Curs 1-Istoria secolului XX

Lumea civilizata la sfarsitul sec. XIX inceputul sec. XX

A doua revolutie industriala si generalizarea capitalismului liberal

Civilizatia europeana in sec. XIX si fenomenul religios
La Belle epoque si aparitia polilor de putere in lume

Incepand cu sec. XIX, Europa Occidentala intra intr-un proces de

transformari economice, sociale si politice multiple, proces cunoscut sub
numele de Revolutia industriala. Inovatiile tehnice si progresul vor sta la
baza cresterii productiei industriei europene in scopul obtinerii unor piete de
desfacere pt. produsele autohtone.
Concurenata acerba in domeniul economic va fi dublata de interesele
politice ale principalelor puteri europene, interese care de multe ori erau
divergente.
In planul mentalitatilor, inceputul sec. XIX, se va concretiza intr-o
adevarata revolutie, epoca napoleoniana facand ca ideile principale ale
revolutiei franceze (liberte, egalite, fraternite) sa fie difuzate in toate
colturile Europei. In aceste conditii, amploarea acestor transformari va face
aproape imposibila revenirea la situatia anterioara, chiar daca marile puteri
conservatoare, reunite la Consiliul de la Viena, in 1815, vor cauta cu
“disperare” mentinerea status-quoului teritorial si politic european.
La jumatetea sec. XIX, prin revolutia de la 1848, va continua difuzarea
idealurilor nobile ale Revolutiei franceze, fapt ce va adanci si mai mult
conflictele in toate regiunile europene, atat intre fortele politice aflate la
conducere si cele in ascensiune, pe de-o parte, cat si intre marile imperii si
popoarele aflate sub dominatie straina, pe de alta parte.
Progresul economic si industrial in a doua jumatate a sec. XIX, continua sa
inregistreze un ritm de crestere sustinut, fapt ce va permite acumularea unor
avutii impresionante, pe de-o parte, dinamizarea comertului si a relatiilor
internationale, pe de alta parte, cresterea nivelului de trai in regiunile
industrailizate si cresterea considerabila a numarului populatiei urbane, in
special in Europa Occidentala, Anglia, Franta, Tarile de Jos si Statele Unite.
Extinderea relatiilor capitaliste si de liber schimb si in agricultura, va
conduce la cresterea randamentului acestui sector economic, insa din punct
de vedere social, impactul va fi negativ, intrucat taranii alungati de pe fostele
domenii nobiliare sau boieresti, transformate in ferme agricole, vor fi lipsiti

1
de orice sursa de venit, fiind obligati sa se indrepte spre centrele urbane,
unde vor constitui o forta de lucru ieftina.
A doua revolutie industriala va debuta in tarile puternic industrializate la
sfarsitul sec. XIX (Anglia, Franta, Germania, Statele Unite), in contextual in
care in Centrul si Rasaritul Europei, relatiile de tip capitalist si porductia de
tip industrial aveau rezultate minore.
Progresul industrial va duce si la aparitia unor noi surse de energie, care vor
contribui la mentinerea unui ritm sustinut de crestre economica, in special
pentru Occidentul Europei, consecinta fireasca fiind cresterea decalajului
economic, social si politic intre statele europene. Totusi aceasta discrepanta
majora va avea si efecte pozitive, deoarece economia celor doua parti a
continentului se va completa in mod fericit, statele din centrul si S-E
Europei, fiind angrenate in circuitul economic industrial.
Avand o economie subdezvoltata, preponderent agrara, aceasta zona va
constitui o importanta sursa de materie prima si cerelae pentru Occident,
care la randu-i va exporta, din ce in ce mai mult, produse finite ce vor ajuta
la cresterea gradului de industrializare.
Curentul economic, politic si cultural venit din Apusul Europei, va avea un
efect profund asupra elitelor politice din regiunile rasaritene si va contribui
la aparitia unui adevarat fenomen social, prin plecarea la studii in strainatate
a fiilor de boieri sau nobili si odata intorsi in tarile de origine, se vor
constitui intr-o elita liberala in totala opozitie cu boierimea si nobilimea
conservatoare, urmarind implementarea unor masuri radicale c ear fi putut
determina progresul general al societatii.
Conditiile politice sunt insa nevaforabile aplicarii ad-literam a unor solutii
acceptabile, intrucat centrul, S si E continentului,se afla sub dominatie
straina (prusaca, austriaca, otomana si tarista), fapt pentru care idealurile
politice sunt cu totul altele ca si fortele politice in ascensiune. Daca in
Franta, Anglia, Germania, burghezia reusise deja sa detina controlul
economic si urmarea acum obtinerea si a celui politic, (facand apel si la alte
forte sociale cointeresate-proletariatul, in cealalta parte a Europei, forta
economica si politica a burgheziei este infima, singurele forte politice in
ascensiune fiind boierimea sau nobilimea liberala, care nu vor reusi sa
determine mobilizarea si a altor paturi sociale, (taranimea), in obtinerea
idealurilor nationale de unitate si independenta. In aceste conditii, decalajul
politic va accentua progresul in Centrul, Sudul si Rasaritul continentului,
statele si popoarele aflate sub dominatie straina cunoscand prea putin
avantajele democratiei liberale de tip occidental.

2
 In Occident (peste Ocean), democratia functionala va incepe sa dea roade,
implicand noi standarde de viata pentru societate, lucru care nu poate fi
benefic decat pentru cetateni.
O componenta importanta a celei de-a doua revolutii industriale, o va
constitui dezvoltarea sectoarelor bancar- financiar, institutiile specifice de
profil (banci) evoluand odata cu cresterea productiei industriale si
dinamizarea schimburilor comerciale intre diferitele zone ale Globului.
Desi intre perioada napoleoniana si Primul Razboi Mondial nu a mai existat
un conflict major, framantarile sociale si poIitice, miscarile de eliberare
nationala, razboaiele de independenta, nu vor lipsi in nici un fel, Europa
fiind afectata de conflicte “minore”.
In lume, interesele economice ale statelor europene vor trebui sa faca fata
aparitiei unor noi actori pe scena politica a Statelor Unite, China, Japonia,
state care din diferite motive vor incepe sa joace un rol important in cadrul
relatiilor internationale. Mai mult, conflictele intre statele europene nu se
mai intalnesc dor pe continent, ci dimpotriva, interesele acestora se vor
regasi in diferitele zone ale globului, pe care atat unii cat si ceilalti vor dori
sa le revendice.
Daca la inceputul sec XIX, Spania si Portugalia detineau unele dintre cele
mai importante posesiuni coloniale, situatia se va schimba radical cand
Anglia si Franta vor recupera acest decalaj, reusind sa-si creeze imperii
coloniale ce insemnau suprafete colosale si populatie.
Incepanad cu a doua jumatate a secoului, si alte state vor intra in acesta
lupta pentru acapararea de teritorii coloniale (Germania, Belgia si Japonia).
Expansiunea europenilor in cele doua Americi, va fi insa una limitata.
Statele unite opunandu-se cu vehementa extinderii sferelor de influenta ale
statelor europene, prin celebra Doctrina Monroe.
La 1900, continentul negru (Africa) fusese deja explorat in intregime,
cartogarfiat si impartit intre marile puteri, doar 2 state fiind cu adevarat
independente (Etiopia si Liberia). Intersele divergente ale marilor puteri se
vor regasi si in Asia, atat in Oriental Mijlociu si Oriental Indepartat, statele
europene reusind sa-si mareasca influenta, chiar si incazul unor tari precum
China si Persia , care pastrau un simulacru de inependenta.
Intrucat concurenta era acerba, in anumite situatii se va inregistra
colaborarea in scopul pastrarii influentei si dominatiei economice si politice
intre diferitele state, cu obiectivul de a se proteja reciproc impotriva unei
agresiuni straine.
In China, situatia politica va conduce la colaborarea aproape totala a marilor
puteri , care vor reusi sa-si revendice teritorii bine stabilite pe care le vor
trece in propria sfera de influenta economica si politica a Guvernului

