Rolul literaturii in perioada pasoptista Cadrul istoric

Caracterizata prinr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciileromanesti, perioada fixata cu aproximatie 1830-1860 delimiteaza o epoca distincta in evolutiaistorica a literaturii romane, numita in mod curent epoca pasoptista . Termenul de pasoptismdesemneaza miscarea democratica si revolutionara care precede, in Tarile Romane,Revolutia de la 1848 si pregateste Unirea Principatelor(1859). Literatura pasoptista ocontinua pe cea iluminista clasica din epoca de tranzitie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revolutionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresista. Trecereade la formula clasica la cea romantica se face treptat, ambele metode coexistand o bucata devreme sau persistand la unul si acelasi scriitor pana la sfarsit. Se poate spune si despreAlecsandri ca a evoluat in sens invers, incepand prin a fi romantic si sfarsind prin a fi clasic.In evolutia literaturii exista intotdeauna legaturi de continuitate si cu cat scriitoruleste mai mare, cu atat legaturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci .Astfel, intreliteratura pasoptista si cea anterioara si posterioara exista o unitate indisolubila.Spre exemplu, primele manifestari ale iluminismul, prezent in epoca pasoptista,apar inca in fazele literare de pana la 1840, in creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rand, de Scoala ardeleana. Pasoptistii, insa, au amplificat aceste stari de manifestariiluministe pronuntate, dar, totusi, incipiente, transformandu-le intr-un sistem de conceptiisocial-politice si cultural-estetice bine inchegat.In 1821, cand au incetat domniile fanariote si s-a revenit la domni pamanteni, s-aucreat premizele unei europenizari economice si spirituale a patruns in scoli limba franceza siastfel intelectualii scoliti au inteles necesitatea modernizarii societatii romanesti si auimbinat, intr-un mod irepetabil, utopia cu pragmatismul, desfasurandu-si fortele si energiilein toate domeniile de activitate, inclusiv in cel cultural si literar. Rezultatele lor au fostuimitoare. Dupa ce au revenit in tarile lor au infintat societati cultural literare (cu subtileobiective politice), presa in limba nationala , invatamantul si o miscare teatrala in limba celor multi, conform idealurilor iluministe.Inlaturarea domniilor fanariote si instalarea domnitorilor pamanteni, aparitia unor relatii economice si politice inexistente pana atunci constituiau premizele necesare ptridicarea societatii romanesti pe o noua treapta de dezvoltare social-economica , ptmodernizarea vietii social politice si culturale.Pentru intelegerea rolului pe care il aveaideologia pasoptista in orientarea, indrumarea si stimularea maselor largi populare la luptaampla de transformare social-economica, de reorganizare burghezo democratica a societatiiromanesti si de eliberare nationala, este foarte semnificativ intelesul cuprinzator pe care M.Kogalniceanu (acel arhitect al modernizarii societatii romanesti) il dadea cuvantului"politica" : "politica ... a ajuns sa fie astazi sufletul lumii moderne ; la dansa tintesc si largile tendinte ale literaturii ce formuleaza si imprastie ideile, si propasirea industriei, care asociaza,oranizeaza, produce si raspandeste. Politica este puternica circulatie ce atata toata gandirea sitoata ideea. Din ea izvorasc toate acele valuri de teorii, de proiecte, de sisteme care batnecontenit in opinia publica si imping activitatea multimii pe cai noua " . Miscarearevolutionara din prima jumatate a sec al XIX-lea a dat o puternica lovitura regimului feudal,renascand in constiinta maselor spiritul luptei pt dreptatea sociala si libertate, intensificandmiscarea de idei in favoarea unirii tarilor romane intr-un stat puternic si independent. Ele audeterminat, in acelasi timp, o viguroasa activitate culturala, care avea la baza un amplu program de lupta politica. Aceasta etapa, cuprinsa intre 1830-1860, in mijlocul careia s-adeclansat cea mai larga miscare populara de emancipare sociala si nationala - revolutia de la1848-este cunoscuta in literatura sub denumirea de perioada pasoptista.In aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale romanestiIn jurul anului 1840 se poate vorbi de o indrumare a literaturii prin reviste, desiaparitia lor este de obicei temporara. Constatand ca Albina este prea moldoveneasca, Curierul este prea muntenesc iar Foae pentru minte, inima si literatura preaardeleneasca, Kogalniceanu isi propune sa faca din revista sa Dacia literara o foaie caresa publice

productiile romanesti din orice parte a tarii, cu singura conditie sa fie de valoare.M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre, necesitatea creariiunei literaturi nationale prin stimularea scririlor originale, aspirate din istoria patriei, dinfrumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a uneiliteraturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influentahotaratoare asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana".Ceea ce-i uneste pe scriitori pasoptisi este militantismul regasit in creatiile literare,care se constituie in adevarate manifeste pentru implinirea unitatii si independentei nationale.Cei mai multi dintre scriitorii pasoptisti au aderat la idealurile Revolutiei de la 1848,fiind animati si de telurile Marei Uniri. Participanti direct la viata social-politica, pasoptistiiau creat opere literare cu un pronuntat caracter patriotic si militant, inspirandu-se din trecutulistoric, din lupta pentru eliberare sociala si unitate nationala. Satirizarea viciilor oranduiriifeudale si evocarea realitatii sociale constituie o alta caracteristica a literaturii pasoptiste.Reprezentanti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Carlana,Andrei Muresanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac.Poezia pasoptista raspunde, in general, directiilor si principiilor formulate de MihailKogalniceanu in articolul "Introductie" din primul numar al revistei "Dacia literara" in sensulca este o poezie sociala, adaptata la momentul istoric si chiar politic, conforma cu idealurilede libertate, egalitate si unire ce animau sufletele romanesti de pretutindeni.Pe de alta parte, ca peste tot in lume, se afirma cu putere spiritul national, incredereain valorile traditionale, populare, in istoria, natura si folclorul romanesc, care devin acum,alaturi de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poetilor.Dupa imboldul marilor presonalitati ale epocii (Kogalniceanu, Alecsandri, HeliadeRadulescu), incepe a se scrie din ce in ce mai mult, iar prin popularitatea culturii oamneiiincep sa fie interesati de creatiile noi, astfel incat se largeste considerabil cercul cititorilor, oconditie esentiala a poeziei devenind accesibilitatea.Se dezvolta astfel o poezie retorica, declamativa, grandilocventa, cu exprimareadirecta a ideilor si sentimentelor, intr-un stil avantat, cu un limbaj adecvat intelegerii de catremarea masa de cititori, in care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea etc. Secompleteaza cu meditatia asupra locului omului in istorie, cu motivul constiintei sociale, alluptei. Al creatorului, al ruinelor, al mormintelor, al revolutiei.Se manifesta, in ansamblu, doua tendinte de ordin cultural si literar: deschiderea sprecultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitatiiromanesti. Scriitori devin constienti ca literatura si cultura romana pot intra in universalitatedoar prin valorificarea specificului nostru national, a surselor tematice si de exprimare pecare le ofera folclorul si istoria nationala.Apar specii noi ca balada si cantecul, fabula se imbogateste cu elemente noi ce tin delimbajul contemporan si de societatea vremeii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice si cultural nationale.Ideea nationala poate fi considerata nucleul tematic al poeziei pasoptiste, nuantata sub forma atasamentului la valorile poprului, ale pamantului si aletraditiilor romanesti( Gh. Asachi- "la patrie", G. Bolliac-" O dimineata pe Caraiman", I.Heliade- Radulescu- "Zburatorul"), a elogiului realizarilor poporului( Gh. Asachi- " Laintroducerea limbii nationale in publica invatatura"), a prezentarii trecutului ca model pentru prezent(Gh. Alexandrescu-" Umbra lui Mircea la Cozia"). Folclorul a furnizat poetilor acesteigeneratii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfelfantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in poezia pasoptista un suport folcloric.Un loc aparte in valorificarea tematicii istoric il ocupa balada, o impletire de elementeepice, lirice si dramatice, poate cea mai completa specie a momentului, in care, sintetizand partismul cu patriotismul si cu valorile morale, poetii devin cantareti ai trecutului glorios( D.Bolintineanu- "Muma lui Stefan cel Mare", Gh. Asachi- "Dochia si Traian").Un alt pilon tematic il reprezinta critica societatii contamorane sub forma satirei( Gh.Alexandrescu- "Satira", Gh. Asachi- "Sotie de moda") si a fabulei(Gh. Alexandrescu-"Cainele si catelul").Iau avant lirica filozofica( I. Heliade-Radulescu- "Visul", D. Bolintinanu- "Scopulomului"), cea religioasa( I. Heliade- Radulescu- "Cantarea diminetii", Gh. Alexandrescu-"Candela") si cea erotica( Gh. Alexandrescu-"Asteptarea", Gh.Asachi- "Dorul").Se afirma artistul-cetatean, exponent al constiintei colective, asa cum se observa in poezia "Un

rasunet" a lui Andrei Murean sau "Anul 1840" a lui Gh. Alexandrescu.Pasoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare,directii estetice si stiluri, coexistand laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism,umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce incepusedeja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenta celui francez.Invatamantul, presa, teatrul, literatura, stiintele cunosc o dezvoltare fara precedent.Iaufiinta societati culturale si stiintifice, ,creste numarul revistelor si al altor periodice,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formeaza un public cititor, se organizeaza biblioteci de literatura beletristica,se infiinteaza o viata artistica specific romaneasca, bazata pe traditia populara, iaamploare miscarea de culturalizare a maselor.I ntelectualii pasoptisti, procupati de cultivarea valorilor universale,o folosesccurent,in scris si in oral,publicand articole, studii si lucrari ce aduceau la cunostinta popoarelor europene problemele romanilor.In perioada pasoptista scrisul devine principalulinstrument al actvitatii culturale. In aceasta perioada de plin avant al culturii , literaturaromana cunoaste o dezvoltare apreciabila .Pe ansamblu,literatura pasoptista sa dovedit a fi democratica, nationala, educativa,ea avand si dificila sarcina de a forma un public,de a-l modela conform idealurilor social- politice ale momentului. In nimele aceleiasi specificitati nationale, s-a dus batalia pt o limbaunitara, cu constiinat clara ca existenta acesteia e o conditie pt pastrarea identitatiinationale. Scriitorii de seama au aparat principiul fonetic in ortografie si, pronuntandu-se in problema neologismelor, au adoptat principiul imprumutului moderat,in limitele necesitatilor impuse de dinamica sociala si culturala.Doctrina literara, cata a fost, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-aimpiedicat sa aspire,conform personalitatii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate sideterminare, cu convingerea ca realitatea are un sens unic, care se cere descoperit princuvant.Trecerea de la o epoca la alta se savarseste adesea pritr-o miscare de pendul, ca sicum continutul de exprimat nu ar mai incapea in formele artistice existente si ar impunedescperirea unor modalitati de a scrie diametral opus. In aceasta incercare de renovareradicala unii au vazut o manifestare de ordin psihologic,dorinta intima a artisului de a biruiinertia si a se diferentia prin originalitate. Explicatia este si de natura sociala, fiind vorba derepercursiunile in constiinta a proceselor majore ceea ce agita viata materiala a oamenilor.

