Potrivit fragmentului citat de Iacob Negruzzi din ”Amintiri de la Junimea” se poate deduce ca, pentru

unele persoane, desi acestea sunt foarte bine pregatite academic, emotiile acestora nu pot fi stapanite
in public. In opinia mea, emotiile pot fi greu de stapanit de un vorbitor in fata unui grup de oameni mic si
mai ales in fata unui numar mare de persoane.

In primul rand, frica de a nu avea o prelegere buna in fata oamenilor este unul din principalele motive
pentru valul mare de emotii de la intrarea pe scena. Asa cum reiese din fragmentul citat, chiar si
profesorul care avea multa experienta, pe nume Theodor Rosetti, a impietrit pe scena si de emotii a
inceput sa rosteasca de mai multe ori inceputul discursului („Societatea modernă, societatea
modernă …”). Pentru public situatia a fost penibila, iar Rosetti stanjenit, a rostit cateva vorbe de scuze
si a coborat de pe scena (”care cu două vorbe de scuză se dădu jos de la tribună și se depărtă
liniştit”).

In al doilea rand, emotiile pot fi amplificate atat de nesiguranta asupra capacitatii de a face fata unei
prelegeri, cat si de critica publicului de la final. Oamenii oricat de mult s-ar pregati intr-un domeniu,
niciodata nu o sa poata cunoaste absolut tot din acea bransa, ceea ce duce la insecuritati asupra calitatii
cunostintelor proprii. De exemplu, un jurnalist cauta informatii despre subiectul pe care il cerceteaza,
dar niciodata nu va putea sa aiba toate detaliile. De aceea, unii jurnalistii nu se exprima liber des si
prefera sa se documenteze timp indelungat inainte de avea un discurs.

In concluzie, emotiile nu pot fi controlate cu usurinta mai ales daca este vorba de un discurs in fata unui
public mare, iar numai stapanirea de sine poate sa ajute in acele momente.