Cele 4 mituri fundamentale romanesti

In istoria exegezei mioritice s-au conturat mai multe directii de cercetare, fiecare destinata sa lamureasca "esenta" si sa descopere "geneza", adica secventa de timp si mediul socio-profesional in care a aparut si s-a dezvoltat dramatica si enigmatica poveste a pastorului. Cnd "esenta" a fost cautata in geneza, cercetarea a capatat caraeter limitativ si absolutizant. Directia etnografica, reprezentata prin nume de marca (C. Brailoiu, Ion Muslea), a sustinut ca sensul poemei ar fi determinat de obiceiuirile de inmormantare. Legende si mituri Mitogeneza romaneasca Zeii si miturile Mitul Zburatorului Mihai Eminescu - mitul si magia irealului

Miorita, o metafizica a mortii In istoria exegezei mioritice s-au conturat mai multe directii de cercetare, fiecare destinata sa lamureasca "esenta" si sa descopere "geneza", adica secventa de timp si mediul socio-profesional in care a aparut si s-a dezvoltat dramatica si enigmatica poveste a pastorului. Cnd "esenta" a fost cautata in geneza, cercetarea a capatat caraeter limitativ si absolutizant. Directia etnografica, reprezentata prin nume de marca (C. Brailoiu, Ion Muslea), a sustinut ca sensul poemei ar fi determinat de obiceiuirile de inmormantare. Mai precis, de reprezentarile terifiante despre strigoi sau de o lege prescrisa in traditie, dupa care tanarului nelumit trebuia sa i se insceneze o festivitate alegorica de tipul moartea-nunta. Sunt argumente pentru a sustine ideea, insa problema nu ni se pare bine pusa, din doua motive. Unul priveste tehnica neinspirata a cercetarii. Se apeleaza la exemplificari dintr-un domeniu marginal: riturile propriu-zise de inmormantare, pentru a fi aplicate pe un teren al spiritualitatii traditionale care are cu totul alt specific: mioritismul ca mod de existenta. Apoi, deplasandu-se atentia asupra credintelor superstitioase, se ajunge la denaturarea problemei. Frica de moarte isi face loc intr-un mod tensionat si anxios doar in

legendele neritualizate despre strigoi, singura ratiune de a exista a acestei categorii folclorice. Frica intra in surdina nu numai in balade, dar si in bocete, unde se manifesta indurerarea celui care pleaca "dincolo", precum si a celor ramasi in viata. Bocetele sunt forme folclorice "de trecere"), iar rolul lor e acela de a atenua dramatismul momentului si, mai mult decat atat, de a anula starea de frica in fata mortii. Cat priveste vina transformata in frica a celor ramasi in viata, aceasta tine de partea ritualica a momentului de trecere si se plaseaza intr-o sfera colaterala, fara putinta de a lamuri nici "esena", nici "geneza" Mioritei. Trebuie sa facem distinctie intre modul cum intampina moartea cel marcat de destin si ceilalti, ramasi dincoace, avand obligatia de a conserva memoria disparutului. Primul este reprezentat in oralitate de imaginea pastorului, interpretata in mai multe chipuri. El se dovedeste a fi constient de iminenta mortii si are putere sufleteasca s-o intampine "impacat si tare", deci cu barbatie. Nu cade din conditia de om; din contra, depaseste limita comuna si devine model de comportament eroic pentru colectivitate. In logica desfasurarii dramei, nu exista decat un singur obiect al ripostei, moartea, pentru care pastorul este pregatit. Criticii i-au reprosat artistului anonim, mult mai inspirat si mai intelept, ca si-a condamnat eroul la pasivitate; ca a nesocotit, din nestiinta, miscarea conflictuala. Ei nu au observat confruntarea de profunda semnificatie umana intre om si destin; de natura spirituala si nu economica, asa cum gresit s-a inteles din versurile derutante: "Ca-i mai orotoman / S-are oi mai multe...".Schimbarea directiei conflictuale intr-o competitie de interese personale ar fi dus la denaturarea totala a fondului mioritic. Sa retinem o afirmatie lamuritoare a lui Eugen Lovinescu, unul dintre marii admiratori ai poemei: "Daca ar fi pus mina pe baltag, pe linga milioanele disparute fara urma in noaptea timpului, s-ar mai fi pierdut inca um cioban". Daca s-ar fi dovedit bun manuitor de baltag, Miorita ar fi devenit o balada ca oricare alta, iar pastorul - un sablon literar. Baba Dochia Ca sa pricepi sufletul unui popor, trebuie sa-i cunosti miturile fundamentale. Chiar daca nu se mai regasesc decat palid in felul de a fi al indivizilor contemporani, eresurile continua sa alcatuiasca o aura spatiala si temporala ce explica, prin simboluri simple, la indemana oricui, o intreaga existenta colectiva. Oricat ne-ar lua ochii amanuntele prezentului, duhul englezesc etern n-ar fi el insusi