Romantismul pasoptist
Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii alesecoluluiXVIII inEuropa, care a durat mare parte dinsecolulXIX. . A fost o miscare contrarationalismuluicare marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spirituluiromantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma uneimiscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente,subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolulXVIII a fost marcat deobiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si deeul interior.Inliteratura romana,romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptistisi persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-europene.Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si postpasoptista. Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica sivizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare lascriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau laardeleanul Andrei Muresanu. Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptistraman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militaracetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismulcare va atinge apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I.Heliade-Radulescu, adica in opera celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor,tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se vaimbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. Totodata,insa, elementele romantice se vor prelungi si

in epoca post-eminesciana, coexistand cuelementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in culturasi arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secoluluial XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofidaorientarilor moderniste ale epocii.Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba siimbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe4dimensiuni clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismulnu constituie singura caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia seremarca si existenta altor metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza sielementele realiste, intrucat reflectarea problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduiriifeudale, erau trasaturi esentiale, promovate de scriitorii perioadei, desi curentul realist se vaconstitui in literatura romana abia in a doua jumatate a secolului al XI-lea. Dealtfel, cumsustine academicianul H. Corbu, romantismul si realismul aveau un punct de plecare comun:destramarea oranduirii feudale. Deosebirea dintre aceste doua metode de creatie consta infaptul ca romanticii vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o anumitaculoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unuldin momentele determinante ale operei literare .Romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptariiconstiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravireazbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealuluinational. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, careridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al luiEminescu.Faptul ca literatura romana a pasit pe calea europenizarii cu intarziere a exercitat oinfluenta vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice.Orientarea spre innoiri radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tariledezvoltate din punct de vedere economic si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului. M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei,natura si pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, seinterpatrund, in aceasta epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicilemoldovenesti, iar N. Balcescu pe cele muntenesti, precum si nenumarate studii despretrecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de folclor, capata o puternica conotatieartistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848.Artele si literatura [], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele TariiMoldovei, nau speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant leingheata si le usuca. Tulpina popoarelor o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri,cantece, suvenire stramosesti istorice si folclorice. De aici, statutul privilegiat pe care-lcunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national, atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica.Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta doua varsteale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. Heliade-Radulescu, Gh.Asachi, V. Carlova, Al. Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminismsi clasicism, si pentru care apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentuluiimaginea exaltata a unor fapte glorioase si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezintaun model suficient pentru poetizare si resuscitare a vremurilor stralucite ale lui Mircea,Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata contemporanilor imaginea vie aH. Corbu, Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste De la cronografie la literatura moderna, H. Corbu, Aspecte ale gandirii estetice patruzecioptiste // De la cronografie la literatura moderna, M. Kogalniceanu. Scrieri (literare, istorice, politice). Studiu introductiv de Geo Serban. Bucuresti: EdituraTineretului, 1967, p.183P. Cornea. Oamenii inceputului de drum. Bucuresti: Cartea Romaneasca, 1974,unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla abia in faza unuiromantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si estemarcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomiaspirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar lamodul de interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretaredemocratica a istoriei nationale.Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru

Micu : cea de pana la aparitiaDaciei literare, o etapa mai putin individualizata national si, cea de a doua, in carereflectarea specificului autohton devine orientare programatica. Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", GrigoreAlexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica("Mihaiada", I. HeliadeRadulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. Heliade-Radulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D.Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra luiMircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", GrigoreAlexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", GrigoreAlexandrescu). Nuvela istorica specie literara noua in epoca a fost cultivata in Moldovacu mult inaintea aparitiei acesteia in Muntenia si Transilvania. Cele doua naratiuni sau sceneistorice ale lui Al. Odobescu: Mihnea-voda cel Rau (1857) si Doamna Chiajna (1860)au ca model compozitional nuvela negruzziana Alexandru Lapusneanul. Si in una, si in altasunt evocate cu talent narativ si descriptiv domniile celor doi despoti din secolul al XVI -lea. Nuvelele pastreaza valoarea documentara si culoarea locala, specifice romantismului pasoptist. Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente dinistoria poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu;sunt satirizate aspecte din viata sociala, in "Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin "Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu temeromantice: "Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu, "Manoil" si "Elena", de DimitrieBolintineanu; "Calatorie in Africa", de Vasile Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul Decameronului", dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar "Romaniisupt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religiosinspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica". Potrivit lui Paul Cornea, "AlexandruLapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard alIII -lea". Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde ceacare emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, inliteratura romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiindvalabila pentru toti cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. Heliade-Radulescu, D. Bolintineanu (in una din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatiilui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei,evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in literatura romana este convertita treptat innoi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei atmosfere de avant revolutionare optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc orice vestigii ale trecutuluidevine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului mandriei de a fi urmasiiunor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut de nostalgie pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori romani,depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare vaaparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece indisperare si pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul ruinelor in poezia pasoptista sesitueaza in temei pe linia unui lirism de tip meditativ, dar combativ. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX -lea si idealurile decare erau animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizatabordarea tematicii istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentruca trecutul sa dea pilda prezentului decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfelliteratura se constituie printr-o comunicare permanenta cu istoria.Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma B.Tincu: Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national.Aceasta este temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltariinationale se combate oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originearomana si trecutul istoric glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentruvalorile ce au condus spre inflorirea si prosperarea culturii nationale. Acest drum, inconceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si cultivarea limbii nationale.Suportul teoreticideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria neamului apareclar si concis formulata de catre

M. Kogalniceanu: Inima mi se bate cand auz rostind numelelui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul [] si nu ma rusinez a va ziceca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroiilumii, in loc ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are maimare interes decat lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catreromani!. Interpretarea artistica a istoriei corespundea nu numai programului Dacieiliterare, dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in acea epoca. Ideea de glorificare caatare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul recomanda ca zona deinspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la istoria nationala.Tentatia evocarii istoriei cu mijloace literare o au cea mai mare parte ascriitorilor de la 1848. In sirul prozatorilor de seama, pentru care tema istorica este prioritara,trebuie mentionat si N. Balcescu. Opera sa neterminata Romanii sub Mihai Voda Viteazul,scrisa in exil, intre 1849 si 1852, si publicata postum de catre A.Odobescu, il aseaza pe N.Balcescu printre cei mai de seama scriitori din epoca pasoptista. Desi conceputa ca o poemaistorica, autorul expune faptele cu rigoare stiintifica, cu obiectivitate, calauzindu-se dupaizvoare.Scriitorul si folcloristul P. Ispirescu in Istoria lui Stefan cel Mare si Bun propune oalta viziune asupra valorificarii istoriei. Scrierea e mai degraba un basm, aproape de traditia populara, dar care contine multe amanunte istorice. Fondul moralizator, tonalitatearomantica, datele istorico-documentare, toate aceste caracteristici ale operei date o plaseazain cercuri de scrieri pasoptiste de orientare istorica. B. Tincu. Pasoptismul in istoriografia literara contemporana // Revista deistorie si teorie literara, Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptiaistorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificaretematica, o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetatide scaun ale vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si careservesc drept pilde date prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie sieroism ale strabunilor.Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V.Carlova. Versurile din Ruinurile Targovistii transmit admiratie si incredere in fapteleistorice, aduse in contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlovaanunta acea atmosfera sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secoluluialXIX -lea.Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: unalirica, in centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecteistorice, mai mult sau mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem caanume ultimele doua tipuri de poezie, adica cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei nationale, specie in care clasicismul seimbina organic cu romantismul. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic,constituind unul din aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrulromantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea concomitenta la cele doua elemente, peisajul siistoria, indisolubil legate unul de altul, devine caracteristica pentru o buna parte din lucrarilein proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru proza de calatorie. Spre exemplu,digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii istorice, cu numeroaselecitate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie ale lui D.Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sauasociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, cacidincolo de valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descriereanaturii meleagurilor natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie ainsasi angajarii autorilor lor sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de un stil al participarii la istorie, o forma exemplara a patriotismului.Astfel, spiritul pasoptist si-a pussi aici pecetea.Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseazageneratiei sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetilenaturii marturiilor unei istorii stravechi. Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva Daciei literare.Legendele lui I. Neculce (publicate in O sama de cuvinte), reprezinta punctul de pornire a numeroaselor lucrari ce apartin epocii si tematicii pasoptiste.In legende, inclusiv in acele inspirate din traditia

neculceana, accentul cade pediscursul romantic care reprezinta esenta patriotismului pasoptist. De aceea este inutil de acauta conflicte bine conduse, tensiune, atmosfera ori psihologie intr-o specie de clasicitateP. Cornea, M.Zamfir. Gandirea romaneasca in epoca pasoptista (18301860).Vol. I. Bucuresti, formala perfecta si care, daca a devenit memorabila, a devenit chiar prin aceastaexemplaritate a ideii. Legendele istorice ocupa si ca volum, si ca semnificatie artistica unloc aparte in creatia lui V. Alecsandri.Legendele lui V. Alecsandri, ca si cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau in mod vaditsentimentul national si, concomitent, purtau pecetea unei creatii artistice, la baza careia staustudierea si valorificarea istoriei si a folclorului. Interpatrunderea evenimentelor istorice cumotivele folclorice, in opera pasoptistilor, contribuie la sporirea perfectiunii artistice. Pentrua comunica dinamismul istoriei, pe de o parte, si pentru a prezenta aspectele fundamentale aleunei epoci pline de neliniste, zbucium si maretie, pe de alta parte, poetii si-au ales dreptmodalitate de expresie artistica legenda specie literara plina de patos si de evocare.La modul general, s-ar putea constata ca proza ca gen, ca si poezia, se axeaza pe douaizvoare de inspiratie ce se interpatrund si se completeaza reciproc: cronicile si documenteleistorice, pe de o parte, si traditia populara, pe de alta parte. Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la Sadagura",scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor", in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", odrama istorica.In general, incercarile dramatice ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate,dar si cele ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu,Al. Deparateanu, C. D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putinvaloroase din punct de vedere artistic, dar ele prezinta interes pentru istoria constituiriiacestui gen in literatura romana si au meritul de a fi veritabile documente si marturii alevremurilor trecute. Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara,stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg deactiune din caresi extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment altrecutului. Pentru unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele izvoarele sunt urmate cuexactitate, ele fiind transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic.Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste,revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cuevenimentul istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinanddeopotriva sentimentul si ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenireailuminismului, ci doar situeaza pe o treapta superioara lupta pentru emancipare nationala sidreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa intregeasca, sa contureze si safinalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii romanemoderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si speciiliterare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs, numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste sidispersate ale catorva boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si capabila sa furnizeze modele.

