ROMANUL REALIST BALZACIAN – G.

CĂLINESCU „ENIGMA OTILIEI”

INTRODUCERE

Figură de marcă a culturii române, spirit plurivalent, inventiv, pornit în căutarea perfecțiunii, G.
Călinescu acoperă o arie vastă de preocupări – critică și istorie literară, eseistică, literatură,
amintind de alți creatori enciclopedici, precum Dimitrie Cantemir sau Nicolae Iorga. Erudiția,
imaginația creatoare, puterea de sinteză, filonul balzacian sunt câteva constante ale prozei
călinesciene, care depășește realismul clasic. Ca teoretician al romanului românesc, G.
Călinescu respinge proustianismul și pledează pentru realismul clasic de tip balzacian.

CONTEXTUL APARIȚIEI, GENEZA ROMANULUI

Romanul „Enigma Otiliei” a apărut în 1938 și a fost considerat o comedie molierească tratată cu
mijloacele narative ale realismului. Romanul se află la confluența a două metode de creație:
balzacianismul, dat de tehnica narativă și modalitățile de portretizare și caragialismul constând în
viziunea asupra lumii burgheze.

ÎNCADRAREA ÎN GEN ȘI SPECIE

Opera este un roman prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu conflict
complex, la care participă numeroase personaje. Critica literară consideră „Enigma Otiliei” un
roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, aparținând prozei interbelice. Este
roman realist prin temă, structură închisă, dar depășește modelul realismului clasic prin spiritul
critic și polemic, specific modernității.

TEMA

Prin temă, romanul confirmă balzacianismul și caracterul citadin. Acesta din urmă este un aspect
al modernismului teoretizat de Eugen Lovinescu. Frescă a burgheziei bucureștene de la
începutul secolului XX, romanul prezintă în fundal imaginea generală a societății. În acest
context are loc formarea și maturizarea tânărului Felix, care, înainte de a-și face o carieră,
trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie. Roman al unei familii și istorie a unei moșteniri,
romanul este realist-balzacian prin motivul moștenirii și al paternității.

TIMPUL ȘI SPAȚIUL, INCIPIT ȘI FINAL

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal („într-o seară de la începutul lui iulie
1909”) și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui Moș Costache), prezintă
principalele planuri epice. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un
epilog.

VIZIUNEA DESPRE LUME aparține prozatorului realist care pune semnul egalității între viață și
literatură El prezintă societatea, familia, personajele aflate în centrul narațiunii, cu bune, dar și
cu rele. Oamenii sunt morali sau imorali, iar intervenția naratorului este minimă în acest sens. El
nu urmărește aspecte moralizatoare, el doar oglindește în mod obiectiv realitatea.
PERSPECTIVA NARATIVĂ

Proza realist-obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a III-a prin intermediul unui
narator extradiegetic. Viziunea „din fundal” presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se
implică în faptele prezentate. Naratorul omniscient știe mai mult decât personajele sale și,
omniprezent, controlează evoluția lor ca un regizor universal.

COMPOZIȚIE, STRUCTURĂ, SUBIECT

Structura și compoziția textului satisfac deopotrivă criteriul echilibrului clasic și pe acela al

deschiderilor tipic moderniste. Critica literară delimitează două planuri narative. Unul urmărește
destinul tânărului Felix Sima, altul descrie istoria unei moșteniri și luptele îndârjite pentru
obținerea averii bătrânului Costache Giurgiuveanu.
Subiectul operei nu respectă rigorile cronologiei. Romanul începe balzacian, prin fixarea
temporală și spațială a acțiunii, - „la începutul lui iunie, 1909”, în casa de pe strada Antim, din
capitală. Felix vine în casa tutorelui său, Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina și
descoperă aici o lume ciudată, măcinată de răutate, vicii și ipocrizie.
Romanul, alcătuit din 20 de capitole, este construit pe mai multe planuri narative, care
urmăresc destinul unor personaje, prin acumulare a detaliilor; destinul Otiliei, al lui Felix, al
membrilor clanului Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și înlăturarea
Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul lui Felix care, rămas orfan, vine la București
pentru a studia medicina și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia.
Expozițiunea este realizată în metoda realist-balzaciană: situarea exactă a acțiunii în timp
și spațiu, veridicitatea susținută prin detaliile topografice, descrierea străzii în manieră realistă,
finețea observației și notarea detaliului semnificativ. Intriga se dezvoltă pe cele două planuri care
se întrepătrund: în primul plan intriga vizează istoria moștenirii lui Giurgiuveanu. În al doilea plan,
conflictul urmărește destinul lui Felix. Competiția pentru moștenirea bătrânului avar este un prilej
pentru observarea efectelor, în plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de
imobile, restaurante, acțiuni, nutrește iluzia longevității și nu pune în practică niciun proiect
privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Planul formării tânărului Felix, student
la medicină, urmărește experiențele trăite de acesta în casa unchiului său, în special iubirea
adolescentină pentru Otilia. Aceasta îl iubește pe Felix, dar după moartea lui Moș Costache îi
lasă tânărului libertatea de a-și împlini visul și se căsătorește cu Pascalopol. În epilog aflăm că
Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-și trăi tinerețea, iar Otilia a devenit soția unui
conte exotic, căzând în platitudine. Ea rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar
pentru Pascalopol o enigmă.
Istoria moștenirii include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui Moș
Costache, al doilea destramă familia Tulea. Conflictul erotic privește rivalitatea adolescentului
Felix și a maturului Pascalopol pentru Otilia.

