. Prin notiunea de "forma" se
intelege structurile politice, juridice si institutionale ale unuei societati, sistemul de invatamant,
institutii culturale, toate asigurand circulatia valorilor in societate.
"Convorbiri Literare: mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea, mai bine
sa nu facem o pinacoteca deloc decat sa o facem lipsita de arta frumoasa (…) mai bine sa nu facem
deloc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele
pentru elaborate decat sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea
de a fi." (Titu Maiorescu, 1868)
Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori
capabili,am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica. Inainte de a avea
o cultura crescuta peste marginile scoalelor, am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am
depretiat spiritul de societati literare. (Titu Maiorescu, 1868)
In lucrarea sa "In contra directiei de astazi in cultura romana" Maiorescu prezinta o contradictie
in din societatea romaneasca intre fond si forme. El este de parere ca pe baza unui fond cultural si
social nedezvoltat, imitarea miscarii pasoptiste sau al altor forme institutionale moderne este o
pierdere de rimp deoarece aceste forme nu au un fond propice de dezvoltare in cultura romaneasca,
nu sunt sustinute de o activitate corespunzatoare cu cerintele impuse de acestea. De aceea el
propune gasirea unei metode de armonizare a acestor doua componente prin dezvoltarea fondului
si adaptarea formelor preluate din tarile occidentale la cerintele si necesitatile nationale. In acest fel
este lansata teoria formelor fara fond care devine cadrul teoretic a evolutiei societatii romanesti
moderne. Maiorescu dorea o dezvoltare lenta, treptata, o dezvoltare de la fond la forme, dar timpul
necesar acestei dezvoltari nu era suficient deoarece istoria moderna accelera din ce in ce mai mult
si diferenta dintre cultura romaneasca si cea occidentala ar fi fost multe prea mare daca dezvoltarea
si-ar fi urmat cursul. Rolul junimii era de a reformula constiinta de sine a culturii romane ceea ce
reiese si din citatul: "Direcţia veche a bărbaţilor nostri publici este mai mult indreptată spre
formele dinafară; direcţia nouă şi jună caută mai întâi de toate fundamentul dinlăuntru şi,unde nu-l
are şi până când încă nu-l are, dispreţuieşte forma dinafară ca neadevărată şi nedemna"(Titu
Maiorescu, 1872).
“Noua direcţie, în deosebire de cea veche şi căzută, se caracterizează prin simţă mânt natural,
prin adevăr, prin înţelegerea ideilor ce omenirea întreagă le datoreşte civilizaţiei apusene şi
totodată prin păstrarea şi chiar accentuarea elementului naţional”. (Titua Maiorescu, 1872)
Scrierea din puncul de vedere al lui Maiorescu era forma, iar vorbirea curenta, adica vorbirea
nonliterara, reprezenta fondul. El este de parere ca trebuiesc gasite metode de a le imbina deoarece
acest lucru reprezinta evolutia catre o cultura romana moderna. Considera limba a fi un produs
istoric natural viu care se schimba odata cu societatea si ca are rolul de a utiliza cuvintele pentru a
descrie ideile noastre despre lucruri.
As dori sa prezint cateva citate din lucrarile lui Titu Maiorescu in privinta modernizarii culturii
romane:
“Căci fără cultură [modernă - nota ns.] poate încă trăi un popor cu nădejdea că la momentul
firesc al dezvoltarii sale se va ivi şi această formă binefăcă toare a vieţei omeneşti; dar cu o cultură
falsă nu poate trai un popor, şi dacă stăruieşte în acea,atunci dă un exemplu mai mult pentru
vechea lege a Istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată şi între o naţiune rezistentă se
nimiceşte naţiunea, dar niciodată adevărul” (Titu Maiorescu, 1978)
"A explica aceast ă deosebire (dintre direcţ ia veche şi cea nouă – nota ns.) ne-a părut o temă
foarte însemnată. Căci poziţia morală în care se află poporul român este poate unică în istorie, cât
pentru greutatea ei şi cere cu atât mai multă luare-aminte asupra mişcării lui literare, ca una ce este
oglinda acelei poziţii.
