Sunteți pe pagina 1din 2

Scara cuvintelor

Scopul urmărit în acest joc este activizarea vocabularului, dezvoltarea atenției, familiarizarea
elevilor cu componența grafică și sonoră a cuvintelor.
Sarcina didactică: să găsească și să așeze într-o anumită ordine cuvinte formate dintr–un
număr crescând de litere sau silabe.
Se împarte clasa în două echipe cu număr egal de participanți. Fiecare echipă își va alege un
căpitan de echipă, care va stabili ordinea în care elevii vor eni la răspuns.
Învățătorul scrie la tablă de exemplu: d, de 6-8 ori și explică elevilor că vor trebui să găsească
pentru al doilea d, un cuvânt format din două litere, pentru al treilea un cuvânt format din trei
litere ș.a.m.d, fiecare cuvânt care urmează având o literă în plus față de cel anterior. Se atrage
atenția că fiecare cuvânt trebuie să înceapă cu litera d.
Se șterge exemplul, se scrie o altă literă pe vertical de 6-8 ori, după care jocul începe cu alt
reprezentant al echipei A. Acesta scrie cuvântul, se apreciază dacă arespectat regula și se acordă
un plus echipei respective, dacă răspunsul a fost bun. Dacă răspunsul a fost greșit, se șterge și se
penalizează cu minus echipa din care face parte , și este chemat un alt elev din echipa adversă. Se
procedează identic până la obținerea unui răspuns corect. Echipa care a dat răspunsul corect are
dreptul de a da următorul răspuns. Numai atunci când se greșește se trece la echipa adversă. Se
totalizează rezultatele și câștigă echipa carea atotalizat cele mai multe plusuri.
Exemplu:
d- d- disc d- diafilm
d- da d- dulap d- director
d- dop d- durere

Variantă:

Folosind același mod de desfășurare, elevii vor trebui ca în loc de cuvinte formate din 2, 3, 4, 5,
6, litere, să găsească cuvinte formate din 1—6 silabe.

Exemplu:

r- re r - ridicată
r- rece r- responsabilă
r- rețetă

Repetă vocala
Jocul poate fi folosit pentru activizarea și îmbogățirea vocabularului ca și pentru
familiarizarea elevilor cu componența fonetică și grafică a cuvintelor.
Sarcina didactică: găsirea unor cuvinte în componența cărora se repetă o anumită vocală.
Material didactic: conducătorul de joc își va nota pe o hârtie câteva cuvinte în care vocala se
repetă de 2—3 ori, de exemplu: cocoș, cocoloș, salata, pisica, muguri, elev, cereale etc.
Se împarte clasa în două echipe. Se va explica apoi elevilor că, în funcție de indicația și vocala
scrisă de învățător pe tablă, aceștia vor trebui să găsească și să scrie dedesubt exemple de cuvinte
ăn care vocala respectivă să se repete de un anumit număr de ori.
Se comunică elevilor că fiecare are la dispoziție un minut, precum și faptul că nu au voie să se
repete cuvintele scrise.. După ce clasa a fost împărțită și organizată pentru joc, învățătorul scrie
la tablă litera ”o”, de exempu și anunță că în exemplele ce se vor da , vocala ”o” va trebui să se
repete de două ori. Începe jocul un elev din echipa A.
Dacă exemplul dat este bun, se acordă echipei un puct, iar dacă este greșit, elevul trece la loc
fără să I se acorde niciun punct și vine la tablă un elev din echipa B. (elevii trec la loc, iar
ordinea ramâne neschimbată: a b, a b ș.a.m.d). Având în vedere faptul că pentru unele vocale
exemplele sunt mai greu de găsit, recomandăm ca după 3—5 cuvinte corecte, să se schimbe
vocala. Echipa câștigătoare va fi declarată cea care va totalize mai multe puncte.

Exemple:
Vocale care se pot repeta de 2 ori:
”o” ”a” ”i”
cocoș tata pisica
gogoși mama pitic
popor fața Mitică

Vocale care se pot repeata de 3 ori:


cereale cocoloș salată
repeten bolborosește cascada

S-ar putea să vă placă și