Decolonizarea Africii si Asiei

Decolonizarea Africii

Procesul de decolonizare a Africii a reprezentat o tranziție politică, istorică, socială și

economică în urma căreia au apărut noi state independente pe continentul african. Această transformare
a avut loc după încheierea celui de-al doilea război mondial și a reprezentat o etapă ulterioară în raport
cu perioada de dominație și colonizare inițiată la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În secolul respectiv, puterile europene dominante au exercitat controlul asupra teritoriilor

africane, având ca obiectiv susținerea propriilor modele economice prin exploatarea bogățiilor naturale
ale continentului. Printre țările implicate în acest proces de colonizare s-au numărat Regatul Unit, Franța,
Portugalia, Spania, Belgia, Germania și Italia. După încheierea celui de-al doilea război mondial,
slăbiciunea statelor europene a contribuit la avansul luptelor pentru independență în Africa. Majoritatea
acestor state nu dispuneau de sprijin politic și resurse adecvate pentru a reprima revoltele. În plus,
aceste mișcări au beneficiat de susținerea Statelor Unite și a Uniunii Sovietice, ambele fiind împotriva
practicii colonialismului în Africa.

 1 Context
o 1.1 Independența Americii de Nord în 1776
o 1.2 Independența lui Haiti în 1804
 2 Cauze
o 2.1 Intern
o 2.2 Extern
 3 Consecințe
o 3.1 Intern
o 3.2 Externe
 4 Surse

Independența Americii de Nord în 1776 a reprezentat prima revoltă a coloniștilor englezi din
Noua Lume în secolul al XVIII-lea. Această mișcare a fost sprijinită de liberalii englezi și a fost
fundamentată pe raționamentul filosofic al "Legii biologice a lui Turgot" elaborată de politicianul și
economistul francez Anne Robert Jacques Turgot (1727-1781). Potrivit acestei legi, așa cum un fruct cade
din copac când este matur, coloniile ajung la o stare de dezvoltare care le face să ceară emanciparea de
sub autoritatea țării-mamă. Având în vedere inevitabilitatea acestei situații, susținătorii acestui principiu
au argumentat că, în unele cazuri, este mai benefic să se permită maturizarea să se desfășoare în mod
pașnic.
 Astfel, legăturile de autoritate între metropolă și colonii au fost menținute. Acest concept
liberal a reprezentat filozofia și principiul general al strategiilor cele mai des utilizate în procesul de
decolonizare. Cu regret, în America de Nord, soluția la disputa de emancipare dintre coroana britanică și
coloniștii săi nu a urmat calea pașnică și liberală. Întărirea legilor comerciale impuse de statul britanic a
declanșat conflictul, afectând interesele industriale și comerciale ale coloniilor și generând resentimente
profunde.

Independența lui Haiti în 1804 marchează un moment semnificativ în istoria lumii ca fiind
una dintre cele mai mari și mai reușite rebeliuni de sclavi din emisfera vestică. Este, de asemenea,
singurul caz în care o revoltă a sclavilor a condus la crearea unei națiuni independente. În anul 1791,
sclavii au inițiat o revoltă care a pus capăt atât instituției sclaviei, cât și controlului exercitat de coroana
franceză asupra coloniei. Revoluția franceză din 1789 a exercitat o influență semnificativă asupra acestui
eveniment. Din această sursă, coloniștii haitieni au preluat concepte noi privind drepturile omului,
cetățenia universală și participarea la economie și guvernare.

În secolul al optsprezecelea, Haiti era considerată cea mai prosperă colonie de peste mări a
Franței. Cu ajutorul unei forțe de muncă majoritar compusă din sclavi, colonia a produs zahăr, cafea,
indigo și bumbac. Înaintea izbucnirii Revoluției Franceze din 1789, societatea haitiană era divizată în albi
(proprietari de plantații), sclavi și mici proprietari albi (artizani, comercianți și profesori). Mișcarea către
independență a început inițial în rândul albilor, în momentul în care Franța a impus taxe grele pe
mărfurile importate în colonie. Ulterior, această mișcare a fost susținută și întărită de către sclavi, care
reprezentau majoritatea populației, iar astfel a fost declanșat războiul pentru eliberare. Efectele
decolonizării în cadrul Africii au fost variate și au avut impact asupra multiplelor aspecte ale societății și
economiei. Liderii africani au dobândit o putere politică extinsă prin procesul de decolonizare și au
încercat să configureze statul post-colonial din punct de vedere cultural, politic și economic.