Dacia Literara
Actiunea nuvelei se desfasoara in secolul alXVI -lea. Intors in a doua domnie insotit de septemii de spahii si de vro trei mii oaste de strasura, Lapusneanul este intampinat aproape deTecuci de o solie. Episodul pune in evidenta conflictul dintre domn si marea boierime care isiasuma vointa multimii. Domnitorul este insa inflexibil si manifesta o vointa extraordinara: Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunde Lapusneanul, a caror ochi scanteira ca un fulger, si ori fara voia voastra . Retorismul tipic recuzitei romantice si analogia desfasuratain sfera grandiosului releva nu numai o personalitate energica, ci si un fin observator al psihologiei interlocutorilor: Sa ma-ntorc? Mai degraba va intoarce Dunarea cursul indarat. A! Nu ma vrea tara? Nu ma vreti voi, cum intaleg?

. Exprimandu-si neincrederea in boieriiveniti sa-l intoarca din drum, Lapusneanul recurge la o extrem de concisa filosofie pentru aclarifica raporturile dintre el si soli, fixand dominanta caracterologie a fiecaruia dintre ei.Primul capitol prefigureaza natura conflictului si aduce in scena tipologia: Lapusneanul domnitorul tiran cu o imensa vointa, caruia, nimic nu i se poate opune, Veverita opozantuldirect si sincer, Spancioc adversarul lipsit de experienta, credul, fara discernamant, Motoc vornicul tradator si intrigant, obedientul lacom de averi si las. Procedeul de constructie aconflictului este antiteza romantica, personajele care apar fiind elemente de contrast cufunctie revelatorie a complexitatii caracterologice a lui Alexandru Lapusneanul.In al doilea capitol avand ca motto Ai sa dai sama, doamna!... sunt expuse faptele decruzime ale domnitorului care tradeaza o fire maladiva. Tomsa fuge in Valahia. Norodul,aducandu-si aminte de intaia domnie, il intampina cu bucurie pe Lapusneanul. Cu exceptiacetatii Hotin, incendiaza toate celelalte pentru a nu mai adaposti complotatori. Pentru a starpicuiburile feudalitatii, sub diferite pretexte, deposeda pe boieri de averi prevenind uneltirileimpotriva sa. Cum toate acestea ii pareau insuficiente mai omora din cand in cand. Ruxanda,ultima din familia lui Petre Rares, se casatoreste cu Lapusneanul pe care ar fi voit saliubeasca daca ar fi gasit la el putina simtire omeneasca.In numele vaduvelor si copiilor orfani, ea cere lui Alexandru sa puna capat crimelor,relatandu-i o scena dramatica: o jupaneasa cu cinci copii s-au aruncat inaintea radvanului eiamenintand-o. Capul sotului aceleia si gestul disperat al jupanitei devin obsesie pentrudoamna Ruxanda, inspaimantand-o. Natura romantica, disimulatul tiran promite doamnei ca va inceta cu omorurile de poimaine,dupa ce maine ii va da un leac de frica. Finalul, demn de prologul unei lovituri de teatru,sugereaza complicitatea domnitorului cu armasul in uciderea celor patruzeci si sapte de boieridespre care se relateaza in capitolul al treilea. Dupa liturghia la care participase si domnitorul, boierii sunt invitati sa pranzeasca la curte. Spancioc si Stroici, banuind tertipul, nu participa.Boierii sunt ucisi, iar Motoc este dat spre linsarea norodului. Finalul capitolului lasa deschisanaratiunea si sugereaza un moment conflictual: Stroici si Spancioc fug aproape de Nistruurmariti de oamenii lui Lapusneanul. Spancioc ii instiinteaza ca se vor vedea cu domnitorul pana nu muri.Ultimul capitol, avand ca motto De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu, isidesfasoara actiunea la patru ani de la masacrarea boierilor, timp in care, dupa cum promisesedoamna Ruxanda, Lapusneanul nu mai omorase nici un boier. Pentru a supraveghea hotarele,dar si pentru a-i pedepsi pe boierii fugari, temandu-se de razbunarea lor, Lapusneanul se mutain cetatea Hotin. Bolnav de langoare, in delirul frigurilor, crezandu-se in pragul mortii, ceresa fie calugarit, proclamand pe Bogdan, fiul sau, ca domn. Trezit din letargie la sosirea luiStroici si al lui Spancioc, Lapusneanul, devenit calugarul Paisie, are impresia ca traieste uncosmar. Cu incuviintarea mitropolitului Teofan, o voce a ratiunii mai degraba decat unsimbol crestin, doamna Ruxanda ii duce paharul cu otrava sotului care, inainte de a muri, inagonie, este silit de Stroici si Spancioc sa bea drojdiile otravii si sa se racoreasca uitandu-sela el cu o bucurie infernala si mustrandu-l ca intr-o judecata de apoi.Finalul nuvelei tradeaza caracterul programatic al faptului de a fi scris nuvela. Interventiaautorului in text, prin ultimele doua paragrafe, marcheaza o delimitare temporala structurata pe opozitie prezent/trecut evocat si lasa moderna impresie ca intreg epicul este un decupajliterar intr-un moment de contemplatie a frescei privita la monastirea Slatina, zidita de el .Delimitarea temporala si readucerea cititorului in prezent este un procedeu modern, deimplicare a lectorului intr-un text vazut ca o calatorie intr-un trecut straniu, este un procedeude transcedere a picturii murale in spatiul consistent al textului literar, prin sincretismulamplificat de ghidul-narator, fascinatia evocarii istorice devenind cu totul exceptionala. Poemul Vasile Alecsandri, Dumbrava Rosie, Dan, capitan de plai Alecsandri este la noi parinte si cap al poeziei nationale, bazate pe studiul acelei poporane;este ceea ce mitropolitul Dosoftei e in privinta muzei religioase, Beldiman in a epopeii,Conachi in a lirei anacreontice, Bolliac in a versurilor antice, Bolintineanu in a tablourilor cavaleresti, Donici in a fabulei. In Alecsandri vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai, cata s-a putut intrupaintr-o forma poetica in starea relativa a poporului nostru de astazi. Farmecul limbii romane in poezia populara el ni l-a deschis; iubirea omeneasca si dorul de patrie in limitele celor maimulti dintre noi el le-a intrupat; frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aeruluinostru el a descris-o.

Cand societatea mai culta a putut avea un teatru in Iasi si in Bucuresti,el a raspuns la aceasta dorinta, scriindu-i comedii si drame; cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma, el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei. A luilira multicolora a rasunat la orice adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostruin mijlocia lui. Poetul epic este desigur superior tuturor contemporanilor care au tentat si atentat la epopeeanationala.Un suflet epic strabate cateodata in Dan, capitan de plai, unde Fulga, fata eroica a lui Ursan,e o replica oarecum conventionala a creaturilor similare ale lui D. Bolintineanu. Grandiosul primitiv se elaboreaza in marginea hugolienei Lgende des Sicles. De prin 1870 inainte, in acord intim cu varsta ce declina si cu amintirile lui Alecsandri secufunda in istorie si in legenda. Dumbrava Rosie, amplu poem eroic, evoca vremea lui Stefancel Mare, glorioasa si catre asfintitul marelui capitan de osti, iar Dan, capitan de plai e ocapodopera egalata prin suflul de maretie ce respira doar de partea intai a celei de-aIII -aScrisorieminesciene. Dumbrava Rosie, in care filonul istoric si cel folcloric sunt topite laolalta cu o artaremarcabila, impune si astazi, oricat s-ar considera ca este depasita ca formula literara, prinmaretia ce o degaja, prin amploarea desfasurarii actiuni si a tablourilor, prin dramatismulunor momente, prin forma caracterelor. Poetul stia sa creeze impresia vietii prin alternareaepicului cu descrierea si dialogul, printr-o abila constructie impartita in capitole si episoademarunte, prin realismul detaliului istoric. Finalul Dumbravii Rosii cuprinde fara indoiala unadin cele mai impresionante subtilitati creatoare pe care le cunoaste opera lui Alecsandri, putand sta ca ingeniozitate, realizarea artistica si efecte, alaturi de cel mai de seama dinintreaga noastra literatura. Niciodata ca pana la acest final literatura nu cunoscuse atareintima sudare, intr-o indestructibila unitate, a elementelor istorice cu cele mai folclorice si cu B. P. Hasdeu,Miscarea literelor in Iesi, Lumina (Din Moldova), Iasi, nr. 12, 1863, 16Titu Maiorescu, Poeti si critici, Convorbiri literare,Bucuresti, 1886, 17Serban Cioculescu, Istoria literaturii romane moderne mai inalta arta moderna, niciodata nu aparuse mai limpede si mai puternica constiinta cadin sanul poporului izvorasc toate: virtutile, biruintele si insasi arta. Dan, capitan de plai cealalta biruinta literara a lui Alecsandri din aceasta vreme, unstralucit epos legendar, in care se imbina cu inegalabila arta istoria cu folclorul, realitatea cufantasticul. Si din ea se inalta triumfatoare figura simbolica a lui Dan, care , ca Romandor allui Budai-Deleanu, este o concreta intrupare simbolica a patriotismului si a eroismuluianonim popular. Intregul ultim capitol al poemului este de o solemnitate, de o maretie acaracterelor de tragedie antica, iar momentul in care Dan:Sarmanu-ngenuncheaza pe iarbace straluce, / Isi pleaca fruntea alba, smerit isi face cruce, / Si pentru totdeauna saruta ca pe-o moaste / Pamantul ce tresare si care-l recunoaste urmat de cel in care moare,tinandu-si cuvantul, intors la hanul tatar, omagiul ce i-l aduce acest ireductibil adversar ridica poemul pe o culme pe care in literatura romana poemul eroic nu a mai atins-o. Legenda Dan,capitan de plai pe un motiv popular inventat ad-hoc, infatiseaza un episod din acelasi secol alcincisprezecelea. Eroii, Dan si Ursan, niste uriasi, imprumuta statura eroilor lui Hugo dinEviradnus: Dan, lealul, care, cazut prizonier la tatari si eliberat pe credinta, revine, dupa cesaruta pamantul tarii, in mainile dusmanului, e totodata un marchiz Fabrice si un Regulus. S-au remarcat disponibilitatile prozodice, versul onomatopeic transcriind o cavalcada (sosesteFulga, fat lui Ursan): Un tropot de copite, potop ropotitor Poetul are ca si Bolintineanu voluptatea imaginilor hipice, noteaza incalecare Fulgai, fecioara barbat, un fel de amazoana: Sirepul o zareste, ridica narea-n vant, / Incrunta ochiul, batecopita de pamant, / Zburleste coama, salta, in laturi se izbeste; / Dar Fulga zvarle latul, de gat il arcaneste / Si rapide ca gandul, s-arunca usurel, / Ii pune mana-n coama si-ncaleca peel. Dan are puteri quasisupranaturale. Mania lui tuna si fulgera in patru hotare, iar palosul iiluceste in mana voios. La fel, Ursan are piept si coama de zimbru, pumn teribil si grainaprasnic. In tot ce proiecteaza, scrie sau concepe, Alecsandri ne pare ca un innoitor. Aceasta calitate,impletita cu seductia personalitatii sale, despre care vorbesc toate marturiile contemporane, iiasigura pana departe o regalitate poetica atata vreme necontestata. Dar chiar mai tarziu, candvalorile culturii si literaturii romanesti se imbogatisera simtitor, originalitatea si