TITLUL
Titlul inițial al cărții a fost „Părinții Otiliei”, deschizând perspectiva paternității ca temă a
romanului. Ultima variantă, „Enigma Otiliei” pare mai potrivită prin invitația la lectură, la meditație,
prin conotațiile implicate. Deși nu există un mister propriu-zis în demersul narativ, personajul
Otilia rămâne învăluit într-o umbră de incertitudine dat de acțiunile sale imprevizibile. Este, de
fapt, enigma feminității.
PERSONAJELE

Personajele operei atestă apetența autorului pentru construcția de caractere. Unele

personaje sunt conturate în viziune balzaciană, altele sunt realizate din perspectivă modernă.
Costache Giurgiuveanu se situează în galeria de personaje călinesciene memorabile,
certificând balzacianismul romanului. Dat fiind faptul că fundalul operei îl constituie imaginea
burgheziei bucureștene de la începutul secolului XX, este implicită prezența unor personaje
specifice acestei lumi: avarul, senilul, arivistul, baba absolută, fata bătrână, omul de lume,
intelectualul în formare etc. Modalitățile de caracterizare a personajului sunt cele specifice
romanului realist, de unde și impresia de verosimilitate a portretelor. Costache Giurgiuveanu
ilustrează, încă de la primele pagini ale cărții, tipologia avarului, în ciuda faptului că autorul îl
umanizează subtil, datorită iubirii suave pentru Otilia și grijii pentru viitorul lui Felix. El este
tutorele Otiliei și al lui Felix, conturându-se în devenirea textului ca un amestec bizar între
imaginea clasică a zgârcitului și duioșia paternă. Înfățișarea fizică a bătrânului e precis conturată
prin tehnica detaliului semnificativ chiar din prima secvență epică, atunci când Felix, bătând la
ușa unchiului său, e întâmpinat de un bătrân straniu care rostește un enunț absurd: „Aici nu stă
nimeni”. Textul continuă cu portretul fizic al bătrânului: capul pare „atins de o calviție totală”, fața
este „aproape spână”, cu buzele „întoarse în afară și galbene de prea mult fumat, acoperind
numai doi dinți vizibili ca niște așchii de os”. Prin raportare la celelalte personaje ale romanului,
Giurgiuveanu se distinge printr-un profil subiectiv, rezultat al percepției celor din jur. Pentru
Aglae este un naiv ce-și transformă casa într-un „azil de orfani”. Otilia vede în „papa” un om bun,
dar care are „ciudățeniile lui”. Pascalopol trece cu vederea micile înșelăciuni ale bătrânului, care-
i cere bani cu împrumut, sub pretextul că „este cam stâmtorat”, dar nu-i înapoiază niciodată.
Un alt personaj interesant este Pascalopol, moșier cultivat, cu gesturi rafinate, învăluit într-
o aură melancolică. Singurătatea îl determină să frecventeze casa lui Giurgiuveanu și să
accepte tolerant și generos compania ciudată a celor din acest univers. Delicată și complexă
este și iubirea târzie pentru Otilia, în care proiectează afecțiunea paternă nerealizată și atracția
erotică a bărbatului. Drama lui este accentuată de conștientizarea faptului că diferența de vârstă
face imposibilă relația. Distincția, noblețea tandră ale bărbatului matur o vor atrage pe eroină, ea
însăși un personaj neliniștit, întruchipare a nevoii de iubire. Relația lor nu poate dura, iar
Pascalopol îi va acorda libertatea, la momentul potrivit.

