„Moara cu noroc” – Nuvelă realistă

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan Slavici este

unul dintre adepții realismului clasic. Publicată în 1881 în volumul de
debut „Novele din popor”, nuvela realistă, de factură psihologică „Moara
cu noroc” devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea
moralizatoare a lui Ioan Slavici asupra lumii și asupra vieții statului
transilvănean.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie
epică în proză, cu fir narativ central și o construcție epică riguroasă, cu
un conflict concentrat. Personajele relativ puține scot în evidență evoluția
personajului principal, puternic individualizat.
Opera literară este o nuvelă realistă prin trăsături manifestate la
toate nivelurile textului: tema familiei și a dorinței de înavuțire,
obiectivitatea perspectivei narative, includerea unor personaje tipice
pentru o categorie socială (Ghiță reprezintă tipul cârciumarului dornic de
îmbogățire, Pintea este jandarm, Lică este sămădău, dar și tâlhar),
analiza psihologică, verosimilitatea, prezentarea veridică a societății
ardelenești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, precizarea unor
toponime reale (Arad, Ineu, Oradea Nouă), pentru a crea iluzia vieții,
tehnica detaliului semnificativ în descriere (drumul și locul de la Moara
cu noroc) și în portretizare (Lică Sămădăul).
Realismul impune tipul de nuvelă psihologică prin interesul pentru
frământările de conștiință ale personajului principal, care trăiește un
conflict interior, moral, și se transformă sufletește. Analiza se realizează
prin tehnici de investigare psihologică: monolog interior, stil indirect liber,
scene dialogate, însoțite de notația gesticii și a mimicii.
Analiza psihologică este pusă în slujba unei teze morale: goana
după înavuțire cu orice preț distruge echilibrul interior și liniștea familiei.
Avertismentul bătrânei din incipit, expresie a mentalității tradiționale, este
ignorat de Ghiță, atras de mirajul banilor.
O altă trăsătură a realismului este perspectiva narativă obiectivă.
Întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de către un
narator detașat, omniscient și omniprezent. Interferența dintre planul
naratorului și cel al personajelor se realizează prin folosirea stilului
indirect liber („Ana își calcă pe inimă și se dete la joc. La început se
vedea că a fost prinsă de silă; dar ce avea să facă? La urma urmelor, de
ce să nu joace?”).
Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, apare tehnica
punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, din incipitul și
din finalul nuvelei. Soacra afirmă în discuția cu Ghiță de la început:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci
liniștea colibei tale te face fericit”, iar la sfârșit atribuie întâmplările
tragice din nuvelă destinului necruțător: „așa le-a fost dată!..”. Cele două
afirmații constituie tezele morale ale nuvelei.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca temă consecințele nefaste
și dezumanizante ale dorinței de îmbogățire, în contextul pătrunderii
relațiilor capitaliste în satul transilvănean. Tema poate fi privită din mai
multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela arată încercarea lui
Ghiță de a-și schimba statutul social (din cizmar vrea să devină
cârciumar) și de a asigura familiei sale un trai îndestulat. Din perspectivă
moralizatoare, scriitorul descrie consecințele nefaste ale dorinței de a
avea bani. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior
trăit de Ghiță, care, dornic de prosperitate economică, își pierde treptat
încrederea în sine și în familie.
Scena confruntării din capitolul al V-lea, relevantă pentru tema
nuvelei, prezintă două caractere tari: Lică are o atitudine de stăpân
asupra vieților tuturor și dictează după bunul său plac termenii
„asocierii”, în timp ce Ghiță încearcă să-și câștige un statut cât mai
favorabil și demn în fața Sămădăului („Lică, tu trebuie să înțelegi că
oameni ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni neprețuiți”).