Îndată ce în apropierea unui popor se află o cultură mai înaltă , ea înrîureşte cu necesitate asupra
lui. Căci unul din semnele înălţimei culturei este tocmai de a pă r ă sicercul mă rginit al intereselor
mai individuale şi, fără a pierde elementul naţional, de adescoperi totu şi şi de a formula idei
pentru omenirea întreagă. Aflarea şi realizarea lor a fost de multe ori rezultatul experienţelor celor
mai dureroase; dar jertfa o dată adusă,ele se revarsă acum asupra omenirii şi o cheamă a se
împărtăşi de binefacerea lor îmbelşugată. La această chemare nu te poţi împotrivi: a se uni în
principiile de cultură este soarta neapărată a fiecărui popor european. Întrebarea este numai dacă o
poate face ca un soţ de asemenea, sau ca un rob supus; dacă o poate face scăpându-şi şi întărindu-şi
neatârnarea naţională sau plecându-se sub puterea străină .Şi această întrebare se dezleagă numai
prin energia vieţei intelectuale şi economice a poporului, prin bunavoinţă şi iuţeala de a înţelege şi
de a-şi asimila cultura în activitatea potrivită”. (Titu Maiorescu, 1978)
"Nu e cu putinţă ca un popor să se bucure de formele dinafară ale unei culturi mai înalte şi să
urmeze totodată înlăuntru apucă turilor barbariei.Şi fiindcă a da înapoi e cuneputinţă, nouă nu ne
rămâne pentru existenţa noastră natională altă alternativă decât de a cere de la clasele noastre culte
atâta conştiinţă cât ă trebuie să o aibă şi atâtaştiinţă câtă o pot avea. (...) Românii, anticipând
formele unei culturi prea înalte, au pierdut dreptul de a comite greşeli nepedepsiteşi, depărtaţi din
starea mai normal ă adezvoltărilor treptate, pentru noi etatea de aur a patriarhalismului literar şi
ştiinţific adispărut. Critica, fie şi amară , numai să fie dreaptă, este un element neapărat al sus
ţinerii şi propăşirii noastre, şi cu orce jertfe şi în mijlocul a orcâtor ruine trebuie împlântat semnul
adevărului!" (Titu Maiorescu, 1978)
 "Teoria sincronismului"
Eugen Lovinescu este considerat a fi unul dintre cei mai importanti critici si teoreticieni literari
din perioada interbelica. Acesta a avut o contributie impresionanta la modernizarea culturii
romane, contributie care poate fi comparata doar cu cea a lui Titu Maiorescu. Este autorul multor
volume interesante si utile pentru cultura romaneasca. Cateva din lucrarile sale mai de pret sunt:
cele zece volume din seria "Critici" si cele cinci colume din "Istoria culturii romane moderne". In
aceste lucrari marele critic da dovada de originalitate si profunzime.
Studiaza la "Facultatea de limbi clasice" a Universitatii din Bucuresti pana in anul 1903.
Debutul publicistic il are in suplimentul literar al ziarului "Adevarul" (1903) cu un articol despre
studiile clasice. Intre 1904-1905, in timpul colaborarii la Epoca scrie despre Mihail Sadoveanu,
Octavian Goga, Alexandru Bratescu-Voinesti, Popovici Banateanu, Ion Agarbiceanu, Emil
Garleanu si multi altii. Intre 1906-1909) obtine titlul de doctor in litere la Universitatea din franta.
Tot in aceasta perioada publica si primele doua volume de "Critice". In 1919, publica revista
"Sburatorul" unde isi propune sa promoveze scriitori tineri, talentati si care sustineau "Teoria
sincronismului". "La baza mecanismului contemporaneităţii vieţii noastre materiale şimorale se
află factorul unic al imitaţiei" (Eugen Lovinescu, 1919).
