Alexandru Lăpușneanul

de Costache Negruzzi
Un reprezentant de seamă al perioadei pașoptiste, Costache Negruzzi,
revoluționează literatura română prin creațiile sale; este întemeietorul nuvelei
istorice și a personajului colectiv, idei noi în literatură. Folosindu-se de ideile
preluate din articolul „Introducție”, autor fiind Mihail Kogălniceanu, acesta
creează prima nuvelă istorică, oferindu-i originalitate și având la bază
procesului creator surse de inspirație autohtone.

„Alexandru Lăpușneanul” apare la începutul anului 1840, respectiv în

data de 30 ianuarie. Opera istorică, dar cu caracter romantic, debutează în
primul număr al revistei „Dacia Literară”.

La nivel tematic, opera este o nuvelă istorică, întrucât scoate în evidență

întâmplări ce au avut loc cu mult timp în urmă. Subiectul este preluat din istoria
națională, autorul apelând la izvoare istorice, dar și documente, drept sursă de
inspirație. Ca orice alt scriitor, autorul îți lasă amprenta în opera sa, abătându-se
de la realitatea istorică prin intermediul ficțiunii și a originalității proprii.
Protagonistul nuvelei, Alexandru Lăpușneanul, personaj eponim, impresionează
prin cruzime, fapt ce generează statutul său de personaj excepțional, în raport cu
evenimentele relatate.

Un aspect important al operei îl reprezintă îmbinarea a trei curente

literare diferite: romantism, clasicism și realism. Romantismul este un curent
literar dezvoltat în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele
decenii ale secolului al XIX-lea, apărut ca o reacție împotriva clasicismului.
Opera debutează prin prezența unui personaj istoric, care iese în evidență prin
caracterul său excepțional, personaj ce acționează în situații excepționale.
Lăpușneanul se face remarcat prin cruzimea acestuia, statutul său de domnitor
reprezentând puterea sa. Prin autenticitatea sa, personajul este pus în antiteză,
față de restul personajelor; doamna Ruxandra, personaj antitetic, se prezintă
într-o manieră aparte în operă. Lăpușneanul este un personaj crud, iar domnița
Ruxandra este o ființă blândă cu frică de Dumnezeu. Totodată, nuvela aparține
curentului literar clasicism, curent apărut pentru prima oară în Franța, între
secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Apartenența la curent este evidențiată prin
unitatea compozițională, opera fiind structurată pe patru capitole. Fiecare
capitol este însoțit de un titlu semnificativ, ce sintetizează acțiunea relatată:
„Dacă voi nu mă vreți io vă vreu”, „Ai să dai samă Doamnă”, „Capul lui Moțoc
vrem”, „De mă voi scula pre mulți am să popesc și eu”. Concizia și rigoarea
exprimării, cronologia evenimentelor prezentate, lipsa detaliilor și stilul sobru și
riguros, încheie încadrarea acestei nuvele în curentul literar clasicism.
Realismul este un curent literar care a început să se manifeste spre sfârșitul
primei jumătăți a secolului al XIX-lea, ca o reacție împotriva romantismului. În
final opera este de natură realistă, caracterizată de perspectiva narativă, aceasta
fiind una obiectivă. Acțiunea este prezentată la persoana a III-a, „se închinară”,
„fugise”, „era”, de un narator obiectiv, omniscient și omniprezent. Tablourile
descrise prind viață prin vestimentație și decoruri, scopul lui Negruzzi fiind de a
recrea atmosfera specifică epocii lui Lăpușneanul.

Titlul operei, „Alexandru Lăpușneanul”, reprezintă protagonistul nuvelei,

un personaj eponim. Acest personaj evidențiază tipologia boierului crud, cu
dorința vindicativă, de răzbunare. Titlul este format din două substantive
proprii, cel de-al doilea, „Lăpușneanul”, fiind articulat hotărât cu „-l”. Articolul
hotărât menționat subliniază caracterul excepțional al personajului și îi oferă
unicitate.