3
Imperial chinez ( incapabil si cu o birocratie si administratie corupta),
nu va reusi sa faca fata numeroaselor miscari sociale si politice, fapt pentru
care va trebui sa apeleze la ajutorul unor corpuri militare ale marilor puteri,
pentru a-si pastra autoritatea.
In Orientul Apropiat, dominatia politica otomana va fi treptat sabotata de
influenta crescanda a capitalului englez si german. Incapacitatea economica
a imperiului, va face ca o pozitie extrem de importanta sa fie detinuta de
capitalul strain ce va jubrezi autoritatea.
Sec. XIX constituie o perioada dintre cele mai prolifice in realizari tehnice,
iar in ceea ce priveste arta si cultura, Europa impune acum, in mod definitiv,
dreptul modern pentru toate celelalte regiuni ale lumii.
Cultura si civilizatia europeana sunt considerate standarde, ceea ce va
contribui si din acest punct de vedere, la cresterea influentei Occidentului in
lume.
Cu toate acestea, revolutiile industriale si liberalismul nu elimina mizeria si
saracia din Occident, dimpotriva, majoritatea oraselor industriale isi bazeaza
porsperitatea pe saracia si mizeria in care traiesc majoritatea lucratorilor
industriali, care beneficiau de conditii minime de asistenta sociala si de
educatie.
Pentru europeni, sec. XIX constituie o perioada de supunere a fortelor
naturii, intrebuintarea masinilor si utilajelor, avand doar un singur scop
nobil, de a usura munca oamenilor.
Realitatile cotidiene erau totusi departe de aceste reflectii oarecum utopice.
Economisti de marca, precum Adam Smith, vor face, in ultima instanta, ca
societatea sa priveasca cu mai multa intelegere doleantele anumitor categorii
sociale si sa le usureze aceasta situatie.
Stabilitatea economica va genera un optimism general in Europa
Occidentala, economia necunoscand aspecte negative precum inflatia si
somajul, si mai mult, conditia de european ofera anumite privilegii ce nu
sunt decat o consecinta a unei misiuni civilizatoare, pe care europenii si-o
aroga pe buna dreptate.
Rolul Europei este acela de a raspandi civilizatii in lume, iar colonizarea va
avea acum o justificare mult mai plauzibila decat in perioada marilor
descoperiri geografice. Aceasta civilizatie europeana impusa cu forta unor
popoare ce nu aveau traditii in acest sens, nu va face altceva decat sa anuleze
potentialele amenintari culturale, la adresa civilizatiei omului alb.
Stiinta si invatamantul. Marile inovatii tehnice si progresul tehnologic, vor
avea o finalitate practica, in sensul ca vor fi introdusi in mod automat in
industrie, cu rezultate extrem de positive.

4
 In chimie, fizica si matematica, descoperirile sec. XIX, sunt remarcabile
daca tinem seamade faptul ca stiintele exacte erau la moda, iar
industrializarea propunea utilizarea acestor stiinte.
Totusi, realizarile nu se opresc aici, sec. XIX fiind extrem de prolific si in
domeniul filologiei, istoriei sau literaturii.
Cresterea standardului de viata, pe de-o parte, si nevoia de specialisti, pe de
alta parte, va conduce inevitabil la aparitia unui numar ridicat de scoli si
institutii de invatamant, care vor scoate specialisti in domeniile in care
societatea resimtea o lipsa acuta.
Scolile tehnice, academiile, universitatile vor inregistra de la an-la an, un
numar tot mai ridicat de cursanti, oameni ce vor constitui acea patura
intelectuala ce va continua procesul de transformare sociala, culturala si
politica a societatii europene.
Sec. XIX s-a definit ca un secol in care, arta si cultura sunt un apanaj al
elitelor, elite sociale, ce urmaresc sa civilizeze celelalte categorii sociale.
Traind intr-un secol al opulentei si al luxului, aceste minoritati dominante
vor initia schimbarea acestei situatii pe care o vor scapa de sub control. Nu
este de mirare, faptul ca nobilii si intelectualii, la sfarsitul sec. XIX, au
conceptii politice si sociale mai mult decat democratice, visand la idealuri
utopice si pe care, normal, nu ar avea nici un interes sa le implineasca.
Totusi, aceasta situatie se regaseste in Europa Centrala, Rasariteana si de S-
E, si mai putin in Europa Occidentala, acolo unde natiunile traiau deja in
state independente si suverane.
In Europa, la sfarsit de sec. XIX, se inregistreaza peste 7 milioane de elevi
si studenti, fata de 4 milioane, inainte de 1850, iar analfabetismul pentru
Europa Occidentala, afecteaza 10% di populatie, in contradictie flagranta cu
progresul inregistrat in Rusia, unde 90% din populatie este analfabeta.

5
Curs 2-Istoria secolului XX

La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, lumea civilizata poate fi

asemuita cu un univers european, datorita decalajelor istorice in ceea ce
priveste cultura, economia si civilizatia europeana, in raport cu alte zone ale
globului. Europa dominatoare devine un pol de putere fara rival in lume, iar
culturi si civilizatii straine de cea a Europei, sunt obligate sa urmeze cadenta
impusa de “batranul continent”.
La nivelul elitelor, Europa se prezinta drept o incontestabila comunitate,
insa in ceea ce priveste factorul politic, acesta dizolva Europa intr-o pura
expresie geografica, agitate de rivalitatile dintre statele europene, de
revendicarile popoarelor si natiunilor aflate sub dominatie straina, si nu in
ultimul rand, de antagonismele politice si sociale ce functioneaza in cadrul
statelor europene.
Bogate si puternice, marile natiuni de pe continent, nu se gandesc deloc la
posibilitatea unificarii, Europa oferind imaginea unei instabilitati politice si
interese antagonice ce se vor dovedi, pana la urma, fatale europenilor.
Nici natiunile mici din Centrul si Rasaritul continentului, aflate in
majoritate sub dominatie straina, nu urmaresc decat atingerea unor scopuri
pur nationale, legate fie de integritatea unitatii nationale, fie de eliberarea de
sub dominatie straina si constituirea unor state nationale, in cadrul carora
natiunile sa functioneze liber si independent.
Ineputul de sec. XX surprinde totusi cateva transformari esentiale aparute in
sfera relatiilor internationale, relatii care au la baza nu doar organizatii
politice sau militare, ci mai cu seama, si organizatii economice si
socioculturale.
Statele Unite constituie acum, un al II-lea centru de putere economic, a carui
productie de otel, carbune sau de nave comerciale, depaseste pe cea a
Angliei-un adevarat caraus al marilor in sec. XIX.
Monopolul politic impus de Statele Unite pe intreg continentul American, a
permis dezvoltarea unei zone de influenta, ce a constituit un reper major in
cresterea prestigiului international, pe de-o parte, iar pe de alta parte, va
anihila aproape complet influenta unor tari europene, precum Spania,
Portugalia si intr-o mai mica masura, Anglia.
Legatruile socioculturale si democratice mentin o stransa dependenta
culturala a Statelor Unite, fata de standardele europene, chiar daca din ce in
ce mai multe presonalitati intelectuale sau politice vor capata recunoasterea
valorilor si in Europa.

6
 Anglia face cu greu fata asaltului tot mai puternic, impus de fostele sale
colonii, fiind nevoita, in cele din urma, sa accepte ideea unui parteneriat
menit sa salveze aparentele ce demonstrau ramanearea in urma a Angliei din
punct de vedere economic, militar si politic.
Succesul de care se bucura Statele Unite, are la baza o explicatie relativ
simpla, si anume aceea ca asemeni Germaniei sau Japoniei, Statele Unite au
intrat in revolutia industriala mult mai tarziu (in al II-lea val) decat Anglia si
Franta care au deschis revolutia industriala.
Daca pentru inceput cele doua state au inregistrat un avans economic si
tehnologic considerabil, costurile retehnologizarii industriei nationale, prea
mari pentru acea perioada, au facut ca cele doua state sa se orienteze spre
exportul masiv de capital, finantand dezvoltarea economica si industriala in
alte zone sau cu precadere in colonii.
Statele care au trecut la revolutia industriala, in al II-lea val, vor beneficia
din plin de avantajul tehnologic, reusind ca in scurta vreme sa aiba o
economie performanta si rentabila decat cea engleza sau franceza. Astfel ca,
la inceputul sec. XX, pe primele doua pozitii, in ceea ce priveste dezvoltarea
economica si industriala, Statele Unite secondate de Germania, sau pe
anumite domenii de Japonia, tineau capul de afis, in timp ce Anglia si
Franta, care la jumatatea sec. XIX, detinusera primele 2 locuri, acum ocupau
pozitiile patru si cinci.
Europa la inceputlu sec. XX , reprezenta din punct de vedere demografic,
continentul cu cea mai mare densitate pe Km2, peste 460 de milioane de
locuitori, dintr-o populatie mondiala estimata la 1 miliard 700 de milioane
de loc. (27%). Facand abstractie de populatia Chinei care este estimata la
410 milioane de locuitori, Europa detine peste 40% din restul populatiei
mondiale, fapt care explica cresterea demografica accentuata si expansiunea
europenilor pe alte continente.
Inceputul de sec. XX surprinde si alte modificari in ceea ce priveste
dispunerea populatiei in Europa - NV Europei care are o densitate net
superioara zonelor rasaritene, si in acelasi timp, aceste decalaje se reflecta si
in privinta procentului populatiei urbane, vis-a–vis de cel al populatiei
rurale, si care este cu mult peste cel al zonelor din centrul si SE Europei.
Din punct de vedere economic, partea occidentala a Europei asigura, in
1913, 44% din productia industriala mondiala (SUA 35%), ceea ce inseamna
sub 20% pentru restul statelor lumii (in Europa : Germania=15, 7%, Marea
Britanie=14%, Franta= 7%, Rusia=5%).
Astfel, exista ma multe “Europe”-una bogata si industrializata in NV , si
una saraca cu o economie precara, in S, Centru si Rasarit.