pioneratuluilui au fost proclamate in continuare, din perspectiva mai lucida a posteritatii, de spiriteerudite ca T. Maiorescu, Hasdeu sau Iorga si de urmasii sai in poezie, incepand cu Eminescusi continuand cu Goga. Caci este sigur ca acestia au receptat altfel Doinele si Lacramioarele,Suvenirurile si Margaritarele, Pastelurile sau Legendele, ca ele se adresau, cu sintaxa lor poetica si cu incarcatura lor de duiosie, sagalnicie, umor sau tristete superficiala unor inimi ceraspundeau in acelasi timbru sentimental; ca versul de chemare al poetului, lansat in marilemomente de incordare ale istoriei, la 1848, la 1859, la 1877 gaseau in constiintacontemporanilor sai identitati de aspiratie si imbolduri de atatea ori necesare.Alecsandri nu este numai un deschizator de drumuri, ci primul nostru scriitor complet, cu oopera demna de a fi mentinut real si nu doar ipotetic, in toate trei compartimentele ei: poezie,teatru si proza. Lagunara liric, lagunele lirismului sau se intind pe spatii respectabile si instare a profila integral o sensibilitate artistica, cosmoidala dramatic, in suma comediilor princare ne vorbeste inca lumea lui apusa, Despot Voda inseamna in schimb irumperea unui personaj romantic autentic, in peisajul oriental-occidental al culturii noastre; bine randuit inclasicitatea expresiei, ea se releva intr-o proza de nedezmintita perenitate, careia elementelece o incadreaza in istorie ii convin pe linia insasi a vietii estetice.

Caracteristicile generale ale literaturii pasoptiste

In angreajulunei culture in pline avant si al unei situatii politice care evolua in chip[ favorabil, largind mereu posibilitatile de autodeterminare ale natiunii, litaratura pasoptista inregistraza si wa, de-a lungul a numai 30-40 de ani, un progress considerabil. Acest progress e vadit sub trei aspecte, pe care rareoriistoria ke insumeaza: in amploarea frontuluiu de desfasurare, in ritmul dezvoltarii si in calitatea rezultatelor obtinute. Nu numai cas e ataca deodata in mai multe directii, dar avanseara e rapida si ceea ce se castiga e adesea definitive. Societatea de teatru care are nevoie de repertoriu de invatamant, care are nevoie de manualesi carti de lectura, de presa, care vrea sa informeze, sa instruiasca, dar sis a amuze. Literatura ia avant, tinand sa devina treptat, o adevarata oglinda a vietii nationale. Profesorii sunt primii slujitori, scena intaiului laborator de experienta, societatile si ziarele mijlocul essential de vehiculare, stimul si depasire. In ansamblu literatura pasoptista nu e fenomen de generatie deaorece isi anexeaza cele mai representative condee, atat dintre tineri, cat si dintre varsnici. Totusi fatele arata ca in cuprinsul li ponderea principala revine unui grup compact de scriitori nascut intr-al doilea deceniu: Grigorie Alexandri(1810-1812 sau 1814); G. Bartiu(1812); Cezar Bolliac (1813); C.A. Rosetti; A. Mureseanu; I.Ghica(1816) si M Kogalniceanu(1817); etc Toti pasoptistii provin din clasele de sus, darn u din arisocratia propendata, fanariotizata in decursul sec al XVIII-lea, ci in patura lina de vitalitate a boierimii mijlocii si mici, care se ridicasera in primele decenii ale sec al XIX-lea si ajunsese la o situatie infloritoare, gratie promovatii in slujbe si imbogatirii prin comert. Literatura pasoptista exteriorizeaza o orientare unitara de o remarcabila coerenta launtrica. Inainte de toate imprejurimile in care s-a nascut, rostul pe care-l implineste principiile care o calauzesc ii accentuaza caracterul de angajare in istorie. La 1848, poezia lirica nu e doar tipat al inimii, ca la Lomartine, nuvela istorica nu e doar evocarea trecutului ca la Walter Scott, schita de moravuri nu e simpla

"fiziologie" ca la balzacieni. Pretutindeni ideile sociale politice infiltreaza material artistica, iar genurile, aproape fara exceptie, capata un character publicistic. Literatura pasoptista e o literature cu mesaj, al carei program poate fi definit in urmatoarele puncte: - subordonarea creatiei fata de idealul eliberarii siunitatii nationale - simpatia pentru clasele dezmostenite si in primul rand pt taranime - tendinta autohtonizarii inspiratiei, indrumand`o spre trecut, folclor si realitatea locala. Cultura Si Literatura romana in perioada pasoptista

Curente si Tendinte
Inceputurile literaturii romane moderne se situazain cel deal doilea patrar al sec. XIX-lea, limitele politice conventionale ale perioadei fiind, pe de o parte, miscarea condusa de Tudor Vladimirescu 1821 sau tratatul de pace de la Adrianopol 1829 si pe de alta part 616f59g e Unirea principatelor 1859. O determinare riguroasa si univocal, accepta umonim de de specialisti, nu e posibila din cauza ca difera insesi criteriile de evaluare a semnificatiei unuia sau altuia dintre momentele - cheie ale istoriei politice sau culturale in baza carora urmeaza a se face periodizarea. Admitand oarecare aproximatie inprivinta datei de incepere si de incheiere a perioadei considerate, esentiale ca toata lumea cade de accord asupra fondului chetiunii si anume ca anii 1820/1830-1860 delimiteaza o epoca destinata in evolutia istorica a literaturii romane cu trasaturi specifice bine precizi denumita in mod curent si generic "Epoca PASOPTISTA" Desi dupa cum s-a subliniat adesea, procesul dezvoltarii literaturii manifesta todeauna o autonomie relativa, el nereproducand mechanic etapele dezvoltarii social-politice, totusi o caracteristica din cele mai izbitoare al epocii pasoptiste o constituie legatura indusolubila dintre activitatea de creatie si desfasurarile concrete ale istoriei.

Dezvoltarea Social-Politica A Munteniei,Moldovei siTransilvaniei In Epoca Pasoptista.

Datorita apartenentei la formatiuni statale deosebite, reprezintand particularitati proprii de dezvoltare, situtatia tarilor roamne e diferita in aceasta perioada. In Muntenia si in Moldova, dupa miscarea lu Tudor Vladimirescu si pacea de la Adrianopol, care consfiteste libertatea comertului in Marea Neagra si limitarea monopolului turcesc, care are loc o accelerare de ritm a evolutiei istorice.In Transilvania, din cauza conditiilor de aspurire nationala si a inferioritatii de pozitie economica, romanii n-au posibilitatea sa profite decat in parte de propasirea materiala si intelectuala rezultand din miscarea impetuoasa a secolului. Dar ambele parti ale carpatilor, pe cai care raman specifice sensul desfasurarii istorice e aceeasi: "Poporul se elibereaza trepatat, desi incomplete si cu pretul unor eforturi grele de catusile servirii feudale, capata o constiinta tot mai clara a revendicarilor, fortei si unitaile Europei burgheze isi elaboreaza o cultura moderna care tinde spre originalitate" Dupa 1829 in Muntenia si Moldova se accentuaza atragerea gospodariei

mosieresti in relatii de piata. Drept consecinta se intensifica schimbul i-au avant orasele se contureaza o clasa burgheza foramta din boiernasi, negustori, mici patroni, mestesugari, slujbasi ai administratiei.

