Țărănismul

Tărănismul a fost un curent ideologic și o teorie politică apărută în perioada interbelică.

Preocuparea țărănismului era societatea rurală și bunăstarea acesteia.
Spre deosebire de europenism și tradiționalism, ambele fiind curente ideologice contemporane cu
țărănismul, care erau mai radicale, țărănismul încearcă să găsească o cale de mijloc, care să
împace democrația politică și tehnologică occidentală cu structurile agrare române.
Elementul definitoriu al ţărănismului ca politică economică, era sprijinirea pe
ţărănime (considerată ca o clasă socială omogenă) şi apărarea proprietăţii private mici şi
mijlocii. În viziunea lor ţărănimea avea interese specifice, diferite de ale marii burghezii
industriale şi financiare, reprezentate de liberali, cât şi de interesele proletariatului
industrial, reprezentat de diferite partide social – democrate.

Un prim argument în favoarea țărănismului este ponderea majoritară a țărănimii în contrast cu

restul populației țării.În urma unui recensământ din anul 1930, s-a consemnat că populația rurală
atinge cifra de 14, 4 milioane oameni, adică 79,8% din totalul de locuitori. În acest caz, atenția
oamenilor politici trebuie îndreaptată spre această masă a populației iar ponderea mare a acesteia
să fie valorificată prin dezvoltarea proceselor agricole.
Un al doilea argument este faptul că agricultura este unul dintre cei mai mari facilitatori ai
economiei române, economia chiar fiind direct dependentă de evoluția agriculturii. Agricultura în
România are o valoare de 5% din produsul intern brut și angrenează 30% populația activă
ocupată. România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care zece milioane
sunt ocupate cu terenuri arabile. Dintre acestea, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu
sunt lucrate. Dacă s-ar investi în domeniul agriculturii astfel încât ca și aceste terenuri să fie
folosite, România ar devein mult mai puternică din punct de vedere economic. Acesta era idealul
țărănimii, acela de a putea dezvolta țara prin resurse și modalități deja cunoscute.
La începutul secolului al XX-lea se dezvoltă și se răspândește arenda. În această perioadă
aproximativ 336.000 de ha de teren agricol erau arendate, cei care luau pământ în arendă erau, în
special, chiaburii, o parte a moșierimii care produceau pentru a vinde și țăranii, nevoiți de a-și
întreține familiile. Din totatul de familii de țărani în 1905 din Regat, care aveau o proprietate
agricolă de 5-10 ha, 42% era teren luat în arendă. Pe aceste exploatații, munca în dijmă era
răspândită pe circa 2/3 din totalul lor. În Transilvania erau circa 116.000 de dijmași țărani, din
care circa 9.000 nu avea pământ deloc iar 105.000 aveau mai puțin de 5 iugăre.
Luând în considerare faptul că România este o țară cu terenuri foarte fertile, o investiție pentru
dezvoltarea industriei agriculturii ar însemna producerea a atâtor de multe resurse, încât
populația României s-ar putea hrăni singură și ar mai putea exporta cantități foarte mari de grâne.
Acest lucru nu ar îmbunătăți doar economia țării, ci și reputația acesteia în Europa, însă și mai
important, nivelul de trai.
Țărăniștii credeau în formula politică a democrației parlamentare, dar priveau cu suspiciune
burghezia și mediul urban.
Teoreticianul doctrinei țărăniste a fost economistul și sociologul Virgil Madgearu (1887-1940).
Desăvârșindu-și educația în Germania, opera lui Madgearu a fost influențată și de școala
britanică, el având experiență profesională în mediul bancar din Londra. Madgearu și-a exprimat
nemulțumirea față de adoptarea unor instituții de inspirație occidentală în România, menționând
că acestea sunt neconforme cu specificul autohton. În opinia sa, țărănimea trebuia să se afle în
prim-planul vieții politice și economice. Madgearu milita pentru modernizarea agriculturii și
favoriza mica proprietate rurală în detrimentul industrializării la scară largă. Un alt reprezentant
de valoare al acestui curent a fost Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957). Acesta considera că
un stat țărănist ar putea determina o adevărată renaștere spirituală a națiunii române și a
argumentat necesitatea intervenției statului în economie după Marea Criză.
CONTRA-ARGUMENTE
1.Europenizarea ar veni cu o serie de schimbări la care oamenii simpli s-ar adapta cu greu-
oameni simpli care lucrau pământul care trăiesc în medii rurale separate de viața urbană.
2. Tradiționaliștii erau conservativi. Țărănismul este de acord cu europenizarea dar doar în
contextul în care aduce dezvoltări în domeniul agrar.