fara legenda Regelui Artur si a Cavalerilor Mesei Rotunde, nemtii ar fi mai enigmatici fara Cantecul Niebelungilor si frumoasa Loreley, dupa cum Mahabharata usureaza calea spre spiritul indian, iar legenda lui Ruslan, spre cel al rusilor. Un mit de larga raspandire este cel care simbolizeaza nasterea poporului roman: Traian si Dochia, primul reprezentandu-l pe imparatul care s-a acoperit de glorie la Roma, cucerind bogata tara a dacilor, in anii 105-106 d.Ch., Dochia fiind, in legenda, fata regelui dac Decebal, care, invins, s-a sinucis, spre a nu cadea in mainile cuceritorilor tarii sale. Urmarita de Traian, care se indragosteste de ea, Dochia fuge pe muntele sacru Ceahlau, imbracata in ciobanita si manandu-si oile. Maica Domnului o salveaza, prefacand-o impreuna cu turma ei intr-o formatiune stancoasa. Stanca Dochia poate fi vazuta si azi, o alta legenda spunand ca ar fi vorba de o baba ce pornise cu oile prea devreme la pascut. Era la inceput de martie si s-a aratat puternic soarele, asa ca Baba Dochia, imbracata cu 9 cojoace, a dat jos unul cate unul. Capriciile vremii au adus, insa, un ger napraznic, asa ca femeia cu oile ei au inghetat, transformandu-se in stane de piatra. De atunci, primele 9 zile din Martie se cheama "zilele babei". Mesterul Manole: revelatia tragicului Teoria literara are dificultati in privinta incadrarii in gen si specie, atat a Mioritei, cat si a Mesterului Manole. Ambele capodopere se afla incluse in colectiile de balade, dar, adesea, au existat rezerve in legatura cu posibila validare a incadrarii. Desigur, clasificarea ramane o problema minora, ca oricare alta, tinand de domeniul cantitatii, insa nu trebuie neglijata ori expediata prea la repezeala. Procedand astfel, crocian sau procustian, cum vrem sa-I spunem, ajungem, in scurta vreme, sa nu mai deosebim basmul de snoava si legenda de tipuritura. Artistul anonim a rezolvat in felul lui acest mic diferend teoretic: pentru el, Miorita, Legenda Mesterului Manole si multe aletele sunt cantece; sau ziceri, spuneri din gura, din fluier, din frunza, cum ii cere inima si cum doreste colectivitatea. Folcloristii s-au aliat autorului anonim, insusindu-si denumirile traditionale si crezand ca este preferabil sa te incadrezi oralitatii decat s-o introduci pe ea in circuitul culturii savante,

atat cat permite axilologia. Dar s-au inselat de doua ori: pe de o parte, refugiindu-se in trecut, au scurtat zilele traditiei; pe de alta, au limitat valoarea integrala a capodoperei folclorice la un singur inteles: modul de expunere. Individul din oralitate pretinde sa I se cante textul, adica il recepteaza in ansamblul sau sintetic, in timp ce aspectele de inventie si de poetica sunt lasate pe seama mestesugarului inspirat. Auditoriul s-a bucurat, a ras sau a plans si atata tot. Dar, o data cu trecerea de la modul de viata rurala la cel orasenesc, fapt produs la romani indeosebi dupa al doilea razboi mondial, se schimba si forma de receptare a literaturii traditionale. Poezia populara ia calea literei tiparite si se depoziteaza in biblioteci, pentru a fi solicitata de cititori. Opera se scindeaza in mod fatal, adica se de-sincretizeaza, ca sa apara loa lumina, cel putin in plan literar, valori ce nu se lasau usor sesizate inainte. De aici decurge necesitatea unei noi poetici a literaturii populare, o noua strategie a receptari, care ar justifica apelul la genuri si la specii dupa modelul creatiei culte. Zburatorul In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul