Tipologii variaționale

Barocul este prin excelență o perioadă a formelor și tipologiilor variaționale. Ca

procedeu de construcție muzicală distingem cel puțin 3 nivele ale variației. Primul constă într-
o variație micro-structurală. Al doilea nivel este cel structural (care include ca o bază de
pornire structuri morfologice, figuri, celule, motive). Al treilea nivel e cel al grupării unor
tipuri de discurs sub semnul unei unități fundamental-tematice.
Variațiunile de tip structural sunt cunoscute de multă vreme, în aproape toate zonele
care au dezvoltat culturi muzicale.
Este esențial faptul că tipologiile variaționale au fost capabile de fiecare dată să
integreze orice modalitate de scriitură, orice tehnici, orice tip de gândire, orice stileme.
În caz particular forma variațională implică, în ipostaza ei cea mai simplă (tema cu
variațiuni) o structură strofică. Există o idee primară esențială tematică ce este urmată de un
număr variabil de replici discrete ce au aceeași substanță.
În muzica barocă această standardizare duce la: posibilitatea improvizației pe o temă
clară, dezvoltarea limbajelor instrumentale până la fenomenul numit virtuozitate și definirea
raportului între tehnică și expresivitate.
Începând din sec XV apar deja forme variaționale strofice în piese vocale și
instrumentale dansante.
După 1550 tipologiile variaționale se fixează în două mari categorii: tema cu variațiuni
(în general în muz. instr. De dans și viitoarea suită instrumentală) și variațiuni pe bas ostinat.
În cadrul temei cu variațiuni, procedeele variaționale se aplică total ideii numite temă.
Deși această temă este gândită ca o linie melodică, ea poate fi în egală măsură și o înlănțuire
armonică. Tema cu variațiuni va fi utilizată în: forme strofice mai complexe, în structurile de
tip ritornelo, în cadrul suitei instrumentale. Tema cu var. influențează suita prin tehnica de
doubles.
De-a lungul întregii piese care conține variațiuni pe bas ostinat, tema (de obicei în bas)
rămâne constantă, acesteia i se adresează toate celelalte voci cu comentarii ritmice, melodice
și contrapunctice. Tipologiile cu bas ostinat vor genera piese independente, chiar dacă
ciaccona și passacaglia vor fi integrate și în suita instrumentală ca și în sonată. Relativa
independență a variațiunilor pe bas ostinat va face posibilă atât elaborarea unor piese instr. De
mari dimensiuni, dar și integrarea lor în aproape toate genurile muzicale cunoscute.