Azi mi s-a întâmplat ceva ciudat. Deci e site-ul asta unde intru zilnic să ascult muzică.

E un site
oarecare nu contează. Bifez acolo ce formații îmi plac, el face un playlist și mai adaugă melodii
necunoscute în ideea că o să îmi placă și alea. De obicei nu sunt pe gustul meu. Dar ce știe el, e un
robot care încearcă să mă ghicească și îmi aruncă melodii în ureche. Doar că azi site-ul ăla avea un
mesaj pentru mine. zicea așa: uite, mai există un user cu același gusturi muzicale ca și tine. vă
potriviți 99%. ascultați aceleași melodii, vă plac aceleași chestii. Userul ăla era un băiat din Rusia.

M-am uitat la poza lui, nu îmi spunea nimic mutra lui. Nu știam ce ar trebui să fac cu informația asta.
Și el ascultă ce ascult eu. Așa, și? Tare, frate. Sau, ce plictisitor? Ar trebui poate să vorbesc cu el? Să îl
caut eu? Dar el nu mă caută pe mine. Probabil că și lui site-ul ăla i-a trimis un mesaj. Vezi că e cineva
în România care ascultă fix aceleași lucruri... Așa, și?

Apoi m-am gândit toată ziua. Mă deranjează că mai există cineva pe pământ care gândește ca mine,
care simte ca mine. Credeam că doar mie îmi place formația aia obscură. Bine, am văzut că mai
ascultaseră 2 milioane de oameni melodia mea preferată. dar ăia două milioane nu există, sunt niște
numere sub un cântec. numai eu am ascultat pe puțin de 50 de ori cântecul ăla. dar acum să văd
mutra unui băiat din Rusia care în 99% din cazuri a ales ce aș alege eu. el există, respiră, am o
dovadă! Am poza lui. îl cheamă Alexei. Poate ar trebui să îl întreb pe Alexei ce vreau eu de la viață, că
nu m-am lămurit. dar dacă el e ca mine, și el ar trebui să fie confuz în privința asta. Sau poate în
Rusia viața e mai puțin complicată? M-am mai simțit așa ciudat odată. Era altă poveste, cu cafea cu
ghimbir. Am băut odată în excursie, în Maroc. e iute și aromată. era bună. Apoi am uitat de ea. Până
au adus la noi la magazin. Am râs când am văzut-o la raft. cafea cu ghimbir în România! normal că de
aia dați faliment. cine naiba știe ce e asta? Dar eu am cumpărat, normal... Apoi, peste câteva zile, tot
așa, intrasem în supermarket. și văd pe cineva că luase cafea cu ghimbir. era o doamnă așa, mai
corporatistă, elegantă. Mi-a căzut tavanul în cap. atunci mi-am dat seama că nu sunt singurul om din
cartier care bea cafea cu ghimbir. mai era doamna asta. poate și ea fusese în Maroc... de ce nu? doar
și eu fusesem, de acolo luasem gustul ăsta ciudat. cumva mă crezusem special, singurul client din
univers pentru cafeaua cu ghimbir. Știind totuși că în Maroc lumea bea chestia aia zilnic. Dar Marocul
era departe... și eu nu voiam decât să fiu unică aici, la mine în cartier... Știu că există milioane de
oameni cu aceleași gusturi ca și mine, dar cer prea mult dacă nu vreau să îi văd? Am nevoie să cred
că doar eu, din tot universul, sunt construită așa. Doar eu am gusturile astea, doar eu ascult muzica
asta, doar eu... dacă nu se poate să fiu singura din univers, atunci măcar din România? atunci din tot
orașul? singura din cartier! de pe strada mea! vă rog eu mult. lăsați-mă să fiu unică. nu îmi spuneți că
ați băut și voi cafeaua cu ghimbir. Nu îmi spuneți ce muzică ascultați! nu mă interesează! Știu că
matematica îmi va demonstra că cineva există pe pământ cu aproape același cod genetic. poate
avem aceiași ochi, același nas, dar nu și

aceleași gânduri! la naiba cu matematica! Matematica poate să prezică trăsăturile fizice, dar nu și
gândurile, nu? Avem același nas, dar suntem diferiți! Și atunci apare un Alexei sau un Abdul care
ascultă aceeași muzică cu mine... Și eu stau și mă uit la mesaj. Ce să fac cu tine, Alexei? Cine te-a pus
să semeni cu mine? Oare gândim aceleași lucruri în același timp? Oare și tu mă urăști de la distanță,
acum te uiți la profilul meu și nu înțelegi cum e posibil să fim la fel? Dar nu suntem la fel, crede-mă!
E doar o muzică! e doar o cafea! e doar nasul meu la fel ca milioane alte de nasuri! Nu astea mă
definesc pe mine! eu sunt o personalitate puternică. Indiferent de ce ascult, de ce mănânc, de cum
arăt. dacă dau la o parte toate astea, ca pe niște coji, atunci... atunci nu mai rămâne nimic. Uneori aș
vrea să nu trăiesc cu șapte miliarde de oameni pe aceeași planetă. Uneori aș vrea să plec pe Marte.
Acum vreau să plec pe Marte. Azi m-am decis să plec pe Marte.