Poezia pasoptista - Zburatorul de Ion HELIADE RADULESCU

Ion HELIADE RADULESCU Zburatorul Desi este scris intr-un secol atat de indepartat cum ni se pare acum secoful al XlX-lea, poemul Zburatorul poate fi citit si azi pentru frumusetea descrierilor si pentru emotia pe care o transmit intotdeauna primii fiori ai dragostei, incercati in adolescenta de fetele ingenue. Opera si contextul cultural Ion Heliade Radulescu (1802-1872) este o figura emblematica a perioadei pasoptiste, caracterizata prin spirit enciclopedic si deschidere spre universalitate. isi desfasoara activitatea in toate domeniile culturii: este membru activ in societatile culturale ale vremii [Societatea literara, Societatea filarmonica), profesor la Conservatorul filarmonic, traducator al clasicilor literaturii universale (Hesiod, Dante,JJ. Rousseau, Balzac, Goethe, Schiller etC), coordonator al mai multor publicatii romanesti [Curierul romanesc, Muzeu national, Curier de ambe sexE), editor al Gramaticii romanesti, poet si prozator [Culegere din scrierile lui I. Eliad de proze si de poezie - 1836) etc. Este remarcabil proiectul unei Biblioteci universale prin care urmarea traducerea si editarea sistematica a marilor capodopere literare, filozofice si istorice ale lumii, din Antichitate si pana in epoca moderna. Sugestii de analiza literara pe text Geneza operei Considerata de George Calinescu drept capodopera liricii lui Ion Heliade Radulescu, Zburatorul este o balada de factura romantica ce valorifica, in spiritul programului Daciei literare, mitul erotic al Zburatorului, un demon frumos, un Eros adolescent, care da fetelor pubere turburarile si tanjirile intaiei iubiri" (G. CalinescU): Nu este vorba de o simpla transpunere directa a unor credinte si ritmuri folclorice, nici macar de o preluare a mentalitatii, a psihologiei concret populare, ci de o magistrala transfigurare artistica a unor date furnizate, evident, de mitologia populara si de insusi folclorul nostru." (Mircea AnghelescU) incadrare si tematica Poezia se incadreaza in tematica iubirii, si anume prefigurarea fiorilor dragostei, in sufletul adolescentin. Este construita, de asemenea, pe motivul mitic romanesc al Zburatorului, de inspiratie folclorica. Compozitie si structura

Poezia este structurata in trei parti, delimitare impusa de distributia modurilor de expunere: prima parte reprezinta monologul Floricai, a doua parte este o descriere, ce se constituie intr-un pastel al inserarii, iar ultima parte reda dialogul celor doua surate" care comenteaza vizitele Zburatorului la Florica. Acest tip de discurs liric marcheaza apartenenta poeziei la categoria lirismului obiectiv. Prima secventa poetica se constituie intr-o confesiune lirica tulburatoare catre fiinta cea mai apropiata sufleteste de tanara fata, mama. Absenta unui raspuns din partea acesteia poate fi interpretata ca o compasiune muta, ca o intelegere dincolo de cuvinte. De altfel, mama stie ca nu exista remediu impotriva dragostei si ca fata are nevoie, mai mult decat de sfaturi, de cineva care sa o asculte si sa o lase sa se descarce de povara unui sentime nt devastator. Iubirea este filtrata prin mentalitatea traditionala romaneasca: manifestarile adolescentine sunt similare simptomelor unei boli misterioase, fara o cauza concreta: durere imposibil de localizat, batai de inima, stari febrile ce alterneaza cu spasme de frig, agitatie interioara, tremurat, plans lipsit de o motivatie aparenta etc. Inexplicabila la nivelul spiritului, unde este resimtita ca o devastare interioara, dragostea este radiografiata pana la cel mai mic detaliu ca manifestare senzoriala: pieptul mi se bate", inima-mi zvacneste", tremur de nesafiu", ochii-mi vapaiaza" etc. Primele strofe au o structura oximoronica, procedeu exploatat cu succes de lirica romantica, in special de cea petrarchista. Aceasta figura de stil traduce contradictiile din sufletul adolescentin, confruntat cu un sentiment nou, imposibil de transpus in termeni rationali: Un foc s-aprinde-n mine, racori ma iau la spate", Si cald si rece, uite, ca-mi furnica prin vine". Oximoron - figura de stil ce consta in alaturarea a doi termeni contradictorii. La nivel sintactic, aceasta prima secventa se caracterizeaza printr-o insiruire de exclamatii retorice, care consemneaza surprinderea in fata sentimentului de iubire, urmate de o succesiune de interogatii.prin care se solicita un raspuns concret pentru o stare de spirit greu de definit. Palierul morfologic este dominat de verbe la modul imperativ (vezi", pune"), repetitia substantivului mama" in cazul vocativ si interjectii (ah", uite", ia"). De remarcat prezenta adverbului/adjectivului pronominal relativ ce", la gradul superlativ absolut (ce ma doare!", ce sudoare!") care evidentiaza suferinta ca stare materiala. Extrem de sugestiv este si regimul verbal. Prima secventa a monologului liric este dominata de verbe la indicativ prezent (se bate", ard", tremur" etC), care inventariaza semnele clare ale unei maladii misterioase, in timp ce a doua secventa lasa locul verbelor la prezumtiv (o sti", o fi"), care arata incertitudinea in stabilirea unei posibile cauze a dezechilibrului fetei, sau conjunctiv (sa se roage", s- mai") si imperativ (du-te", mergi", alearga"), prin care se solicita luarea unor masuri urgente de vindecare a chinului crescand. Pentru prima data este mentionat Zburatorul ca posibila cauza a suferintelor indurate, fara a exista insa o certitudine in acest sens. Din moment ce cunoasterea rationala nu poate furniza un antidot starilor de agitatie ale Floricai, aceasta apeleaza la practicile magice, convinsa ca numai vrajile si descantecele pot remedia aceasta situatie inexplicabila: Matusele cu bobii fac multe si desfac;/ Si vrajitorul ala si apele incheaga;/ Alearga la ei, mama, ca doar mi-o da de leac". Finalul acestei prime parti capata un caracter narativ ce anunta sfarsitul monologului liric; eul liric

devine, din simbolul adolescentei indragostite, un personaj: Florica. A doua secventa poetica se constituie intr-uri pastel al inserarii. Autorul utilizeaza acest episod ca moment intermediar intre existenta diurna si cea nocturna, intre timpul real si cel mitic. Decorul este populat de elemente ale satului traditional: cumpana pufului, jgeabul, batatura, cirezile de vite venind de la pascut etc. intreaga atmosfera emana vitalitate, optimism, sugerand bucuria unei zile incheiate cu succes. Pastelul este construit gradat, inregistrand o curba descendenta de la zarva revenirii turmelor acasa si a pregatirilor de seara la adormirea treptata a tuturor vietatilor si instaurarea linistii depline. Aceasta temperare progresiva este marcata de distributia imaginilor auditive, care scad imperceptibil in intensitate: A pufurilor cumpeni tipand parca chema", vitele muginde", In gemete de muma viteii lor striga", Vibra al serii aer de tauri grea murmura", a laptelui fantana/ incepe sa s-auda ca soapta in susur", Tacere pretutindeni acuma stapaneste". Ultimele patru strofe surprind atmosfera nocturna, specific romantica, ce va inlesni aparitia Zburatorului, anticipata de caderea unei stele. Este introdus motivul visului, de asemenea din recuzita romantica, taram fabulos unde Florica il va intalni pe Zburator, la fel cum fata de imparat il intalnea pe Luceafar in poemul eminescian. incearca! Identifica si alte elemente romantice si justifica rolul lor in cadrul poeziei. Versul Incantec sau descantec pe lume s-a lasat" sugereaza iesirea din real si patrunderea in fabulos prin intermediul practicilor magice. De altfel, Zburatorul vine la fetele care il doresc fara a-l cunoaste, care simt nevoia sa iubeasca, adesea fara o tinta precisa. Acest fenomen al varstei adolescentine surprinde nasterea si constientizarea propriei feminitati generand nevoia de a iubi si de a fi iubita. A treia secventa poetica reia credintele si superstitiile despre stelele cazatoare care pot prevesti moartea unui om sau aparitia Zburatorului. Aceasta ultima parte dezvolta mitul Zburatorului si contureaza portretul acestei fiinte fabuloase, asa cum este reprezentata in imaginarul folcloric romanesc: Zburatorul [] este o semidivinitate erotica [], un daimon arhaic de factura malefica. []. infatisarea sa trebuie sa corespunda capacitatii sale de seductie [] se poate metamorfoza in sarpe, zmeu sau sul de foc. [] In infatisarea lui de semizeu, Zburatorul era uneori acoperit de solzi argintii, purta pe umeri aripi albe, mari si invoite. Alteori patrundea nevazut ca o adiere si tulbura firea acelora ce-l asteptau in somn." (Mircea VulcanescU) Cele doua vecine identifica sursa dezechilibrului suferit de Florica in persoana Zburatorului, pretinzand ca au fost martore la venirea acestuia la tanara fata, noaptea, pe horn. Ion Heliade Radulescu evidentiaza mecanismul de nastere a superstitiilor prin interferenta planurilor real-fabulos: pornind de la un fenomen astrologie normal, stingerea unei stele, omul simplu creeaza o poveste care sa justifice fenomene pe care nu le poate solutiona rational, dand astfel frau liber propriei imaginatii si nevoii de supranatural. Zburatorul este receptat ca o fiinta malefica, fiind denumit prin termeni negativi: impielifatu", spurcatu", balaur de lumina", bata-l crucea" etc. in descrierea sa predomina termeni din campul semantic al focului: balaur de lumina", coadanflacarata", Balai, cu parul de-aur", pietri nestimate lucea pe el ca foc", fiind