Lovinescu defineste notiunile de cultura si civilizatie astfel: "şi pentru noi civilizaţia reprezintă
totalitatea condiţiilor materiale dintre care lumina electrică, şina de cale ferată, sârma de telegraf,
poliţie, regim juridic,economie, instrucţie obligatorie, vot universal şi deci regim politic, pe când
cultura reprezintătotalitatea bunurilor sufleteşti fie ele foarte morale şi religioase produse ale
veacurilor trecute, fiedeprinderi sufleteşti dobândite mai de curand" (Eugen Lovinescu, "Istoria
culturii romane moderne, 1924)
Lucrarea "Istoria culturii romane moderne" lucrarea in care Lovinescu enunta "Teoria
sincronismului" intampina, inca de la inceput, protestul specialistilor si il considera un amator.
Lovinescu considera ca modernismul consta in doua principii: principiul sincronismului si
teoria imitatiei. Nu este de acord cu "Teoria formelor fara fond" sustinuta de Maiorescu deoarece
este de parere ca viata culturala romaneasca este destul de tanara si ca cea mai buna solutie ar fi
imprumutul formelor de la tarile occidentale, mult mai dezvoltate urmand ca fondul sa fie ridicat
treptat. Un punct de vedere interesant in privinta celor doua curente de idei perioada pasoptista si
cea junimista este cel al lui Eugen Lovinescu in citatul: "Insemnatatea Junimii nu sta insa in
noutatea formulei, ci in solidaritatea intelectuala a unui grup de individualitati si in omogenitatea
atitudinii fata de problemele culturale si sociale ale statului nostru." (Grigore Georgiu, 2007).
Lovinescu doreste eliminarea in cel mai scurt timp al decalajelor culturale si modernizarea
literaturii. La acea vreme literatura romana daca nu apela la metoa imitarii literaturilor straine nu ar
mai fi evoluat, iar decalajul cultural ar fi devenit din ce in ce mai mare. In acest fel prin imprumutl
formelor s-a creat posibilitatea consolidarii unui fond. „Ne iubim strămoşii, ne iubim însă şi
strănepoţii: nu suntem numai punctul ultim al unei linii de generaţii, ce se pierde în trecut, ci şi
punctul de plecare al generaţiilor ce vor veni la lumină; nu suntem numai strănepoţii încărcaţi de
povara veacurilor, ci şi strămoşii virtuali ai strănepoţilor târzii; obligaţiile faţă de viitor depăşesc pe
cele faţă de trecut" (Eugen Lovinescu, 1997). Eugen Lovinescu era de parere ca literatura romana
trebuia sa se raporteza tot timpul la modelele pe care acea perioada le impunea. Cel mai inalt punct
al literaturii il constituia literatura franceza, literatura spre care Lovineascu aspira. Legea imitatiei
este cea care sta la baza sincronismului. Imitatia se produce in anumite imprejurari si ia punctele
forte existente din personalitatea poporului, deci nu este o imitatie completa si absoluta. "De la
sfârşitul veacului al XVIII-lea,evoluţia literaturii europene este sincronică; orice formă de artă
apărută într-un centru artistic se propagă aproape instantaneu peste toată Europa; în timpurile
noastre, impresionismul şi cubismulfrancez, expresionismul german, dadaismul, constructivismul
s-au răspândit concentric în toate ţările" (Eugen Lovinescu, 1997).