În ceea ce privește influența europeană, mulți lideri au încercat să neutralizeze hegemonia

politică și culturală moștenită de la regimul colonial, în timp ce alții au colaborat cu puterile coloniale
pentru a-și proteja interesele economice și politice. Acest lucru a condus la diversitate în modul în care
decolonizarea Africii a fost experimentată. Deși controlul politic european oficial s-a încheiat în
majoritatea regiunilor până în 1990, moștenirea europeană a rămas evidentă în infrastructurile politice,
sistemele educaționale și limbile naționale. Economii și rețele comerciale ale fiecărei națiuni
decolonizate au continuat să fie influențate de modelele europene. Această perpetuare a influenței
europene a avut un impact asupra autonomiei și dezvoltării reale ale continentului. Conflictul social și
etnic nu a fost eradica complet, multe dintre aceste probleme persistând și în prezent.

În sfera internațională, Conferința de la San Francisco din 1945, care a condus la formarea
Națiunilor Unite (ONU), a avut un rol crucial în garantarea drepturilor statelor suverane, inclusiv a celor
foste colonii europene. ONU a introdus subiecte noi în agenda globală, cum ar fi sărăcia, bolile și
educația, iar actul său constitutiv a garantat dreptul tuturor membrilor de a alege forma de guvernare și
a stabilit egalitatea legală între națiuni suverane. Acest lucru a fost deosebit de important pentru țările
decolonizate, care au beneficiat de recunoașterea și protecția internațională.
 Decolonizarea Africii
Efectele decolonizării în cadrul Africii au fost variate și au avut impact asupra multiplelor
aspecte ale societății și economiei. Liderii africani au dobândit o putere politică extinsă prin procesul de
decolonizare și au încercat să configureze statul post-colonial din punct de vedere cultural, politic și
economic.

În ceea ce privește influența europeană, mulți lideri au încercat să neutralizeze hegemonia

politică și culturală moștenită de la regimul colonial, în timp ce alții au colaborat cu puterile coloniale
pentru a-și proteja interesele economice și politice. Acest lucru a condus la diversitate în modul în care
decolonizarea Africii a fost experimentată.

Deși controlul politic european oficial s-a încheiat în majoritatea regiunilor până în 1990,
moștenirea europeană a rămas evidentă în infrastructurile politice, sistemele educaționale și limbile
naționale. Economii și rețele comerciale ale fiecărei națiuni decolonizate au continuat să fie influențate
de modelele europene. Această perpetuare a influenței europene a avut un impact asupra autonomiei și
dezvoltării reale ale continentului. Conflictul social și etnic nu a fost eradica complet, multe dintre aceste
probleme persistând și în prezent.

În sfera internațională, Conferința de la San Francisco din 1945, care a condus la formarea
Națiunilor Unite (ONU), a avut un rol crucial în garantarea drepturilor statelor suverane, inclusiv a celor
foste colonii europene. ONU a introdus subiecte noi în agenda globală, cum ar fi sărăcia, bolile și
educația, iar actul său constitutiv a garantat dreptul tuturor membrilor de a alege forma de guvernare și
a stabilit egalitatea legală între națiuni suverane. Acest lucru a fost deosebit de important pentru țările
decolonizate, care au beneficiat de recunoașterea și protecția internațională.

Decolonizarea a fost un proces complex și divers în întreaga lume, manifestându-se uneori

ca un episod pașnic, iar alteori implicând conflicte violente. În unele colonii, cum ar fi cele din Africa,
procesul de decolonizare a avut loc printr-o serie de negocieri diplomatice și acorduri, conducând la
independența în mod relativ pașnic.

Totuși, în alte regiuni, cum ar fi Indochina, decolonizarea s-a desfășurat într-un context de
război și conflict armat. Războiul din Indochina, de exemplu, a fost un conflict intens între forțele
franceze și mișcările naționaliste vietnameze, care au dus în cele din urmă la retragerea Franței și la
înființarea statelor independente în regiune. Sprijinul acordat de SUA și Uniunea Sovietică decolonizării a
variat în funcție de interesele geopolitice ale acestor puteri în regiunile respective. De asemenea,
instituții internaționale precum ONU au susținut în mod activ procesul de decolonizare, promovând
dreptul la autodeterminare și independență pentru colonii.

