Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga, publicată în deschiderea

primului său volum, „Poemele luminii” (1919), este o artă poetică modernă, din perioada interbelică.
Poezia aparține modernismului prin influențele expresioniste, intelectualizarea emoției, metafora
revelatorie, înnoirea prozodiei (vers liber și ingambament). Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii” este aşezată în deschiderea volumului şi face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii interbelice, alături de „Testament” de Tudor Arghezi şi „Joc secund” de Ion Barbu.

Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea transmisă în mod
direct, iar, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: verbe şi pronume la persoana întâi.

Poezia are o temă filosofică, descriind cunoaşterea prin metaforele revelatorii „lumina mea” și
„lumina altora”. Ele corespund celor două tipuri de cunoaştere specifice sistemului filosofic blagian.
Poetul plasează în opoziţie cele două tipuri de înţelegere a lumii: pe de o parte, „Eu cu lumina mea
sporesc a lumii taină”, iar pe de altă parte, „lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”
reprezintă cunoaşterea paradisiacă. Cunoaşterea lumii, în plan poetic, este posibilă doar prin iubire: „Eu
nu strivesc [...] / căci eu iubesc.”

Discursul liric se organizează în jurul unor motive poetice, elemente de recurență, cum sunt:
misterul şi lumina, care implică şi principiul contrar, întunericul. Motivul central rămâne însă lumina,
metaforă emblematică pentru opera lui Blaga, semnificând cunoaşterea. El este alcauit din trei secvente
marcate prin scrierea initiala cu majuscula a versurilor, iar in final, prin constructia concluziva.

Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice. Pronumele
personal „eu” corespunde influențelor expresioniste privind exacerbarea eului. Verbul la forma negativă
„nu strivesc” exprimă refuzul cunoaşterii de tip rațional. Metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”
semnifică prin ideea de cerc, misterele universului.

Incipitul reia titlul ca prim vers, iar sensul este îmbogățit de seria de antiteze şi de lanțul
metaforic ce întregeşte versurile: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / [...] căci eu iubesc / şi flori şi
ochi şi buze şi morminte.”

Prima secvenţă (primele cinci versuri) exprimă cu ajutorul verbelor la forma negativă „nu
strivesc”, „nu ucid” atitudinea poetică față de tainele lumii, iar a doua secventa se construieste pe baza
unor relatii de opozitie, iar ca procedee artistice se utilizeaza antiteze si comparatii.

Din punct de vedere prozodic, poezia este alcătuită din douăzeci de versuri libere al căror ritm
interior redă fluxul ideilor.

In concluzie poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” devine, pe de o parte, o modalitate
de cunoaştere, iar pe de altă parte, sporeste misterul lumii prin creație. Poezia reprezintă pentru lirica
interbelică un reper de artă poetică generată de o conştiinţă artistică ce depăşeşte cu mult granițele
poeziei.