7
 Diferentierile sunt si in cazul aceleiasi categorii -Rusia, Italia sau Austro-
Ungaria demarand procesul de industrializare, cu mult inaintea Spaniei,
Portugaliei sau Greciei.
Productia de carbune reflecta discrepantele existente intre tarile lumii, SUA
fiind primul producator, iar Europa furnizand ½ din productia mondiala.
In privinta porductiei de otel, 46% este furnizata de SUA si 56% de Europa,
dintre care Germania 22%, Marea Britanie 17%, Franta 10% si Rusia 4%. In
privinta transporturilor maritime, Europa detine suprematia, aproape 80%
din totalul flotei comerciale mondiale, datorita Angliei.
In privinta capitalurilor, situatia este identica, 91% din capitalurile investite
sunt europene (Marea Britanie, Franta si Germania), dar o pondere mare o
au si cele belgiene, olandeze si elvetiene.
Imprumuturile de stat directe cu investitiile in industrie (miniera,
metalurgica) sunt cale mai uzitate, insa investitiile de capital se deruleaza si
pe exportul privat de capital.
Dezvoltarea economica si industriala va permite expansiunea Europei si
spre state deja constituite, prea intense sau mult prea disputate politic, fapt
pentru care multe asemenea tari se vor afla sub influenta economica si
politica dubla (Persia-dubla influenta engleza si rusa, in Imperiul Otoman
sunt puternice interese germane, franceze si engleze, China este
dezmembrata de tratatele imediate, pe care Guvernul este nevoit sa le
incheie cu statele europene si nu numai).

8
Curs 3-Istoria secolului XX

Primul Razboi Mondial

1 Aparitia si formarea blocurilor militare

2 Bipolarizarea relatiilor internationale
3 Derularea crizelor politice in Balcani si in alte zone geografice

1. Tensiunile politice internationale generate de lupta pentru putere si de

rivalitatea statelor europene, vor obliga aparitia pe scena relatiilor
internationale a unei nevoi de echilibru, principiul fiind consacrat pe “
balance of power ”. Acesta aparut in sec. XIX, odata cu perioada
napoleoniana, isi va regasi utilitatea deoarece nici una din marile puteri ale
lumii nu este suficient de puternica pentru a face fata eventualelor conflicte
ce i-ar fi putut lovi interesele.
Spiritul de revansa si rivalitatea franco-prusaca, vor face ca cel putin in
Europa, relatiile politice incordate sa sufere datorita dorintei clasei politice
franceze de a reda Frantei statutul de mare putere, si datorita politicii
promovate de Germania care va renunta la politica sa pan-europeana, atat de
draga lui Bismarck, iar odata cu urcarea pe tron a noului imparat, Germania
va trece la o politica continentala.
Schimbarea acestui cadru de politica externa, va oblige Rusia sa accepte o
alianta cu Franta, republica al carei regim il dispretuia total. Dizolvarea
aliantei celor 3 imparati (Germania, Austro-Ungaria, Rusia), reprezentase un
fapt evident inca din 1900, stiute fiind rivalitatile austro-ungare si ruse
pentru dominatia Balcanilor.
Din aceste considerente, Rusia inapoiata din punct de vedere economic si
amenintata politic de un bloc comun german, este nevoita sa accepte
aliantele cu adversarii ( Puterile Centrale), chiar daca din punct de vedere al
luptei pentru suprematie si acapararea unor zone de influenta, Rusia tarista
are mari probleme in Orientul Mijlociu, unde interesele se ciocnesc cu cele
ale Angliei.
Constituirea blocurilor de catre Puterile Centrale, formate din Germania si
Austro-Ungaria, s-a datorat a fi o alianta politica si militara a spatiului etnic
si cultural german, impotriva tuturor statelor care ar fi putut restrange sfera
de interes si de dominatie a celor doua tari.
Dintr-un alt punct de vedere, constituirea acestei aliante reprezinta un balon
de oxigen pentru monarhia dualista, care avand enorme probleme pe plan
intern (etnic, cultural, economic), este dornica sa mascheze acest lucru prin

9
victorii politice si militare pe plan extern, menite a salva prestigiul intern si
international al Austro-Ungariei.
Razboiul austro-prusac (1860) si infrangerea dezastroasa a austriecilor de la
Sadova, va periclita situatia Austro-Ungariei in Balcani, iar amenintarea
politica generate de probabilitatea aparitiei unui val de putere, va oblige
Germania saintinda o mana de ajutor Austro-Ungariei, acesta ne mai
reprezentand o forta importanta.
Berlinul va fi cel care da tonul, iar Viena nu poate face altceva decat sa se
multumeasca cu acest rol secundar, sperand ca alianta cu Germania ii va
oferi ragazul necesar recuperarii pozitiilor pierdute pe scena relatiilor
internationale.
Cresterea rolului politic si militar al Rusiei in Balcani, dupa razboiul cu
turcii (1877-1878), va obliga o reconsiderare a pozitiei marilor puteri fata de
acest subiect balcanic, iar in ceea ce priveste statele din zona, Bulgaria si
Serbia vor fi obligate la o alianta slva cu Rusia, iar Romania va fi obligata sa
se indrepte spre alianta cu Germania si Austro-Ungaria.
In aceste conditii tratatul de alianta militara si politica avea avantajul de a
descuraja orice intentie politica agresiva a Rusiei tariste, fata de Romania,
intrucat frontierele politice ale Romaniei fusesera garantate de Germania si
Austro-Ungaria. Prin acesta alianta, Putrile Centrale isi vor spori mult
influenta politica in zona, Bulgaria fiind si ea atrasa de acest pol de putere,
capitalul german jucand un rol important in cadrul Imperiului Otoman.
Puterile centrale au ca avantaje o foarte buna pregatire a rezervistilor
(aramata germana fiind la inceputul secolului cotata ca cea mai buna din
lume, beneficiind de unitatea comandamentului si cea de interese). Puterile
Centrale constiente de resursele economice limitate, isi pun speranta in
izbucnirea unui conflict armat pe termen scurt, menit sa surprinda principalii
adversari politici din Europa (Franat si Rusia), iar in colonii, Marea Britanie.
Motivul acestor nemultumiri germane, este dorinta factorilor de decizie de
la Berlin de a descoperi pentru Germania noi teritorii cu ridicat potential
economic. Industria germana reprezenta o industrie de top pe plan
international, iar industriasii si capitalistii germani recunosc ca potentialul
economic al Germaniei este insuficient utilizat, datorita lipsei resuselor de
materii prime si a pietelor de desfacere.
Noua politica a Germaniei isi propune angrenarea acesteia pe plan
international, tocmai pentru a provoca militar sau politic o redistribuire a
avutiei globale si o reimpartire a lumii, care la ora respectiva avantaja Anglia
si Franta (detineau cele mai multe din posesiunile coloniale ale lumii).
Cat despre Austro-Ungaria, prin provocarea unui razboi, nu-si propunea
acapararea de colonii, dimpotriva, politica ei strict continentala are drep scop

10
achizitionarea de posesiuni si extinderea monarhiei in Balcani. Fiind deja un
stat multinational, Austro-Ungaria este nevoita sa faca fata si altor presiuni
politice din partea statelor vecine, intrucat aceasta detine importante teritorii
si segmente de populatie, care in mod normal fac parte din randul unor
natiuni si popoare ce nu si-au definitivat unitatea politica si nationala.
De partea Puterilor Centrale, treptat se va apropia si Italia, chiar daca
monarhia dualista detine importante teritorii italiene (Venetia), insa
rivalitatea capitalului italian si intransigenta celui francez, in cadrul
Marocului si Tounisiei, vor impinge Italia in bratele Puterilor Centrale.
Conflictele politice si economice dintre marile puteri europene, purtate in
Europa si in colonii, nu fac altceva decat sa manifeste in interior slabiciunea
unui model politic, cel al Europei fata de a altor poli de putere economica si
politica, precum Statele Unite si Japonia.
In ceea ce priveste zona Asiei de SE si Extremul Orient, in general, Japonia
reprezinta principalul actor politic, chiar daca Anglia si Marea Britanie detin
importante posesiuni coloniale.
Dezvoltarea economica a Japoniei, va face in scurt timp ca aceasta tara sa
devina o mare putere economica, politica si militara, dar care va fi nevoita sa
se confrunte cam cu aceleasi probleme pe care le resimte Germania in
Europa.
Aparitia blocului Puterilor Centrale va genera o redistribuire a intereselor
economice si politice din Europa in sensul ca, prima amenintata- Franta va
face tot posibilul pe plan diplomatic sa-si atraga simpatia Rusiei tariste si sa
medieze aporpierea politica dintre Londra si Petersburg.
Sprinjirea masiva din punct de vedere financiar a Rusiei de catre Franta, va
face ca aceasta sa continue si ea o politica economica de top, insa raportat la
suprafata teritoriului si numarul locuitorilor, la gradul de urbanizare si de
concentrare a zonelor industriale, Rusia reprezinta o tara inapoiata. Desi nu
prezinta posesiuni coloniale, potentialul dat de expansiunea in Serbia si in
Extremul Orient, este unul imens, Rusia tarista permitandu-si luxul de a
vinde Statelor Unite, o regiune aparent saraca, Alaska.
Diplomatia franceza va urmari concomitent, si atragera unor state mici si
mijlocii din balcani (Serbia si Romania), speculand disensiuni interetnice si
nationale pe care aceste state le avea cu monarhia dualista.
Cresterea spectaculoasa a pericolului german in Europa, va obliga in cele
din urma ca Anglia sa tina cont de schimbarile survenite pe continent si sa
intervina politic, fie pentru a-si proteja interesele coloniale si economice, fie
pentru a nu permite ruperea echilibrului politic european.
Ascensiunea puternica a Germaniei (economic si politic), reprezinta un risc
prea mare pentru interesele britanice, fapt pentru care Anglia nu-si mai poate

11
permite luxul mentinerii unor politici traditionale neinterventioniste in
Europa (splendida izolare).

