Evoluția sistemelor de asistență Socială este influențată de mai mulți factori de natură istorică,

administrative, legislative, politică și economică.

La început, în România, formele primare de Asistență Socială s-au dezvoltată în jurul instituțiilor
religioase. Mănăstirile dețineau bolțile, ce asigurau protecția săracilor bolnavi sau infirmi fiind de fapt o
adevărată comunitate religioasă, ce ofera servicii complexe.

În aproape toate perioadele istorice, provinciile românesti au deținut forme ale sistemelor de asistență
socială specifice timpurilor respective.

În secolul al XVII-lea li se oferea săracilor orașului câte o pară pe zi din bugetul Visteriei.

Ceva mai târziu, în secolul al XVIII-lea a fost emis un act domnesc de către domnitorul Constantin
Mavrocordat prin care orbii, șchiopii și ciungi fără familie și care nu puteau să își asigure trebuințele de
bază erau scutit de taxe și impozite.

În secolole XVIII și XIX , oamenii cu nevoi erau sprijiniți de către Cutia Milei care reprezenta o instituție
sociala în Țara Romanească și Moldova și era deschisa o data la 3 luini.

La sfârșitul fudalismului statele europene au construit instituții publice de asistență socială.

În perioada fanariotă a fost promulgată o lege pentru protecția copilului și este înființată Departamentul
Epitropiei Obștești care era responsabilă de protejarea săracilor și orfanilor.

Un document datând din perioada feudalismului atestă crearea de către Radu Negru la Mățăul de Jos, a
unui sat special destinat adăpostirii persoanelor din zona respectivă aflate în dificultăte, cum ar fi orbi
șchiopi, gârbovi sau ologi.

Odată cu trecerea timpului programele sociale s-au dezvoltat, astfel pe timpul lui Vlad Voevod săracii
erau asistați la Curtea de Argeș și primeau locuință, hrană, îmbrăcăminte și bani, ceea ce reprezintă un
program complex de Asistență Socială, întrucât le asigura săracilor toate trebuințele de bază.

Spitalul-azil este o instituție urbană destinată adăpostirii săracilor infirmi sau bolnavi, locul mutațiilor
grav fără familie unde stăteau până la sfârșitul vieții “casă unde zac calicii și oamenii bolnavi”.

Ceva mai târziu, în 1965 se construiesc primele doua mari instituții complexe de asistență: Colțea și
Pantelimon care dețineau așezaminte numite spitale, iar Colțea deținea și o școală. Ulterior, in secolul al
XIX-lea, a fost înființat și așezământul Filontropia, cu 200 de paturi.

Se remarcă faptul că domnitorii care au dezvoltat și susținut financiar aceste politici de asistență socială
nu au încurajatat lenea și dependența socială.

Urmează o perioadă de modernizare a provinciilor românești, acestea fiind reorganizate din punct de
vedere administrative. Factorii negativ precum: epidemia de ciumă si holeră, lipsuri alimentare,
operațiuni militare pe teritoriul provinciilor românești au favorizat începerea construcției moderne a
sistemului de asistență socială
Corvana reprezenta o instituție specializată ce suporta, alături de Visterie, toate ajutoarele sociale
precum: pensile, un fel de ajutor de șomaj, ajutor pentru măritat fete, ajutor de înmormântare.

Cutia milei era alimentată din diverse taxele: cele datorate de mitropoliti și episcopi cu ocazia înscăunării
lor, de boieri cu ocazia instaurării lor ca dregători, cele impuse arendașilor poștei sau cumpărătorilor de
pășuni. Astfel, solicitantul primea ajutor numai după ce epitropul verifica mijloacele, cerceta solicitare și
înaintat cererea domnului care fie o aprobat, fie o respinge.

Solicitarea era argumentată de munca depusă de solicitant în slujba domnului pe vremea când era
sănătoasă sau de anumiți membri ai familiei care lucraseră, luptaseră sau muriseră pentru domn.

Ulterior se înființează instituții moderne de asistență socială pentru protecția copilului aflați în
dificultate precum: căminul azil “Manea Brutaru”, azilul “Elena Doamna”, orfelinatul “Sfântul
Pantelimon”.

În 1920 este înființat Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale ce coordona activitatea de
asistență socială. Iar în 1929 se înființează Școala Superioară de asistență socială “Principesa Ileana” din
București ce formă specialiști la nivel universitar în asistență socială. In 1965 învățământul de grad
universitar este desființată de comuniști.

De o importanță deosebită sunt contribuțiile Școlii Sociologice coordonată de profesorul Dimitrie Gusti,
care a inițiat și sprijinit continuu asistența socială la acea vreme.

După căderea comunismului ministrul Muncii de la acea vreme, Constantin Zamfir, pune bazele unei noi
arhitectura sistemului de asistență socială. Se înființează facultăți de asistență socială și apare treptat un
nou cadrul legislative care fundamentează sistemul de asistență socială.

La ora actuală, a fost adoptat cadrul legislativ necesar dezvoltării sistemului de asistență socială și există
câteva mii de specialiști cu diplomă universitară în acest domeniu.

De asemenea, avem instituții moderne de asistență socială, oferim o gamă largă de prestații din punct
de vedere din acest punct de vedere,dar suntem încă deficitar din privința serviciilor de asistență socială.