Continuare :

2) Un aspect deosebit este cartilajul costal, care se află in continuarea coastei

osoase.Primele 7 perechi de cartilaje aparțin coastelor adevărate si se unesc cu sternul.
Următoarele 3 perechi de cartilaje continuă coastele false, se unesc cu cartilajul de
deasupra, iar ultimele 2 perechi de cartilajle continuă coastele flotante si se pierd in
musculatura abdomenului.

c) Extremitatea posterioară are 3 elemente anatomice: capul- care se articulează cu fațetele

articulare de la nivelul corpurilor vertebrale, gâtul- porțiune ingustată intre cap si tubercul,
tuberculul mare- care se articulează cu procesul transvers al vertebrei corespunzătoare.

CARACTERE SPECIALE ale unor coaste:

Prima coastă este cea mai scurtă, orizontală, datorită acestui fapt, prezintă o față superioară
si una inferioară, o margine medială si una laterală.

Marginea medială delimitează orificiul superior al toracelui si intră in raport cu vârful

plămânului numit si dom pleural. Pe fața superioară a primei coaste se găsește un tubercul
pentru inserția muschiului scalen anterior.Acest tubercul separă șanțul venei subclavie, care
este anterior de șanțul arterei subclavie, care este posterior.

Coasta a XII-a se deosebește de restul prin absența tuberculului de la extremitatea

posterioară. Deoarece această coastă nu se articulează cu procesul transversar al vertebrei
toracal a XII a.

OASELE CAPULUI
Sunt 23, dintre care mandibula si osul hioid sunt mobile, celelalte oase fiind fixe.

Oasele capului se impart in:

a) Oasele craniului sau neurocraniului delimitând spațiul in care se află creierul

b) Oasele feței sau viscerocraniul in care sunt adăpostite organe de simț si segmentele
inițiale ale aparatului respirator si digestiv.

Oasele craniului sau neurocraniului sunt 15, formează calvaria(zona păroasă) si baza
craniului.Aceste oase sunt: frontal, etmoid, sfenoid,occipital + cele 2 oase parietale, cele 2
oase temporale, 2 cornete inferioare, 2 oase lacrimale, 2 nazale si vomerul. Oasele craniului
sunt pneumatice, neregulate sau plane.
1) Frontalul- este un os median, nepereche, aflat in portiunea anterioară a craniului. Ia parte
la formarea cavitatilor nazale si a orbitelor. Are o porțiune solzoasă- face parte din calvarie si
o porțiune orizontală, care ia parte la formarea bazei craniului.

PORȚIUNEA SOLZOASĂ prezintă 2 fețe si o margine. Fața externă sau exocraniană

prezintă mai multe elemente:

- eminențele frontale, care sunt 2 proeminențe de o parte si de alta a liniei mediane

-subeminențele frontale- arcurile supraciliare, care sunt 2 proeminențe transversale

- o suprafață situată sub arcurile supraciliare, numită glabelă

-dedesubtul arcurilor supraciliare se găsește marginea inferioară a porțiunii solzoase-

această margine fiind limita dintre porțiunea solzoasă si cea orbitară a osului frontal. Această
margine este curbă si groasă si se numeste margine supraorbitară. Lateral, această margine
prezintă procesul zigomatic, care se articulează cu osul zigomatic. Marginea supraorbitară
este străbătută de gaura supraorbitară, medial de această gaură se găseste scobitura
frontală. Lateral prezintă de fiecare parte linia temporală.

Fața endocraniană sau internă prezintă pe linia mediană gaura oarbă de la care pleacă
ascendent creasta frontalului. De o parte și de alta a liniei mediane, se află șanțuri arteriale si
alte repere. Marginea părții osoase sau parietală este arcuită si dințată si se articulează cu
oasele parietale, formând sutura coronară.

PORȚIUNEA ORBITARĂ este formată de o scobitură incadrată de 2 lame osoase. Pe linia

mediană a acestei porțiuni, apare scobitura etmoidală in forma literei U, in care pătrunde
osul etmoid. Ramurile laterale ale acestei scobituri conțin adâncituri numite semicelule, care
completează structurile similare ale etmoidului.

Există si 2 orificii, prin care neurocraniul comunică cu orbita si se numeste gaura etmoidală
anterioară si posterioară. De o parte si de alta a scobiturii etmoidale se află 2 lame osoase
ale porțiunii orbitare. Lamele au:

- O față inferioară, orbitară- concavă, netedă, care formează bolta orbitei, in partea
laterală, aceasta față prezintă o depresiune numită fosa glandei lacrimale

- O față superioară, orbitară- convexă si neregulată, cu diverse repere osoase.