2 Incepand cu prima decada a sec. XX, pe scena realtiilor internationale, se

poate vorbi depsre aparitia a doi poli de putere, Tripla Alianta sau (Puterile
Centrale) si Tripla Intelegere (Antanta).
Desi realizata in etape (acordurile franco-engleze=Antanta Cordiala,
acordurile franco-ruse si in final anglo-ruse-1909), Antanta reuseste sa se
comporte pe plan international ca o alianta viabila cu interese comune
datorita, in principal, convergentei intereselor Angliei, Frantei si Rusiei, atat
in ceea ce priveste mentinerea status-quoului, situatie deja existenta, dar si in
ceea ce priveste pericolul pe care-l reprezintau Puterile Centrale pentru toate
celelalte tari.
Din punct de vedere politic, pe plan international, desi Japonia si Statele
Unite reprezinta niste concurenti seriosi pentru statele europene, tonul in
relatiile internationale este dat de Europa si implicit de catre cele 2 aliante
militare si politice.
Astfel, s-a intrat intr-un adevarat impas, reprezentand cea mai mare
amenintare la adresa pacii, deoarece, in ceea ce priveste gestionarea fiecarei
crize politice dintre statele europene, trebuie tinut cont de implicatiile
strategice si politice in eventualiatea izbucnirii unui conflict.
Germania forteaza pe plan extern , si gratie unei politici de agresiune,
reuseste sa smulga cateva concesii Frantei in ceea ce priveste repartizarea
unui teritoriu din Africa Centrala (Congo), insa diplomatia franceza este cea
care are meritul de a fi mentinut Marocul, cedand Germaniei teritorii
restranse lipsite de importanta.
3. Aparitia crizelor politice din Africa de N si Centrala, Asia de SE, Orientul
Mijlociu si Apropiat si Blacani, nu exprima decat impasul politic la care s-a
ajuns prin aparitia celor 2 blocuri militare si politice, blocuri care impiedica
posibilitatea derularii unor conflicte locale izolate, intre doua puteri.
Angrenarea statelor europene in cadrul acestor situatii complexe de aliante
politice si militare, bazate pe tratate ce contin prevederi si clauze stricte ,
responsabilitati si masuri precise ce trbuiesc luate in cazul unei agresiuni,
vor conduce la ceea ce era deja previzibil si anume izbucnirea unui conflict
in care vor fi antrenate toate statele europene, dar nu numai.
Mondializarea conflictului va avea drept cauza faptul ca razboiul se poarta
si in colonii, pe alte “teatre” de operatie, urmarindu-se nu doar lichidarea
adversarului, din punct de vedere strategic si eliminand resursele economice.
In acelasi timp, razboiul reuseste sa implice categorii importante ale
societatii.

12
Razboiul va fi unul national, in care manipularea sentimentelor nationale, va
determina pe francezi sau germani sa mearga pe front pentru a inlatura
iminentul pericol politic national.

13
Curs 3-Istoria secolului XX

Pretextul Primului Razboi Mondial

Pretextul Primului Razboi a fost asasinarea printului mostenitor Franz

Ferdinand la Sarajevo, de catre un patriot sarb, insa, in realitate, cauzele
declansarii razboiului, rezida in rivalitatea Antantei si a Puterilor Centrale
pentru impartirea si reimpartirea lumii.Utimatumul adresat Serbiei de catre
Austro-Ungaria contine prevederi umilitoare si inaceptabile si chiar daca a
fost acceptat in intregime, incurajata de Germania, Austro-Ugaria va declara
razboi Serbiei.
In virtutea tratatelor de alianta militara si politica, statele europene vor intra
rand pe rand in razboi, acesta purtandu-se in Europa dar mai cu seama in
colonii, iar prin angrenarea resurselor militare si umane a altor state de pe
alte continente, razboiul va capata un caracter mondial prin cause,
desfasurare si consecinte, si pe buna drepatate denumit drept “Marele
Razboi”.
Superioritatea Antantei in ceea ce priveste resursele naturale si umane, cere
suficient de mult timp pentru mobilizarea acestora,fapt cunoscut si de
Puterile Centrale, care mizeaza pe un razboi scurt care sa surprinda pe picior
nepregatit Antanta.
Avand o armata militara performanta si rezervisti instruti la un nivel net
superior Germania si Austro-Ungaria sunt nevoite sa lupte pe mai multe
fronturi de operatiuni(frontul de E, V si Balcani), si sunt incapabile sa faca
fata unui razboi pe termen lung, fiind dezavantajate net in ceea ce priveste
resursele.
Natiunile din ambele tabere vor resimti socul razboiului in mod violent,
intrucat guvernele statelor implicate in conflict vor desfasura ampla
propaganda in favoarea razboiului, aceasta devenind o chestiune pur
personala, nu doar de orgoliu sau mandrie, iar inamicul este prezentat ca
fiind principalul pericol artisan al tuturor problemelor. In Franta si
Germania, de pilda, manifestarile favorabile ideii razboiului de masa, iau
proportii,devenind o adevarata isterie de masa.Important de retunut este
faptul ca desi punternice ca numar, structura si organizare, fortele sindicale
si reprezentantii miscarii socialiste vor milita impotriva razboiului, nefiind
auziti de nimeni. In Austro-Ungaria, un stat multinational, slavii si romanii
nu doresc sau se opun razboiului intrucat exista riscul de a se intalni pe front
cu conationali de-ai lor.

14
 Desi Belgia ramane neutra, planul Schiffen urmareste scoaterea din razboi a
Frantei print-o clasica miscare de invaluire, invadand teritoriul Belgiei,
fortele germane reusind cu greu sa fie oprite de armata franceza, in urma
unui efort aproape national, in batalia de pe raul Marna (6-13 septembrie).
Succesul ofensivei germane este anulat de contraofensiva franceza, iar
frontul va capata in acea zona un caracter static cu mici modificari, pana la
incheierea armistitiului (1918)
Profitand de deplasarea fortelor germane catre E, rusii nerabdatori si dornici
de o victorie,vor invada Prusia Orientala insa vor fi infrantiin a doua batalie
memorabila, la Tannenber (1914) si Lacurile mazuriene(sept. 1914),
suferind pierderi grele, fapt ce a permis Germaniei sa declanseze o ampla
contraofensiva reusind sa cucereasca pana la finele anului 1915,o mare parte
din teritoriile vestice ale Rusiei.
Retragea rusilor in zona de N a Frontului de rasarit, va fi compensata de
victoriile pe care acestia le inregistreaza contra trupelor germane in Galitia
si mai ales de rezistenta sarbilor care dureaza pana in 1915, cand odata cu
interventia trupelor germane, fortele militare sarbe se retrag parasind tara si
continuand lupta.
In colonii si alte teatre de operatiuni, razboiul promite safie de durata, astfel
incat ambele tabere vor urmari cu orice pret conservarea status-quoului pe
front razboiul ducandu-se de la unul de miscare, la cel de pozitie, prin
fortificarea liniei de demarcatie dintre cele doua tabere cu transee, cazemate
etc.
Se urmareste acum mobilizarea generala si sufocarea economica a
inamicului. Izbucnirea razboiului va antrena si alte state in conflict, in
ajutorul Puterilor Centrale, intrand ,in1914-1915, Imperiul Otoman si
Bulgaria, iar de partea Antantei, in 1915, intra Italia, 1916 Romania, in 1917
Gercia, SUA si China, in timp ce in Extremul Orient, Japonia pornise de fapt
razboiul contra posesiunilor germane, in 1914.
In Europa si in colonii, Anglia si Franta pun la punct o blocada economica
in privinta Puterilor Centrale si a statelor aliate acestora, Antanata fiind
constienta de faptul ca prin subminarea Puterilor Centrale, poate obtine mult
mai usor victoria. Mai mult decat atat, fortele navale a celor 2 tari nu
exercita doar o blocada asupra porturilor germane, ci controleaza comertul
statelor neutrecu beligerante. Reactia fireasca a Germaniei aflata intr-o
situatie disperata, va fi declansarea razboiului submarin in (1915), la inceput
doar asupra vaselor Antantei, iar apoi in mod inevitabil si asupra statelor
neutre.
Comertul SUA cu Anglia si Franta, fructos pentru ambele parti, va fi acum
afectat, iar torpilarea vaselor comerciale si militare americane, va produce

