Politici Sociale – Curs 3

Istoria formării modelelor de

“stat al bunăstării” (welfare state)
în ţările capitaliste dezvoltate
Cristina Raţ
http://socialcluj.org
 Recapitulare:
• Relația dintre modul în care piața economică distribuie
resursele valorizate social și modul în care, prin politicile
sociale, se realizează o redistribuție a acestora;
• Rolul statului în crearea și controlarea pieței economice;
• Rolul statului în redistribuția resurselor valorizate social,
prin taxe, impozite, prestații și servicii sociale;
• Trei principii fundamentale dupa care se realizează
redistribuția:
– principiul asigurării (contribuția anterioară)
– principiul universalității (protecție pentru toți)
– principiul selectivității (protecție pentru cei mai
vulnerabili)
 Istoria formării modelelor de “stat al bunăstării” în
ţările capitaliste dezvoltate
„...esenţa statului bunăstării constă în existenţa unor standarde minime protejate
de guvern în privinţa venitului, nutriţiei, sănătăţii, locuinţei şi educaţiei, asigurate
fiecăriu cetăţean ca drept politic şi nu ca un act de caritate” (Wilenski, 1975).
Periodizarea dezvoltării statului bunăstării în Europa:
• 1880 - 1914 – Naşterea
• 1918 – 1940 – Consolidarea şi dezvoltarea
• 1945 – 1975 – „Perioada de aur” a statului bunăstării
• 1945-50 – Reconstrucţia postbelică
• 1950-60 – Relativă stagnare
• 1960-75 – Expansiune
• 1980 – 1990 – Criza statului bunăstării (această etapă continuă și azi)
• După 1990: reforme, neoliberalizare, dualizare
Referințe:
Wilenski, Harold (1975). The Welfare State and Equality: Structural and Ideological
Roots of Public Expenditure. Berkeley: University of California Press.
Pierson, C. (1991) Beyond the welfare state. Cambridge: Polity Press.
 Asigurările sociale – introduse de cancelarul Germaniei
Unificate, Otto von Bismarck (1862-1890)
• Asigurările sociale introduse de Bismarck
• 1. Legea Asigurărilor de Boală pentru Muncitori (1883): introducerea
asigurării obligatorii pentru muncitorii manuali şi funcţionarii în
industrie care au venituri sub 2,000 de mărci. Asigurarea a fost
ulterior extinsă şi pentru sectorul transportului şi lucrătorii agricoli şi
forestieri. În 1892 întregul set de provizii a fost reînnoit prin Actul
Asigurărilor de Sănătate.

• Finanţarea asigurării a fost acoperită parţial de angajat, parţial de

angajator şi parţial de stat: regăsim aici principiul tripartitismului.

• 2. Asigurările pentru Accidentele de Muncă – 1884.

• În paralel, în 1878 se implementează Legile Anti-Socialiste, care

interzic întâlnire cu caracter socialist și difuzarea literaturii
socialiste.
Sursă:
http://mirfaces.com/otto • 3. Asigurările de invaliditate şi bătrâneţe – 1889. Acestea nu erau
-von-bismarck-iron- condiţionate de nivelul venitului şi se aplicau în cazul muncitorilor,
chancellor/ lucrătorilor din transporturi şi ucenicilor.

• 4. Asigurările de şomaj introduse mult mai târziu – 1927

Dectalii pot fi citite şi pe site-ul Eurofund:

http://www.eurofound.europa.eu/emire/GERMANY/BISMARCKSSOCIA
LSECURITYLEGISLATION-DE.htm
 Regatul Unit: de la
tradiția legii săracului
(1601) la măsuri
sociale publice

Poza de sus: St Marylebone Workhouse dining hall,

c.1900. Peter Higginbotham.
Poza din dreapta: Putting on the polish
Date: 1898. Location: St Hugh's Home for Boys,
Lincoln, Lincolnshire
Creator: Unknown, taken from Our Waifs and Strays
Magazine, February 1898, page 228
 Raportul Beveridge 1942
Bazele statului social britanic: trei principii
Primul principiu constă în faptul că orice propunere din viitor, în
timp ce trebuie să folosească întreaga experienţă din trecut,
nu trebuie să fie constrânsă de interese sectoriale atunci
când încearcă să obţină această experienţă. Acum, când
războiul înlătură graniţele de orice fel, există oportunitatea de a
utiliza experienţa pe un teren curat. Într-un moment revoluţionar
din istoria lumii este timpul de a face revoluţii, nu de a cârpi
lucrurile.
Al doilea principiu constă în tratarea organizării asigurărilor
sociale doar ca una din componentele unei politici integrale
(comprehensive) a progresului social. Dezvoltat în întregime,
asigurarea socială este un atac asupra Nevoii (Want). Dar Nevoia
Sursă: este doar unul din cei cinci monștri întâlniţi în calea reconstrucţiei
https://www.britannica.com/ şi într-un fel poate cel mai uşor de combătut. Ceilalţi sunt Boala
biography/William- (Disease), Ignoranţa (Ignorance), Mizeria şi insalubritatea
Beveridge (Squalor) şi Lenea (Idleness).
Al treilea principiu afirmă că securitatea socială trebuie
realizată prin colaborarea dintre stat şi individ. Statul trebuie
să asigure securitate pentru servicii şi contribuţii. În organizarea
Welfare state securităţii, statul nu trebuie să descurajeze iniţiativa,
opportunitatea, responsibilitatea; atunci când stabileşte minimul
versus naţional, trebuie să lase loc şi să incurajeze acţiunea voluntară a
fiecărui individ în scopul de a asigura mai mult decât acel minim
Warfare state atât pentru sine cât şi pentru familia sa.
Sursă: The Beveridge Foundation,
http://www.beveridgefoundation.org/1942-report/
DEZVOLTAREA ISTORICĂ A STATULUI SOCIAL (WELFARE STATE)

