REALISMUL

Este un curent literar care se manifestă în secolul al XIX-lea şi are ca

preocupare prezentarea obiectivă, veridică a realităţii şi lipsa idealizării.
Ca mișcare artistică, realismul a fost folosit cu ocazia dezbaterilor despre
pictura lui Gustave Courbet, care prezintă în pânzele sale oameni simpli și scene din
viața cotidiană.

Termenul este aplicat literaturii de către Jules Champfleury, care face primele
teoretizări în revista „Le Réalisme” (Realismul), în 1856.
Realismul a influențat mai ales genul epic și genul dramatic.
Honoré de Balzac și Stendhal pot fi considerați romancierii care au întemeiat
curentul realist, cu reprezentanți străluciți apoi în toată Europa: Gustave Flaubert,
William Makepeace Thackeray, August Strindberg, Charles Dickens, Lev
Nikolaevici Tolstoi, Feodor Mihailovici Dostoievski.
În cultura română, curentul realist este anticipat de numeroase lucrări în proză
ale scriitorilor pașoptiști Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri.
 Spre deosebire de romantism, realismul românesc nu are un program, deoarece
și acest curent a avut un decalaj față de realismul european.
Trăsături:
-obiectivitate, perspectiva narativă este obiectivă prin prezența unui narator
omniscient, prin naraţiunea la persoana a III-a, existența verbelor şi formelor
pronominale specifice;
-prezentarea veridică, obiectivă a realităţii;
-descrierea detaliată a cadrului natural, a locurilor, a clădirilor;
-crearea de personaje tipice;
-crearea de personaje realiste cu calităţi şi defecte;
-surprinderea relației dintre om și mediul în care trăiește, omul fiind perceput ca un
produs al mediului în care trăiește, fiind determinat social
-ca tematică se poate vorbi de un realism citadin, de un realism rural și de un realism
psihologic;
-precizarea locului şi a timpului;
-construcția simetrică, circulară a textelor
-caracterul de monografie al lumii prezentate
-surprinderea moravurilor unei epoci într-o manieră critic-obiectivă

Reprezentanții realismului în literatura română sunt: Nicolae Filimon, cu

romanul Ciocoii vechi și noi (1862), I.L. Caragiale („O scrisoare pierdută”), Ioan
Slavici („Moara cu noroc”), Mihail Sadoveanu („Baltagul”), Liviu Rebreanu
(„Ion”), George Călinescu („Enigma Otiliei”), Marin Preda („Moromeții”).

NATURALISMUL

Este un curent literar constituit în Franța, la sfârșitul sec. al XIX-lea ca o

prelungire a realismului. A fost teoretizat de scriitorul francez Emile Zola, care
consideră opera naturalistă un „document de viață”.
Trăsături:
-foloseşte metodele de investigare proprii ştiinţelor exacte;
-observaţia minuţioasă, reproducerea aspectelor brutale ale realității;
-ereditatea şi mediul – personajul în relaţie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte
sumbre, crude;
În literatura română elemente naturaliste se regăsesc în opera lui I.L. Caragiale,
Liviu Rebreanu, George Călinescu („Enigma Otiliei”).