15
intrarea acestor tari in razboi (Lousitania). Intensificarea razboiului submarin
(1915-1917) va produce mari pagube Angliei, care va pierde pana la o
treime din flota sa, fiind in situatia de a ramane fara provizii. Inrarea SUA in
razboi, pe langa importanta militara si strategica, a contribuit la cresterea
potentialului economic a fortelor Antantei, care constiente ca au de partea
lor puternica industrie si economie Americana, vor apreia correct ca Victoria
nu poate fi decat o chestiune de timp.
Mobilizarea populatiei pentru sprijinirea frontului, reprezinta o
caracteristica generala pentru toate statele aflate in conflict. Populatia
doneaza imbracaminte, alimente, bani, voluntarii isi desfasoara activitatea
sub egida Crucii Rosii, chiar taximetristii din Paris, in timpul bataliei de la
Marna, transporta ranitii cu masinile lor, facand curse prin mijlocul
frontului. Guvernele statelor implicate in conflict vor trece la transformarea
economiei pe picior de razboi, parteneriatul .
public –privat avand acum doar de castigat, in urma incheierii unor contracte
substantiale de catre guverne cu furnizorii armatei, in frunte institutiilor
statelor fiind numiti bancheri, oameni de afaceri din sectorul privat.
Rationalizarea si dirijarea ferma a materiilor prime si bunurilor comerciale,
va implica statul indezvoltarea economica, trecandu-se la o economie
dirijista, la sfarsitul razboiului, statul devenind principalul comparator de
bunuri de pe piata.
Consecinta fireasca a fost aceea ca, economia de tip liberal si libera
concurenta vor fi suprimate trecandu-se la un nou tip de relatii economice,
adica neoliberalismul.
In 1915, germanii renunta la ofensiva de pe frontal de V, canalizandu-si
fortele pentru scoaterea Rusiei si Serbiei din razboi, insa, la sfarsitul anului,
rusii reusesc sa puna capat acestei retrageri si sa recupereze anumite
teritorii, fortand statul major al armatei germane sa-si schimbe deciziile, ca
in 1916 principalele operatiuni sa se desfajoare pe frontal de V.
Batalia de la Marna (1916) reprezinta un exemplu clasic de pozitii, germanii
punandu-si speranta in succesul actiunilor ofensive, insa presiunile exercitate
de fortele ruse pe frontul de rasarit si intrarea Romaniei in razboi vor
determina esuarea ofensivei germane de la Verdun si atragerea unor forte
importante pe frontul de rasarit, pentru scoaterea Romanieidin razboi.
Stabilizarea frontului in 1917 pe linia Carpatilor si pe sectorul Focsani-
Namoloasa-Galati, reorganizarea militara, vor face ca anul 1917 sa fie anul
marilor victorii ale aramtei romane, in bataliile de la Marasti-Marasesti-
Oituz, germnaii nereusind sa-si aduca la indeplinire planul de scoatere a
Romaniei din razboi.

16
 Aceste victorii, nu vor putea fi fructificate, intrucat in Rusia, “defectiunea”
bolsevica lua amploare si desi noul Guvern liberal de la Saint Petersburg, va
prmite continuarea razboiului alturi de aliati, armata tarista fiind intrata in
descompunere, trupele isi paraseau pozitiile pentru constituirea sovietelor de
soldati si tarani.
Sfarsitul anului 1917 si inceputul lui 1918 gasesc Puterile Centrale intr-un
avantaj net. Guvernul bolsevic condus de Lenin, incheie armistitiul de la
Brest-Litovosk cu Germania, renuntand astfel la uriase teritorii de la Marea
Baltica pana la Marea Neagra, fortand si Romania, in 1918, sa semneze
armistitiul cu Puterile Centrale , la Buftea Bucuresti, in urma caruia
Romania iesea din razboi cu teritoriul “mutilate” si fiind nevoita sa plateasca
importante despagubiri de razboi.
Pentru a contrabalansa efectul negariv al acestei paci, Guvernul roman de la
Iasi, condus de Alexandru Marghiloman, a reusit sa obtina acordul
Germaniei in privinta actului unirii cu Romania a Basarabiei, enuntat de
Sfatul tarii de la Chisinau (1918).
In 1918, succesele militare ale Antantei pe celelalte teatre de operatiuni pe
frontul de V, si deschiderea frontului de la Salonic va face ca rand pe rand,
presiunea supra Germaniei si aliatilor sai sa creasca, in septembrie,
octombrie si noiembrie, Bulagria, Imperiul Otoman si Austro-Ungaria fiind
silite sa ceara pace. Intrarea efectiva a armatei americane pe frontul de V va
coincide cu declansarea unei ofensive generale ce nu se va opri decat pe Rin
si ramasa singura Germania va fi nevoita sa ceara pacea la Compiegne 11-12
noiembrie 1918.
Cu cateva zile inainte de semnarea armistitiului, in urma succeselor militare
ale fortelor Antantei in Balcani, cabinetul filogerman condus de Alexandru
Marghiloman a cazut, fiind inlocuit cu un cabinet condus de generalul
Coanda care va decreta mobilizarea generala si soma fortele germane sa
paraseasca tara, sfarsitul razboiului gasin Romania din nou in conflict si
alaturi de aliati.
Semnarea armistiliului de la Compiegne va echivala cu incetarearazboiului,
astfel incat guvernele mana forte ale Antantei obisnuite cu decizii dure, vor
cauta sa rezolve in aceeasi maniera si problema pacii.Pentruprima data in
istorie, alaturi de marile puteri intra si un stat neeuropean SUA, care se facea
responsabil de victoria Antantei si deci ale carei pretentii nu puteau fi
ignorate. In privinta Japoniei, statutul de mare putere in Extremul Orient, ii
va permite asistarea la discutii si la organizarea pacii. In final probleme si
solutiile Europei vor fi hotarate de Consiliul celor 4 mari ( Presedintele
SUA-Wilson, Premierul britanic-Leoid George, al Frantei- Clemenceau si
ministrul externe al Italiei- Contele Orlando). In problemele ce vizau alte

17
spatii teritoriale, va fi acceptat si participarea Japoniei, acum Consiliul fiind
al celor 5.
Sfarsitul razboiului va gasi Europa in ruine, numarul mare de pierderi
materiale si umane, va produce consternarea atat in randul aliatilor, cat si in
randul statelor invinse. Ideea generala intalnita in cadrul Conferintei de
Pace, este aceea ca Germania si aliatii sai sunt singurii responsabili de
declanjarea razboiului, de distrugerile materiale si pierderile umane comise,
fapt pentru care vor trebui sa plateasca.
Intransigenta franceza ce dorea razbunarea si anihilarea vechiului dusman,
Germania, nu va fi pe placul englezilor si americanilor, care prin propunerile
celor 14 puncte redactate de Presedintele American, doreau negocierea
negocierea pacii de la Verdun, acesta fiind ostil tratatelor secrete incheiate
de Antanta, sustinand ca toate deciziile sa se ia la masa tratativelor.
Naivitatea diplomatiei americane va fi promp speculate de diplomatia
engleza, franceza si italiana, obisnuite cu trativele de culise.

18
Curs 4- Istoria secolului XX

Conferinta de Pace de la Paris

Intre 18 ianuarie-28 iunie 1919, momentul in care s-a semnat tratatul de pace
cu Germania. Conferinata de Pace a reunite reprezentantii celor 27 de state
victorioase, intre care multe nu luasera parte la razboi. Practic, Conferinta a
fost gandita si organizata de Consiliul celor 10, din care faceau parte 2
reprezentanti ai Frantei, SUA, Japonia, Italia si Regatul Unit, si apoi, de
Consiliul celor 4 ce-i reunea pe Clemenceau-Presedintele Guvernului
francez, Wilson-SUA, Loyd George- Marea Britanie, Contele Orlando-Italia.
Vazuta dinspre Europa, pacea releva interese divergente, Franta si Italia
opunandu-se ideilor oarecum naïve (utopice) expuse de SUA si sustinute pe
alocuri de Marea Britanie. Idealismul Presedintelui american atarna putin in
balanta in fata realismului si cinismului de care da dovada Premierul
francez, care paradoxal, in lunga sa cariera politica, a urmarit realizarea
anumitor aspiratii, dar mai presus de toate, era hotarat sa obtina garantii
pentru securitatea Frantei.
In contrapartida, Presedintele America avea drept principala preocupare
obtinerea a doua elemente: pacea universala prin acordarea dreptului
popoarelor de a dispune de ele insele, ceea ce ar fi determinat disparitia
principalei cause a conflictelor si crearea Ligii Natiunilor, care ar fi
reglementat dreptul international prin impunerea unei autoritati morale
asupra tuturor statelor.
Infrangerea Germaniei si debutul negocierile de pace, vor gasi o Franta
decisa sa umileasca la maxim sis a intemeieze o noua ordine internationala
favorabila intereselor sale. Asigurarea unei paci durabile, reprezinta in mod
cert o grija legitima si pentru Franta, insa duritatea Tratatului de la Versailles
este detreminata de grija castigarii pacii, inteleasa si ca vointa de a dicta
Germaniei. Din aceasta perspective, pentru invingatori se va pune mai putin
problema revenirii la situatia anterioara, cat mai ales se va insist ape
construirea unei noi ordini internationale, capabile sa evite repetarea unui
nou conflict.
Opozitia de fond intre invingatori, va conduce la prelungirea dezbaterilor
(in pofida celor 52 de comisii), de cele mai multe ori implicarea etniilor din
Europa Centrala si de E, facand dificila punerea in practica a dreptului
popoarelor de a dispune de ele insele.
Tratatul de pace semnat cu Germania, va urmari privarea acesteia de
atuurile sale (demografice, economice, militare), Germania si aliatii sai fiind