În opinia majorității analiştilor (C. Pierson, 1991), putem

spune că statele moderne au devenit state sociale – sau state
al bunăstării (welfare state) atunci când au ajuns să satisfacă
următoarele condiții:
• au introdus sisteme de asigurări sociale cu un grad de acoperire
mai larg;
• drepturile sociale s-au extins dincolo de ajutorul oferit celor
săraci;
• cheltuielile sociale au cumulat o parte însemnată a produsului
intern brut (min.3%, din PIB, dar e de interes și momentul când
procentul ajunge la 5%);
• autoritatea politică a devenit exercitată conform principiilor
democratice şi sufragiul universal.

• Momentul reper pentru apariția statului bunăstării:

introducerea asigurărilor sociale, în particular a sistemului de
asigurări de sănătate.
Factorii-cheie care au permis extinderea și consolidarea statului
bunăstării în perioada postbelică:
• creşterea economică din anii 1950-60;
• consensul dintre partidele politice, patronat şi sindicate în ceea
ce priveşte politica de ocupare deplină a forţei de muncă;
• politici economice Keynesiene (John Maynard Keynes), care
consideră că pentru a avea creștere economică sunt necesare
mecanisme redistributive prin care se asigură capacitatea de
consum (piață de desfacere internă);
• categoriilor dezavantajate și, totodată, locuri de muncă pentru
toți;

În perioada de expansiune a statului social, putem considera că cei

din clasa de mijloc au beneficiat dublu de extinderea acestuia:
• drept utilizatori ai sistemului de protecţie socială (serviciile de
sănătate, educaţie, indemnizaţii de şomaj, pensii);
• drept angajaţi în sectorul serviciilor, în locurile de muncă ce s-au
creat prin extinderea serviciilor sociale.
 Introducerea asigurărilor sociale şi a prestaţiilor familiale:

Accidente de Sănătate Pensii Şomaj Alocaţii

muncă familiale
(pentru
copii)

Belgia 1903 1894 1900 1920 1930

Olanda 1901 1929 1913 1916 1940
Franţa 1898 1898 1895 1905 1932
Germania 1871 1883 1889 1927 1954
Marea Britan 1897 1911 1908 1911 1945
Danemarca 1898 1892 1891 1907 1952
Suedia 1901 1891 1913 1934 1947
SUA 1930 2009 1935 1935 -
Sursă: C.Pierson, 1991.
Rata de crestere 1950-60 1960-73 Rata somajului 1933 1959-67 1975
anuala a PIB
Franţa - 0.7 4.1
Germania Vest 14.8 1.2 3.6
Franţa 4.5 5.6
Italia 5.9 6.2 5.8
Germania de Vest 7.8 4.5 Marea Britanie 13.9 1.8 4.7
SUA 20.5 5.3 8.3
Italia 5.8 5.2
Japonia 20.5 2.8 4.7
Marea Britanie 2.3 3.1

SUA 3.3 4.2 Cheltuieli sociale 1974-75 1982-83

ca % din PIB
Canada 4.0 5.6 Olanda 27.3 37.8

Japonia 10.9 10.4 Franţa 21.9 31.1

Italia 21.5 31.6
Suedia 19.3 32.9
Câteva date privind perioada de Belgia 19.3 39.7
expansiune a statului bunăstării:
Germania de Vest 16.9 31.1
Marea Britanie 14.7 24.4
Elveţia 13.6 15.5
SUA 11.2 22.1
Japonia 8.4 18.2
 Statul bunăstării – critici din perspectiva de stânga și de dreapta
• Critici din stânga:
• Politicile sociale crează un compromis de clasă între proprietarii de
capital și proletari, iar în acest fel maschează conflictul fundamental
dintre aceștia (extragerea și aproprierea plusvalorii);
• Politicile sociale fac parte din mecanismele „reproducerii extinse”
(expanded reproduction), deoarece preiau o parte din cheltuielile de
reproducere a forței de muncă.
• Critici din dreapta:
• Politicile sociale redistribuie o parte din plusvaloare către persoanele
cu venituri scăzute, în acest fel descurajează munca și încurajează
apelul la prestații/servicii sociale;
• Sunt costisitoare și îngreunează progresul economic.