Analiza psihologică relevă încordarea și hotărârea celor doi:
„Câtva timp ei steteră tăcuți față în față hotărâți amândoi și simțind
fiecare că și-a găsit omul”. Dacă Ghiță la început pare stăpân pe
situație, treptat își pierde cumpătul, iar la sfârșit cedează în fața
„împrumutului” făcut de Lică de la el. Sămădăul îi ia agoniseala cinstită
pentru „a-l lega” cu promisiunea unor câștiguri fabuloase: „ N-am sa te
prad, [...] am să iau cu împrumut și să plătesc cinstit, cu camătă, cu
camăta cametelor”. Banii sunt slăbiciunea cârciumarului, iar Lică se
folosește cu cinism de acest lucru: „Cel ce vine aici vine să-și facă bani”.
Scena amintește de pactul faustic.
O altă scenă semnificativă pentru destinele personajelor, pentru
tema operei și pentru caracterul realist-psihologic al nuvelei este
duminica de Paște, când Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării
morale. Orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe
Lică, își aruncă soția drept momeală în brațele Sămădăului, care crede
că așa îl va lecui de slăbiciunea pentru femeie. Speră până în ultimul
moment că Ana va rezista influențelor malefice a lui Lică. Dezgustată
însă de lașitatea lui Ghiță, care se înstrăinase de ea și de familie, într-un
gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, spune ea, în
ciuda nelegiuirilor comise, Lică este „om”, pe când Ghită „nu e decât
muiere îmbrăcată în haine bărbătești [...].”
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realist-psihologică
și de aceea conflictul central, element semnificativ pentru aceasta operă
este unul moral, psihologic. Este vorba despre confictul interior al
protagonistului. Personajul principal, Ghiță, oscilează între dorința de a
rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de
Lică, pe de altă parte. Conflictul exterior constă în confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul. Orbit de patima banului, Ghiță se
simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa
de om cinstit în fața lumii. Obișnuit cu independența, Ghiță se vede
constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior.
Un element caracteristic nuvelei realiste psihologice, regăsit in
text este prezența personajelor asupra cărora cade accentul, în
detrimentul povestirii. Acestea par să aibă un destin prestabilit și să
ilustreze tipuri / tipologii umane.
Personajul principal, Ghiță, este cel mai bine conturat personaj din
nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund”, care trăiește un proces al
dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. Destinul lui ilustrează
consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire. Cizmar sărac, dar cinstit
și harnic, bărbatul ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a
câștiga rapid bani, ca să-și deschidă un atelier cu zece calfe.
Cârciumarul nu este la început un om slab, ci dimpotrivă, hotărât, care
își asumă responsabilitatea destinului celorlalți.
Relația cu celelalte personaje îi nuanțează evoluția. Declinul său
moral se declanșează o dată cu venirea lui Lică Sămădăul la Moara cu
noroc, care se foloseste de patima cârciumarului pentru bani ca să și-l
subordoneze.
Ana suferă esențiale transformări interioare care îi oferă scriitorului
posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. La început o femeie
devotată căminului, protejată mai întâi de mamă și apoi de soț,
reprezentând un ideal de feminitate („Ana era tânără și frumoasă, Ana
era fragedă și subțirică.”), Ana este împinsă în brațele Sămădăului și
apoi este ucisă de Ghiță, fiindcă l-a înșelat.
Lică rămâne pe tot parcursul nuvelei egal cu sine, „un om rău și
primejdios”. Sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos cu
aceia care îl sprijină în afacerile necurate, hotărât și crud.
Trăsăturile personajelor se desprind din fapte, vorbe, gesturi și din
relațiile care se stabilesc între acestea (caracterizare indirectă). De
asemenea, naratorul realizează portrete sugestive, iar detaliile fizice
relevă trăsăturile morale sau statutul social (de exemplu, portretul
Sămădăului: „Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire
și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și biciul de carmajin”).
„Moara cu noroc” de loan Slavici este o nuvelă realistă - prin temă,
tipologia personajelor și stil - și o nuvelă psihologică, pentru că
urmărește conflictul interior și frământările în planul conștiinței
personajelor. Observarea este minuțioasă, detaliată și servește realizării
unor psihologii complexe.