deopotriva aparitie infernala (inchina-te, suratol") si un model al iubirii ideale (june cu dragoste curata"). incearca! Realizeaza o comparatie intre Luceafarul din poezia lui Eminescu si Zburatorul din poezia lui Ion Heliade Radulescu. Dualismul poetic paoptist. Grigore Alexandrescu Bibliografie critic selectiv 1. Paul Zarifopol, Pentru arta literar, II, Editura Minerva, Bucureti, 1971. 2. erban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii romne moderne, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1971. 3. G. Clinescu, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent, Editura Minerva, Bucureti, 1982. 4. Nicolae Manolescu, Istoria critic a literaturii romne, Editura Paralela 45, 2008; Eugen Simion, Dimineaa poeilor, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1980.
Grigore Alexandrescu a creat n dou registre estetice, aparent distincte, dar, n fond, exprimnd contradiciile contiinei sale, ireductibile, interogative, greu de conciliat. Acest dualism estetic, n care reverberaiilor romantice li se altur construciile de sever concepie clasicist, e reprezentativ pentru poetul paoptist. n meditaii tonul liric este elegiac i melancolic, n timp ce n epistole i fabule tonalitatea se schimb, accentele satirice fiind mult mai pronunate. n acest fel, putem identifica dou laturi ale operei lui Grigore Alexandrescu: pe de o parte, el este un poet melancolic i reflexiv, marcat de marile ntrebri asupra condiiei umane i asupra istoriei, aflat n contradicie cu o societate mediocr, incapabil s-i recunoasc meritele. Pe de alt parte, prin raionalismul su de esen clasicist, Grigore Alexandrescu se dovedete un scriitor satiric, de o luciditate extrem, care i conceptualizeaz emoiile, punnd mereu o distan ironic sau sarcastic ntre sine i lucruri. Predilecia, n poezia de nceput a lui Grigore Alexandrescu, pentru meditaiile sumbre n privina destinului omenirii ori a efemeritii civilizaiilor e influenat de preromanticii francezi, n timp ce melancolia grav, transcris ntr-un vers solemn, are ecouri din Lamartine. n nota dominant a personalitii sale, Alexandrescu e un romantic, att n elegii i meditaii, ct i n epistole i fabule, chiar dac acestea din urm se remarc printr-o temperare a spiritului imaginativ i prin echilibru formal. Poetul se dovedete, rnd pe rnd, reflexiv i problematizant, stpnindu-i cu luciditate tririle, el cutnd s descopere adevrul profund al propriului destin, prin intermediul autoanalizei, dar i adevrul lumii exterioare, prin denunarea i satirizarea viciilor i defectelor contemporane. Meditaiile i elegiile lui Grigore Alexandrescu valorific temele eseniale ale romantismului i preromantismului: sentimentul tristeii metafizice, tema ruinelor, peisajul nserrii, iubirea exaltat sau tumultuoas, evocarea copilriei i a trecutului istoric, antiteza dintre nobleea contiinei poetice i mediocritatea societii contemporane. Influena lui Lamartine este foarte evident n meditaii i elegii, prin prezena reveriei melancolice, sentimentul nostalgic al timpului ireversibil, percepia grandiosului cosmic, relaiile dintre fiina uman i Divinitate, prezena elementului autobiografic, tendina de a spiritualiza realitatea, mpletirea refleciei filozofice cu autoanaliza, muzicalitatea versului etc. Versurile lui Grigore Alexandrescu valorific, n tonalitate elegiac, frmntrile unei contiine care caut mereu s-i afle echilibrul afectiv sau s se integreze ntr-o lume ru ntocmit, n care principiul malefic e atotputernic, iar individul sufer datorit solitudinii sale. Drama poetului e cea a interogaiilor fr rspuns, a cutrilor zadarnice i a eecului, a speranelor i deziluziilor. n cteva

elegii sentimentul dominant este acela de resemnare n faa efemeritii fiinei umane i a tragismului existenei, transcris n versuri expresive i plasticizante, de sobrietate formal, dar marcate i de un anume retorism (Miezul nopei, Adio. La Trgovite, Cimitirul sau Candela). Poet reprezentativ al epocii paoptiste, Grigore Alexandrescu a exprimat, n satirele lui, un coninut etic i didactic, pliat pe o expresivitate liric de netgduit. erban Cioculescu noteaz c Grigore Alexandrescu e el nsui n poezia de coninut etic. Poet al dezinteresrii, al altruismului, al binelui public, cnd se dezbar de suferinele insuficient patetizate, ca i de temele lirice convenite, i regsete tonul cu adevrat propriu, ca acela din Rugciunea, din Anul 1840, din fabule i mai ales din epistole i satire. n aceste produceri didactice, poetul i nvedereaz o mai statornic afinitate cu clasicismul, dect cu romantismul francez; sau dac acesta din urm i-a servit ca model pentru stimularea crizelor sale subiective, n dezolare i imprecaie, cellalt i sa potrivit n structura sa permanent, de raionalist i de observator. Satir. Duhului meu a fost scris n anul 1839 i publicat n volumul Satire i fabule, din 1842. Punctul de plecare n scrierea poeziei pare s fie satira a IX-a, A mon esprit, a lui Boileau. Cu toate acestea, Alexandrescu se desprinde de modelul su nu doar prin transpunerea tririlor i a eroilor lirici ntr-un mediu inedit, ci i prin expresia nou, n care echilibrul clasic i impulsul romantic se mpletesc. Titlul e semnificativ i exprim valorificarea unui procedeu literar, dialogul cu sine nsui, dedublarea eului, scindarea sa n dou entiti, din care una o contempl pe cealalt cu ironie i sarcasm. n fapt, poezia nu urmrete doar amuzamentul ori satira unor aspecte izolate ale societii, ci pune n lumin un aspect mai grav, cu contur generic, anume condiia poetului, a artistului n general ntr-o societate ngust, cu principii mercantile i lipsit de deschidere spre valorile artistice autentice. Orizontul n care triete o astfel de societate este ngust, lipsit de perspectiv, membrii aristocraiei dedicndu-se mai degrab distraciilor ieftine, snobismului i unor preocupri mondene derizorii. Poezia debuteaz cu un dialog dintre eul liric i o cuconi, dialog ce are darul de a realiza o punere n scen a problematicii lirice pe care autorul o valorific aici, dar, n acelai timp, de a sugera opoziia dintre dou moduri de a exista i de a gndi, unul autentic, al poetului, i cellalt marcat de falsitate i de inadecvare la normele adevrului i ale valorilor autentice: Tragei toi cte o carte: domnule, eti cu mine. / ezi m rog mpotriv, i vezi de joac bine. / Dar iam spus, coconi, c eu din ntmplare, / Nici bine, nici nebine nu poci s fac cercare: / Am cuvintele mele: aste jocuri plcute, / Cu voia dumitale, mi sunt necunoscute. / Nebun cine te-o crede; vrei s te rugm poate; / Astzi chiar i copiii tiu jocurile toate, / Veacul nainteaz; caro; vezi c i-e rndul, / Dar ce fcui acolo! Unde i este gndul? / Cnd eu am dat pe riga, bai cu alta mai mare? / Astfel de netiin e lucru de mirare!. Descrierea moravurilor, a defectelor i viciilor epocii e realizat cu verv de comediograf, ntr-un desen ngroat pn la caricatur uneori, alteori trasat n liniile subiri ale ironiei. Din punct de vedere compoziional, poezia e alctuit din mai multe secvene de mrimi diferite, ce figureaz scene din viaa societii nalte bucuretene. n prima secven, dialogat, cum am vzut, limbajul este alctuit din exclamaii, interogaii, expresii familiare, elemente de jargon, toate avnd darul de a sugera o gndire i o vorbire facil, de a denuna superficialitatea i, totodat, stilul pretenios al personajului feminin. n a doua secven are loc dialogul poetului cu duhul su, acela care are un comportament att de neadecvat n societatea aristocratic. Evident, reprourile pe care le adreseaz poetul duhului sunt simulate, autoironia e, n fapt, o form de critic a moravurilor celorlali, iar diatriba ndreptat asupr-i e destinat semenilor, ce pun pre pe aparene, pe conveniile sociale, eludnd sau ignornd tririle autentice, valorile cu adevrat importante, acelea care structureaz fiina profund a omului. n acest schimb de replici ntre poet i duhul su se creeaz un joc de oglinzi n care falsul i autenticul, ridicolul i sublimitatea, ironia i autoironia se mpletesc indisociabil (Aa-mi spunea deunzi, cu totul suprat, / O dam ce la jocuri e foarte

nvat, / Apoi optind pe tain cu cteva vecine: / Vedei, zise, ce soart, i ce pcat pe mine? / Dou greeli ca asta, zu, sufletul mi-l scot, / A! ce nenorocire! Ma chere, ce idiot! // Vino acum de fa i sti la judecat, / Tu care le faci astea, duh, fiin ciudat, / Ce vrei s joci o rol n lumea trectoare: / de ce treab mi-eti bun, putere gnditoare, / Cnd nu poci la nimica s m ajut cu tine, / Cnd nu te-ai deprins nc nici vistu s-l joci bine? // Nu mai eti tu acela care-n copilrie / tiai pe dinafar vestita-Alexndrie, / i viaa ciudat a unui crai cuminte / Care las pe dracu fr nclminte? / Tu care mai n urm, rznd d-acestea toate, / De rost puteai a spune tragedii nsemnate, / Meropa, Atalia i altele mai multe / Declamndu-le toate cui vrea s te asculte?). Rspunsul duhului este unul ce trdeaz o gam larg de procedee satirice, de la ironie la sarcasm, expunndu-se aici tabloul unei societi ce preuiete non-valorile i respinge valorile autentice, n care defectele devin caliti, iar viciile virtui. E, cum s-ar spune, spectacolul aproape grotesc al unei lumi pe dos, marcat de superficialitate i ipocrizie, de prozaism i lips de idealitate: Negreit, mi vei zice, iu minte ce mi place, / Dar crile cu mine e greu s se mpace. / Mai lesne poci a spune hoiile urmate / La zece tribunaluri subt nume de dreptate, / Mai lesne poci s numr pe degetele mele, / Ci sfini avem pe lun i cte versuri rele, / Dect s bag de seam ce carte nu e dat, / A cui este mai mic i cine o s bat. / Cnd sunt n adunare, n-am alt mulumire, / Dect s se deschiz sujeturi de vorbire: / Atunci sunt gata, slobod, ascult, i cu plcere / Tuesc, zmbesc, m leagn i-mi dau a mea prere. Pentru a-i insufla, n mod ironic, duhului dorina de a se adecva la exigenele acestei societi nalte, poetul ofer exemplul acelui domnior elegant, considerat de cei din jur ca om de spirit i de caracter. Pentru a da o imagine ct mai veridic a acestui personaj, poetul l surprinde n micare, notnd detalii, gestica, vorbele i comportamentul su cu ct mai mult verosimilitate i plastic a reprezentrii (Vezi domnioru-acela care toate le tie, / Cruia vorba, duhul, i st n plrie, / n chipul de-a o scoate cu graii prefcute? / Hainele dup dnsul sunt la Paris cusute: / Singur ne-ncredineaz. Lorneta atrnat / Este i mai strein, d-o form minunat: / Vrea s-o cumpere prinul, dar ca un om cuminte / Dumnealui o tocmise ceva mai nainte. / Cnd le-a spus astea toate, o ia la ochi, privete / Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbete; / I-o d n nas, se pleac, i n sfrit o las, / Zicndu-i: Ce lornet! Te-arat mai frumoas. // Fiecine cunoate ce cap tnrul are; / Dar pentru c d bine din mini i din picioare, / i trntete la vorbe fr s se gndeasc, / Am vzut mult lume cu duh s-l socoteasc; / Iat de ce talente avem noi trebuin. Finalul poeziei aduce cu sine o amplificare a ironiei i autoironiei, pentru c poetul i povuiete duhul s nvee toate acele lucruri care i sunt strine, ce sunt inadecvate cugetului su iubitor de frumos i ideal (Aa, n loc s critici grealele streine, / n loc s rzi de alii, mai bine rzi de tine: / nva dansul, vistul i multe dalde alea; / Iar dac vrei s faci versuri, ia pild de la Pralea). Cum observa erban Cioculescu, liricul la el (la Grigore Alexandrescu Iu.B.) e accidental, am spune chiar nesubstanial; didacticul, n cea mai nalt expresie a cuvntului, e permanent i caracterizant. Poetul nu-i gsete nicieri tonul just, ca n epistole i satire, unde-i recunoatem unicitatea, prin judecat, prin bun-sim, bonomie, ngduin, incisivitate nerutcioas, n numele adevrului, iar nu al patimii. Toate aceste trsturi, nsoite de o compoziie echilibrat, de un sim al construciei n care liricul i dramaticul se intersecteaz, caracterizeaz i Satir. Duhului meu, expresie a instinctului critic, clasicizant i didactic al poetului. erban Cioculescu refuz naturii poetice a lui Grigore Alexandrescu lirismul, acea aptitudine inefabil de a vibra la ritmurile lumii, de a rezona la ecourile pe care le strnesc n mintea noastr frumuseile naturii fizice sau ale naturii umane. Evident, o astfel de opinie, absolutizat, nu poate fi deloc acceptat. Exist, n numeroase creaii ale lui Grigore Alexandrescu, pagini de lirism, sugestii ale expresivitii de netgduit for poetic. Observaia lui Cioculescu se refer la faptul c mai toate creaiile aparinnd genului satiric sunt dominate de un ton didacticist i moralizator,