19
fcaute singure raspunzatoare pentru declansarea razboiului, fapt pentru care
clauzele dure ale tratatului vor fi considerate drept un dictat de catre elita
germana. Inafara tratatului de pace cu Germania, s-a mai semnat tratat ce
pace cu Austria (10 septembrie-1919 la Saint Germain), la 27 noiembrie cu
Bulgaria- la Neuilly, 4 iunie 1920, cu Ungaria- la Trianon, 10 august 1920
cu Turcia –la Sevres.
In urma acestor tratate, Franta recapata provinciile pierdute (Alsacia si
Lorena), Italia obinte teritoriile iredente din N, Danemarca recapata o parte
din ducatele din N Germaniei, pierdute in secolul trecut.
O serie de alte state precum Finlanda, Polonia, Cehoslovacia, Austria,
Ungaria, Serbia, Grecia si Romania, erau create sau li se marea substantial
teritoriul.
Marii pierdanti sunt Rusia, care de la Marea Baltica pana la Marea Neagra,
trebuie sa-si mute granite 300 de km spre E, Germania pierde a 7-a parte din
teritoriu, a 10-a parte din populatie si o parte a teritoriului este despartit in
doua, Bulgaria pierde teritoriul in fata vecinilor, Turcia.
Cel mai important lucru era acela ca Europa anului 1914 numara 18 state,
iar cea de dupa razboi 26. Austro-Ungaria se desparte si este impartita in 6
state succesoare.
In Extremul Orient-Japoniei i se recunoasc anexiunile facute in detrimental
germaniei, in timp ce restul posesiunilor coloniale ale statelor invinse erau
impartite intre Franta si Anglia, fie cu titlul definitive, fie cu titlul
provizoriu, sub mandatul Ligii Natiunilor.
In conformitate cu dorinta Frantei, Germania si aliatii vor trebui sa plateasca
nu despagubiri de razboi, ci reparatii, ceea ce va avea importante
repercursiuni asupra economiei Germane. O serie de alte prevederi precum
demilitarizarea malului drept si el stang al Rinului, precum si reducerea
armatei la doar 100 000 de combatanti, completau clauzele economice dure
ale tratatului, urmarindu-se evident impiedicarea pe viitor ca Germania sa
mai poata constitui o mare putere.
Transformarile social-economice si politice survenite in Europa Centrala si
de Rasarit, nu vor aduce pacea universala sperata de Wilson, rivalitatea din
Balcani ramanand o componenta important ape scena relatiilor
internationale.
In aceste conditii, rectificarile de frontiera si retrasarea garnitelor, vor
rezolva anumite probleme majore legate de dreptul popoarelor la
autodeterminare si la suveranitatea statului national, dar problema
minoritatilor nu a fost eradicata, in sensul ca, daca inainte de razboi 60 de
milioane de europeni apartineau, impotriva vointei lor, unui stat sau altuia,

20
dupa razboi, numarul lor a saczut la 30 de milioane, insa nu erau obligatoriu
aceaisai.
In aparenta, aceasta situatie reprezinta un progres, dar unele din aceste noi
minoritati, cu un statut dominant anterior, se aflau intr-o pozitie sociala si
politica inferioara greu de suportat.
Mai mult, conform bunului simt si dreptului popoarelor, Austria ar fi trebuit
reunite cu Germania, insa acest lucru era impotriva dorintei Frantei, Intrucat
Germania ar fi iesit mult intarita din razboi.
Situatia politica si economica destul de confuza, in care are loc semnarea
tratatului d epace, reprezinta un motiv de insatisfactie si nemultumire,
pesimistii sustinand ca tratatele ridicau cel putin tot atatea probleme cate
rezolvau, inlocuindu-le pe unele cu altele.
Sustinatorii Conferintei de Pace erau constienti de faptul ca fusese imposibil
sa se realizeze ceva mai bun si ca aceste tratate creiau tensiuni, nu
multumeau pe nimeni, rvoltau pe multi, Europa prezentandu-se inaceeasi
situate ca si inainte de razboi, prada dezbinarilor sale pentru motive
contradictorii.
Cea mai mare nemultumireva fi data de reglamentarile tritoriale, ce a
condos la situatia paradoxala ca fiecare stat sa cuprinda, intr-o proportie mai
mare sau mai mica, minoritati nationale.
In afara minoritatilor nationale, exizta importante interese si regiuni
disputate, precum Silezia superioara, in Germania si Polonia, Portul Fiume
intre Italia si Iugoslavia, si partea orientala a Ucrainei si a Belorusiei intre
Polonia si Rusia.
O serie de state precum Germania, Ungaria, Bulgaria si Rusia sovietica, vor
cere insistent revizuirea tratatelor care multumeau doar intr-o mica masura si
pe invingatori.
O alta sursa de nemultumire majora va fi data de problema reparatiilor, ce
oferise pe parcurul conferintei prilejul unor serioase dispute, pornindu-se de
la principiul ca Germania trebuie sa plateasca toate cheltuielile de razboi,
ajungandu-se la sume nerealiste, astfel incat, pretentiile vor trebui sa fie mai
rezonabile.
Reparatiile de razboi vot fi platite in functie de pagubele materiale si umane
suferite de stetele invingatoare, astfel ca Franta va primi cel mai mare
procent din reparatiile de razboi, impuse Germaniei. Mai mult, statelor mici
si mijlocii din Europa centrala si e Rasarit li se va recunoaste de catre marile
puteri, doar un mic procent din totalul pierderilor matriale si umane, fapt
pentru care Romaniei i se va recunoaste doar o cota de 1 % din totalul
reparatiilor datorate de Germania.

21
 In ceea ce priveste statele succesoare Imperiului Austro-Ungar, sau care si-
au intregit teritoriul in urma dezmembrarii acesteia, vor trebui sa plateasca o
anumita cota de eliberare ce nu reprezinta altceva decat un procent din
reparatiile de razboi, pe care Austro-Ungaria le datora sip e care cele doua
state succesoare (Austria si Ungaria) nu le puteau plati singure.
Marile puteri vor hotari ca este obligatoriu ca este obligatoriu ca poparele
elibarate de sub dominatie straina, sa plateasca aceasta contributie e razboi,
intrucat prin crearea sau intregirea unor noi state nationale, s-au folosit
resurse materiale si umane ale marilor puteri.
Daca din punct de vedere al status-quoului territorial si politic, Franta se
putea declara multumita prin crearea Societatii Natiunilor, initiativa
Presedintelui american era incununata de success, Pactul Societatii
Natiunilor fiind bazat pe cele 14 puncte anuntate public si introduce automat
in orice tratat.
Intrucat in urma alegerilor electorale, congresul American nu a putut ratifica
tratatul de pace, iar in cadrul Ligii Natiunilor, pentru ineput, nu vor activa
decat unele din marile puteri, noul organism suprastatal va fi lipsit de
eficienta politica pentru ca state precum Germania, Rusia, Japonia si SUA,
nu-i vor sprijini initiative. Pentru a completa aceasta situatie politica dificila,
Anglia si Franta (singurele elemente de securitate ale Ligii Natiunilor) vor
urmari dezvoltarea unor sisteme de aliante militare si politice regionale,
capabile sa impiedice revizuirea tratatelor de pace prin declansarea unei
agresiuni militare si politice in Europa.
Aplicarea Tratatului de Pace de la Paris, va genera suficienta nemultumire
atat de partea invingatorilor si invinsilor, tensiunile fiind amplificate de
trecerea economiei de razboi pe picior de pace, de demobilizarile masive,
inflatie, somaj si m ai ales de recrudescenta miscarilor revolutionare in
Europa.