erotic e , dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea invaziei instinctului puberal." In conceptia criticilor, folcloristilor, etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, el intra noaptea pe cos sau horn, avand infatisarea de balaur, sarpe, para de flacara. Zburatorul apare in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit se numara: Dimitrie Cantemir, George Calinescu, Simion Florea Marian, Tudor Pamfile. Cat despre prelucrarea mitului in literatura, Calinescu afirma: "Poezia romana, prin Eminescu indeosebi, a aratat inclinari de a socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei." Ca marturie sta poemul Calin(file din poveste), inspirat din basmul popular Calin Nabunul. Dar M. Eminescu nu a fost singurul care a preluat mitul zburatorului. Printre cei inspirati de acest mit fundamental al poporului se numara si I.H. Radulescu, cu poezia ...

Miturile memoriale sunt pastratoarele faptelor ancestrale si se poate presupune ca ele au inregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente de mari proportii cu caracter insolit (ipostezele cunoasterii focului, revolutia agrara), fie incercarea empirica de a explica diverse fapte neobisnuite, petrecute de obicei la confluenta existentiala a doau populatii de nivel spiritual foarte diferit. Aici se pot subclasifica mai multe manunchiuri mitologice, pe care le-am putea numi :(a) interferenta erelor (miturile varstei de aur a salbaticiei arcadice, adica preagrare, dar si miturile animalelor fabuloase, de la popoarele de maimute vorbitoare-poate hominizii, pana la balauri si dragoni -descriind primele contacte ale omului cu regnul animal in genere sau infatisarea, vazuta hipertrofic, a unor fosile pe atunci inca vii, cunoscute azi din paleontologie) ; (b) omul primordial (primele grupuri umane care au inceput a se socoti superioare animalelor si chiar hominizilor coexistenti dar - constranse de mutatia agrara, apoi de cea neolitica sa paraseasca raiul liber al cadrului salbatic -si-au exprimat regretul izgonirii din acel rai sau dintr-un teritoriu edenic parasit in urma altei constrangeri ; (c) revelatia initiala (descoperirile inteligentei primordiale : iubirea, familia, cunoasterea de sine si cunoasterea cadrului- de unde si impactul intre moral si amoral, definint prima data notiunea de imoralitate, ca si ciocnirea inevitabila intre inteligenta si candoare, intre cunoastere si ignoranta, iar in simbol- intre spiritul divin si spiritul luciferic) ; (d) evenimentele insolite (categoria dintre viziunea profetului Iezechil si prabusirea fiului solar Phaethon) ;(e) inventia uneltelor (armele si mecanismele magice, vehiculele pendente de imblanzirea calului, corabiile salvatoare de la potop, carele ceresti) ; (f) modificarile conditiei umane (revolutiile succesive :pastoreasca, agrara, neolitica, metalurgica-implicand, odata cu inchegarea treptata a societatii umane, si schimbarea structurala a modului de trai, de relatii si interese, ca si a tipului de alimentatie, odata cu inventarea satului, cetatii, statului si a ordinii sociale) ; (g) razboaiele ceresti (conflictele de dimensiuni apocaliptice, intre categoriile de divinitati adverse, traducand fie impactul omului cu dezlantuirile extraordinare de forte naturale, fie observarea empirica a unor dereglari astrofizice) ; (h) potopul si reconstructia universului postdiluvian (invaziile acvatice sau solare, urmate de repunerea in ordine a regiunilor afectate, uneori poate la scara sincronic planetara). Miturile fenomenologice privesc fenomele de nivel cosmic, alcatiund naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului si a cadrului sau vizibil si nevazut : (a) actul cosmogonic ( facerea lumii mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din intalnirea

