Sunteți pe pagina 1din 3

EVALUAREA NAȚIONALĂ PENTRU ABSOLVENȚII CLASEI a VIII-a

Anul școlar 2021 – 2022

MODEL COMPUNERE ARGUMENTATIVĂ

Crezi că a deveni campion are legătură cu locul unde te-ai născut?


Un campion nu este doar o persoană care cucerește primul loc într-o competiție
sportivă, ci și cel care nu se dă bătut într-o situație dificilă, cel care zi de zi muncește pentru a
reuși să schimbe ceva în viața lui și a celor din jur.
Consider că nu contează unde te naști, pentru că nu te naști campion, dar poți deveni
unul indiferent de condițiile în care trăiești.
În primul rând, doar cu anumite calități precum ambiție, curaj, perseverență și respect,
poți ajunge unde îți dorești, îndeplinindu-ți visul.
De exemplu,  Ivan Patzaichin,cum spune și în interviu este ,,un soi de „țăran”, un
țăran al Deltei, un „om al locului” care a pornit dintr-un sat sărac și, stăruind, și-a îndeplinit
visul de a ajunge campion. Cum și-a descris Ivan viața de dinainte de a fi campion? El explică
că ,, munca grea, efortul” alături de tatăl său au fost dificile, dar prin acest efort și-a atins
scopurile. Chiar dacă el nu era de la oraș avea acel ,,respect simplu, țărănesc” față de oamenii
de acolo. Ivan a fost bine educat deși nu a avut cele mai bune condiții de trai, de aceea el și-a
dorit ceva mai bun.
Pe de altă parte, mă gândesc și la faptul că unele genii ale literaturii noastre au fost
puternic influențate de mediul natural și cultural în care au trăit. Astfel, Eminescu de mic
copil îndrăgea natura și hoinărea pădurile din împrejurimile satului natal. Susurul apelor,
cântecul păsărilor, vuietul pădurii și poveștile ciobanilor la care înnopta de multe ori, i-au
rămas adânc întipărite în suflet, iar peste ani și ani, toate au revenit în creația lui de poet.
În concluzie, poate conta ambiţia, inteligenţa, curajul ca să devii campion, dar și
mediul natural şi cultural își poate lăsa amprenta. (295 de cuvinte)

S-ar putea să vă placă și