Pacea postbetilca. Iluziile intoarcerii la normal

Revolutie si contrarevolutie in Europa

Avantul revolutionary va izbucni in Europa, in Rasarit, in Rusia Traista,
revolutia bolsevica fiind cea care va da tonul in intreaga Europa.
Sistemul politic autoritar, infrangerile repetate din razboi si opozitia
moderatilor, vor crea conditii necesare izbucnirii unor manifestari la 23
februarie 1917, la Petrograd, in urma carora tarul va fi nevoit sa abdice, iar
puterea va fi luata de un guvern revolutionar provizoriu in care intrau
liberali, socialisti si bolsevici. In aceste conditii noile autoritati decide
continuarea razboiului si indeplinirea angajamentului fata de aliati, insa

22
infrangerile de pe front, disolutia armatei tariste si intoarcerea in masa a
soldatilor de pe fornt acasa, vor crea conditiile favorabile izbucnirii
revolutiei bolsevice, din octombrie 1917, in urma careia puterea a fost
preluata de catre soviete, alcatuite din reprezentanti ai soldatilor, taranilor si
muncitorilor. Beneficiind de concursul Germaniei ce uramarea scoaterea cat
mai rapida din razboi a Rusiei, liderii bolsevici din Elvetia si
Finlanda,impreuna cu Lenin vor trece linia frontului pentru a asigura
succesul revolutiei.
Sub conducerea lui Trotzki, acestia devin majoritari in sovietul de la
Petrograd, reusind sa puna man ape putere si formand Consiliul comisarilor
poporului, in frunte cu Lenin.
Succesul revolutiei bolsevice in Rusia, nu reprezinta decat un accident
fericit pe drumul revolutiei universale, iar daca pe durata razboiului
revoluitia a putut fi stopata in celelalte tari, odata cu sfarsitul acestuia, ea a
izbucnit si pe continent. In mod similar, in Germania, in primele zile ale lui
noiembrie 1918, echipele flotei vor da semnalul revolutiei, conducatorul
sicialistilor germani, Carl Lovnitz si Rosa Ruxemburg, reusind pentru o
perioada scurta de timp sa puna bazele unei republici a sovietelor in Bavaria.
La interventia fortelor guvernamentale facuta cu trupe de soldati, insurectia
socialista va lua sfarsit, iar conducatorii acestuia vor fi asasinati.
In Germania, imparatul fiind refugiat se va institui Republica de la Weimar,
ce va urmari respectarea clauzelor tratatului de la Versailles.
In Ungaria, pretentiile exagerate ale maghiarilor, vor fi suficient de dureros
amputate odata cu semnarea tratatului de pace, fapt pentru care, intre cele
doua extreme politice se va ajunge la o intelegere, primii find adusi in mod
tacit la guvernare pentru a realize pe calea revolutiei bolsevice, ceea ce nu
reusisera reprezentantii Guvernului, si anume pastrarea Ungariei Mari.
Existenta unu alt focar bolsevic in Centrul continentului, va da de gandit
marilor puteri invingatoare, care vor mandata pe vecinii Ungariei, sa
intervina sis a impuna un Guvern nationalist bolsevic, instaurat la 21 martie
de Bella Kun. Contienta de succesul obtinut in Rusia Tarista, Armata Rosie
va initia o campanie de exportare a ideilor revolutiei din Polonia, cu
rezultate schimbatoare pentru ambele tabere, insa cu ajutor occidental,
Polonia va reusi sa stopeze elanul Armatei Rosii sa impiedice extinderea
ideilor bolsevice.
In Franta si Italia, anii de dupa razboi se vor traduce prin importante
manifestatii politice si sindicatelor ce vor obliga Guvernele natiunilor, nu
doar din Franta si Anglia, sa continue politica de mana forte, prin care
reusisera sa faca fata razboiului.

23
 Refluxul revolutionar va surveni repede, Rusia ramanand prada pentru
cativa ani razboiului civil, datorita preocuparilor interne ale statelor
europene.
Rivalitatile existente dintre adversarii revolutiei si intarzierea interventiei
hatarate , a marilor puteri, vor da posibilitatea conducatorului bolsevic sa-si
intareasca controlul asupra structurii satului, astfel ca la moartea lui Lenin
(1924), revolutia bolsevica era consolidate in Rusia ca sa permita conducerii
acesteia sa se razbune pentru putere.

24
Curs 5-Istoria secolului XX

Relatiile internationale in perioada interbelica

Pacea nu va aduce cu sine rezolvarea tuturor porblemelor de pe continent,

reconfigurarea frontierelor precum si crizele economico-sociale si politice de
dupa razboi constituind un impediment serios in relansarea relatiilor
internationale.
Atat statele centrale si din S Europei, dar si cele occidentale, vor trebui sa
faca fata unor crize interne, astfel ca relatiile internationale aflate sub
patronajul recent infintatei Ligi a Ntiunilor, se vor derula intr-o stare de
confuzie, intrucat multe din solicitarile Societatii Natiunilor vor fi greu se
implementat in primii ani de dupa razboi. Totusi Anglia si Franta vor reusi
sa-si impuna interesele in Europa si in lume, beneficiind de mandatul
incredintat de Societatea Natiunilor pentru a rezolva si prelua administratia
unor teritorii ce se aflau pana de curand sub dominatie straina (posesiunile
arabe ale Imperiului Otoman).
O serie e alte initiative ale celor doua puteri occidentale, nu vor primi
sprijinul Societatii Natiunulor si a SUA, astfel, ca razboiul sovieto-polon va
fi considerat ca un conflict regional, Rusia sovietica nefiind considerate
drept un inamic al Societatii Natiunilor. Mai mult, interventia armata si
sprijinul politic pe care statele occidentale l-au dat diferitelor grupari
dizidente din Rusia in cadrul razboiului civil, vor primi dezaprobarea
internationala, chiar daca majoritatea statelor europene (cele de la granita cu
Uniunea Sovietica) erau favorabile interventiei straine din Rusia.
In ceea ce priveste autoritatile romane, acestea nu au agreat interventia
militara a marilor puteri, pentru a nu complica natura raporturilor romano-
sovietice, chiar daca Guvernul bolsevic de la Saint Petersburg a sechestrat
tezaurul romanesc, pretextand ca-si ia sarcina de a-l remite in mainile
poporului roman. In ceea ce priveste situatia statelor succesoare fostului
Imperiu Austro-Ungar, conflictele interetnice vor impune si la recomandarea
si cu sprijinul Frantei, instituirea unor institutii si mecanisme militare si
politice regionale capabile sa faca fata cu success unor eventuale actiuni
ostile din partea unor terti.

25
 In 1921, Romania, Iugoslavia si Cehoslovacia pun bazele unei aliante
politice si militare-Mica Antanta, ce avea drept principal scop impiedicarea
pretentiilor revizioniste ale Ungariei, care avea probleme cu toti acestia.
Securizarea granitelor vestice ale Romaniei, va continua cu asigurarea
frontierei de E, in 1922, Romania semnand un acord de colaborare military
si politic cu Polonia, prin care cele doua isi asigurau ajutor reciproc in
eventualitea unui atac ale Rusiei Sovietice.
In Balcani, situatia era complexa, iar eforturile de stabiliare politica se
loveau de plitica revizionista a Bulgariei, ce va fi invitata sa adere la Pactul
Intelegerii Balcanice, pact prin care Romania, Iugoslavia, Grecia, Turcia, isi
propun sa mentina stabilitatea politica in Balcani si sa impiedice orice
actiune militara sau politica ostila. In cazul in care unul dintre membri s-ar fi
aflat de o terta putere, Consiliul Intelegerii Balcanie urma sa propuna
punerea in aplicare a pactului.
O serie de alte acorduri internationale, Conventia de la Londra privind
definirea agresorului si al agresiunii sau Pactul Briant Kellog, vor urmari sa
mentina stabilitatea politica in Europa, prin aderarea statelor invingatoare si
invinse, chiar si a Uniunii Sovietice.
Izolarea politica internationala in care se aflau Germania si Uniunea
Sovietica, a facut ca acestea sa aiba interese comune, incheind un acord de
colaborare politica, economica si militara in1922, prin acordul de la Rapallo-
Italia. Astfel, s-a facut un prim pas spre iesirea din izolare, in prima decada,
cele 2 state fiind nevoite sa adere la Liga Natiunilor si sa fie recunoscute pe
plan international. Mica Intelegere si Mica Antanta vor fi centrul de
securitate al statelor membre. In 1924 prin Acordul de la Locarno, Germania
a garantat integritatea si securitatea frontierelor sale vestice, astfel incat
statele occidentale li s-au garantat securitatea teritoriala, insa aceste garantii
nu au fost exprimate de Germania si pentru vecinii sai estici, fapt ce va
alimeta, in prioada interbelica, o stare de nesiguranta si confuzie ce va fi
exploatata de catre regimul nazist.
Sistemul de la Locarno a repetat faptul ca statele occidentale erau
preocupate de securitatea proprie si de atingerea unor interese regionale,
fiind mai putin implicate in solutionarea problemelor din Centrul si SE
continentului.