principiului feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert ; (b) antropologia (crearea omului, ca pereche arhetipala sincronica sau diacronica, printr-un singur act definitiv sau in cateva etape experimentale ; (c) escatologia (vizand ideea de moarte- unica sau periodica, naturala sau prin accident catastrofal- a insului si a universului sau) ;(d) repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si a noptilor, anotimpurilor, erelor terestre si cosmice) ; (e) regnurile fabuloase (formand indeobste structura unora dintre cele mai vechi mituri ale omenirii, care poarta intre ele formele rudimentare de conceptie ambientala din animismul initial ori din ciclul formelor totemice de cult ale epocilor prevanatoresti si vanatoresti carora li s-a adaugat cadrul alegoric din epoca domesticirii animalelor, a cultivarii plantelor, a descoperirii pietrei utilizabile si apoi a metalelor, ca si unor reactii chimice naturale) ; (f) cadrul astral (astrele fiind, in conceptia mitologica, nu corpuri ceresti ci ,,luminatori'' pendenti de vointa patronala a anumitor zei, locuinte divine, iar uneori chiar formele vizibile de intruchipare a zeilor) ; (g) elementele (apa in toate ipostazele sale inerte sau active, focul viu si apoi cel tehnic, focul cosmic si cel meteorologic, pamantul static si dinamic, fertil si distrugator, aerul ca forma de miscare cereasca si ca regenerator perpetuu al vietii, alteori ca tampon intre pamant si cer, in fine mai rar, eterul, element al straturilor ceresti divine, constituind inca in observatia primitiva un ansamblu de conditii esentiale ale existentei cosmice). Miturile cosmografice includ intregul cadru divin, adica pe zei si locuintele lor universale : (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, intrucat zeii insisi se autocreeaza sau sunt creati, multiplicarea lor apartinand unei conceptii ulterioare, influentate probabil de endogamia tribala si apoi de diviziunea profesionala a indeletnicirilor) ; (b) panteonul (sau totalitatea zeilor- cu numar variabil dupa epoca si zona geogaficafluctuand intre monoteismul rigid, unde zeii si sfintii devin accesorii tehnice sau divinitati subalterne ale unui singur zeu teologic admis ca suprem, si amplitudinea elastica a politeismului numarand, de pilda, in religia romanilor peste 30.000 de zeitati) ; (c) lumile coexistente (de obicei trei fundamentale :cerul, pamantul si subpamantul, adica lumea divina, cea umana si cea demonica, dar in unlele mitologii si mai multe :la scandinavi noua ;de asemenea, si anumite lumi paralele, parahumane, neconfirmate insa de vreuna din teologii si conservate mai cu seama in folclorul mitologic).

Miturile transcedentale, consacrate de omul primitiv elucidarii contradictiile existentiale aparente, pe care el nu le accepta decat ideal : (a) eroul arhetipal (nu stramosul totemic, ci modelul de la care porneste sirul, un model absolut si deci inegalabil, de aceea si divinizat) ;(b) suprastructura demonologica (reprezentand transferul in mitologie a credintei animiste in duhurile si in demonii care ar guverna universul -integral ca si in detaliila palpabile) ; (c) destinul (ca lege in sine sau sistem de legi implacabile si intrepatrunse, supunandu-si intregul univers, pana la detalii, omul, omenirea si chiar zeii) ; (d) universul dual (conceptul diviziunii lumii in principii antagonice, care completeaza in mod general intregul :lumina-intuneric, caldura-frig, miscare-repaos, mascul-femela, viata-moarte si in ultima amaliza bine-rau) ;(e) simbolurile conditiei umane (aspiratie omului de a-si depasi conditia, de obicei prin imitarea unor valori ambientale : de pilda zborul icaric, care nu este decat traducerea alegorica a invidiei omului fata de pasare, dar nu si intelegerea deosebirii structurale) ;(f) viata si moartea (ca antiteza acuta suprema in care miturile nu admit totusi termenii antitezei, preferand ideea de stari diferite ale aceeleiasi existente, intrucat thanatofobia conceptuala, care trabuce instinctul de conservare, nu scuteste de suferinta intrebarii nici o fiinta ganditoare) ; (g) aria timpului (timpul uman mensurabil si timpul divin, deci numenal, inaintea acestora si dupa ele, unele mituri admitand si absenta timpului).