CONSTRUCȚIA UNUI PERSONAJ - FELIX

Statut social, Caracterizare Caracterizare Trăsăturile Exemplificarea trăsăturilor
psihologic și moral directă indirectă dominante prin scene semnificative
se realizează de
către narator, alte
personaje și
personajul însuși
Statut social: Narator: Caracterizarea Felix pare un alter ego al
tânăr student la „Un tânăr de vreo indirectă se autorului însuși. Tânăr
medicină optsprezece ani, realizează prin inteligent ambițios, dedicat studiului,
îmbrăcat în descrierea personajul va urma o
Statut psihologic și uniformă de licean faptelor, perseveren carieră științifică, pentru că
moral: (...) fața îi era limbajului, t existența sa este orientată
- tânăr ambițios, juvenilă și atitudinilor, de un spirit lucid, rațional,
dedicat studiului, prelungă, aproape relațiilor cu alte educat specific omului superior.
determinat să-și feminină”. personaje, Prezența în casa din strada
urmeze visul de a gesturi, atitudini, lucid Antim este doar o etapă a
deveni medic; vestimentație. devenirii sale umane, în
- spirit lucid,
rațional, specific
omului superior;
- îndrăgostit de
Otilia;
- gelos pe
Pascalopol.
RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE – FELIX ȘI OTILIA
Statut social, Caracterizare directă
psihologic și moral se realizează de către
narator, alte personaje și
personajul însuși
Statut social: Procedeul poliedrului:
orfană, studentă la personajul este văzut de
conservator fiecare personaj cu care
interacționează:
Statut psihologic și Din perspectiva lui
moral: Stănică Rațiu, Otilia este
ingenuă, naivă, o „fată deșteaptă” care
misterioasă, dar „se descurcă-n viață”.
pragmatică
Pascalopol și Felix
dovedesc o mai bună
intuiție a personalității în
formare a eroinei. Fiecare
din cei doi o numește
„enigmă”, opinie
justificată însă diferit, pe
de o parte, din
perspectiva bărbatului
matur, iar, pe de altă
parte, din perspectiva
tânărului romantic.
Felix află de căsătoria cu
Pascalopol, nu înțelege
opțiunea Otiliei, iar
discuția din tren, în scena
de la sfârșitul romanului,
care dragostea pură,
rațional platonică pentru Otilia
reprezintă un moment
ambițios semnificativ, un prag
inițiatic pentru bărbatul de
mai târziu. Inteligent,
perseverent, educat, Felix
are capacitatea de a depăși
prin înțelegere o poveste
romantică de iubire,
convertită apoi într-o
amintire frumoasă.
Semnificația personajului
este și de martor al
narațiunii. Romanul se
deschide cu intrarea lui în
casa lui Giurgiuveanu,
topos literar ce apare și la
finalul romanului,
contemplată acum din
perspectiva trecerii timpului.
Caracterizare Exemplificarea trăsăturilor prin
indirectă scene semnificative
Caracterizată prin Prin Otilia, autorul ilustrează
comportament – dimensiunea eternului feminin în
metoda literatura română. Dacă
comportamentistă majoritatea personajelor cărții
+ viziunea sunt conturate ca tipuri umane,
poliedrică – văzută Otilia este portretizată modern
din perspectiva prin tehnica poliedrului și
celorlalte metoda comportamentistă.
personaje. Astfel, fiecare personaj cu care
ea interacționează, formulează
explicit sau implicit o scurtă
caracterizare a ei.
Felix crede sincer că iubirea sa
pentru Otilia este absolută,
inocentă, platonică și angajantă
pe termen lung. Tânărul nu e
dominat de pasiune, ceea ce o
contrariază pe Otilia și o face
să-l prefere pe Pascalopol. Felix
rămâne un idealist în iubirea
pentru Otilia și se amăgește cu
gândul reciprocității
sentimentelor. Scrisoarea pe
care o găsește în locul femeii la
care visase toată noaptea, după
moartea bătrânului
 îi adâncește și mai mult Giurgiuveanu, e semnul unui
nedumeririle. Uitându-se gest de curaj al fetei și al unei
la fotografia ce-i maturități lipsite de ostentație.
dezvăluie o femeie
frumoasă, Felix nu
recunoaște fata din
tinerețea sa pentru că „un
aer de platitudine
feminină stingea totul.” E
o modalitate de
caracterizare foarte
modernă prin care autorul
urmărește în epilog
destinul personajului.

CONCLUZIE

În concluzie, interpretat ca un roman de dragoste, realist, social sau frescă, „Enigma

Otiliei” reprezintă în principal un roman de sinteză estetică, pentru că pe structura sa realistă
sunt grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, modernism. Realismul este prezent prin
tipologia personajelor și explorarea socialului. Povestea de dragoste este romantică, iar
caracterul dual al personajelor se apropie de baroc. Interesul pentru modernism se
concretizează prin complexitatea interioară a personajelor.