- O margine anterioară, care se confundă cu marginea supraorbitară a porțiunii

solzoase

- O margine medială ce corespunde celulelor etmoidale si scobiturii etmoidale

- O margine posterioară articulată cu sfenoidul.

PORȚIUNEA NAZALĂ a osului se află intre cele 2 porțiuni orbitare, inaintea scobiturii
etmoidale, are o suprafață neregulată, dințată de la care pleacă spina nazală, care se
articulează cu cele 2 oase nazale atnerior si cu etmoidul posterior.

2) Occipitalul este un os nepereche, median, aflat pe partea posterioară si inferioară a

neurocraniului. Prezintă o gaură mare numită gaura occipitală, in jurul căreia prezintă mai
multe părți:

a) porțiunea bazilară- aflată inaintea găurii occipitale

b) solzul occipitalului- larg, subțire, aflat inapoia găurii occipitale

c) 2 porțiuni laterale, care completează circumferința găurii occipitale

In totalitate, occipitalul prezintă o față exocraniană, una endocraniană, 4 margini si 4

unghiuri.

GAURA OCCIPITALĂ are formă ovală, cu axul antero-posterior mai mare decat axul
transvers; realizează comunicarea dintre cavitatea neurocraniului si canalul vertebral.

FAȚA EXOCRANIANĂ este convexă si prezintă:

1) Porțiunea bazilară- orientată in jos, formează bolta faringelui, in mijlocul ei există un

tubercul faringian mic, iar inaintea tuberculului o fosetă.

2) Solzul occipitalului- prezintă protuberanța occipitală externă de la care pleacă creasta

occipitală externă, indreptată in jos, si care ajunge la gaura occipitală si 3 perechi de linii
curbe indreptate lateral. Ele formează linia nucală supremă, linia nucală superioară, linia
nucală inferioară. Pe liniile nucale si intre ele se inseră muschi din grupul muschilor cefei:
sternocleidomastoidian, m. splenius, etc.

3) Porțiunile laterale- a)Fața exocraniană prezintă cate un condil occipital pentru articularea
cu atlasul. In spatele condililor exista o depresiune numită fosa condiliană, iar inaintea
condililor se găsește canalul nervului hipoglos, perechea a XII a de nervi cranieni.

FAȚA ENDOCRANIANĂ - este concavă, orientată antero-superior, si prezintă:

-Porțiunea bazilară- fața endocraniană a acestei portiuni priveste in sus si prezintă un șanț,
numit clivus, in care se găsește bulbul rahidian si puntea.Lateral de clivus, este cate un șanț
pentru sinusul pietros lateral ( inferior)

-Solzul occipitalului- prezintă eminența cruciformă formată din: a) protuberanța occipitală

internă de la care pornesc b)2 ramuri orizontale, care reprezintă șanțurile sinusurilor
transverse. Tot de la aceasta porneste o ramura verticala superioară si una inferioară.
c)Ramura verticală superioară reprezintă șanțul sinusului sagital superior, d)ramura verticală
inferioară- este reprezentată de creasta occipitală internă. Eminența cruciformă imparte fața
endocraniană a solzului occipital in 2 fosete cerebrale 2 deasupra si 2 dedesubt.

-Porțiunile laterale prezintă o proeminență supracondiliană, 2 margini lambdoide- sunt

superioare si se articulează cu oasele parietale cu care formează sutura lambdoidă si
marginile mastoidiene inferioare, ele se articulează cu stânca temporalului si cu mastoida.

Marginile mastoidiene prezintă scobitura jugulară, care corespunde scobiturii analoge de la

nivelul osului temporal si impreuna formează gaura jugulară.

Ungiurile- prezintă un unghi superior, unul anterior si 2 unghiuri laterale.

Unghiul superior- este format la unirea celor 2 margini lambdoide si patrunde intre oasele
parietale

Unghiul anterior- este format de porțiunea bazilară si se articulează cu sfenoidul

Unghiurile laterale- apar la unirea marginii lambdoide cu cele mastoidiene, sunt situate la
locul de articulare a temporalului cu parietalul.