Vasile Alecsandri promotor al valorilor poeziei populare romneti Dup cum se tie, extraordinara carier a celor dou balade (cntece btrneti), "Mioria" i "Meterul Manole", n cultura romn modern pornete de la vestita culegere de "Poezii populare ale Romnilor, adunate i ntocmite de Vasile Alecsandri", dedicat Doamnei Elena Cuza n anul 1862, ns publicat abia la nceputul anului 1866. Gestul, simbolic, lega unirea Moldovei i rii Romneti (afirmarea naiunii romne) de redescoperirea culturii populare. Scria poetul de Mirceti: "Poeziile culese din gura poporului romn sunt copii gsii ai geniului romnesc i au dreptul a se bucura de mbriarea naltei Protectoare a Azilului "Elena"" (banii rezultai din vnzarea volumelor urma s revin Azilului "Elena Doamna"). Familia domnitoare Cuza devenea astfel simbolul regsirii "romnilor orfani" att de mult timp din punct de vedere politic i cultural. Realizarea lui Vasile Alecsandri nu a fost apreciat de toat lumea, muli literai exprimndu-i ndoiala asupra valorii culegerii sale de poezii din punctul de vedere al expresiei geniului popular romnesc. Duiliu Zamfirescu l considera pe Alecsandri "un ru culegtor de poezii poporane", apreciind c acesta "s-a nelat fundamental cnd a

crezut c poate introduce unele dulcegrii sentimentale n viaa versificat a poporului nostru". Cu alte cuvinte, era acuzat faptul, recunoscut de altfel de Vasile Alecsandri, c sa intervenit n textura poeziei populare autentice, aceasta fiind finisat cu instrumentele omului de nalt cultur, lucru care conducea, n opinia unora, la o falsificare a autenticitii operei autorului anonim. Cel care l-a aprat pe poetul de la Mirceti a fost Titu Maiorescu, ntr-un discurs-replic la cele afirmate de Duiliu Zamfirescu. Discursul maiorescian este extrem de important, deoarece el ne arat foarte bine orizontul cultural i de mentalitate n care a acionat Vasile Alecsandri la jumtatea secolului al XIX-lea. Astfel, aflm c preocuprile lui Alecsandri n ceea ce privete cultura popular romneasc erau mult mai vechi, rezultatele fiind valorificate n mediul cultural european ca o form de promovare a imaginii romnilor naintea celor care aveau un cuvnt de spus opiniei publice europene. Dup cum se tie, dup nfrngerea Revoluiei de la 1848 n rile Romne, tinerii revoluionari au luat calea exilului, n principal la Paris, centrul revoluiei europene, unde au promovat intens cauza romneasc, ctignd adeziunea unor personaliti culturale de talia lui Michelet sau Edgar Quinet. Maiorescu crede c i mprtirea valorilor culturii populare romneti a atras pe aceti oameni, interesul fa de cultura noastr popular devenind tot mai mare n acea perioad, dovad fiind antologiile de poezie popular romneasc publicate n anul 1856, n limba german de Wilhelm de Kotzebue, iar n englez de Stanley. n ambele cazuri, cel care a sprijinit apariia acestor ediii a fost Vasile Alecsandri, care el nsui public n anul 1855 o traducere n francez a celor mai valoroase balade i cntece populare romneti: "poet mai nti de toate, poet naional ndeosebi, n nelesul luptei n contra protectoratului rusesc i a corupiunii fanariote, Vasile Alecsandri este entuziasmat de partea frumoas, omenete frumoas a poeziilor noastre populare, simte un fel de mndrie patriotic de a le arta n aceast frumusee oarecum general a lor, nu numai francezilor, ci i germanilor i englezilor. Cci suntem n epoca dintre 1855 i 1866, epoca renaterii politice a Romniei care, dup congresul de la Paris, este n mod aa de extraordinar caracterizat prin solicitarea poporului romn de a-i exprima dorinele sub auspiciile marilor puteri de cultur european". De la cntec btrnesc la mit Valoarea artistic deosebit a variantelor Alecsandri ale "Mioriei" i "Meterului Manole" au contribuit, printre altele, la dezvoltarea interesului pentru folosirea limbii romne de ctre clasele conductoare din Romnia (care foloseau n majoritate ca i

