Sunteți pe pagina 1din 3

Camil Petrescu (Jocul ielelor) C.

Petrescu a trait intre anii 1894-1957 si este o personalitate literara, astfel se poate vorbii despre el ca: romancier, nuvelist, poet, eseist si teoretician al teatrului. Ca teoretician al teatrului el a publicat 2 lucrari: una este: Modalitatea estetica a teatrului-studiu in care el dezbate problema reprezentatiei dramatice, discuta despre o importanta a textului dramatic dar si despre libertate si creatie; un al doilea studiu referitor la teatru este acela intitula: Fals tratat pt. uzul autorilor dramatici in care da sfaturi autorilor de piese. Un domeniu important al activitatii sale creatoare il reprezinta dramaturgia, teatrul fiind pt. el marea pasiune. Dintre toate piesele scrise de C.Petrescu amintim: Jocul ielelor Act venetian, Suflete tari, Mioara, Danton, Mitica Popescu, Balcescu, Iata femeia pe care o iubesc, Profesor doctor omu vindeca de dragoste. In cea mai mare parte, piesele lui C.Petrescu aduc pe scena drame ale cunoa sterii si majoritatea problemelor puse in discutie in aceste piese vor fi reluate in romanele sale cum ar fi: Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi, Patul lui Procust. Jocul Ielelor este prima piesa scrisa in 1916 iar titlul piesei este o metafora, prin el inteleganduse joc al ideilor. In piesa Jocul Ielelor se comfrunta 4 sentimente: este sentimentul politic, sentimentul onoarei, sentimentul erotic si sentimentul drep-

tatii absolute. Eroul central al piesei este Gelu Ruscanu, directorul ziarului Dreptatea sociala-organ de presa a partidului social democrat. El era fiul unui jurist care sa sinucis din cauza unei delapidari a unei sume mari de bani. Fiul sau, G.Ruscanu, este nelinistit deoarece in mintea lui si in sufletul sau se da o lupta puternica intre 2 idei: ideea de dreptate sociala si ideea de dreptate absoluta. El nu poate percepe ca intr-o societate bazata pe clasae autogoniste, dreptate are caracter de clasa. El este comvins ca in societate trebuie sa existe un singur adevar pe care el il numeste dreptate absoluta. G.Ruscanu se afla in posesia unor scrisori din care rezulta ca ministrul justitiei: Saru Sinesti este un criminal fiind acuzat de uciderea batranei Manitti o femeie foarte bogata pt. a-si insusii averea acesteia. G.Ruscanu neputand accepta ca un ministru al justitiei sa fie un criminal doreste sa publice aceste scrisori compromitatoare in ziarul sau. Conducerea partidului ii cere insa sa nu publice aceste scrisori in schimbul eliberarii unui membru al partidului: Petre Boruga, aflat in inchisoare. Cu toate ca G.Ruscanu cunoaste situatia acestui muncitor, bolnav de plaman in ultimul hal, cu o familie ajunsa in pragul deznadejdii, el nu accepta propunerea partidului si in numele dreptatii absolute el doreste sa publice aceste scrisri care l-ar aduce pe Saru Sinesti in inchisoare. Nici vizita ministrului precum nici vizita sotiei acestuia care fusese iubita lui G.Ruscanu nu-l pot comvinge sa renunte la publicarea scrisorii. Presat din toate partile, G.Ruscanu nu gase-

ste iesire din aceasta situatie si in cele din urme isi va pune capat zilelor, impuscanduse. La acest act din final il va duce faptul ca lupta lui este inegala, fortele potrivnice fiind mai numeroase. Din felul in care actioneaza personajul, el ne apare ca un om lucid care iubeste cu constiinta si nu cu mintea. Drama lui Gelu este drama ideilor absolute, este drama opozitiei intre ideal si real; intre ceea ce a vrut el si ceea ce exista in jurul lui. El totdeaune comfrunta faptele cu principiile, astfel cu riscul ca numele si presticiul tatalui sau sa fie umbrite el nu renunta la idee de a scote la lumina adevarul. Personajul nu sfarseste din cauza ideilor ci din cauza societatii timpului care nu a inteles treapta intelegerii ideilor si acest lucru il deducem din cuvintele lui Praida, presedintele partidului social democrat, cu prilejul inmormantarii lui G.Ruscanu si care afirma: A avut trufia sa judece totulsa departat de cei asemenea lui, care erau singurul lui sprijin...Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este dar nu destul de inteligent pt. ceea ce era el. Pt ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana aziL-a pierdut orgoliul lui nemasurat.