În ansamblu, decolonizarea a fost un fenomen complex și influențat de multiple factori,

inclusiv politici internaționale, mișcări naționaliste și schimbări în dinamica puterii globale.
 Perioada celui de-al doilea război mondial a fost un moment crucial pentru istoria colonială
a Asiei de Sud-Est. Invazia Japoniei și ocupația colonială a teritoriilor europene din regiune au generat o
serie de schimbări majore în dinamica puterii și au intensificat sentimentul naționalist în rândul
populației locale. După încheierea războiului și retragerea Japoniei, coloniile asiatice au revenit sub
controlul statelor europene, însă acest lucru a fost doar temporar. Sentimentul naționalist crescut și
opoziția față de dominația colonială europeană au alimentat mișcări de independență în întreaga
regiune.

Filipinele și-au obținut independența față de Statele Unite în 1946, marcând începutul unei
perioade de decolonizare accelerată în Asia de Sud-Est. Imperiul Britanic, afectat de pierderile
economice și militare ale războiului, a fost nevoit să cedeze controlul politic asupra unor teritorii, dar a
încercat să-și mențină avantajele economice. Împărțirea Indiei în 1947 a dus la violențe sectare și
conflicte între hinduși și musulmani, provocând pierderi umane semnificative și migrații în masă. În
aceeași perioadă, Indonezia și-a câștigat independența după un lung și sângeros război de independență
împotriva Olandei.

Conflictul din Indochina a constituit o altă confruntare importantă, care s-a încheiat cu
divizarea Vietnamului în Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. Alte țări asiatice, cum ar fi Myanmar
(Birmania), Sri Lanka (Ceylon), Coreea și Malaezia, și-au obținut independența în următorii ani, în timp ce
unele teritorii au rămas sub control colonial până în anii 1990. Decolonizarea în Asia de Sud-Est a fost un
proces complex și variat, care a fost marcat de lupte pentru independență, conflicte și negocieri
diplomatice.

Câteva dintre principalele cauze ale decolonizării:

 Expansiunea imperialistă: Începând cu sfârșitul secolului al XV-lea, statele europene au început

să-și extindă dominația asupra altor teritorii din întreaga lume, în căutare de resurse și putere.
Această exploatare economică a coloniilor a fost o cauză fundamentală a decolonizării, deoarece
a alimentat nemulțumirea și dorința de independență a popoarelor colonizate.
 Mișcările de independență: În secolul al XX-lea, în coloniile din întreaga lume au apărut mișcări
de opoziție la dominația europeană și în favoarea independenței naționale. Aceste mișcări s-au
bazat pe idealuri democratice și pe drepturile suveranității naționale.
 Influța Societății Națiunilor: După Primul Război Mondial, Liga Națiunilor a încurajat coloniile să
se îndrepte către independență pe termen lung, deși aceasta nu a fost întotdeauna pusă în
practică în mod eficient.
 Apariția drepturilor omului: Importanța crescândă a drepturilor omului la nivel internațional a
promovat în mod decisiv decolonizarea, contribuind la sprijinul pentru independență și
autodeterminare.
 Suportul marilor puteri: SUA și Uniunea Sovietică au susținut adesea mișcările de independență
în colonii, fie pentru a-și promova propriile interese geopolitice, fie pentru a promova idealuri
ideologice, cum ar fi lupta împotriva colonialismului.

Consecințele decolonizării au fost diverse și au inclus formarea unor noi ordini politice, sociale și
economice în statele independente. În unele cazuri, decolonizarea a dus la conflicte interne și tensiuni
etnice sau politice, însă în ansamblu a marcat un punct de cotitură major în istoria relațiilor
internaționale, promovând colaborarea între state și condamnând colonialismul ca practică injustă.
SURSE:

Decolonizarea în Asia: istorie, cauze și consecințe - Ştiinţă - 2024 (warbletoncouncil.org)

Decolonizarea istoriei, caracterelor, cauzelor și consecințelor din Asia | Thpanorama - Acum deveniți mai
buni

Decolonizarea: caracteristici, cauze, consecințe - Ştiinţă - 2024 (warbletoncouncil.org)

Decolonization - Wikipedia

Decolonizarea Africii - Wikipedia

Decolonizarea Africii de fond, cauze și consecințe | Thpanorama - Acum deveniți mai buni

Decolonizarea Africii (hmn.wiki)

Final carte (nocookie.net)

Criza de la Suez: cheie în decolonizarea Africii (greelane.com)