limb de comunicare franceza) i a reorientat gustul publicului de la traducerile unei literaturi strine adesea de calitate ndoielnic. Din acest motiv, versiunile lui Alecsandri ale celor dou balade vor deveni pentru muli etalonul suprem n ceea ce privete dimensiunea stilistic i ideatic a acestor creaii populare, n pofida numrului ext rem de mare de variante. Fr a fi deranjai de interveniile poetului, acetia au considerat, din contr, c Alecsandri nu a fcut altceva dect s lefuiasc diamantul brut al operei populare, scond n eviden esena acesteia. Astfel, cele dou balade populare i fac intrarea n cultura romn modern, genernd o efervescen n jurul lor care justific pe deplin calificarea lor drept "mituri". "Mitul, de orice natur ar fi, scrie Mircea Eliade, este ntotdeauna un precedent i un exemplu, nu numai n raport cu aciunile (sacre sau profane) ale omului, ci i n raport cu propria lui condiie; mai mult: un precedent pentru modurile realului n general". Cu alte cuvinte, mitul este smna din care deriv n mod organic toate aspectele realitii, punctul de la care pornete "cultura". Contientizarea acestui fapt i o reflecie sistematic asupra sa sunt o achiziie de dat recent n cultura european, un specific al spiritului modern. A scrie despre istoria unei civilizaii pornind de la analiza miturilor sale fondatoare devine un obiectiv urmrit de toi marii oameni de cultur. Poporul romn, care timp de veacuri i-a dus existena n cea mai mare parte n orizontul unei culturi populare, nu i-a putut exprima pe deplin toate valenele, potenialitile. Acest lucru explic aparentul paradox din afirmaiile oamenilor de cultur romni, care, pe de-o parte, afirmau vechimea de 2.000 de ani a neamului nostru, n timp ce, pe de alt parte, subliniau "tinereea" noastr din punct de vedere cultural. Prin urmare, neamul romnesc era ca o mare sub pustiuri, ndelung ocultat de vitregiile istoriei, dar care, n sfrit, ieise la lumin, revrsnd uneori haotic o ap proaspt i limpede. Tot spiritul neamului era pstrat n straiele culturii populare, n miturile noastre fondatoare. Noile generaii de oameni de cultur aveau misiunea s le dezvolte latenele i s construiasc pornind de la ele o metafizic, o psihologie sau o etic specific neamului romnesc. Nu ntmpltor, Lucian Blaga vorbea, ntr-o epoc de mari efervescene culturale, de "metafizici posibile". Romnii erau datori s propun lumii propria viziune, o viziune pe care unii au considerat-o profund artificial, "spiritul poporului" fiind doar un pretext, n timp ce majoritatea oamenilor de cultur romni, contieni de propria contribuie hermeneutic, s-au considerat pe ei nii drept "traductori" i "dezvoltatori" ai culturii populare, aceasta fiind unit de cultura nalt prin acelai "geniu" sau "spirit". Aflndu-se n centrul acestor cutri, "Mioria" i "Meterul Manole" au devenit o oprire obligatorie pentru orice om de cultur preocupat de destinul neamului romnesc,