Eugen Lovinescu explica mecanismul psihologic prin care sustine ideile sale revolutionare in
ultimul capitol al unei lucrari numita "Memorii II": "Caracterul de analiza psihologica a acestor
pagini ma obliga sa arat ca o astfel de ideologie nu e iesita din prelungirea unei dispozitii
temperamentalem, ci se prezinta ca o creatiune bovarica, nu in sensul cautarii unui complement
spiritual, ci al unei libere deliberari speculative. O cultura clasica, o formatie intelectuala in sanul
disciplinelor junimiste, un temperament static si conservator nu ma indicau, desigur, la rolul de
teoretician al democratiei si al liberalismului la care am ajuns, totusi, prin intuitia si studiul
fenomenelor sociale regizate de un determinism impotriva caruia lamentatiile sunt inutile" (Eugen
Lovinescu, 1932)
Ilie Bădescu susţine că „transformarea stării de periferie economică, proprie Ţărilor Române la
începutul modernităţii, într-o stare de profundă sincronizare culturală europeană reprezintă opera
culturii eroice şi a oamenilor săi, care au fost totodată şi făuritorii statului naţional român”. (Ilie
Badescu, 2003)
Compararea celor doua teorii:
Maiorecu sustinea ca singura modalitate de a crea o cultura originala era prin evolutia organiza,
pe de alta parte, Lovinescu era de parere ca formele trebuiau preluate dintr-o societate superioara
pentru a stimula mai intai fondul si dupa aceea acesta sa fie integrat in structurile sociale, politice
si culturale pentru a se ajunge, intr-un final, la crearea unui fond propriu corespunzator poporului.
"In fata revolutiei liberale, „junimismul” s-a ridicat ca singura forta organizata a reactiunii; de
n-a impiedicat progresul grabit al dezvoltarii noastre politice si culturale, a exercitat, totusi, o
influenta asupra sufletelor, felurit apreciata, dar reala, cu care aproape se confunda istoria culturii
si literaturii noastre de dupa 1866." (Maiorescu, 1868).
 Un aspect pozitiv pe care Lovinescu il sustine din "Teoria formelor fara fond" enuntata de
Maiorescu este acela ca oamenii de cultura din societate au scopul de a intari fondul, aceasta fiin
modalitatea prin care are loc evolutia dinpre fond catre forma. Maiorescu nu cere desfiintarea
academiilor, scolilor sau a conservatoarelor considerate "stafii fara trup" in lucrarea sa, ci incearca
sa sprijine fondul pentru evolutia cat mai propice a formei.
In "Istoria culturii romane moderne" Lovinescu explica directia pe care Romania trebuie sa o ia
spre modernizare. Acesta critica semanatorism si traditionalismul deoarece le considera doua
curente literare care tin literatura romana pe loc sau chiar incetinesc sau stagneaza dezvoltarea
civilizatiei si a culturii romane moderne. Teoria imitatiei constituie inceputul unei etape literare
foarte importante in istoria culturala a tarii. Este de asemenea si un punct d eplecare pnetru multi
autori ai vremii sau cei care au urmat.
"Cea mai mare parte a teoriilor sociale prezintă tradiţia ca pe o configuraţie anistorică,
încremenită, deelemente date o data pentru totdeauna; prin urmare tradiţionalismul este mişcarea
care conservavechiul în detrimentul schimbării. În conformitate cu o astfel de viziune, culturile
tradiţionalesunt insulare, adevărate sisteme adiabatice în lumea spiritului: nu cedeaza şi nu
primescelemente." (Nichifor Crainic, 1936)
Concluzia:
In urma celor prezentate sunt de parere ca cea mai buna cale de modernizare adoptata de
societatea si cultura romaneasca este cea propusa de Lovinescu pentru ca in asa fel cultura
romaneasca a avut niste repere dupa care sa se ghideze mult mai solide. Trecerea prin fiecare etape
cum sustinea Maiorescu era mult prea complicata si timpul era din ce in ce mai putin. Cred ca daca
se urma modelul lui Maiorescu exista posibilitatea ca operele de astazi sa nu mai existe si sa nu
aiba aceeasi valoare cum au in prezent, iar diferenta de cultura dintre noi si tarile occidentale, mult
mai dezvoltate, ar fi devenit mult prea mare. Titu Maiorescu a avut un rol extrem de important in
cultura romana moderna prin lucrarile sale, dar nu sunt complet de acord cu teoria sustinuta de
acesta si de aceea o aleg pe cea a lui Eugen Lovinescu. In ciuda faptului ca am imprumutat foarte
multe lucruri din literaturile straine, in special din literatura franceza, putem spune sa ne-am pastrat
specificul romanesc si foarte multe dintre lucrarile noastre reprezinta un model pentru alte
literaturi. Opere ca "Ion" de Liviu Rebreanu sau "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga vor fii
intotdeauna reprezentative pentru literatura romana deoarece au acel suflu al vietii de la tara.