care frnge lirismul i dilueaz sugestivitatea. Epistola dedicat lui Ion Cmpineanu are un dublu caracter; pe de o parte, avem de a face aici cu o art poetic in nuce, aadar cu o scriere de aspect programatic, n care autorul i exprim concepia sa despre art, despre raporturile, att de subtile i de nuanate, dintre art i societate i, pe de alt parte, aceast oper ni se nfieaz ca o scriere de aspect autobiografic, ca o oglind a spiritului creator, ce se privete pe sine cu nesa al autocunoaterii i cu luciditate necomplezent. Evident, cele dou planuri ale poeziei, cel didactic i cel autobiografic, sunt n consonan, se mpletesc i-i rspund la nivel ideatic. Poetul se analizeaz, remarc erban Cioculescu, n strile sale de contiin neparoxistic, cu mai mult luciditate. Transformnd propriile sale stri sufleteti ntr-un adevrat document moral, poetul simte totodat nevoia unei limpeziri a opiunilor sale estetice, a unei asumri a destinului su artistic din unghiul adecvrii fondului la form, a viziunii la expresie. Poezia ncepe pe un ton colocvial, familiar, marcat de interogaii i de modaliti ale oralitii, mijloace care par a se transpune n adevrate forme de captatio benevolentiae a cititorului: Prietene, mai ii minte acele povuiri / Care-mi dai la ale mele trecute nemulumiri? / C-aveai cuvnt o vz bine; eu prea nelat eram, / Cnd socoteam de cumplite relile ce-atunci cercam. / ntr-o zi (de atunci ns mult vreme a trecut), / Povestindu-i eu o nou neplcere ce-am avut, / Te-ai ntors, i c-o zmbire: Vz adevrat, mi-ai zis, / i cunosc c ai dreptate, dar arat-o n scris, / i n versuri iar nu-n proz, cci orici suntei poei, / Voie a v plnge-n proz de l-Apolon nu avei. Tonul acesta de confesiune, vdind propensiunea poetului pentru exprimarea pornirilor sale cele mai adnci, are rolul de a pune n scen meditaia despre poezie, despre rostul poetului situat ntr-un peisaj inadecvat. De altfel, referindu-se la rolul obiectului n poezia lui Grigore Alexandrescu, Eugen Simion remarc faptul c introdus n poem, obiectul este lsat deoparte pn ce tema moral se consum. Poemul trece, n acest timp, de la regimul grandorii, de la tonul nalt, de o pasionalitate lipsit de cldura intimitii (imitaii, modele prea vizibile...), la climatul de uscciune al demonstraiei morale, pentru a cpta, n scurtele fragmente confesive, un aspect de pasionalitate mai sincer. i n Epistol se poate observa o astfel de mpletire a descripiei reci i a unei retorici a pasiunii, ntr-o ncercare de a uni vizionarismul de stirpe romantic al poetului cu eticismul su de sorginte clasic. Poetul descrie, astfel, spaiul n care i este dat s triasc la un moment dat, pe un ton sarcastic, conturnd, n imagini aici hiperbolice, aici contrase, o fals Arcadie, n care austeritatea peisajului e, n fond, o satir voalat a peisajelor bucolice n vog n epoc. n aceste pasaje, descripia, meditaia, amprenta afectiv i accentul etic se ntlnesc, conferind originalitate creaiei: Sunt ncredinat c-ai rde, cnd vrodat ai putea / S m vezi umblnd pe cmpuri, rtcit cu muza mea / i vnnd cte-o idee, cte-o rim, un cuvnt, / Cnd pn lun i pn stele, cnd pe cer i pe pmnt, / Iar de gropi nici c e vorb, cci n cte-am czut eu, / Cutnd cte-un fraz nobil, tie numai Dumnezeu. // Nu gndi cu toate-acestea cum c m gtesc s cnt / Slava vremilor trecute, veacuri care nu mai sunt, / Sau s laud pe vitejii fii ai vechii liberti, / Care cu fierul n mn, pe zidul sfintei ceti, / Pentru a unei cruci umbr n rzboaie au pierit, / i ghirlanda veciniciei cu-a lor moarte-au dobndit. / Astfel de nalte sujeturi, pentru muza mea nu sunt / Pn a nu zbura n ceriuri, ea se cearc pe pmnt, / Precum soldatul ce este pentru rzboi pregtit, / Pn a nu pleca i-ncearc al sabiei ascuit. Repudiind subiectele nalte i temele de consacrat prestigiu estetic, poetul se apleac asupra acelor aspecte ale societii, aflate n proximitatea sa, pe care pana sa le zugrvete nu ntr-un avnt al sublimului, ci ntr-un ton voit prozaic, care s dea o culoare autentic obiectului reprezentat. Am putea chiar spune c suntem, oarecum, mpingnd lucrurile spre limita verosimilitii lor, n prezena unei poetici a cotidianului, a unei concepii estetice, pentru care apte de a fi preluate n spaiul poetic nu sunt doar temele, subiectele nobile, cum ar fi trecutul, istoria, iubirea etc., ci i acele aspecte oarecum banale, aparent convenionale, acele detalii insignifiante ce beneficiaz totui de o importan subsidiar.

Redarea unui peisaj de o monotonie deplin, de o paupertate estetic absolut e realizat cu scopul polemic de a demitiza acele peisaje pastorale prin care spaiul e idilizat, deformat, estetizat n sens peiorativ: Vino, dar, de ai rbdare, i ascult si descriu / Un coprins unde-ntmplarea astzi voiete s fiu. / Ca s n-ai cuvnt a zice c-a mea muz n-a fcut, / Pentru buna ta plcere, orce-n mn-i a sttut. / Aici nu sunt vi sau dealuri, nu sunt crnguri sau pduri, / Care-mpodobesc cu fal snul veselii naturi, / i de unde i nal cntreul zburtor / Imnurile-armonioase l-al naturei ziditor. / Nu e locul nsuflrei i-al naltei cugetri, / Ce umple duhul de gnduri, inima de desftri, / Ci cmpie fr margini, ce arat nencetat / O vedere monoton ochiului cel ntristat. / Spre amiazzi se vede nite pomi i nite vii, / Nite salcii semnate ici i colea pe cmpii. / (...) / Alt orincotro-ntorci ochii i orincotro priveti, / Nimic nu se mai arat, dertul l ntlneti. / Se preumbl peste cmpuri milioane de nari, / Care dup rutate seamn a oameni mari. Muza poetului nu e, aadar, una atras de nlimi, de spaiile celeste, ci mai curnd una ntoars spre pmnt, spre aspectele oarecum banale, prozaice ale existenei. Poetul i mrturisete chiar o anumit inaptitudine pentru reprezentarea existenei n registrul sublimului, sugernd incapacitatea sa de a transfigura o realitate pauper, de a da un sens nobil unor caractere i destine meschine, de anvergur banal, ca i de a transmuta simirea sa n spaiul sentimentului de absolut amplitudine: Acum ns ce poci face, cu ce mijloc s suspin, / Cnd nimica nu m doare i cnd nu sim nici un chin? / Bine-ar fi dac vederea a putea s-o amgesc, / -un object ce urt este frumos s-l nchipuiesc; / Dar mcar dei-nchiz ochii, nu poci imita de tot / Pe modelul rtcirei, pe viteazul Don Quichotte. / Aa mrginit n sine-mi, triesc aici ca un sfnt, / i-mprat al nefiinii mi se pare cum c sunt. ntlnim, i n Epistola dedicat lui Cmpineanu, aceeai ascuime a observaiei, aceeai exprimare concis, colocvial, de acut prestan ideatic, dup cum ntlnim, valorificat la cote nalte, o concepie despre poezie cu totul modern. Georgeta Antonescu remarca, pe bun dreptate, c n satire i fabule, Alexandrescu i nsuete, n aparen, atitudinea de observator detaat, dar discreia nnscut i bunul gust n alegerea termenilor, ca i predilecia pentru caracterizrile tipologice nu pot deghiza cu totul pasiunea personal pe care poetul o pune n scrutarea realitii familiare i n denunarea anomaliilor i ridicolelor ei. Ca autor de satire i epistole, Grigore Alexandrescu i moduleaz talentul ntr-un alt registru, acela satiric, prin intermediul cruia realitatea pauper ca semnificaie etic este sancionat, privit la adevratele sale proporii i sensuri. Lirica lui Grigore Alexandrescu ilustreaz, n cel mai nalt grad, poate, programul romantismului romnesc expus de Koglniceanu n cunoscuta sa Introducie la Dacia literar. Atras deopotriv de valorile perene ale trecutului, n spiritul valorificrii eroismului strmoilor, dar i de relieful prezentului, Alexandrescu i dispune strile afective n dou registre lirice: unul patetic, cu substan nnobilat de o turnur moral i moralizatoare, atunci cnd se evoc faptele de arme ale trecutului, iar cellalt satiric, cu modulaii ironice ori chiar vehement sarcastice, atunci cnd se reliefeaz tarele, precaritile ori inconvenientele prezentului cu substan degradat.Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din lirica de evocare istoric, n care poetul nvestete cu o aur moral, evocatoare un trecut glorios. De altminteri, ntr-o prefa din 1847 poetul consider c arta nu are doar o valoare estetic n sine, nu este ntr-o postur de total autonomie, ci trebuie s ncorporeze n structurile sale i un sens moral, s aib i capacitatea de a educa, de a orienta publicul, exprimndu-i totodat nzuinele (Eu sunt din numrul acelora care cred c poezia, pe lng neaprata condiie de a plcea, condiie a existenei sale, este datoare s exprime trebuinele societii i s detepte simminte frumoase i nobile care nal sufletul prin idei morale).Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scris n urma unei cltorii efectuate n vara anului 1842, mpreun cu Ion Ghica, la mnstirile de pe valea Oltului i din nordul Olteniei. Roadele acestei cltorii sunt poeziile Umbra lui Mircea. La Cozia, Rsritul lunei. La Tismana i Mormintele. La Drgani. n