generndu-se astfel n scurt timp o literatur uria, imposibil de inventariat n aceste rnduri. Aceast literatur se poate mpri n dou: exegezele, hermeneuticele aplicate celor dou balade, ca expresii depline ale geniului naional i abordrile de natur istoric, folcloric, etnografic, etnologic, considerate mai "tiinifice", al cror scop era s stabileasc obria i istoria baladelor, arealul de rspndire, temele "originare" i adugirile succesive, integrarea acestora n folclorul romnesc i universal. n realitate, cele dou tipuri de abordare s-au amestecat, deoarece cercetrile etnologice i istorice aveau n mare marte misiunea s confirme sau s infirme c baladele sunt ntr-adevr expresia spiritului etnic romnesc, iar diversele modele culturale elaborate pe baza lor nu sunt dect nite castele de nisip, fr nici o legtur cu sufletul neamului romnesc. i acum discuiile sunt departe de a fi epuizate, ns, chiar dac la nceputurile modernitii romneti aceste mituri nu ar fi jucat un rol important n viaa poporului nostru, un secol i jumtate de discuii pe marginea lor a fcut ca ele s devin parte integrant a spiritualitii noastre. Mioria, Meterul Manole i "matricea stilistic" a culturii romne Schind doar fugar cteva dintre tendinele exegezei celor dou balade, una din principalele preocupri a fost s se vad n ce msur Mioria i Meterul Manole au un specific romnesc i care este acela, n condiiile n care teme i chiar structuri narative asemntoare pn la identitate se regsesc din plin n folclorul popoarelor vecine. n cazul lucrrii Meterul Manole, nsui Alecsandri a semnalat baladele srbeti despre fundarea cetii Scutari. Mai apoi s-au semnalat variantele greceti, grupate n jurul podului de la Arta, variantele aromne, cele bulgreti, pentru ca mai apoi aria temei jertfei ca pre pentru zidire s se dovedeasc mult mai rspndit dect se credea. n aceste condiii, doar simpla inventariere a temelor i motivelor nu era suficient. S-au recurs la analize care s evalueze gradul de elaborare artistic, complexitatea structurilor narative, modul n care este reprezentat fiecare personaj, dimensiunea estetic care se mbin ntr-un mod greu de delimitat cu dimensiunea etic, metafizic i spiritual. Unul din cele mai elaborate studii n aceast privin este cel al lui D. Caracostea, care arat c valoarea artistic a baladei romneti este superioar altor creaii similare aparinnd altor popoare: "ntr-un motiv ntemeiat pe strvechea credin n jertfa zidirii, credin rspndit la toate popoarele i plsmuit sub form de balad la popoarele sud-est europene, poporul romn a izbutit, dei este acela care a mprumutat mai trziu motivul, s-i dea cea mai desvrit form artistic. Din tot folclorul lumii, la noi i-a mplinit deplin motivul acesta destinul estetic. Individualiznd balada romneasc n cadrul larg sud-est european, ies la iveal anumite trsturi care ne transpun ntr-o alt atmosfer, totul fiind subordonat destinului de meter n sens de creator, ntruct acest poate fi vzut i realizat n sfera poporan".

Mergnd i mai departe din punct de vedere sistemic, Lucian Blaga, n spiritul morfologiei culturii, reprezentat de un Frobenius sau Spengler, vorbete de existena unui adevrat "spaiu mioritic", un "spaiu-matrice, nalt i indefinit ondulat i nzestrat cu specificele accente ale unui anume sentiment al destinului". "Acest orizont, spune Blaga, neamintit cu cuvinte, se desprinde din linia interioar a doinei, din rezonanele i din proieciunile ei n afar, dar tot aa i din atmosfera i din duhul baladelor noastre". Acest "spaiu-matrice" al sufletului popular romnesc se las descoperit n incantaiile Mioriei, odat contientizat devenind o cheie de explicare a "orizontului" i a "stilului" romnesc. Cu alte cuvinte, totul este gndit prin acest "spaiu-matrice" specific romnesc, care, n mod inefabil, face ca orice lucru s capete, mai devreme sau mai trziu, pecetea sensibilitii noastre. Prin urmare, nu se poate pune n discuie faptul c, la modul absolut, Mioria i Meterul Manole sunt doar ale noastre. "Jertfa creatoare" i "nunta mistic" Devenite simboluri, ntruchipri ale sufletului romnesc, Mioria i Meterul Manole au fost privite deopotriv