Un aspect important al acestei opere este conflictul, care generează în

nuvelă, o continuă acțiune, și alimentează personajele cu mânie. Conflictul
principal este cel de natură psihologică întrucât evidențiază dorința lui
Lăpușneanul de a se răzbuna pe boierii care l-au trădat. Semnificativ în acest
sens este chiar titlul primului capitol, „Dacă voi nu vă vreți io vă vreu”; poate fi
observată setea pentru răzbunare a protagonistului. În plan secund, conflictul
este unul social, concretizat în relația antitetică dintre domnitor și domnița
Ruxandra, dar și dintre domnitor și Moțoc. Deși este soția lui, acesta o consideră
o persoană slabă de îngeri, de unde și antiteza dintre cei doi, Lăpușneanul
impresionează prin cruzime, urât, iar domnița Ruxandra prin bunătate, frumos;
astfel ia naștere antiteza frumos-urât. Fiind un personaj inteligent, dorește să-și
„achite” toate datoriile; „Capul lui Moțoc vrem” este capitolul ce scoate în
evidență caracterul său aparte. Personajul este conștient de trădarea boierului,
dar se folosește de el pentru a scăpa neatins din situațiile periculoase, astfel
Moțoc este dat pe mâna mulțimii și omorât, datoria fiind „achitată”.

Luând obiectiv parte la acțiune, în text se poate observa relația prezentă

între incipit și final, relație pusă în raport și caracterizată prin sobrietatea
stilului. Textul este lipsit de detalii, lipsesc figurile de stil și detaliile
semnificative. Cele două elemente, atât incipitul cât și finalul, fac trimitere la
acest stil sobru, stil specific cronicilor din care autorul se inspiră. Incipitul
debutează cu ideea de răzbunare, dorința vindicativă a domnitorului, prin
intermediul contextului: Lăpușneanul își dorește din nou locul la tron „și voi
merge ori cu voia, ori fără voia voastră”. Finalul operei se încheie tragic pentru
protagonist, acesta își găsește sfârșitul pe patul de moarte, idee ce reprezintă
sfârșitul domniei „Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o
pată de sânge în istoria Moldaviei”.

Tema operei atrage contextul istoric, ilustrând o perioadă zbuciumată din

istoria Moldovei din secolul al XVI-lea, și anume cea de-a doua domnie a lui
Lăpușneanul.

Scenele reprezentative ale acestei teme subliniază pe deplin caracterul

excepțional al personajului, ce impresionează printr-o cruzime absolută. Astfel,
tema este oglindită atât în incipitul nuvelei, când acesta revine la tronul
Moldovei, cât și pe parcursul operei. Scena întoarcerii îl înfățișează pe
domnitorul Lăpușneanul, hotărât să ocupe pentru a doua oară tronul
„Moldaviei”. Deși cei patru boieri încearcă să-i întoarcă gândurile, domnitorul
consideră că îi este de cuviință să ia din nou tronul, îl consideră ca fiind dreptul
său. Lăpușneanul nu acordă importanță spuselor boierilor „Dacă voi nu mă vreți
io vă vreu”. Această replică reprezintă exteriorizarea furiei ce îi macină gândirea
personajului, scânteia dorinței vindicatoare, de răzbunare. Întâlnirea cu boierii,
îi generează o stare de agitație, primindu-i cu disimulare; și așteptând dulcea
răzbunare. Acesta nu acționează prostesc, ci așteaptă momentul apogeului
pentru a le plăti cu aceeași monedă boierilor. Această scenă evidențiază intriga
nuvelei, concretizată prin termenii conflictuali „voi-eu”. Cea de-a doua scenă ce
conturează portretul personajului este scena celor patruzeci și șapte de boieri.
Această scenă a festinului descrie un adevărat masacru, masa pregătită de
domnitor fiind o cursă întinsă boierilor. Gestul său neobișnuit de a-i invita pe
boieri în palat, creează neliniște printre curteni, dar în ciuda acestui fapt ei se
prezintă la festin, în număr de patruzeci și șapte. Metoda folosită de
Lăpușneanul pentru a-i ademeni și a le veni de hac evidențiază inteligența și
iscusința protagonistului, dar tot odată și plăcerea lui pentru ucidere. Pentru a
completa pe deplin caracterul său crud, acesta construiește o piramidă din
capetele boierilor, omorâți prin surprindere. Totodată piramida îi oferă unicitate
personajului, prin vărsarea de sânge cauzată „Alexandru Lăpușneanul, care lăsă
o pată de sânge în istoria Moldaviei”.

Costache Negruzzi este privit ca fiind un reprezentant de seamă al

literaturii române, ce își găsește inspirația în cronici, dar și literatura populară.
Eugen Lovinescu vede opera lui Negruzzi ca fiind una socială, fiindu-i atribuită
o raritate aparte, prin intermediul simplității acesteia „Ea are una dintre
însușirile cele mai rare: simplitatea cordială”.