Lectură recomandată: Offe, C. (1982) "Some Contradictions of the

Modern Welfare State." Critical Social Policy 2:7-14.
 Modele de “stat al bunăstării” (welfare state)
în ţările capitaliste dezvoltate

• R.M. Titmuss (1960):

– Modelul protecţiei reziduale: instituţiile de protecţie
socială intervin doar atunci când piaţa economică şi familia
nu pot asigura bunăstarea individului.
– Modelul realizării/performanţei economice: instituţiile
de protecţie socială sunt adjuncţi ai economiei, nevoile
sociale sunt satisfăcute pe baza meritului, performanţei
economice.
– Modelul instituţional redistributiv: protecţia socială
este o instituţie integrată societăţii care acordă servicii
universale în mod independent de piață sau de principiului
nevoii.
 Modele de “stat al bunăstării” (welfare state)
în ţările capitaliste dezvoltate:
abordarea lui Esping-Andersen (1990)
• Conceptul-cheie: decomercializare (decommodification)
– măsura în care prestaţiile sociale sunt oferite
independent de performanţa individului pe piaţa
economică şi de dovada situaţiei de nevoie;
• Clasificarea statelor bunăstării în funcţie de:
– Gradul decomercializării muncii şi nevoii;
– Impactul politicilor sociale asupra stratificării sociale
(menţinerea sau atenuarea inegalităţilor sociale);
– Combinaţia stat-piaţă (public-privat) în sistemul de pensii, văzut
și ca un indicator de etatism.
 Modelul liberal-rezidual în abordarea lui
Esping-Andersen (1990)
• Dreptul de a beneficia de protecţie socială se bazează pe
existenţa unei nevoi dovedite de subzistenţă.
• Tradiţia Legii Săracului: eligibilitate redusă, testarea
mijloacelor, condiţionarea prestaţiilor;
• Redistribuţia se realizează către cei mai săraci, fără a diminua
însă semnificativ inegalităţile sociale;
• Gradul de-comercializării este scăzut;
• În sistemul de pensii, predomină componenta privată;
• Exemple: ţările anglo-saxone, în special Australia şi SUA
(Marea Britanie doar parţial, deoarece sistemul de asigurări
sociale se bazează pe o logică a acoperii universale, ca drept
cețățenesc, în acord cu ideile lui Beveridge, 1946).
 Modelul conservator-corporatist în abordarea lui
Esping-Andersen (1990)
• Dreptul de a beneficia se stabileşte în funcţie de performanţa pe
piaţa economică.
• Tradiţia asigurărilor sociale pe baze corporatiste care s-au dezvoltat mai
întâi în Germania la sfârșitul sec. XIX-lea sub Bismarck, apoi pe întregul
continent European;
• Importanța tripartitismului (acordul dintre sindicate, patronate și
guvern), dar rolul diferit al asociațiilor profesionale în administrarea
fondurilor de asigurări;
• Logică contractuală: dreptul la prestaţie este individual, bazat pe o
contribuţie (taxă) contractuală;
• Redistribuţia este moderată şi condiţionată de participarea pe piaţa
forţei de muncă;
• Gradul decomercializării este scăzut-moderat;
• În sistemul de pensii, predomină componenta publică;
• Exemple: Germania, Austria, Franţa, Belgia.
 Modelul social-democrat în abordarea lui
Esping-Andersen (1990)
• Se originează în principiul lui Beveridge al drepturilor
cetăţeneşti universale, ce nu sunt condiţionate de dovada
nevoii şi nici de performanţa pe piața muncii. Eligibilitatea se
bazează în schimb pe statutul de cetăţean sau de rezident
legal în ţară;
• Dreptul la prestații și servicii sociale este un drept statutar;
• Efectul redistributiv este considerabil;
• Gradul decomercializării ridicat;
• În sistemul de pensii, predomină componenta publică.
• Exemple: Suedia, Finlanda, Danemarca.
Scorul de decomercializare al ţărilor capitaliste
dezvoltate construit de Esping-Andersen, 1990
Scorul
decomercializării
Australia 13.0
Statele Unite 13.8
Noua Zeelandă 17.1
Canada 22.0
Irlanda 23.3
Marea Britanie 23.4

Italia 24.1
Franţa 27.5
Germania 27.7
Finlanda 29.2
Elveţia 29.8

Austria 31.1
Belgia 32.4
Olanda 32.4
Danemarca 38.1
Norvegia 38.3
Suedia 39.1

Media 27.2
Abaterea standard 7.7
 Lecturi:

• Esping-Andersen, G. (1990) The Three World of Welfare

Capitalism, Polity Press, Cambridge.
• Offe, C. (1982) "Some Contradictions of the Modern Welfare
State." Critical Social Policy 2:7-14.
• Pierson, C. (1991) Beyond the welfare state. Cambridge: Polity
Press.
• Titmuss, Richard: „Universalism versus Selection” in Pierson
and Castles (2000) The Welfare State Reader, Cambridge:
Polity Press, pp.42-51.