ca un blestem i ca o binecuvntare. Lucrul care a generat cele mai aprige controverse este aa-zisul "fatalism" care se degaj din cele dou opere, un "fatalism" greu de acceptat ntr-o perioad n care neamul romnesc era chemat de istorie s se mplineasc n sfrit pe plan mundan. Unul dintre criticii "fatalismului" mioritic a fost Duiliu Zamfirescu, care l-a contestat pe Alecsandri c a "liricizat" n mod exagerat o creaie literar eminamente epic. Acceptrii senine a morii din varianta Alecsandri, Zamfirescu i opune o alt variant, n care ciobanul moldovean lupt cu cei care-i doresc rul i-i ucide, ns murind la rndul lui datorit rnilor dobndite. Prin urmare, "fatalismul" era doar ceva construit de ctre autorul cult, balada "autentic" scond la iveal un spirit eroic, de lupt, care concord mult mai bine cu spiritul gintei latine, din care romnii fac parte. "Unduire i moarte", delir, cntec i primatul spiritului sunt elemente ale unei spiritualiti profund diferite de "latinismul" raional i prozaic. Cele dou balade nu mai sunt expresia unei concepii "fataliste" despre lume, ci o viziune grandioas despre o victorie asupra istoriei prin jertf i ascez, prin recursul la absolut, atins chiar cu preul morii. Este un ideal ce pentru omul obinuit apare aproape inuman, nfricotor n grandoarea lui, pe care ns o parte a generaiilor interbelice i l-au asumat, creznd c astfel Romnia va cunoate schimbarea la fa. Valurile istoriei au lovit ns fr cruare, iar romnii din nou se gndeau dac, totui, Mioria i Meterul Manole mai este i altceva n afar de fatalitate i resemnare. Un rspuns a dat, peste ani, Mircea Eliade, n tineree sedus la rndu-i de actul jertfei ntemeietoare de sensuri, n cartea

"De la Zalmoxis la Genghis Han", carte care se constituie ntr-un moment de bilan de nchidere a unui ntreg ciclu de reflecie pe marginea miturilor noastre eseniale. Realiznd un bilan al marilor exegeze aplicate celor dou balade, Eliade aduce n discuie, cnd vine vorba de Mioria, problema "terorii istoriei", o preocupare devenit aproape obsesie pentru istoricul religiilor. Moartea ciobanului este un rspuns la aceast teroare, ce ar putea fi valabil ntr-o lume contemporan dominat de absurd i represiune: "Hotrrea aceasta de a te supune destinului nu trdeaz concepia pesimist a existenei i nici pasivitatea de care s-a vorbit att de mult. Mesajul cel mai adnc al baladei l constituie voina ciobanului de a schimba sensul sorii sale, de a-i face nenorocirea ntr-un moment al liturghiei cosmice, transfigurndu-i moartea n "nunt mistic". El izbutete o transmutaie: un eveniment nefericit se preface n tain sacramental. Prin transmutaie, el preface nenorocul carel osndete la moarte ntr-o mrea i feeric tain sacramental care, n cele din urm, i ngduie s-i biruie propria soart. "Nunta mioritic" constituie o soluie viguroas i original dat brutalitii de neneles a unui destin tragic. "Adeziunea" aproape total a poporului i a intelectualilor romni la drama mioritic nu este aadar lipsit de sens. Eroul mioritic a izbutit s afle un sens nenorocirii sale asumnd-o nu ntruct este eveniment istoric personal, ci ntruct este tain sacramental. El a impus, prin urmare, un sens chiar i absurdului nsui, rspunznd printr-o feerie nupial nefericirii i morii". n alt parte, marele savant a scris urmtoarele cuvinte, care sunt cele mai potrivite pentru a ncheia acest excurs: "Iat c toat lumea e de acord n a socoti tocmai balada Meterului Manole i Mioria drept culmile atinse de poezia popular romneasc. Folclorul poetic romnesc nu a izbutit nicicnd s depeasc aceste dou capodopere furite n jurul ideii de moarte creatoare i de moarte senin acceptat".