Datorita spatiului geografic, poporul roman a fost de foarte multe ori implicat in contexte
istorice si politice care si-au lasat amprenta mai mult sau mai putin asupra noastra, dar in ciuda
acestor factori consider ca am reusit sa ne pastram identitatea nationala. "Teoria formelor fara
fond" enuntata de Titu Maiorescu, din punctul meu de vedere nu ar fi avut succesul sperat de
acesta. "Legea sincronismului" si "Teoria imitatiei" inca sunt intrebuintate cu succes si la ora
actuala in cazul triburilor africane, de exemplu, care cu ajutorul oamenilor de stiinta specializati in
aceste cazuri incearca sa le schimbe mentalitatile, comportamentul si sa-i aduca din ce in ce mai
aproape de civilizatie.
Acestea fiind spuse as vrea sa inchei cu un citat care m-a impresionat din partea lui Tudor
Arghezi: "Daca literatura si cultura unui popor inainta impreuna, are sa urmeze bunastarea lui
materiala si spirituala si piedicile ce i se opun devin delaturate cu usurinta mai multa" (pagina web,
"citate despre cultura celebre")

Bibliografie (in ordinea folosirii in text):

1.Camil Petrescu, "Suflet national", vol. Aethesis carpato-dunarean, antologie de Florin

Mihailescu, Bucuresti, Editura Minerva, 1981, p.167
2. Tudor Vianu, "Filosofia culturii", In Opere, vol. 8, Editura Minerva, 1979, p.245
3. C. Radulescu-Motru, Cultura romana si politicianismul, Editura Eminescu, 1984, p. 9-10
4. Nicolae Balcescu, "Magazin istoric pentru Dacia"
5. Supplex Libellus Balachorum, 1791
6. Revista Convorbiri literare, 1868
7. Samuel Micu, "Scurta cunostinta a istoriei romanilor", 1796
8. Lucian Blaga, "Lectia Scolii Ardelene"
9. Titu Maiorescu, "Directia noua in poezia si proza romana", 1872, in Opere, I, Bucuresti,
Editura Minerva, 1978, p. 185-186
10. Idem 9
11.Titu Maiorescu, "In contra directiei de astazi in cultura romana, in vol Opere, I, Bucuresti,
editura Minerva, 1978, pag. 147-164
12. Titu Maiorescu, "Directia noua in poezie si proza romana, in vol. Opere I, Bucuresti, Editura
Minerva, 1978, pp. 211-213
13. Eugen Lovinescu, revista "Sburatorul", 1919
14. Eugen Lovinescu, "Istoria culturii romane moderne", 1924, Bucuresti
15. Grigore Georgiu; "Istoria culturii romane moderne"; Bucuresti, Editura Comunicare.ro,
2007;
16. Eugen Lovinescu, "Istoria civilizaţiei române moderne”,Editura Minerva, Bucureşti,
1997,p.221, 293
17. 0 Ilie Bădescu, "Sincronism european şi cultura critică românească", Cluj-Napoca, Ed.
Dacia, 2003, p. 14
18. Titu Maiorescu, "Convorbiri literare", 1868
19. Nichifor Crainic, "Puncte cardinale în haos",Editura Cugetarea, Bucureşti, 1936, p.147.
20. pagina web, "citate despre cultura celebre", Tudor Arghezi