BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician si om

politic român. Acesta este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanti prozatori
români din prima jumatate a secolului XX, alaturi de Ion Neculce si Ion Creanga.

Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul

complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra
vieții, opera literară ,,Baltagul” aparține speciei literare roman.

Opera ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu este, după cum afirmă George Călinescu, ,,o «
Mioriță>> în dimensiuni mari”. Acesta a apărul în anul 1930 și a fost scris doar în17
zile, fiind un roman tradițional mitic, are care surse de inspirație balade populare
românești : "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce
domina toate faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul
credincios), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia
asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se
regasesc si in roman).

Tema romanului ilustrează umea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului

moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradițiilor si modul în care oamenii fac față
anumitor situații dificile.
  În roman se regăsesc marile teme sadoveniene, viața pastorală, natura, miturile,
iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.

 Titlul operei este unul simbolic, toporul cu două tăișuri devenind arma magică și

simbolică menită să facă dreptate, fiind în același timp arma crimei. Cuvântul baltag,
provine de la latinescul ,,labrys”, care înseamnă atât topor cu două tăișuri, cât și labirint.
În roman, este vizibil motivul labirintului, ilustrat de drumul Vitoriei spre găsirea soțului,
un labirint interior, al frământărilor sale, și unul exterior, al drumului săpat în stânci,
labirintul amintind de curgerea continuă a vieții spre moarte.

 Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea făcându-se la persoana a III-a, de

către un narator omniscient și omniprezent, care reconstituie, prin tehnca detaliului și
prin observație, lumea satului si acțiunile Vitoriei. La parastas, Vitoria preia rolul
naratorului și reconstituie crima pe baza propriilor deducții, făcându-i pe cei doi
criminali să-si recunoască vina în fața satului și a autorităților. În ceea ce
privește modurile de expunere prezente, narațiunea este preponderentă , aceasta se
îmbină armonios cu descrierea și dialogul.
Timpul in care are loc actiunea este limitat si cronologic, intamplarile se petrec din
toamna pana in primavara, dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste
intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au
valabilitate in orice epoca.

Perspectiva spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stâncoaseale

muntilor din Moldova, ilustrand viata aspra a muntenilor.Putem vorbi și de un spațiu
imaginar, închis, cel al trăirilor interioare ale Vitoriei.

Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta

epica-realista, care se interfereaza pe parcursul intregului roman.

  O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este cea
care deschide ” una din cele mai bune scrieri” sadoveniene (George Călinescu).
Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic: ”Stăpâne,
stăpâne,/ Mai cheamă și-un câne…” Începutul tip prolog al romanului evocă o legendă
povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre rostul neamurilor
stabilit de Dumnezeu în vremuri de început.  Legenda este o prezentare a locuitorilor din
"muntii tarilor de sus", a trasaturilor aspre de caracter generate de traiul in locuri
stancoase, a vietii dure a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa stapaneasca ce au
si in plus le daruise "o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".

 Aflăm profilul muntenilor al căror portret exponențial dual este pe de o parte Nechifor,

personaj absent, dar și Vitoria, femeie aprigă de la munte. Vitoria este, o femeie încă
frumoasă, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele
cosmopolite ale fetei Minodora, plătește argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa
soțului. Întârzierea lui Nechifor, constatarea cu înfrigurare a semnelor prevestitoare-visul
cu Nechifor întors către apus, peste o apă mare, cântatul cocoșului o singură dată, a
plecare, întunecarea cerului-fixează intriga și configurează coordonatele fundamentale
ale desfășurării epice.
  O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și
rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință,
tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a
determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza,
analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu
acesta. În punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea
actului justițiar. 
În concluzie:
Romanul „Baltagul" de Mihail Sadoveanu este un roman traditional care oferă o imagine
amplă și profundă a vieţi. zugrăveşte modul de viaţă al oamenilor de la munte, unde
obiceiurile și tradiţille sunt păstratate cu sfințenie. „Baltagul" este considerat expresia
cea m înaltă a stilulul sadovenian şi unul dintre cele mai reuşite romane din literatura
română.