26
1930-1940.Relatiile internationale in a doua decada a perioadei interbelice

La sfarsitul celui de al doilea razboi mondial relatiile internationale

sunt dominate de lupta intre democratie pe de o parte si de regimurile
totalitare pe de alta parte, aliantele politice fiind subsumate ideologiilor si
doctrinelor ideologice puse in practica.Democratiile occidentale iesite slabite
din razboi reusesc cu greu sa faca fata problemelor interne , iar pe plan
extern ,nu reusesc sa impuna o strategie menita sa securizeze Europa in
principal si celelalte zone in general.
Infiintarea Societatii Natiunilor si politica de aliante si acorduri
regionale reprezinta incercari mai mult sau mai putin timidide a caror forta
este data de gradul de credibilitate pe care insusi initiatorii le acorda acestor
proiecte, totusi stabilitatea politica interna si internationala va gasi un aliat
substantial in relative crestere economica din 1920 ce va detensiona penru
moment relatiile internationale. Pactul Brian-Killog, Conventia de la Geneva
privind notiunea de aggressor si de agresiune sunt alte cateva aspecte ce
caracterizeaza politica internationala si care vor conduce la o relativa
stabilitate politica. In acelasi timp, dificultatile legate de depasirea
problemelor de dupa razboi aparute in fiacare tara vor absorbi si mai mult
atentia guvernelor statelor lumii, o politica de forta pe plan international
nefiind acum nici unei tari, fie din tabara invingatorilor, fie din tabara
invinsilor, S.U.A.de pilda, iesita victorioasa si cu o economie prospera, nu
va sti sa profite de aceasta situatie, si desi si-a dorit, nu va reusi sa-si
mentina statutul de super-putere, de arbitru, cel putin in ceea ce priveste
Europa continuand o politica de izolare.
Marea criza economica din perioada 1929-1933 a reprezentat un prim
semnal politic si economic cu grave reprecursiuni asupra economiei
mondiale,consecintele sale determinand in mod implicit o schimbare de
accent a dinamicii relatiilor internationale prin accedarea la guvernarein

27
majoritatea statelor europene a unor regimuri autoritare (de extrema dreapta
sau extrema stanga), neputand face fata unor dificultati economice si
sociale, vor miza pe idea pericolului strain, fiind adeptii unor solutii de forta.
Marea criza economica a avut un caracter mondial afectand in general
toate tarile puternic industralizate (S.U.A., Germania, Anglia, Franta), fapt
pentru care scaderea economica si somajul vor contribui la scaderea
capacitatii de riposte a statelor afectate, guvernele in cauza fiind obligate sa
faca fata numeroaselor manifestatii ale populatiei.Marea criza are la origini
urmarile Tratatului de la Versailles ce obliga Germania sa plateasca anuitati
atat Austriei si Frantei, cat si S.U.A. Iesirea din criza economica s-a facut in
S.U.A prin adoptarea de presedintele Rosevel a politicii de “new-deal” (noul
curs), ce avea in vedere interventia masiva a statului in economie prin
solicitarea de comenzi furnizorilor private ce treptat vor reusi sa se redreseze
din punct de vedere economic.
Franta a fost lovita mai tarziu de efectele crizei economice, acestea
fiind datorate instabilitatii politice si a inconsecventei politicii financiare a
Frantei,astfel incat la sfarsitul crizei,francul francez reprezentand decat 20%
din valoarea sa din timpul razboiului.
Anglia, gratie unei politici abile, va reusi sa se redreseze mult mai
repede, statul contractand comenzi pentru industria de aparare si transporturi
de la agentii economici privati.
In Germania mare criza economica va fi resimtita de populatie ca un
soc dur la adresa democratiei, dandu-se posibilitatea extremei drepte sa
ajunga la guvernare prin promisiuni electorale.
Uniunea Sovietica avand putine relatii economice cu celelate state ale
lumii, va fi afectata mai putin de criza economica, insa gratie regimului
politic impus (communist), economia era neperformanta, fiind nevoita sa
faca unei presiuni crescande determinate de concurenta straina. Izolarea
politica si economica va reusi aducerea in prim plan a Rusiei, ca putere
economica in urma unor eforturi sustinute din partea statului si a sociatatii,
dar dobandite cu ascrificii mari. Uniunea Sovietica, din punct de vdere
cantitativ, este o mare putere, dar din punct de vedere calitativ, produsele
sunt sub standardele occidentale.
Efectele crizei economice au fost resimtite mai putin in statele slab
industrializate din Europa si din lume, in functie de gradul de dependenta de
capital strain. Romania, de pilda, aflata intr-un stadium de dezvoltare

28
economica preponderant agrara, cu o industrie in expansiune, dar care
angrena un numar redus de salariati, nu va fi afectata decat intr-o proportie
mai redus, si aceasta cauzata in special de faptul ca in industrie si servicii,
ponderea capitalului strain era covarsitoare, astfel incat majoritatea filialelor
vor fi suspendate pentru ca centrul sa-si poata duce mai departe activitatea.
Paradoxal, desi pretul la cereale se va prabusi pe pietele internationale,
romanii vor trai mai bine, produsele agricole vor fi consumate cu precadere
in tara, iar cea de a doua sursa de venit a tarii, exportul de titei, va inregistra
cresteri cantitative substantiale, insa din cauza scaderii pretului de titei pe
piata internationala, veniturile obtinute din exportul de titei, se vor situa la
un nivel aproximativ de patru ori mai mare decat cel de dinainte de criza. In
acelasi timp, industria extractive si prelucratoare a cunoscut investitii
importante, deoarece noile concerne straine au profitat de aceasta situatie, si
urmarind protejarea rezervelor proprii, vor cresteproductia cu costuri
reduse,astfel incat interesul pentru aceasta ramura sa fie unul maxim.
In Extremul Orient, in Africa de Sud sau in America de Sud,efectele
crizei economice vor fi indirecte,secundare,gratie slabelor legaturi
economice avute cu marile puteri industriale.Aceste regiuni se aflau intr-o
criza economica prelungita, aceasta nefiind o noutate.
Marea criza economica a reflectat pe de o parte diferentele existente
dintre statele industralizate si cele cu economie preponderant agrara, iar pe
de alta parte, vor demmonstra ca izolatianismul politic sau economic, nu este
o solutie, deoarece economia mondiala realizase deja conexiuni intre
diferitele regiuni sau state ale globului.Efectele politice si sociale ale crizei
din perioada 1929-1933 vor constata in recrudescenta unor regimuri
autoritare in Europa care vor flutura lozinca nationalista cu speranta si
promisiunea adresate electoratului ca vor reusi sa depaseasca aceasta
situatie.
In debutul anilor’30 Liga Natiunilor l-a avut in frunte pe Nicolae
Titulescu, doua mandate successive de un an, bun cunoscator al relatiilor
internationale, abil diplomat, reprezentant diplomatic al Romaniei la Paris,
Geneva, Roma si ministru de externe, recunoscut ca o somitate si cu
puternice legaturi in corpul diplomatic, a mizat pe Carta Societatii

29
Natiunilor, dorind ca acest for international sa aiba nu doar competente, ci si
resursele necesare ale unui arbitru.In aceste conditii, atat de la tribuna
Societatii Natiunilor, cat si de la alte foruri pe care le-a condos, Nicolae
Titulescu, a condamnat politica de inarmare a Germaniei si a Italiei,
amestecul lor si al S.U.A. in razboiul civil spaniel recomandand interventia
prompta a Ligii Natiunilor.Din pacate, acest for international lipsit de
sprijinul S.U.A., al Joponiei (ce va parasi Liga Ntiunilor) se va vedea in
incapacitate de actiune, cele doua sustinatoare ferme Anglia si Franta avand
inconsecvente in politica externa,politici extreme de divergente.
Nemultumita de statutul de putere regionala acordat la Conferinta de
Pace, Japonia isi ia soarta in propriile maini trecand la o politica de
agresivitate pe seama Chinei si infiintand un guvern marioneta in Manciuria,
acolo unce armata de ocupatie nipona “va construe” o puternica sursa de
materii prime pentru economia japoneza.Condamnata de Liga Natiunilor,
Japonia va parasi fara reserve acest organism international, astfel ca Liga
Natiunilor se va multumi doar sa condamne agresiunea Japoniei fara sa
intreprinda nimic concret.
Degradarea relatiilor internationale va continua in Europa odata cu
izbucnirea razboiului civil spaniol, in care s-au confruntat partida
nationalista a generalului Franco cu reprezentantii socialistilor ce castigasera
alegerile.Oficial, Liga Natiunilor s-a impotrivit interventiei straine lasand
poporul spaniel sa-si decida soarta, insa Rusia, pe de o parte sip e de alta
parte Germania si Italia, vor intervene in favoarea uneia sau alteia dinn
tabere, astfel incat Spania va deveni un experiment militar.
In Europa de Rasarit, relatiile diplomatice vor fi tensionate din cauza
politicii revizioniste si tot mai agresive duse de state ca Germania, Italia,
Ungaria si Rusia, prin care se urmarea revizuirea Tratatului de Pace de la
Versailles. In aceste conditii principalele state afectate de micile intelegeri,
vor trebui sa-si uneasca efoturile in vederea securitatii colective. Cu toate
acestea, ele vor fi neputincioase in fata pretentiilor tot mai mari avute de axa
Roma ,Berlin, Tokio, insa principala cauza a acestei cedari in fata
pretentiilor revizioniste vor cauta sa garanteze integritatea teritoriala si
politica.

30
In aceste conditii, statele revizioniste, vor cauta rand pe rand obtinerea
propriilor interese obligand Anglia si Franta sa accepte o politica de concesii
permanente cu speranta impiedicarii izbucnirii unui nou razboi mondial.
Incercarile de accord politic anglo-franco-ruse, precum si reinnoirea
acordului de la Munchen, intre Anglia, Franta, Italiasi Germania, cu privire
la dezmembrarea Cehoslovaciei, vor exprima naivitatea diplomatiei
occidentale ce-si inchipuia ca prin satisfacerea intereselor Germaniei in
Rasarit va compensa pretentiile acestora in Apus.

31