Memorialul de cltorie scris cu aceeai ocazie, Grigore Alexandrescu i exprim sentimentele de admiraie fa de frumuseea i mreia mnstirii ctitorite de Mircea cel Btrn. Sunt pagini descriptive ce pot fi considerate un pandant ilustrativ n mare msur pentru imaginile artistice turnate n vers de poet: Numele fondatorului deteapt suveniruri mree nutrite nc de zgomotul valurilor care ud naltele ziduri i se nchin, n treact, rnii eroilor. De cealalt parte a rului, un ir de muni, acoperii de arbori, formeaz mnstirii o statornic barier, care o apr dinspre rsrit i oprete razele soarelui de a tulbura fr timp repaosul prinilor. Oltul, n mreele lui capricii, aici desfoar cu fal undele sale, aici strecurndu-se ca un arpe printre dou stnci, ce se par a se mpreuna, ca s-i nchid drumul, i rzbun prin urlete slbatice de strmtoarea ce sufer, i, sprgndu-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenina c ajutat de timp va surpa vreodat culmea i trufia lor. Prima secven a poeziei, alctuit din apte strofe, se impune prin calitile sale descriptive. E vorba de un pastel n care se contureaz cadrul n care va aprea umbra domnitorului. Versurile iniiale reliefeaz peisajul nocturn, ncrcat de semnificaii simbolice, de mister, n care impresia dominant este de solitudine i de propensiune spre meditaie, atitudini romantice prin excelen. Imaginile vizuale induc ideea de ncremenire, de solemnitate a naturii, de nfiorare aproape sacral n faa misterului unei epifanii a istoriei, a unui trecut revolut. Prin intermediul aliteraiei, al repetrii vocalei nchise u, succedat de consoane nazale i surde, se amplific aceast atmosfer de gravitate i mister, n care cadena valurilor repet parc succesiunea generaiilor pe ecranul istoriei. Ecoul timpului i ecoul valurilor Oltului se regsesc sub aceeai perspectiv romantic a cadrului marcat de solitudine, de regresiune n timp i de evocare tulburat a umbrelor trecutului: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; / Ctre rmul dimpotriv se ntind, se prelungesc, / -ale valurilor mndre generaii spumegate / Zidul vechi al mnstirei n caden l izbesc. n strofa a doua cadrul se modific, prin inseria fantasticului, a ceea ce contrazice logica diurn. E introdus acum motivul umbrei, iari specific romantic. nfiorarea se transmite unei naturi personificate, care vibreaz ntr-un dinamism reflectat n mod hiperbolic la nivelul versului alert, dinamic, ntrerupt de puncte de suspensie ori marcat de verbe la imperativ. Prezena naturii personificate are rolul de a legitima nobleea umbrei domnitorului, de a-i conferi acesteia dimensiuni ample, solemne, dar i de a accentua legtura, comuniunea indisolubil dintre Mircea i cadrul natural, dintre erou i ar: Dintr-o peter, din rp, noaptea iese, m-mpresoar; / De pe muche, de pe stnc, chipuri negre se cobor; / Muchiul zidului se mic... pntre iarb se strecoar / O suflare, care trece ca prin vine un fior. // Este ceasul nlucirei: un mormnt se dezvlete, / O fantom-ncoronat din el iese... o zresc / Iese... vine ctre rmuri... st... n preajma ei privete... / Rul napoi se trage... munii vrful i cltesc. // Ascultai...! Marea fantom face semn... d o porunc... / Otiri, taberi fr numr mprejuru-i nviez... / Glasul ei se-ntinde, crete, repetat din stnc-n stnc, / Transilvania-l aude, ungurii se narmez / (...) / Mircea! mi rspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaz. / Acest sunet, acest nume, valurile-l priimesc; / Unul altuia l spune; Dunrea se-ntiineaz, / i-ale ei spumate unde ctre mare l pornesc. Secvena care urmeaz are tonaliti vibrante de od. E configurat aici, n gesticulaie patetic, de un retorism msurat, un elogiu al domnitorului ale crui fapte glorioase trebuie s fie pilde demne de urmat pentru contemporanii poetului. E limpede c, n trasarea acestui portret elogios al domnitorului, Grigore Alexandrescu urmrete un scop moral, pornete de la o intenie educativ, imaginile poetice fiind aadar subsecvente modelului etic presupus, fapt observat, ntre alii, de Eugen Simion: Scenariul din puternicul poem Umbra lui Mircea. La Cozia este caracteristic pentru modul lui Grigore Alexandrescu de a figura o idee liric, de ordin, aici, patriotic i moral. Ideea este anunat de o descripie a reliefului (spaiul meditaiei), format n chip romantic din ziduri vechi, mucezite de btaia valurilor, peteri, rpi ntunecate, muni ce se clatin... descripia este reluat, cu o not accentuat de mister, n

finalul poemului. Muzicalitatea versurilor, cadena lor extraordinar deplaseaz nc de la nceput accentul de la relieful grandios la sunetul grav al naturii. Poetul face, aadar, n spiritul admiraiei fa de trecut, un elogiu al rvnei neobosite, al silinei voievodului de a oferi neamului su un moment de glorie, de ncordare eroic pentru dobndirea libertii. Rezonanele arhaice ale versurilor, muzicalitatea grav a cuvntului ncrcat de o savoare liturgic confer un farmec aparte acestor versuri: Srutare, umbr veche! Priimete-nchinciune / De la fiii Romniei care tu o ai cinstit: / Noi venim mirarea noastr la mormntu-i a depune; / Veacurile ce-nghit neamuri al tu nume l-au hrnit. // Rvna-i fu neobosit, ndelung-a ta silin: / Pn l-adnci btrnee pe romni mbrbtai; / ns, vai! n-a iertat soarta s-ncununi a ta dorin, / i-al tu nume motenire libertii s l lai. // Dar cu slabele-i mijloace faptele-i sunt de mirare: / Pricina, nu rezultatul, laude i-a ctigat: / ntreprinderea-i fu dreapt, a fost nobil i mare, / De aceea al tu nume va fi scump i neptat (...). Acestei secvene poetice care are rolul de a celebra statura copleitoare a domnitorului i urmeaz o alta n care accentele de meditaie sunt ct se poate de limpezi. E o meditaie pe seama progresului i a capacitii omului, ca fiin social, de a-i domina instinctualitatea i pornirile agresive i de a se ridica, prin tiine, arte i cultur, la lumina raionalitii. E ncrustat n aceste versuri o antitez ntre trecut i prezent, realizat cu o amar obiectivitate, nu n spirit paseist, poetul considernd c prezentul e superior trecutului tocmai prin mblnzirea moravurilor, prin progresul artei i prin binefacerile culturii (Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strlucite, / ns triste i amare; legi, nravuri se-ndulcesc; / Prin tiine i prin arte naiile nfrite / n gndire i n pace drumul slavei l gsesc. // Cci rzboiul e bici groaznec, care moartea l iubete, / i ai lui sngerai dafini naiile l pltesc; / E a cerului urgie, este foc care topete / Crngurile nflorite, i pdurile ce-l hrnesc). Ultima parte a poeziei are din nou, ca i prima, un caracter de pastel, e o ntoarcere la datele peisajului romantic, sumbru i marcat de solitudine i mister. Poezia se nchide ciclic, ca un cerc n care trecutul i prezentul se ntlnesc, se ating n sublimitatea i inefabilul clipei de acum. ntoarcerea umbrei n mormnt este circumscris de aceeai atmosfer solemn, grav, n care noaptea transfigureaz gesturile, estompeaz orice micare, confer lucrurilor i fiinelor un contur fantastic: Dar a nopei neagr mant peste dealuri se lete, / La apus se-adun norii, se ntind ca un vemnt; / Peste unde i-n trie ntunerecul domnete; / Tot e groaz i tcere... umbra intr n mormnt. // Lumea e n ateptare... turnurile cele-nalte / Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jlesc; / i-ale valurilor mndre generaii spumegate / Zidul vechi al mnstirei n caden l izbesc. Dup cum s-a constatat, n poezia Umbra lui Mircea. La Cozia elementele de od i de meditaie se mpletesc armonios cu cele de pastel, de descriere n spirit romantic a peisajului. Tema central supratema poeziei, cum s-ar spune e cea a progresului omenirii, prin tiin, art i raiune. Din punctul de vedere al realizrii estetice, secvenele poetice care conin evocarea umbrei sunt cele mai expresive. n prima strof, atmosfera solemn i grav deriv din sonoritile unor vocale evocatoare. Astfel, prin utilizarea unor personificri, a unor propoziii eliptice i a unor construcii exclamative, autorul amplific emoia liric. G. Clinescu observ c aezndu-ne n timp romantic, descoperim la poet tehnica marilor instrumente muzicale, naltul hieratism al melancoliei. Umbra lui Mircea. La Cozia poate fi considerat, prin tonalitatea patetic, prin retorismul modulat n formula celebrrii, prin elementele de meditaie i, nu n ultimul rnd, prin bogia temelor i motivelor poetice structurate ntr-un discurs liric inconfundabil, o veritabil sintez a poeziei paoptiste. Prin creaia sa, Grigore Alexandrescu se dovedete a fi unul dintre cei mai importani reprzentani ai paoptismului, n latura sa protestatar-eroic.