Imperialismul este politica unui stat și a conducătorilor lui menită să sporească

controlul lor asupra unor entități străine, cu scopul extinderii sau menținerii
unor imperii, atât prin cuceriri teritoriale, cât și prin metode indirecte vizând dominarea
economică și politică a unor state. Termenul este folosit pentru a descrie și politica față
de țările colonii, indiferent dacă statul imperialist se autodefinește sau nu imperiu.
De mai multe decenii se manifestă o tendință de criticare a imperialismului, nu atât din
punct de vedere economic sau politic, ci la nivel cultural, în mod particular fiind vorba
de influența răspândirii globale a culturii americane (vezi și Imperialism cultural).
Despre această îmbogățire semantică a termenului persistă numeroase controverse,
toate fiind mai mult sau mai puțin subiective și aplicate selectiv. (Unii consideră Coca-
Cola un exemplu și simbol al imperialismului, ceaiul negru neavând același statut).

Termenul imperialism a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea. Cuvântul a fost prima

oară folosit în 1858 pentru a caracteriza Pax Britannica. Rădăcinile sale pot fi căutate
până la Dante Alighieri, în lucrarea Monarchia, unde descria o lume cu un singur centru
politic, guvernată de raționalism. Dante l-a influențat pe John Dee, care a folosit pentru
prima oară termenul Imperiul Britanic la sfârșitul secolului al XVI-lea. Dee a fost influent
la crearea mediului intelectual și științific care a susținut exploratori britanici,
ca Humphrey Gilbert, Martin Frobisher și Walter Raleigh, fondatorii imperiului maritim
britanic.
În secolul al XIX-lea, termenul era folosit în contextul politicii Angliei, cu
precizarea imperialismul britanic. În scurt timp, termenul imperialism a fost folosit
și în contextul istoric al Imperiului Roman.
În secolul al XX-lea, termenul a fost folosit pentru a descrie politica celor
două supraputeri: Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, deși politicile lor se
deosebeau mult de cele tipice imperialismului din secolul al XIX-lea. Sensul noțiunii a
fost extins pentru a caracteriza orice situație istorică în care o putere mare încerca să
obțină avantaje teritoriale, economice sau de altă natură pe seama unui adversar mai
slab.
De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și în mod particular de la desființarea
Uniunii Sovietice și a statelor ei satelit, acuzațiile de imperialism sunt făcute numai la
adresa Statelor Unite.

Ideologiile imperialiste în totalitate fac parte doar din imperiile care mereu au vrut sa
controleze societatea de rind.
În secolul al XIX-lea, în Europa a avut loc un proces de industrializare foarte rapid, care
a determinat sfârșitul monopolului britanic în domeniul activității economice.

Concurența dintre țările industrializate a dus la o căutare continuă a noilor piețe de

consum și la posibilitatea obținerii de materii prime mai ieftine. Acest context a dat
naștere la imperialism, ceea ce a dus la final la un studiu uriaș al teritoriilor asiatice și
africane. Cu toate acestea, există încă o ideologie în spatele ei, care a fost construită pe
idei împărtășite de intelectuali și figuri religioase, ca un mod de a combina tezele și
opiniile care justificau intrarea europeană în aceste spații.

La acea vreme, exista un mare interes nu numai în extinderea averii, ci și în statul

național, care avea de asemenea scopul de a controla clar politica din regiunile
colonizate, pentru ca companiile naționale să poată fi introduse în acest spațiu,
conducând și obținând profit. de la operare. bogăția acestui loc.

Ceea ce a sporit în continuare această creștere a fost creșterea demografică a Europei,

din cauza căreia europenii doreau să se mute în aceste regiuni pentru a găsi
oportunități economice. Ideologii vremurilor imperialiste au folosit modelul civilizației
europene ca exemplu pentru a obține cele mai bune condiții de viață pe care le-ar
putea avea o persoană și, prin urmare, cei care erau departe de ea ar avea condiții
nefavorabile și lipsite de privilegii în comparație cu acest model. Astfel, prezența
popoarelor europene în Asia și Africa nu mai este văzută ca o invazie nedreaptă.
Disproprierea teoriilor darwiniene a fost făcută de ideologi care au creat un model de
înțelegere a culturilor în care europenii au ocupat cel mai înalt loc în ierarhie, iar
africanii și asiaticii au fost puși ca popoare înapoiate și sălbatice.
Având în vedere acest lucru, sarcina omului „alb” a început să ofere acestei mase
„necivilizate” posibilitatea de a se moderniza și de a depăși pașii scării pe care au creat-
o.
Consecințele care au urmat.
Marea consecință a acestui discurs a fost că au fost comise o serie de atrocități și acte
nedrepte împotriva popoarelor acestor teritorii. Misiunea, când a fost pusă în funcțiune,
s-a încheiat contrar celor vizate teoretic, lărgind decalajul dintre popoare, deschizând
calea pentru exploatarea forței de muncă și a dat naștere la o serie de alte probleme de
natură economică și socială. sociale