3) Parietalul se află intre osul frontal si occipital, deasupra temporalului si apartine calvariei(
bolții craniene). Are formă patrulateră, prezintă 2 fețe, 4 margini si 4 unghiuri.

a) Fața externă- este convexă, prezintă o proeminență rotunjită, numită eminența parietală,
sub care se găsesc 2 linii semicirculare, respectiv linia temporală superioară și inferioară.
Deasupra liniei temporale superioare, parietalul corespunde zonei aponevrotice a calvariei.
Pe linia temporală superioară se inseră fascia temporală, iar pe linia temporală inferioară si
sub ea se inseră m. temporal.

b) Fața internă- este concavă, prezintă șanțuri arteriale si mai multe repere osoase.

c)Marginea superioară sau sagitală este groasă si dințată, se articulează cu cea opusă,
formând sutura sagitală.

Marginea inferioară sau solzoasă este scobită, se articulează cu solzul temporalului, cu care
formează sutura solzoasă.

Marginea anterioară sau frontală este dințată, se articulează cu solzul frontalului cu care
formează sutura coronară.

Marginea posterioară sau occipitală este dințată, se articulează cu solzul occipitalului si

formează sutura lambdoidă.
d) Unghiurile- antero-superior sau frontal, antero-inferior sau sfenoidal, postero-superior
sau occipital, postero-inferior sau mastoidian.

4) TEMPORALUL este un os pereche, neregulat. Situat pe laturile calotei craniene, intre

occipital, parietal si sfenoid. Are mai multe porțiuni, care formează un os unic: porțiunea
solzoasă, timpanică, pietroasă sau stânca temporalului, procesul stiloidian, mastoida.

a) Porțiunea solzoasă are formă circulară, prezintă o circumferință, o față temporală si una
cerebrală.

- Circumferința este o porțiune liberă, si prezintă si o porțiune aderentă.Porțiunea liberă se

articulează anterior cu sfenoidul, posterior cu parietalul, iar porțiunea aderentă se uneste
inapoi cu mastoida si inainte cu porțiunea pietroasa a temporalului. Între porțiunea liberă si
cea aderentă se formează incizura parietală.

- Fața laterală sau temporală este netedă, face parte din fosa temporală si dă inserție m.
temporal.Pe această față se găsește procesul zigomatic. Acesta prezintă la randul sau un vârf
dințat, care se articulează cu osul zigomatic si formează arcada zigomatică si 2 rădăcini
separate intre ele in unghi drept, intre ele existand o depresiune profunda numită fosa
mandibulară, aceasta servind practic la articularea cu capul mandibulei, care participa la
formarea articulatiei temporo-mandibulare. Rădăcina longitudinală continuă direcția
procesului zigomatic, trece deasupra orificiului acustic extern si se continua cu linia
temporală.

- Fața medială sau cerebrală este neregulată, prezintă șanțuri arteriale si alte denivelări.

b) Porțiunea timpanică are forma unui jgheab cu concavitate in sus si inapoi si formează cea
mai mare parte din meatul acustic extern. Porțiunea timpanică prezintă in jos o lamelă, care
face parte din procesul stiloidian si antero-superior porțiunea timpanică este separată de
fosa mandibulară printr-o lamelă.

c) Porțiunea pietroasă se numește si stânca temporalului, are forma unei piramide cu vârf
medial si inainte, baza piramidei fiind mascată de mastoidă. Porțiunea pietroasă prezintă 3
fețe, 3 margini si vârful.

1) Fața anterioară este endocraniană, priveste inainte si in sus, si prezintă următoarele

repere: -

langa varful stancii, impresiunea trigemenului, in care se gaseste ganglionul semilunar al

nervului trigemen sau ganglionul gasser.

- lateral de impresiunea trigemenului se gaseste o ridicatură, numită eminența arcuată, care

este determinată de canalul semicircular anterior al urechii interne.

- Intre eminența arcuată si porțiunea solzoasă a temporalului, suprafața devine plană si

subtire, formând peretele superior al cavitatii timpanice.
-intre impresiunea trigemenului si eminenta arcuată se gasesc 3 orificii prin care trec
formațiuni nervoase.

2) Fața posterioară este endocraniană, privește inapoi si in sus si prezintă

-orificiul acustic intern care se continuă in interiorul stâncii cu meatul acustic intern;

-lateral si mai sus de orificiu este situată fosa subarcuată si lateral se gaseste orificiul extern
al apeductului vestibular.

3) Fața inferioară este exocraniană si prezintă 3 zone:

- zona laterală prezintă din lateral spre medial urmatoarele repere: gaura stilomastoidiană,
care reprezintă orificiul inferior al canalului nervului facial; procesul stiloidian

- zona mijlocie cuprinde fosa jugulară pentru bulbul superior al venei jugulare interne

- zona medială prezintă mai multe orificii si o creastă. Pe creastă se găsește o depresiune
pentru ganglionul inferior al nervului glosofaringian( a 9 a pereche de nervi cranieni).

4) Marginea superioară separă faţa anterioară de cea posterioară. Pe ea se găseşte şanţul

sinusului pietros superior iar langa vârful stâncii prezintă un șanț prin care trece nervul
trigemen.

5) Marginea posterioară se articulează cu occipitalul si delimitează gaura jugulară.

6) Marginea anterioară este sudată cu solzul temporalului lateral si se invecinează cu

sfenoidul medial.

7) Vârful prezintă orificiul intern al canalului carotidian.

STUDIUL ARTICULAȚIILOR

Sunt constituite din totalitatea elementelor prin care oasele se unesc intre ele, la nivelul
acestor structuri fiind posibilă mișcarea. Aceste elemente de legătură intre oase sunt
reprezentate de formațiuni conjunctive si mușchi.

Cel mai important factor care determină caracteristicile si structura unei articulații este
funcția ei, adică mișcarea pe care articulația respectivă o permite. În funcție de acest aspect
al mișcării posibile in articulația respectivă, la care se adaugă formațiunile de legătură si
modul de dezvoltare al articulațiilor, ele au fost impărțite in 3 mari grupe:

1) Articulații fibroase sau sinartrozele

2) Articulații cartilaginoase sau amfiartrozele

3) Articulații sinoviale sau diartrozele

1) ARTICULAȚIILE FIBROASE sunt articulații in care capetele osoase se află strâns legate
intre ele, fiind unite prin țesut fibros dens sub formă de membrane sau ligamente. Acest tip
de articulații nu permite mișcările, sau daca există, ele sunt extrem de reduse. Există mai
multe tipuri de articulații fibroase:

a). Sindesmoza- articulația in care suprafețele articulare sunt unite printr-un ligament
interosos. Acesta poate avea diverse forme: sub formă de șnur-ligamentul stilohioidian sau
sub formă de benzi- ligamentul coraco-acromial. Uneori, elementele de legătură sunt
elastice, cum ar fi cele dintre lamele vertebrale.

b). Suturile- se găsesc doar la nivelul craniului. Oasele se articulează intre ele, fiind despartite
de un strat subtire de țesut fibros. Stratul fibros se continuă inafara osului cu periostul si
inauntru cu primul strat al meningelui, numit dura-mater. Oasele se pot angrena asemenea
dinților unui ferăstrău, si atunci sutura se numește dințată ( ex. Sutura fronto-parietală
numita si sutură sagitală), sutura scuamoasă sau solzoasă.

Sinostozele rezultă din osificarea unei sincondroze sau sinfibroze.

c). Gomfoza- articulația dintre o extremitate osoasă conică si o cavitate alveolară, ex:
articulația rădăcinii dintelui cu alveola.

2) ARTICULAȚIILE CARTILAGINOASE – legatura intre oase se realizează intre cartilaj de

tip hialin sau fibrocartilaj. Există 2 tipuri:

a) sincondroze- articulații tranzitorii, unite printr-un cartilaj hialin, ex: piesele care compun
osul coxal.

b) simfize- țesutul de legătură intre oase este fibrocartilaginos, avand forma unui disc, ex:
simfiza pubiană sau articulatia dintre corpii vertebrali la nivelul coloanei.

3) ARTICULAȚIILE SINOVIALE – cele mai multe, sunt complexe, la nivelul lor

producându-se mișcarea. Primul element pe care il au:
-suprafețele articulare- dupa formă pot fi: sferice, eliptice, cilindrice sau plane. Forma
suprafețelor articulare determină biomecanica articulației respective. Geometric, articulațiile
sunt incadrabile in 2 grupe generale: plane si sferoidale.

In articulațiile plane, miscarile sunt reduse, pe cand in cele sferoidale mișcările sunt mult mai
extinse, fiind vorba de 2 suprafețe: una convexă si una concavă, care permit mișcările mai
ample. Intre suprafețele articulare este necesară o adaptare, o concordanță pe care o
numim in limbaj tehnic congruență. Lipsa ei determină leziuni si ulterior deteriorarea
articulațiilor.

- Cartilajul articular, care acoperă suprafețele articulare ale oaselor. Prezintă 2

suprafețe: aderentă de os si una care corespunde cavității articulare. Marginea cartilajului se
continuă cu periostul. Dezvoltarea cartilajului este determinata de amplitudinea miscarilor in
articulatie. Grosimea lui este extrem de variabilă, de la 1 pana la 12 mm in medie, si depinde
de presiunea care se exercita pe suprafețele articulare. Pag. 87